Revolta din ogradă: Familia Dințescu

În episodul trecut („Lacul Auriu”), i-am lăsat pe eroii noștri rătăcind în mijlocul oceanului. Dar cum au ajuns ei pe o barcă improvizată, după ce au trecut de Cascada Diavolului, vă invit să aflați din rândurile care urmează.

După ce entuziasmul s-a mai potolit, curcanul Gogu a propus un popas de noapte, căci erau frânți de oboseală și de foame, iar noaptea se așternuse aproape în totalitate. Acoperiș le-au fost ramurile celui mai apropiat arbore și, după ce au mâncat ce mai era în desaga de pe spinarea căluțului Călin, s-au cufundat într-un somn adânc. Șoricelul Chițac, cuibărit în blana călduroasă a cățelului Hamlet, iar Gogu, cățărat pe coama deasă a lui Călin.

Dimineața i-a trezit prin ciripitul vesel al păsărelelor și razele blânde ale soarelui. Curcanul a dat semnalul de pornire și au luat-o la vale, în stânga având prăpastia în care se vărsa șuvoiul de apă al Cascadei Diavolului, iar în dreapta, cealaltă jumătate a Pădurii Întunecate, în care se temeau să intre.

După un drum ce a durat până la amiază, hăul prăpastiei a fost înlocuit de un curs de apă mai liniștit, ce-i îmbia la o binemeritată zăbavă. Astfel că s-au oprit și au savurat din licoarea limpede și rece. Era cald și nu-și puteau închipui cât mai aveau de mers. Au scos Piatra Cunoașterii și ea le-a arătat că sunt pe calea cea bună. Trebuiau doar s-o țină tot înainte, urmând cursul apei.

Nu le rămânea decât să se îndemne reciproc la drum, și așa au făcut până când au dat de un dig făcut din trunchiuri de copaci și pământ și care dădea naștere unui iaz. Pe mal se agitau o mulțime de rozătoare ciudate, ce purtau în gură crengi și pietricele. În timp ce echipa noastră îi privea în derută, cel mai impozant dintre ei se apropie și-i întrebă curios:

– Ce vă uitați ca lupul la fructe de pădure? N-ați mai văzut lac de acumulare? Sau v-ați rătăcit? Că o așa adunătură ciudată nu a mai trecut prin aceste locuri…

– Nu ne-am rătăcit deloc!, se oțărî Gogu de la înălțimea spinării lui Călin. Suntem în drum spre Valea Veșnic Verde și știm că ăsta-i drumul bun. Dar apa asta ne stă în cale și nu văd cum am trece-o.

Blănosul din fața lor râse cu poftă, arătându-și dinții mari și ascuțiți:

– Noi suntem castori și, de asemenea, ingineri în construcții. Pe mine mă cheamă Dințescu și asta e familia mea. Trebuie să întărim digul, fiindcă or să vină ploi mari și râul se va umfla. Am auzit de valea pe care o căutați, dar nu aveți cum ajunge acolo.

Chițac nu se putu abține:

– Și de ce, mă rog? Nu te lua după aparențe, fiindcă deși suntem mici, mai ales eu, nici nu știi ce multe putem face! Ne-am bătut cu lupii și le-am tras clapa!

Bătrânul castor se uită mai bine ca să vadă de unde vine acea voce subțire și după ce-l desluși pe șoricel, răspunse:

– O fi adevărat ce zici, dar nu știu cum o să vă descurcați pe apă. Trebuie să ajungeți pe Lacul Auriu, care e foarte mare și pe care-i greu a-l traversa. Cum credeți că veți face? Numai oamenii pot, și numai pe vase mari. Aveți așa ceva? Și chiar dacă ați avea, știți să le conduceți?

Eroii noștri s-au privit unul pe altul și au tăcut un timp. Apoi, Călin a zis cu o jumătate de gură:

– Trebuie să fie o cale…

Se vede treaba că lui Dințescu senior i se făcu milă de ei și de aceea le-a spus:

– Oricum, cred că sunteți obosiți și flămânzi după atâta drum. Poftiți de vă odihniți și mâncați ce se găsește pe aici, iar mai târziu ne vom gândi ce e de făcut.

Invitația era binevenită și așa au făcut. În iazul făcut de castori mișunau o mulțime de pești și Hamlet a reușit să captureze câțiva, spre marea lui satisfacție. Iarba era bogată și suculentă, iar Călin era dornic s-o savureze. Mai erau fructe de pădure zemoase și alte bunătăți din rezerva familiei de rozătoare. După ce s-au îndestulat, Dințescu le-a prezentat familia:

– Suntem mulți, dar harnici și avem tot ce ne trebuie. Ne-au făcut ceva probleme șobolanii, care nu știau decât să fure sau să cerșească, ba chiar să distrugă. Degeaba am încercat să-i obișnuim cu munca și să se poarte civilizat. Ne-am convins că neamul lor nu poate să se schimbe și singura soluție a fost să-i fugărim dintre noi. Acum e liniște și ne putem bucura de roadele eforturilor noastre. Dar să revenim la necazul vostru, la care m-am gândit… și nu cred că-i chiar de nerezolvat

– Cum? Cum!?, s-au auzit patru voci simultane.

