Fetița care visa pentru alții (29)

continuare

„Dragul meu Jurnal

Domnul director e din ce în ce mai supărat pe mine. Devine nervos și țipă, ori de câte ori îi spun că nu am reușit să visez ceea ce mi-a dat el ca temă. Are dreptate, dar nu cred că e vina mea dacă visele nu mă ascultă întotdeauna, dar mai ales în ultima vreme. El mi-a cerut să mă gândesc la numerele care vor ieși la loteria din Anglia sau Spania, dar am avut parte de câteva coșmaruri în care Șoc se prăbușea fără viață, înconjurat de o mulțime de oameni veniți să-l întâmpine pe Papa de la Roma. Degeaba încercam să-l avertizez, nu puteam intra în mintea lui din cauza unui om în negru care mă bloca și-mi transmitea imagini oribile. Trebuia să fac ceva pentru salvarea prietenului meu, de aceea am folosit câteva nopți în căutarea unui mod de contactare a mamei și al doctorului Bogdan. Cu mama a fost mai greu, din cauza somnului ei intermitent și fragil, dar speram că am reușit cu fostul meu profesor.

Confirmarea am primit-o în alt vis, însă a venit deodată cu viziuni în care Sentimente era pe moarte, iar Șoc într-o luptă teribilă cu oamenii care l-au adus în această stare. Nu puteam să-i părăsesc nici în aceste momente decisive, deci mi-am dedicat lor fiecare somn, încercând mereu să-i ajut cumva. Din fericire, la un moment dat, omul negru nu a mai avut nicio putere, fiind învins de viteazul Șoc, iar atunci am putut să-l contactez și să-l ajut cu sfaturi venite pe căi inexplicabile și pentru mine. Acum știu că au scăpat amândoi cu viață, dar au nevoie de ceva timp pentru recuperarea fizică și psihică. Salvarea lor îmi produce un sentiment care mă face fericită, deși mi-e greu să cred că mă vor găsi vreodată, ținând cont de faptul că nici eu nu știu unde mă aflu. Și chiar dacă ar ajunge la mine, ei nu pot să mă elibereze printr-o luptă sângeroasă, pentru că oamenii de aici nu sunt tirani ca și aceia pe care i-au întâlnit acolo și pe care Șoc i-a ucis cu furie. Nu vreau să sufere nimeni din cauza mea, iar eliberarea noastră să se producă pașnic, fără victime și fără să ne facem dușmani.

De aceea încerc să-l ascult pe domnul director, să visez tot ce-și dorește și astfel poate va reveni la sentimente mai bune. Doar că a devenit prea nerăbdător, iar insistențele dumnealui sunt triplate de noul psiholog și un preot, amândoi la fel de amenințători. Sunt bărboși și înțelepți, dacă e să mă iau după părul lor cărunt, dar tonul vocii le e amenințător. Primul îmi spune că viața îmi depinde de randamentul pe care-l am în visele planificate, iar cel de-al doilea mă asigură că voi ajunge în flăcările iadului dacă nu ascult de binefăcătorii mei. Poate că i s-a părut o impertinență când l-am asigurat că nu mi-e frică de moarte, ba ar fi calea cea mai sigură să mă reîntâlnesc cu tata. Dintr-o dată a devenit și el nervos, iar mâinile i s-au ridicat în sus a disperare. Cuvintele s-au transformat în bolovani grei și colțuroși ce se rostogoleau peste credința cu care mă linișteam de câte ori eram nefericită. Zicea el că sufletul îmi e stăpânit de Satana, dacă nu pun preț pe viață, iar drumul meu nu se va intersecta nicidecum cu al tatălui meu, ci cu acela al păcătoșilor lipsiți de lumină și încredințați întunericului etern.

Imagini pentru imagini cu flăcările iadului

Dragul meu Jurnal, tu crezi că sunt rea și păcătoasă? Știu că n-o să-mi răspunzi, fiindcă faci parte din mine, deci îmi semeni și nu vrei să mă superi. Tocmai de aceea îți spun doar ție tot ce gândesc și simt. Lumea asta e prea complicată, iar eu nu știu ce să înțeleg când unii îmi spun că sunt o fată normală, iar alții că sunt păcătoasă, neascultătoare și, mai ales, bolnavă la cap. Pe cine ar trebui să cred și ce aș putea face ca să-i mulțumesc pe toți? Iarăși te întreb pe tine, poate fiindcă răspunsul e prea greu și nu am speranță să-l găsesc curând. Încerc din răsputeri să visez tot ce mi se cere, iar adesea mă doare capul de la atâta concentrare. Visele îmi sunt ca păsările libere, pe care nu le pot momi întotdeauna cu gândurile înșirate de cu seară.

Degeaba mă gândesc la numere câștigătoare din țări îndepărtate, la oameni pe care nu i-am văzut decât în pozele arătate de domnul director sau la o anumită parte din viitor. Trebuie să mă mulțumesc cu visele primite, dar care nu-i satisfac pe cei din jurul meu, iar asta-i face să-și piardă răbdarea, iar eu să nu mai gust tiramisu de multă vreme. N-ar fi cel mai mare necaz, dar amenințările tot mai dese mă înfricoșează, făcându-mi și mai grea strădania de a mă concentra la vise. Nu mi-e frică atât pentru mine, ci mai mult pentru cei dragi. Am fost avertizată că viața mamei și a lui Poligraf depind de rezultatele viselor din următoarele zile.”

va urma