Și mai crude, și mai coapte

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Doamna Popescu și un domn cu câinele, în stația de autobuz. Câinele se apropie de femeie. Nervoasă peste măsură, femeia spune:
– Luați-vă câinele de lângă mine că simt cum mi se urcă un purice pe picior!
– Bubico, vino aici, doamna are purici!

* Formulă de matematică:
Orice zvon, înmulțit cu „mi-a spus cineva…”, valorează zero.

* Cică bărbatul a domesticit lupul.
Mare scofală, dacă era deștept domesticea muierea.

Imagine similară

* Nunta = singura zi din viață în care mireasa știe exact cu ce se îmbracă.

* Bă, e tot mai frig. Tocmai a trecut un țânțar cu hanorac pe el.

* – Mă, prostule, de ce ai pus copilul să doarmă pe șifonier?
– Ce vrei fă?… ieri noapte a căzut din pat și nu l-am auzit!

* Și acum îmi aduc aminte când, pe vremuri, îmbrățișai o fată și era atât de moale și pufoasă. Acum, toate merg la sală să facă bicepși, tricepși, pătrățele… Când le iei în brațe, zici că te îmbrățișezi cu jandarmeria română.

* Legenda spune că ceea ce tu neglijezi devine a altuia. Din experiență vă spun că nu se aplică pentru datorii și facturi…

* Dacă bolnavul își plătește spitalizarea, pușcăriașul de ce nu-și plătește detenția?

* Intri în baie cu telefonul, stai 25 de minute.
Intri în baie fără telefon, stai 2 minute.
Concluzia: telefonul constipă.

* Profesoara: – Copii, ce ne dă porcul?
Un elev: – Carne!
Profesoara: – Bravo! Dar ce ne dă găina?
Un alt elev: – Carne și ouă!
Profesoara: – Bravo! Copii, ce ne dă vaca?
Bulă: – Teme pentru acasă!

* – Care este diferența dintre o morsă și o femeie?
– Una este foarte grasă și are mustăți, iar cealaltă înoată bine.

* – Unde vă sunt dinții, domnule Ionescu?, se miră dentistul.
– Păi, să vedem: șase la stadion, patru la bar, doi la serviciu și restul la o doamnă al cărei soț e boxer.

* O profesoară de franceză își întreabă elevii:
– Care e diferență dintre madame și mademoiselle?
La care un băiat din spate:
– Monsieur.

* Un american și un chinez, pe terasă în Hawaii…
– Știi karate, ceva arte marțiale?
– Mă întrebi asta pentru că sunt chinez?
– Nu, dar e deja a doua oară când bei din halba mea de bere!

* Am întrebat ospătărița:
– Pește aveți?
Mi l-a prezentat pe unul Alberto, 25 de ani, 130 kg.

* – Măi, Gheorghe! De ce i-ai tăiat coada câinelui?
– No, dar n-am mai suportat să văd cum se bucură când vine mă-ta la noi!

* Soțul la bucătărie, iritat la culme, către soție:
– Iarăși găină? În curând îmi vor crește aripi!
Soția, calmă:
– Să-ți gătesc vită? Poate-ți vor crește coarne.

* Concentrarea pe care o au femeile când își fac unghiile, nu o au nici cei care dezamorsează bombe!

* Dacă și pe lumea cealaltă e la fel, nici nu mă duc.

* Știind că cioburile aduc noroc, i-am spart toate geamurile vecinului…

* – Aveți cumva probleme cu băutura în familie?
– Nu. Chiar deloc! Ne ajunge la toți!

* Când ajung la muncă, întâi mă ascund, deoarece un muncitor bun e greu de găsit!

* Pe tine nu sare nici uleiul din tigaie, dar speri să sară bărbații.

* – Iubi, sunt grasă?
– Deloc, dragoste… Ești doar pregătită pentru iarnă.

* – Am auzit că te-ai despărțit de soție!
– Nuuuuu…, suntem în Brexit!
– Cum adică?
– Adică de doi ani mă tot amenință că pleacă, dar nu găsește ușa și un fraier mai bun!

* Mi-am luat câteva zile libere, să fiu alături de mama. Trece printr-o perioadă grea: Suleyman magnificul trage să moară!

* Aseară, nevastă-mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus:
– Domnule, ești arestat!
– De ce, am întrebat-o.
– Am auzit că sunteți foarte bun la pat!
După 3 minute, din lipsă de probe, acuzația a fost retrasă…

* România nu trebuie să se teamă de război.
Avem peste două mii de generali! SUA are doar trei sute!