Tangențial (14)

Însă ceea ce a urmat – chiar înainte de a se bucura de sfârșitul mesei – nu era ceva la care s-a gândit vreunul dintre ei. Lumina s-a stins complet în încăpere, lăsându-i într-un întuneric la fel de complet precum a fost acela din camera în care au fost găzduiți prima dată.

– Ce poate să fie asta, Georgică?, se auzi vocea lui Săndel.

– Habar n-am, răspunse micuțul, iritat. Nu pot să le știu pe toate, că nu-s Dumnezeu, iar locul ăsta e nou și pentru mine ca și pentru voi.

– Nu poți să faci ceva sau măcar să încerci?, întrebă și Titus.

– Pe bezna asta mi-e frică și să mă mișc. Nu se vede absolut deloc, iar fără energie nimic nu funcționează. O fi o pană de curent?

– Grozav! Pană de curent într-o tehnologie atât de avansată, mi-e cam greu să cred, deduse comandantul. Mă tem că gazdelor nu le-a prea plăcut de noi și au trecut la măsuri. Hei, voi de acolo, arătați-vă chipurile!

Invitația părea să rămână fără ecou, în timp ce fiecare dintre pământeni aștepta, cu inima strânsă, un semn cât de mic. Doar respirațiile lor și același huruit înfundat îi făceau să simtă că sunt împreună, în același loc imprevizibil. Nu se știe cât a trecut, dar răspunsul a venit, totuși, printr-o voce lin curgătoare, a cărei sursă părea foarte aproape de ei:

– La început a fost întunericul total și liniștea nevieții. Dar am venit EU, născocind cuvântul ce a spart liniștea și lumina care a alungat întunericul. Fiecărui cuvânt i-am dat un sens, iar din lumină am zămislit ființe de tot felul, cu roluri bine definite. Cineva trebuia să le stăpânească în lipsa mea, iar asta nu mi-a reușit de la început. Multe specii din acestea am eliminat până am ajuns să te fac pe tine, după chipul meu. Am crezut că vei fi cel mai potrivit, deși mi-ai înșelat de mai multe ori așteptările. Pedepsele date de-a lungul timpului – când treceam să-mi văd lucrarea și eram dezamăgit – au avut efect temporar și sub așteptări. Voi uitați repede sau dați alte înțelesuri lucrurilor atât de evidente, dacă nu vă convine adevărul. Acum, m-am convins încă o dată că speranțele mele nu mai au temei pe această planetă și mă gândesc să opresc experimentul. Sunt alte locuri de care trebuie să mă ocup, în care Raiul mult râvnit de voi există cu adevărat, întreținut de ființe mult mai reușite.

Liniște din nou, sau poate numai o pauză. Grupul profită de ea pentru a-și exprima nelămuririle:

– Cine ești și de ce nu te arăți? Cred că e o înregistrare standard. Vrei să spui că ești Dumnezeu? Alah e mare și nu vorbește ca tine! Ce vrei de la noi?

După ce spiritele mai domoliră, întrebările încetând în cele din urmă, un monitor mare se lumină, lăsând să se distingă un prim-plan cu doi ochi obosiți, de o culoare nedefinită:

Imagini pentru imagini cu priviri de bărbati

– Cu adevărat vă spun că Eu sunt El, dar nu singurul. Cei care v-au dat formă și viață, v-au păzit de catastrofe cosmice și de specii agresive, de fenomene naturale apocaliptice și de voi înșivă. Mi-ați dat diferite nume, m-ați multiplicat în diferite forme și mi-ați pus în gură vorbe ce nu-mi fac cinste. Nu sunteți doar voi de vină, din moment ce eu v-am creat. Sufletele voastre, bune sau mai puțin bune, îmi aparțin și am nevoie de ele pentru alte proiecte. Să nu credeți că-i doar o figură de stil, pentru că ele chiar există și ne sunt vitale pentru creierele în care le implantăm. Altfel cum explicați că viețile noastre măsoară milioane de ani, după unitatea voastră de timp? Credeam că totul va fi simplu: vă extragem de pe planetă, controlăm calitatea sufletului și, în funcție de rezultate, ne mulțumim cu voi sau trecem la extragerea în masă din toată specia voastră. Analizele au arătat că recolta poate fi culeasă, deci ne vom întoarce pentru a o ridica. Voi sunteți norocoșii care veți oferi esența vieții în mod direct, prin transfer instantaneu. Pentru asta am să vă iert fiindcă m-ați trezit a doua oară din starea de repaos total, dar și pentru că ați pus în pericol viețile a două exemplare proaspăt recrutate. După cum vă place să credeți, Creatorul e iertător și foarte generos, dar poate deveni nemilos atunci când nu-i respecți poruncile și te întorci împotriva lui…

– Dovedește-ne că ești Dumnezeu!, se grăbi Sabina să intervină, înainte de a se întrerupe legătura. Dă-ne lumină și lasă-ne să te vedem. În spatele unui ecran, oricine poate să se dea puternic și să-și atribuie roluri divine. Măcar să ne dăm sufletul împăcați.

