Urmaşii shogunilor

Despre Japonia şi japonezi

Să trecem în revistă mai jos zece lucruri interesante despre Ţara Soarelui Răsare, care ne ajută să înţelegem mai bine o civilizaţie impresionantă:

1. La intrarea în fiecare casă japoneză, podeaua este ridicată cu aproximativ 15 centimetri, ceea ce indică faptul că cei care intră trebuie să se descalţe şi să-şi pună papuci. La intrarea în camerele cu podea din “tatami” (o podea tradiţională făcută din paie de orez, cu margini din brocart), pragul este înălţat cu 2-5 centimetri, ceea ce înseamnă că şi papucii trebuie lăsaţi la uşă.

2. Filmele de animaţie japoneze reprezintă 60% din producţia mondială în domeniu. Şi pentru că Japonia are atâta succes cu desenele animate, în ţară există aproape 130 de şcoli pentru actorii care îşi pun vocea pe aceste filme.

3. Japonia are procentul cel mai mare de locuitori în vârstă din lume, respectiv 21%.

4. Arhipeleagul japonez are în componenţă 6.800 de insule. Peste 70% din populaţia Japoniei locuieşte la munte. Ţara are, totodată, şi 200 de vulcani.

5. Primii locuitori ai Japoniei au trăit în Paleolitic, în urmă cu 30. 000 de ani.

6. Speranţa de viaţă a japonezilor este cu patru ani mai mare decât a americanilor, respectiv peste 82 de ani.

7. Japonia este a doua ţară din lume cu cea mai mică rată a omuciderilor. Cu toate acestea, tot în Japonia există o pădure recunoscută în toată lumea pentru faptul că este preferată de sinucigaşi, perimetrul fiind împânzit de schelete umane.

8. Japonia a dat 18 laureaţi ai Premiului Nobel, în chimie, medicină, literatură şi fizică.

9. Carnea de cal crudă, denumită “basashi”, este o delicatesă în Japonia.

10. Rata de şcolarizare în Japonia este de 100%, în consecinţă rata şomajului este mai mică de 4%.

10 lucruri pe care poate nu le ştiaţi despre GHEIŞE

1. Un lucru care ar trebui să fie ştiut despre gheişe este acela că primele gheişe au fost bărbaţi. Nu este loc de glumă! Bărbaţii “gheişă” erau cunoscuţi sub numele de Honko şi dansau pentru clienţii lor în baruri şi restaurante sau în camerele unde se servea ceaiul.

2. Termenul “gheişă” se traduce prin “persoană care iubeşte arta”. Mulţi sunt de părere că gheişele sunt de fapt prostituate. Nimic mai greşit. Dacă tastaţi pe google cuvântul “gheişă” prima definiţie care apare este “o femeie de naţionalitate japoneză care obişnuieşte să distreze bărbaţii prin conversaţie, cântec şi dans”.

3. Aceste femei erau învăţate să aducă bucurie celorlalţi şi deşi multe erau curtezane, nu erau considerate prostituate. De fapt, multe gheişe erau obligate să participe la ceremonia numită Mizuage prin care unei Maiko (o gheişă aflată în perioada învăţării) îi era cumpărată virginitatea de către cel care oferea cei mai mulţi bani. Era considerat un gest de onoare în acea perioadă.

4. Unul dintre lucrurile pe care gheişele le învăţau la cursuri era acela de a-şi păstra întotdeauna anonimatul. Se pare că acest fapt adăuga un tip de mister gheişelor, lucru adevărat.

5. Momentul în care gheişa servea ceaiul, iar mâneca kimono-ului ei abia îi descoperă încheietura mâinii, este de o senzualitate inexplicabilă. Se pare că are rolul de a-l stârni pe bărbat, care vede doar o mică parte din pielea ei albă, jinduind la mai mult.

6. Ceea ce le face pe gheişe speciale este faptul că ele te determină să-ţi laşi imaginaţia să zboare, fapt esenţial al acestei culturi. Din păcate, acest lucru este un lucru tot mai rar întâlnit la femeile din ziua de azi care nu înţeleg acest concept şi unele continuă să-şi arate în mod excesiv pielea.

