Bulgărașul de zăpadă (16)

Toți elevii așteaptă cu nerăbdare vacanțele, iar eu nu făceam excepție, mai ales că nu-mi văzusem părinții și sora de trei luni. E drept că eram aproape la fel de bucuros când perioada de libertate se încheia și îmi puteam regăsi colegii, învățătorul și tot personalul din internat. Îi consideram și pe ei ca pe o familie lărgită cărora abia așteptam să le povestesc cum mi-am petrecut săptămânile din afara școlii. Doar că, de data asta, simțeam o strângere de inimă la gândul că va trebui să mă spovedesc în fața alor mei în ce privește povestea primei gropi din capătul grădinii. Cu cât se apropia mai mult ziua când mama trebuia să vină după mine, cu atât mă zbăteam mai mult între planurile prin care să le spun adevărul, în așa fel încât pedeapsa să nu fie prea mare.

Mămica m-a întâmpinat cu mult dor și lacrimi în ochi, eu eram topit de fericire, iar aceste momente nu puteau fi întunecate de dezvăluiri dureroase. Călătoria cu trenul era un alt timp suficient de lung încât să pot mărturisi ce am pe suflet, dar această parte îmi era cea mai plăcută, mai ales dacă prindeam un loc la geam și puteam admira peisajele albite de zăpada generoasă. În plus, mă gândeam că, din prea mare supărare, mama ar fi putut să mă abandoneze pe drum și să rămân un copil al nimănui. Îi aruncam pe furiș câte o privire și mă bucuram să văd că-i bine dispusă, îmi pregătea mâncarea preferată în astfel de situații, respectiv chiftele și bucățele de pui făcute pane. Toată această atmosferă se putea schimba radical dacă nu-mi țineam gura, deci trebuia întâi să ajung acasă. Numai acolo, în fața ambilor părinți, puteam să mă eliberez de păcatul pe care-l purtam în suflet de trei luni. Trebuia să o fac în primele zile, până când nu dispar emoțiile reîntâlnirii și se așterne obișnuința. Doar așa s-ar putea să scap mai ieftin, adică o bătaie obișnuită cu nuiaua, fără să se ajungă la cea cu cureaua tatei, pe care încă n-am încercat-o, dar cu care am fost amenințat la cele mai mari năzdrăvănii. Asta însă le întrecea pe toate, după părerea mea.

Tata și sora mai mică m-au primit cu multă bucurie, m-au îmbrățișat cu dragoste și mi-au dat numai vești bune. Casa călduroasă mi s-a părut un paradis regăsit, iar pisica s-a strecurat și ea în brațe mele, dornică să-mi arate că nu m-a uitat. Ar fi fost o greșeală să stric bucuria reîntâlnirii cu o discuție prea serioasă și nelalocul ei, dar mi-am promis ca a doua zi să nu mă mai menajez și să termin odată cu această problemă atât de apăsătoare. Știam din scrisorile primite că, în inimile lor, părinții mei răbdau o durere mare, iar zâmbetele de pe chipurile lor erau o mască pentru a mă simți bine. Eu, cel care le-am provocat toate necazurile suferite în ultima vreme, fără să le fiu alături înainte ca acestea să se transforme într-o stare de continuă amărăciune. Cu riscul de a diminua din mult așteptata sărbătoare a Crăciunului, de a fi privit cu alți ochi de fiecare dată când ar fi trebuit să primesc doar cuvinte de alint și dovada sentimentelor călduroase, trebuia să-mi calc pe inimă.

Eram strânși cu toții în dormitorul comun și împodobeam bradul adus de tata din pădure, când mi-am făcut curaj și am început destăinuirea. Le-am povestit tot ce aveam pe suflet, în timp ce ei mă ascultau fără să răbufnească sau măcar să mă întrerupă. Nici după ce mi-am încheiat mărturisirea nu a existat o reacție imediată, fiecare dintre noi continuând să-și facă treaba din fața pomului care devenea tot mai încărcat. Părinții s-au înțeles din priviri, însă eu nu știam concluzia la care au ajuns și la ce pedeapsă ar trebui să mă aștept. Într-un târziu, fără să le fie afectată cumva dragostea arătată până atunci, s-au apropiat de mine, mama mângâindu-mă pe creștet, iar tata luându-mă iubitor de mână.

– Nu știu tot ce ți-a scris mă-ta în timpul ăsta, dar nu trebuie să te simți vinovat pentru problemele noastre, de oameni mari, a glăsuit părintele. E frumos că îți pasă, dar prin astfel de povești nu ne poți ajuta și nici nu trebuie.

– Dar, tată, eu chiar am săpat acea groapă de la care a pornit totul, am insistat cu îndârjire.

– Petrucă, a intervenit și mama. Să zicem că e adevărat și chiar ai încercat să te joci așa în grădină. Însă nimeni nu va crede că un copil ca tine a reușit să facă ditamai ”gropoiul” pe un teren înțelenit și depărtat de casă. Cât de mare zici că era, omule?, i se adresă apoi tatei.

– Puteai să îngropi cu ușurință un bou în ea, o asigură el cu tărie.

– Păi vezi? Niciun băiat de vârsta ta, chiar dacă ar fi cu picioare sănătoase, nu ar reuși să facă așa ceva. Așa că stai tu liniștit și lasă că o să treacă și asta peste noi, cum au mai trecut altele.

Eram uimit și tare necăjit că spusele mele nu aveau crezare, aș fi preferat o bătaie bună decât să fiu considerat mincinos și lăudăros. Degeaba am încercat să-i conving că treaba pe care am făcut-o e reală, rezultat al perseverenței din mai multe zile în care nimeni nu m-a văzut. Ei mă priveau îngăduitori, ca pe un copil pornit să înșire povestiri fantastice, din dorința de a fi alături de ei prin asumarea unei vine scornite de inocență sau din bravură. Încăpățânarea m-a făcut să nu las așa lucrurile și tot încercam să-i conving prin unele detalii din acele zile, dar fără martori nu păream deloc credibil. Și totuși, seara aceea, după ce părinții au crezut că am adormit, i-am auzit șoptind în patul lor:

– Crezi că Petruca ar fi fost în stare de așa ceva?, a întrebat mama.

– Fugi de-aici, femeie!, a venit ferm răspunsul tatei. Ar crede lumea că suntem nebuni dacă am da vina pe el.

