Eunucul: Răzbunare cu preaviz(VII)

– Vă rog să luați loc la noi. Eu sunt comisarul Vlad Scutaru și am fost detașat temporar în acest oraș.

Bărbatul din fața lui Calup era mai degrabă tânăr, înalt, îmbrăcat impecabil și cu un zâmbet care-l deranja cel mai mult pe invitat. Dar se așeză instantaneu, cu o figură mirată:

– Nu înțeleg ce se întâmplă. Unde-i Dragoș?

Vlad rămase în picioare, făcând ture scurte în spatele biroului și fixându-l mereu cu privirea.

– Ce fel de om era Dragoș? Erați apropiați?, au fost primele întrebări menite să-l macine Calup.

– Mai beam și noi câte o bere, după servici. Cum adică „era”?, îi pică fisa omului.

– Adică nu mai este… sau e mort, cum vrei să-i spui. De aceea te întreb, ce fel de om era? Avea dușmani?

Calup își trecu mâna peste frunte, simțind că-l trec transpirațiile.

– Da’ de unde? Toată lumea îl plăcea pe Tatuatu, că așa îi ziceam noi. Era un om cinstit, d-le comisar.

– De Eunucu ai auzit?

– Ha, încercă să râdă matahala. Sigur că am auzit. Erau paznicii haremurilor la sultani.

– Eu mă gândeam la unul anume, din zilele noastre, răspunse Vlad iritat.

– Or fi și în zilele noastre, dar eu nu cunosc niciunul.

– Uite care-i treaba: Dragoș, împreună cu doi colegi de-ai lui, mi-au cerut informații despre unul Romi sau Romică, pe motiv că a încălcat legea. Eu i-am dat unele date, pentru a-l localiza și aduce în Baia Mare. Cei doi subalterni au fost găsiți a doua zi, unul pe jumătate nebun, iar celălalt fiind foarte speriat. Apoi l-am descoperit și pe Dragoș, împușcat în cap. Ce zici de asta?

– Aaaa, dacă-i vorba de Romică, e cu totul altceva. E clar că el l-a omorât pe Dragoș. Avea boală pe el, de la jocul de cărți.

– Îmi garantezi că prietenul tău era un om de cuvânt? Putem avea încredere în el?, întrebă răspicat comisarul.

– Absolut! Aș băga mâna în foc.

– Buuun! Ia să vedem noi ce avem aici… zise Vlad, apăsând butonul unei telecomenzi.

Pe ecranul televizorului din birou, urmă un filmuleț care-l făcu pe Calup să transpire din abundență, schimbându-și de două ori batista. Spre final, nu mai rezistă și izbucni:

– Ce e toată șarada asta? Nu poate fi adevărat!

– Totul este autentic, iar ce am găsit la locul faptei corespunde cu cele filmate. Doar Eunucul nu mai era de față.

Vlad scoase dintr-un sertar o armă și o puse pe masă.

– Acesta este pistolul cu care s-a jucat ruleta filmată. A fost cercetat cu atenție de experții noștri, și ghici ce au găsit? Arma e „măsluită”, dacă se poate spune așa. E reglată în așa fel încât, de fiecare dată când apeși pe trăgaci, butoiașul se rotește astfel încât mereu același lăcaș se oprește în dreptul țevii. Acesta e însemnat discret cu o liniuță, observabilă doar de cel avizat. Eunucul i-a pus glonțul lui Dragoș tocmai în acea gaură.

– Așadar l-a ucis, așa cum am zis eu.

– Vinovăția lui trebuie dovedită de judecători. Noi îl căutăm pentru a-l da pe mâna justiției. Pentru că, vezi matale, nu el a apăsat pe trăgaci. E drept că a trișat, dar cine l-a pus pe Dragoș să accepte un astfel de joc, oricum ilegal? De ce a făcut-o? Răspunsul vine în mărturisirile de la final, iar acestea te condamnă pe dumneata și pe Bombonel.

– Doar nu credeți așa ceva?! Sunt doar vorbe luate de pe un film.

– E drept, dar filmul e original. Iar despre omul care le spune ai numai cuvinte de apreciere, după cum mi-ai spus de la început. Ești acuzat de tentativă de omor, precum și omor.

– Omor?! Pe cine am omorât?

– Pe primar. Femeia aia… Rita… și-a modificat declarația și a arătat că a fost obligată să ia asupra ei crima. Chiar credeai că o să fie atât de simplu? Doar era cuțitul tău, iar femeii nu-i era ușor să te dezarmeze și apoi să-l împlânte cu atâta putere în spatele omului.

– Domnule comisar, vă dați seama cine sunt eu în acest oraș? Sunt susținut de toți oamenii importanți, iar fără mine totul s-ar duce de râpă. Așa că, vă sfătuiesc, ba nu, vă avertizez, că o să dați de dracu’ dacă vă legați de mine!

Calup se ridică în picioare, gesticulând și amenințând. Comisarul îl privea zâmbind în continuare și așteptând momentul în care ar mai putea interveni. Doar că acesta nu se produse și se văzu nevoit să-și cheme oamenii cu cătușe. Abia atunci și-a schimbat matahala tonul, cerând înțelegere pe motiv că are diabet, tensiune mărită și că nu ar putea suporta încarcerarea.

Calup a fost arestat pentru 24 de ore, apoi pentru o lună. Nu a rezistat mai mult de opt zile. Unii zic că s-ar fi sinucis, alții că a fost otrăvit, iar oamenii lui că a murit de inimă rea. Cei din urmă au ajuns și ei după gratii, cu reduceri de pedeapsă, în funcție de cât au „ciripit” la judecată.

