Occident Express (13)

Trebuia să fie o ultimă și mare bucurie, înainte de plecarea definitivă. Totul fusese plănuit cu meticulozitate, vremea se anunța potrivită, iar cei doi frați erau plini de energie, de bucurie și de mult entuziasm. Pârtia de schi favorită îi aștepta să le ofere o despărțire de neuitat, iar Nelu și Nicu nu puteau rezista tentației de a o parcurge de la vârful abrupt și până la poalele line, unde puteau să-și tragă sufletul, să facă poze și apoi să mai urce o dată. Zona aceea de lână orașul Borșa era unică și le provoca singurul regret că-și părăsesc țara pentru tărâmuri cu munți vitregi. Ei bine, poate că mai aveau și alte păreri de rău, dar le țineau zăvorâte în adâncul sufletului. Doar marea lor pasiune avea forța să se descătușeze, să-i unească, să-i bucure și să le dea aripi de fiecare dată.

Urcarea a decurs bine, iar faptul că nu erau mulți turiști i-a făcut și mai încrezători într-un zbor liber pe pârtie. Câțiva nori se adunau alene pe cer, dar fulgii de zăpadă în plus nu puteau să le încurce socotelile. Nici măcar nu era frig, deși se aflau în luna ianuarie, când gerul trebuia să domine și să întărească bine stratul deja existent. Au pornit în tandem, luându-se la întrecere și alunecând cu o viteză tot mai mare. Depășeau cu ușurință schiorii întâlniți pe traseu, probabil începători și nefamiliarizați cu zona, în curând rămânând stăpâni peste întinderea albă. Era minunat, înălțător, euforic, exact cum și-au imaginat.

Mai aveau încă pe atât până la capăt, când un tunet puternic ce venea din spate le-a atras atenția. Amândoi au redus din viteză, întorcând capetele și țipând apoi unul către celălalt:

– Avalanșă!!!

Era pericolul cel mai groaznic și greu de evitat, mai ales că nu au mai avut o experiență de acest gen. Tot ce rețineau în memorie era teorie, însă în practică intervin emoțiile, stresul și, nu în ultimul rând, particularitățile terenului. În această situație, singura soluție în care și-au pus speranțele a fost doar viteza cât mai mare. Poate vor reuși să ajungă mai jos, unde zăpada care-i urmărea să-și piardă din cantitate și forță. Dar simțeau tot mai aproape suflul înfiorător ce le îngheța sângele în vine, până când lovitura imparabilă i-a lovit ca pe două păpuși fără apărare, dându-i peste cap. Amândoi și-au pierdut atunci cunoștința.

Nelu a fost primul care și-a revenit și a început să se lupte cu mormanul de zăpadă ce-l acoperea. Era puternic ca un taur și încăpățânat precum un catâr, iar asta l-a ajutat să-și facă loc spre suprafață. Nu a stat o clipă să se odihnească, ci a pornit imediat în căutarea lui Nicu, strigându-i mereu numele și săpând cu mâinile prin grămezile de nea din jur. Era conștient că fiecare clipă putea fi decisivă, iar acest sentiment îi anestezia complet orice durere sau oboseală. Întâi a găsit un schi, apoi încă unul și un băț, însă a țipat de bucurie când a dat cu mâinile de casca fratelui mai mic. Era viu, se mișca și a gemut de durere când l-a extras din marea albă. Și-au dat seama că îi era fracturat piciorul drept, și orice mișcare îl făcea să urle de durere.

– Du-te după ajutoare, l-a rugat Nicu. Eu nu pot să mă mișc, cred că am și niște coaste rupte.

– Nici vorbă, nu te las singur aici. O să chem ajutoare prin telefon, încercă să-l liniștească Nelu.

Noroc că avea semnal și a reușit să contacteze pe cineva de la salvamont. Însă veștile nu erau în măsură să le aducă vreo alinare, echipa nedispunând de mijloace de transport, deoarece le-a fost sechestrat autoturismul de teren. Aveau la dispoziție doar o sanie trasă de cai, cu care nu ar fi ajuns prea departe, mai ales că începuse ninsoarea și drumul devenea tot mai dificil. Nici măcar un elicopter, dacă s-ar găsi, nu ar putea să intervină în aceste condiții. Trebuiau să se descurce singuri, să supraviețuiască măcar până a doua zi dimineață, în cazul fericit că ninsoarea va înceta și cerul se va degaja.

– Hai să ne tragem deoparte, Nicule, îl îmboldi fratele său. Uite acolo un brad sub care ne putem adăposti.

– Nu cred că pot să te ajut prea mult, Nelule. Mă dor toate și aș vrea să mă odihnesc.

– Să nu adormi, viteazule! Te duc eu în spate, dat trebuie să rămâi treaz mereu, altfel murim amândoi.

Nelu își mobiliză din nou forțele și, în ciuda gemetelor de durere pe care le auzea, reuși să-l tragă mai mult decât să-l care, până sub umbrela oferită de bradul falnic.

– E mai bine aici, nu-i așa?, îl provocă pe Nicu la discuție, după ce-și trase sufletul. Acum nu ne mai rămâne decât să așteptăm… De acord?

– Mda…, răspunse fără vlagă rănitul

– Mai cu viață, frate!, se răsti celălalt la el, luându-l în brațe și încercând să-l învioreze. Păcat de biletele de tren pe care le pierdem. La ce oră trebuia să fim la gară?

– Pe la opt și jumătate…, murmură Nicu.

– Deci cam pe la ora asta, constată Nelu în timp ce-și examina ceasul fosforescent. S-a întunecat bine și nu m-aș mira să auzim urletul lupilor.

Ciuli urechile, ca și cum ar fi așteptat o confirmare, dar apoi se gândi că și jivinele s-or fi speriat de avalanșă. Totuși, un sunet lung și subțire îi făcu inima să tresalte. Oare era aievea sau avea deja halucinații, ceea ce n-ar fi de mirare în aceste condiții.

– La ce fel de tren ai luat tu bilet, frățioare?, se interesă el.

– Eu știu?… La unul expres, de pe internet. Parcă Occident… Express, veni cu greutate și acest răspuns.

– Atunci ar fi cazul să te ridici în capul oaselor și să caști bine ochii!, se entuziasmă Nelu, ajutându-și fratele să stea drept

Astfel au putut distinge o lumină care-și mărea încet intensitatea, apropiindu-se de locul în care erau ei. Nu putea fi o iluzie, din moment ce amândoi o vedeau și se minunau cum nu au mai făcut-o vreodată. Doar când minunea a ajuns în dreptul lor, s-au convins că era vorba de un tren nemaipomenit, care împrăștia zăpada din calea lui și își monta singur șinele pe care rula. Dacă era vis, și tot merita trăit până la capăt, pentru frumusețea și unicitatea lui. Acest gând i-a animat pe cei doi tineri, dându-le puterea să se ridice și să urce pe scara vagonului care-i aștepta cu ușa deschisă. Înăuntru era cald și bine, iar oamenii zâmbitori și pregătiți să-i ajute cu tot ce au nevoie. În timp ce trenul porni tot așa de lin, făcând o curbă largă și luând-o spre poalele muntelui. În urma lui, șinele erau recuperate cu precizie, iar zăpada deasă acoperea toate urmele.