Fetița care visa pentru alții (9)

Lena nu a închis ochii toată noaptea care a urmat. Era prima dată când dormea departe de mamă, de patul moale și primitor, de camera aranjată după gustul ei, de sunetele și luminițele nocturne atât de familiare. Aici, totul era altfel și nimănui nu-i păsa de gândurile sau emoțiile care o invadau. Poate, doar puțin, colegei de cameră, dar nu voia să-și arate slăbiciunea în fața ei. Poate și doamnei Mili, care i-a adus în loc de cină un pahar cu lapte, alături de o gogoașă impresionantă. Asta pentru că refuzase să meargă în sufragerie, motivând că nu-i e foame. De fapt îi era teamă să dea ochii cu ceilalți copii, să suporte priviri indiscrete și aluzii inevitabile pentru un nou venit. Se simțea un intrus în acest colectiv, un boboc ce trebuia supus tirului de întrebări și probelor de inițiere pentru a fi acceptat cu drepturi depline. Sau să fie respinsă cu ironie.

Imagini pentru imagini cu gogoasa cu lapte

Își întorcea adesea capul către farfuria cu mâncare, mângâiată de lumina plăpândă ce se strecura de afară, prin fereastră. Parcă îi era foame, dar rezista tentației de a se înfrupta din bunătăți. Așa voia să arate tuturor că nu poate fi cumpărată atât de ușor, că nu e supusă slăbiciunilor mărunte. Dimpotrivă, poate să reziste fără mâncare și fără iubire până cedează ei și vin cu o ofertă mai bună. Cu făurirea unor astfel de planuri s-a scurs noaptea pe nesimțite, tresărind când tanti Mili a aprins lumina din cameră și a dat astfel deșteptarea. De parcă putea fi mai trează ca acum. Totuși, i-a părut rău că doamna nu a observat farfuria ei neatinsă, simțindu-se frustrată de o victorie meritată, după o abținere eroică.

Se grăbi să meargă prima la baie și zăbovi în fața oglinzii până ce o auzi pe Poligraf la ușă. Colega îi aminti că trebuie să fie la masă pe la ora șapte, dar Lena se scuză din nou, motivând aceeași lipsă de apetit. Doar că, după ce Poligraf părăsi camera, nu mai rezistă poftei și devoră cu poftă gogoașa cu lapte, chiar dacă delicatesea se întărise puțin, iar laptele își pierduse prospețimea. Tot o eroină se considera, din moment ce refuzase micul dejun și, implicit, le trăsese clapa celor care așteptau să o ia peste picior. Din păcate, următoarea etapă din program nu mai era opțională, fiind vorba de două ore petrecute în sala de agrement, după cum i-a spus micuța blondă. Ea a luat-o de mână, a încurajat-o, i-a promis că totul o să fie bine și apoi a condus-o pe coridorul lung și pustiu.

În sala de agrement aveau loc zilnic întâlnirile copiilor cazați cu profesorul Bogdan, întâlniri care păreau ore de dirigenție, ședințe de terapie în comun sau pur și simplu de socializare. Exact de ce se temea Lena cel mai mult și pe care le-ar fi evitat la nesfârșit, dacă s-ar fi putut. Măcar o avea alături pe Poligraf și se baza pe promisiunile făcute de o colegă care nu putea să mintă.

Sala era simplu mobilată, cu o masă rotundă la mijloc și cinci scaune confortabile. Două dintre ele erau deja ocupate de tot atâția băieți, care le primiră pe fetițe în moduri diferite. Primul era un copil la vreo șapte-opt ani, cu ochii mari, negri și mereu umezi, de părea că e gata să izbucnească în plâns. Acesta le surâse abia perceptibil și întinse mâna micuță.

– Lui îi spunem Sentimente și e surdo-mut. Nu-i din România, dar ne înțelegem bine prin semne.

Lena acceptă strângerea de mână, atingând o palmă delicată și călduroasă, care o făcu să se simtă bine. Celălalt băiat părea deja adolescent, după înălțimea trupului, dar chipul îi era o cicatrice imensă, de pe care îi lipseau până și pleoapele. La fel de impresionantă era și absența ambelor brațe, chiar de la umeri, iar faptul că purta doar o cămașă cu mâneci scurte, îi scotea și mai mult în evidență această deformație. Cu toate aceste orori, ființa din fața lor părea că transmite un aer sarcastic și de superioritate celor cu care venea în contact.

– El este Șoc și nu e prea prietenos, dar nu trebuie să pui la suflet ce spune. A luat foc după ce s-a urcat pe un vagon pentru a-și face selfie-uri, astfel  s-a electrocutat la înaltă tensiune. Atunci au fost nevoiți să-i amputeze și brațele.

– Aș da mâna cu tine, dar nu-mi permit, fetiță cu părul vopsit, se auzi vocea ironică a celui descris. Poate vrei să-mi strângi piciorul, care-i pregătit pentru a-ți transmite o energie șocantă.

Cu aceste vorbe, tânărul își ridică un picior cu laba dezgolită și îl întinse spre Lena. Poligraf o prinse de mână, avertizând-o:

– Să nu-l atingi! De ce crezi că-i spune Șoc? Te poate curenta atât de rău, încât te doboară la pământ. Tot de la accidentul acela i se trage și nimeni nu-și explică acest fenomen. Domnul profesor face tot ce poate ca să dezlege misterul.

Coincidența a făcut ca tocmai în acel moment să intre profesorul Bogdan, cu nelipsitu-i zâmbet și aceiași ochelari negri.