Crăciunul a venit cu mulți colindători, mari și mici, iar eu nu scăpam ocazia să intru în dialog cu cei pe care-i cunoșteam. Printre altele, le spuneam adevărul meu despre groapa făcută cu mâinile mele, iar ei au dus mai departe informația. Probabil așa se explică invitația pe care a primit-o tata de se prezenta cu mine la postul de miliție, imediat după Anul Nou.

Crăciunul de altădată în imagini – GALERIE FOTO : Europa FM

 

Bancuri premiate

ANTOLOGIA BANCURILOR PREMIATE CU OSCAR, PE ANUL ACESTA, DE DOAMNA ZINA

* Proverb ardelenesc: ”Românul are minte multă, da’ nu tătă-i bună!”

* Una dintre cele mai importante diferențe dintre oameni și animale e că animalele nu permit celui mai idiot să fie șeful haitei!

* Stă toată lumea pe telefon în metrou…
Și apare o nesimțită cu o carte.

* Pisicile sunt singurele creaturi de sex feminin care arată frumos cu mustață.
Ca să știți!

* – Iubito, să ai o zi minunată!
– Nu-mi zici tu mie ce să fac!

* ‘Neața!
Terra, 2048. Primul oraș cu peste 100.000 de locuitori pe Marte. SUA a descoperit teleportarea eco și țigările care tratează cancerul. Australia a făcut pod până în Japonia, pentru a permite turiștilor să meargă la sushi în weekend. Cercetătorii britanici au reușit primul transplant de creier în vivo, fără suport de oxigen și transfuzie de sânge.
Klaus Iohannis, încă președintele României, anunță că România a depășit cu succes valul 74 al pandemiei de COVID-19. Cuvântarea a avut loc în fața întregii populații a țării, strânsă în curtea Palatului Cotroceni. Măsurile de distanțare au fost respectate, cei 115 locuitori stând la distanța de 2 metri unul de celălalt.
Jurnalul românesc, Ion Iliescu (Ed. Tehnică)

* Anunț de la primărie: ”Bărbații cu păr pe piept nu vor mai primi iarna aceasta subvenții pentru încălzire”.

* Nevastă-mea m-a sunat să cumpăr o tigaie mai mare.
Oare o să mănânc mai bine sau o să fiu mai cuminte și ascultător?

* – Draga mea, știu că bucătăria nu e punctul tău forte, dar cum ai reușit să arzi salata?

* E așa o ceață afară, că la semafor stă un polițist și strigă culorile.

* Așa frumoase sunt reclamele pentru medicamente la TV, că nici nu știu ce boală să-mi aleg!

* – Copilului meu nu-i place peștele. Cu ce-l pot înlocui?
– Cu un pelican. Pelicanilor le place foarte mult peștele.

* În timpul pandemiilor, incașii aduceau drept jertfă zeilor pe conducătorii lor. Frumoase obiceiuri!

* JURNALUL UNUI ROMÂN NORMAL
1. Azi am lăsat un șofer să intre în trafic de pe o stradă laterală. Mi-a zis: ”Bă, boule, nu vezi că ai prioritate?”
2. Azi am dat 2 lei unui cerșetor. Mi-a zis să-mi iau de ei lumânări.
3. Azi am lăsat o femeie înaintea mea la coadă. Cei din spate m-au înjurat: ”Băăă! E și înaintea noastră!”
4. Azi am mers cu 50 km/h prin localitate. Mă claxonau cu toții: ”Ai murit, băăă?!?”
5. Azi l-am sunat pe un amic să-i spun că îl iert de datoria de 1000 de lei. Mi-a zis: ”Poți să-mi mai dai încă 1000?”
6. Azi am adunat 3 hârtii de pe strada mea. Un vecin mi-a zis: ”Hai și adună și la mine, că uite ce mizerie e!”

* Disperată să își cumpere o pereche de pantofi din piele de crocodil, o blondă mergea din magazin în magazin ca să găsească cea mai bună ofertă. Peste tot, prețurile erau prea mari. Obosită, dezamăgită și frustrată, mai face o încercare la un alt magazin.
– Deci nu vreți să negociați nimic la pantofii ăștia?, întreabă ea vânzătorul.
– Îmi pare rău, doamnă, dar astea sunt prețurile, nu avem ce face.
– Offf, păi la banii ăștia îmi cumpăr o pușcă, mă duc și împușc un crocodil și mă aleg cu pantofi gratis!
– Eh, cine vă oprește?, îi răspunde bărbatul.
Zis și făcut! Blonda își ia pușcă și pleacă la vânătoare. În drum spre casă, vânzătorul trece pe lângă o mlaștină unde o vede pe blondă cu o armă în mână. În fața ei apare un crocodil de vreo trei metri, blonda îl împușcă și îl târăște pe un deal, unde mai erau întinși vreo șapte crocodili. Îl apucă de picioare, îl răsucește și începe să urle:
– La naiba! Și ăsta e desculț!

* Vreau să știu!
De ce NOE nu a omorât țânțarii când erau doar doi?!

* Un ardelean, în Italia:
– Dați-mi și mie un espresso.
Chelnerul îi aduce un espresso ristretto, mic de 15 mililitri. Ia ardeleanu’ cănița, o miroase și-o bea dintr-o sorbire, plescăie și-i zice chelnerului:
– Îi bună, de asta vreau!

* E 2025 și vrei să ieși din casă. Preferi să îmbraci geaca aia veche. Bagi mâna în buzunar, e ceva acolo, scoți, e o mască. Râzi în colțul gurii, te gândești ce ani erau ăia… mototolești cu scârbă masca și o arunci. Pui mâna pe topor și ieși afară să omori zombi.

* – Bunico, îți deschid un cont pe Facebook?
– Nu deschide nimic, că intră muștele!

* Nu-mi amintesc o guvernare atât de prietenoasă cu mediul.
Urși în Sinaia și Bușteni, mistreți pe litoral, șobolani în București…

* Eu am soluția urșilor: în fiecare vagon de lemne spre Austria, punem și câte un urs! Dacă i-ai luat casa, ia și locatarul!