Eunucul: Răzbunare cu preaviz (III)

– Să nu-mi mai faci niciodată una ca asta!, se răsti Calup către Dragoș, imediat când intră în biroul acestuia. Eu nu vin la poliție, poliția vine la mine dacă are nevoie de informații.

– Stai blând, că nu numai infractorii vin pe aici, ci și prietenii. Am niște vești pe care nu puteam să ți le dau în altă parte.

– Vești bune, sper.

– Și, și…

– Cum adică?, se supără namila în timp ce se arunca pe scaunul cam mic pentru șezutul lui impresionant. Parcă am stabilit că Rita va recunoaște uciderea lui Bombonel, în legitimă apărare. O să primească o pedeapsă cu suspendare, doar suntem doi martori cu greutate.

– Nu despre asta e vorba, omule. Firește că așa ne-am înțeles, și fata e de acord, mai ales după ce ai convins-o tu. Dar am o veste care o să te dea peste cap.

– Zi odată, nu mă mai fierbe, îl zori Calup în timp ce-și aprindea trabucul.

Dragoș scotoci după un dosar, din care scoase o poză, pe care o puse în fața grăsanului.

– Recunoști persoana de la volan?

Calup apucă fotografia cu degetele-i butucănoase și o cercetă cu o figură tot mai uluită.

– Nu se poate! Când și unde a fost făcută?, se burzului el.

– Așadar, îl recunoști!

– Mda… Pare a fi Romică.

– Pare?! Chiar el este, colega. Se pare că Bombonel avea dreptate, iar oamenii tăi te-au mințit. Eunucul trăiește și o duce bine mersi în Cluj-Napoca. A fost fotografiat la ieșirea din oraș, la volanul unui Logan, și a fost amendat pentru depășirea vitezei. Am un fost coleg cu care țin legătura și care l-a legitimat. El e!

– Nu-mi vine să cred! Îl omor cu mâna mea! Îi omor și pe cei care m-au mințit!

– Calm, calm, măi omule. Dacă tot omori în stânga și-n dreapta o să ți se-nfunde până la urmă, oricâte rotițe ai unge. Lasă-mă pe mine să mă ocup, nu degeaba sunt șeful poliției din localitate. Să nu uiți că am o facultate în spate…

– Lasă că știu eu cum ai luat examenele…

– Contează că le-am luat și am diploma. Tu câte clase ai?

– Mă piș pe clasele tale. Tu câți bani ai în cont? Asta contează în viață, nu bucățile de hârtie primite tot pe bani.

– Hei! Să nu uităm că suntem în aceeași oală, iar dușmanul este el, cel pe care tu l-ai „operat”. Mă lași să-mi fac treaba sau te duci tu cu gorilele tale și o dai iar în bară?

– Asta n-o să se mai întâmple! A avut noroc, asta e! A doua oară îl căsăpesc că nu mai rămâne un centimetru întreg.

– Greșit! Mă duc eu și-l găsesc. Îl arestez pentru… furt sau proxenetism și îl bag în mașină. Pe drum, o să încerce să evadeze, iar eu o să-l împușc mortal. Simplu și legal.

– Vezi să nu mergi singur, că ăsta știe să se bată.

– În fața glonțului, nu există apărare. Totuși, voi lua pe cineva de încredere cu mine.

– Dacă ai nevoie de oameni, îți dau eu câțiva. Băieți antrenați și înarmați.

– Nu e cazul. Doar să nu uiți că-mi rămâi dator. Mă vei sprijini în candidatura la primărie și îi vei compromite pe adversari.

– Totdeauna mi-am ținut promisiunile. Dovadă e și scumpetea de mașină cu care te plimbi. Așa-i că-i mișto?

– Este, este. Dar e doar o mașină. Dacă vrem să construim ceva durabil, trebuie să ne asigurăm spatele, că lumea-i rea și invidioasă.

A doua zi dimineață, Dragoș și încă doi polițiști din secție, au pornit spre Cluj-Napoca. În marea metropolă îi aștepta Vlad, un fost coleg de facultate cu care Tatuatu păstrase legătura. După strângerile de mână și câteva glume pe seama trecutului, Vlad îl întrebă:

– Ia spune, mai păstrezi tatuajele cu femei pe brațe? Că ne-am mirat cum de-ai fost admis cu ele, în ciuda regulamentului.

– Sigur că le am și nu le voi șterge niciodată. Să-l văd eu pe ăla care o să mă oblige! Dar să trecem la treabă. Care-i adresa inculpatului?

– Ahaaa, că de aia ai venit. Îmi pare rău, dar nu te prea pot ajuta. Știu doar că stă în pădurea din marginea orașului. Nici nu-mi închipuiam că locuiește cineva într-un asemenea loc.

– În pădure?! Ce pădure?, își exprimă Dragoș mirarea.

– Aici e aici, că-i vorba de pădurea Baciului, un loc ciudat și bântuit. Mulți au dispărut în adâncul ei, iar alții și-au pierdut mințile. Nu te-aș sfătui să intri acolo, mai bine aștepți până îl găsim în trafic.

– Povești de speriat copii. Avem și noi păduri dese prin Maramureș, dar nu m-au speriat niciodată. Nici de așteptat n-am timp, că sunt cu băieții și trebuie să ne întoarcem la treabă. Spune-mi doar pe unde să o iau, mai departe mă descurc eu.

Vlad întinse o hartă și îi arătă traseul. Într-adevăr, erau doar câțiva kilometri de la ieșirea din Cluj-Napoca, iar drumul părea floare la ureche. După ce-i mulțumi colegului, Dragoș își luă oameni și porni, cu harta alături.