Autobuzul (10)

Cele două personaje dădură buzna peste badea Grigor, tocmai când omul se pregătea să iasă la culesul nucilor, de sub pomul cel falnic și mereu încărcat. Primul intrat era primarul Roateș, un om dolofan și cu o transpirație abundentă, indiferent de anotimp. Îl urmă imediat Ionică, polițistul cel tânăr și bun la toate treburile neplăcute.

– Bună dimineața, domnule Grigor!, îl salută rotofeiul întinzând fără vlagă o mână fină și grăsuță.

O retrase însă, înainte ca vlăjganul din fața lui să o prindă sănătos, probabil fiindu-i frică să nu i-o frângă. În schimb, Ionică salută mai energic și se supuse cu stoicism strânsorii cu care mai avusese de-a face.

– Ne poți acorda câteva minute din timpul dumitale prețios?, întrebă ironic primarul, uitându-se după un scaun potrivit pentru greutatea sa.

Bătrânul se grăbi să-l ajute în acest sens, poftindu-i pe amândoi să ia loc și să se simtă ca acasă. Polițistul refuză să se așeze, preferând să rămână în spatele șefului, cu privirea în pământ și o mapă de piele subsuoară. Roateș își ocupă ușurat locul și imediat primi de la Ionică un șervețel cu care se șterse meticulos pe față și pe gât. Grigor bănui că această vizită nu-i a bună și o să dureze multă vreme, din moment ce însuși alesul local s-a deranjat să vină în umila lui casă. Așa că nu se sfii, ci își scoase pipa și tutunul, pregătind încărcătura unui fumat de lungă durată.

– Am înțeles că dumneata ai în grădină un autobuz care nu-ți aparține, începu primarul, după ce pasă ghemotocul de hârtie udă subordonatului. Nu știu cum a ajuns acolo și nici nu mă interesează, dar trebuie să dau curs reclamațiilor care s-au adunat. Crede-mă că nu mi-a făcut plăcere să adun o echipă numeroasă, cu utilajul potrivit și sculele necesare, cu care să scoatem autovehiculul și să-l predăm la fierul vechi. Buldozerul și oamenii sunt la poartă și așteaptă să-și facă treaba, după ce-ți vei da acordul.

Dolofanul făcu semn lui Ionică, iar acesta scoase din mapă o coală de hârtie pe care i-o înmână șefului. Acesta aruncă o privire și apoi o întinse lui Grigor. Bătrânul zăbovi mai mult asupra textului, își aprinse domol pipa, trase cu nesaț două fumuri și, ridicând privirea aprigă, întrebă:

– Și dacă nu semnez?

– Asta nu se poate!, izbucni rotofeiul, scandalizat. Poți fi acuzat de furt sau cel puțin de deținerea unui bun furat. Plus alte învinuiri, ce derivă din pericolele pe care îl reprezintă acest autobuz pentru natură și locuitorii care vin în contact cu el. Domnul polițist, aici de față, poate să te încătușeze și să te ducă la secție. Bagă de seamă că sunt vecini la poartă și nu cred că vrei să te vadă arestat. Ia de aici un pix și hai să rezolvăm pașnic problema.

Primarul scoase o unealtă de scris și o întinse omului îngândurat. Badea nu reacționă imediat, astfel că pixul poposi pe masă, în așteptare. După un timp îndelung de reflecție și alte câteva fumuri dense în care se refugie, veni și semnătura mult așteptată de oaspeți.

– Bună treabă, moșule!, rosti mulțumit primarul. Ar mai fi un mic inconvenient, dar se rezolvă cu puțină înțelegere. Buldozerul nu încape pe poartă, decât dacă dărâmăm un stâlp de beton. Dar nu-ți face griji, vei face o cerere, se deplasa o comisie la fața locului și va evalua paguba, iar dumneata vei fi despăgubit. Ionică, du-te și condu echipa la autobuz! Eu rămân cu gazda noastră până terminați treaba. Poate mă servește cu un pahar de apă rece și proaspătă.

Polițistul ieși val-vârtej, în timp ce badea Grigor umplu un pahar de apă din găleata aflată la îndemână. De afară se auzeau deja comenzi și zgomotul utilajului ce trecea ca un tanc peste tot ce-i stătea în cale. Bătrânul ar fi vrut să iasă și să preîntâmpine unele stricăciuni, dar rotofeiul îl bombarda cu întrebări și îl asigura că totul va fi bine. După câteva minute, Ionică reveni să primească alte instrucțiuni:

– Dom’ primar, nu putem intra de nuc, iar apoi de alți pomi.

– Tăiați-i cu drujba sau doborâți-i cu cupa, decise imediat mai-marele localității.

– Asta nu vă pot permite!, se răzvrăti bătrânul. Nucul acela mi-e cel mai drag pom și are o vârstă respectabilă.

– Nu mai poți să faci nimic, moșule. Ai semnat de predare, iar noi facem tot posibilul să ne atingem obiectivul. Ba stau și mă întreb cum de a reușit autobuzul acela să intre acolo, fără să dărâme stâlpul de beton și apoi să se strecoare printre pomi. Nu cumva ai barat intenționat drumul, ca să nu poată fi extras? Eu nu te acuz, dacă mă lași să-mi fac treaba.

A durat ceva timp până s-a făcut cărarea necesară, după care au urmat problemele de tractare. Cârligul de agățat bara, cu care era dotat autobuzul, s-a rupt, așa că s-a apelat la lanțuri groase și legate de tot ce era mai solid. Autobuzul s-a urnit cu greu din loc, timp în care șenilele utilajului de tractare au răvășit adânc pământul din grădină. Doar după-amiază s-a ajuns la drum, unde erau așteptați de o mulțime nerăbdătoare și curioasă. Cortegiul a pornit în urma autobuzului, ca la o înmormântare în care unii erau triști, iar alții zâmbeau mulțumiți. Autoturismul primarului încheia alaiul, lăsându-l pe badea Grigor singur, să-și socotească pagubele și să-și mai aprindă o pipă… de necaz.

A doua zi, uluirea oamenilor a atins cote maxime când au constatat că autobuzul a dispărut din incinta centrului de preluare a fierului vechi și a apărut exact în același loc de unde fusese ridicat.