Top 10 oraşe dispărute (II)

* Pompei (Italia): îngropat de un vulcan

Odată cu Herculaneum, acest oraş roman apropiat de modernul Napoli a fost distrus şi îngropat complet în timpul unei erupţii catastrofice a vulcanului Vezuviu, care a durat două zile, în anul 79, pe 24 august. Vulcanul a acoperit zone mai înalte şi a îngropat Pompei sub câţiva metri de cenuşă şi lavă, oraşul fiind pierdut pentru aproximativ 1700 de ani, până să fie redescoperit accidental în 1748.

De atunci excavarea sa a oferit o vedere extraordinar de detailată asupra vieţii din oraş la apogeul Imperiului Roman. Astăzi este una dintre cele mai populare atracţii turistice din Italia şi un Monument al Patrimoniului Mondial UNESCO.

* Palenque (Mexic): unul dintre cele mai frumoase oraşe mayaşe

Palenque este un oraş antic mayaş din apropierea râului Usumacinta din statul mexican Chiapas. Are cele mai rafinate exemple de arhitectură, sculptură, acoperişuri speciale şi basoleriefuri pe care le-au făcut vreodată mayaşii. Anticul oraş mayaş Palenque, cu împrejurimile junglei superbe şi arhitectura şi decoraţiile nemaipomenite, este una dintre minunile din Mexic.

Ocupat pentru prima dată în jurul anului 100 î.Hr., s-a dezvoltat între anii 600 şi 700 d.Hr., o perioadă într-adevăr glorioasă. Oraşul a crescut în importanţă sub Pakal, un rege care a domnit din anul 615 până în anul 683 d.Hr., reprezentat în hieroglife drept un soare şi un scut, numit şi Scutul Soarelui sau Albul Macau. În timpul conducerii lui Pakal, au fost construite în Palenque multe pieţe şi clădiri, inclusiv superlativul Templo de las Inscripciones (mausoleul său), caracterizat prin basoleriefuri stucco foarte complicate.

Fiul lui Pakal, Chan-Bahlum al II-lea, a continuat dezvoltarea politică şi economică din Palenque, precum şi pe cea a artei şi a arhitecturii şi a prezidat construcţia templelor Grupo de la Cruz, plasând pietre narative (“stelae”) în fiecare din ele. Se poate observa influenţa arhitecturii din Palenque în oraşul mayaş Tikal. Ostilitatea oraşului rival, Tonina, a fost poate cel mai influent factor al rapidului declin după moartea lui Chan-Bahlum al II-lea, în anul 702. Se vorbeşte despre un atac devastator al Tonina asupra Palenque în anul 730. După secolul al X-lea, Palenque a fost abandonat în masă. În zona în care ploua cel mai mult din Mexic, ruinele au rămas nedescoperite până în secolul XVIII. Frans Blom, un investigator din secolul XX, a remarcat: “Prima vizită la Palenque este impresionantă. Când trăieşti mai multă vreme acolo, acest oraş devine o obsesie”.

* Vijayanagar (India): capitala unuia dintre cele mai mari imperii hinduse

Vijayanagar, capitala unuia dintre cele mai mari imperii hinduse din toate timpurile, a fost fondată de prinţii Harihara şi Bukka, din dinastia Sangama, în anul 1336. Puterea sa a atins apogeul sub Krishnadevaraya (1509 – 1529), care a controlat aproape toată peninsula sudică a râurilor Krishna şi Tungabhadra. Comparabil cu Delhi în secolul XIV, oraşul, cu o populaţie estimată la o jumătate de milion de locuitori, acoperea 33 kmp şi era înconjurat de mai multe linii concentrice de fortificare. Bogăţia sa provenea din controlul comerţului cu mirodenii şi a industriei bumbacului. Bazarele sale aglomerate, descrise de călători precum portughezii Nunes şi Paes, erau centre de comerţ internaţional. Imperiul s-a prăbuşit după bătălia de la Talikota din anul 1565, când oraşul a fost prădat de confederaţia sultanilor Deccani (Bidat, Bijapur, Golconda, Ahmednnagar şi Berar), astfel deschizându-se sudul Indiei pentru cucerirea musulmană.

Ruinele sunt amplasate într-un peisaj ciudat şi frumos, plin cu bolovani şi cu o calitate aproape magică. Atracţia nedisputată, Templul Vittala din secolul XVI, este un Monument de Patrimoniu. Început de Krishnadevaraya, nu a fost niciodată terminat sau sfinţit; opera sa sculpturală incredibilă este apogeul artei Vijayanagar. Stâlpii exteriori sunt cunoscuţi ca fiind muzicali, deoarece reverberează atunci când sunt loviţi. În curtea templului se află o caleaşcă ornată din piatră, conţinând o imagine a lui Garuda.

* Efes (Turcia): unul dintre cele mai importante oraşe de la începuturile creştinismului

Efes era un oraş grec, ionic, în vechea Anatolia, fondat de coloniştii din Atena în secolul X î.Hr. Oraşul se află în Ionia, unde râul Cayster (Kucuk Menderes) se varsă în Marea Egee, şi făcea parte din Liga Panonică. În Efes se află una dintre cele şapte biserici din Asia, numite în Cartea Revelaţiei (2:1 – 7). Este şi locul unui mare cimitir de gladiatori.

Efes era un centru important pentru creştinitatea timpurie. Pavel l-a folosit ca oraş de bază. El a fost implicat într-o dispută cu artizanii, ale căror mijloace de trai depindeau de Templul lui Artemis de acolo (Fapte 19:23 – 41), şi a scris 1 Corinteni din Efes. Mai târziu, Pavel a scris către comunitatea creştină din Efes.

* Sanchi (India): cel mai bine păstrat grup de monumente budiste

Fiind un monument de patrimoniu mondial UNESCO în centrul Indiei, lângă râul Betwa, Sanchi se află pe un deal aplatizat din gresie, la 90 de metri deasupra zonei rurale, şi găzduieşte cel mai bine păstrat grup de monumente budiste din India. Cel mai notabil este Marele Stupa, descoperit în 1818. A fost probabil început de împăratul Asoka, la jumătatea secolului III î.Hr. şi extins mai târziu. Având o structură solidă, este înconjurat de un gard masiv din piatră, cu patru părţi decorate cu sculpturi complicate ce ilustrează viaţa lui Buddha.

Stupa în sine constă într-o bază şi un dom emisferic reprezentând domul Raiului ce cuprinde Pământul; este surmontat de bucata pătrată de zid, muntele lumii, din care se ridică o mască ce simbolizează axa cosmică. Vârful poartă umbrele ce reprezintă tipuri diferite de paradis. Alte rămăşiţe includ câteva stupa asemănătoare, dar mai mici, o primărie (caitya), un stâlp Asokan cu inscripţii şi câteva mănăstiri (secolele IV – XI). Au fost descoperite câteva coşuri relicve şi peste 400 de înregistrări epigrafice.

Top 10 oraşe dispărute (I)

Oraşele dispărute erau aşezări reale, prospere şi bine populate care au ajuns în declin şi a căror amplasare a fost mai târziu uitată. Majoritatea oraşelor pierdute au fost regăsite, şi au fost studiate intens de către oamenii de ştiinţă. De la Pompei la Machu Picchu, vă prezentăm cele mai fascinante zece oraşe dispărute din istorie.

* Machu Picchu (Peru): Oraşul Pierdut al Incaşilor

Machu Picchu (Vechiul Vârf) este un oraş incaş pre-columbian, localizat la 2.230 de metri altitudine, pe creasta unui munte deasupra văii Urubamba din Peru, lângă Cuzco. Machu Picchu este probabil cel mai cunoscut simbol al Imperiului Incaş. Este numit deseori “Oraşul Pierdut al Incaşilor”. Locul a fost inclus în Patrimoniul Mondial în 1983, când a fost descris ca “o capodoperă absolută de arhitectură şi o mărturie unică a civilizaţiei incaşe”.

