Matul lui Legal

Povestea unei victorii frumoase și rapide

1. e2-e4… Du-te două câmpuri în față, soldat al regelui, și poartă în tine credința că poți ajunge până la capătul terenului de bătaie, transformându-te într-o nouă regină pentru Majestatea Sa și, implicit, pentru tabăra pe care-o slujești cu credință.

1… e7-e5. Dar pionul adversarului răspunde cu același curaj, blocându-i intenția de a mai înainta și luând sub control două câmpuri centrale, foarte importante din punct de vedere strategic.

2. Cg1-f3… Cavaleria e cea mai eficientă în deschidere, iar calul regelui trebuie să iasă primul la atac, amenințând capturarea ostașului de culoare neagră.

2… d7-d6. E nevoie de un sprijin pentru a pionul din avangardă, iar ostașul din fața reginei pare cea mai bună soluție.

3. Nf1-c4… Ofițerul regelui alb țintește cel mai vulnerabil punct din preajma regelui advers, f7.

3… Nc8-g4. Nici ofițerul reginei negre nu se lasă mai prejos, țintuind pe loc calul alb, care devine o pavăză pentru propria regină.

4. Cb1-c3… E timpul ca și al doilea cal să intre în lupta pentru centru.

4… Cb8-c6. Cam așa s-a gândit și negrul, doar că e cu o mutare importantă în urmă.

5. h2-h3… O mișcare pregătitoare pentru spectacolul care urmează. Încă sunt șanse pentru negru să evite dezastrul.

5… Ng4-h5. Ofițerul negru se retrage un pas, considerând că-i mai bine să-și păstreze amenințarea indirectă asupra reginei. Nu a prevăzut surpriza.

6. Cf3:e5!… Uimitor! Calul capturează pionul central, lăsând propria damă la cheremul ofițerului. Cine poate rezista unei astfel de oferte?

6… Nh5:d1. Albul a rămas fără cea mai puternică piesă, și numai o minune poate întoarce soarta partidei.

7. Ncu:f7+… Câmpul cel mai asaltat al inamicului a căzut sub atacul nemilos al ofițerului, sprijinit de cal. Oare e grav?

7… Re8-e7. Singurul câmp de salvare a regelui negru. Dar…

8. Cc3-d5#… De data asta, șahul celui de-al doilea cal e decisiv, aducând matul și victoria albului.

Știu că unii dintre voi nu au jucat niciodată șah și nu o să înțeleagă mare lucru din aventura de mai sus. Să mă scuzați, dar nu m-am putut abține, amintindu-mi de multe alte bijuterii de acest gen, mai simple sau mai complicate. Legal a fost un campion din secolul XVIII, care a dat numele acestui mat, inițial în 7 mutări. Eu am avut șansa să parcurg această partidă de pe băncile școlii gimnaziale, fapt care mi-a oferit posibilitatea să o pun în practică de mai multe ori sau să evit această capcană, când era cazul. Desigur că mai sunt și alte maturi și combinații celebre, la fel de captivante și periculoase pentru cei neavizați. Fiecare poate avea câte un tâlc pentru viața reală. Morala care răzbate din Matul lui Legal ar fi să cugetăm bine înainte de a accepta daruri ce par atât de tentante.

 

Maistrul Hut

Subțirel și potrivit de înălțime, mereu îmbrăcat elegant, cu nelipsita-i cravată – chiar și sub halatul albastru -, strecurându-se subtil printre elevi și alți profesori, maistrul Hut putea fi recunoscut de departe și datorită ticului de a ridica brusc și des din umărul drept. Aveai timp să te pregătești sufletește pentru privirea-i de vultur ce răzbătea de după ochelarii subțiri și cu ramă aurită. Te sfredelea temeinic înainte de a te descoase ca un inchizitor în fața căruia trebuia să mărturiseși și cât lapte ai supt de la țâța mamei. Așa am simțit din prima clipă în care l-am văzut, la începutul unui nou an de școală profesională. N-am avut curajul să-l privesc în ochi mai mult de o clipă, iar el a intuit că sunt o pradă ușoară, cu care se poate juca înainte de a o răpune.

– Tu de unde ai apărut?!, a fost întrebarea care mi-a dat și mai mulți fiori.

– Sunt repartizat în clasa dv-stră, după ce am făcut primul an la Gura Ocniței, am îngăimat eu cu ochii în pământ.

– Asta-mi mai lipsea, că oricum am prea mulți elevi. Deja unii dorm câte doi într-un pat. De unde ești?