– Trebuie să recunosc că e o soluție riscantă și e nevoie de mult curaj, ținu să precizeze bătrânul.

– Suntem cei mai curajoși! Nu ne e frică de nimic!, sări Hamlet cu patos.

– Chiar așa!, interveni Gogu. În calitate de comandant, pot să spun că ne asumăm orice risc.

Văzându-le hotărârea, castorul le-a expus planul lui:

– Știu un arbore mare, cu o scorbură încăpătoare. Dacă ne apucăm de muncă mâine dimineață, cu toată familia, până seară reușim să-l doborâm și să-l transformăm într-o barcă. Voi trebuie să vă strângeți provizii de apă și mâncare, că drumul va fi lung. Vă încumetați?

Toți au răspuns afirmativ, plini de entuziasm. Mai era o nelămurire, pe care Gogu voia s-o clarifice:

– De ce faci asta? Noi nu avem cu ce să vă răsplătim pentru generozitate.

Dințescu zâmbi înțelegător:

– E bine să ajuți pe cei care merită, iar voi se vede că meritați. Într-o zi, poate că o să ne ajute și pe noi cineva, și așa binele prosperă. Dacă toți am fi răi, am dispărea de pe pământ.

Au încuviințat cu toții din cap, apreciind înțelepciunea și bunăvoința bătrânului. Apoi au adormit pe rând, povestindu-i aventurile prin care au trecut. Ziua care venea era încărcată și ea a început de cum s-au ivit primii zori.

Toată familia de rozătoare a pornit și s-au apucat de treabă la copacul scorburos, care era într-adevăr uriaș. Chiar și Chițac a ținut să ajute la ros, numai că nu putea ține dinții cu castorii. Între timp, Gogu, Hamlet și Călin culegeau iarbă și fructe de pădure, pe care le ambalau în cornete de frunze verzi și mari. Dințescu le-a arătat o plantă cu frunze impresionante prin mărimea și rezistența lor, dar și prin faptul că erau subțiri și ușoare. Li se spunea Aripi de Fluture și câteva din acestea erau ideale pentru barcă, în loc de pânze.

Se vedea că bătrânul rozător era un bun conducător, fiindcă, spre seară, treaba era gata. Au găsit și niște vreji rezistente, precum lianele, cu care au legat barca de Călin și au tras-o până la malul râului. Aceste funii naturale le vor fi de trebuință în loc de parâme.

Scorbura a fost finisată ca la carte și încăpeau toți patru, plus proviziile. Pe când se înnopta, erau gata cu pregătirile. Au mâncat și s-au culcat, răpuși de o altă zi obositoare.

Dimineață erau emoționați cu toții și, după numeroase mulțumiri adresate familiei Dințescu, s-au îmbarcat, asigurându-i că nu vor uita niciodată ce au făcut pentru ei. Călin a tras bușteanul în apă și apoi a sărit și el în scorbură. Barca, astfel improvizată, plutea în aval, mânată de curentul râului. În timp ce se îndepărtau, le-a ajuns la urechi un ultim sfat de-al castorului:

– Când veți ajunge la Lacul Auriu să nu beți apă din el! Puteți înnebuni sau chiar muri! Mâncați fructe…

Apoi nu s-a mai auzit decât sunetul necontenit al apei.

Advertisements

Epigrama care mușcă (XCI)

De la toamnă, șahul va fi predat în școli. Printre experții în tactici și strategii pe tabla cu 64 de pătrățele (și nu numai), sunt: Victor Ponta, Traian Băsescu și… Elena Udrea!

81876100_82650300

ȘAHUL ȘI POLITICA

De acuma înainte

Vom avea mai multă minte,

Chiar și rușii or să se teamă,

C-avem doi nebuni răi… și-o damăăăă!

.

P.S. – Noi suntem, de bună seamă,

Pionii sacrificați,

Ce nu se transformă-n damă,

Ci-n măgari încornorați.

Actorul și politica

Mircea Diaconu este un mare actor. Îi amir firescul personajelor, care nu de puține ori sunt glazurate cu un umor fin, uneori de esență tragică. Stau mărturie cele peste 50 de filme și numeroase roluri în teatru.

Actorul a prins gustul politicii. La început a trecut pe la Alianța Civică, membru fondator, apoi s-a apropiat de liberali. Atât de mult că l-au ales vicepreședinte al partidului. Numai că actorul joacă mai multe roluri chiar și în politică. A cochetat și cu Convenția Democratică. A mai avut puseuri de candidat la primăria Capitalei. S-a lipit de directoratul unui teatru bucureștean. Numai că era și senator și apoi ministru al Culturii. Cei care se ocupă cu legile au spus că nu este bine. Așa că Mircea Diaconu a fost pus pe tușă.

