Tangențial (13)

– Ce s-a întâmplat cu ei?, întrebă femeia, bulversată de întorsătura pe care au luat-o lucrurile. Ce le-ai făcut?

– Am presupus că cipurile interacționează între ele, dar nu eram sigur, răspunse Georgică, uimit și el de efectul spectaculos. Mai ales că fiecare din ele are și o componentă organică, ce realizează o simbioză cu creierul primitorului și contribuie la transformarea acestuia. Nu speram, însă, la o reacție atât de puternică.

– S-ar putea să moară amândoi, iar noi să rămânem închiși aici.

Constatarea suna ca un reproș din partea lui Săndel, după ce examină mai atent victimele.

– Cel puțin ăsta, parcă nu mai are puls, arătă el către Albert. La fel se poate întâmpla și cu frate-său. Oare cipurile lor mai funcționează?

– Trebuie să încercăm, până nu e prea târziu, se precipită Georgică. Goliți căruciorul cu mâncare și așezați-l pe Călin în loc.

Sibel se conformă primul, dar nu înainte de a-și satisface curiozitatea în ce privește conținutul bolului. Făcu o grimasă de dezgust și scuipă instinctiv substanța pe care o băgase în gură.

– Asta-i otravă, nu-i mâncare!, strigă el, debarasând dintr-un singur gest tot ce era pe suprafața plană a căruciorului, pentru ca imediat să ajute la așezarea cu grijă a lui Călin.

Acesta era tot inconștient, dar încă mai respira, iar asta le dădea speranțe prietenilor lui, mai ales când micuțul IT-ist i-a încurajat spunându-le că durata mică ce s-a scurs de la implantarea cipului nu i-a oferit posibilitatea de a prelua controlul total asupra persoanei. Presupunerea s-a dovedit corectă, iar semnalul cipului din creierul victimei a fost perceput de senzorul ușii, care le-a deschis calea mult așteptată. Dar, chiar și cu ajutorul hărții, le-a trebuit ceva timp până să găsească o încăpere în care să-și facă nevoile, mai ales pentru că toaletele erau atât de sofisticate, încât cu greu și-au dat seama când au nimerit în vreuna. În acest timp, Călin părea că se stinge încet, iar Sabina își exprimă preocuparea în ce privește salvarea lui.

– Trebuie să se poată face ceva!, zise ea pe drumul către „cabinetul medical” unde se tratase Georgică.

– Îmi pare rău, dar nu putem face nimic, îi răspunse acesta. E nevoie de o operație pe creier foarte complicată, pentru a-i îndepărta cipul, iar asta nu e ceva de nivelul nostru. Singura noastră șansă e să mai găsim un component identic, ca un pașaport cu care să avem acces în toate cotloanele acestui labirint.

– Dar nu-l poți opera tu, ghidat de un program?, se interesă Titus. Doar sunt calculatoare peste tot, cu programe de tot felul.

– Nu-i suficient să știi cum se face, e nevoie și de o mână sigură, de curajul de a lucra pe creierul unui om. Eu leșin numai când văd sânge, dar dacă se oferă cineva, promit să găsesc îndrumările potrivite.

Tăcerea s-a lăsat printre ei, nimeni neasumându-și răspunderea de a contribui cu mâna lui la moartea lui Călin. Din păcate, speranța de a mai găsi un component identic nu s-a împlinit, deși au căutat în mai multe încăperi. În această situație, erau nevoiți să care peste tot după ei trupul muribund al prietenului lor, o treabă deloc plăcută și tot mai depresivă.

– Du-ne într-un cabinet dotat cu tot ce-i nevoie pentru incizie, se hotărî, deodată, Săndel. Am să fac operația și o să scot cipul înainte de a se degrada. Măcar îl scutesc de suferință pe bietul om.

Vestea părea să le mai aducă inima la loc, deși aducea cu un mic măcel, nicidecum cu o intervenție chirurgicală.

– Dar, înainte de asta, cred că ne-ar prinde bine ceva comestibil de mâncare, completă Săndel. Dacă poți să rezolvi asta, te pup de nu te vezi, măi Georgică! Și ceva de băut, firește.

– Putem încerca, dar nu știu ce o să găsim, se învioră micuțul IT-ist.

Intrară exact în încăperea unde a avut loc ultima discuție dintre cei doi frați gemeni, iar Georgică începu imediat să navigheze printre programe. A durat un timp până a găsit ceva promițător, însă tot nu era mulțumit.