* Bulă nu și-a mai plătit impozitele de ani de zile, găsind tot timpul o modalitate de a păcăli Fiscul. Într-o zi, primește o citație să se prezinte la sediul ANAF pentru a da explicații. Panicat, se duce să ceară un sfat de la un prieten care avusese aceeași problemă. Prietenul îi zice:
– Când mergi la fisc, să te îmbraci foarte rău, cu haine rupte, pantofi dezlipiți, murdar și nebărbierit. Astfel li se va face milă de tine și te lasă în pace.
Nemulțumit de sfat, Bulă se duce la un avocat, care îl sfătuiește:
– Important e să lași impresia de putere și siguranță. Închiriază o limuzină, un smoking, un ceas Rolex și du-te. Li se va face frică de tine și te vor lăsa în pace.
Tot nemulțumit, Bulă se duce la preot, căruia îi povestește totul:
– Părinte, prietenul mi-a zis să mă îmbrac prost, avocatul să mă îmbrac luxos, nu știu de cine să ascult.
Preotul se gândește un moment, după care îi spune lui Bulă o mică poveste:
– A fost odată o fată tânără care trebuia să se mărite. Neștiind cum să se îmbrace în noaptea nunții, s-a dus și i-a cerut sfatul mamei. Aceasta i-a zis: ”Fata mea, îmbracă-te cu rochia veche a bunicii tale, cea neagră și lungă, încheie-te până la gât, pune-ți și un batic pe cap. Nemulțumită, fata i-a cerut ajutorul celei mai bune prietene, care i-a zis: ”Îmbracă-te cu o lenjerie frumoasă, parfumează-te și totul va fi bine”. Fiule, cred că povestea asta a mea îți va fi de folos.
Nedumerit, Bulă întreabă:
– Bine, părinte, dar nu văd ce legătură are povestea pe care mi-ai spus-o cu problema mea. Nu poți fi mai clar?
– Fiule, nu contează cum te vei îmbrăca, oricum o să ți-o tragă!

* Noaptea târziu, soțul sună acasă:
– Scumpo, sunt eu. Sunt în drum spre casă. Nu am întârziat prea mult, nu?
– Nu, scumpule.
– Dar pot să vin cu 7-8 prieteni?
– Desigur, iubitule.
– Mai stăm, mai vorbim și noi…
– Da, iubitule; să vă pregătesc rapid niște sandvișuri, o gustare, ceva, pun niște bere la rece…?
Bărbatul tace, cugetă puțin și apoi spune:
– Mă scuzați, am greșit numărul.

* Dacă într-o cutie pui gunoi, ea devine coș de gunoi, iar dacă pui un diamant, devine cutie de valori. La fel e și capul!

* Femeile cu simțul umorului sunt periculoase. Râzi, râzi și hopa, ești căsătorit, trei copii și două rate.

* Am uitat să vă zâc..
Mi-am cumpărat ceai de slăbit…
E așa de bun cu pâine caldă și nutella…

* Dacă te simți singur, stinge lumina și uită-te la un film de groază.
Ia să vezi, o să simți că mai e cineva în spatele tău.

* Fiecare borcan cu gem ascunde sub capac tragedia unor prune ce puteau deveni pălincă! Mănânc și plâng…

* – Gigele, ce poți să-mi spui de moartea lui Decebal?
– Doamnă profesoară, ce pot să spun? Condoleanțe.

* – Tată, la ce te uiți prima dată când vezi o femeie frumoasă?
– Păi, prima dată mă uit… să nu mă vadă mă-ta!

* Baciul Gheorghe și-a cumpărat mobil, să se dea mare la stână. Într-o dimineață, sună mobilul. Toate oile au ridicat capul. Se uită la cioban. Gheorghe pune palma peste microfon, după care le spune oilor:
– Pe mine mă caută…

* Când ochii unei femei sclipesc… gărgăunii din capul ei sărbătoresc ceva.

* A zis mamaie să nu vă pupați băiat cu băiat că d-aia nu ninge.

Urare de Crăciun

Ziua de Crăciun ni-i dată
Mereu în aceeași dată
Și-aduce lumină mare
Pentru-aceia cu răbdare,
Care-au așteptat cuminte
Să vină zilele sfinte.
Iar în prag de sărbătoare,
E bună câte-o urare,
Mai ales dacă ea vine
Din inimă pentru tine.
Să ai o seară de Ajun
Cu tot ce-i sănătos și bun,
În jurul tău să se-adune
Doar oameni cu gânduri bune
Și de-acuma înainte
Cinstea să te reprezinte,
Să fii boier când dăruiești
Și mulțumit de-orice primești,
Să fii domn prin comportare,
Și nu doar prin prezentare,
Crăciunul să îți dea, frate,
Multă generozitate,
Hărăzită să te țină
Și-n anul ce o să vină!

 

 

Bulgărașul de zăpadă (15)

Iarna aceea ar fi trebuit să vină ca o izbăvire pentru părinții mei, măcar temporar. Cred că nu degeaba e Crăciunul în prima lună a anotimpului rece. Oamenii devin mai buni între ei, când sunt confruntați cu probleme de același gen, cum e frigul și dificultățile create de ninsoarea abundentă. E nevoie de un inamic comun pentru ca noi să ne unim în a-l combate, uitând astfel de invidiile și răutățile prin care ne manifestam până atunci. În plus, zăpada era fenomenul celest menit să aducă la un numitor comun câmpurile, terenurile și grădinile localnicilor, făcând să dispară deosebirile și granițele dintre ele, precum ne îndeamnă să le ștergem și pe cele dintre sufletele noastre. La fel ca alte terenuri, cel negru din capătul grădinii noastre era acoperit de o pătură albă, menit să-l protejeze de privirile vecinilor și să descurajeze intențiile celor care-și doreau o bucățică din el.

Se spune că animalul de companie seamănă la comportament cu stăpânul său, așa cum se spunea pe atunci despre pământul pe care-l avea fiecare. Cel din urmă putea afecta caracterul omului, la fel de bine cum și stăpânul lui avea posibilitatea să schimbe proprietățile terenului pe care-l deținea. Însă cel mai adesea se întâmpla ca influența să fie reciprocă și amândoi să trăiască într-o simbioză productivă. Nu degeaba se auzea în discuții expresii de genul ”Ion al lui Lupuțanu, cel cu livada de meri”, ”Vasile al lui Pomian, ăla cu via mare” sau, mai nou, ”Petru, cel cu pământul negru”. Erau mai mulți de Lupuțanu Ion, Pomian Vasile și Petru în localitate, dar dacă adăugai și felul pământului pe care-l deține, nu putea fi loc de confuzie. La fel cum ai spune astăzi: ”Andrei, cel cu câinele chihuahua” sau ”Bogdan, ăla cu BMW-ul”.