Deși clamează modestia, băiat dintr-un sat argeșean, actorul este extrem de tenace. Își pune masca unui om banal. Este fascinat de personajele lui Vasili Sukșin – din Călina roșie – ori ale lui Polanski – din Cuțitul din apă. În treacăt fie spus aici, ne apropiem foarte mult. Pentru Mircea Diaconu, politica este forma de organizare a nemulțumirilor noastre. Numai că această manifestare îmbrățișată de un politician nu dă bine pentru colegii de partid. Așa că, alegerile pentru europarlamentare l-au întărâtat și a luat înfățișarea de independent. Un nou rol pentru Mircea Diaconu. La anunțarea rezultatelor, Mircea Diaconu a devenit eroul acestor alegeri. A lăsat în urmă partide cu ambiții mari în politică. Personaje cunoscute, orgolioase, care au consumat energie și finanțe, au fost depășite de fostul liberal.

mircea_diaconu_56446600

Chiar partidul proaspăt răsădit, avându-i în frunte pe Traian Băsescu și Elena Udrea nu a reușit să țină cadența actorului. Măi să fie, mi-am zis în noaptea marilor neliniști politice pentru cei care s-au aflat în joc. Am căutat și eu să-mi explic miraculoasa ascensiune. Imediat am desenat în mintea mea un nou tip de candidat. Mi l-am adus aminte cum a cutreierat țara. Într-o mașină Aro. Și-a făcut campania prin florării, în stradă, în fața teatrelor. Adversarii, care s-au ivit imediat, l-au catalogat ca milog. Mie mi-a plăcut haiducia de unul singur. Un personaj romantic într-o lume afurisit de pragmatică. M-am întrebat: ce vrei, domnule Diaconu? El răspundea: schimbarea României în Europa, dar și respectarea drepturilor cetățenilor! Asta ne trebuie, oameni buni!

În timp ce se vărsa sânge în unele partide, Diaconu triumfa. Ziarele scriau: Mircea Diaconu, al patrulea partid al țării! Asta atrage atenția și cere explicații. Cum un independent, fie el un mare actor, a câștigat atâtea voturi? 372.730 de alegători l-au preferat. Numai că miracolul a început să fie deslușit. Comentatorii, sociologii au developat situația. După ce a fost ajutat de o televiziune albastră, sprijin serios a venit din partea pesediștilor. Diaconu a câștigat voturi în fiefuri tradiționale ale PSD-ului, spune sociologul Vasile Dâncu. Mircea Diaconu, un experiment strategic al PSD-ului. Entuziasmul haiducului mi s-a diminuat. Nu ești ce pari a fi, domnule actor!

Chiar premierul Ponta a recunoscut public că în secțiile de votare, oamenii lui au supravegheat voturile acordate actorului. Să ne gândim ce va face europarlamentarul Diaconu de unul singur la Bruxelles? Mai mult ca sigur că se va alia pesediștilor. Mai rămâne să aflăm cât a fost un vot natural și câte mânuite din umbră. Actorul și politica! Poate actorul și sălbaticii. Oricum este o nuntă de piatră.

După Gheorghe Pârja („Graiul Maramureșului”)

Efectul orgasmului asupra creierului

Ce efect neașteptat are orgasmul asupra creierului?

Potrivit cercetătorului Barry Komisaruk, se pare că, spre deosebire de exercițiile pentru minte, precum integramele, orgasmul este benefic pentru întregul creier, nu doar pentru o anumită regiune.

org

Mai mult, prof. Komisaruk susține că această senzație poate suprima durerea, ceea ce înseamnă că ea ar putea fi utilizată, printre altele, pentru a ușura durerile din timpul nașterii. Depresia, anxietatea și dependența ar putea să fie și ele tratate dacă cercetătorii vor valorifica în scop științific mecanismul din creier care produce senzația de plăcere..

Barry Komisaruk, cercetătorul american în vârstă de 72 de ani, studiază orgasmul din anii 1960, atunci când a inițiat primele cercetări pe șoareci. Abia în 1982, omul de știință a început să realizeze primele teste clinice pe indivizi umani.

„În timpul orgasmelor se observă o creștere uriașă a fluxului sanguin în creier. Fenomenul aduce toate substanțele nutritive și promovează oxigenarea creierului. Exercițiile pentru minte (precum integramele sau Sudoku) cresc activitatea cerebrală, însă numai în anumite regiuni. În schimb, orgasmul activează întregul creier”, a explicat omul de știință.

Prof. Komisaruk a ajuns la aceste concluzii după ce a studiat mai multe femei voluntare în laboratorul de psihologie din cadrul Universității Rutgers, New Jersey. În timpul experimentelor, femeile erau așezate într-un aparat de imagistică prin rezonanță magnetică funcțională (fRMN) pentru a li se observa activitatea cerebrală în timp ce experimentau orgasme.

Deși specialistul studiază acest fenomen de zeci de ani, domeniul continuă să fie foarte puțin studiat la nivel mondial, motiv pentru care Komisaruk crede că mai sunt încă multe informații științifice nedescoperite și multe întrebări fără răspuns, încă.