– Femeieeee… Ai rămas la fel de suspicioasă și curioasă precum Eva. Nu vezi că sunteți în mâinile mele, în casa mea, în puterile mele? Doar un buton să apăs și adormiți pe vecie, fără să mai știți ce se întâmplă cu voi. Ce dovadă mai mare vreți?

– Și noi avem monitoare și calculatoare pe Pământ. Dar avem și șarlatani care-i mint pe oameni, dându-se cine nu sunt. Dacă vrei să ne oferim sufletele cu bucurie, trebuie să ne convingi că i le donăm celor care merită, deci celor care ne-au făcut. Altfel, aceste suflete se vor zvârcoli în voi și vă vor face mult rău.

Geneza sufletelor pământene

La început… au fost doar două suflete care rătăceau prin Univers. Vizitau pe îndelete galaxii, sisteme solare, astre impresionante și planete de tot felul. Nu le era frică de nimic și nici frig, fiindcă nu aveau corp. Nici măcar nu erau vizibile, ci se recunoșteau doar prin căldura pe care o degajau și care era inconfundabilă, precum o amprentă. Se iubeau și se înțelegeau prin mișcările pe care le făceau unul în jurul altuia. Nu aveau nume și nici sex, și nici nu știau ce ar însemna așa ceva.

Tot zbenguindu-se prin spațiul nelimitat au ajuns pe Calea Lactee, iar în cele din urmă au descoperit Pământul. Era o planetă tânără și albastră, iar uscatul era verde și virgin. Au colindat-o în lung și-n lat și s-au hotărât să nu-l mai părăsească. Aceasta era Casa pe care o visau de când s-au cunoscut și aici voiau să rămână pe veci. Erau sătule de atâta hoinăreală prin Universul întunecat și tăcut, dornici să simtă vântul cum îi mângâie și ploaia cum îi împrospătează.

Dar pentru asta trebuiau să se transforme în ceva vizibil și palpabil, la fel ca natura care i-a impresionat. Numai așa se vor putea bucura pe deplin de minunățiile din jur, vor percepe fiori de plăcere prin toate simțurile care le lipseau acum. Voiau, de asemenea, să se înmulțească, așa cum vedeau că se întâmplă cu toate viețuitoarele. Pentru asta au apelat la ajutorul Mamei Natură, care le-a cerut în schimb nemurirea. Pentru că nimic din ceea ce are un corp și o formă nu este posibil să dăinuie la nesfârșit, iar ele nu puteau face excepție. Iar sufletele pereche s-au supus acestei legi primordiale.

Atunci Natura i-a transformat în Oameni și le-a dăruit înțelepciune, în schimbul memoriei care le-a fost ștearsă. Astfel au apărut două ființe frumoase și diferite ca sex. S-au privit reciproc și s-au plăcut. Iubirea dintre ele nu dispăruse, ci se transformase. Din ea au luat naștere mulți copii, care au pus stăpânire pe Pământ. Trupurile le erau efemere, dar după ce acesta își încheia etapa vieții, sufletul se elibera și, devenind din nou nemuritor, se alătura celorlalte. Așa s-au născut miliarde de suflete, din care, o parte, plutesc deja în jurul nostru și ne urmăresc fiecare mișcare, faptă bună sau rea. Ar vrea să ne ajute și să ne îndrume mereu, dar comunicarea între cele două lumi e imposibilă.

Totuși, uneori se întâmplă să fim conștienți de existența lor și să percepem eternitatea care ne așteaptă. Atunci devenim mai buni față de Natură și de celelalte suflete întrupate. Pentru că această viață scurtă am primit-o în dar și nu merită irosită prin fapte și gânduri egoiste, ci prin iubirea și admirația față de ceea ce putem pipăi, mirosi, vedea, auzi și simți. De aceea s-au întrupat primele două suflete și tot de aceea, împreună cu urmașii lor, mai zăbovesc pe aici și ne veghează. Iar de câte ori atentăm la viața Naturii, ele se întristează și se tem că nu vor mai avea parte multă vreme de minunile pe care le-au găsit la venirea lor. Și atunci vor fi nevoite să rătăcească iar prin Univers, în căutarea unui alt Paradis, nealterat de mâna unor viețuitoare mercantile și nesăbuite.