Pe urmele tatălui (28)

E greu când te zbați o lungă perioadă să afli un secret, dar și mai dificil este după ce îl descoperi și nu știi ce să faci cu el. Dacă e ceva mai puțin important și ai niște prieteni cu care să-l împarți, poate deveni cel mult un subiect de bârfă sau amuzament. Dar când e vorba de un lucru foarte grav și nici nu ai cu cine să-l împărtășești, se transformă într-o piatră care-ți apasă inima și îți chinuie gândurile. Așa simțea și Delia, după ce și-a dat seama că în mâinile ei se afla dovada care putea schimba complet viețile a cel puțin doi oameni.

Care ar fi calea prin care această descoperire să-și producă efectul just? Nu avea cu cine să se sfătuiască, nu se putea baza pe vreun sprijin din partea colegilor, ostili și invidioși pe o tânără care putea să le umbrească aspirațiile profesionale. Suspectul de crimă era cel mai apreciat din secție, dar și cel mai influent, datorită tatălui care-l susținea de departe. Nimeni nu avea curajul să-l calce cumva pe bătături, chiar dacă era tânăr și libertin, atât la serviciu, cât și în familie. Iar faptul că – nu se știe prin ce noroc – a reușit să rezolve unele cazuri răsunătoare, devenind astfel cel mai evidențiat polițist, îl făcea intangibil în fața oricui, cu excepția șefului.

Dar și Marele Mic putea să-i țină partea, în ciuda cuvintelor grele pe care i le-a aruncat la ultima ședință. Doar era prieten foarte bun cu tatăl tânărului, care l-a ajutat în a-i lua locul de comandant. Nea Matei era omul acela din umbră, cu puteri nevăzute, pe care le exercita prin intermediari, cel mai important din ei fiind tocmai șeful. Dacă i-ar fi dezvăluit bănuielile, risca să fie considerată o turnătoare, o persoană care aruncă o pată asupra întregii secții, din invidie și dorința de a se afirma pe socoteala colegilor. În acest caz, singura alternativă ar fi fost să-și dea demisia și să-și găsească refugiul în cea mai îndepărtată ascunzătoare.

Nu-și putea șterge din minte ultima căutătură pe care i-a aruncat-o Cosmin, după ce și-a ridicat tabloul de jos și l-a scuturat de cioburi. Atunci a privit-o cu mare atenție, căutând să afle cauza care a determinat reacția Deliei. S-ar putea să fi ghicit, pentru că și-a dus instinctiv mâna la legătura de chei, după care s-a uitat la ea cu niște ochi de gheață. A fost suficient doar o secundă, pentru a-și inhiba și mai mult colega, deja înspăimântată. Probabil că niciunul din ceilalți nu au observat acest schimb de necuvinte, dar ei i-au rămas întipărite adânc în memorie, iar acum îi provocau coșmaruri, zi și noapte. Era aproape sigur că presupusul criminal îi bănuia descoperirea, iar asta o făcea să se simtă cu sabia lui Damocles deasupra capului.

În cine mai putea avea încredere? Cu cine ar putea să se consulte? Frații îi erau departe, mama s-ar fi necăjit prea tare, iar nea Matei – care-i promisese sfaturi și ajutor – făcea parte din această intrigă. Pașii au dus-o din nou către celula lui Florin, omul pe care-l putea salva și care, la rândul lui, îi aducea o liniște aparte. Câteva cuvinte blânde și o melodie veselă ar face mai mult decât orice pastilă de calmare. Doar că și aici a avut parte de dezamăgiri, din primul moment de la intrare. Ochii tânărului erau mai triști ca niciodată, probabil din cauză că nu mai avea nicio chitară care să-i domolească singurătatea.

– Mi-au fost luate, a fost explicația cu care a întâmpinat-o deținutul. Le primesc înapoi doar dacă recunosc din nou că sunt vinovat.

Delia s-a așezat iarăși pe capătul patului, după care a scos țigările și a aprins pentru amândoi. Doar aici simțea nevoia să fumeze, probabil ca să-i țină lui tovărășie.

– Florine, știu ce ți-am promis, dar tot avem nevoie de un avocat, rosti ea cu glasul stins.

– Avocații sunt slujitorii diavolului, ai banilor și funcțiilor, răspunse tânărul cu amărăciune. Am încredere doar în tine.

– Pe bună dreptate, pentru că am găsit dovada nevinovăției tale. Dar mai departe sunt proceduri pe care numai un avocat le poate pune în aplicare. Eu sunt doar o polițistă și nu pot să te reprezint în fața judecătorului. Și sunt singură…, atât de singură…

Florin sesiză durerea din expresia tinerei și îi atinse ușor părul cu mâna. Un fior plăcut îi străbătu corpul tinerei, din cap și până în vârful picioarelor.

– Amândoi suntem singuri, murmură el în timp ce-și cobora degetele de-a lungul pletelor bogate. N-aș vrea să ai probleme din cauza mea, de aceea fă ce crezi că-i mai bine. Sunt sigur că știi un avocat cinstit.

– Necazul e că nici eu n-am încredere în ei, dată fiind situația. Îți amintești cum îl chema pe avocatul tatălui tău?

– Ce fel de om e și ăla, dacă sfatul lui a fost să fugă din țară?!, se burzului tânărul.

– Măcar te cunoaște și are o datorie morală față de tine, îi argumentă Delia. Știa el ceva, din moment ce și-a dat seama că nu-l putea apăra.

– Nu mai știu precis cum îi zice, murmură Florin. Un nume foarte comun… Pop sau Popa Vasile…sau Ion.

Democracy.MD - Avocat stagiar, cercetat penal pentru comiterea actelor de  corupţie