Pe urmele tatălui (5)

Nici prin gând nu i-ar fi trecut tinerei agente că va fi necesar să asiste la o autopsie chiar din prima zi de investigații. Desigur că nu a exclus această experiență dezgustătoare, care se putea ivi într-o anumită fază a unui caz important de crimă, dar nicidecum după sinuciderea prostească a unei tinere rămase inexplicabil însărcinată. În timp ce Tivi conducea Loganul poliției spre adresa centrului IML, mintea Deliei era complet răvășită de imagini horror, pe care și le proiecta în avans. Autopsiile pe manechine din Universitate, la care asistase de două ori, nici nu se comparau cu măcelărirea unui corp real, cu un miros pe care-l bănuia insuportabil. De aceea lăsase grija volanului în seama colegului său, căruia îi sugeră să oprească în apropierea unui magazin:

– Așteaptă-mă câteva clipe, mă duc să-mi iau o lămâie mare. Bănuiesc că o să am nevoie de parfumul și gustul ei.

Într-adevăr, nu zăbovi mult, însă la ieșire simți o durere scurtă și ascuțită în zona buricului. Probabil că și trupul se răzvrătea în avans, numai la gândurile sumbre care o încercau fără voie. Trebuia să-și găsească o altă preocupare, altfel risca să i se facă rău înainte de a ajunge în fața doctorului Piron. De aceea s-a bucurat când, după ce au pornit din nou, partenerul ei a întrebat-o:

– Poți să-mi spui și mie ce ai discutat cu verișoara mea, Comoara?

– Firește, doar trebuie să ne împărtășim tot ce-i legat de caz, răspunse ea cu un ton sfătos. Mai important este ce nu a spus, iar eu am ghicit din ezitările ei. Nu cred că a fost virgină, așa cum pretinde. Trăim niște vremuri în care se spune că fete mari găsești doar la grădiniță, iar eu socotesc că această zicală are un sâmbure de adevăr. Pe de altă parte, ne trezim cu trei dosare în care sunt implicate tot atâtea fete neprihănite, deși au 16, 17 și 19 ani. Cum să nu mă mir, mai ales în cazul de la care venim, știind că fetele din etnia voastră se mărită și fac sex de pe la 12 ani?!

– Ți-am spus că nașul meu s-a emancipat, și nu numai în ce privește averea, îi replică afectat Tivi. E drept că la cultură mai lasă de dorit, la fel și în unele năravuri greu de eliminat. Dar face tot posibilul ca fata și băiatul lui să aibă o educație corespunzătoare cu societatea în care trăim. Nu știu ce semne ai văzut tu la Comoara, însă eu cred în cinstea ei, nu pentru că mi-e rudă, ci pentru că o cunosc de când era în scutece.

Delia dădea neîncrezătoare din cap, de parcă ar fi vrut să-l irite și mai tare pe tânăr:

– Dacă nașul tău voia să se desprindă de năravurile trecutului, trebuia să înceapă de la numele fetei. Cine-și mai botează fata cu numele Comoara? Cum o strigă colegii și prieteni, prescurtat în două silabe, așa cum se obișnuiește? Moara…, Como sau Coma? Te pomenești că pe fratele ei îl cheamă Televizor!

Chipul lui Lingurar se întunecă și mai tare, cât avea el tenul de închis. Se strădui, totuși, să vină cu o replică politicoasă:

– Cora…, așa îi spun prietenele. Prima și ultima silabă din numele complet. Iar pe fratele ei l-au botezat Mihai, pur și simplu. În schimb, de unde crezi că-mi vine mie porecla de Tivi?

Tânăra îl privi stupefiată și încurcată totodată, îngăimând abia auzit:

– Să nu-mi spui că…

– Ba da, îți spun, că tot ai fi aflat în cele din urmă, rosti hotărât colegul. Mama mea era și mai este mare amatoare de telenovele, petrecând aproape toată ziua în fața televizorului. De aceea m-a botezat… Televizor. Așa apar în Cartea de Identitate, dar eu mă prezint Tivi, ceea ce mă scutește de jenă, fără să mint apelând la această prescurtare.

