Fructul interzis (10)

continuare

Frații l-au privit cu îndrăzneală pe șeful miliției locale, cel de care se temuseră până acum ca de dracu. Pe chipul lor se citea reproșul că s-ar putea să nu fie crezuți, de aici și insistența cu care au garantat veridicitatea mărturisirilor.

– Jurăm pe ce avem mai sfânt, dom’ șef!, exclamă Milu.

– Zău așa?, se îndoi căpitanul Blidar. Și ce aveți voi mai sfânt?

– Păi, băutura noastră cea de toate zilele, lămuri Manu. Și găinile astea grase… și merele astea frumoase. La noi e sfânt tot ce-am agonisit din munca asta grea și periculoasă. Doar spuneți-ne ce vreți să știți.

Noroc cu cafeaua din față, altfel șeful ar fi sărit la ei să-i scarmene de pe acum.

– Înainte de toate, aș vrea să aflu ce v-a apucat astăzi, de dimineață bună, dar cum nici voi nu vă dați seama, aștept să aud ce alte nelegiuiri ați comis. E clar?

– Aaaa, păi nu ni le putem aminti acum pe toate, dar sunt unele foarte tari, tocmai potrivite să vă binedispună, îl asigură într-o veselie Milu.

– Sun convins că o să murim cu toți de râs, mormăi milițianul, în timp ce Adrian și secretara nu s-au putut abține de la un zâmbet.

– De exemplu, vă amintiți când popa a rămas fără bicicletă? Oricum era o corvoadă prea mare pentru el să o călărească, așa că l-am scutit noi de ea. I-am făcut un bine, pentru că acum îl duce cantorul cu mașina și poate bea până-i vine să cânte de unul singur.

– Deci voi l-ați furat până și pe Părinte?, se burzului Blidar. Ai dracului necredincioși sunteți, bă! Și ce ați făcut cu ea?

– Ce am făcut și cu celelalte, explică liniștit Manu. Le-am vândut prin satele unde nu ne cunoșteau oamenii. Dar astea erau doar mărunțișuri, șefule. Marea lovitură am dat-o în casa bătrânului Pop, mort în incendiu, în urmă cu doi ani. Omul avea strânși bani mulți la saltea, doar lucrase în mină și trăia singur. De acolo am venit cu o plasă de-asta plină cu sute de lei.

Șeful de post a rămas mut de uimire, la fel și subordonații lui. Se știa că incendiul acela tragic pornise de la o țigară pe care Pop o scăpase în patul care s-a aprins în timp ce el adormise. Dosarul de ucidere din culpă a fost astfel clasat și nimeni nu a avut ceva de obiectat. Povestea celor doi venea cu o variantă pe care Blidar nu putea să o înghită deloc, de aici și reacția lui violentă.

– Ce v-am zis eu la început? Să nu bateți câmpii cu povești prin care să vă lăudați cu fapte neverosimile, cum ar fi plase pline de bani, când de-abia vă duceți zilele. Păi, dacă ați fi avut atâta bănet, puteați să huzuriți prin restaurante, să mergeți în excursii, să faceți cumpărături exorbitante, nu să umblați după găinile și merele vecinilor.

– Ha-ha, râse cu poftă Milu. Credeți că noi suntem proști să ne dăm așa în vileag? Nu ne trebuie haine fandosite, mașini sau călătorii care bat la ochi. Am jucat la loto în fiecare săptămână, am băut numai whisky Veritas, am pierdut mulți bani la pocker și nici nu am observat cum s-au topit banii într-un an de zile. Da’ trebuie să recunoaștem că ne-am distrat ca niciodată.

– Prostii!, declară sigur pe el Blidaru. Moșul acela și-a făcut-o cu mâna lui, după cum s-a constatat la fața locului. Iar voi sunteți niște mitomani pe care îi mănâncă limba și vor să se afirme ca eroi negativi, dacă altfel nu reușiți. Să vă fie rușine, oameni maturi și fără minte!