Machu Picchu a fost construit în jurul anului 1450, la apogeaul imperiului Incaş, şi a fost abandonat în mai puţin de 100 de ani deoarece imperiul s-a prăbuşit sub cucerirea spaniolă. Deşi cetatea se afla la doar 80 de kilometri de Cuzco, capitala incaşa, nu a fost niciodată găsit şi distrus de spanioli, aşa cum s-a întâmplat cu alte localităţi incaşe. Peste secole, jungla din jur a crescut şi a împânzit locul, iar puţini ştiau de existenţa lui. În 1911, istoricul şi exploratorul de la Yale, Hiriam Bingham, a adus oraşul pierdut în atenţia lumii. Bingham şi alţii au lansat ipoteza conform căreia cetatea a fost locul tradiţional de naştere al incaşilor sau centrul spiritual al “fecioarelor soarelui”, în timp ce curatorii unei expoziţii recente au speculat că Machu Picchu era o reşedinţă regală.

* Angkor (Cambodgia): Conţine cel mai mare monument religios din lume.

Angkor era reşedinţa imperiului Khmer, care a înflorit din secolul IX până în secolul XV d.Hr., când monarhul hindus khmer Jayavarman II s-a declarat “monarhul universal” şi “regele-zeu” al Cambodgiei, până în 1431 d.Hr., anul în care invadatorii thailandezi au preluat capitala Khmerilor, forţând populaţia să migreze spre sud, în zona Phnom Penh.

Ruinele Angkor se află între păduri şi terenuri agricole, la nord de Marele Lac (Tonle Sap) şi la sud de dealurile Kulen, lângă moderna Siem Reap, şi fac parte din Patrimoniul Mondial UNESCO. Sunt peste o mie de temple în zona Angkor, mergând de la grămezi de nedescris de moloz şi cărămizi împrăştiate pe câmpurile de orez, până la magnificul Angkor Wat, despre care se spune că este cel mai mare monument religios singular din lume. Multe din templele de la Angkor au fost restaurate, şi astăzi formează cel mai important exemplu de arhitectură khmer. Numărul vizitatorilor se ridică la un milion anual.

În 2007, o echipă internaţională de cercetători care foloseau fotografii din satelit şi alte tehnici moderne a ajuns la concluzia că Angkor a fost cel mai mare oraş preindustrial din lume, cu o suprafaţă urbană de aproape 3000 de kmp. Cel mai apropiat rival de Angkor, oraşul mayaş Tikal din Guatemala, avea de-abia 130 de kmp în total.

* Memphis (Egipt): vechea capitală a Egiptului

Memphis este vechea capitală a primei nome din Egiptul de Jos, şi a Vechiului Regat al Egiptului, de la fondarea sa până în jurul anului 2200 î.Hr. şi mai târziu pentru scurte perioade, a Noului Regat, dar şi un centru administrativ în istoria  antică. Numele său antic egiptean era InebHedj (“Pereţii Albi”). Numele “Memphis” este deformarea greacă a numelui egiptean al piramidei lui Pepi I (dinastia a şasea), Men-nefer, care a devenit Menfein coptica. Potrivit lui Herodot, oraşul a fost fondat în jurul anului 3100 î.Hr. de către Menes, care a unit cele două regate ale Egiptului.

Estimările asupra populaţiei diferă foarte mult. După T. Chandlerm, Memphis a avut 30.000 de locuitori şi era de departe cea mai mare aşezare din toată lumea din momentul fondării sale până în jurul anului 2250 î.Hr. şi din 1557 până în 1400 î.Hr. Memphis a atins o culme a prestigiului sub dinastia a şasea drept centru al cultului Ptah. A avut un declin scurt după cea de-a optsprezecea dinastie, odată cu ridicarea Tebei, şi a fost readus la viaţă sub satrapii persani înainte să rămână definitiv pe locul doi, după construirea Alexandriei.

Sub Imperiul Roman, Alexandria a rămas cel mai important oraş, iar Memphis a fost cel de-al doilea oraş din Egipt până la stabilirea Fustat-ului (sau Fostat-ului) în 641. A fost masiv abandonată şi a devenit o sursă de piatră pentru aşezările din jur. Era încă o grămadă impresionantă de ruine în secolul XII, însă  la scurtă vreme a devenit mai mult decât o întindere de ruine la pământ şi pietre împrăştiate. Rămăşiţele templului lui Ptah şi al lui Apis au fost descoperite în acest loc, precum şi câteva statui, inclusiv două din alabastru, de patru metri înălţime, ale lui Ramsses al II-lea. Necropola Saqqara se află foarte aproape de Memphis.

* Petra (Iordania): structuri din piatră săpate în stânci

Petra (“Piatra”) se află pe panta Muntelui Hor (Iordania), într-un bazin printre munţii care formează latura estică a Arabah (WadiAraba), valea largă dintre Marea Moartă şi Golful Aqaba. Este renumită pentru numeroasele structuri din piatră săpate în stâncă. Locul, ascuns multă vreme, a fost arătat Occidentului de către exploratorul elveţian Johann Ludwig Burckhardt în 1812. A fost descris ca fiind “un oraş roşu ca trandafirul, pe jumătatea vârstei timpului” într-un sonet newdigate demn de un premiu, de către John William Burgon. Burgon nu a vizitat de fapt Petra, care rămâne accesibilă doar europenilor însoţiţi de ghizi locali, cu escorte înarmate, până după Primul Război Mondial. Locul a fost desemnat Monument de Patrimoniu Internaţional UNESCO în 1985, spunându-se despre el că este “una dintre cele mai preţioase proprietăţi culturale din moştenirea culturală omenească”.

Înconjurat de turnuri-stânci şi udat de un pârâu peren, Petra nu doar că poseda avantajele unei fortăreţe, însă controla şi principalele rute comerciale care treceau spre Gaza în vest, spre Bosra şi Damasc în nord, spre Aqaba şi Leuce Come la Marea Roşie, şi traversau deşertul către Golful Persan. Declinul Petrei a avut loc rapid sub dominaţia romană, în mare parte din cauza revizuirii rutelor comerciale pe mare. În 363, un cutremur a distrus clădirile şi a avariat sistemul vital de administrare a apei. Ruinele de la Petra erau o curiozitate în Evul Mediu şi erau vizitate de sultanul Baibars din Egipt până la sfârşitul secolului XIII. Primul european care le-a descris a fost Johann Ludwig Burckhardt, în 1812.

* Palmyra (Siria): Mireasa Deşertului

Palmyra era în vremurile vechi un oraş important din centrul Siriei. A fost mult timp un oraş de tranzit vital pentru călătorii ce traversau deşertul sirian şi era numit “Mireasa Deşertului”. Cea mai timpurie atestare documentară a oraşului după numele său presimitic Tadmor, Tadmur sau Tudmur este înregistrată în tabletele babiloniene găsite în Mari. Deşi locul antic a rămas în paragină după secolul XVI, este încă numit Tadmor şi există o mică aşezare mai recentă lângă ruinele cu acelaşi nume.

La mijlocul primului secol, Palmyra, un oraş bogat şi elegant, localizat pe rutele de tranzit ce legau Persia de porturile la Mediterana ale Siriei şi Phoeniciei romane, a căzut sub conducere romană. În timpul următoarei perioade de mare prosperitate, cetăţenii arabi ai Palmyra au adoptat tradiţii şi obiceiuri vestimentare atât din lumea iraniano-partică din est, cât şi din cea greco-romană din vest. Tadmor este menţionat în Biblia evreiască (A doua carte a Cronicilor 8:4) ca oraş din deşert construit de regele Solomon din Iudeea, fiul lui David.

Palmyra a făcut parte din provincia romană Siria în timpul conducerii lui Tiberius (14 – 37). A crescut constant în importanţă ca rută comercială ce lega Persia, India, China şi Imperiul Roman. În 634, primii musulmani au ajuns la Palmyra. Oraşul a fost preluat de arabii musulmani sub conducerea lui Khalid Ibn Walid în 636. În secolul VI, castelul lui Fakhreddine al Maany a fost construit în vârful unui munte, cu vedere la o oază. Castelul a fost înconjurat de un şanţ, cu acces doar printr-un pod mobil. Oraşul Palmyra a rămas intact. După anul 800, oamenii au început să abandoneze oraşul.

