Fetița care visa pentru alții (2)

Soneria de la ușă nu părea băgată în seama, deși cineva insista să o folosească de câteva minute. Într-un târziu, doamna Popan se hotărâ să pună capăt supliciului și veni să deschidă.

– Ooo, domnule doctor Oșan!

– Bună seara, doamnă!, răspunse bărbatul zâmbind satisfăcut. Începusem să cred că nu sunteți acasă.

– Mă scuzați, dar m-am gândit că-i dădaca, ea preferă să sune în loc să-și caute cheia în poșetă. Poftiți înăuntru și luați loc, îl invită femeia, cu o politețe firească. Mai nou, faceți și vizite la domiciliu?

– Nuuuu, dar în cazul dumneavoastră am ținut să fac o excepție. Mai ales că nu v-ați mai prezentat la ședințe, îi reproșă medicul în timp ce se făcea comod.

– E adevărat, trebuia să vă sun. Știți…, m-am simțit jenată după ce s-a întâmplat data trecută, cu visul stupid al Lenei. Apropo, cum se simte soția dumneavoastră?

Doamna Popan se așeză, la rândul ei, pe un scaun din fața interlocutorului. Părea mai liniștită pe teren propriu, vocea îi era mai sigură și chipul dispus a rămâne senin.

– Din păcate, nu e bine deloc. A avut un accident de circulație, iar când am ajuns la spital, era conștientă încă. Apoi a intrat în comă și de atunci nu și-a revenit. Medicii spun că starea ei rămâne stabilă, însă nu se întrevăd speranțe de îmbunătățire.

– Îmi pare tare rău să aud asta, îi răspunse cu tristețe gazda. Sper că nu credeți că fetița mea a avut vreo influență…

– A, nu!, se grăbi s-o liniștească bărbatul. Totuși, mă intrigă această coincidență, avându-le în vedere și pe cele consemnate de dumneavoastră. De aceea am venit să vă încurajez în a continua investigația psihiatrică, pentru binele copilei în primul rând. Doar mi-ați spus cât îi e de greu la școală și cât de retrasă e acasă. Împreună, am putea găsi o cale prin care personalitatea ei să-și revină la normal sau măcar să se amelioreze.

Violeta Popan oftă de câteva ori consecutiv, exprimându-și astfel îndoiala.

– Fetei nu-i place să fie interogată, mai ales de străini, iar eu nu vreau s-o forțez. Aștept cu răbdare și strângere de inimă să se vindece prin ea însăși, fără intervenții care ar putea să o afecteze și mai mult.

– Vă înțeleg temerile, dar, după cum ați văzut în prima ședință, noi venim ca niște prieteni și ne adaptăm caracterului fiecărei persoane în parte. Putem fi copilul care să o înțeleagă, prietenul căruia să i se destăinuiască sau adultul pe umărul căruia să plângă. La care adăugăm experiența seculară a unei profesii ce a făcut minuni în cazuri din cele mai extraordinare.

– Ați mai auzit de un caz similar cu acesta?, se interesă femeia.

– Fiecare e altfel, în funcție de personalitate, vârstă și gradul de afectare, încercă medicul să o lămurească.

– Ați mai văzut vreun copil care să prezică viitorul prin vise?, insistă doamna Popan.

– Stați puțin, că deviem de la scopul pentru care mi-ați cerut ajutorul, iar acesta este să-i redăm zâmbetul și energia fiicei dumneavoastră. Indiferent dacă ni se pare că are darul de prezicător sau își folosește imaginația în a ghici viitorul, precum fac astrologii…

Soneria se auzi din nou, doar o singură dată. Pe ușă intră o tânără plinuță, îmbrăcată în culori stridente și fardată ostentativ.

Imagini pentru imagini cu fete grăsuțe

– Ea e dădaca despre care vorbeam și pe care o chem de câte ori Lena rămâne singură acasă. Lucrez la un supermarket, iar acum sunt în schimbul de noapte. Fetița are nevoie de cineva, ca să-și respecte programul de masă, de făcut teme și de somn. Altfel se scufundă în visare, cu ochii pierduți în zare sau pe ecranul televizorului.

– Bună! Sonia mă numesc, se prezentă domnișoara vizitatorului, în timp ce-l cerceta cu insistență și își mesteca dezinvolt guma din gură. Vă las, că mă așteaptă domnișoara Lena.

Plecă spre camera fetei, mișcându-și incitant coapsele bine împlinite.

– E greu să găsești pe cineva calificat, la programul pe care-l am, se scuză parcă doamna Popan. Uneori mă mai ajută mama, dar și ea lucrează tot în comerț.

