Discuție cu animalul de companie

– Cred că ar fi cazul să avem o discuție serioasă!

Aceste cuvinte mi-au întrerupt liniștea în care mă uitam la un film pe televizor. Ba chiar mi-au produs o intensă neliniște, știind că în cameră nu mă aflam decât eu și cu Pane, peștele meu de companie. Filmul era în altă limbă, deci expresia atât de clară nu putea să vină de pe ecran, așa că mă uit cu ochii căscați la animalul de pe fotoliu.

– Da, da, eu am vorbit, deci nu-s tăcut ca un pește, așa cum spuneți voi, oamenii. Am știut că-ți voi produce un șoc, dar nu mai puteam să fac pe mutul.

– Cum se poate așa ceva?! Nu am auzit de vreun animal care să vorbească, darămite un pește…

– Sper că ai spus „animal” ca un compliment, și nu ca o ființă inferioară. Pentru că „animalitatea” e superioară „umanității”, după cum se poate ușor vedea din statistici. Faptul că voi ați avut norocul să conversați mai complex, să faceți mai ușor schimb de idei între voi, iar apoi să vă dezvoltați tehnici superioare, nu vă face mai sensibili sau mai buni. Cele mai inteligente ființe tot în ape trăiesc, de unde ați ieșit și voi, cu multă vreme în urmă.

– Nu pot să cred! Ai tăcut ca mutu’ atâta vreme, dar începi dintr-o dată să-mi ții prelegeri și să-mi dai lecții. Nu crezi că e prea ciudat?

– Vezi cât de limitați sunteți? Sunt sigur că n-ați auzit de SER? Vezi? E Sindromul Evoluției Rapide, de care a avut parte măcar unul dintre semenii tăi, Einstein. Ai crezut că eu nu asimilez informațiile de la TV, de pe Internet sau din cărțile pe care le lași peste tot? De fapt am fost destul de subtil, deci nu aveai cum să-ți dai seama. Nu voiam să ajung la circ, dar acum nu mai rezist și îmi asum riscul.

– Ce nu mai poți? Nu te-am tratat cum trebuie? Ești printre cele mai alintate animale de companie…

– Eu aș putea spune că tu ești printre cei mai norocoși oameni de companie, mai ales că aproape toate deciziile le iei tu, fără să mă consulți.

– Cum aș putea să te consult dacă tu ești, sau erai, necuvântător?!

– Hei! Lasă că se puteau găsi căi de comunicare, dacă voiai cu adevărat. Crezi că în vară mi-a plăcut să stau legat în curte, având ca adăpost doar o cușcă de câine?

– Am fost nevoit! Devenisei periculos și chiar ai vrut să muști câteva persoane.

– Păi vezi? „Limbajul” acesta nu a fost destul de clar? Nu-mi plac anumite persoane din anturajul tău, nu-mi place cum mă îmbraci, nu-mi plac anumite mâncăruri și, mai ales, nu-mi place că ai început iarăși dieta aia stupidă, CAFT!

– Vezi că întreci măsura! La urma urmei eu sunt stăpânul tău și eu hotărăsc.

– Specific omenesc! Trebuia să ajungem la mentalitatea asta de proprietate, că nu-i fi tu o excepție. Cu ce drept ești proprietarul meu? Pentru că ai plătit o sumă cuiva, care a plătit și el altcuiva, care m-a răpit din mijlocul naturii. Omule, să-ți intre bine în cap: nimeni nu poate fi proprietarul cuiva sau a ceva. Nici pământul pe care trăiești, nici casa în care locuiești nu e a ta. E doar o iluzie pe care vă place să o aveți. Totul e al tuturor și fiecare e stăpân doar pe viața lui, atât cât timp o mai are. Nu cu mult timp în urmă, ați crezut că și oamenii care nu vă semănau sunt făcuți ca să fie sclavi. Ar fi cazul să vă reconsiderați atitudinea și față de celelalte ființe.

– Ai devenit brusc un militant pentru drepturile lor? Aveți și un sindicat?

– Nu fi sarcastic! Vorbesc în numele meu și nu o să mă repet.

– Ok. Am să țin cont de doleanțele tale, dar ce ai împotriva dietei? E alegerea mea pentru sănătate.

– Eu n-am probleme cu sănătatea, sunt încă tânăr și vreau să mă bucur de viață. De ce să rabd o săptămână fără un strop de cafea, o gură de bere și o companie mai plăcută la masă? Pentru că, în această perioadă, mănânci în fugă, ești prea reținut în vorbă și nici nu mai zâmbești atât de des. Crezi că asta îți face bine?

Pentru câteva clipe, am închis ochii în căutarea unor argumente cât mai solide. Când i-am deschis, Pane sforăia liniștit, întors cu coada către mine. Era un gest nepoliticos, despre care o să-i vorbesc când vom relua discuția. Dacă va binevoi să-mi mai vorbească, cum a făcut-o de data asta. Sau mi s-a părut? Oricum îi voi spune că dieta o țin neapărat până în data de 2 februarie. În schimb, o să încerc să fiu un companion mai agreabil.

În centrul atenției

Poate vi-l mai amintiți pe Pane, animalul meu de companie. Ei bine, după ce toată vara a fost plecat la curte, ca o pedeapsă pentru gelozia cu care mă înconjura, m-am hotărât să-l readuc alături de mine, în apartament. Oricum nu-i pria deloc vremea rece și umedă din această toamnă, dar și eu îi simțeam de multe ori lipsa. De asemenea, am observat că măsura a avut efect, iar Pane e mai ascultător.

