Stai să-mi pice fisa

Un prieten mi-a reproșat mai demult că prea sunt lipsit de spontaneitate, că nu sunt prompt și acționez adesea cu întârziere, fapt care mă face să pierd din start multe oportunități. Acum, când stau să mă gândesc mai bine – tot cu întârziere, după cum se vede – și mă compar cu el, înclin să îi dau dreptate. Probabil că această trăsătură provine de la genele moștenite și nu se pot educa, eventual doar ameliora, dacă trăiești într-un mediu adecvat.

De la tata cred că am moștenit răbdarea și meticulozitatea în tot ceea ce fac. Țin minte că se trezea dimineața pe la patru, fiindcă la șase trebuia să intre în schimbul de dimineață la Fabrica de Drojdie și Oțet. Până la cinci și jumătate își pregătea sevieta cu merinde, dădea o raită pe la animalele din bătătură și mânca de dimineață. Era printre primii care intra pe poarta fabricii, pentru a se echipa în liniște. Dar chiar și când lucra acasă, nu se precipita niciodată. De exemplu la îndreptatul cuielor: le bătea cu răbdare și le examina ca nu cumva să se vadă că au mai fost folosite. Putea să dureze ore în șir, dar era mândru că economisea banii și putea să-și cumpere un pachet de țigări din ei.

Mama era mai aprigă, dar nici ei nu-i pria să intre în criză de timp. Mergea la gară cu o oră înainte de sosirea trenului, să fie sigură că e prima la casa de bilete. Pe atunci trenul venea la fix și nu stătea decât un minut în Seini. Agitația o cuprindea când garnitura intra pe peron, iar ea căuta să nimerească cele mai apropiate scări, cărând cu vigoare bagajele multe și grele. La fel era și când sosea cu trenul din depărtări. S-a întâmplat ca, în graba mare de a coborî la timp, să uite câte o plasă sau o geantă în compartiment. Era limpede că nici ea nu putea lua deciziile cele mai bune în criză de timp.

De la amândoi am luat câte ceva și trebuie să accept că nu pot schimba nimic, ci doar evita situații în care trebuie să iau decizii rapide. Prietenul despre care vorbeam e altfel. Nu stă pe gânduri, ci acționează imediat, chiar dacă uneori o dă în bară. Am încercat să-i urmez sfatul, dar m-am rușinat de fiecare dată când am greșit. Bunăoară, dacă am văzut pe cineva făcându-mi cu mâna de la distanță și transmițându-mi bezele, am răspuns imediat în același fel. Dar s-a dovedit adesea că se adresa cuiva din spatele meu. Am simțit o mare jenă și am renunțat, în alte ocazii, deși uneori gesturile îmi erau adresate, iar persoana în cauză mi-a reproșat apoi lipsa de reacție.

Îmi amintesc că de tânăr eram mai precaut, rezervat sau reținut, cum vreți să o spuneți. Dacă știam că mă voi întâlni cu o fată, îmi făceam o listă cu subiectele pe care le voi aborda, pentru a evita pauzele jenante și plictiseala. Totul decurgea excelent și fetele mă considerau simpatic, până în momentul în care intervenea o întâlnire neașteptată, pentru care nu îmi făcusem temele. Toate aprecierile de până atunci erau eclipsate printr-o discuție searbădă, de parcă eram altă persoană. Asta a fost cauza celor mai multe relații întrerupte.

Criza de timp, lipsa planificării și neatenția m-a afectat și la examene. Știam că am două ore la dispoziție, pentru a rezolva patru exerciții. În ultimele cinci minute, pe când voiam să predau lucrarea, observ o greșeală. Simt că cerul mă apasă pe creștet, intru în impas și „corectez” alt exercițiu, care era bine rezolvat. Mi-am ales ca hobby pescuitul, tocmai fiindcă răbdarea e cea mai mare calitate pentru a-l practica. Exemplele ar putea continua, dar concluzia e una singură: nu mă luați tare, că mă pierd! 😉 De aceea prefer, adesea, să fiu în spatele monitorului impasibil. El nu mă grăbește, iar dacă mi se pune o întrebare, am timp să mă gândesc în liniște, până îmi pică fisa și găsesc răspunsul potrivit, sper eu. Dacă o să-mi spuneți că așa-s ardelenii, apăi eu mi-s de două ori ardelean.