7. Kimono-urile sunt realizate manual pentru gheişe, acesta fiind creat sub propriile lor îndrumări. Aspectul kimono-urilor este diferit în funcţie de anotimp, dar absolut toate sunt realizate din mătase. Gheişele petrec aproximativ două ore pentru a se machia, a-şi aranja părul şi a se îmbrăca în kimono.

8. Gheişele muncesc în Okyva, unde locuiesc până pătrund în această lume, alături de Okasan (matroana lor) şi surorile (celelalte gheişe). Deşi sunt plătite pentru treburile de menaj realizate în diferite case, mare parte din banii aduşi de ele ajung la Okyva. Banii sunt utilizaţi pentru costurile întreţinerii Okyva.

9. În afara naturii sexuale a stilului de viaţă a gheişelor, nu numai că ele nu pot fi considerate prostituate, dar nici nu au voie să aibă relaţii de lungă durată, atâta timp cât decid să devină gheişe. Dacă se căsătoresc trebuie să renunţe la această meserie.

10. Astăzi numărul gheişelor este de aproximativ 1000-2000, pe când în anul 1920 erau peste 80.000.

Tot din Japonia, 10 lucruri care au reţinut atenţia lumii după marele tsunami din 11 martie 2011

1. CALMUL. Nici o imagine cu lovituri în piept sau durere sălbatică. Durerea în sine a fost elevată.

2. DEMNITATEA. Cozi disciplinate la apă şi alimente. Nici un cuvânt sau gest dur.

3. CAPACITATEA. Arhitecţi incredibili! Exemplu: clădirile s-au legănat, dar nu au căzut.

4. GRAŢIA. Oamenii au cumpărat doar ceea ce aveau nevoie zilnic, încât toată lumea să obţină ceva.

5. ORDINEA. Fără jafuri în magazine. Fără claxoane şi depăşiri în trafic. Doar înţelegere.

6. SACRIFICIU. Cincizeci de muncitori au rămas să pompeze apă de mare în reactoarele N. Cum vor fi recompensaţi vreodată?

7. TANDREŢE. Restaurantele au redus preţurile. Un ATM nepăzit era nefolosit. Cei puternici aveau grijă de cei slabi.

8. FORMARE. Toată lumea ştia exact ce să facă; bătrâni, copii… Şi au făcut exact doar ce trebuia.

9. MEDIA. A manifestat o magnifică reţinere în buletinele de ştiri. Nimic senzaţional Doar reportaje calme.

10. CONŞTIINŢA. În cazul în care se întrerupe curentul într-un magazin, oamenii pun lucrurile înapoi pe rafturi şi pleacă în linişte.

AUTOTROFII (I)

AUTOTROFII – Oamenii care trăiesc fără mâncare şi fără apă

Zeiţa Amba sau Durga

În lume există peste 3000 de oameni care trăiesc fără să consume hrană solidă, mulţi dintre ei şi fără să consume lichide. Sunt numiţi “autotrofi”, o denumire dată organismelor capabile să transforme energia solară în hrană, prin fotosinteză. Numai că specialiştii nu pot explica mecanismul prin care autotrofii umani supravieţuiesc

Zeiţa Amba şi hrana divină

Indianul Prahlad Jani are 83 de ani, dar nu a mai mâncat şi nu a mai băut nimic de la vârsta de opt ani, când, spune el, a fost binecuvântat de Zeiţa Amba. Jani este numit Mataji- un adept al Zeiţei Mamă a Tuturor, Amba sau Durga, foarte populară în Gujarat, locul lui natal.

Zeiţa este o apărătoare a războinicilor, dar cea mai importantă funcţie a ei este de a aduce şi a menţine fertilitatea terenurilor agricole. Ea aduce ploaia binecuvântată care udă ogoarele, hrănind pământul. De aceea şi Mataji Jani este convins că pe el îl hrăneşte Amba cu apă divină, ţinându-l în viaţă.