Lumea este mai binevoitoare în decembrie, dar gândurile și bârfele spuse la gura sobei nu puteau fi stăvilite. Cei mai mulți credeau că pământul ăla are un dar venit de la Dumnezeu, menit să-i ajute pe credincioși în lupta cu bolile și cu Satana. Puțini erau aceia care zâmbeau de ignoranța mulțimii și le răspundeau că pământul devine miraculos doar dacă-l însămânțezi și îți oferă minunatele recolte, doar prin ele te poți întreține și trata cu adevărat. O altă parte erau cei răutăcioși, cu teoria că terenul a devenit blestemat fiindcă nu a fost lucrat de multă vreme. Iar vinovat nu poate fi decât proprietarul, care trebuie să plătească pentru lenea de care a dat dovadă. Aceștia îl ocoleau pe tata ca pe o piază rea și treceau pe partea cealaltă a străzii când îl vedeau.

Această atitudine a fost mai evidentă imediat după moartea primarului și detaliile pe care părintele meu le-a scăpat la beția din crâșmă. Necăjit la început, a devenit viteaz după câteva pahare de rachiu, acuzându-l în gura mare pe primul om al localității că i-a luat pâinea de la gura copiilor. După care a trecut la blesteme, printre care s-a auzit de mai multe ori expresia: ”Așa să-i ajute Dumnezeu!”. Oricât de hulit ar fi un primar, există întotdeauna o mulțime de oameni care-l simpatizează sau măcar îi sunt recunoscători pentru anumite favoruri. Iar o parte dintre ei au avut apoi un motiv foarte întemeiat, în opinia lor, să creadă că tata e vinovat pentru moartea edilului. De bună seamă, gândeau cei mai superstițioși, pământul acela necurat a dus la îndeplinire blestemul stăpânului și astfel s-a înfăptuit o crimă. E drept că-i vorba de una neobișnuită, în care nu există dovezi, dar ei știau sigur că omul acesta lucrează cu unealta diavolului și ar trebui pedepsit într-un fel.

Așa se face că părinții mei s-au văzut condamnați din toate părțile, nefiind siguri în ce fel vor fi tratați de oricare dintre vecini, prieteni, rude, consăteni. Unii colegi de muncă de-ai lui tata nu-l mai salutau, nu mai erau la fel de săritori în sarcinile pe care trebuiau să le împartă, iar cuvintele le erau limitate la strictul necesar. Doar prietenul lui, Goja, și încă vreo câțiva oameni cărora le-a dăruit din lutul mult controversat îi mai erau alături. La fel pățea și mama când mergea la cumpărături și întâlnea priviri care o apăsau pe suflet. O bună parte din prietene și neamuri treceau pe lângă ea fără să o salute sau să-i răspundă la binețe, dar auzea cum o vorbeau prin spate, nicidecum de bine. Vânzătoarele își făceau datoria în silă, fără să-i mai adreseze vreun zâmbet, ca să nu mai vorbim de cuvintele amabile de altădată.

Până și la grădinița unde mergea soră-mea s-a instalat o atmosferă insuportabilă. Educatoarele se răsteau la fiecare poznă pe care micuța damnată o făcea, ca orice copil de vârsta ei. Iar micuții din grupă au preluat ușor acest comportament, înțelegând că e ceva în neregulă cu ea. De aici și până la vorbele grele pe care le-au auzit și apoi i le-au adresat fetiței nu a fost mult, chiar dacă nu înțelegeau prea bine ce înseamnă ”vrăjitoare”, ”păcătoasă” sau ”diabolică”. Mama a aflat de aceste răutăți și a decis că e mai bine să o țină acasă, scutind-o de supliciu și lacrimile din ochi cu care venea de fiecare dată. Oricum era frig, mai greu de trezit de dimineață, drumul tot mai greu de făcut și vacanța se apropia cu pași repezi.

O sărbătoare de Crăciun care aducea mereu bucurie, de data asta îi prindea pe amândoi părinții abătuți și tăcuți. Mama se mai descărca uneori pe omul ei, iar acesta nu găsea scăpare decât ieșind din casă, în frig și ninsoare. După ce termina de făcut cărări, de tăiat lemnele pentru câteva zile și vedea că nevasta lui nu s-a potolit încă, își făcea drum până în capătul grădinii, să se certe cu pământul care i-a adus atâtea nenorociri. Ca să se descarce mai eficient, lua cu el târnăcopul și lovea cu mânie în zăpada imaculată care acoperea negreala lutului blestemat. Așa a descoperit că, oricât de mare era gerul acelor zile și cât de subțire era uneori stratul de nea, pământul rămânea la fel de moale ca în zilele călduroase. Spre deosebire de grădina roditoare, unde terenul era înghețat bocnă, iar asta l-a pus încă o dată pe gânduri.

Ce faci in livada, sera si gradina in luna decembrie

Cu subînțeles

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* – Măi Bulișor, întreabă diriginta, tu cunoști basmele românilor?
– Sigur că da! Tata zice că le auzim în fiecare campanie electorală!

* Un student din București, către tatăl său:
– Nu mai am bani de chirie. Sunt în stradă…
Răspuns:
– Ferește-te de mașini!

* – Tată, a căzut soacră-mea în fântână. Ce să fac?
– Aruncă-i mâncare, că apă are!

* – Auzi, dragă, ar trebui să renunți la alea patru beri pe care le bei zilnic, tu n-ai auzit de criză?
– Dar nu mai bine reducem pentru fardurile tale?
– Nu, nici gând, alea sunt, de fapt, pentru tine, să mă vezi mai frumoasă.
– Și alea patru beri pentru ce crezi că sunt?

* Doi prieteni stau de vorbă:
– Cum ți-ai rupt piciorul, Vasile?
– La meciul de fotbal de ieri. Am făcut parte din echipă…
– Te-a faultat dur vreun adversar?
– Nu, am căzut de pe banca de rezerve!

* – Sunt trei locuri unde aș vrea să fiu sărutată, spune tânăra artistă regizorului care îi făcea curte.
– Care?, întrebă el emoționat.
– Paris, Las Vegas și Rio de Janeiro!

* Două blonde, în stația de tramvai:
– Crezi că mai vine tramvaiul, acum, în miez de noapte?
– Da! De ce crezi tu că au lăsat șinele astea afară? Așa, degeaba?

* Într-un bar, o tânără și barmanul:
– După paharul ăsta, am să te rog să ieșim…
– Uită, pentru că sunt căsătorită!
– Asta e problema ta, eu trebuie să închid barul!