– Avem și dovezi, tovarășe căpitan, ținu să precizeze Milu. Bătrânul nu fuma, că oricum avea probleme cu plămânii, dar noi am aprins o țigară BT și am pus-o pe salteaua de paie, după care am așteptat să ia foc ca lumea. Din nefericire, tocmai când ieșeam din curte, ne-a văzut Maricica, văduva celui căruia i se spunea Folturosu. Femeia asta parcă nu are somn toată noaptea și își bagă nasul peste tot. Nu eram siguri dacă ne-a și recunoscut pe întuneric, dar am aflat mai târziu că a venit cu o declarație aici, la post. Noroc că nu a ajuns la dumneata, s-o fi rătăcit pe undeva.

– Ce tot spuneți acolo?!, strigă și mai tare Blidaru. Aici nu se rătăcește nimic, iar dacă ar fi existat o asemenea reclamație, erați demult după gratii. Tovarășa Lupașcu știe foarte bine cum merg treburile, nu degeaba e pe acest post de mulți ani.

Femeia se înroși ca un măr la față, se fâstâci vizibil și nu se putu abține în a veni cu o explicație șocantă:

– De fapt, femeia aceea a depus o sesizare pe atunci, dar am considerat că-i mai bine să trecem cu vederea această poveste. Oricum, omul acela era bătrân și bolnav, n-ar mai fi trăit mult timp, și era păcat să închidem doi oameni tineri, care îmi sunt și rude mai îndepărtate. Eu zic că am făcut o faptă bună, nu-i așa domnule căpitan?

Șeful de post era atât de uluit, încât uită de cafea și țigară, crezând că trăiește un coșmar din care nu mai poate să se trezească. Sau poate a nimerit din greșeală într-un alt univers, unde toată lumea a luat-o razna pentru a-l înnebuni și pe el.

– Extraordinar!, rosti el cu o respirație greoaie. Ce s-a întâmplat cu voi, astăzi, de mă bombardați cu tot felul de prostii? Pe tâmpiții ăștia aș fi ajuns să-i mai înțeleg, dar chiar pe dumneata, colega mea de muncă și de birou, nu puteam să mi te închipui un complice la nelegiuiri.

– Vedeți cum am ajuns la bănuielile mele, interveni cu o anumită satisfacție căpitanul Adrian. Merele acelea sunt de vină, pentru că vin de pe un pământ blestemat, după cum s-a constatat în urmă cu mai mulți ani. Ar trebui îngrădit mai bine terenul și interzise fructele… sau să tăiem pomul din…

– Ia mai taci cu basmele tale, îi reteză Blidar avântul retoric. Ți-au rămas în minte poveștile cu merele fermecate, ori ți-e gândul la Pomul Cunoașterii din Biblie, dar noi trăim în prezent și nu trebuie să fim influențați de fantezii din cărți. Într-adevăr, s-a nimerit să avem parte de o zi aparte, cu dezvăluiri neașteptate, dar trebuie să înțelegem că omul are toane care ne pot surprinde. Orice ar fi, să gândim logic și să luăm măsurile care se impun. Pe ăștia doi îi punem la păstrare, până-i prezentăm miliției municipale. Tovarășa Lupașcu va trebui să caute documentul pe care l-a sustras și să mi-l prezinte pentru evaluare. Apoi vom vedea ce sancțiuni se impun pentru ca așa ceva să nu se mai repete.

Sesizarea Maricicăi a fost găsită pe fundul unui sertar la care doar secretara avea cheie, iar la confruntarea ulterioară, femeia a recunoscut afirmațiile de atunci. În consecință, frații Tâmb au fost arestați pentru crimă, tâlhărie și furt, fiind condamnați la închisoare pe viață. Tovarășa Lupașcu a ieșit în același an la pensie, fiind înlocuită cu o altă secretară, mai tânără și subțirică, însă cu relații consistente. Despre mere nu s-a mai vorbit în secție, la ordinul clar al căpitanului Blidar, dar gura lumii începuse deja să bârfească, creând povești din cele mai savuroase și incredibile.