Imagini pentru imagini cu televizoare

Delia s-a simțit datoare să-și ceară scuze, punându-i colegial mâna pe umăr:

– Te rog să mă ierți, dar chiar nu am știut. La urma urmei, numele e mai puțin important, contează omul de după el, iar tu trebuie să fii unul de treabă. Totuși, din moment ce te jenează, de ce nu ți l-ai schimbat? Că nu-i mare lucru.

– Părinții îmi mai trăiesc și mă iubesc cu numele acesta. Sunt săraci, cu domiciliul în cartierul țigănesc, dar îi iubesc, la rândul meu, și nu vreau să-i supăr cu nimic, atâta vreme cât mai sunt în viață. Mi-a plăcut să învăț și de aceea au acceptat ai mei să fiu sponsorizat de unchiul și nașul meu, pe tot timpul școlii. Dar altfel nu se înțeleg deloc și nici nu se întâlnesc decât la ocazii speciale. Or fi ei modești din punct de vedere material, dar sunt mândri și nu le place când fratele tatălui meu își flutură banii cu fală, oricum or fi fost ei obținuți.

Tăcerea se așternu între cei doi parteneri, iar Delia putea recunoaște că această discuție i-a alungat gândurile grețoase de care a vrut să scape. În schimb i-a provocat sentimente de înțelegere și simpatie față de un om pe care nici nu l-a băgat în seamă până acum.

Pendulând printre desene animate

EmpireEmpire Film îmi oferă ocazia unei plăcute întoarceri în timp, rememorând cu nostalgie primele titluri de desene animate, cu care mi-am îndulcit copilăria și apoi adolescența. Trebuie să călătoresc mulți ani în urmă, pe vremea când televiziunea era la începuturi, iar televizorul un lux pe care puțini și-l puteau permite. Primele animații ce-mi persistă în minte sunt cele cu Mihaela, dinaintea telejurnalui de seară. Erau cel mult zece minute în care eram vrăjiți de aventurile fetiței de pe micul ecran. Duminica după-amiază era, în schimb, un adevărat regal de desene animate, oferit în mai multe reprize de Gala Desenului Animat.

Atunci i-am văzut pentru prima dată pe Tom și Jerry, Mickey Mouse, Donald și Pluto, Chip și Dale, Popey Marinaru și mulți alți eroi celebri de care m-am îndrăgostit instantaneu și pe care i-am urmărit multă vreme. Pe măsură ce creșteam, apăreau și alte titluri cu personaje diferite și subiecte incitante, cum ar fi „Motanul Felix”, „Aventuri în epoca de piatră”, dar mai ales năstrușnicii Ștrumfi, care au dat o culoare aparte perioadei de adolescență.

De fapt, fiecare etapă din viața mea a avut câte un reper prin filmele animate care erau în vogă, iar eu nu pierdeam prilejul să profit de noutăți, chiar dacă revedeam de mai multe ori aceleași producții. Pentru că desenele animate se pot revedea din când în când, fără teama că te vor plictisi dacă știi ce se întâmplă. Umorul sau aventura sunt mereu vii și provocatoare.  De aceea m-a bucurat enorm apariția videoului și a casetelor cu care m-am dotat din plin, chiar dacă nu mai am vârsta și mintea unui copil. În sinea mea, simt că sunt Senior-junior, cu dorințe și plăceri ce nu s-au estompat prea mult.

Astăzi urmăresc și cumpăr cu aceeași bucurie filme de desene animate vechi, dar mai ales noi. Dintre cele din urmă amintesc seriile cu „Little Stuart” și „Stă să plouă cu chiftele”, dar lista e mult mai lungă, fiindcă sunt multe producții extraordinare care mă atrag imediat ce apar.

Acest articol participă la competiția SuperBlog Spring 2016