* Am citit într-o zi pe internet că foaia de dafin, purtată în portofel, atrage banii!
În altă zi, am citit că 5 boabe de orez, puse în portofel, îți țin portofelul plin cu bani!
Le-am pus pe ambele…, mai am puțin și adun de-o ciorbă în portofel și tot sărac voi fi…

* – Nu pot dormi.
– De ce? Ce ai?
– Tort în frigider!

* De sărbători, să stați pe lângă oamenii care suferă din dragoste, ăștia mereu au alcool.

* Misoginism pe față…
Cum adică, un bărbat care zboară este Superman, iar o femeie care zboară este vrăjitoare???

* Nu vreau să închei anul certat cu nimeni, așa că… să își ceară toți scuze.

* La o școală din Oltenia:
– Copii, ce vreți să vă faceți când veți fi mari?
– Sibieni!

* UE interzice hrănirea porcului cu resturi. Va trebui scos la restaurant!

* – Măi, nesimțitule, de ce nu ai venit azi-noapte acasă?
– Nu mi-a fost somn.

* Am terminat de plătit curentul, gunoiul, întreținerea, rata la bancă… acum mă apuc să desenez cadourile de Crăciun!

* Azi dimineață spuneau la știri că cei care pornesc la drum să fie echipați cu lopată pentru zăpadă, lanțuri antiderapante, lichid pentru parbriz… eventual roată de rezervă.
Dacă vedeați ce ciudat se uita lumea la mine în autobuz…

* – Doamna Rozi, vă rog, lăsați pușca aia jos, că io nu vreau să vă violez!…
– No, aice nu mere cum vrei tu!…

* Vreau să-i salut pe toți credincioșii care mint, bârfesc și înșeală, dar nu beau și nu mănâncă de dulce… pentru că e post!

* Nevasta cu bărbatul, în pat:
– Bărbate, vreau să fiu ”mușcată”!
– Din partea mea, poți să fi și ”crizantemă”.

* Soțul și soția, la muncă de două zile în Germania:
– Bărbate, cum ai cumpărat cosiță fără să știi limba?!
– Am ridicat tricoul și i-am arătat coastele.
– Bine că nu te-am trimis după ouă…

* Un șofer beat este oprit de un polițist… beat și el. Polițistul:
– Dom’le, știți că nu aveți voie doi la volan?
Șoferul:
– Păi, dom’le, pentru asta tre’ să vii cu toată secția?!

* Ciclul bărbatului:
La 20 de ani îi plac toate femeile.
La 30 de ani îi mai place doar o femeie.
La 40 de ani îi plac iar toate femeile, în afară de una.
La 50 de ani rămâne doar cu cea pe care o plăcea la 30…

* O blondă merge pe stradă cu mașina, dar la un moment dat o ia pe contrasens. O oprește un polițist care o întreabă:
– Știți de ce v-am oprit?
La care blonda răspunde:
– Clar, vrei să ieși cu mine!

* Am cumpărat 1 kg bomboane de pom; mâine trebuie să cumpăr altele.

* – Mărie, ce face Moș Crăciun la noi în dulap?
– Drept să-ți spun, măi Ioane, îmi îndeplinește dorințele!

* Dacă împăratul Traian angaja Bechtel să-i facă podul de la Drobeta, în locul lui Apolodor, și-acuma eram daci liberi.

* Apropo, voi vă mai spălați pe mâini, că ăștia nu ne mai zic nimic!… O mai fi nevoie, n-o mai fi…!?

* Știri din Oltenia
O prostituată din Motru a fost condamnată la 30 zile de muncă în folosul comunității.
Comunitatea a fost foarte mulțumită.

* Te-a sunat cineva la 1 noaptea și tu ai răspuns urât? Nu se poate așa! Sună înapoi la 3 noaptea și cere-ți scuze. Bune maniere, ce mama naibii!

* Chiar și cu lacrimi în ochi, un om puternic găsește forța să spună ”Mai pot și friptură”.

* – Ați băut?
– Nu, am mâncat salată de varză cu oțet!
– Păi, și câtă salată ați mâncat?
– Patru sticle!

* Ultimele cuvinte înainte de culcare în America:
– Good night my love!
Anglia: – Sweet dreams, my baby!
Ardeal: – Mă, Gheorghe, ai încuiat poarta?

* Ai de capul nostru!
O nouă boală!…
”Otita anală” = patologie în care persoana afectată aude bine… dar o doare în cur!

* Măi, da’ nu mai luați cadouri gen pijamale, șosete, papuci de casă!!! E Crăciunul! Nu ne internăm în spital!

*

Bulgărașul de zăpadă (14)

continuare

Fața primarului s-a înăsprit și mai tare la auzul ultimei afirmații, care nu putea fi catalogată decât ca o obrăznicie venită din partea unui ignorant.

– Ai impresia că Dumnezeu ar putea rezolva problema pe care ți-ai făcut-o din prostie? Păi, dacă există acel Dumnezeu și te rogi la el, de ce te-a lăsat în necaz, deși Babici ți-a sfințit terenul? Crezi că nu știu ce se întâmplă în comuna mea? Trebuia să vii la mine de la început, să-mi ceri sfatul și soluții, nu să te plângi șefului de post și să aștepți ca el să-ți ridice un gard. Miliția nu are bani pentru așa ceva, popa te vrăjește cu puterea divină în care nici el nu crede, iar din credincioșii care se duc duminica la biserică, a doua zi îți fură din pământ, dacă nu le vinzi pe un preț convenabil. Acel Dumnezeu e pentru fraierii ca tine, în timp ce adevăratul sprijin de unde crezi că poate veni?

Tata nu știa ce să zică și nici să improvizeze nu mai era în stare. Dar tovarășul Moldovan aștepta neapărat să audă ceva.

– De la dumneavoastră?…, îngăimă omul, ca un elev prins cu lecția neînvățată și care căuta să ghicească răspunsul.

– Hai că s-ar putea spune și așa, dar eu sunt doar brațul care pune în aplicare deciziile venite de sus, adică de la Partid. Însă, la câtă școală ai, nu mă mir că nu știi nimic, nu ai un servici ca lumea și nici nu ai fost chemat să intri în rândurile membrilor merituoși. De aceea suntem noi puși la conducere, să venim cu soluții pentru orice problemă, inclusiv cea pe care ai creat-o. Un gard nu ar fi suficient în fața hoților înrăiți, e nevoie de o rezolvare tranșantă, iar eu știu cum putem scăpa definitiv de această plagă rușinoasă.