– Din Maramureș, dom’ profesor…

– Dom’ maistru!, mă corectă el. Deci ai ceva de mers până acasă. Când ai tren?

– Dom’ maistru, eu nu mă duc acasă, am rostit eu cu larimi în ochi. Am venit să învăț.

– Băiete, Bucureștiul nu-i de tine și nici meseria asta nu e. Du-te și învață ceva în Baia Mare, aproape de mămica și de tăticu’.

– Ei vor să rămân aici, dom’ maistru. Vă rog…

– Bineee… Să vedem de ce ești în stare. Vezi dormitorul ăsta cu 24 de paturi?

Am dat afirmativ din cap, cu ceva speranță în mine.

– După-amiază, între orele de la clasă și meditații, te prezinți aici și faci șmotru pe jos. Vreau să fie mai curat decât în spital. Ai înțeles, moroșene?

– Da, dom’ maistru, am răspuns eu din reflex.

Pe furiș, vedeam zâmbetele batjocoritoare ale viitorilor colegi. Eram „cel nou”, bobocul care trebuia umilit o perioadă, iar semnalul l-a dat șeful cel mare. A doua zi dimineață am așteptat cu sufletul la gură inspecția maistrului. A fost punctual și s-a prezentat înainte de micul dejun. Primul lucru a fost să întrebe:

– A plecat acasă moroșanul ăla?

– Sunt aici, dom’ maistru, am răspuns eu chiar din spatele lui.

– Aha!, se întoarse el și mă fixă din nou cu privirea.

Abia apoi cercetă cu atenție fiecare colțișor de linoleu, căutând un motiv să mă critice. Probabil n-o fi găsit, așa că a plecat fără să mai zică nimic. De atunci am rămas mereu în vizorul lui, iar practica din atelier, când era prin apropiere, mi se păreau un chin. Doar cei care făceau ore suplimentare sau îl ajutau la întreținerea autoturismului aveau parte de un tratament privilegiat, primind chiar și câte un cuvânt de laudă. Eu număram minutele și așteptam cu sufletul la gură să mă refugiez în clasă, iar după aceea să ies în oraș. Cișmigiul, cinematografele și anticariatele din Capitală erau locurile pe care le căutam la fiecare evadare, iar uneori plecam fără bilet de voie. Asta l-a făcut pe maistrul Hut să mă certe urât în fața colegilor. M-am simțit atât de umilit încât am plâns aproape o jumătate de oră. Vorbele lui dureau rău, de parcă te lovea continuu un ciocan pneumatic. Printre altele, îmi zicea răstit:

– Mă uit la tine și văd un ratat! În loc să te zbați și în timpul liber ca să înveți cât mai multă meserie, tu pierzi vremea jucând șah în Cișmigiu. Din aia nu se trăiește, nu poți pune o pâine pe masă, zevzecule! Ar fi trebuit să te urc eu în trenul către Baia Mare, să scap de o pramatie care nu face altceva decât să citească literatură nefolositoare, să cheltuie bani pe filme și pe cărți poștale cu șah prin corespondență. Spune-le alor tăi că vreau să discut cu ei între patru ochi.

Desigur că nu le-am spus, iar ei n-au venit niciodată în București. Până la absolvire, am avut parte de multe șicane asemănătoare, dar am strâns din dinți mergând pe drumul meu. Noroc că îmi făcusem doi prieteni, din profesorul de limba română și cel de sport. Cu ei am ținut legătura câțiva ani după absolvire, dar pe maistrul Hut nu l-am mai văzut decât o dată, când m-am dus să-mi ridic diploma. Mi-a zâmbit în premieră și mi-a strâns puternic mâna, de parcă uitase toate prevestirile făcute în ce mă privește. S-a bucurat când i-am spus că am un loc de muncă bun și mi-a urat mult succes. Eram derutat de noua lui atitudine, dar tot nu puteam să uit coșmarurile în care el a avut mereu rolul principal.

Am plecat la luptă

Știm cu toții că încă e Săptămâna Patimilor lui Hristos, în care ne curățăm de păcate și trebuie să fim buni și iertători unul cu celălalt. Cu atât mai mult, trebuie să evităm agresivitatea în limbaj și comportament. Dar ce să fac dacă tocmai acum s-a nimerit să pice un concurs de șah, în care sunt nevoit să-mi apăr titlul de campion al urbei? Pe tabla de joc, trebuie să fiu cât mai combativ și să lupt cu fiecare adversar. Nu cred că un astfel de război este cu păcat, așa că-mi voi încerca din nou puterile.