– Se pare că gazdele consumă aproape mereu același tip de amestec neplăcut la gust pentru noi, dar foarte hrănitor și ușor de digerat. Mai ales dacă ei se află, ca acum, într-o stare de anestezie îndelungată, timp în care sunt asistați de un computer central, la care nu am acces. Dar și această pastă are la bază câteva ingrediente cunoscute și apreciate de noi, oamenii, cum ar fi peștii.

Imagine similară

– Excelent! Vrem pește, se auziră mai multe strigăte.

– Peștii ăștia provin din lacul nostru și se pot servi doar fierți, îi lămuri Georgică.

– Buni și fierți, ba chiar și cruzi, dacă găsești și ceva băuturică înainte, îl provocă iar Săndel.

Pentru această misiune nu trebui multă așteptare. Pe banda din fața lor își făcură apariția un pahar cu o băutură incoloră, pe care comandantul o gustă primul.

– Nu știu ce este, dar are un efect al dracului de bun!, decretă Săndel cu zâmbetul pe buze. De băut și de mâncat la toată lumea, apoi vedem noi ce-o să mai fie.

Fain e să fii român!

De ce e fain să fii român, când călătorești. 11 motive

Știu, sunt mulți care se rușinează cu cetățenia lor românească, când merg în străinătate. Călătorind în jurul lumii, mi-am dat seama că nu-i deloc rău să fii român. Ba dimpotrivă. Relaxează-te și bucură-te de originile tale, oriunde mergi. Uite și cîteva motive să faci asta:

 – Ai un pașaport bun pe care scrie U.E. și n-ai probleme cu viza, aproape nicăieri. Dacă erai unul dintre cei 2,5 miliarde de chinezi sau indieni de pe pământ, ai fi măsurat cozile la ambasadă în kilometri.

– Dacă într-o expediție prin junglă vei fi înconjurat de lighioane, o să te descurci, cu calm. Ești pregătit de mic pentru astfel de situații, de când te alungau câinii prin cartier. Colegul tău japonez de expediție o să clacheze emoțional.

– Datorită climei de acasă, te adaptezi ușor și în locurile călduroase și în alea friguroase. Dacă erai norvegian și mergeai în Africa, te-ai fi înroșit ca un posterior de babuin, din prima zi. Dacă erai, în schimb, un african și mergeai în Norvegia (în situația absurdă în care primeai viza) ți-ar fi înghețat chiar și lucrul de care erai cel mai mândru.

– Călătorești ca turist, backpacker, explorator sau afacerist. Dacă ai fi fost somalez sau nord-coreean, ai fi călătorit ca refugiat.

– Vorbești binișor engleza și asta te ajută peste tot în lume. Chiar dacă n-ai fost studios la școală, ai prins limba lui Brad Pitt și Clint Eastwood, din filme. Dacă-ai fi fost spaniol sau italian, i-ai fi auzit pe băieții ăștia vorbind doar în limba ta.

– Mulți occidentali superficiali au o părere atât de proastă despre țara ta, încât n-ai cum să-i dezamăgești. Aproape orice vei face, le vei depăși așteptările. Dacă ai fi fost neamț și n-ai fi avut chiloții aranjați pe culori, erai deja o dezamăgire.

– Și într-un taxi din Argentina, și într-o cârciumă din Franța, și într-o discotecă din Thailanda vei spune des ”This song is from my country”. Dacă ai fi fost rus, n-ai fi știut să spui asta.

– Dacă te enervezi tare, poți să înjuri temeinic pe oricine, pe limba ta. Dacă ai fi fost englez, ai fi încasat-o de la a doua silabă… ”Fuck y…”

– Când te vei întoarce acasă, mama te va aștepta cu masa plină de bunătăți, cum numai ea știe să prepare. Dacă ai fi fost thailandez, mama putea să fie de fapt tata.

– În orientul mijlociu, localnicii te invită amabili la ei acasă, auzind că vii din România, o țară pe care o respectă. Dacă ai fi fost american, te-ar fi invitat oricum la ei acasă, dar nu-ți mai dădeau drumul decât pe recompensă.

– Dacă un dubios vrea să-ți dea curs mai bun ca la bancă, te prinzi repede că-i hoț. Dacă ai fi fost scandinav, aveai deja buzunarele goale.

Acum, dacă tu ești supărat că te-ai născut român, nu cred c-o să te conving să-ți schimbi părerea. Lamentează-te puțin, așteaptă viața viitoare și poate, cine știe, vei fi neamț. Sau poate congolez. Eu unul cred că doar o viață am și-n aia sunt român. Și nu e rău deloc.”

Sursa: calatorcutricolor