Traduceri și traducători

Unde pot duce traducerile medicale greșite

Pe Viorel nu l-am mai văzut de când m-am mutat în altă localitate, departe de stresul neîntrerupt al unui municipiu tumultuos. Pierderea prietenilor din urbe era prețul cel mai greu de plătit, dar nu am avut încotro. Medicul rezident, Viorel, era un tânăr cu care m-am înțeles de la primul schimb de cuvinte. Asta s-a întâmplat când am fost internat câteva zile pentru niște investigații mai complexe. Din fericire, s-a dovedit că era o alarmă falsă, iar viața nu-mi era pusă în pericol. În acea perioadă scurtă, ne-am dat seama că avem multe în comun, cum ar fi pasiunea pentru șah, pescuit și cinema, dar mai ales doza mare de optimism.

Am fost repartizat în salonul doctorului Pricop, o somitate de necontestat în medicina județului, care l-a luat sub aripa lui pe Viorel. Sunt convins că a văzut în el un potențial care l-a mulțumit și i-a dat certitudinea că va avea cui să predea ștafeta când o fi să iasă la pensie. Tânărul absolvent în medicină era ambițios, studios și muncitor, prinzând repede tainele profesiei, venind adesea cu ceva nou și benefic în chirurgie și tratament. Eu l-am apreciat mai mult pentru partea lui veselă și pentru încrederea pe care o avea în viitor, deși în sistemul nostru de sănătate ar fi multe neajunsuri de care să ne plângem.

Dar acum, când am vizitat orașul și l-am întâlnit întâmplător pe bunul meu prieten, parcă era alt om. Trist și parcă îmbătrânit cu câțiva ani, deși nu trecuseră decât vreo șase luni. Ne-am strâns puternic mâinile și l-am întrebat firesc:

– Ce e cu tine? Arăți de parcă ai fi în doliu.

– Am drumuri pe la Tribunal, mi-a spus cu o voce stinsă.

– La Tribunal?! Dar ce-ai pățit?

– Sunt acuzat de malpraxis.

– Tuuuu?!, am continuat eu să mă mir. Cum așa?

– La câteva zile după ce ne-am văzut ultima dată, profesorul Pricop a plecat la o conferință în străinătate, iar eu i-am ținut locul. Am vrut să-i demonstrez că sunt de încredere și poate să fie mândru de mine, dar am administrat un tratament greșit, iar pacientul a murit. Totul a pornit de la o eroare de traducere, dintr-un manual foarte apreciat de medici. Și am avut mare încredere în cel care mi-a tradus cartea din engleză.

L-am privit cu compasiune cum continua să se plângă, el, care vedea mereu viața în roz. Acum își blestema ziua când a apelat la acel prieten, promițând că va fi mult mai atent la cine traduce, mai ales că în medicină sunt frecvente astfel de erori. Regreta foarte mult că a aflat doar acum de Agenția de traduceri Swiss Solutions, unde lucrează doar specialiști în limbajul medical, și orice eroare este exclusă.

swiss-solutions

Ne-am despărțit cu promisiunea că mă va ține la curent cu evoluția procesului. Ajuns acasă, nu mică mi-a fost mirarea să găsesc chiar această temă printre subiectele articolelor pentru SuperBlog: traduceri medicale. Ca să vezi coincidență!

Acest articol participă la competiția SuperBlog 2016

Jurnalul unei zile de joi

Nu prea am obiceiul să scriu jurnale, pentru că zilele mele se aseamănă unele cu altele, deci ar fi ceva plictisitor. Dar azi m-am gândit să fac ceva deosebit, cu riscul de a așterne niște consemnări neinteresante, ba chiar monotone pentru mulți dintre cei care vor avea răbdarea să le parcurgă.

Din primele clipe de după trezire, m-am gândit care ar fi ziua cea mai demnă să o disec în acest mini-jurnal. Evident că nu cea de azi, care de abia a început. În schimb, joia e segmentul din săptămână pe care-l aștept mereu și în care am activitatea cea mai intensă, dacă se poate spune așa. Așadar:

M-am trezit la ora 5.00, iar până pe la 6.00 mi-am făcut de lucru prin baie. Unii comentatori mi-au zis că-i prea mult timp pierdut, doar nu-s femeie să mă aranjez atâta, dar nu am pus la suflet, ci recunosc că dimineața mă mișc mai încet.

În cea de-a doua oră a zilei de joi, iau la cunoștință de mesajele primite pe e-mail și le șterg pe cele de publicitate sau neinteresante. Pe la 7.30 cobor scările și plec să-mi întâlnesc sora, care mă așteaptă în fața casei. Facem cumpărăturile împreună, iar apoi mâncăm micul dejun la mine, plus câte o ceașcă de cafea și un pahar de vorbe. Ieri am avut plăcuta surpriză să primesc vizita unui vechi și bun prieten și coleg de muncă, pe care nu-l văzusem de mult. N-a venit cu mâna goală, ci cu o sticlă de pălincă din caise și piersici, galbenă și aromată. Sub efectul licorii și alături de niște sendvișuri, ne-am întins la povești amuzante, până după miezul zilei. Tare șugubăț, Văsălica ăsta, și mereu cu tolba plină de întâmplări savuroase!

De la 14.00 am rămas singur și, până la 18.00, am navigat printre bloguri, delectându-mă cu postările voastre și comentând atunci când nu mă puteam abține. A urmat cina și știrile TV de seară, cu ajutorul cărora am și adormit.

Cam așa mi-a trecut ziua de ieri, și pot să spun că mie mi-a plăcut. Dacă pe voi v-am plictisit, nu-mi asum nicio vină, că doar v-am avertizat de la început. 🙂