Astăzi, la ora 10.00, în găzduirea restaurantului Chili, din Seini, are loc o nouă ediție a Cupei Primăverii la șah, sponsorizată de Primăria orașului, prin aportul nemijlocit al primăriței Gabriela Tulbure. Nu știu câți pretendenți se vor prezenta, având în vedere că e Sâmbăta Mare, când lumea e ocupată cu ultimele aranjamente pentru Paște, dar eu nu pot să lipsesc. Precis că, după ce ne vom bate cu îndârjire, ne vom așeza la o masă comună pentru a încheia frumos această confruntare. Următoarea va fi cu ocazia zilelor Seiniului, pe la mijlocul lunii iulie.

Aștern aceste rânduri, înainte de a pleca spre locație, dar am să revin cu comentarii în care vă voi comunica rezultatul, indiferent dacă va fi sau nu îmbucurător pentru mine. Oricum, sper să fie frumos ca de fiecare dată, chiar dacă afară e o vreme mohorâtă.

Tactică de adeziune

Nu-i deloc ușor să fii căpitanul unei echipe sportive, iar dacă e vorba de șah, e și mai stresant. Zilele trecute, m-a chemat directorul instituției la care lucrez și mi-a vorbit pe un ton rece, cum nu o mai făcuse până atunci:

– Pătrule, sunt foarte dezamăgit de rezultatele echipei noastre de șah. Mi-ai promis cei mai buni oameni, victorii cu care să ne mândrim și trofee cu care să umplem vitrina clubului. Eu v-am oferit tot sprijinul logistic și material, am avut răbdare și încredere în voi, dar cu ce m-am ales? Ce se întâmplă? Unde sunt campionii de care pomeneai și victoriile cu care te lăudai?

– Domnu’ Ardeleanu, am avut, și mai am încă, probleme cu integrarea. Vedeți dvs., toți membrii echipei sunt foarte buni, dar fiecare are familie, iar aceasta are o influență negativă la prezența în timpul pregătirii și, mai ales, la meciuri. Trebuie să găsesc o soluție prin care să-i sensibilizez și să le demonstrez că șahul e la fel de important în viață precum munca, învățătura sau… fotbalul atât de popular.

– Nu știu cum vei proceda, dar te avertizez că, dacă nu apar rezultate, voi desființa echipa, iar tu o să rămâi și fără loc de muncă.

Cu o asemenea persectivă, era musai să găsesc o soluție urgentă. Se impunea o ședință cu toți cei 20 de șahiști, dar și cu familiile lor, în speranța că-i voi convinge să fim uniți în același țel. Știam că junioara noastră nu era lăsată de părinți să vină la club, de teamă că întâlnește băieți ciudați; unul din juniori era îndemnat de tată să meargă mai degrabă la fotbal; un alt jucător avea probleme cu nevasta de câte ori o partidă dura mai mult ș.a.m.d.

Locul întâlnirii era decisiv, pentru a crea impresie și a-i convinge pe toți să vină. De aceea am ales rețeta unui eveniment reușit, un hotel din zona centrală a Bucureștiului, care oferă o găzduire excelentă și pentru cei mai pretențioși oaspeți. E vorba de hotel Golden Tulip Times, cu un centru de conferințe ce beneficiază de lumină naturală și dotări din cele mai moderne. Date fiind condițiile și prezentarea făcută din timp, aici au venit toate persoanele vizate, depășind cifra de 60. Aveam mână liberă și trebuia să câștig de data asta, deși jocul era mai greu și nu se desfășura pe tabla cu 64 de pătrățele.

8888-golden-tulip-times

La început au fost impresionați de hotel, de sala de conferințe, iar apoi de expunerea făcută. Le-am explicat că sunt cei mai buni, că șahul e o treabă serioasă, un pașaport diplomatic peste granițele județului și a țării. Dacă vom înțelege acest lucru și vom fi uniți, atunci și victoriile ne vor surâde, transformându-ne într-o familie mare și fericită. După ce am răspuns la întrebări, a urmat mutarea decisivă: o masă la restaurantul Good Old Times. Acolo ne-am apropiat și mai mult, apreciind la unison preparatele savuroase cu care am fost tratați, dar și băutura care ne-a încălzit și eliberat de rețineri. Acum puteam să sper la o legătură puternică între noi, cu rezultate pe măsură. Și nu m-am înșelat, iar întâniri de acest fel au mai avut între noi, campionii și familiile noastre.