Electorală

Stresat de responsabilităţi, de campania electorală, de înjurăturile primite după triplarea taxelor şi de o căsnicie care s-a prelungit deja peste măsură, primul ministru caută o curvă de meserie, să se mai relaxeze şi el un pic. Prietenii din SPP îi găsesc trei exemplare: o blondă, o brunetă şi o roşcată. Primul ministru îi spune roşcatei:

– Sunt Prim Ministru al ţării şi Preşedintele Partidului… Cât ar costa să faci sex cu mine?

Roşcata îi răspunde:

– Sunt o damă de lux şi lucrez cu 100 de Euro pe oră.

Primul ministru o întreabă acelaşi lucru şi pe brunetă, care îi răspunde:

– Sunt o brunetă focoasă şi lucrez tot cu 100 de Euro pe oră.

În fine, ajunge şi la blondă, care-i răspunde:

– Domnule Prim Ministru, dacă reuşiţi să-mi ridicaţi fusta la nivelul preţurilor actuale, să-mi coborâţi chiloţii la nivelul contului meu din bancă, să-mi prezentaţi o sculă la fel de dură ca timpurile pe care le trăim şi ridicată la nivelul costurilor gigacaloriei şi, mai ales, dacă puteţi să mă faceţi din vorbe, aşa cum îi faceţi pe alegători, atunci pe cuvânt că nu vă iau nici un ban!

——————————————————————————————-

Ce gândesc politicienii, la alegeri

Hai la vot,

Nu fii netot,

Că, oricum,

O iei în bot!

Ţiganiada

CRONOLOGIE:

1ooo – Ţiganii ajung în Imperiul Bizantin.

1300 – Intrarea ţiganilor în Europa.

1400 – Sunt menţionaţi în Bulgaria “în număr mare”.

1417 – Regele Sigismund al Ungariei emite un ordin de liberă trecere pentru nomazii ţigani.

1422 – Roma primeşte primii ţigani.

1427 – Ajung la porţile Parisului.

1445 – Domnitorul Vlad Ţepeş aduce în Ţara Românească 12.000 de oameni – despre care se spunea că “arată ca nişte egipteni”.

1449 – Sunt goniţi din Frankfurt pe Main.

1471 – Ştefan cel Mare aduce în Moldova 17.000 de ţigani. În Elveţia se dau primele legi antiţigăneşti.

1476 şi 1487 – Regele Matthias al Slovaciei le oferă, prin decret, liberă trecere.

1482 – Brandenburg- ul emite primele legi împotriva lor.

1492 – Apar legi antiţigăneşti în Spania.

1496 – Parlamentele din Landau şi Freinburg îi declară pe rromi (sic) trădători ai creştinătăţii, spioni turci şi aducători de ciumă.

1498 – Patru ţigani îl însoţesc pe Cristofor Columb în cea de-a treia călătorie în America.

1504 – Ludovic al XII-lea îi goneşte din Franţa.

1525 – În Olanda, “egiptenii” sunt somaţi să părăsească ţara în două zile.

1530 – În Anglia este introdusă prima lege de izgonire a ţiganilor.

1541 – Ţiganii din Praga sunt acuzaţi de incendierea oraşului.

1568 – Papa Pius al V-lea ordona expulzarea ţiganilor de pe domeniile Bisericii Romano-Catolice.

1600 – Legislaţia spaniolă permite populaţiei să se constituie în grupări armate care să-i vâneze pe ţigani.

1650 – Au loc ultimele execuţii ale ţiganilor în Anglia. Pedeapsa este înlocuită cu deportarea în America.

1685 – Portugalia deportează ţiganii în Brazilia.

1717 – În Spania sunt desemnate 41 de localităţi în care este permisă aşezarea ţiganilor.

1733 – Împărăteasa Anna a Rusiei le cere ţiganilor să devină sedentari.

1749 – În Spania se constituie tribunale ad-hoc pentru împărţirea ţiganilor în “răi” şi “buni”.

1753 – Ştefan Valy, un student ungur, descoperă originea Punjabi a limbii romani.

1761 – Maria Tereza dă primele legi privind sedentarizarea ţiganilor.

1782 – Josej al II-lea al Ungariei accepta şcolarizarea ţiganilor şi participarea lor la serviciul religios.

1803 – Napoleon interzice dreptul de rezidenţă al ţiganilor în Franţa.

1816 – John Hoyland scrie prima lucrare importantă în favoarea ţiganilor din Anglia, dar este începută şi deportarea lor în Australia.

1834 – Domnitorul Alexandru Ghica eliberează toţi ţiganii din Ţara Românească.

1844 şi 1847 – Bisericile Moldovei şi Valahiei îşi eliberează robii.

1856 – Sclavia este abolită în Principatele Române. Anul marchează începutul unei mari migraţii spre vest.

1864 – Domnitorul Alexandru Ioan Cuza recunoaşte libertatea totală a ţiganilor din Principatele Unite.

1870 – Cancelarul Otto von Bismarck dă o circulară prin care interzice intrarea ţiganilor în Germania.

1885 – Statele Unite ale Americii îi forţează pe ţigani să se întoarcă în Europa.

1904 – Parlamentul Prusiei reglementează deplasarea şi modul de viaţă al ţiganilor.

1909 – Are loc, în Ungaria, conferinţa pentru politica faţă de ţigani.

1912 – Guvernul francez introduce obligativitatea “carnetului antro-metric” pentru toţi rromii.

1925 – Se înfiinţează Asociaţia scriitorilor sovietici ţigani.

1938 – Între 12 şi 18 iunie, sute de ţigani din Germania şi Austria sunt prinşi, bătuţi şi închişi.

1939 – Se formează, în Grecia, Asociaţia Culturală Panelenică a ţiganilor greci.

1952 – Ia naştere Biserica Evanghelică a ţiganilor din Franţa şi Marea Britanie.

1958 – Cehoslovacia interzice prin lege nomadismul.

1959 – În Elveţia, Zohri Muller fondează organizaţia PeoTzigania Svizzera.

1967 – Ia fiinţă Asociaţia ţiganilor din Finlanda.

1971 – Delegaţi din 41 de ţări participă la primul Congres Mondial al Ţiganilor, desfăşurat în Anglia.

1972 – Uniunea Internaţională a Rromilor devine membră a Consiliului Europei.

1979 – Uniunea Internaţională a Rromilor devine membră cu statut consultativ în cadrul UNESCO.

1985 – Phralilpe (Frăţia), prima organizaţie a ţiganilor, aprobată oficial de un guvern, se constituie în România.

1986 – Uniunea Internaţională a Rromilor devine membră a UNICEF.

1997 – Ceferino Jimenez Malla este primul ţigan canonizat din istoria Bisericii Catolice.

NU MAI EXISTÂ SCĂPARE! DEJA S-A ŢIGANIZAT TOATĂ LUMEA!!! DACĂ GUŢA ŞI SALAM AU EMISIUNI LA TV, IAR PROSTIMEA SE UITĂ LA EI, ÎNSEAMNĂ CĂ NU NE MAI FACEM BINE NICIODATĂ!

Spirit călător: Prima călătorie

Trebuia să exploatez din plin de fiecare clipă pe care o aveam până la reîntoarcerea în corp, să explorez locuri, să învăţ a beneficia de toate avantajele pe care mi le oferea această stare imaterială. Am părăsit împrejurimile familiare, ce până acum le admiram doar din scaunul cu rotile, şi mi-am făcut avânt peste clădiri. Pluteam cu uşurinţă deasupra tuturor şi în curând am ieşit din urbe, alunecând peste câmpii şi ape. Vântul adia uşor, dar nu-l simţeam ci vedeam doar vegetaţia cum se apleacă supusă.

Uneori încetineam să prind frânturi de acţiune sau dialoguri ale unor oameni ce se ascundeau în întuneric. Pe un teren proaspăt cosit se înălţau câteva căpiţe de fân şi am coborât pentru a-i simţi mirosul îmbietor, dar, evident că-mi era imposibil şi a trebuit doar să mi-l închipui. Chiar la baza unei astfel de căpiţe era o pereche ce se părea că făceau dragoste. El, un bărbat de circa 40 de ani, înalt şi cu un costum alb, se vedea cât colo că era băut bine. Ea, o tânără sub 20 de ani,subţirică şi cu părul blond, încerca să-i tempereze avansurile:

– Hai, măi Vasile, să mergem acasă, că ne-o căuta mama! O să-şi dea seama că am terminat cu fânul şi-o să vină după mine.

