Autobuzul (3)

Grigor își stăpâni cu greu un zâmbet când dădu mâna cu oaspetele său. Noroc că avea brațele lungi, ca să-i poată strânge cu temeinicie toată palma mică și transpirată pe care acesta i-o întinse cu emfază. Omulețul nu atingea un metru și jumătate, dar compensa mult printr-o pălărie cu calotă înaltă și un baston mai lung ca el, din lemn nobil și frumos lucrat, ce se termina cu un mâner alb, probabil din fildeș. Se putea spune că toate accesoriile făceau notă discordantă cu mogâldețea ce se căznea să pară altceva decât era. Lanțul gros de aur cel purta la gât, ghiulul enorm de la deget, ba chiar și numele pe care îl pronunță la prezentare:

– Piți-Barosanul! Porecla îmi vine ca o recunoaștere a realizărilor mele mărețe. Sunt sigur că ai auzit de mine, doar suntem vecini de când te-ai mutat aici. E drept că n-am avut timp să te vizitez, bade Grigor, fiind un om ocupat și mereu pe drumuri. Dar acu’ mi-am zis: ia să ne cunoaștem mai bine și să ne ajutăm dacă e cazul, că așa se cade.

Grigor îl invită în casă și-i făcu semn să ia loc. Piticul acceptă bucuros scaunul cel mai înalt, deși făcu un efort vizibil să se cațere pe el. Se părea că gazda nu observase acest amănunt, căci era ocupată cu umplerea pipei și aprinderea tutunului. Piți îi privea mișcările cu un aer superior, în timp ce-și sprijinea ambele mâini de bastonul impozant.

– Am auzit că ai descoperit o vechitură de autobuz în grădină, vecine, trecu ”Barosanul” la subiect. Ce ai de gând cu el?

Bătrânul își termină ritualul pipei, trase cu sete un fum adânc, după care răspunse cu greutate:

– Apăi… eu știu?

– Că bine zici, bade Grigor! Ce poți să faci cu o grămadă de fier vechi care împiedică iarba să crească? Doar să-l dai la topit și să iei câteva sute de lei pentru deranj. Ei bine, în calitate de vecin, eu te pot scăpa de deranj și să-ți ofer chiar mai mult decât ai primi în mod normal.

Alte câteva fumuri se înălțară din pipa și gura fumătorului, înainte de a-și face cunoscută părerea:

– Lasă-l acolo, că nu cere de mâncare, răspunse el molcom.

– Cum poți să spui asta, vecine!?, se arătă uimit Piți. Ți-ar strica niște bani? Ca să nu vorbesc de șobolanii și șerpii care se adăpostesc în rugina aia, copiii și tinerii mânați de curiozitate, ce s-ar putea accidenta. Plus reputația proastă care se răsfrânge și asupra dumitale.

– Ce reputație?, veni, iarăși cu greu, întrebarea bătrânului.

– Păi, nu se poate să nu știi! Autobuzul ăsta a aparținut lui Dani, un criminal în serie care ademenea copii cu dulciuri și promisiuni, după care dispărea cu ei. Niciunul nu a mai fost găsit în viață, dar se știe că își bătea joc de ei și apoi îi ucidea cu cruzime. A durat ani de zile până ce oamenii de aici au pus cap la cap faptele și au descoperit ce învârtea tânărul cu autovehiculul misterios. Aici a fost încolțit de părinții îndurerați, adunați cu furci, coase și arme de vânătoare. Se spune că a fost linșat înainte ca poliția să poată interveni. Asta s-a întâmplat cu vreo trei-patru ani în urmă, când noi doi nu eram încă mutați aici, dar am auzit povestea asta din surse sigure. Crede-mă, mașina asta criminală nu-i o priveliște plăcută într-o grădină ce se vrea frumoasă, ca a dumitale.

Bătrânul nu schiță niciun gest și nu lăsa să se vadă vreo emoție pe chip. De parcă singura grijă îi erau cercurile de fum pe care le făcea cu măiestrie la fiecare expirație.

– Îți dau bani frumoși pe vechitură, omule!, insistă cu o oarecare iritare, piticul.

– De ce?, se auzi întrebarea scurtă și prea generală.

– Cum de ce? Eu sunt om de afaceri, fac bijuterii dintr-o nimica toată. O să-l vopsesc, o să-i aduc modificări, o să-i fac publicitate printr-o istorie interesantă și îl voi transforma într-un punct de atracție.

– Un circ…, completă amar badea Grigor.

– Spune-i circ, muzeu sau orice vrei, se exaltă Piți-Barosanul. Măcar nu va rămâne un morman de rugină, ci un obiectiv turistic ce aduce bani și satisface curiozități. Zi-mi la ce sumă te-ai gândit și hai să facem târgul!

Imagini pentru imagini cu pipe pentru fumatori

Se pare că tutunul din pipă arsese complet, din moment ce bătrânul începu operațiunea de curățire. Un ritual la fel de temeinic executat ca la umplere, doar că acum avea o altă semnificație. Un înțeles pe care badea Grigor ținu să-l sublinieze și printr-o concluzie ceva mai lungă:

– Lasă autobuzul acolo unde îi, până aflăm precis care-i adevărata lui poveste.

După care se ridică în picioare, semn că discuția nu-și mai avea rostul. Piticul sări și el nervos de pe scaun, se întoarse spre ieșire fără să dea de data asta mâna, dar nu plecă înainte de a se adresa gazdei cu o avertizare:

– Bagă de seamă că te joci cu focul, vecine! Gândește-te bine, până mai poți scăpa de lucrul dracului. Eu te mai aștept, dar nu-mi pune prea mult răbdarea la încercare.

Și a ieșit pe ușă, ținându-se țanțoș de mânerul alb-strălucitor.