Fără CAFT – Misiune îndeplinită

Am promis, la începutul dietei, că voi reveni cu informații despre capacitatea mea de a trece peste dieta fără cafea, alcool, ”femei” și tutun. Ei bine, astăzi s-a împlinit o lună de când am intrat în acest regim, pe care l-am urmat în toată regula. E drept că am băut o cafea cu trei zile înainte, pentru a nu intra dintr-o dată în toate drogurile, și trebuie să recunosc că atunci a fost cea mai plăcută licoare de care-mi amintesc! Doar după ce faci o pauză îndelungată, îți dai seama ce bun e un lucru de la care te-ai abținut. De aceea vă recomand să încercați și voi această abstinență.

Azi, am băut din nou pălincă, iar efectul ei a fost mai exagerat ca de obicei. Mai mult: după ce am mâncat, șampania cu care am sărbătorit (și de ziua nepoatei, care a fost cu două zile înainte), mi-a pus capac și a fost musai să dorm o oră. Dar măcar m-am întors în obicei și o să mă obișnuiesc curând, așa cum am făcut-o în fiecare an. Fără exagerări și fără frustrări, că am primit și unele reproșuri atunci când am intrat în dietă.

Măcar am dovedit că nu-s dependent de niciun viciu, iar corpul a eliminat toxinele de genul celor la care am renunțat. Acum, pot să intru în normalitatea mea și să vă salut cu mai mult entuziasm. Chiar și vecinul meu, Ștefan, o să fie mai bucuros fiindcă o să-și recapete un client bun pentru a-și vinde pălinca. E drept că mi-o dă pe cea mai bună, fără să știe nevastă-sa. 😉

De aceea am întârziat cu postarea pe astăzi și cred că o să observați diferența de exprimare. E vorba de câteva pahare bune de pălincă! Pe care vi le doresc și vouă! 🙂

Dieta fără CAFT

În fiecare an, după ce trec sărbătorile de iarnă, intru în perioada de dietă, pe care mi-am impus-o singur. Durează între 30 și 45 de zile și am botezat-o ”Dieta fără CAFT”. Nu, nu vine de la cafteala morală pe care mi-o aplic de câte ori e cazul, fără menajamente. Și nici de cea fizică, ce o primesc involuntar atunci când îmi dau singur cu ciocanul peste degete, mă tai cu cuțitul sau îmi mai luxez câte o gleznă sau un genunche. Așadar, cafteala de acest gen mi-e permisă mereu, iar uneori mi-o primesc la calup. CAFT reprezintă, de fapt, inițialele celor trei droguri de care mă lipsesc total pe timpul dietei. Cafeaua, alcoolul, femeile și tutunul.

Deși nu sunt mare băutor  de cafea, savurez aproape în fiecare zi câte o ceașcă mică, alături de o țigară. Simt cum mă revigorează, dar mai ales, în timp ce o savurez liniștit și de unul singur, îmi dă ceva idei despre un nou subiecte de postat pe blog, ori chiar în rezolvarea unor probleme din viața cotidiană. În consecință, să nu vă mirați dacă în acest răstimp, voi fi și mai puțin inspirat, voi aborda subiecte mai insipide, iar rimele le voi găsi cu mare greutate. 😉

Voi simți și lipsa totală de alcool, care avea și el o contribuție substanțială la starea mea de voie bună, dar mai ales un rol de muză nesecată, chiar dacă cele mai multe idei erau niște copilării. Tot rămânea ceva demn de băgat în seamă, iar creierul avea momentele lui de destindere prin imaginație stimulată.

Cât despre femei, să nu vă faceți idei, că oricum nu am niciuna. Doar că îmi place să le admir pe îndelete, să le fac complimente și să visez la ele. Ei bine, în această perioadă, și astfel de ”drog” îmi este interzis cu de la mine putere și decizie. Un fel de post, menit să-mi curețe trupul și sufletul de elementele toxice acumulate de-a lungul unui an. Deși mintea și inima nu se prea bucură de aceste restricții, tot ele sunt cele care beneficiază de pe urma lor.

Anul acesta, numărătoarea a început de marți, și mai am 28 de zile. Sunt convins că voi reuși, așa cum am făcut-o și în ultimele nouă sezoane.