– Taci tu, Florică, nu-ţi face griji! Până vine ea noi suntem gata. Haide şi nu mai fă nazuri că doar nu-mi eşti fiică adevărată. Încă de când am luat-o pe mă-ta, mi-am pus ochii pe tine. A sosit vremea să mă răsplăteşti, după câte am făcut pentru voi.

Aş fi plecat mai departe, să colind alte locuri. dar curiozitatea de a vedea cum se va termina scena, m-a oprit pe loc. Bărbatul era din ce în ce mai insistent şi se vedea că începea să-şi piardă răbdarea. A prins-o pe fată strâns în braţe, cu mâinile-i la spate, ca într-un cleşte, şi încerca să o pună la pământ. Fata se zbătea şi a început să ţipe. Chiar lângă ei se aflau uneltele cu care a lucrat: furcoiul şi grebla, iar ultima era cu dinţii lungi, îndreptaţi în sus. La un moment dat, enervat de încăpăţânarea fetei, omul o desprinse de căpiţa de care se spijinea, o răsuci şi se prăbuşi peste ea la pământ, chiar deasupra greblei. Dinţii acesteia au intrat adânc în spatele tinerei, care nu a mai avut nici o şansă. Sângele s-a scurs imediat peste paiele dimprejur şi chipul ei a încremenit cu ochii miraţi şi larg deschişi.

Bărbatul nu şi-a dat seama imediat ce s-a întâmplat şi, bucuros că nu mai întâmpină nici o rezistenţă, a început s-o dezbrace. Doar când a vrut s-o sărute s-a mirat că nu reacţionează în nici un fel şi a simţit ceva cald şi lipicios când şi-a trecut mâna pe după mijlocul ei. Apoi a dat cu mâna de greblă şi a realizat oribila-i faptă. Aburii alcoolului s-au evaporat pe loc şi omul a început să gândească. După ce s-a convins că fata e moartă, i-a ridicat înapoi chiloţii şi i-a coborât rochia. La lumina lunii şi-a căutat clopul de paie şi a răsfirat paiele peste locul incidentului. Nu era încălţat şi nu se vedeau urme de paşi pe pământul întărit. Fără să mai zăbovească, a luat-o către crâşma din sat.

Am vrut să-l urmăresc până în interior, dar am simţit că sunt atras ca într-o gaură neagră ce mă absorbea cu putere. Urma să cad într-un somn îndelung, din care m-au trezit, din nou, ţipetele agasante ale Dianei:

– Vali! Vali, mă auzi? Ce e iar cu tine? Hei, mă auzi?

Am deschis cu greu un ochi, am sesizat că e ziuă şi scaunul lui George era gol. Eram sfârşit şi nu aveam chef de nimic, dar trebuia să o potolesc pe soră-mea ca să-mi pot continua letargia. Pentru asta trebuia să beau măcar un ceai, să înghit o aspirină şi s-o liniştesc. Am asigurat-o că totul era în ordine şi că sunt doar obosit, deoarece n-am putut dormi toată noaptea. Trebuia să mă odihnesc până spre seară. Astfel am câştigat câteva ore de linişte, chiar dacă bombănelile ei nu au încetat imediat.

Când m-a trezit George, durerea de cap dispăruse şi eram mulţumit să constat că era curios la ceea ce-i voi relata. Chiar m-a întrebat, în timp ce încercam să dau gata două ouă fierte moi:

– Ei? Cum a fost?

L-am lăsat să aștepte puţin, în timp ce-mi pregăteam nişte baghete. Am răspuns cu o voce gravă:

– Dragul meu, am fost martor la o crimă!

A zâmbit neîncrezător şi a replicat:

– Haida-de! Pot să te asigur că a fost linişte pe aici şi, după cum vezi, suntem cu toţii vii.

– Nu te contrazic, însă ai spus “pe aici”, iar crima a fost într-un sat din împrejurimi.

Zâmbetul nu i-a dispărut şi a întrebat pe acelaşi ton zeflemitor;

– Vrei să spui că ai ieşit de aici şi ai colindat pe alte coclauri?

Am dat din cap aprobator şi am făcut televizorul mai tare, ca să nu fim auziţi de Diana. I-am relatat toată întâmplarea de pe câmpul cosit, dar nu l-am convins. I-am povestit şi faza cu tabloul Evei şi atunci mi-a pus întrebarea ce o avea pregătită:

– Am scris ceva pe un carneţel şi l-am încuiat în geantă. Erai adormit şi nu puteai să vezi din pat. Poţi să-mi spui care e cuvântul?

A fost rândul meu să zâmbesc când i-am răspuns:

– Am văzut de sus când l-ai scris şi expus. Cuvântul e “Alpinism!!!”, cu trei semne de exclamare.

Topul celor mai ciudate 10 meserii (I)

Rari sunt privilegiaţii sorţii care pot declara oricând, la orice oră şi cu mâna solemn aşezată pe inimă, că sunt pe deplin mulţumiţi de serviciul şi cariera lor. Marea majoritate a furnicilor truditoare la program zilnic, din România sau orice alt loc din lume, sunt departe de a fi fericite cu serviciul lor. Şi au motive cu adevărat întemeiate. Cu toate acestea, ambele categorii de “oameni ai muncii” sunt invitaţi să-şi arunce privirea pe următorul clasament. După parcurgerea acestuia, sunt sigur că vor urma clipe lungi de reflecţie asupra prezentului, viitorului şi chiar al rostului pe pământ…

1o. Miner în minele de argint

În secolele trecute, argintul era mult mai preţuit şi mai căutat decât în prezent. Fascinaţia pentru metalul alb din care erau făurite, cândva, monede, ornamente pentru arme şi mobilier sau cupe, potire şi vase, era una deosebită. Meseria de miner în minele de argint de odinioară, nu pare la prima vedere o ocupaţie scabroasă, umilitoare, murdară sau periculoasă. Cu toate acestea, lipsa uneltelor mecanizate transforma căutarea argintului într-o îndeletnicire de care ar fugi orice individ din secolul nostru.

Minerii săpau direct cu târnăcoapele şi scoteau minereul amestecat cu pământ în saci. Afară, copii care erau selectaţi în prealabil după criteriul mâinilor mici şi abile, erau puşi să scormonească mormanele de steril cu mâinile goale până găseau fragmente infime de argint. În Antichitate, durata medie de viaţă pentru copiii puşi să muncească în mine, era doar de trei luni de zile de la începerea acestei activităţi. Fapt care nu-i deranja deloc pe romani, de exemplu, deoarece atăt adulţii, cât şi copiii respectivi erau sclavi.

Băieţeii cu vârste cuprinse între 4 şi 7 ani erau coborâţi cu frânghii în cele mai înguste şi inaccesibile crevase, unde trebuiau să culeagă sterilul cu degetele. Căldura şi aerul irespirabil duceau la decese zilnice. Mortalitatea era amplificată  de gazele otrăvitoare care sunt asociate locurilor unde se găsesc depozite de minereu de argint.

9. Stercoriariul – colector de excremente

Roma antică era celebră pentru sistemele sale complicate de canalizare; cu toate acestea, în ciuda metodelor avansate (pentru acea vreme) prin care se evacuau excrementele locuitorilor Cetăţii Eterne, mulţi romani nu aveau acces la ele deoarece, fie locuiau pe colinele unde nu se putea face canalizare, fie erau prea săraci pentru a plăti serviciul sanitar. Chiar şi cei care îşi permiteau canalizarea personală, nu o alegeau întotdeauna cu bucurie, deoarece experienţa demonstrase că labirintul de galerii adăpostea cohorte de şobolani, iar mirosul fecalelor cale bălteau sub casa cetăţeanului Romei era deopotrivă, insuportabil şi persistent.

Într-o astfel de situaţie, soluţia venea sub forma lui stercorarius, primul “canar” patentat în istorie. Slujba acestuia era de a bate de două ori pe zi la uşa cetăţenilor, cu scopul de a colecta într-o găleată mare, fecalele produse de aceştia în ziua respectivă. După efectuarea scabrosului troc, stercoriariul îşi conducea liniştit căruţa ticsită cu butoaie doldora de excremente spre periferia Romei. Acolo, la porţile oraşului, stercorariul era aşteptat de ţăranii din împrejurimi care cumpărau excrementele la preţ bun, pentru a le folosi apoi drept îngrăsăminte pe deplin organice pentru culturile lor de legume şi cereale.

