Tangențial (12)

– Regret că trebuie să vă spun, dar unul dintre voi a încălcat protocolul și a subtilizat ceva din tehnologia noastră, se exprimă Albert, privindu-l insistent pe Georgică. Suntem gata să trecem peste acest incident, dar aștept să-mi înapoiați imediat componentul.

Amândoi frații erau acum îmbrăcați la fel, într-o haină lungă până la podea și neagră, ce părea din piele sau dintr-un material nedefinit. Brațele le țineau încrucișate la piept, iar expresia glacială și rarele grimase li se afișau simultan pe chip. Doar vânătaia mai persista pe fruntea lui Albert, singurul reper care-i dădea personalitate.

– Protocol?, interveni Săndel, făcând un pas în față. Eu credeam că suntem o echipă, iar tu ne-ai promis că ne vei ajuta cu tot ce îți stă în putință. În schimb, ne-ai abandonat aici, închiși ca într-o celulă, fără apă, mâncare și un loc unde să ne facem nevoile. Singurul care ne-a căutat a fost acela pe care îl acuzi de furt. De fapt, ce se întâmplă aici și ce ai făcut cu Călin? Parcă nu mai e același om pe care-l cunoșteam.

De data asta, fu rândul lui Albert să facă doi pași pentru a-l privi de aproape pe cel care cuteza să-l înfrunte.

– Nu suntem o echipă, ființe inferioare și nerecunoscătoare. Doar eu și fratele meu am fost selectați să-i slujim pe Creatori, iar voi trebuie să fiți bucuroși că ați ajuns în apropierea Lor. Habar nu aveți unde sunteți și ce noroc a căzut pe capul vostru. Cred că e momentul să vă lămuresc, pentru a ști ce vă așteaptă și a aprecia rolul pe care-l aveți în continuare. Timp de mii de ani v-ați rugat unor zei, i-ați venerat sub diverse nume și ați tot sperat să revină pe Pământ pentru a vă prelua sufletul. Unii îi spun Dumnezeu, alții i-au dat numele de Alah, înainte îi ziceați Zeus, Zamolxe sau alte nume, în funcție de popoare și culturi. Ei bine, religia are un sâmbure de adevăr, iar Creatorul chiar a existat. A însămânțat Pământul și a plecat mai departe, să dea viață și altor planete. Acum a venit vremea să testeze ce a ieșit din sămânța lui și să analizeze dacă recolta poate fi culeasă. Adică sufletele cu care-i sunteți datori.

– Ești nebun!, explodă emoțional Sibel. Alah nu are alți fii, decât cei de pe Pământ, și numai aceia care-l slăvesc vor fi primiți în apropierea lui. Alah e mare și nu are nevoie de altă planetă pentru a călători.

– Să-l vedem și noi pe acel Creator, dacă tot a avut bunăvoința să ne ia în raiul lui, îl ironiză Săndel pe Albert. Deși pare mai degrabă un iad, având în vedere că e situat în adâncuri și emană atâta căldură.

– Aș putea să jur că asta-i o blasfemie, deși nu am fost un om religios până acum, răspunse Albert apăsat. V-am spus că e doar un sâmbure de adevăr în credința voastră. Mai credeți că raiul e în ceruri?, acum când știți că acesta e doar o iluzie, o poartă largă spre Univers. Dar o să-l vedeți cu siguranță pe Creator, atunci când va fi cazul. Deocamdată, am nevoie de piesa despre care vorbeam, apoi vă las să mâncați. Ba vă voi deschide și ușa potrivită pentru a vă ușura.

– Mă tem că nu putem avea încredere în tine, se auzi vocea lui Georgică. Riscăm să ajungem ca și Călin, care nu a scos un cuvânt de când ați intrat. I-ai implantat cumva un cip ca ăsta?

Ochii lui Albert scăpărară la vederea piesei din mâna micului om. Se mișcă rapid către el, dar între ei se postă sirianul Sibel. Însă masivitatea și hotărârea lui nu fu o piedică pentru omul în negru, care-l ridică fără mare efort și-l aruncă la câțiva metri distanță. Ceilalți se feriră îngroziți, lăsându-l pe Georgică singur.

– Stai pe loc, altfel îl distrug și nu cred că o să-ți placă, îl amenință omulețul, punând cipul sub călcâiul piciorului.

– Crezi că are vreo importanță, atâta vreme cât n-o să-l mai puteți folosi?, întrebă impasibil Albert.

– Cred că are, pentru că l-am ACTIVAT, viteazule! Altfel cum crezi că am intrat pe ușă? Văd că de prostie tot nu te-ai vindecat, chiar dacă ai un calculator în cap.

– Nu face asta!, îl rugă de data asta omul în negru. Îți dai seama că sunteți morți fără ajutorul nostru?

– Suntem morți și cu ajutorul tău, interveni Titus. Nu știu ce se întâmplă, dar dacă poți să-l oprești, fă-o, Georgică!

– Da, oprește-l pe nenorocit!, se auzi și vocea Sabinei

Imagine similară

– Nuuuuu!, strigă Albert când piciorul lui Georgică se ridică și apoi se slobozi cu toată puterea.

Cipul vizat se zdrobi cu un sunet abia perceptibil, dar geamătul celor doi frați fu puternic și de lungă durată. Amândoi căzură la pământ, cu capul prins între mâini și cu chipul schimonosit de o durere inimaginabilă. Albert își pierdu cunoștința primul, în timp ce Sabina căuta să-l aline pe Călin, luându-i capul în poală și adresându-i cuvinte de mângâiere.