Primarul s-a oprit pentru a mai sorbi din cafea și a trage un ultim fum din chiștocul țigării. Totodată, această pauză dădea o greutate mai mare ideii geniale pe care omul din fața lui trebuia să o aprecieze. După o tuse rebelă și un pumn pe care și-l altoi în piept, fața i se lumină a revelație.

– Betonăm terenul cu pricina!, a decretat el cu măreție. Zici că oricum nu ți-e de trebuință și vrei să scapi de presiunea consătenilor, iar prin această lucrare nu mai trebuie să ai grija lor, ba mai ești scutit și de întreținerea locului.

Reacția tatei nu a fost chiar pe măsura așteptărilor, iar asta îl făcea pe tovarășul Moldovan să se irite din nou.

– Apăi, eu știu…, murmură tata. Să betonați o porțiune de teren dintre grădinile oamenilor? Ce-ar zice lumea?

– Auzi, eu nu ți-am adresat o întrebare, ci un anunț ferm care se va pune în practică în următoarele câteva zile. În loc să-mi fii recunoscător că te ajut, mai ești și impertinent. Asta mă duce cu gândul la situația ta materială și familială. Văd aici că ai nevastă și trei copii, pe care trebuie să îi crești cu un salariu de muncitor necalificat. Noroc că pe cel mijlociu ți l-a luat statul să-l întrețină și învețe, iar asta doar pentru că era vai de capul lui. Însă tot nu te descurci cu banii și de aceea te-ai fi gândit la o metodă prin care să-ți rotunjești veniturile. Profiți de naivitatea prostimii și le vinzi pământ sterp pe bani buni, că mulți sunt care cred în minuni, în miracole și în povești bine ticluite.

Degeaba nega omul din cap și încerca să strecoare câte un ”nu” timid, primarul răsfoia cu febrilitate un dosar pe care-l avânta deasupra biroului de câte ori mai găsea câte ceva relevant, după părerea lui.

– Te plângi că o duci greu, dar de fapt ești leneș și pus pe căpătuială din învârteli obscure. Scrie aici că ai, pe lângă grădina din preajma casei, un teren fertil de 25 ari, plasat lângă calea ferată, cam la un kilometru distanță de domiciliu. Dar nu l-ai dat obștii pentru colectivizare, pe motiv că ai un venit mic și îți crești animalele de pe urma lui. Ei bine, această parcelă de pământ intră de astăzi în dotarea CAP-ului, ca să nu faci negoț și cu el, prin tot felul de șmecherii.

– Dar, dom’ primar, eu chiar n-am făcut nimic cu pământul ăsta, iar celălalt mă ajută să-mi hrănesc găinile, un porc și o vacă, a îndrăznit tata să ridice puțin tonul. Nu ne lăsați fără el, că am de crescut trei copii. Chiar și cel de la internat vine acasă în vacanțe, e nevoie de bani pentru tren și pachete cu mâncare.

Primarul nu voia să revină asupra hotărârii luate, ci i-a făcut semn cu degetul arătător lipit pe buze, plus o încruntare a frunții.

– Astea sunt dispoziții venite de sus, iar eu nu pot să fac altceva. În schimb, te pot ajuta să nu pierzi și mai mult, cum ar fi serviciul pe care-l ai sau chiar ceilalți doi copii, ca să nu zic de închisoarea care te poate aștepta. M-am făcut înțeles?

Omului i se puteau vedea lacrimile din ochi, pe care se străduia din răsputeri să le țină în frâu. Cuvintele i-ar fi făcut imposibil acest efort, de aceea nu a putut decât să dea din cap a încuviințare.

– Așa te vreau. Nu trebuie decât să faci ce-ți voi spune, iar partidul nostru te va readuce printre cetățenii onorabili ai localității, așa cum a fost și socrul tău, sculptor talentat în piatră și de mare folos societății noastre. Fii cuminte și, până ajunge betoniera, ar trebui să eliberezi drumul către locul de golire. Rămâi acasă, că nu știu câți oameni găsesc pentru lucrare, și mai lasă figura asta amărâtă. Ar trebui să fii mulțumit că nu te pun să plătești betonul și lucrarea, după cum s-a cuveni.

Dar tata era parcă amețit de lovitura prea dură pe care a primit-o, ca și cum s-ar fi rupt ceva în sufletul lui. Nu și-a mai amintit cum a ieșit din birou, doar în stradă a început să simtă durerea. Nu avea curajul să dea ochii cu mama și să-i spună nenorocirea, așa că a apelat la singurul stimulent pe care-l cunoștea: alcoolul. S-a oprit la crâșmă și a băut pe datorie până s-a îmbătat și a venit mama să-l ducă acasă. Dar deja știa toată lumea din jur ce a pățit și cum avea să dispară lutul miraculos.

A doua zi, primarul a suferit un infarct și a murit. Betoniera nu a mai venit, dar cele 25 ari de pământ bun erau deja în posesia CAP-ului.

Riscul Îndepărtării

Riscul Îndepărtării

de Petru Racolța Ridică un deget și vei simți dincotro bate vântul, Înalță toată mâna și vei găsi un sprijin de care să te agăți, Scoală-te în picioare și te vei putea măsura cu munții, Sări cât poți de tare și s-ar putea să atingi stelele cu fruntea. Dacă ai reușit să te înalți, apleacă-ți … Sigue leyendoRiscul Îndepărtării


Țintite

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Deoarece la nunta dintre PNL și PSD nu se știe care va fi mireasa, se vor fura banii!

* La psiholog:
– Cineva dintre prietenii dumneavoastră suferă de alcoolism?
– Nimeni nu suferă, la toți ne place!

* Cele mai cunoscute expresii din lume sunt ”I love you” și ”Made in China” și niciuna nu-ți oferă vreo garanție.

* Virusul ăsta nou, omicron, e unguresc. Corect se spune… un micron.

* Când eram mici ne prefăceam că plângem.
Acum, ne prefacem că zâmbim…

* Să împărtășești emoțiile cu copiii tăi e ceva foarte important.
Acum, de exemplu, plângem împreună în fața temei la mate.

* Tocmai setam o parolă vocală la noul meu telefon, când un câine a lătrat și a fugit. Încă mai caut câinele ăla să-mi deblocheze telefonul.

* – Maestre, de ce nu am și eu succes în viață?
– Ai privit apusul soarelui în munți?
– Da, maestre.
– Ai văzut zborul lin al vulturilor deasupra piscurilor?
– Da, maestre.
– Ai contemplat luna într-o noapte senină?
– Da, maestre.
– Păi, vezi, îți pierzi timpul cu nimicuri de astea în loc să pui osu’ la treabă!