În ciuda îndeletnicirii deloc onorabile pentru standardele noastre, istoria ne relatează că mulţi erau aceia care se înghesuiau pentru o slujbă de stercorarius, oferindu-se deseori mite substanţiale pentru ocuparea “pestilenţialului” post.

8. Urinatores – scufundător cu vezica… slabă

Tot istoria ne aduce mărturii despre o tagmă demult dispărută, aceea a urinarilor. Aceştia erau la origine scufundători la adâncime mare în apele care scăldau oraşul Ostia. Scufundătorii se echipau cu un vas umplut cu aer şi ataşat la centură, pentru a se alimenta în tot timpul plonjării în adâncuri, de asemeni, întotdeauna aveau legate greutăţi de plumb, pentru a ajunge cât mai repede la adâncimea dorită.

Sarcina lor principală era aceea de a căuta materiale rare de construcţii. Datorită faptului că scufundarea fără echipament modern provoca o presiune imensă în zona abdomenului, aceşti temerari muncitori urinau în mod excesiv, mult mai mult decât ceilalţi oameni, de unde li s-a tras şi numele. Meseria era foarte riscantă, dar câştigurile financiare se prezentau atât de mari încât mulţi dintre urinatores deveneau cetăţeni influenţi ai Romei, după momentul în care se retrăgeau.

7. Cărăuş de lectică

Cărăuşul de lectică era, după cum îi spune şi numele, un sclav să ridice şi să transporte femei de neam nobil sau, chiar bărbaţi, în lectică. Era o slujbă dificilă, extrem de solicitantă din punct de vedere fizic, şi periculoasă, care implică, deseori, urcatul şi coborâtul pe scări cu lectica pe umeri. Cărăuşii erau obligaţi să se îmbrace cu haine preţioase, împodobite cu numeroase ornamente (total necorcondante unei asemenea activităţi), pentru a evidenţia şi cu această ocazie luxul şi bogăţia stăpânilor.

Mai târziu, lecticile au început, de asemenea, să fie împodobite cu ornamente şi echipate cu ferestre, ceea ce le sporea considerabil greutatea. Documentele vremii relatează că transportul cu lectica, în ciuda emfazei sale, era unul destul de incomod, mulţi patricieni şi senatori plângându-se de stări asemănătoare răului de mare, datorate cel mai probabil legănatului continuu din timpul deplasării.

Îndeletnicirea a supravieţuit până de curând sub forma unui grup de oameni care cărau pe umeri Papal Sedia Gestatoria (tronul pentru deplasarea papei). Sedia a fost folosită pentru ultima dată în anul 1980, dar tot mai multe voci de la Vatican susţin reintroducerea sa.

6. Gymnasiarch – îngrijitor personal pentru atleţi

În perioada Greciei Antice, gymnasiarch-ul avea un program de lucru încărcat în fiecare zi. Era evident, perioada marilor întreceri olimpice, cu mii de atleţi şi războinici care asudau din greu. Gymnasiarch-ul trebuia să ungă cu ulei, să şteargă de transpiraţie şi murdărie, să maseze şi să scarpine atleţii după epuizantele lupte şi sesiuni de ridicat greutăţi din gymnasium.

Cu toate că gymnasiarchia se încadra ca o meserie murdară prin definiţie, poziţia era una foarte căutată, fiind accesibilă, în special, cetăţenilor greci bogaţi. În plus, ocupaţia de gymnasiarch era considerată drept cea mai respectabilă îndeletnicire filantropică din oraşele-state greceşti. Pentru a te califica, trebuia să ai între 30-60 de ani şi o posibilă clientelă bogată. Unul dintre beneficiile ocupaţiei era acela că purtai cu tine tot timpul un băţ cu care aveai voie să-i baţi serios pe toţi adolescenţii care se purtau necuviincios şi sfidau regulile gymnasium.

Reţetă originală de mititei adevăraţi

Ştii cum se preparau micii în urmă cu aproape 100 de ani? Fă-ţi mititei după reţeta originală!

Bucătarul de la Carul cu Bere, localul vecin, dezvăluii, pe la 1920, într-o scrisoare, reţeta secretă a mititeilor. El spune că micii sunt originali din Balcani, mai exact din Serbia. Redăm în continuare conţinutul scrisorii, aşa cum se păstrează ea la Biblioteca Academiei din Capitală. Cei care vor să-şi prepare mititei ca pe vremuri, trebuie să ştie că aceştia au un gust diferit faţă de cel actual, că sunt mult mai aromaţi, cu gust foarte puternic.

Iată conţinutul scrisorii:

Reţeta de mititei de la Restaurantul  CARUL CU BERE. Bucureşti, la 16 Iunie 1920.

Onorate Domnule Ofiţer!

Pentru căci fiecare vizită a Domniei voastre, ca şi cu 20 ani în urmă cele ale tatălui Domniei voastre, dimpreună cu cinstitul Conu Iancu Caragiale este, pe lângă onoare, şi un deosebit eveniment pentru localul nostru, vroiesc să dau la rându-mi dovadă de cavalerism, împărtăşindu-vă la dorinţa onoratei  Dumneavoastră soţii, Doamna Măriuţa Baciu, reţetarul de preparare ai mititeilor noştri, care, după cum bine ştiţi sunt cei mai lăudaţi din tot Bucureştiul. Astfel dau dovadă de încredere în Domnia voastră spre a nu trăda nicidecum secretul delicioşilor noştri mititei, secret pe care la rândul meu l-am primit de la Marele Gastronom D-l Tică Preoteanu, antemergătorul meu la conducerea bucătăriei Carului. Adresez aceiaşi rugăciune şi onoratei Dumneavoastră soţii, Doamnei Măriuţa, celei mai desăvârşite amfitrioane pe care sunt bucuros să o fi cunoscut. Perfecţiunea seratelor de cină din casa Domniilor voastre, la care, mulţumesc lui Dumnezeu, am fost poftit, mi-au determinat hotărârea să vă divulg taina celui mai de preţ preparat culinar care ne cinsteşte numele în capitală, în ţara întreagă şi în străinătate.

Mititeii sunt un produs culinar din carne de vită, în stare finită de şapte până la opt centimetri şi la o grosime de cam trei centimetri, ce se servesc ca o gustare între mese la o halbă de bere, ori ca entree, ori ca fel de mâncare de sine stătătoru. Ei îşi au originea în Balkan, provenind din Serbia, dar se întâlnesc şi în Grecia şi Turcia, de unde au fost preluaţi de bucătăria românească. Cum le spune şi numele, sunt nişte rulouri mici, fiind şi numiţi astfel: mici, în Regat, din carne cu mirodenii, având menirea să încânte gustul mesenilor. Se servesc numai proaspăt prăjiţi pe grătar de jar, fie cu tacâm, ori la o scobitoare sub formă de gustare. Se ia cărniţă de vacă de la gât, fără a se îndepărta grăsimea şi se dă de două ori prin maşină, pentru a se mărunţi cât mai bine şi cât mai uniform. Dacă va fi carnea prea slabă, se va adăuga ceva seu de vacă sau din lipsa acestuia chiar de oaie, ca la 100 până la 150 de grame pe fiecare kilogram cântărit de carne. Nu se va lua în nici un caz slăninuţă, costiţă sau carne de porc, care nu fac decât să strice gustul şi să ia din minunata savoare a mititeilor. Se fierbe o zeamă din oase de vacă cu măduvă, care se scade bine, din 500 grame de oase la fiecare kilogram de carne. Se pregătesc pentru fiecare kilogram de carne mirodenii şi condimente după cum urmează:

* 8 grame de piper proaspăt pisat mărunt

* 12 grame de cimbru uscat cât mai proaspăt pisat mărunt

* 4 grame de enibahar pisat mărunt

* 2 grame de coriandru pisat mărunt

* 2 grame de chimion turcesc pisat mărunt

* 1 gram de anis stelat pisat mărunt

* 8 grame de bicarbonat de sodiu

* 1 linguriţă de zeamă de lămâie

* 1 lingură de untdelemn

* 1 căpăţână bună de usturoi aromat şi nu din cel iute

La cantităţi mai mari de cinci kilograme, se va adăuga pentru fiecare cinci kilograme de carne, câte o măsură mai mult din mirodeniile pomenite. 

