continuare
Marea dilemă generată de situația tânărului condamnat la viață eternă a avut ecouri diferite în ce-i privește pe musafirii inopinați. Vasile și-a exprimat primul părerea, cu o nuanță de invidie pentru Făt-Frumos.
– Norocul lui că a găsit Paradisul la care oamenii obișnuiți doar visează. Ce rost ar avea să se întoarcă într-o lume cu multe necazuri, boli, bătrânețe și moarte? Mai ales acum, că nu are pe nimeni și s-ar stinge în singurătate.
Sanda, în schimb, era de cu totul altă părere, pe care și-o susținu cu un reproș prin privirile adresate soțului.
– Nu cred că ai vrea să fii în pielea lui, pentru că e deja ca mort, fără să-și dea seama. Degeaba te bucuri de atâtea bunătăți și frumuseți dacă a doua zi o iei de la capăt, fără să-ți amintești nimic, fără să ai posibilitatea de a compara astfel trăirile și a căuta ceva nou, de a învăța altceva. E ca un fel de zombi care se hrănește cu frumusețe și fructe, incapabil să se gândească la altceva. Asta nu e fericire, ci doar o iluzie care îi anulează capacitatea de judecată și de a simți bucurii adevărate, venite ca urmare a împlinirilor proprii. Mi-e milă de el și aș vrea să-l putem ajuta cumva. Eu știam că Făt-Frumos a reușit să se reîntoarcă acasă și să-și găsească liniștea eternă în împărăția lui.
Statu-Palmă-Barbă-Cot o privi chiorâș, iar asta îl făcea și mai enervant în fața femeii care-l prinsese și-l oferise pleașcă împăratului. Niciunul nu se suportau, dar trebuiau să se rabde în aceste împrejurări.
– Dar cine ești matale să prevezi dinainte destinul unui om, cu atât mai mult al unui prinț? Și de unde ideea asta că ar putea exista o soluție pentru a-l scoate din tărâmul tinereții fără bătrânețe și al vieții fără de moarte? Poate vrei să-l legi fedeleș și să-l duci cu forța, ceea ce ar fi imposibil cu un războinic viteaz ca el.
– Moșule, eu mă gândeam că ai dumneata o metodă mai ușoară, mai ales că ești cunoscător în toate secretele din acest ținut miraculos. Oare nu există vreun alt fruct care să anuleze efectul uitării?
– Un alt fruct?!… Ce fruct?… Habar n-am, începu să se bâlbâie bărbosul.
– Ce să zic, poate un măr de aur să-l poată ajuta. Ai face o faptă bună dacă l-ai scăpa de somnul acesta etern, în care rațiunea oricum e moartă. Ne-ai spus că sunt merele tale, deci trebuie să ai o rezervă din care să te poți lipsi de unul. Sau dau eu o fugă până la Prâslea cel Voinic și îl rog să-mi ofere unul, pentru o cauză nobilă.
Roșeața din obrazul moșului se putea distinge pe pomeții minusculi care nu erau total acoperiți de barba albă. Emoție care se putea datora complimentului de proprietar al merelor, pe care tocmai îl primise, posibilității de a face o faptă bună cu ele sau amândouă la un loc. Cert era că Sanda a știut cum să-l îmbrobodească pentru a-și deconspira încă o taină și a se înmuia la suflet, oricât de încrâncenat părea.
– Nu te-aș sfătui să faci asta, pentru că numai o singură dată poți intra în acest loc, cu excepția mea, bineînțeles. În schimb, s-ar putea să am un măr de aur pus deoparte, dar nu garantez că va avea efectul așteptat. Și nici nu înțeleg de ce vă băgați în viața omului, dacă asta a fost dorința sa din copilărie.
– Chiar așa, interveni și Vasile. Lasă-l pe tânăr în lumea lui și hai să mergem într-a noastră, fără să ne încurcăm unii pe alții.
– Măi, omule, doar știi și tu povestea tânărului. Nu degeaba s-a întors el acasă și a murit cum trebuie să se întâmple cu toți cei care se nasc. Dorința lui de mic copil s-a dovedit o himeră, cu consecințe inimaginabile. Trebuie salvat de cineva, dacă nu a făcut-o nimeni până acum. Moșule, adu mărul să-l încercăm, poate are și alte calități în afara celor cunoscute deja.