* Nici prost nu mai poți fi în ziua de azi…
Ai prea multă concurență!

* Mi-e dor de Revelioanele alea cu ”fiecare aduce ce vrea”, în care ne trezeam cu 24 de platouri de salată boeuf și nicio pâine.

* – Vecine, iar te-a pus nevasta să speli geamurile?
– Nu râde, bă. Și ea mă ajută când spăl vasele!

* Nu luați antidepresive și laxative în același timp. Riscați să vă căcați pe voi de fericire.

* La fetele care au fost cuminți vine Moșu’!
La fetele care nu au fost cuminți vine Moașa…

* M-am lăsat de băut.
Dacă am bani, mă apuc iar.

* I-am scris Moșului tot ce îmi doresc și m-a blocat!

* Un tip își lasă barbă pentru prima dată în viața lui. Un prieten îl întreabă:
– De ce ți-ai lăsat barbă?
– Ca să nu-și dea seama vecinul cât de mult seamănă fiul său cu mine.

* – De ce nu răspunzi la telefon?
– … Am mâncat usturoi!

* Trei ruși într-un bar.
– Chelner, trei halbe de votcă!
Se uită chelnerul și nu-i vine să creadă.
– Trei halbe?!
– Da!
Primesc halbele și le termină repede.
– Chelner, încă trei halbe de votcă!
Chelnerul le aduce. După ce termină fiecare de băut, unul dintre ei cade sub masă.
– Chelner, două halbe de votcă!
– Dar domnul?, arătând spre cel căzut.
– Niet, el șofer!

* Un oligarh rus, cu un Mercedes ultimul răcnet, este oprit în trafic de un polițist. În spatele lui mai opresc o ambulanță și o mașină de pompieri. Polițistul întreabă:
– Astea pentru ce sunt?
La care rusul:
– Vă cunosc eu pe voi. Acuși începi, unde ți-e trusa medicală, unde ți-e stingătorul…

* La finalul unui mare război între ruși și americani, se hotărăște ca pacea să fie marcată printr-o luptă de câini care să decidă învingătorul. Vin americanii cu un câine imens, cât un taur. Rușii, cu un cățel lung și plat. Începe lupta. Nici nu trec două secunde și câinele americanilor e transformat într-un morman de carne. Americanii:
– Bă, sunteți nebuni? Știți câte milioane de dolari am cheltuit pe programe de modificare genetică, pentru obținere câinelui ăsta?
La care rușii:
– Da’ voi știți cât de greu este să faci operații estetice pe crocodili?!

* În Uniunea Sovietică are loc o anchetă la o maternitate. Unei asistente i-a dispărut lănțișorul de aur de la gât, cu tot cu medalion.
Vine miliția, caută, cercetează, iar într-un târziu găsesc aurul în pătuțul unui bebeluș unde, probabil, asistenta îl scăpase din greșeală.
Asistenta, victorioasă, exclamă:
– A avut dreptate tovarășul Stalin, nimeni nu se naște nevinovat!

* Cercetătorii ardeleni au descoperit că oricâtă mâncare le-ai da musafirilor, tot se îmbată.

* Au dispărut pozele cu ghete, acum au apărut cele cu brazi, urmează cele cu salată de boeuf…

* – Care e secretul relației voastre?
– Facem dragoste de trei ori pe săptămână. El lunea, miercurea și vinerea. Eu marțea, joia și sâmbăta. Duminica stăm acasă.

* I-am spus soției:
– Începând de azi și până la Crăciun, am să pun 50 lei într-un borcan, de fiecare dată când facem sex. Tu singură decizi cât de scump ar trebui să fie cadoul de Crăciun.

* Femeia își întreabă soțul ce ar vrea pentru micul dejun:
– Niște ochiuri cu șuncă? Suc de grapefruit și o ceașcă de cafea?
El refuză:
– Nimic, cred că de la Viagra mi-am pierdut pofta de mâncare.
La prânz, ea îl întreabă din nou:
– O ciorbică de burtă? Un grătar cu cartofi prăjiți? Niște berici?
El refuză:
– Nimic, cred că de la Viagra mi-am pierdut pofta de mâncare.
Seara, la cină, ea vine din nou cu oferta:
– O slăninuță bună cu ceapă roșie? Un pic de telemea cu roșii? Niște vinuț?
El reuză:
– Nimic, cred că de la Viagra mi-am pierdut pofta de mâncare.
Ea explodează:
– Atunci dă-te jos de pe mine că mor dracului de foame!

* – Nu te întristează faptul că toți prietenii tăi sunt căsătoriți și tu nu?
– Mă întristează, dar nu am cum să-i ajut.

* O moldoveancă la McDonald’s:
– O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliți, două filii di mămăligî cu ghițăl la mișloc șî compot di ghișină.

Ne-ar trebui mii de inimi

Am avea nevoie de două inimi,
Cu una să trăim liniștiți
Și cu cealaltă să iubim intens,
Zi după zi, noapte după noapte.

Simt o mare pizmă pe caracatiță,
Pentru că i-au fost dăruite trei inimi,
Probabil că ea e cea mai iubitoare
Dintre viețuitoarele Pământului.

Ar fi ideal să avem mii de inimi în piept,
Să bată fiecare pentru o anumită iubire,
Astfel nu am mai neglija pe nimeni
Și nici noi nu am mai fi uitați vreodată.

Inimioare rosii Poza gratuite - Public Domain Pictures

 

Bulgărașul de zăpadă (14)

Părinții mei au făcut doar câte patru clase, cât să poată scrie, citi și socoti banii, zilele, anii. Se vedea, însă, că mama a fost mai bună la învățătură, din moment ce doar ea mi-a scris și trimis rândurile pe care le așteptam cu mare nerăbdare în internat. Și tot ea era cea care aduna și împărțea bugetul mic al familiei, ținut cu sfințenie într-o cutie de pantofi care era așezată pe raftul cel mai de sus al dulapului. Ca să nu ajungă copiii, respectiv eu și soră-mea, la ei. Adesea – de obicei în zilele de chenzină sau înaintea unor cheltuieli mai mari – luau cutia, scoteau bancnotele, și mama le număra în fața tatei, explicându-i pentru ce e planificată fiecare sumă. Eu îi priveam curios și puteam descifra pe chipurile lor dacă ne ajung banii sau urmează o perioadă de recesiune în familia noastră. La sfârșit, tot ”contabila” casei era cea care-i așeza la loc cu sfințenie și îi punea de unde i-a luat, ca pe o comoară vitală. Deși avea școală puțină, ca multă lume din acele timpuri, mama era convinsă că numai prin învățătură ne puteam realiza și să ajungem ”domni”, așa cum nu au ajuns ei să fie. Aveau amândoi părinții un respect pentru oamenii cu carte, cum ar fi învățătorul, profesorul, popa, doctorul și, nu în ultimul rând, primarul localității.

