Urechile naturii

Micuța Lili descoperă lumea, iar părinții ei o redescoperă alături de ea. Totul pare nou în jurul ei și trebuie explorat, cunoscut, mirosit, pipăit, gustat… Întrebările vin ca o avalanță pentru mami și tati, care au nevoie de multă inspirație pentru a o mulțumi cu răspunsuri cât mai lămuritoare. Se spune că la cinci ani, copiii sunt cei mai receptivi și curioși la tot ce-i înconjoară.

Alimentația e un subiect vast, cu care intră în contact din primele zile de viață, un domeniu în continuă schimbare chiar și pentru adulți. Lili, ca orice copil preșcolar, dorește să-și urmeze părinții peste tot și în toate, să îi imite în comportament și să mănânce aceleași feluri, în același mod. Așa s-a întâmplat și atunci când tati a vrut să-și surprindă familia cu două feluri de mâncare chinezească la pachet, de la Wu Xing. Îi plăcea mâncarea picantă și auzise numai cuvinte de apreciere de la cei care au gustat-o. Era ocazia perfectă de a-și încerca îndemâna în mânuirea bețelor. De la acest eveniment nu putea să lipsească micuța Lili, mirată și curioasă de ce se găsea în cele două cutii.

– Tati, dar astea ce sunt? Parcă ar fi furnici…

Furnici în copac (iute)

 

– Ai ghicit! Chiar așa li se spune: Furnici în copac, dar nu sunt furnici de-adevăratelea, ci mici bucățele de carne tocată, amestecate cu spaghete de soia. Nu-s prea picante pentru tine?

– Sunt foarte bune, dar cam ustură la limbă… Iar astea de dincoace cum se cheamă?

– Le zice Urechi de lemn

– Vai da’ ce urechi gustoase! Ce lemn e ăsta?

Urechi de lemn în sos chinezesc

 

– De fapt sunt ciuperci foarte delicioase, mai ales pentru copiii care vor să crească mari și sănătoși.

Apoi se adresă soției, care încă nu gustase din bunătăți:

– Sunt recomandate și adulților, deoarece reduce nivelul de colesterol și are proprietăți anticoagulante. Ia încearcă, draga mea, să vezi ce textură elastică au, doar sunt de la #wuxingstie.

A fost, într-adevăr o experiență plăcută pentru toți trei, pe care au repetat-o de câte ori au avut prilejul. Lili a devenit mare fan al ”Urechilor de lemn”, care i-au stimulat imaginația, mai ales când au ieșit la pădure, să culeagă ciuperci și au văzut un arbore invadat de ciuperci.

logo wu xing (2)

– Tati, uite un copac cu multe urechi de lemn! Să nu le culegem, ca să nu rămână surd.

Au râs ambii părinți și s-au limitat doar la „urechile” găsite la sol. Cine știe, poate Lili are dreptate, iar ciupercile pot fi mai mult decât un ingredient sănătos pentru o masă benefică, e natură vie într-un castron sau cutie. WuXing știe!, nu degeaba mâncarea chinezească e apreciată în toată lumea.

Acest articol participă la #Superblog 2016