Constrâns de motivația îndârjită a femeii, Statu-Palmă-Barbă-Cot s-a văzut nevoit să dea o raită până la ascunzătoarea lui, de unde s-a întors numaidecât cu un măr pe care-l rostogolea prin iarbă. În acest timp, Făt-Frumos îi admira în tăcere, cu aceeași încântare cu care se minuna de natură, de parcă și ei ar fi făcut acum parte din peisajul mirific. La fel de bucuros s-a arătat și când a primit mărul strălucitor, savurându-l ca pe o nouă delicatesă. Efectul a fost aproape instantaneu, chipul lui afișând o expresie în care se putea citi surprinderea.
– Cum ați ajuns și voi aici?, că nu v-am observat până acum. Mă bucur că nu voi fi singur în acest tărâm fermecat și aș propune să încercăm gustul acestor fructe îmbietoare.
– NU!!!, exclamară deodată trei voci hotărâte, când tânărul întinse mâna să culeagă din Fructul Uitării.
– De ce nu?, se miră el peste poate.
– Dragul meu flăcău, tu ești aici de multă vreme, dar nu-ți amintești… din cauza lor. Părinții tăi au murit de dorul tău și împărăția s-a destrămat în lipsa unui moștenitor de drept. E timpul să te întorci acasă pentru totdeauna, acolo unde îți este locul real, lăsând deoparte himerele care te-au amăgit.
Făt-Frumos s-a întristat când a auzit ce s-a întâmplat din cauza visului lui de nemurire. Apoi a plâns cu lacrimi mari, care s-au revărsat peste florile minunate, veștejindu-le de îndată. Căci ele nu suportau lacrimile, doar zâmbete și chipuri luminate. A lăcrimat și Sanda, Vasile s-a abținut cu greu, chiar și moșul cel bărbos și-a șters ochii cu palmele lui micuțe.
– Acum, poți spune că trăiești cu adevărat, l-a încurajat Sanda pe flăcău. Lacrimile își au locul lor în viața reală, căci fără ele nu simți tot ceea ce trebuie pentru a fi cu adevărat viu. Suie-te pe armăsarul tău frumos și urmează-ne să-ți împlinești destinul.
– Și eu rămân aici?, s-a plâns Statu-Palmă-Barbă-Cot. Până acum, aveam măcar cu cine să vorbesc, la cine să mă uit, dar așa voi rămâne singur cuc, doar cu gândurile mele.
– Vino și tu cu noi, a sugerat imediat Vasile.
– Chiar așa, a întărit cu entuziasm Sanda. Îi vom spune împăratului că ne-ai ajutat să-l eliberăm pe Făt-Frumos din vraja acestui pământ, iar el o să te ierte, ba chiar vei primi laude. Știu că îi plac faptele de vitejie, iar tu ai fost un adevărat erou.
Fața bătrânului se lumină pentru prima dată, iar vocea îi deveni mai blândă când întrebă:
– Crezi că mă va lăsa să călăresc lângă el?
– Sunt sigură, iar la petrecerea Împăratului Roșu se va povesti despre fapta ta măreață, afirmă femeia în timp ce se pregătea să se urce pe șaua calului ei.
Doar că moșul i-o luă înainte și astfel se văzu nevoită să-l suporte alături tocmai pe acela care-i fusese atât de antipatic. Era un sacrificiu pe care socoti că merită să-l facă, numai să ajungă cu toți înainte ca Prâslea cel Voinic să se supere pentru îndelungata lor lipsă. Călărea în frunte, urmată de Vasile, căruia abia acum îi veni mintea cea din urmă.
– Mare dreptate ai avut, femeie. La ce ne-ar fi trebuit viață eternă, dacă am fi fost lipsiți de copiii noștri dragi? La urma urmei, prin ei și prin urmașii lor vom trăi până la sfârșitul lumii.
Aceste cuvinte le-a auzit și Făt-Frumos cel dezamăgit, care a suspinat din adâncul sufletului. El nici măcar nu a avut prilejul să iubească pe cineva și să fie tată.
racoltapetru6 