Se frământă carnea într-un vas pe măsură timp de un ceas, adăugând la început bicarbonatul de sodiu, care se stinge cu zeama de lămâie. Jumătate din zeama de oase şi toate celelalte condimente, afară de usturoi, se adaugă treptat, uniform şi puţin câte puţin. Amestecul se acoperă şi se dă la gheţar o zi şi o noapte, după care se scoate, se lasă câteva ceasuri la dezmorţit şi se mai frământă o dată preţ de o jumătate de ceas cu restul de zeamă de oase dezmorţită. Se face un mujdei de usturoi cu apă călduţă dintr-o căpăţână pentru fiecare kilogram de carne, care se lasă la tras o jumătate de ceas. Se stoarce mujdeiul de usturoi într-un tifon, se adaugă sucul de mujdei şi se mai frământă odată amestecul preţ de un sfert de ceas.

Se dă din nou la gheţar până a doua zi. Preţ de trei ceasuri înainte de a fi prăjiţi şi serviţi mititeii, se scoate amestecul din gheţar, pentru a se încălzi şi muia; după trei ceasuri sau când s-a dezmorţit amestecul, se formează mititeii ca de un deget mare lungime şi ca de două degete grosime, se ung cu untdelemn pe toate părţile şi la capete şi se lasă să stea la zvântat un ceas. Se prăjesc pe jar iute de lemne sau cărbune, ungându-se din când în când cu mujdei, aşa ca să prindă o crustă rumenă de jur împrejur. Gratargii noştri întorc fiecare mititel doar de trei ori până este prăjit. Nu se lasă să se pătrundă, ca să nu se usuce sucul care conţine savoarea condimentelor. Dacă se prăjesc la foc prea mic, mititeii scad prea tare, se usucă, leapădă tot sucul aromat şi devin seci.

Se servesc alături de chifle proaspete ori felii de franzelă, cu Mutard de Dijon sau muştar picant şi aromat, după preferinţă şi cu sare şi ciuşca. Doar şi numai aşa veţi obţine mititei savuroşi cum se zice că numai la noi sunt. 

Cunosc mulţi din aşa numiţii gastronomi prin birturi şi bodegi mai ales prin mahalale, care din neştiinţă ori din spirit de falsă economie înmulţesc aluatul de mititei cu alte soiuri de carne de porc, cal ori oaie. Afară că scad mai puţin la prăjit decât ca cei de carne de vacă, nu au pe departe gustul şi savoarea mititeilor adevăraţi. O greşeală mare mai este şi zgârcenia la condimente, mai ales la usturoiu şi piperu. Mai cu seamă usturoiul este partea dominantă a gustului atât de specific al mititeilor.

Sunt fericit să dezvălui Doamnei Măriuţa acest mic secret, pe care ştiu că nu îl va da mai departe, aşa cum nici eu nu-l voi dezvălui decât urmaşului meu Maitre Cuisiner când îmi va lua locul la Caru’ cu Bere! Mititeii preparaţi de Dânsa sunt extrem de gustoşi, dar simţul meu gustativ mi-a dezvăluit imediat lipsa coriandrului, a anisului stelat şi a chimionului turcesc. Cu aceste mirodenii, mititeii Doamnei Măriuţa vor fi inegalabili!

Vă aştept luna viitoare când vă întoarceţi cu regimentul din manevre, dimpreună cu Domnii Ofiţeri Dinu şi Vatache spre a savura o tavă de mititei şi câteva halbe împreună!

Dorindu-vă sănătate, voie bună şi noroc, vă rog a-i transmite umile sărutări de mâini Doamnei Măruţa, cea mai desăvârşită gospodină şi Doamnă din înalta societate! Dumnezeu să vă ajute!

Semnătură indescifrabilă

Spirit călător: Libertate!

Aveam o ambiţie în mine, ceva de speriat, atunci când eram motivat să realizez un lucru! Pentru a-mi reveni din slăbiciunea inerentă experienţei pe care am avut-o şi a-mi recăpăta aspectul natural al pielii, nu am pregetat să mă supraalimentez şi să apelez la suplimente de vitamine. Mâncam chiar de nu-mi era foame şi eram obsedat de a arăta bine şi plin de vigoare. Era o muncă grea prin care voiam să ajung cât mai repede la ziua când voi “adormi” din nou şi a dovedi că ceea ce mi s-a întâmplat ultima dată, a fost ceva real şi repetabil.

Diana era bucuroasă că nu făceam nazuri la masă şi chiar solicitam supliment, deşi, fie vorba între noi, nu prea ştia să gătească. Era convinsă că mama a fost cea mai bună în ale gătitului şi ceea ce a învăţat de la ea o face o bucătăreasă desăvârşită. Nu accepta alte reţete şi critica orice fel de mâncare făcut de altcineva, chiar dacă era vorba de un maestru culinar. Mă privea atentă cum mănânc şi mă întreba la fiecare îmbucătură dacă-mi place. Dacă aş fi îndrăznit să fac o cât de mică observaţie, ar fi urmat o scenă prelungită în care s-ar fi plâns de pretenţiile mele nejustificate şi nerecunoştiinţa mea fără margini. În cosecinţă m-am învăţat să tac şi să consum, iar la întrebările ei să răspund numai cu aprecieri laudative.

George era mai deschis la orice părere şi-mi povestea cu lux de amănunte aventurile lui amoroase, însufleţite de pozele pe care mi le perinda prin faţa ochilor. Trebuie să recunosc că avea un succes la fete de prima mână şi aproape toate erau nespus de atrăgătoare. Îmi cerea părerea şi zâmbea cu mândrie când aveam doar cuvinte de admiraţie, dar după două- trei zile acea făptură era de domeniul trecutului, fiindcă o nouă aventură, cu o altă zână, se prefigura. I-am reproşat că e un afemeiat şi că în felul acesta nu o să se bucure de experienţa plăcută a unui cămin liniştit, însă el continua să zâmbească şi să-mi relateze încă anectodă picantă. Ăsta era prietenul meu şi nu voia să se schimbe, dar aveam eu dreptul să-l cert pentru asta? Doar depindeam de el!

Zi după zi, a venit momentul aşteptat şi ne-am pregătit pentru aventura mea, de această dată. Nu se putea compara cu jocurile erotice ale lui George, căci eu jonglam cu moartea, o doamnă nu prea drăguţă şi unică, în cele din urmă. Dar era jocul meu şi nu puteam să mai renunţ la el. De data asta am avut grijă să fie uşa închisă şi să alcătuim un mic scenariu. Pentru a-l convinge pe George că desprinderea mea este reală, trebuia să vin cu dovezi concrete şi indubitabile.

Apoi am trecut la anestezierea trupului şi stimularea conştientului. După injectarea psilocibinei şi îngurgitarea soluţiei din “Mâna Morţii”, a urmat cunoscutul joc de lumini, care mi se revărsau în creier. Era “podiumul” de pe care trebuia să fac saltul în afară. Era ocazia de a-mi dovedi şi mie că “ieşirea” precedentă nu a fost o întâmplare sau o închipuire. Aş fi crezut că în acest stadiu nu e posibil a simţi vreo emoţie, dar trăiam intens, chiar dacă eram sub influienţa unor droguri puternice şi inima de abia dacă mai tresărea.

Cu aceste observaţii, am sesizat cum partea abstractă din mine se ridică şi pluteşte cu uşurinţă. Până în acest stadiu am mai fost, dar eu voiam mai mult, cu mult mai mult. Priveam nepăsător la corpul meu rece şi la acţiunile prietenului meu.

După ce m-a consultat cu atenţie şi s-a convins probabil că sunt inconştient, s-a uitat haotic prin încăpere, parcă încercând să-mi detecteze sufletul. Chiar a vorbit cu glas scăzut:

– Vali!? Eşti pe aici? Mă auzi? Mă vezi?

