Persoanele care nu consumă deloc alcool trăiesc mai puțin

Profesori de la University of Texas- Austin vin cu un mesaj încurajator pentru amatorii de alcool la petreceri! Experții vorbesc despre un șir de beneficii pe care l-ar presupune consumul moderat de alcool. Pe de altă parte, persoanele care duc un mod inhibat de viață riscă, între altele, să-și încheie zilele prematur.

Imagini pentru poze cu pahare pline

Constatările aparțin unei tinere echipe, condusă de Charles J. Holahan, care a realizat studii cu participarea a peste 1.000 de persoane, cu vârsta de peste 55 de ani. Acestea au fost clasificate în trei grupuri: persoane care nu consumă deloc alcool, care beau alcool ocazional și care consumă permanent. Rezultatele au fost publicate în studiul ”Alcoholism: Clinical and Experimental Research”. În această lucrare, echipa de cercetători constată că cei care nu consumă în genere alcool, nu ating pragul de 65 de ani în 69% dintre cazuri, comparativ cu 60% în rândul alcoolicilor. Cu alte cuvinte, nu depășesc vârsta de 65 de ani 3 din 10 persoane care nu beau deloc, cu două mai puțin decât cei care abuzează.

Madlen Schutze, cercetător de la ”Institute of Human Nutrition” din Germania, atrage atenția că bărbații pot bea zilnic cel mult 500 de mililitri de bere, 300 mililitri de vin roșu sau 100 de mililitri de tărie, pentru a nu-și afecta sănătatea. Femeilor le este recomandat să bea jumătate din această cantitate, spun specialiștii.