Pe urmele tatălui (14)

 

 

I.P.J. MEHEDINȚI - Structura Inspectoratului de Poliţie Judeţean ...

Prietenia dintre Marele Mic și nea Matei era trainică și veche de când s-au cunoscut. Toată secția știa că, dacă cel din urmă nu ar fi fost rănit și apoi pensionat, el ar fi fost acum pe scaunul din spatele biroului. Dar Matei nu era ranchiunos și nici nu-și învinovățea soarta, păstrând același ton părintesc pentru tinerii agenți și aceleași relații amicale cu cei mai în vârstă. Iar Mic aprecia fiecare întâlnire cu fostul coleg, invitându-l adesea la o cină în familia lui sau la un prânz stropit cu vin în cele mai îmbietoare restaurante din oraș. Sfaturile lui Nelu – cum îi spuneau doar cei foarte apropiați – în profesie și cugetările despre viață erau întotdeauna prețuite și foarte des transpuse în practică. De data aceasta, vizita pensionarului era făcută în biroul secției, iar gazda ținu să-și ceară scuze pentru acest inconvenient:

– Nelule, crede-mă că aș fi preferat să vorbim într-un cadru mai plăcut, dar formalitățile m-au obligat să te chem la secție, doar pentru a completa și semna o constatare de rutină.

Aceste cuvinte amiabile au fost urmate de o călduroasă strângere de mână, zâmbete luminoase din partea amândurora și o invitație pentru oaspete de a lua loc numaidecât.

– N-am uitat că ai probleme cu piciorul, așa că nu se cade să-l soliciți mai mult din cauza mea, continuă să-și exprime regretul Marele Mic.

Nelu i-a făcut un semn clar că nu-i nicio problemă, după care s-a așezat în fotoliul confortabil, pregătit anume pentru el. Și-a păstrat bastonul pe care-și sprijinea ambele mâini, ca pe un prieten de nădejde neînsuflețit.

– Simi, dragule, știi foarte bine că-mi face plăcere să-mi revăd locul de muncă și familia extinsă, ori de câte ori am ocazia, îl asigură nea Matei, cu zâmbetul de pe chip neștirbit. Aici mi-am petrecut cei mai frumoși ani și amintirile plăcute mă copleșesc într-un mod benefic. Iar ocazia asta e încă o bucurie, oricare ar fi motivul, un prilej de a vedea cu ochii mei cum mai merge treaba pe aici și dacă îți pot fi cumva de folos.

– Eu zic că avem motive de mândrie și oameni capabili, așa cum au fost pe vremea ta. Nu degeaba am primit diploma de cea mai bună secție de poliție din județ, trei ani la rând, iar anul trecut am ocupat locul patru pe țară. Însă, întotdeauna e loc de mai bine, pentru că infractorii sunt și ei tot mai inventivi și dotați cu aparatură de ultimă generație.

– Hmmm, am auzit că ați găsit cadavrul unui exploatator de prostituate, veni Nelu cu o concretizare. Știți care-i cauza morții lui?

– La subiect, ca întotdeauna, îl flată Simi. E vorba de unu’ zis Șpilu, găsit pe un câmp de lavandă, lângă niște stupi. Autopsia a stabilit că era alergic la înțepăturile de albine, iar el a avut parte de mai multe. Doar că nu se știe cum și de ce a ajuns el acolo, fiind posibil să fie ”ajutat”.

– Îmi amintesc de șarlatanul ăsta și nici eu nu cred că moartea lui a fost accidentală. Nasul meu de copoi bătrân îmi spune că la mijloc trebuie să fie mâna Jucătorului, pentru care lucra de ceva vreme. Cred că ar trebui să abordați această posibilitate.

– Părerea ta coincide cu cea a Deliei noastre, se entuziasmă Mic. Ea are în rezolvare cazul acela cu mai multe fete însărcinate în mod misterios și încearcă să se apropie de interlop.

Cordialitatea din privirile lui nea Matei dispăru, făcând loc îngrijorării.

– Știi că țin mult la fata prietenului meu și n-aș vrea s-o pierd cum s-a întâmplat cu el. Nici n-ar trebui să intervin în modul cum repartizezi sarcinile, dar nu pot să-mi ascund temerile. Copila asta e la început de drum pe teren, iar dacă se confruntă deja cu cel mai periculos criminal din oraș, există mari șanse să o găsim și pe ea fără viață, asta dacă nu dispare definitiv. În locul tău, aș scoate-o din această misiune și i-aș da un caz mai obișnuit, căci sunt destui hoți și tâlhari de prins și încarcerat. Poți să o înlocuiești cu fiul meu, Cosmin, care a învățat multe de la mine și e capabil să desființeze rapid acel cuib de interlopi.

Marele Mic își luă o gumă, îmbiindu-l și pe oaspete să facă la fel. Gândurile se ordonau parcă mai ușor când mesteca liniștit și savura aroma fină, ca într-un ritual menit să-i impulsioneze logica.

– Și eu o admir pe domnișoara Iuga, tocmai de aceea am vrut să o stimulez cu această ocazie. E drept că nici n-am bănuit atunci câte ramificații va avea și la ce riscuri se va ajunge. Poate că ai dreptate, deși munca ei de până acum m-a impresionat plăcut. Dar n-aș vrea să-mi încarc conștiința cu moartea pe teren a unei tinere care și-a pierdut tatăl tot la datorie. O cunosc bine și știu că o să-i provoc mare supărare, însă, după cum bine zici, viața ei e mai prețioasă decât ambiția pe care a demonstrat-o.

va urma