– Cum se înțelege fetița cu această tânără?, fu curios să afle bărbatul.

– Nu mă pot plânge. Se pare că are răbdare și înțelegere, din moment ce aud că există un dialog între ele. Poate ar trebui să fiu geloasă, zise femeia cu un surâs amar.

Doctorul dădu din cap a îngăduință și se ridică, pregătindu-se de plecare.

– Nu vă mai rețin, din moment ce vă grăbiți la serviciu. Poate vă mai gândiți la propunerea mea și o să luați decizia cea mai bună. Știu că e greu pentru început, dar rezultatele bune vin ca urmare a unor măsuri radicale. Cunosc un medic psihiatru cu succese deosebite în această privință. Cu profesionalismul lui și ajutorul nostru, am putea să vă redăm fiica pe care ați pierdut-o. Altfel, s-ar putea să o pierdeți pentru totdeauna și să fiți chinuită de remușcări pentru că ați refuzat ajutorul oferit cu generozitate.

– Vă mulțumesc pentru interes, domnule doctor. O să vă contactez eu dacă va fi cazul.

Bărbatul sărută mâna gazdei și îi adresă un ultim zâmbet, înainte de a ieși pe ușă.

Fetița care visa pentru alții

Scena și cele trei personaje atât de diferite ar fi putut sugera despre ce este vorba. O femeia tânără și îndurerată, care apela des la cutia cu șervețele de pe masă, pentru a-și tampona ochii umezi. Copila de vreo zece anișori, cu părul lung și alb ca zăpada proaspăt așternută, ce își împreuna și descătușa mereu mâinile micuțe, păstrând privirea ațintită în jos. Părea impasibilă la tot ce se întâmpla în jurul ei, o prizonieră a unei împrejurări neplăcute pe care încerca să o ignore. Bărbatul, relativ tânăr și el, avea – cum altfel? – un carnețel în mâna stângă și un pix în cealaltă. De asemenea, lângă șervețelele de pe măsuță, se putea vedea un reportofon al cărui beculeț avertiza că e pornit. S-ar putea ca aceste detalii să fie suficiente pentru a ne lămuri despre ce e vorba, dar, pentru certitudine, vom face uz de faptul că naratorul poate trece neobservat și vom intra în detaliile discuției:

– Doamnă Popan, vă asigur că nu trebuie să vă faceți mari griji, încercă omul să o liniștească. Lena trece printr-o perioadă mai grea, însă, odată cu timpul și ajutorul nostru, o să vedeți că-și va reveni. E doar un copil fragil care trebuie readus pe linia de plutire.

Imagine similară

Femeia suspină și dădu din cap neîncrezătoare, în timp ce-și mai luă un șervețel.

– Poate că e așa, dar să nu credeți că-i un copil obișnuit. Sau cel puțin nu mai e. Colegii de școală o tratează ca pe o retardată, cei din vecini o ocolesc și râd de părul ei, de faptul că-i retrasă și nu are nicio prietenă. Nici cu mine nu mai vorbește, doar strictul necesar și mai ales când o întreb. Unde e fetița mea exuberantă care ne lumina zilele cu voioșia și neastâmpărul ei? Simt că a plecat deodată cu sufletul soțului meu, lăsând în urmă doar un trup fără emoțiile omenești. A trecut un an și nimic nu s-a schimbat. Parcă retrăiesc în fiecare zi acea dimineață în care am auzit-o țipând în camera ei. Ne-am grăbit amândoi să vedem despre ce e vorba și am rămas îngroziți când am văzut că părul ei frumos a încărunțit peste noapte. Plângea cu suspine, iar soțul a luat-o în brațe să o liniștească, asigurând-o că totul a fost un coșmar. Ea îl strângea tare, cu mânuțele în jurul cefei, iar vorbele spuse atunci mi-au rămas întipărite în memorie: „Tati, să nu mori azi!”. Își iubea foarte mult părintele, și el o trata ca pe o comoară neprețuită. În cele din urmă a reușit să o oprească din plâns, dar a trebuit să-și ia o zi liberă, pentru a-i fi mereu alături. Cu toate acestea, nenorocirea s-a întâmplat: pe la miezul zilei, bărbatul mi-a căzut ca secerat, fără suflare. Apoi am aflat că a fost vorba de un stop cardiac din care nu a mai putut fi readus la viață, deși nu știam să aibă probleme cu inima. Lena nu a mai plâns, dar s-a închis definitiv în ea, ceea ce-i mult mai rău. Nu credeți că-i ceva deosebit în acest caz, doctore? De unde a știut fata că o să-i moară tatăl?

