De ce ne vine să plângem de fericire?

Pentru psihologul Oriana Aragon, de la Universitatea Yale, motivul pentru care oamenii plâng uneori de fericire era un mare mister. Acum însă ea înțelege mai bine ce se întâmplă în asemenea momente.

lacrimi

Aragon a realizat o cercetare mai amplă, care a fost publicată în revista Psychological Science. Ea spune că plângând atunci când suntem fericiți, oamenii își regăsesc echilibrul emoțional.

O emoție puternică, indiferent dacă este pozitivă sau negativă, are un impact copleșitor, iar această formă de descărcare îi ajută pe oameni să-și revină mai repede, să regăsească echilibrul.

Sunt multe exemple de acest fel, de răspunsuri negative la experiențe pozitive. Cercetătorii au observat că persoanele care au reacții de acest fel își controlează mai eficient emoțiile.

Persoanele care, de exemplu, se emoționează când văd bebeluși și le place să-i ciupească de obraz sunt cei care vor și plânge când vor primi o veste bună sau când asistă la nunta copiilor.

Un mecanism similar funcționează și în cazul opus, când emoții negative duc la manifestări pozitive. De exemplu, râsul nervos, care apare în situații dificile, sau zâmbetul forțat al celor care trec prin momente foarte triste.

Sursa: Science Daily