Fructul interzis (17)

Iubita mea înflorea văzând cu ochii, în timp ce îi păzeam visele la propriu și îi însuflețeam visurile semănate ziua. Somnul ei agitat, presărat cu gemete și plâns, a început să se liniștească, iar după câteva luni mă bucuram să-i văd chipul adormit cum zâmbește la vreun ”film nocturn” frumos. O priveam noaptea cum respiră și îi supravegheam odihna, după care ziua făceam tot posibilul să nu-i fie rănit sufletul greu încercat. Observam cu mare bucurie că tristețea i se transformase în surâsuri luminoase. Fericirea îi iradia prin toți porii, obrăjorii se rotunjiseră și tenul palid a fost înlocuit cu unul strălucitor. Odată cu aceste schimbări miraculoase, sufletul meu se încărca cu o dragoste tot mai mare pentru ființa de care mă simțeam răspunzător și dator să o slujesc până la apusul zilelor noastre. Marea idee a venit din partea maistrului Băban, care m-a tras într-o zi deoparte pentru a mă întreba cât se poate de firesc:

– Ție îți convine să stai așa cu o fată? Se vede clar că vă iubiți, vă potriviți, ba chiar dormiți în același pat de o persoană. E timpul să faceți pasul următor prin căsătorie, ca toți oamenii. În felul acesta, o să mai închideți din gura lumii cârcotașe și veți avea prioritate în obținerea unei locuințe. Gândește-te și nu amâna ceva necesar și normal.

Acest imbold a generat o discuție mai lungă cu Lili, imediat după ce am ieșit de la muncă. Nici nu știu de ce nu luasem încă în calcul o unire oficială între noi, poate fiindcă eram încântat de viața minunată pe care o duceam împreună, o fericire la care în urmă cu un an nici nu îndrăzneam să sper. Acum, voiam să aud clar ce intenții are cea care mi-a adus aceste bucurii, nevrând cu niciun chip să facem ceva de care nu suntem amândoi convinși că e bine. Partenera de viață m-a privit senin, asigurându-mă că ar fi foarte bucuroasă să-mi devină soție, să avem o casă și o familie trainică, precum îi este iubirea față de mine. Sărutul ei senzual a fost ca o pecete pe legământul făcut de amândoi în acea după-amiază.

Am demarat imediat procedurile necesare pentru cununia la starea civilă, iar atunci a apărut și prima piedică: Lili nu avea certificatul de naștere. Pentru obținerea unei copii trebuia să se ducă la primăria din Joseni, localitatea unde s-a născut. Mărturisesc că mi-a fost frică să o las pe un drum atât de lung și spre un loc în care existau oameni în stare să o rețină. Ne-am despărțit la gară, cu sărutări lungi, îmbrățișări pătimașe și promisiunea că voi veni în fiecare seară să o aștept la tren. Așa am și făcut, din prima zi, însă vagoanele s-au golit fără să o văd coborând. Mi-am spus că oricum e prea devreme, iar ea o să apară precis în ziua următoare. N-a fost să fie nici atunci, și în inima mea se cuibărea tot mai mult durerea unei pierderi devastatoare.

De ce trebuia să ascult eu de sfatul maistrului? Nu ne era nouă bine așa, trăind din plin fiecare clipă de extaz și sperând că ele vor continua la infinit? Noaptea aceea nu am dormit deloc, spre deosebire de Mitru, care acum putea să se odihnească liniștit. Doar atunci am realizat cât de greu trebuia să-i fie când ne auzea făcând dragoste în fiecare noapte, doar la doi pași de patul lui. Știam asta pe pielea mea, amintindu-mi căldurile prin care treceam când fostul coleg de cameră își aducea câte o fată și se desfătau aproape până dimineață, mai ales că eu eram încă un virgin de 22 de ani. Cu toții eram înfierbântați la acea vârstă și de aceea ar fi fost un mare avantaj să ne mutăm în garsoniera noastră. Doar că mi-am tăiat craca de sub picioare, căci Lili nu mai venea.

Trist și obosit m-am prezentat la serviciu, însă nu am întârziat nici măcar atunci. Cheia atelierului era la mine, veneam primul și plecam ultimul, chiar și când eram bolnav, cu febră și dureri de cap. De data asta aveam o altfel de durere, mult mai apăsătoare, iar colegii mi-o înțelegeau în tăcere. Această stare mi-a fost schimbată complet când, după încă două ore de suferință, ușa de la intrare s-a deschis și înăuntru a pătruns singurul soare care mă putea însenina: iubita mult așteptată. Îmbrăcată în haina aceea groasă, imitație de blană în culoarea brumei împrăștiate peste câmpie, nici nu am perceput răceala obrăjorilor ei, ci doar fierbințeala buzelor dulci și căldura îmbrățișării de reîntâlnire.

Lili a revenit la mine, deci mă iubea cu adevărat! Era un sentiment atât de intens, încât m-am cerut acasă de la maistru și i-am pasat cheia colegului Istvan. Trebuia să sărbătorim acest eveniment, printr-o sticlă de vin spumos și o dragoste împărtășită pe îndelete, recuperând astfel două nopți de abstinență. Ne-am iubit intens, cum nu știu să o mai fi făcut vreodată, gemeam amândoi de plăcere și fericire, ne priveam adânc în ochi, fiind convinși că ne contopim atunci într-o singură făptură, imposibil de separat vreodată.