„Practic, nu știm mai nimic despre plăcere. Însă este important să înțelegem modul în care creierul o produce. Care parte din creier produce o asemenea plăcere? Putem oare să folosim această plăcere în scop medical?”, a mai declarat prof. Komisaruk.

Sursa: The Telegraph

Alegerea vestică a liderilor ruși

De ce Putin, Medvedev și Lavrov își țin copiii în Europa și SUA?

Deși au criticat în permanență și nestingherit țările europene, majoritatea liderilor ruși au proprietăți scumpe și conturi bancare în statele din Occident sau în SUA. Ba mai mult, toți acești critici ai UE și patrioți ai Rusiei își țin copiii și nepoții în Occident sau în America. Așadar, părinții își trimit copii să trăiască în Vest, își cumpără proprietăți, le trimit bani și chiar au dublă cetățenie.

„Toate acestea se întâmplă dintr-un motiv simplu – ei disprețuiesc Rusia, oamenii acestei țări și au pus cruce țării de mult”, scrie Aizen Tancio, autorul cercetării de mai jos. Deși lista copiilor și nepoților liderilor din Rusia care trăiesc în Occident este destul de mare, autorul prezintă, pe scurt, câteva dintre ele.

Pentru început…

1. Familia președintelui Putin

Despre familia președintelui se știe foarte puțin, ținând cont de stilul său de viață, ascuns de ochii lumii. A fost căsătorit și a divorțat. La începutul anilor ’90, Putin a revenit la Sankt-Petersburg, însă pe fiicele sale le-a trimis în Germania, unde au studiat la prestigioasa școală germană „Peterschule”. La mijlocul anilor ’90, s-au întors în Rusia și în 1996 s-au mutat la Moscova. Dar nici aici fiicele nu au părăsit calea germană. „Școala nemțească a Mosvcovei” există și în prezent, fiind îngrădită de un gard verde și camere video, iar peste tot sunt inscripțiile „Achtung!” (n.r.: Atenție!).

La începutul anilor 2000, ambele fiice ale lui Putin au fost înregistrate ca studente la Universitatea de Stat din Sankt-Petersburg, dar nimeni nu le-a văzut niciodată. Este cunoscut faptul că cea mai tânără fiică – Ecaterina – locuiește în Germania, la München. În 2013, a avut loc nunta Ecaterinei Putin și a lui Yong Joon Vaughn (coreean) și s-a petrecut într-un hotel din Maroc, fiind descrisă drept o petrecere grandioasă.

Cea mai mare fiică a lui Putin – Maria – trăiește în Olanda, în orașul Voorschoten, aproape de Haga, și nu locuiește singură, ci cu un olandez în vârstă de 33 de ani. Maria Putin trăiește într-o casă de lux, având un penthouse la ultimul etaj.

Fiicele lui Putin merg, deseori, în Italia, la invitația lui Silvio Berlusconi, cu care Putin este prieten de familie.

2. Familia prim-ministrului rus, Dmitri Medvedev

Medvedev este căsătorit cu o evreică, Svetlana Linnik. Soții Medvedev au un fiu – Ilya Medvedev. În prezent, el studiază în Rusia, dar a declarat într-un interviu că își va continua studiile la Universitatea Massachusetts din SUA.

3. Familia ministrului de Externe, Serghei Lavrov

Singura fiică a ministrului Afacerilor de Externe, Ecaterina, trăiește și își face studiile în Statele Unite ale Americii. În prezent, absolvă Universitatea Columbia din New York și intenționează să se stabilească cu traiul în Statele Unite.

4. Familia vicepreședintelui Dumei de Stat, Serghei Jelezneak

Toate cele trei fiice ale vicespeakerului Dumei de Stat, Serghei Jelezneak, învață peste hotare. Ecaterina – la o școală elvețiană de elită (studiile anuale costă 2,4 mln. de ruble, din clasa a VI-a, până în a XII-a); Anastasia – la Londra, la universitate (anual, costul studiilor este de circa 630 de mii de ruble). Cea mai mică fiică, Liza, la momentul actual, de asemenea, locuiește la Londra. Interesant e că „marinarul patriot” Jelezneak a declarat un venit de 3,5 mln. de ruble. Cu toate acestea, el achită anual 11 mln. pentru studiile copiilor săi în universități occidentale.

5. Familia vicespeakerului Dumei de Stat, Alexander Jukov

Fiul său, Petru Jukov, a studiat la Londra și chiar a stat în închisoare acolo. Jukov Jr. a participat într-o încăierare, fiind beat, și a fost condamnat la 14 luni de închisoare.

6. Familia vicespeakerului Dumei de Stat, Serghei Andenko

Fiica acestuia trăiește și studiază în Germania.

7. Familia deputatului rus, Veaceslav Fetisov

Fiica Anastasia a crescut și și-a făcut studiile în SUA. Anastasia n-a mai învățat să scrie și să citească în rusă.