Acestea fiind spuse, poate veți înțelege cât de mare le-a fost surpriza când li s-a comunicat că tata e așteptat ”în audiență” la domnul primar Moldovan. Mai trecuse părintele meu pe la primărie, dar numai pe la secretariat, pentru niște acte absolut esențiale. Pe primar îl știa din văzute și-l recunoștea când trecea grăbit în șareta cea elegantă, fără să-l învrednicească măcar cu o privire. Iar această stare de fapt îl făcea să simtă mari emoții la gândul că se va întâlni față în față cu cel mai important om al localității, chiar în biroul lui. Nici mama nu putea rămâne impasibilă, ba a intrat într-o febră a pregătirii omului ei, din punct de vedere a înfățișării și stării de spirit. A sacrificat toți banii pe care-i aveau pentru alte cumpărături și l-a trimis la tuns, i-a cumpărat o cămașă nouă, o căciulă și o cravată, l-a pus să facă o baie temeinică și i-a curățat bine de tot costumul cu care mergea la biserică. Între toate aceste treburi, nu contenea să-și instruiască bărbatul cum să se comporte și ce să răspundă la întrebările pe care le presupunea. Bănuiau ei că-i vorba de pământul acela de poveste, dar nu puteau să știe precis dacă era de bine sau de rău. Iar imaginația dădea loc la atâtea posibilități, cu întrebări și răspunsuri sucite și răsucite în fel și chip, încât tatei îi provoca dureri de cap. Dar a răbdat scrâșnind din dinți, pentru că nu avea încotro, iar cu femeia nu avea câștig de cauză în nicio ceartă.

A venit ziua și ora când tata a trecut, cu inima trepidând de emoție, pragul anticamerei în care își câștigau existența două secretare tinere, blonde și nespus de atrăgătoare. Erau gemene și amândouă răspundeau la același nume: Scumpi. Dar, pentru ca să nu existe vreo confuzie, uneia i se spunea Scumpi Unu, iar celeilalte, Scumpi Doi. Și tot în acest scop, una era îmbrăcată într-o rochie roșie și suficient de sumară pentru a i se putea admira dotările naturale, iar cealaltă într-una galbenă, cu aceleași dimensiuni și provocări. În acel moment, Scumpi Unu își împrospăta oja de pe unghiile degetelor fine, în timp ce Scumpi Doi era ocupată cu prepararea cafelei. Privirea celei dintâi l-a măsurat pe tata de la căciulă și până la pantofi, fără să-și întrerupă activitatea meticuloasă.

– Ce dorești, bade?, a întrebat ea cu un deranj vizibil.

– Mi s-a spus că-s așteptat în audiență, a îngăimat cu greu tata, afectat de parfumul îmbătător al domnișoarei.

– Aaa… stai puțin să văd dacă dom’ primar e pregătit să te primească, a răspuns Scumpi Unu, continuând să-și desăvârșească treaba.

Omul s-a conformat, mulțumit că mai are timp să se pregătească sufletește și să le admire cu coada ochiului pe cele două frumuseți. Într-un târziu, blonda și-a examinat în ansamblu munca și, părând satisfăcută, a pus mâna pe telefon, întrebându-l pe șef dacă-i liber pentru vizitator.

– Poți intra, i s-a adresat apoi tatei.

Acesta a simțit un fior mai puternic, dar asta nu l-a împiedicat să-și amintească instrucțiunile primite de acasă. Și-a descoperit printr-un gest mecanic capul, rămânând cu căciula într-o mână, după care și-a făcut curaj să treacă de ușa capitonată. Așa cum s-a așteptat, în spatele unui birou impresionant, îl aștepta un om la fel de maiestos, îmbrăcat într-un costum albastru, completând astfel tricolorul cu secretarele. Primarul nu s-a ridicat, dar toată lumea știa că-i înalt și cu burtă mare, care-i dădea prestanță în fața norodului. Calitate completată din plin de felul lui de a vorbi: aspru față de subalterni și amiabil când se adresa conducătorilor din municipiu.

– Dumneata trebuie să fii… ăla cu pământul…, a încercat el să ghicească, în timp ce-și aprindea o țigară lângă cafeaua proaspăt adusă.

– Petre îmi zice, domnule primar.

– Mă rog, n-are importanță asta, a dat el din mână a lehamite. Mai important e că ai dat de dracu.

Tata își mototolea căciula nouă între palme, încercând să-și amintească dacă avea pregătită vreo expresie pentru această acuzație. Nu, precis că nu se aștepta la asta, deci trebuia să improvizeze.

– Tot de pământul ăla blestemat îi vorba?, întrebă el cu un nod în gât.

– Chiar că e blestemat, omule, se răsti bărbatul de după fumurile de țigară. Ne-ai făcut comuna de rușine cu el. Afacerile dumitale au ajuns la urechile secretarului județean de partid, care mi-a trasat sarcini precise. Pământul acela trebuie să dispară pentru totdeauna și nici să se mai audă de el.

– Păi, eu vi-l dau când ziceți, că oricum nu-l folosesc, încercă tata să se justifice. N-am plantat sau semănat nimic pe el și nici afaceri nu fac. Ba îmi aduce numai necazuri, că trebuie să-l păzesc de cei care vor să ia din el, de parcă ar fi bun la ceva.

O palmă puternică lovi biroul primarului, făcând să trepideze scrumiera de alături. Edilul avea o fire aprigă când găsea omul în fața căruia să și-o etaleze.

– Crezi că primăria are nevoie și de problemele tale, omule? Ce n-ai înțeles din indicația că trebuie să dispară din localitate, din județ, din țară?

– Și cum aș putea să duc la capăt o sarcină ca asta? Că doar nu-s Dumnezeu…

va urma

Statul CIAD susține că România postdecembristă I-A FURAT MODELUL  DRAPELULUI. Cum de s-a ajuns la un aspect identic al celor două steaguri? |  Cunoaste lumea