Bineînţeles că nici el nu se aştepta la vreun răspuns. S-a gândit puţin, după care s-a apropiat de peretele pe care era un tablou cu fosta mea soţie, Eva. A pus mâna pe el câteva secunde şi mi-a cercetat corpul cu privirea, parcă pentru a se asigura că nu mi-am deschis ochii să-l pândesc. Apoi i-a venit o altă idee: s-a aşezat la masă, a scos un carneţel din genata lui şi a scris cu litere mari un cuvânt. L-a lăsat deschis larg vreo zece secunde, după care l-a pus înapoi şi a încuiat geanta. Mai mult ca sigur că era un alt test pentru mine.

Eu aveam o altă problemă, şi anume cum ies din camera mea? Trebuia să pot merge unde îmi doresc! Dar unde voiam să ajung? Pentru început m-am gândit să văd ce face soră-mea. În momentul în care mi-am imaginat persoana ei, m-am văzut proiectat în camera ei. Extraordinar! Deci asta era! Totul venea din minte, dacă se putea spune aşa spiritului ce învăţa să umble.

Diana dormea cu mâna între paharul cu vodcă şi scrumiera plină cu mucuri de ţigară. Nu aveam vreme de pierdut şi mi-am dorit să ies afară. Imediat am fost proiectat în faţa blocului meu. Era noapte, nu aveam ochi dar totul mi se arăta foarte clar. Vedeam stelele şi luna de pe bolta cerului, dar şi florile de pe balcoanele vecinilor. Am început să mă învârt cu o viteză din ce în ce mai mare. Eram liber! Puteam să zbor… şi era minunat!

Justiţie made SUA

CELE MAI TARI 7 LOCURI ÎN TOPUL NEBUNIILOR din SUA…

*Locul 7

Premiul LIEBECK este numit aşa după Stella Liebeck – 81 de ani – care a dat în judecată McDonalds pentru că şi-a vărsat în poală o ceaşcă de cafea şi a câştigat 2,9 milioane $…

*Locul 6

Kathleen Robertson, Ausin, Texas, a primit o despăgubire de 780.000 de dolari. Ea şi-a fracturat glezna într-un magazin de mobilă, după ce s-a împiedicat de un băieţel care alerga prin magazin. Verdictul tribunalului i-a surprins pe proprietarii magazinului, având în vedere că băiatul era chiar copilul doamnei Robertson!

*Locul 5

La egalitate, pe locul 5 este Carl Truman de 19 ani, care a câştigat 74. 000 $ şi cheltuieli pentru îngrijiri medicale, după ce un vecin a trecut cu Honda Accord peste mâna lui. El se băgase pe sub maşină ca să fure roţile maşinii, iar vecinul care era la volan, nu l-a văzut şi a plecat din parcare…

Locul 5

Tot pe locul 5 se află Terrence Dickson din Bristol, Pennsylvania, care după ce a spart o casă a vrut să iasă prin garaj, dar uşa acestuia era stricată… iar uşa de acces în casă se închisese automat în urma lui. Proprietarii erau în vacanţă, aşa că hoţul-minune a rămas închis opt zile în garaj, hrănindu-se doar cu o ladă de Pepsi şi un sac de mâncare pentru câini. El a dat în judecată casa de asigurări a proprietarului pentru că situaţia i-a cauzat stres şi a câştigat 500.000 $.

*Locul 4

E ocupat de Jerry Williams din Little Rock, Arkansas, care a fost muşcat de fund de câinele vecinului, care era legat în curtea respectivului vecin. El nu a câştigat decât 14.500 $ pentru că juriul a considerat că dl. Williams a provocat “un pic” acest incident, sărind gardul şi trăgând cu o puşcă cu alice în câine…

*Locul 3

Aparţine don’şoarei Amber Carson din Lancaster, Pennsylvania, care a alunecat pe o baltă de sifon într-un restaurant şi şi-a rupt mâna. Treaba e că balta fusese făcută chiar de ea, când aruncase un pahar cu sifon în capul prietenului ei şi probabil ratase… A câştigat 113.500 $.

*Locul 2

Kara Walton din Claymont Delaware a încercat să intre pe geamul unei toalete de la un club de noapte pentru a nu plăti 3,5 $ la intrare, a alunecat şi şi-a spart doi dinţi. A dat în judecată clubul şi a câştigat 12. ooo $ şi cheltuielile stomatologice.

*Locul 1 cu coroniţă

Merv Grazinski din Oklahoma City, a cumpărat o rulotă cât o casă, şi când se deplasa pe autostradă a fixat viteza pe automat şi s-a dus în spate să-şi facă o cafea… Rulota a ieşit bineînţeles de pe autostradă şi a căzut în şanţ. El a dat în judecată compania care a fabricat rulota pentru că nu a specificat în manualul de utilizare că nu trebuie să părăsească volanul în timp ce merge… A câştigat 1.750.000 $ şi o nouă rulotă, iar compania a modificat manualul de utilizare.

.

sursa: FanBox.com

Ce pasăre eşti?

Data naşterii: – Ce pasăre eşti

25 Noiembrie – 23 Decembrie————–Corb (raven)

24 Decembrie – 20 Ianuarie—————-Stârc (heron)

21 Ianuarie – 17 Februarie——————Prihor (robin)

18 Februarie – 17 Martie——————–Sticlete (goldfinch)

18 Martie – 14 Aprilie————————Şoim (hawk)

15 Aprilie – 12 Mai—————————Albatros (albatross)

13 Mai – 9 Iunie——————————Turturea, porumbel (dove)

10 Iunie – 7 Iulie—————————-Vultur (eagle)

8 Iulie – 4 August—————————-Privighetoare (nightingale)

5 August – 1 Septembrie——————–Pescăruş albastru (kingfisher)

2 Septembrie – 29 Septembrie————Lebădă (swan)

30 Septembrie – 27 Octombrie———–Ciocănitoare (woodpecker)

28 Octombrie – 24 Noiembrie————Vânturel (kestrel)

.

Corb (raven)

25 Noiembrie – 23 Decembrie

Întotdeauna impresionant, corbul este un model de tărie de caracter. El este mai inteligent decât colegii lui şi are abilităţi neîntrecute de rezolvare a problemelor. Corbul se bucură de provocările întâlnite şi e stimulat de locuri sălbatice şi expuse.

Alte caracteristici

Corbul uimeşte că supravieţuieşte în zone de mare asprime, din cele deşertice până la cele polare. Această capacitate este explicată prin inteligenţa sa, corbul având cel mai mare indice de inteligenţă dintre toate zburătoarele. Corbul este văzut ca un simbol al răului diabolic în creştinismul tradiţional. Simbolizează de asemenea şi moartea. Pentru că este un semn de transformare, corbul este deseori asociat cu magicienii şi vrăjitorii.

.

Stârc (heron)

24 Decembrie – 20 Ianuarie

Stârcul e un caracter înşelător. Deşi poate fi o persoană singuratică pentru o mare parte din timp, el are totuşi nevoie să se stabilească în comunităţi în care să cunoască pe toată lumea. Se poate împotmoli cu uşurinţă în diverse probleme dar este destul de puternic pentru a le face faţă. Natura lui nesigură îl conduce de multe ori în aşteptarea şi acceptarea cu uşurinţă a complimentelor.

Alte caracteristici

Stârcul îşi urmăreşte prada singur şi cu multă răbdare. Cei mai mulţi stârci trăiesc şi îşi fac cuiburi în colonii mari; altele sunt sociabile numai în perioada de reproducţie, iar unele trăiesc în totalitate izolate. Uneori stă nemişcat, ca paralizat. Evită pericolul mai degrabă alergând decât zburând.

.

Prihor (robin)

21 Ianuarie – 17 Februarie

O prezenţă colorată, deosebită şi un temperament de foc. Este foarte încăpăţânat şi ţine la părerile lui cu toate că opiniile lui nu îi sunt întotdeauna împărtăşite de toată lumea. Mândru, iubitor de casă, aproape de familia lui. Are tendinţa de a fi certăreţ.

Alte caracteristici

În timpul sezonului de reproducţie, prihorului de sex masculin îi cresc pene negre pe cap, cu scopul de a atrage femelele. După ce sezonul de împerechere a trecut, aceste pene sunt pierdute.

