– Dumneata trebuie să fii domnișoara…
– Militaru Rodica, domnule avocat…, ochii tinerei se străduiră să deslușească numele scris pe tăblița așezată neglijent pe birou. Nu voia să-l pronunțe greșit, chiar dacă-l văzuse și pe ușa de la intrare.
– Daaa, da, fata colonelului. Mi-a explicat el cam despre ce-i vorba, dar vreau să aud totul din gura matale. Mi se pare o poveste trăsnită și, dacă nu mă ruga frumos, nu m-aș fi implicat într-o astfel de bătălie, indiferent de onorariu. Deci, povestește-mi, ca și cum n-aș ști nimic.
Omul de după birou avea o vârstă apropiată de pensionare și o figură jovială, chiar pitorească. Creștetul capului mic și chel îi era mărginit de un semicerc albit a ceea ce amintea de părul cu care fusese dotat de mult. Statura mică și pirpirie se putea ghici chiar și de pe scaunul din care nu se obosi să se ridice. Ochii îi scăpărau cu vigoare în spatele ochelarilor subțiri și eleganți, iar vocea subțire se făcea remarcată de la primele acorduri. ”Stănășilă Valeriu” era numele pe care îl descifră Rodica înainte de a trece la subiect.
Relată tot ce i se păru că-i necesar, începând cu primele zile din viața de după operație, până în momentul în care a aflat că fusese înșelată. Continuă cu munca de detectiv care a urmat pentru a-l găsi pe studentul mincinos, precum și modul în care l-a făcut să-și recunoască înșelătoria. Victor a mărturisit primirea sumei de 5.000 de euro de la un domn ce s-a dovedit a fi Virgil. Acesta din urmă nu mai răspundea la telefon, și nici la apartamentul lui nu era de găsit. O altă persoană ce părea implicată, Stela, nu recunoștea nicio acuzație, ci se considera o victimă a unor suspiciuni neîntemeiate, drept pentru care nu mai voia nici s-o vadă pe păgubită.
Stănășilă ascultă cu coatele pe masă și capul sprijinit în mâini. Ridică pleoapele doar când pauza prelungită sugera că tânăra își terminase expunerea, respiră adânc cu un zâmbet ironic ce se dorea un preambul al opiniei sale.
– Domnișoară… pățania dumitale mi se pare incredibilă, cu toată bunăvoința de care dispun. Vă închipuiți cum o să pară în fața unor judecători impasibili, reci și raționali. Înainte de orice, cine ar crede că ați dat peste un fraier dispus să renunțe la câteva milioane de euro, pentru o rochie pătată și ochii dumitale senini? Puneți-vă în situația lor. Încă nu s-a mai auzit așa ceva nici măcar în occident. Parcă era un film cu titlul ”Un bacșiș de două milioane de dolari”, dar și acolo povestea era mai credibilă. Pe la noi, ne mirăm dacă cineva îți înapoiază portmoneul cu câteva mii de lei, omul e privit ca un erou… sau mai degrabă un prost.
– Deci… nu mă credeți?, se cătrăni tânăra.
Bătrânul dădu din mâna a lehamite.
– Are vreo importanță ce cred eu? Nu pe mine trebuie să mă convingi, ci pe judecător. Și ascultă-mă bine: nu prea ai șanse, chiar dacă ai avea dreptate.
– Mă sfătuiți s-o las baltă?
– Nici asta nu-mi permit a-ți spune. Deduc că ești o luptătoare ambițioasă și poate vei avea puțin noroc. De fapt… mult noroc. Mergi mai departe, dacă te simți în stare, dar nu-ți pune mari speranțe în mine. Am nevoie de ceva concret pentru a te reprezenta.
– Adică…?
– Vezi dumneata, biletul acela de care vorbești nu era, de fapt, al dumitale. Poate că omul chiar l-a uitat pe masă și nu-și mai amintea unde. E probabil să nici nu fi știut că-i câștigător. Aveai datoria să mergi la poliție și să-l predai, nu?
– Nu știu ce am gândit atunci, dar eram oricum în criză de timp pentru viața mea. Dacă s-ar fi dovedit, într-un târziu, că omul mi l-a oferit cu bună știință, ar fi fost târziu să mai pot beneficia de el.
– E drept, dar în fața legii nu există milă. Ai acționat în interesul tău și ai câștigat viață. Acum vrei să revendici banii și nu te acuz, dacă poți dovedi că ai fost victima unei conspirații. Nici mie nu-mi plac astfel de oameni, dar, înainte de a-i ataca, mă asigur că am armele necesare. Deocamdată, nu le am.
– Ce ar trebui să fac, ce să mai aduc, domnule avocat?
– Nu ce, ci pe cine!
Rodica se uită în ochii expresivi ai bătrânului și simți că i se cere imposibilul.
– Ooo, nuuu! Nu pot să fac asta!
– Am crezut că pentru dumneata nu există expresia ”nu pot”. Doar cel care a jucat biletul poate să emită pretenții asupra câștigului. Doar el poate susține că vi l-a dăruit și, prin urmare, banii vă revin de drept. Aduceți-mi omul în cauză și eu vă promit că-i scuturăm pe vinovați de fiecare bănuț, plus cheltuieli de judecată și daune morale. Altfel nu avem ce discuta.
Avocatul se ridică în picioare și întinse mâna, semn că audiența se terminase. Tânăra înghiți în sec și se văzu nevoită să facă la fel, deși ar mai fi avut câteva întrebări. Oare trebuia să se resemneze sau era în stare să găsească acul din carul cu fân?
racoltapetru6 