8. Familia viceprim-ministrului, Dmitri Kozak

Fiul cel mare al vicepremierului Dmitri Kozak – Alexei – are cel puțin șase ani de când locuiește în străinătate și are afaceri în domeniul construcțiilor. Este coproprietar al mai multor firme străine, printre care „Red”, „McBride” etc. Fratele mai mic, Alexander, lucrează la „Credit Suisse”. În acest an, autoritățile germane și Statele Unite au acuzat banca elvețiană că-și ajută clienții să facă evaziune fiscală. Investigația este în curs de desfășurare.

9. Familia deputatului Dumei de Stat A. Remezkova, din cadrul fracțiunii „Rusia Unită”

Fiul cel mare, Stepan (Ștefan – n.r.), a absolvit recent Colegiul Militar „Valley Forge” din Pennsylvania (un an de studii costă peste un milion de ruble). Fiul deputatului a fost instruit în cadrul programului pentru ofițerii Armatei SUA (!). Apoi, Stepan s-a înscris într-o universitate privată din Hempstead, New York. Cel de-al doilea fiu al deputatului, Nicolae, studiază în Marea Britanie din 2008, la școala privată „Malvern College”. Fiica mezină locuiește în Viena, unde este gimnastă. Maria Remezkova a reprezentat echipa Austriei (!) la concursurile pentru copii din Ljubjana.

10. Familia președintelui „Căilor Ferate Ruse”, Vladimir Iakunin

Copii și nepoții „principalului patriot rus”, Vladimir Iakunin, locuiesc în afara țării – în Anglia și Elveția. Fiul președintelui „Căilor Ferate Ruse” a studiat și a trăit mulți ani în Londra, iar în prezent lucrează în Rusia, în calitate de investitor al unei firme britanice. Din anul 2009, Iakunin Jr. este coproprietar și director al societății de investiții din Marea Britanie „Venture Investments & Randament Management”, care se ocupă cu proiecte de dezvoltare în Sankt-Petersburg. Andrei Iakunin este, de asemenea, proprietarul Hotelului din Moscova „Marriot Courtyard”. În prezent, el locuiește în permanență la Londra, întrucât în 2007 a cumpărat o casă în valoare de 4,5 milioane de lire sterline. Un alt fiu al lui Iakunin – Victor – locuiește în Elveția, unde deține, de asemenea, bunuri imobiliare. Nepoții lui Iakunin au studiat la fel în instituții de învățământ de prestigiu din aceste țări.

11. Familia deputatului din Duma de Stat, din partea fracțiunii „Edinaya Rossiya” (n.r. – „Rusia Unită”), N. Valuev

În casa sa din Spania, locuiește soția, copiii și părinții. Periodic, aceștia trăiesc și în Germania.

12. Familia lui Boris Gryzlov, membru al Consiliului de Securitate

Fiica fostului speaker al Dumei de Stat al Rusiei, unul dintre fondatorii partidului „Rusia Unită”, actualul membru al Consiliului de Securitate, Boris Gryzlov, Evghenia, locuiește la Tallinn. Recent, aceasta a obținut cetățenia Estoniei.

13. Familia A. Voronțov, membru al Dumei de Stat, Partidul Comunist din Rusia

Fiica comunistului Voronțov, Ana, locuiește în Italia. Ea s-a mutat aici din Germania. Acum studiază la Universitatea din Milano. Voronțov lansează atacuri vehemente împotriva Occidentului, dar între timp plătește sute de mii de euro pentru studiile fiicei.

14. Familia lui Andrei Fursenko

Fostul ministru al Educației, Andrei Fursenko, a ascuns de public mult timp faptul că și copiii lui sunt, de asemenea, școliți în străinătate. Astăzi, fiul său, Alexandru, e stabilit cu traiul în Statele Unite ale Americii.

Concluzia reporterului

„Aceasta este doar o listă scurtă, deși, de fapt, numărul copiilor și nepoților care locuiesc în Occident este de mii, dacă nu de zeci de mii”, scrie Aizen Tancio. „Lista conține cei mai odioși „patrioți” și „dușmani ai Occidentului”, care între timp își țin familiile în „leagănul inamicului”. Copiii lor învață, trăiesc și lucrează în Vest și nu mai au nicio legătură cu Rusia, iar această cale a fost aleasă pentru ei de către părinții lor. Ei disprețuiesc Rusia și oamenii săi și văd viitorul copiilor, dar și al lor, în Vest. Cu o asemenea ipocrizie, puterea din Rusia nu are niciun viitor”, susține în încheiere autorul cercetării.

Sursa: e-mail

Revolta din ogradă: Lacul Auriu

Așa au început călătoria cei patru proaspeți marinari. Barca lor improvizată aluneca în aval, iar ei erau cuprinși de emoție și o teamă nemărturisită. Simțeau că-i așteaptă o experiență nouă și periculoasă, pe care nici nu au visat că o vor trăi. Dar se arăta o vreme frumoasă și nu aveau nimic altceva de făcut, decât să tresară la fiecare legănare a bușteanului plutitor. Nu le era poftă nici de mâncare, fiind nerăbdători să ajungă în Lacul Auriu, unde apa trebuia să fie mai liniștită.