.

Sticlete (goldfinch)

18 Februarie – 17 Martie

Sticletele este un caracter colorat, sensibil şi întotdeauna în alertă. Este o persoană volubilă şi iubitoare, se simte bine în grupuri de oameni care îi oferă securitate. Sticletele are nevoia de a găsi o ambianţă plăcută în care poate să îşi dezvolte abilităţile lui creatoare. Are tendinţa de a deveni uneori nervos şi iritabil.

Alte caracteristici

Este o pasăre nepretenţioasă, fiind în trecut simbolul primăverii, al fecundităţii şi al răbdării. E o pasăre foarte sociabilă. Sunt de obicei ţinute şi crescute în captivitate în întreaga lume, datorită aspectului lor deosebit şi cântecului lor plăcut.

.

Şoim (hawk)

18 Martie – 14 Aprilie

Şoimul este caracter puternic, care afişează curaj şi hotărâre, putând fi uneori chiar nemilos. Evită obstacolele cu îndemânare şi pricepere. Uneori trebuie să fie bine direcţionat pentru a nu-şi irosi energia în scopuri imposibile.

Alte caracteristici

Este o pasăre de pradă, cunoscută pentru zborul ei în picaj asupra prăzii. Dintre diversele metode folosite, cea mai impresionantă este picajul pe diagonală, cu aripile strânse, de la o înălţime de câteva sute de metri, când depăşeşte viteza de 100 de km/oră. Loveşte prada cu picioarele, înfingându-şi ghearele în ea. Nu îşi construiesc propriile cuiburi, doar folosesc cuiburile clădite de alte păsări.

.

Albatros (albatross)

15 Aprilie – 12 Mai

Albatrosul are tendinţa de a fi împrăştiat, cu mintea gândind la diverse lucruri în acelaşi timp. Când este în căutarea unui anumit scop, va străbate orice distanţă pentru a-l atinge. Albatrosul poate deveni prins în lucruri în care nu ar trebui, atunci când nu le percepe destul de clar.

Alte caracteristici

Albatroşii sunt păsări răpitoare de o voracitate mare, hrănindu-se cu puii altor animale sau păsări marine. Albatroşii pot sta luni de zile în largul oceanelor, putând dormi pe valuri. Păsările din această grupă, mulţumită aripilor lungi şi înguste, sunt zburătoare excelente, putând plana timp îndelungat prin folosirea curenţilor de aer, fără a bate din aripi. Albatroşii trăiesc mult şi sunt printre puţinele păsări care mor de bătrâneţe.

.

Turturea, porumbel (dove)

13 Mai – 9 Iunie

Iubitor de pace, prin natura lui, porumbelul este mereu preocupat de lucruri aproape de inima lui. El se bucură de o viaţă plină de dragoste. Porumbelul este o fire răbdătoare, adaptabilă şi arătoasă. Este o persoană pacifistă care pledează pentru compromis sau conciliere mai degrabă decât pentru conflicte. Lipsa de agresiune face, uneori, din el, o victimă.

Alte caracteristici

Porumbelul este un simbol al păcii, inocenţei, blândeţii şi afecţiunii.

.

Vultur (eagle)

10 Iunie – 7 Iulie

O persoană foarte respectată, cu excelente calităţi de vizionar. Vulturul este puternic, îşi dovedeşte întotdeauna adversarii. Are puterea de a se ridica deasupra aspectelor triviale ale umanităţii şi este foarte talentat. Vulturul are o anumită prestanţă, dând dovadă de mândrie, furie şi curaj.

Alte caracteristici

Impresionează atât prin mărime, cât şi prin frumuseţea lui înfricoşătoare. În antichitate vulturul îl simboliza pe Zeus, puterea şi victoria. Vulturul este o pasăre sacră în unele culturi, iar penele de vultur sunt esenţiale pentru multe ritualuri religioase şi spirituale.

.

Privighetoare (nightingale)

8 Iulie – 4 August

Privighetoarea este de multe ori mai întâi auzită, apoi văzută. O privighetoare are întotdeauna ceva de spus. Se poate spune chiar că îi place să se audă vorbind. Aspectul exterior neimpresionant ascunde o personalitate care poate izbucni oricând. E foarte mult în ton cu partenerul ei.

Alte caracteristici

Deşi cântă şi în timpul zilei, privighetoarea este cunoscută pentru cântatul târziu, seara, când puţine alte păsări cântă. Cântă de obicei din locuri ascunse, uneori mai deschise, din tufe sau ramurile copacilor. Sunt păsări singuratice.

.

Pescăruş albastru (kingfisher)

5 August – 1 Septembrie

Un caracter bogat, delicat, scânteietor. Este mereu o plăcere să îl întâlneşti sau să fii în preajma lui. El trece prin toate în mare viteză. Are percepţii clare şi puternice asupra lucrurilor, dar poate fi uneori foarte nesăbuit şi impulsiv, intrând în situaţii în care alţii nu ar îndrăzni. Elegant dar timid, uneori poate fi foarte sperios.

Alte caracteristici

Au o vedere excelentă, fiind capabili de o vedere binoculară şi se crede despre ei că văd în culori. Sapă cu ciocul în malul apei un tunel de 1 metru lungime, terminat cu o încăpere rotundă, căptuşită cu oase de peşte. Aici depune ouăle. Se hrăneşte cu peşti mici pe care îi pândeşte de pe o creangă şi se aruncă după ei cu capul înainte. După ce-i prinde, se aşează înapoi pe creangă, îi aruncă în sus şi îi înghite cu capul înainte. În zbor e iute ca o săgeată.

.

Lebăda (swan)

2 Septembrie – 29 Septembrie

Lebăda este un caracter complex. Sub aparenţa de calm şi relaxare, ea se străduieşte din răsputeri pentru a ţine ritmul. Deşi graţioasă, elegantă şi binevoitoare, lebăda poate avea uneori un temperament violent. Lebăda este un prieten pe viaţă. Cu siguranţă oricine îşi doreşte să aibă o lebădă de partea lui. Orice lebădă a fost o vreme “răţuşca cea urâtă”.

Alte caracteristici

Lebăda este deseori văzută ca un simbol al iubirii sau al fidelităţii, findcă are relaţii monogame, ce pot dura mai mulţi ani, iar în unele cazuri acestea pot dura întreaga viaţă. Forma lor graţioasă, atunci când înoată, a făcut din lebădă un simbol al frumuseţii.

.

Ciocănitoare (woodpecker)

30 Septembrie – 27 Octombrie

Ciocănitoarea este un caracter dur, muncitor şi foarte rezistent. Nu se dă în lături de la a-şi expune ideile, indiferent cât de trăznite ar părea. Are o gândire laterală bună şi abilităţi de disecare a problemelor pentru a vedea pădurea dincolo de copaci. Cu toate acestea, cu stilul ei de viaţă zgomotos şi exuberant, adesea nu vă veţi dori să o aveţi ca vecin.

Alte caracteristici

Ciocănitoarea este una din cele mai cunoscute păsări din lume, fiind şi una din cele mai inteligente păsări, după corbi. Prin distrugerea insectelor dăunătoare, ele sunt foarte utile în pomicultură sau silvicultură. Cele mai multe specii de ciocănitori sunt păsări sedentare, care se deplasează pe distanţe mici, nefiind zburătoare bune. Ciocănitoarea variază de la specii foarte antisociale şi agresive cu păsări din aceiaşi specie, până la specii ce trăiesc în grup. În plus, faţă de acestea, un număr de specii se poate alătura altor specii de păsări, rămânând totuşi la marginea grupului.

.

Vânturel (kestrel)

28 Octombrie – 24 Noiembrie

Are o minte ascuţită, care îi permite să treacă de la un subiect la altul fără a fi derutat de ceea ce se întâmplă în jurul lui. E concentrat pe scopul vieţii lui, fără a fi derutat de ceea ce se întâmplă în jur. Are o mare încredere în capacităţile lui, ceea ce îl ajută să ajungă la înălţimi la care alţii pot doar visa.

Alte caracteristici

Nu îşi construieşte cuib propriu, cuibărind în colonii de cioară sau în cuiburi răzleţe de coţofană, uneori chiar şi solitar.