Copilul mării (17): Atac disperat

Ziua plecării a sosit cu emoții pentru fiecare dintre cele cinci personaje. Turcul Hassan era nerăbdător să revină printre oamenii normali, care-i apreciază calitățile de bucătar și îl răsplătesc cu vorbe de duh și veselie. Comisarului Bud i se vindecase rana și era dornic de mișcare pe uscat, unde se simțea în largul lui. Marin se gândea adesea la Lavinia și aștepta cu nerăbdare ocazia să o reîntâlnească, iar Doina știa că urmează o perioadă efervescentă de acomodare ca viitoare mamă și soție, într-un oraș mai mare și prea puțin cunoscut. Doar Paul regreta sfârșitul acestei luni minunate și își rezerva dreptul să fie mai puțin optimist în ceea ce privește viitorul lui printre oameni.

„Temerarul” a pornit la drum deodată cu un imaculat răsărit de soare, când vântul îi îndemna să ridice velele și să le lase în voia lui. Ziua toată a fost ca o festivitate luminoasă, în care vasul lor părea un car alegoric acvatic, continuat de o trenă lungă de vietăți marine ce săltau cu voioșie în urma lor. Nici noaptea nu s-a lăsat mai prejos, încoronându-i cu podoabele ei specifice, parcă mai multe și mai strălucitoare. Doar dimineață, când mai aveau câteva ore până în portul Constanța, Doina a reușit să-l contacteze telefonic pe Ghiță și să-l anunțe de venirea lor. Desigur că prietenul lor a fost în culmea fericirii, mai ales că nu avusese nicio veste de la plecarea lor în căutarea Insulei Nopții. Evenimentele s-au precipitat imediat după această convorbire.

Bud era în cabina de comandă, Hassan trebăluia prin bucătărie, Paul privea orizontul dinspre proră, în timp ce Doina și Marin se înveseleau de acrobațiile făcute de prietenii marini în siajul de la pupa vasului. Omul-scoică a sesizat primul pata întunecată care venea dinspre vest, mărindu-se vertiginos înainte de a-și da seama că e un pericol. Pe când s-a dumirit că-i elicopterul doctorului T, gloanțele au început deja să se împrăștie pe punțile iahtului, printre pânzele fluturânde, prin geamul cabinei de comandă, și pe trupul lui. A reacționat cât a putut de repede, îndreptându-se în fugă spre persoanele cele mai dragi, pentru a le pune la adăpost. Doina și Marin scăpaseră nevătămați după primul raid, dar era de bănuit că acesta fusese doar începutul.

Aeronava s-a întors cu o nouă salvă de mitralieră, de la o înălțime mai mică și cu stricăciuni mai evidente. Bud a ieșit în fugă de la timonă înjurând de mama focului și strigându-l pe Hassan. Turcul și-a scos doar capul afară, îngrozit de vacarmul din jur, după care a dispărut din nou. A treia survolare a venit la pachet cu o rachetă care a aruncat în aer o parte din proră, provocând un incendiu major. Era clar că doctorul voia răzbunare cu orice preț, iar pierderea mândrului său vas nu mai conta pentru el. Turcul a apărut din nou cu teamă și agitând un aruncător de grenade, dar comisarul nu-l putea prelua, fiind înconjurat de flăcări și căutat de gloanțele din elicopter. Doar Paul putea să înfrunte aceste pericole, dar nu înainte de a-i pune la adăpost, pe cât posibil, pe băiat și pe Doina.

Apoi, într-o cursă contra cronometru pentru viață, a alergat să ia aruncătorul și grenadele din mâna turcului ce tremura în spatele ușii. Nu mai trăsese cu o astfel de armă, iar asta făcea ca misiunea lui să se complice. Ferind în palme muniția și ignorând rafalele care-l vizau acum pe el, își luă un elan puternic și sări peste zona cuprinsă de flăcări. Comisarul, rănit la un picior și înfocat cumplit de focul mistuitor, primi cu satisfacție speranța unei replici la iadul care-i fusese destinat. Numai că tot doctorul lovi înainte, cu o altă rachetă, destinată chiar loculului unde se adăpostea Hassan. Bud nu se lăsă intimidat, ci își încărcă meticulos arma, după care ținti cerul, în așteptare.

Temerarul era distrus aproape în întregime, iar cei din elicopter savurau minutele dinaintea scufundării sale. De jos, se putea vedea chipul satisfăcut al doctorului și al asistentului Cazimir, în timp ce făceau ultimele ture în jurul torței ce avea să se scufunde curând. Probabil că acea trecere, mai lentă și la foarte joasă înălțime, trebuia să fie ultima, când s-a ivit marea surpriză. Din spatele perdelei de foc s-a ițit un proiectil fatal, care a lovit partea de sus a navei și a smuls efectiv elicea. Elicopterul s-a smucit dureros, a gemut a neputință și apoi s-a prăbușit greoi în flăcările de pe iaht. În aceste ultime secunde, ura și deznădejdea au fost cele care au luat locul bucuriei de pe figura Doctorului Teroare.

Clipele erau numărate și pentru supraviețuitorii de pe vas. Paul l-a apucat hotărât pe comisar și l-a aruncat cu putere peste bord. După care, din câțiva pași, a ajuns la locul unde-i lăsase pe Doina și Marin. Au sărit deodată în apa mării, cu două secunde înainte de a se auzi cum explodează aeronava. Temerarul se stingea rapid între valurile care-l îmbălsămau.