Cursul râului se lărgea pe nesimțite și devenea mai lin, iar către seară au ajuns în lacul la care năzuiau cu mari speranțe. Bucuroși că au scăpat fără incidente, s-au grăbit să consulte Piatra Cunoașterii, ca să știe încotro s-o ia. Apoi au montat Aripile de Flutur și au fixat cursul după indicațiile șoricelului Chițac, aprobate în prealabil de curcanul Gogu, în noua lui calitate de comandant de navă.Acum puteau să se hrănească mai liniștiți și să se odihnească. Câte unul rămânea de cart, pentru orice eventualitate.

Așa a trecut prima noapte și apoi alte câteva zile și nopți, fără să vadă ceva ce ar semăna a uscat. Vântul era slab și ambarcațiunea înainta încet, iar alimentele erau pe sfârșite. Primul care și-a exprimat temerile a fost căluțul Călin, care amorțise de atâta nemișcare:

– Nu știu ce lac e ăsta, dar nu am mai văzut încă unul așa de mare. Oare nu ne-am rătăcit și umblăm cumva în cerc?

– Nu se poate!, interveni Gogu. E Lacul Auriu și ca dovadă uite cum strălucește sub razele soarelui. Ni s-a spus că e un drum lung și noi urmăm calea arătată de Piatra Cunoașterii.

Chițac interveni cu o remarcă dureroasă:

– Poate că nu e lac, ci o mare, care-i mult mai mare decât un lac. Poate ar trebui să se cheme Marea Aurie. Am văzut la televizor mări atât de mari încât nu-i ajungi niciodată la capăt. Li se spune oceane…

– Exact de asta mai aveam nevoie acum!, mârâi cățelul Hamlet. Să ne descurajezi de tot.

Căluțul luă partea șoricelului:

– Ce mai contează? Eu cred că nu mai ajungem pe uscat. În curând n-o să mai avem ce mânca, dar o să murim de sete. Am gustat din apa lacului și e prea sărată pentru a fi bună de băut.

– V-am spus eu că e mare, nu e lac!, chițăi Chițac.

Gogu interveni cu autoritate:

– Ia mai tăceți din gură și nu vă plângeți ca niște găini! Dacă o să respectăm direcția, sunt sigur că vom ajunge la Valea Veșnic Verde. Trebuie să raționalizăm fructele și o să răbdăm un pic de sete, dar n-o să murim. Nu vă dau voie!

Au tăcut cu toții, dar gândurile nu le erau din cele mai plăcute. A doua zi pe la amiază, scrutând orizontul, au observat apropiindu-se de ei o aripă de pește uriaș, care tăia apa cu viteză. Nu aveau idee ce ar putea fi, până când au simțit o lovitură puternică, ce a răsturnat barca și i-a aruncat în apă. Atunci, șoricelul a strigat:

– E un rechin! Feriți-vă, că e mare și periculos!

Ușor de zis, dar imposibil de făcut. De abia se țineau deasupra apei, iar monstrul se pregătea de un nou atac. Chițac a reușit să se cațere pe fundul bărcii și striga de mama focului. Curcanul și cățelul încercau să se urce și ei, dar alunecau mereu. Rechinul se apropia din nou cu gura larg deschisă, și căluțul era cel mai expus.

Atunci a intervenit ceva ce nu au înțeles decât după ce l-au văzut pe inamic plecând. Era un grup de delfini care au atacat rechinul, forțându-l să bată în retragere. Cel care se părea că-i conducătorul, s-a întors spre sărmanii naufragiați și li s-a adresat:

– Văd că ați făcut cunoștință cu Falcă. Noroc că eram prin preajmă și am putut să-i dăm o lecție. Dar ce e cu voi aici, în mijlocul oceanului?

După ce și-a dat seama că pericolul a trecut, șoricelul a fost primul care a reușit să răspundă:

– Ne duceam la Valea Veșnic Verde, când am fost răsturnați de namila aia. Vă mulțumim că ne-ați salvat. Dar voi cine sunteți?

– Numele meu este Deliu, ea e perechea mea Delia, iar ei sunt copiii noștri. Mai aveți până la uscat și mă mir că ați pornit cu copacul ăsta. Oricum, o să vă ajutăm să-l întoarceți și să vă urcați în el.

Delfinii și eroii noștri s-au opintit din toate puterile și au reușit să pună ambarcațiunea pe linia de plutire. A fost greu și la urcarea lui Călin, dar Deliu și ai lui i-au făcut vânt peste bord.

Acum chiar că nu mai aveau nimic de mâncare și până la destinație riscau să moară de sete. Familia de delfini s-a dovedit iarăși de mare ajutor și le-au adus câțiva pești. Gogu le-a mulțumit în numele tuturor, după care au ridicat din nou pânzele, pornind spre direcția arătată de Piatra Cunoașterii și confirmată de Deliu. Acesta s-a oferit să-i însoțească o bucată de drum, pentru a fi sigur că Falcă nu o să le mai facă probleme.