În 2010,

Jani a fost supus unei atente supravegheri medicale, la Spitalul Sterlin din Ahmedabad. Timp de zece zile, o echipă formată din 30 de medici specialişti i-au monitorizat funcţiile vitale. Rezultatele i-au năucit, deşi în India sunt mulţi yoghini care fac tot felul de demonstraţii ce anulează legile fizicii, dar şi pe cele fiziologice. Lui Prahlad Jani i s-a interzis să facă baie, ştiut fiind că apa hidratează şi prin piele.

Oamenii normali pot trăi fără apă doar trei, patru zile, dar cu urmări uneori foarte greu de ameliorat. Jani nu a avut nici o complicaţie. În ciuda faptului că nu consuma nici un mililitru de lichide, urina se forma în vezică, dar, cu totul inexplicabil pentru medicii care l-au asistat, era absorbită ulterior de pereţii vezicii. Cât a durat experimentul, Jani nu a mâncat, nu a băut şi nici nu a avut necesităţi fiziologice. Însă funcţiile organelor interne nu s-au modificat în nici un fel şi nu a manifestat nici o afecţiune.

Prahlad Jani este un om sfânt, care trăieşte ca un pustnic, într-o peşteră, de la vârsta de opt ani, când i s-a arătat Zeiţa Amba. El susţine că este hrănit cu apă divină printr-o gaură în bolta peşterii, şi că nu a simţit niciodată nevoia de a mânca, de a urina sau defeca. Nu încearcă să explice în nici un fel condiţia sa, lăsându-se total în grija zeiţei protectoare, pe care o slujeşte cu rugile sale şi meditaţii zilnice.

Dr. G. Ilavazahagan, directorul Institutului Apărării Naţionale din India, care a participat la examinarea lui Jani, nu înţelege cum un om poate supravieţui în întregime ca o plantă. “Pare evident că mai există o sursă de energie care poate fi procesată de corpul uman, în afara caloriei, dar va dura până o vom descoperi”.

“Fenomenul HRM”

Hira Ratan Maneck, în vârstă de 67 de ani, este tot din India. Este inginer şi a renunţat la mâncare în mod deliberat, în urmă cu opt ani, vrând să demonstreze că organismul uman are mai mult de suferit prin consumul de mâncare solidă, decât prin nealimentare. Ratan se hrăneşte cu apă, sucuri şi energie solară.

Invitat de specialiştii NASA pentru un studiu, a trăit doar cu apă şi absorbţie de energie solară, pe toată durata supravegherii, timp de 130 de zile. Neştiind cum să denumească procesul prin care supravieţuia, specialiştii NASA l-au numit “fenomenul HRM”, de la iniţialele subiectului.

Ratan a încetat să consume hrană solidă după un pelerinaj în Himalaia. “În fiecare dimineaţă, stătea la soarele ce răsărea, câte o oră, fără să clipească”, spune soţia sa, Vimla.

“Acesta este meniul principal. Ocazional, mai consumă câte o cafea, ceai sau alte lichide”. Ratan crede că această metodă redă corpului abilitatea naturală de a trăi, fără să fie îngreunat de toxinele generate de hrana solidă. “Şi creierul  se simte mai bine astfel hrănit”, spune Ratan. “Este o metodă străveche, practicată de asceţii Hindu şi Jina. Este chiar demonstrabilă ştiinţific”.

Mic dejun cu soare

Ceea ce s-a şi făcut. În urma unor cercetări efectuate de “British Royal Medical Institution”, s-a constatat că, într-adevăr, energia solară este ideală pentru viaţă. În prezent, se face o publicitate negativă Soarelui, din cauza exploziilor solare, care afectează tehnologia, în primul rând. Dar, din punctul de vedere al vieţuitoarelor, mult mai multe efecte negative sunt cauzate de lipsa expunerii la soare. Dimineaţa, la răsărit, soarele este o adevărată hrană energetică.

“Consumând legumele care sunt dependente de energia solară, ca să se dezvolte, oamenii trăiesc, practic, dintr-o sursă indirectă de energie solară”, este de părere Ratan. “Noi ne hrănim cu ceea ce a fost deja procesat de plante. Trebuie să reinvăţăm să absorbim energia solară din sursă directă”.