Anunțul cununiei noastre i-a luat prin surprindere pe părinți, însă au înțeles și ei că e mai bine să ne oficializăm relația în fața lumii. Am convenit ca nunta să o facem anul viitor, când vom fi pregătiți din punct de vedere material și sufletește. Eu am intrat în primul concediu de odihnă de la TRCL, cu o săptămână înainte de Crăciun, iar Lili a primit aprobare pentru un concediu fără salariu, tot cu ajutorul maistrului Băban. Era o perioadă plină, în care mi-am înscris iubita și la examenele pentru completarea celor opt clase, organizate la Școala Generală Nr.1 din Seini. Avea nevoie de acest pas, în vederea obținerii calificării la locul de muncă. Firește că ne-am stabilit la părinți, pe toată perioada acestui concediu, iar eu ar fi trebuit să merg la Negrești-Oaș, ca să dau examen pentru ultimul an de liceu. Lili m-a rugat să amân aceste deplasări, ca să nu o las singură cu ai mei, de ale căror priviri și întrebări se temea încă. Tot ea și-a exprimat dorința ca la cununie să nu-i invităm și pe colegii de muncă, ci doar rudele apropiate, fiind prea emoționată în fața unei asistențe numeroase. Nu puteam să-i refuz nimic, simțind și eu că e singură în fața atâtor străini, într-un moment foarte important pentru viitorul ei.

Vestea cununiei noastre ne-au adus iarăși neamurile pe cap, avide să ne dea sfaturi și să participe la ceremonie. Verișoara Măriuca, sora ei, Tuți, și mătușa Iuli, cea mai renumită socăciță din Seini, au fost cele mai insistente, cu opinii și suspiciuni în ce privește viitoarea mea soție. Aproape zilnic veneau să le spună părinților că fata aceea nu-i făcută pentru căsnicie, o să-și bată joc de mine și o să mă părăsească, provocându-mi multă suferință. Dar cum hotărârea mea era de neclintit, iar iubirea lui Lili pentru mine nu putea fi pusă la îndoială doar prin presupuneri, tata a fost cel care a venit cu propunerea de a o testa cu unul din merele noastre. Trebuia să fac acest compromis, deși mă temeam de adevărul care mi-ar fi spulberat încrederea în iubită și în viitorul promițător făurit în mintea mea.

I-am dăruit mărul acela într-o după-amiază, când eram adunați toți în fața mesei și puneam la punct detalii în ce privește deplasarea în Baia Mare, cu autobuzul de dimineață, între Crăciun și Anul Nou. Lili l-a admirat îndeaproape și a vrut să-l lase pe mai târziu, dar eu am insistat. Jenată de privirile nerăbdătoare ale celor din jur, a mușcat puțin din fruct, după care i-a venit pofta să-l mănânce tot. Stăteam cu toții ca la un spectacol, fiecare cu alte gânduri și așteptări, dar cu aceeași curiozitate. Mai ales că mătușa și verișoarele nu prea înțelegeau ce rol are mărul în această ecuație. Pentru ei era important modul în care primeau răspuns la întrebarea esențială: ”Ai să-l iubești numai pe Petruca, toată viața, fără să-l înșeli cu altul?”

Întrebare pusă dur de Măriuca, o femeie cu peste o sută de fini și fine, dar și cu pretenția că-i o bună cunoscătoare în viitorul proaspetelor căsnicii. Tânăra a privit-o cu ochi de căprioară aflată în vizorul unui prădător, făcând la fel și cu ceilalți, în timp ce lacrimile începeau să-i curgă pe obraji. Plânsul care a urmat a fost unul cum nu mai văzusem, cu sughițuri și spasme ale trupului care mă înfiorau. Nimeni nu se aștepta la o reacție atât de emoționantă, de aceea asistau cu jenă la acea descărcare mută și totuși atât de expresivă, doar mesajul părea diferit pentru fiecare. În timp ce eu îl vedeam ca o dovadă de iubire profundă, părinții ca pe o cădere nervoasă, rudele îl percepeau ca un regret anticipat pentru infidelitățile care vor urma. Plânsul a durat mult, deși îmi strângeam iubita la piept și o mângâiam cu vorbe blânde, de afecțiune și înțelegere.

Lili nu era o plângăcioasă, poate tocmai de aceea îmi amintesc fiecare ocazie în care am văzut-o plângând cu șiroaie de lacrimi. Prima dată a fost când a venit de la analizele de sânge în vederea căsătoriei. Era udă nu numai pe față, dar și bluzița ziceai că i-a fost udată de ploaie. M-am speriat că a pățit ceva îngrozitor, iar ea s-a cuibărit la pieptul meu și mi-a mărturisit că mai bine ar muri. Răspunsul la uimirea mea firească m-a făcut să râd, în ciuda lacrimilor pe care le simțeam și pe cămașa mea. Zicea că pe rezultatul ei scrie ”Negativ”, din care a dedus că nu corespunde căsătoriei. I-am explicat imediat ce înseamnă RH-Negativ, după care s-a liniștit și chiar a zâmbit. Plânsul de după mărul nostru a fost și mai devastator, având în vedere că nu putea scoate nici măcar un cuvânt. S-a domolit încet, așa cum a încetat și presiunea rudelor asupra ei.

Cununia a fost frumoasă și masa de după am întins-o acasă, unde meniul cel mai apreciat au rămas tot costițele și cârnații afumați, alături de alte preparate specifice sărbătorilor de iarnă. Părinții și-au îmbrățișat nora și au asigurat-o că de-acum or să o considere fiica lor. Eu mă simțeam împlinit și încercam să-mi dau seama dacă sunt cu adevărat în al nouălea cer… sau mai sus.