Fructul interzis (9)

continuare

Nu era șeful un orator bun, dar problema pusă brusc în discuție avea nevoie de o dezbatere mai lungă, motiv pentru care își căută un loc potrivit să se așeze. Colțul unui banc de lucru, ceva mai înalt decât celelalte, i s-a părut cel mai indicat pentru a-i privi de sus pe contestatari, dându-i din start un avantaj. Și-a scos batista din buzunar, a aranjat-o cu atenție pe lemnul uzat și posibil soios, după care s-a așezat pentru prima dată în mijlocul nostru. Cu aceeași țigară în colțul gurii, din care trăgea vârtos și o schimba la intervale apropiate.

– Vreau să mă lămuriți cât se poate de clar, și-a început el discursul menit să ne combată revolta. Asta e o grevă sau o ședință de lucru despre care nu știam? În primul caz, ar fi ceva ilegal, iar în al doilea, ar fi trebuit să fiu anunțat din timp. Ce s-a întâmplat cu voi, așa dintr-o dată? Dacă nu vă convine ceva, veniți și discutați cu mine și rezolvăm cumva situația, nu întrerupeți lucru punând astfel în pericol respectarea termenelor de livrare. Asta vă afectează salariul, despre care am înțeles că e vorba. Dacă e din cauza Contribuției, vă invit să veniți cu alte soluții prin care să facem rost de comenzi și de materiale. Știți voi pe cineva dispus să ne dea de lucru fără să fie mituit? Dacă da, vă trimit pe voi să negociați, iar eu rămân liniștit în birou, să vă calculez banii câștigați. Aștept propuneri, nu doar critici nejustificate.

Băieții nu s-au arătat intimidați, iar Gâzu a venit cu nemulțumiri explicite:

– Domnule Belbe, aici e vorba de mărimea Contribuției și felul în care este ea folosită. Unii dintre noi au auzit ce se întâmplă de fapt cu o mare parte din banii pe care îi strângeți cu acest motiv. Faptul că mergeți mereu cu aceleași două persoane, care întâmplător au și salariile mai mari. Mai știm și de hotelurile în care dormiți și de fetele plătite tot din banii noștri pentru a vă ține companie. Oare soția dumneavoastră cunoaște aceste amănunte?

Șeful trase și mai vârtos din țigară, privind nedeslușit prin perdeaua de fum.

– Măi, Gâzule, de câtă vreme ne cunoaștem noi? Nu ai câștigat bine în acest timp?, altfel te-ai fi dus să lucrezi la Garajul Partidului, unde ți s-a propus. De ce vrei și tu să distrugi o treabă care mergea bine și să-mi amesteci nevasta în asta? Și tu, Nelule, la fel… Te-am pus șef de echipă și ți-am dat un spor lunar, iar acum mă înjunghii pe la spate?

Badea Nelu era o fire blândă din fire, doar că astăzi părea un alt om. De aici și hotărârea cu care a continuat:

– Lăsați că nu e vorba numai de bani aici. Am închis ochii în fața prea multor lucruri necinstite, dar acum nu mai pot să tac. Țineți minte motoarele acele pe care le-am adus din Zimnicea? Oamenii aceia au fost loviți rău de cutremur și le-ați promis că vom rebobina rapid și bine motoarele pentru șantierele de reconstrucție. Dar și pe ei i-ați înșelat cu unsprezece vibratoare pentru beton, la care nu am găsit sârma necesară. S-a întâmplat că unul nu avea decât o mică defecțiune, pe care am remediat-o, iar pe celelalte zece le-au plătit degeaba. Când au venit să le preia, am probat același motor de unsprezece ori, pentru că toate aveau carcasă identică. Mă simt vinovat că am luat parte la această escrocherie, cu atât mai mult că am beneficiat și eu din asta. Cum să ne mai dea cineva de lucru, după ce vede că i-am înșelat? Cred că-i mai importantă calitatea lucrărilor, decât banii prin care-i mituim pe anumiți șefi.