Metoda lui Ratan de a “găti” energia solară e simplă: începi prin a privi câteva secunde la soarele care răsare dimineaţa; treptat, se prelungeşte şedinţa până la 30 de minute. Când se ajunge la 15 minute de privit soarele dimineţii, deja se diminuează necesitatea de a mânca. La 30 de minute, creierul dezvoltă capacitatea de a stoca energia solară şi de a o transforma în energia necesară activităţilor umane.

O plimbare de 40 de minute, cu picioarele goale în soarele dimineţii, încarcă “bateriile” umane şi înlătură orice afecţiune psiho-somatică. Cel mai important, spun asceţii indieni, este faptul că se formează în jurul trupului o coroană de energie, care alimentează organismul toată ziua. Cu cât această coroană este mai puternică, riscul de îmbolnăvire scade, până la a fi eliminat definitiv.

Neurofizicianul Sudhir Shah, care i-a monitorizat şi pe Jani, şi pe Ratan, în cursul unui experiment ce a implicat mai mulţi subiecţi, desfăşurat la Health Care International Multitherapy Institute, nu poate da o explicaţie ştiinţifică fenomenului. “I-aş spune, mai degrabă “adaptarea cronică” a unui organism la condiţii vitrege impuse.

Astfel, organismul îşi reduce voluntar necesarul de energie, pentru a procesa reacţiile chimice, fenomen ce intervine cam după a 16-a zi de post a asceţilor. Organismul slăbeşte dramatic, chiar şi 40 de kilograme în 200 de zile, dar, în ciuda aşteptărilor medicilor, nu se va observa nici o dereglare a funcţiilor vitale.

După acest “hop”, organismul se adaptează. Este posibil şi să se activeze acel lob temporal unde credem că s-ar afla sediul celui de-al şaselea simţ, responsabil de proprietăţile parapsihice. Celelalte părţi ale creierului, inclusiv hipotalamusul, glanda pituitara şi medulla oblongata, nu suferă nici o modificare”.

Ratan, practicant jainist, este ferm convins că procentul foarte mare de funcţii ale creierului inhibate la oamenii ce consumă hrana solidă se activează cu hrana solară Şi ceea ce resimte imediat orice subiect care renunţă la hrana solidă este înclinaţia spre sfere spirituale, uitând de grijile materiale.

Organismul uman este dotat ca şi plantele

În condiţii de experiment similare, la unii subiecţi s-a constatat o scădere dramatică a nivelului de zahăr în sânge, până la limita de risc letal maxim, dar asceţii nu prezentau nici un simptom. Ratan nu a mâncat şi a băut doar apă fiartă, în timpul zilei, pe durata experimentului, ce a durat 200 de zile, dar, în viaţa de zi cu zi, consumă nouă tipuri de lichide, pe lângă şedinţele solare.

Un grup de călugări jainişti, care fac parte din Societatea Energiei Solare, s-au supus testărilor medicilor pentru a demonstra că postul ascetic reglează tensiunea, pulsul, sistemul urinar, sistemul digestiv, sistemul circulator, practic, toate funcţiile organismului şi ale creierului în special.

Medicii se străduiesc acum să dezvolte o strategie de vindecare a anumitor boli prin post, o metodă practicată pe animale, care când se îmbolnăvesc renunţă la mâncare şi reduc consumul de energie, dormitând tot timpul.

Un studiu de nutriţie destul de recent arată că vitamina B12, absolut necesară organismului uman, se regăseşte doar în hrana de origine animală, deci vegetarienii n-ar putea să supravieţuiască doar cu legume. Şi totuşi, în organimul autotrofilor se găseşte, inexplicabil, o cantitate suficientă de B12. Continuând cercetările, s-a descoperit că în intestinul uman există o bacterie care generează componentele vitaminei B12.