Epigrama care mușcă (XC)

Astăzi se decide cine ne va reprezenta în Parlamentul European. Să lăsăm pentru puțin timp grătarele și comoditatea, pentru a ne face datoria. Să votăm cu mintea, nu cu sufletul!

02_alegeri_-_vot

HAI LA VOT!

Numai cel care votează

Are conștiința trează;

Că-i o zi când se cuvine

Să schimbăm răul în bine.

.

PS. – Cum bine zis-a Caragiale,

Prin cetățeanul turmentat:

„Eu pentru cine votez oare?”

Și-n starea lui, tot a votat!

La urna cu bancuri

BANCURILE SĂPTĂMÂNII
.
* Vine Alinuța cea blondă de la școală și-i spune maică-sii, smiorcăind:
– Mamă, azi colega mea Irina m-a făcut curvă, mi-a zis: „Ești o curvă, ca și maică-ta!”
– Draga mea, să știi că eu nu sunt curvă!, răspunse maică-sa, vădit ofensată.
– Aoleu!…, tresări Alinuța și începu să plângă și mai tare. Spune-mi adevărul, am fost adoptată, nu-i așa?
.
* Începând de anul acesta, festivalului „Cerbul de Aur” i se va schimba numele în „Capra de Silicon”, din juriu făcând parte Daniela Crudu, Oana Zăvoranu, Oana Roman și Bianca Drăgușanu.
.
* Trei programatori (unul lucra la Windows, unul la Solaris și altul la Linux), la WC. Vine cel de la Windows, consumă jumătate din săpunul lichid, se șterge pe mâini cu jumătate de sul de hârtie și le zice celorlalți:
– Pe noi, la Microsoft, ne învață că nu contează câte resurse consumi, dacă iese treaba bine.
Vine și cel de la Solaris, se spală și el, dar cu mai puțin săpun, se șterge cu mai puțină hârtie și le zice:
– La Solaris ne învață că resursele trebuie economisite dacă funcționalitatea depășește 90%.
Vine și cel de la Linux, nici nu se spală pe mâini. Ceilalți, stupefiați:
– Cum, tu nu te speli pe mâini?
– Noi, programatorii de Linux, am învățat să nu ne pișăm pe mâini.
.
* Victor Ponta participă, la Washington, la emisiunea „Sinteza zilei”, realizată tot la Washington de Mihai Gâdea. Deci, să recapitulăm: Ponta e la Washington, Ursu e la Washington, Badea e la Washington. Și atunci, cu cine a rămas gravidă Carmen Brumă???
.
* Alaltăieri, pentru câteva ore, s-a blocat facebook-ul.
Oamenii umblau disperați pe străzi, cu pozele în mână, și se întrebau unii pe alții:
– Îți place???
.
* Mă întâlnesc cu un prieten, ieri. Foarte supărat. Buza spartă, un ochi vânăt. Îl întreb ce s-a întâmplat și zice că nu știe exact. Memoria îi joacă feste: „Mă duceam la un interviu. Ajung, mă sui în lift. Se mai urcă o doamnă cu un decolteu foarte adânc. Mă uitam la sânii ei, când mi-a zis: apeși, te rog, pe unu? Și am apăsat. Nu îmi mai amintesc ce s-a întâmplat pe urmă…”
.
* Cât de nesimțit trebuie să fii ca să mănânci brânză cu mucegai și să nu-ți tai și un praz la ea, ca să nu-ți pută gura?
.
* Am văzut mai devreme că fosta mea nevastă a dat un like pe facebook, la o pagină pe care scria: „să fii mamă e cea mai bine plătită slujbă din lume”.
Ca urmare, nu-i mai trimit pensie alimentară.
.
* Discuție la telefon:
– Îți spun pentru a cincea oară și nu înțelegi! Nu vin la ziua de naștere a pisicii tale, ciudato! Sâmbătă se însoară câinele meu.
.
* Astăzi, pe la 12:01, aud bătăi în ușă. Deschid repede și văd un tip de la Pizza Hut, ținând în mână o pizza Quattro Formaggi.
– E o greșeală, n-am comandat pizza, i-am spus.
– Știu, zice. Vecinul dumneavoastră și-a uitat parola de Facebook și a vrut să vă arate ce mănâncă la prânz.
.
* Când am ajuns acasă, am găsit-o pe soră-mea în lacrimi.
– Ce s-a întâmplat?, am întrebat-o.
– Astăzi, George m-a făcut curvă!… zise ea.
– Nimeni n-o face pe sora mea curvă!! Cine dracu-i George ăsta?!, am răbufnit eu, furios.
– E peștele meu, îmi răspunse.
.
* – Cu ce se ocupă bărbat-tu, Leano?
– E sticlar!
– Aha… Dar încă se mai practică meseria asta în zilele noastre?
– Ei aș, cum să nu?! La noi în sat, cel puțin, e cea mai la modă. Oriunde mergi, dai mereu peste unu’ cu sticla-n mână!
.
* În autocar, un pasager își scoate piciorul din pantof, spunând:
– Mi-a amorțit piciorul…
Alt pasager:
– După cum miroase, e mort demult…

Românii-s oameni de mare încredere!