Rar se întâmpla ca domnul Belbe să lase ochii în pământ și să arate un regret, așa cum a făcut-o de data asta. Totuși, concepția lui îi era bine înrădăcinată în minte, iar asta s-a văzut din felul cum a răspuns.

– Îmi pare rău, dar parcă nu vă dați seama pe ce lume trăiți. Poți să fii cel mai bun meseriaș, că tot nu primești de lucru dacă nu ungi rotițele sistemului, așa cum procedează toți cei care se descurcă în viață. Ce mai contează câteva motoare pentru care am fost plătiți fără să le rebobinăm? Șefii de acolo o să le trimită altor ateliere, de unde va primi altă sumă de bani pe sub mână. Cei deștepți se descurcă în orice situație, iar eu am crezut că sunteți și voi printre ei. Pierderi vor fi mereu, așa cum am avut și noi când ne-a luat foc cuptorul și a trebuit să rebobinăm o duzină de motoare mari. V-am pus eu să le plătiți? Nu, deși cineva a fost de vină.

Șeful a tăcut, în timp ce-și aprindea o nouă țigară dintr-un pachet de Kent. Tăcerea care persista i-a dat speranța că stăpânește confruntarea, așa că a trecut la contraatac.

– Aș vrea să știu de unde ați auzit voi de nopțile dormite la hotel și fetele de companie. Nu sunt multe persoane care puteau să vorbească despre asta.

După câteva clipe de așteptare, din grupul nostru s-a ridicat Văsălica, un coleg de-o vârstă cu mine, mic de statură și hâtru din fire. Acum, însă, părea un cățeluș prins cu o poznă, care așteaptă mustrarea stăpânului.

– Bănuiesc că de la mine a pornit asta. Știți, eu îi fac curte surorii lui Petru, și m-am trezit vorbind despre asta, când eram în vizită la ea acasă.

– Tocmai tu, măi băiete? Te știam un băiat mai discret, îi reproșă Belbe, cu amărăciune în glas. Probabil că ai fost băut și voiai să te dai mare Don Juan.

– Nu am băut nimic atunci, șefule. Doar am fumat câteva kenturi și apoi am mâncat un măr din acestea primite astăzi. Dar ea s-a înfuriat cumplit când mi-a auzit aventurile, mi-a aruncat pachetul de țigări pe foc și m-a scos în șuturi din casă. În loc să fiu apreciat pentru sinceritate.

O parte din cei prezenți au schițat un zâmbet, numai fața șefului rămânea gravă. Vasile era mâna lui dreaptă și omul de încredere, de aici și dezamăgirea pe care o resimțea din plin. S-a ridicat în picioare și a ținut să încheie această polemică printr-o concluzie:

– Aveți de ales, mergem împreună mai departe, ori ne despărțim și vă descurcați singuri. Totuși… ziua de muncă încă nu s-a terminat.

Cu aceste vorbe a intrat în birou, lăsându-și batista pe colțul mesei și pe noi în dilemă. La sfârșitul programului de muncă, când a fost rândul meu să mă strecor prin fața domnului Belbe, am auzit cum mă mustră într-un fel aparte.

– Mere rele ai, Petrule.

Atât. N-am avut curajul să-i înfrunt privirea, însă am realizat că-i primul om din afara familiei care și-a dat seama de efectul secundar al fructelor din grădina noastră. A doua zi, am aflat că și-a dat demisia din cadrul cooperativei și a recrutat o parte dintre oamenii vechi pentru atelierul în care s-au mutat. Eu nu eram printre ei, însă Vasile a fost iertat de indiscreția lui și a rămas om de nădejde. Probabil mai avea multe secrete pe care le-ar fi putut dezvălui, iar asta îi conferea o anumită imunitate. Îmi părea rău de această pierdere, mai ales că au urmat mai mulți șefi fără cunoștințe în meserie. Nu mai plăteam Contribuție, dar nici salariul de bază nu l-am mai luat vreodată la ”Someșul”.