Autobuzul (5)

Bătrâna poștăriță se lumină la față când îl văzu la poartă pe badea Grigor. Îi făcu semn de departe să o aștepte și grăbi pasul, în timp ce căuta cu fervoare ceva din geanta burdușită. Scoase victorioasă un plic, chiar înainte de a ajunge în fața omului ce o aștepta liniștit.

– Ai o scrisoare din străinătate, domnule Grigor, spuse femeia plinuță la trup și cu respirația accelerată de efortul depus. Trebuie să semnezi aici, adăugă ea oferindu-i un pix și un document, scoase cu aceeași dexteritate.

Bătrânul luă întâi scrisoarea și o întoarse cu grijă pe ambele părți, de parcă s-ar fi temut să n-o strice. Dădu din cap mulțumit și cu un surâs abia perceptibil, după care onoră cererea, semnând încet și apăsat în spațiul indicat cu degetul de femeie.

– Bine că te-am prins la poartă, că tare-s grăbită și n-aș mai pierde vremea intrând în casă, zise bătrâna pe nerăsuflate. Dar de la cine-i scrisoarea și ce vești poate să aducă?

Badea Grigor strecură plicul într-unul din buzunarele largi ale hainei și cu cealaltă mână își scoase pipa și tutunul din buzunarul mic de la piept. Abia apoi catadicsi să răspundă:

– Om vedea, zise el în timp ce-și îndesa cu conștiinciozitate duhanul în lăcașul destinat.

– Poate are legătură cu autobuzul din grădină, speculă poștărița Ileana încercând să-l tragă de limbă.

Văzând că intenția ei rămâne fără nicio reacție, femeia își schimbă abordarea:

– Tare mi-ar plăcea să mă lași odată în vizită la lăcașul ăla, domnule Grigor.

Bătrânul își aprinse pipa și o privea visător pe Ileana, învăluit în fumul alb și aromat.

– Care lăcaș?, întrebă el cu vorba molcomă.

– Păi, autobuzul. Doar știi că a fost un lăcaș de rugăciune, răspunse poștărița contrariată.

Dar omul ridică din umeri, facilitând astfel derularea unei noi istorisiri despre autovehiculul legendar:

– Tocmai dumneata să nu fii la curent cu cea mai mai mare minune, despre care vorbește toată lumea! E drept că unii au deformat adevărul, ba chiar l-au schimbat complet, dar cei mai mulți nu-l vom uita niciodată pe Dani, Omul Sfânt care a primit puterea de la Dumnezeu să ne lumineze și să ne vindece. Se zice că era călugăr, iar darul lui s-a simțit de când era copil. Atunci s-a retras dintre oameni și s-a apropiat de Dumnezeu în singurătate, învățând și meditând la cele spirituale, purificându-și trupul și gândurile lumești. Când a revenit printre noi, după mulți ani de sihăstrie, și-a închinat viața semenilor, făcând din autobuzul acesta un altar ambulant la care oamenii veneau să se închine, să se roage și să se vindece. Chiar și nepoata mea a fost tămăduită de o boală la ficat, după doar o singură vizită la Sfântul Dani, după ce i-a pus mâna pe locul bolnav și a spus o rugăciune. S-a întâmplat chiar aici, înainte de a se întâmpla tragedia, după care am plecat cu fata în concediu, la mare.

Imagine similară

Grigor asculta cu ochii mijiți, sprijinit de stâlpul porții și aspirând la intervale regulate din aroma tutunului. Ileana așteptă zadarnic vreun cuvânt de stimulare sau măcar de aprobare, dar, văzând că n-are șanse, respiră adânc de câteva ori și își continuă istorisirea:

– Oamenii sunt răi și necredincioși, așa cum au fost și pe vremea lui Iisus. Dacă Fiul Domnului s-ar mai naște acum, l-ar condamna la moarte chiar mai repede decât au făcut-o atunci. Așa s-a întâmplat și cu bietul Dani, pe care unii îl considerau slujitor al Satanei, vrăjitor sau șarlatan. Zvonurile erau întețite mai ales de un milionar parvenit ce își bătea rău nevasta, iar ea și-a găsit refugiul în autobuzul Omului lui Dumnezeu. El i-a oblojit rănile și sufletul, oferindu-i adăpost și alinare în mai multe rânduri. Milionarul a aflat și a tocmit oameni pentru a-l elimina pe Dani. Totul s-a petrecut în perioada când eu eram plecată la tratament, dar știu din surse sigure că mercenarii nu au avut curajul să intre în autobuz, ci l-au ademenit noaptea afară. Doar când i-au văzut silueta au început cu toții să tragă, iar din potopul de gloanțe nu a scăpat nici nevasta milionarului. Sunt fapte pe care le știu autoritățile, dar bogătașul a plătit unde trebuie pentru a se opri cercetările și a se mușamaliza totul.

Poștărița termină cu patos relatarea și își recăpătă energia după câteva exerciții de respirație. Bătrânul era la fel de impasibil, ba acum își manifesta interesul în golirea și curățarea meticuloasă a pipei.

– Ce zici, pot veni să mă rog în ce a mai rămas din altarul lui Dani?, se interesă femeia.

– Om vedea, se auzi același răspuns succint și puțin promițător al omului, fapt care o înciudă și mai mult pe Ileana.

– Trebuie să se poată, domnule Grigor. Că și eu îți aduc numaidecât orice corespondență, după cum ai văzut chiar acum. Iar dumneata trebuie să fii om credincios, cu frica lui Dumnezeu, drept pentru care știu că nu vei împiedica un alt credincios să se roage într-un lăcaș ce s-a nimerit să fie în grădina dumitale.

Grigor dădu ușor din cap, semn care putea însemna orice, dar poștărița consideră că nu mai avea rost să zăbovească. Oricum, o așteptau alți consăteni, cărora avea ceva nou să le povestească.