Imagini pentru imagini cu nave în flăcări

 

Advertisements

Fiul mării (11): Temerarul

 

Vasul de lux era ancorat de două zile în portul Constanța. Cei care treceau pe lângă el se opreau câteva momente pentru a-i admira silueta maiestoasă ce strălucea sub soarele încă viguros al toamnei, puntea generoasă și imaculată – de ziceai că-i o miniatură a unui cartier select -, catargele lungi ce împungeau cerul, și nu în ultimul rând, numele „TEMERARUL”, ce ieșea în evidență cu litere mari și viu colorate, de un albastru intens. Dincolo de privirile curioșilor, doctorul Tibor aștepta cu nerăbdare în elegantul lui apartament, de sub cabina de comandă. Era deja în întârziere cu o zi, iar el era un om meticulos ce nu suporta nicio abatere de la planul inițial, mai ales când era vorba de orar. Intrarea lui Cazimir îl făcu să tresară și să-și reverse năduful:

– Trebuie să ai un motiv foarte întemeiat pentru a te ierta de atâta timp pierdut. Unde-i Ibrahim?

Omul se arătă puțin speriat, dar își reveni repede, fiind deja obișnuit cu caracterul dur al șefului său:

– Păi, tocmai asta e. După cum v-am spus la telefon, marinarul dumneavoastră e de negăsit. Nimeni nu știe unde e.

– Asta-i culmea! S-o încurcat iar cu vreo târfă, după cum îi e obiceiul. Și ai venit cu mâna goală?

– Dar n-aș fi îndrăznit, domnu’ doctor! Vă rog să vedeți și dumneavostră…, zise înțeleptul Cazimir, invitând înăuntru un bărbat solid și o femeie sfioasă.

– Hmm… Dumneata ești marinar cu experiență? Trebuie să mă convingi.

– Am aici recomandările necesare, domnule… doctor, zise omul cu o voce de fumător înrăit.

– Ia să văd. După accent, nu prea pari a fi din părțile astea, mormăi doctorul preluând actele întinse de brațul lung al bărbatului.

– Aveți dreptate. Sunt din nordul țării, dar am fost mereu atras de mare, iar stagiul militar l-am făcut tot pe ape. Muntele și marea se întâlnesc în sângele meu.

– Asta nu mă încântă. Ar fi vai de noi dacă întâlnim vreo stâncă din muntele tău și pe marea în care vei naviga.

– Niciodată, sub comanda mea! Răspund cu capul.

– Nici nu știi cât adevăr ai spus. Văd aici că l-ai avut căpitan pe Băsescu, fostul președinte?! Dacă te-a învățat să conduci nava precum a condus el țara, e clar că nu pot avea încredere în dumneata.

– Perfect de acord. Amiralul Băsescu mi-a fost doar unul din superiori, după cum vedeți acolo. Oricum, ca marinar era un bun profesionist, spre deosebire de politică. Am învățat cu pasiune și mi-am făcut datoria cu cinste, de aceea nu am avut niciun eșec în misiunile mele. Cunosc fiecare piatră din adâncul Mării Negre, am înțeles că doar pe ea vom călători.

– Da, da… Și suntem în întârziere cu 24 de ore, așadar nu am timp să caut pe altcineva. Dar ea cine e și ce caută aici?, întrebă doctorul, arătând spre femeia care nu-și lua ochii din podea.

– Îi zice Mirela și e fiica mea, nu am cu cine să o las. E cam slabă de minte, dar e harnică și poate face curat, să ajute la bucătărie, să spele haine…

– Domnule…?, se oțărî doctorul, căutându-i numele pe un document.

– Mircea Sălcudean. Spuneți-mi Mircea…

– Domnule Mircea, va fi o călătorie lungă și solicitantă. În aceste condiții, nu-mi permit să răspund de persoane handicapate.

– Dar n-o să fie cazul, domnule doctor. E obișnuită cu astfel de condiții, iar dacă nu-i dați de lucru, o închid în cabina mea. Nici nu-i nevoie să o plătiți.

– Fii sigur că nu va fi plătită. Cazimir o să te conducă acum în dormitorul vostru și îți va arăta vasul. Doar părțile care te privesc, pentru că sunt zone în care e interzis să intri. Dar cât mai repede, că ridicăm ancora.

– Azi?! Știam că e interzisă ieșirea din port, din cauza furtunii care se apropie.

– Nu-ți face griji. Doar ascultă-mi ordinele și respectă traseul pe care-l vei găsi în fiecare dimineață în cabina de comandă. „Temerarul” e un iaht ce nu poate fi învins de nicio furtună, dotat cu motoare puternice și catarge solide. Seamănă cu mine.

– Am înțeles. Dacă avem permisiunea…

Mai zise Mircea, după care o împinse ușor pe Mirela spre ieșire. Vizita vasului nu a durat mult, tocmai pentru că nu i s-a arătat concret cea mai mare parte din el. A aflat că, atât sub puntea de la prora, cât și cea de la pupa, intrarea era permisă doar personalului autorizat. La tribord era dormitorul cel mare, în care era cazat personalul înainte pomenit, iar la babord erau repartizați ei doi și bucătarul, un turc pe numele Hassan. Au mai trecut pe la bucătărie, sufragerie, piscină și salonul de agrement. Toate erau la cele mai înalte standarde.

Imagine similară

Pe masa din cabina de comandă, proaspătul căpitan a găsit o hartă cu însemnări pentru prima zi de navigare. Doctorul Tibor a venit neîntârziat, dându-i ultimele indicații și răspunzând la câteva întrebări. I se citea ușor nerăbdarea de a părăsi dana, iar Mircea nu putea să se opună fără a-și risca debarcarea. Astfel că, puțin după orele amiezii, „Temerarul” ridică ancora și înaintă mândru spre linia de ieșire din port. Soarele strălucea încurajator, dar știau cu toții că dincolo de orizont vor da de ape neliniștite.