Bărbatul notă ceva pe foaia dinaintea lui, după care o privi cu îngăduință pe doamna Popan.

– Fiecare caz e deosebit de altul, doamnă, dar nici acesta nu-i ieșit din comun. Probabil că soțul dumneavoastră a fost atât de afectat de încărunțirea odorului său, încât inima i-a cedat. Se poate întâmpla oricui, la fel și albirea părului. E drept că nu la o vârstă atât de fragedă, dar nu-i total exclus.

– Așa mi-am zis și eu, reluă femeia, cu o voce mai puțin tremurândă. A fost unul dintre motivele pentru care n-am apelat încă la un psiholog, dar nici n-am vrut să se accentueze zvonul că fata mea e nebună. Doar că, zilele trecute, s-a mai produs un accident ce m-a pus iar pe gânduri. Vecinul cel mai apropiat a venit în vizită pe la noi, cum făcea adesea și când trăia bărbatul meu. Acum îi era milă de Lena și voia să o bucure de fiecare dată cu câte un mic dar, mai ales că se apropie Crăciunul. Iarăși îmi amintesc exact cuvintele pe care i le-a spus fata, la plecare: „Ai mare grijă cum cobori treptele!”. Vă dați seama ce m-am cutremurat când omul a alunecat pe poleiul depus pe scară și apoi și-a rupt mâna în cădere. Am întrebat-o pe Lena de unde i-a venit ideea unui astfel de sfat, iar ea mi-a spus că a visat. Îmi puteți explica și această ciudățenie? Că vecinul a dus vorba mai departe, iar lumea crede că fata mea aduce ghinion.

– Totul e în mintea oamenilor, care-și alimentează prejudecățile cu coincidențe, o asigură doctorul.

Apoi, cu un zâmbet amiabil, se adresă copilei:

– Încearcă să te gândești la ceva plăcut, înainte de a adormi. Ce zici de un brad frumos, plin cu daruri sub el?

Fetița nu schiță vreun gest prin care să arate că a auzit întrebarea, așa că bărbatul mai încercă:

– Hai, Lena, vorbește cu mine! Uite, mai avem un sfert de oră, în care mi-ar plăcea să te ascult. Îți promit și eu un mic cadou, dacă îmi spui câte ceva despre tine.

Copila făcu semn mamei să-și apropie capul, după care îi șopti ceva la ureche. Doamna tresări surprinsă și i se adresă psihologului:

– Știți, eu am încercat să o pregătesc de ieri pentru această întâlnire, iar ea a visat ceva în legătură cu asta. Acum îmi spune că ședința se va întrerupe înainte de vreme.

Doctorul se arătă amuzat și încercă din nou să o abordeze pe fetiță:

– De ce crezi tu că vom termina mai devreme discuția? Să știi că eu sunt foarte conștiincios și punctual, dar depinde de tine dacă…

A fost momentul în care asistenta intră intempestiv pe ușă, spunând cu o voce gravă:

– Domnule doctor, am primit un apel de la spital. Soția dumneavoastră…

– Cuuuum?! De la spital? Ce s-a întâmplat?, se agită bărbatul sărind de pe fotoliu. Mă scuzați…, trebuie să plec…, vorbim data viitoare…

Cu aceste scuze și o privire întunecată adresată fetiței, medicul le invită afară din cabinet, în timp ce-și lua haina din cuier.

Banii (VI): Dezamăgiri

Vestea cea mare a fost împărtășită cu o explozie de bucurie și entuziasm, în care Virgil o îmbrățișa ridicând-o în aer și rotind-o într-un carusel al iubirii. Se oprea doar ca să o sărute cu migală, pornind de la gură și urmând o linie cunoscută până la lobul urechilor, după care o strângea din nou puternic și continua să o învârtă ca pe o păpușă delicată. În cele din urmă s-au oprit să-și tragă sufletul, iar bărbatul ținu să vadă încă o dată hârtia care le provocase această izbucnire.

– Două milioane și jumătate!, citi el cu mirare. E o adevărată avere, care pică într-un moment cum nu se poate mai potrivit. Ești o fată norocoasă, iar eu sunt norocos că te-am întâlnit. Oare cu cât ți-au impozitat ăștia câștigul?

– Nu știu, dragule. Bănuiesc că au reținut vreo 30%, plus ce am scos și eu pentru operație.

– Da, da… Or fi fost vreo patru milioane. Oricum, ne ajunge să trăim pe picior mare.

– Ooo, de parcă se poate și mai bine!, râse Rodica în timp ce-și trecu brațul din nou pe după gâtul lui. Promit că o să-mi găsesc un serviciu, imediat după luna de miere. La ce ne-ar mai ajuta banii ăștia?