Îmi surâdea și faptul că aveam un motiv în plus să ies în oraș de două ori pe zi: dimineața și seara, ca să-mi plimb prietenul. Era foarte nerăbdător de fiecare dată când se apropia ora plecării și se gudura ca un câine la picioarele mele, așteptând să-mi aleg hainele și încălțămintea. De multe ori eram nehotărât în privința ținutei, dar Pane îmi arăta cu privirea ce ar fi mai potrivit să îmbrac. Întotdeauna era inspirat, de parcă știa ce e la modă, ce persoane o să întâlnesc și ce surprize ne rezervă vremea. Dar am observat că are și o pasiune pentru hainele și încălțămintea procurată de la answear.ro. Noroc că este din ce alege, iar eu sunt la fel de încântat de ele. Să vă dau un exemplu.

answear-patrat

Acum, că suntem în prag de iarnă, Pane are grijă să aleg ca încălțăminte, pantofi mai înalți, călduroși și foarte comozi, totodată. Să nu mai vorbesc de faptul că arată foarte bine, iar picioarele mele n-ar mai vrea să iasă din ei.

Domeno - Pantofi inalti

Și la îmbrăcăminte avem aceleași gusturi, optând amândoi pentru pantaloni de blugi și o geacă ușoară, comodă, cu un aspect plăcut.
Wrangler - Geaca
Completăm ținuta cu o borsetă Pepe Jeans, după care suntem gata de o mică escapadă în centrul orașului, dar și în centrul atenției celor care ne întâlnesc. Mai sunt multe alte combinații de produse vestimentare de pe același site, cu care sunt încurajat să mă echipez, în funcție de timpul de afară, ora la care ieșim și dispoziția în care suntem. Cu o asemenea înzestrare, nu putem da greș niciodată.
Pepe Jeans - Borseta

Și cum să nu atragă atenția o pereche atât de simpatică precum suntem noi? Eu îmbrăcat atât lejer și elegant, alături de peștișorul meu de uscat, echipat și el cu o geacă din denim, că e sensibil și el la frig. Cofetăria e locul în care ne simțim cel mai bine, cu o cafea pentru mine și o înghețată pentru Pane. Adoră să-și plimbe buzele peste desertul rece, plescăind mereu de plăcere. În scurtă vreme suntem înconjurați de prieteni, dar și de domnișoare dornice să se fotografieze cu noi. Facem senzație de fiecare dată, dar un lucru îi avertizez pe cei/cele care ne caută compania: să nu încerce să-mi mângâie animalul de companie, că nu suportă. Au fost cazuri când i-a stropit cu înghețata între ochi. Încă mai am de lucru cu educația lui, dar sunt semne că am progresat.

Acest articol participă la competiția SuperBlog 2016

Animalul meu de companie

Am tot întrebat, în stânga și-n dreapta, ce fel de animal mi-ar fi potrivit pentru a-mi mai alunga singurătatea. Unii îmi sugerau o pisică, că nu trebuie scoasă la plimbare; alții un câine, fiindcă e mai prietenos și nu-și face nevoile prin casă. Au fost și alte propuneri, cum ar fi: păsări, hamsteri, maimuță sau un acvariu. Fiecare cu avantajele și dezavantajele lui. Un acvariu sofisticat și cu pești multicolori m-ar fi atras cel mai mult, dar ce-o să mă fac atunci când lipsesc mai mult timp de acasă sau se ia curentul? Vecini am puțini și fiecare e ocupat până peste cap, așa că nu mă pot baza pe sprijinul lor. În plus, mi-ar plăcea să ies și eu cu animalul în lume, să socializăm și să facem schimb de experiență cu alte cupluri.

Din fericire, am avut norocul să găsesc exact ceea ce căutam. Un animal unicat, care i-a uluit pe toți cunoscuții mei: un pește de uscat, mai precis un pește-câine! E un exemplar mărișor, dar periculos atunci când crede că sunt agresat de vreo ființă. De aceea am fost nevoit să-i pun botniță și lesă, de câte ori ieșim la plimbare. E iute în mișcări, deplasându-se cu ajutorul înotătoarelor, iar uneori face salturi lungi, speriindu-i pe curioșii prea insistenți. Cred că are sânge de răpitor, concluzie care se impune de la dinții lungi și ascuțiți.

Cu mine e blând și plin de iubire, mai ales când îl servesc cu mâncarea noastră preferată: pește pane. De aici i-am dat și numele, în perioada scurtă de dresaj și acomodare. În acea vreme era mai încăpățânat și își arăta adesea colții, când îl dojeneam. Mi-am dat seama că-i musai să-mi impun autoritatea și l-am amenințat că-l fac și pe el pane, precum pe rudele sale, pe care oricum nu le suportă. De atunci, de câte ori îi zic Pane, arâtându-i și tigaia de sacrificiu , uită de orice divergență, apropiindu-se spășit și gudurându-se precum un cățeluș inocent.

Dar Pane al meu are și un defect care mă scoate din sărite: nu suportă apa, neștiind să înoate. De aici și problemele care se ivesc când trebuie să-i fac baie. I-am prins, însă, slăbiciunea: îi place berea și bea alături de mine, plescăind din buzele-i cărnoase. Îl las până se îmbată și, când îi văd ochii bulbucați, știu că i-a pierit frica de înec și pot să-l bag liniștit în vană. A doua z se trezește mahmur, dar curat și fără supărare. Ba ar fi în stare s-o ia de la capăt cu berea. E cam băutor animalul ăsta de companie, dar credincios și simpatic. Nu l-aș schimba pe niciun altul, oricât de frumos și dresat ar fi.