Eunucul: Iza (V)

Recuperarea era greoaie și dificilă, mai ales cu un psihic atât de afectat precum al lui Romi. Pe lângă medicamente și asistență sanitară, era nevoie de tact și consiliere psihologică, pe care Iza se străduia să le ofere ca la carte. Un mod de a-i combate gândurile negre erau discuțiile lungi, bazate mai mult pe viața de până acum a femeii și unele planuri pentru viitor. A încercat de mai multe ori să-l provoace pe bărbat la destăinuiri, iar în cele din urmă a reușit, câte puțin în fiecare zi.

Mama lui Romi murise pe când era atât de mic încât nici nu și-o amintea. Tatăl l-a abandonat imediat când a reușit să-l plaseze într-un orfelinat, unde nu l-a mai vizitat niciodată. La opt ani a fost adoptat de o familie tânără și înstărită, dornică de a oferi iubire, dar care nu puteau avea copii. Se părea că soarta îi surâdea în cele din urmă, dar viața îi pregătise noi încercări. Tatăl vitreg, un cardiac slab la trup și ambiții, s-a stins subit după doi ani. Mama Sabina era mai durdulie, însă chipeșă și tare drăgăstoasă. Băiatul era și el drăgălaș, cu ochi albaștri, gropițe în obrăjori și bine dezvoltat la trup. Astfel că, din clasa a cincea, avea deja prietene și colege mai mari care suspinau pe ascuns după el.

Problema a fost iscată chiar de mama lui vitregă, căreia îi dispăruse dragostea maternă, dacă existase vreodată, și, în schimb, simțea o iubire pedofilă pentru băiețașul adoptat. Mai în joacă, mai în serios, Sabina a ținut morțiș să-l inițieze deja pe Romi în tainele amorului. Poate că se simțea neglijată de bărbați și voia să se răzbune în acest fel. Ori singurătatea o doborâse, iar, după câteva pahare de coniac, mintea ei era confuză și uitase că băiatul nu avea mai mult de 12 ani. Astfel și-a pierdut Romi fecioria și s-a ales cu o amantă de 30 de ani, în loc de mamă.

Cu o poftă nesățioasă pentru sex, Sabina îi împărtășea cele mai ascunse taine ale amorului și îi arăta toate secretele plăcerii. Ca în orice început, băiatul s-a arătat încântat să demonstreze că-i precoce într-un domeniu atât de misterios pentru cei de-o vârstă cu el. Îi plăcea să o facă fericită pe voluptoasa femeie, să fie lăudat și apoi răsplătit cu daruri pentru virilitatea lui. Dar, cum era și firesc la vârsta lui, a intervenit plictiseala de a face iar și iar același lucru, cu aceeași femeie. Acum, că învățase atâtea lucruri, voia să le împărtășească și altor fete. Sabina a simțit această dorință, iar de aici și până la o gelozie cruntă n-a fost decât un pas.

Dezastrul s-a produs când l-a prins pe Romi în cameră cu o fată, amândoi dezbrăcați. Femeia s-a repezit la rivală, a lovit-o puternic și a tras-o de păr pe scări în jos. Băiatul a sunat la poliție, fiindu-i frică pentru viața tinerei. A urmat un scandal de toată frumusețea, iar Romi a fost plasat imediat într-un centru de reeducare. Majoritatea băieților de aici erau agresivi și fără educație, acuzați că au tâlhărit în mod repetat, au violat și chiar au ucis. Intrase pe poarta unui iad, în care doar violența și tăria îți puteau asigura supraviețuirea.