Un alt studiu a arătat că intestinul uman este capabil să producă o bacterie ce întră în componenţa aminoacizilor, deci omul este dotat cu microflora capabilă să-l întreţină, fără aport din afară. Până la urmă, mitologiile care vorbesc despre cei dintâi oameni, ce nu consumau hrană solidă, se vor dovedi a fi fost adevăruri de mult uitate.



Vânturi…

O bătrână intră în cabinetul doctorului:

– Doctore, zice baba, nu ştiu ce să mă fac, de la o vreme am gaze la stomac, trag vânturi tot timpul. Noroc că le trag fără zgomot, şi chiar fără miros. Ori şi cât, uneori e deranjant. Uite, de când am intrat în biroul dumitale am tras cel puţin zece bucăţi.

– Bine, zice doctorul şi după ce îi dă nişte pastile o sfătuieşte:

Luaţi pilulele astea de trei ori pe zi şi veniţi luni la control.

Vine baba după o săptămână şi zice:

– Nu ştiu ce mi-aţi dat, dar acum vânturile mele put îngrozitor, însă au rămas la fel de silenţioase.

– Ok, zice doctorul, acum că v-am degajat sinusul, hai să vedem ce putem face cu timpanul.

Metamorfoza (XI)

Era aproape ora zece, iar comisarul Bud se pregătea de culcare, când a sunat telefonul. A început să ţipe în receptor şi a continuat să vorbească de unul singur în timp ce se echipa. Nici nu a băgat-o în seamă pe nevastă, o moroşeancă bună de gură, care insista să ştie ce se petrece. A ieşit val-vârtej pe uşă şi în câteva minute era la Spitalul Judeţean. Acolo îl aşteptau nea Nelu, Maricica şi asistenta de gardă care plângea pe înfundate. În jurul orei opt, observase că pacientul din rezerva doctorului Chiriguţ nu era de găsit şi, speriată, l-a sunat imediat. Acesta a sosit într-un suflet, iar după căutări amănunţite şi întrebări puse, şi-a dat seama că Paul a evadat cu complicitatea mamei şi iubitei sale. Poliţistul avea motive să se răstească la medic:

– Eşti direct răspunzător pentru asta! Când ţi-am propus să-mi laşi un om la uşa lui pentru a preveni orice surpriză, mi-ai spus că nu e cazul fiindcă e prea slăbit ca să încerce ceva, că o cunoşti bine pe jurnalista aia şi nu ar face nimic fără să te consulte. Ei poftim! Acum trebuie să-i caut, iar şeful meu o să dea vina pe mine! Ai idee unde ar putea fi?

Nea Nelu se scărpină în vârful capului şi răspunse evaziv:

– Am sunat la el acasă şi la Doina. Nu a răspuns nimeni.

– Ai sunat, ai sunat… Haide, să mergem acolo!

S-au urcat în maşina comisarului, pornind spre locuinţa profesoarei. Aceasta le-a deschis speriată și nu au putut scoate nimic de la ea, cu toate ameninţările poliţistului şi rugăminţile lui nea Nelu. Au încercat şi la uşa Doinei, pe care au trebuit să o forţeze, însă nu au găsit nici o pistă.

– Spune-mi, doctore, unde ar putea fi dus în starea lui. Gândeşte-te mai bine…

Nea Nelu se scărpină din nou instinctiv în creştet şi mărturisi poliţistului:

– Avea pemanentă nevoie de apă rece şi sărată. Unde ar putea găsi? Doar nu s-or fi dus la mare!? E cale lungă şi nu cred că ar rezista…

– La mare zici? se lumină la faţa comisarul. Poate că e adevărat! Se întorc la locul faptei! Cu ce crezi că ar putea ajunge acolo?

– Fata are o maşină, dar permisul îi e suspendat…

– Nu mai spune!? Crezi că pentru ea ar fi un impediment? Să mergem la garaj.

Au găsit garajul, i-au forţat încuietoarea şi bănuiala lor s-a adeverit. În acest stadiu, Bud l-a sunat pe comisarul-şef. Trebuiau să acţioneze rapid şi ferm.