Acest articol participă la competiția SuperBlog Spring 2016

Mat ajutor

S-ar zice că șahiștii sunt oameni liniștiți și răbdători, care stau tăcuți la masa lor și analizează miile de variante ale jocului, fără să bage de seamă ce se întâmplă în jurul lor. De fapt, majoritatea, chiar așa sunt, doar că întâlnim adesea excepții care ne intrigă, indiferent că se întâmplă între cei din elita acestui joc al minții ori dintre aspiranți. Amintesc aici pe doi campioni ai ciudățeniilor și extravaganței, cum ar fi Bobby Fischer și regretata noastră Elisabeta Polihroniade, ultima renumită prin ieșirile ei violente.

Din păcate, n-am avut colegi atât de celebri, dar am cunoscut mulți șahiști cu temperament irascibil. Țin minte că jucam în campionatul județean individual, iar primii patru clasați mergeau mai departe în semifinalele naționale. Eram tânăr și fără prea multe meciuri la activ, iar, înspre final, nu mai aveam șanse de calificare. Printre ultimele partide care se mai jucau, era cea dintre doi prieteni din Vișeu.

Primul era mic de statură și nici la șah nu se evidențiase prea mult, dar în această partidă trăgea cu dinții. În schimb, adversarul lui era înalt și bine făcut, pentru că dacă ar fi câștigat partida, mergea mai departe și avea posibilitatea să obțină titlul de candidat de maestru. Torok, îl chema pe cel solid și din ce în ce mai nervos că nu își dovedește concitadinul. Noi, cei adunați în jurul lor, îl vedeam cum îi face semne clare partenerului, ca să facă o greșeală și să cedeze. Micuțul se făcea că nu aude, nu vede, și juca în continuare cu atenție. Până când au ajuns amândoi doar cu câte un nebun de culori diferite.

Firește că trebuia să se declare remiză, însă că Torok nu era de acord, iar regulamentul prevedea că după 40 de mutări, egalitatea e consemnată oficial. Torok se arăta disperat și nu voia să accepte situația, astfel că, la un moment dat, își trage pur și simplu adversarul de mână și îl scoate afară. S-au întors după un sfert de oră, micuțul find vânăt la un ochi și cu fața umedă de lacrimi. Deși era clar ce s-a întâmplat, arbitrul nu a intervenit, de frica bătăușului, care avea și o funcție înaltă în domeniul pădurilor.

Șahul artistic are o secțiune de compoziții numită „mat ajutor”, unde negrul și albul colaborează cât mai eficient și inventiv pentru a-l face mat pe regele negru. Teoretic, și în această partidă se putea ajunge la mat, dacă cineva voia neapărat să piardă și făcea cele mai „proaste” mutări. Și era o singură poziție în care se putea obține victoria, cu regele pus în colț și nebunul care să-l înghesuie. Chiar așa a și făcut bietul om amenințat, iar arbitrul a fost nevoit să consemneze victoria bătăușului. Bineînțeles că a mers la semifinale, dar a ajuns pe ultimul loc. Însă el o fi considerat că-i mai bine să fie „codaș la oraș, decât fruntaș la sat”.

Pe parcursul campionatelor la care am participat, am întâlnit multe astfel de cazuri. De pildă, unul mă avertiza că mă poate face praf în câteva mutări, dar îmi cedează partida dacă îi ofer punctul fratelui său, din aceeași grupă, care vrea să câștige și el gategoria I. N-am cedat presiunilor și nici n-am regretat. Pentru mine conta mai mult frumusețea partidelor disputate, indiferent de rezultat.

Susțin din nou că de pe tabla de șah se pot trage importante învățăminte. De data asta ar fi cum că mulți oameni așteaptă ajutorul tău, iar dacă nu-l obțin, te obligă să li-l dai. Nu trebuie să te lași înfrânt, fiindcă n-o să-l ajute prea mult, iar tu vei fi mereu călcat în picioare.

O mie de cuvinte

O mie de cuvinte sunt în imaginea de mai sus. Cel chel și urât sunt eu, în partida cu ing. Paul Andreescu, ocupantul locului secund și unul dintre cei mai temuți concurenți pe tabla cu 64 de pătrățele. Poza am preluat-o de pe contul Facebook al d-nei primar Gabriela Tulbure. Frumoasa primăriță m-a felicitat personal pentru câștigarea Cupei Comja și, implicit, a locului întâi. A stat un timp cu noi la masa comună de după concurs și ne-a promis că această competiție se va repeta cât de curând. Noi așteptăm din tot sufletul să ne întrecem în gândire!