Sabina n-a mai avut voie să-l vadă pe băiat, ba mai mult, din cele auzite ulterior, a fost internată într-o instituție de bolnavi psihici, unde a și murit un an mai târziu. Romi a evadat de câteva ori din internat, dar de fiecare dată a fost adus înapoi, bătut de îngrijitori și apoi trimis la carceră pentru o perioadă. Nu s-a dat bătut și a învățat să riposteze, mai ales față de ceilalți băieți. An după an, era tot mai temut de colegi, iar angajații au început să-l respecte și chiar să-l invite printre ei când jucau cărți sau aveau vreo petrecere. Vițian, cel mai alunecos dintre ei, l-a luat sub aripa sa, arătându-i toate trucurile pe care le știa. Cu timpul a ajuns să-și depășească maestrul și să fie cel mai de temut jucător și bătăuș.

Anii nu au trecut doar cu cărți de joc, petreceri și învățătură, ce-i drept mai puțină. În ultimii ani, avea voie să iasă în oraș, iar primele gânduri erau îndreptate către scopul vieții lui: femeia. Rămăsese la fel de atrăgător, ba chiar se împlinise și arăta ca un făt frumos atunci când se aranja. Așadar, avea succes la fete doar la simpla apariție, darămite când intervenea și șarmul lui. Poate că tocmai de aceea nu era credincios în relații, făcând mereu alte și alte cuceriri, fără să-i pese de lacrimile care le provoca și inimile zdrobite pe care le lăsa în urmă. Aidoma unui blestem ce-i oferea cu ușurință suflete, fără să le poată iubi mai mult de câteva zile. Dar în acele iubiri punea atâta patimă, atâta măiestrie, încât niciuna dintre cuceriri nu regreta că s-a lăsat sedusă, ba chiar și-ar fi dat viața pentru încă o noapte de amor.

Regulile tatălui ei

1. Dacă vii cu mașina în fața casei și claxonezi, ar fi bine să aduci cu tine ceva… orice! Că de aici sigur nu vei pleca cu nimic.

2. Nu-mi atinge fiica în prezența mea. Poți să te uiți fugitiv, atâta timp cât nu ți se blochează ochii mai jos de gât. Dacă nu-ți poți păstra ochii și mâinile departe de trupul fiicei mele, ți le voi îndepărta eu, într-un mod mai puțin delicat.

3. Îmi dau seama că este considerat ”cool” să-ți porți pantalonii largi să pice de pe tine. Pentru a mă asigura că nu cad, îi voi lega cu un cablu electric în jurul taliei.

4. Cât timp o aștepți pe fiica mea să coboare, chiar dacă trece mai mult de o oră, să nu te prind căscând sau făcând gesturi nervoase. În loc să stai degeaba, ai putea face ceva util, cum ar fi să-mi schimbi uleiul la mașină.

5. Următoarele locuri nu sunt potrivite pentru fiica mea: locuri ubde sunt paturi, canapele sau orice altceva mai moale decât un scaun de lemn; locuri unde nu sunt prezenți părinți, polițiști sau orice figură autoritară: locuri unde se dansează, oamenii se simt bine și se țin de mână.

6. Să nu mă minți. Am o pușcă, o lopată și trei hectare în spatele casei. Nu te juca cu mine!

Supercalculator

Un mare concern realizează un supercalculator care putea răspunde aproape la orice întrebare, drept care se convoacă presa şi se invită o persoană din sală să-şi spună numele, adresa şi să fomuleze întrebarea După câteva momente de rumoare, se ridică un tip şi spune:

– Sunt Corcadase John din Blatonia şi am următoarea întrebare: ce face tatăl meu acum?

 După câteva secunde, sistemul răspunde:

– Tatăl dumneavoastră este la pescuit.

La care tipul replică stârnind hohote de râs:

– Tata-i mort de zece ani!

După câteva luni, timp în care hardiştii şi softiştii au muncit sub teroare, respectivul concern îl cheamă pe cel cu întrebarea, rugându-l ca pentru a testa sistemul să reformuleze întrebarea. Tipul acceptă şi reformulează întrebarea:

– Sunt Corcadase John din Blatonia şi am următoarea întrebare: ce face acum soţul mamei mele?

La care sistemul răspunde prompt:

– Soţul mamei dumneavoastră este mort de zece ani, dar tatăl dumneavoastră este la pescuit…