*****************************************************************

Acul vitezometrului cobora rareori sub 1oo km/h şi Doina se simţea în mediul ei, plină de adrenalină. Maşina zbura pe şoseaua aproape pustie şi vântul îi amorţise faţa. Alături de ea, Paul, îmbrăcat doar într-o cămaşă, era în stare de somnolenţă. Din când în când deschidea ochii şi căuta flaconul cu apă sărată. Înghiţea cu poftă, întreba pe unde au ajuns şi se culca la loc. Se vedea că nu-i era bine şi organismul lui tânjea după umezeală. De aceea timpul era crucial şi viteza mare îl putea reduce. După calculele fetei, dacă nu intervenea neprevăzutul, trebuiau să vadă marea pe la ora şase, când se lumina de ziuă. Au ajuns cu bine la Bucureşti şi l-au ocolit pe şoseaua de centură. De acum erau pe autostradă şi Mercedesul înghiţea kilometri cu nesaţ. Au trecut Dunărea şi se apropiau de Constanţa. Paul se simţea din ce mai rău, iar apa din bidon se isprăvise căci a folosit-o şi la umezirea pielii uscate de vânt.

O frână puternică l-a readus la realitate: în faţa lor era un baraj al poliţiei. Doina a oprit maşina şi calcula ce decizie ar fi mai potrivită. Dacă s-ar fi supus controlului, viaţa iubitului ei era în mare pericol, căci nu ar fi putut ajunge la apă. Poate chiar ei sunt ţinta acestui filtru! Trebuia să rişte! Se uită la Paul,iar acesta dădu uşor din cap cu un zâmbet abia perceptibil. Era prima dată când avea dezlegarea lui pentru o ilegalitate. Maşina demară cu forţă, lăsând în urma ei fum şi miros de cauciuc ars. O maşină a poliţiei bloca sensul lor de mers şi pe partea stângă erau doi poliţişti înarmaţi ce le făceau semne să tragă pe dreapta. Şi-au dat seama că nu aveau de gând să oprească şi au avut timp să se ferească din calea lor. Din maşină a ieşit un altul care a tras două focuri de pistol.Probabil că ţinta erau cauciucurile, care au scăpat totuşi neatinse.

De acum, fiecare secundă conta fiindcă erau în colimatorul poliţiei alertate, în mod sigur. Doina a ales să intre prin Mamaia, evitând oraşul mai aglomerat şi unde erau mai uşor de blocat. A găsit un drum printre hoteluri şi nu s-a oprit până pe plajă, unde a sărit din maşină să-l ajute pe Paul. Tânărul era slăbit şi păşea cu greu. Faţa îi era despuiată de piele, vânătă şi uscată, doar ochii mai erau omeneşti. Cu o putere zămeslită de importanţa momentului, fata a reuşit să-l ducă până la primele valuri ce se rostogoleau către mal. Pentru el era ca o gură mare de oxigen ce i-a redat vitalitatea şi i-a dat puterea să o poată strânge în braţe. Şoaptele lui i-au mângâiat urechea:

– Mulţumesc, Doiniţă! Eşti cea mai bună fată! Din păcate, aici trebuie să ne despărţim.

Doina îl mângâie pe cap şi apoi îl privi în ochi.

– Ne despărţim acum,dar ne vom revedea curând, zise ea tot în şoaptă. Nu uita că ne-am jurat iubire până la moarte şi, chiar dacă nu suntem căsătoriţi, jurămintele se respectă. Eu te voi iubi mereu şi te voi aştepta pe malul mării. Acum grăbeşte-te, căci se aud sirenele poliţiei. Ne vedem la Vama Veche, seara. Hai, du-te!

La sărutat pe buzele reci şi umede, ce se întrezăreau de sub cochiliile în formare. Apoi l-a împins uşor şi a privit cu tristeţe cum se scufundă în apa rece a mării. Nu a mai revenit la suprafaţă. Pe mal erau trei maşini cu sirene şi mai mulţi poliţişti cu arma îndreptată către ea. Cu mâinile ridicate, s-a apropiat de ei şi a acceptat cătuşele fără să scoată un cuvânt.