– Ce vrei să spui?, întrebă Virgil făcând un pas înapoi.

– Vreau să zic că avem tot ce ne trebuie, iar iubirea e cea mai importantă, nu?

– E adevărat, dar întotdeauna se poate și mai bine. O cabană la munte, un apartament la mare, un mic iaht, vacanțe în cele mai exotice locuri…

– Nu cred că ar fi drept, iubitule. Banii ăștia au picat ca din cer. Poate există un Dumnezeu sau așa mi-a fost soarta: să fiu salvată în ultima clipă. Ei bine, am supraviețuit datorită acestui câștig. Ce fac eu pentru a fi recunoscătoare?

– Te rogi și pui în cutia milei câte o bancnotă mare. E tot ce trebuie să faci.

– Rugăciunile mamei nu m-au ajutat, nici suma pe care o avea tata în bancă nu era suficientă. Știu că ar fi rămas pe drumuri, dacă nu-i era ipotecat apartamentul. Pentru a ajuta cu adevărat, e nevoie de ceva concret, pe lângă rugăciuni și bunăvoință. Trebuie să mă revanșez față de soartă, să dau mai departe așa cum am primit. Până azi nu am dat nimănui nimic și nici nu am așteptat să primesc, dar acum nu vreau să rămân datoare.

– Și cât ai vrea să donezi?, se interesă Virgil.

– Tot.

– Tot?! Cred că operația ți-a afectat luciditatea. Ar fi bine să te consulte un psihiatru, fără supărare.

– Poate că boala mi-a afectat modul de a gândi, deși mi-e străin zbuciumul din acea perioadă. Dar, știind cât de aproape am fost de moarte, am ajuns să apreciez mai mult viața. A mea și a altora care trec prin așa ceva. Ce poate fi rău în asta?

– Viața ta e mai importantă pentru mine, ar trebui să fie și pentru tine. La naiba cu ceilalți! Nu-i poți salva pe toți, nu ești Dumnezeu să alegi care merită sau nu să trăiască. Ești un simplu om, care a avut șansa să scape de moarte, iar pentru suferința ta ai primit un bonus. Așa trebuie să gândești, iubito.

Cu aceasta, Virgil o trase din nou în brațele lui și o sărută pătimaș.

– Promiți că nu vei face vreo nebunie?, o alintă el drăgăstos.

– Nu pot promite nimic, Virgil. Trebuie să-mi urmez inima, altfel aș avea mereu remușcări. Te rog să mă înțelegi!

Bărbatul oftă și o împinse ușor, după care se îndreptă spre garderobă. Rodica rămase cu hârtia cu extractul de cont în mână și cu chipul întristat.

– Am plecat la o întâlnire de afaceri, îi spuse înainte de a ieși. O să mai discutăm problema, dar nu exclude câteva consultații la psiholog. Putem merge împreună, dacă vrei.

– Desigur, dacă vrei tu…, murmură ea privindu-i ținuta elegantă.

Imagini pentru poze cu oameni ingandurati

Singurătatea care s-a lăsat în jur era dintr-o dată prea sufocantă. Permitea gândurilor negre să-i invadeze mintea, generând noi întrebări și îndoieli. Oare a făcut bine să-i pună iubirea la încercare, tocmai când trebuiau să se preocupe de pregătirile pentru cununie? Poate chiar era paranoică și avea nevoie de ajutor. Simțea că o cuprinde un atac de panică, o durere de cap și o transpirație rece. Trebuia să găsească o preocupare care să întrerupă acest dialog cu sine. O comandă pentru mâncare chinezească părea o idee bună. Virgil era mare amator al acestor preparate. Până când venea curierul, o să bea o cafea tare și o să fumeze câteva țigări. De mult nu mai aprinsese, sperând că se va lăsa complet, dar acum era o situație de forță majoră. Mâncarea sosi relativ repede, doar că băiatul nu putu accepta să-i țină companie la masă. Păcat, pentru că ar fi avut nevoie de un suflet care să-i țină de urât.

Virgil nu a venit nici până dimineață, iar ea s-a perpelit, nereușind să închidă ochii. Degeaba l-a apelat, mobilul era închis. La ivirea zorilor, Rodica simțea că-i epuizată, având nevoie de o încărcare dacă voia să funcționeze. Tocmai când căuta modalitatea, a sunat telefonul. Era Stela, o fostă colegă de muncă și confidentă, care o invita la cafeneaua lor obișnuită. Părea ideea cea mai potrivită.

Va urma