Cei mai mulți dintre ei, în orice caz. Dar, ca în orice societate, mai există și uscături. Ieri am aflat că eu sunt una dintre ele. Chiar dacă nici până acum nu eram prea optimist în încrederea pe care o poate avea cineva în mine, din moment ce nici măcar eu nu-s sigur de calitatea mea în acest sens, acum am aflat oficial: nu sunt demn nici măcar de cea mai mică încredere! Mi-a explicat un analist financiar, într-o intervenție televizată, cu o motivație cât se poate de limpede. Ce încredere poate să aibă cineva într-un om care nu-i dator la bănci???!!!

Înseamnă că ori e prost de bubuie și nu-l duce mintea să facă un împrumut – pentru a se bucura de bunuri cât mai repede – ori băncile consideră că e riscant să-l împrumute, fiindcă n-are garanții suficiente, deci nu prezintă ÎNCREDERE. Consider că eu fac parte din prima categorie, altfel aș fi apelat la un credit bancar, măcar pentru o excursie în Grecia sau chiar pe Coasta de Azur. Oricum, nu sunt dator la nici o bancă, nici la stat, dar nici vreunei persoane. Prin deducție, sunt un român în care nu poți să ai nici cea mai mică încredere, o uscătură în pădurea verde, un ins care nu contribuie la bunăstarea funcționarilor ce trăiesc din dobânzi, amenzi, comisioane, propriri și alte beneficii rezultate în urma unui împrumut.

Tot prin deducție ar rezulta că aceia care sunt înadorați până peste cap, care și-au girat casa și bunurile și tremură la gândul că azi-mâine o să vină executorul judecătoresc să-i scoată din casă, sunt cei mai de încredere oameni. Ei au știut să se facă respectați prin cât mai multe împrumuturi și să facă economia să duduie, sau măcar să nu intre în colaps. Cinste lor și să ne ridicăm pălăria atunci când îi vedem dârdâind pe o bancă sau înghesuindu-se în vreun canal. Ei au dat totul pentru țară, iar acum au rămas în curul gol. Dar sunt sau măcar au fost de toată încrederea.

S-a constatat că doi din trei români sunt datori băncilor. Mulți dintre ei cu sume foarte mari și cu pericolul de a fi executați silit. Deci, în marea lor majoritate, suntem oameni de încredere. Exceptându-mă pe mine și pe alți iresponsabili care, în loc să se împrumute de la bănci, economisesc banii! Șocant și total neobișnuit în zilele noastre! Probabil că se vor lua măsuri de combatere a acestui obicei nesănătos și se vor elimina total dobânzile pentru depozit. Ba chiar s-ar putea taxa economisirea, așa cum se face deja în Elveția. Iar dacă oamenii vor fi prinși cu bani la saltea, li se va confisca întreaga sumă. Ca să nu aibă încotro și să trăiască toți din împrumuturi. În acest mod va fii, fiecare român, om de încredere!

A-i spune copilului „nu”

De când se naște, copilul este „șeful” casei, în jurul lui se desfășoară toată activitatea familiei. Dacă are și bunici pensionari, răsfățul său devine deplin și primește totul de-a gata. Noi, părinții, trebuie să învățăm să spunem NU!

Cum îi educăm pe tinerii din noua generație este o problemă de esență a societății. Familiile fac de regulă un singur copil, pe care îl cresc ca pe un prinț și după ce absolvă liceul sau facultatea refuză să muncească și să-și câștige singur pita de toate zilele. An de an, zeci de mii (…) de absolvenți de liceu sau facultate, care nu au lucrat nici măcar o zi, cer și primesc de la stat indemnizație de șomaj. La vârsta debutului în muncă, parcă ar vrea să treacă direct în… pensie.

Cauzele acestor efecte pornesc de la părinții prea permisivi, care îi lasă pe copii să facă ce vor, ori de câte ori vor și le satisfac toate dorințele, ceea ce este o greșeală frecventă mai ales la oraș. Educația corectă înseamnă disciplină și instrucție și se bazează pe rațiune.

Copilul are nevoie de ajutorul părintelui pentru a fi disciplinat, educat, civilizat. Omul lăsat liber să facă tot ce vrea nu va mai accepta să fie contrazis și va tinde să încalce libertatea celor din jur. Caracterul dedat capriciilor se schimbă greu la maturitate, așa că părinții trebuie să fie atenți. Nu slujește la nimic să-ți lași copilul să facă ce vrea, modelul liberal de educație pare să fie depășit. Occidentalii au ajuns la concluzia că educația permisivă creează o generație de tineri fără empatie socială, care sfârșesc prin a fi dezamăgiți de viață.

Părinții, nu „cei mai buni prieteni”, trebuie să-l învețe pe copil cum să se comporte. Este important să-l lase liber și să intervină cu explicații și negocieri doar atunci când încalcă libertatea altora, pentru a-l convinge că fiecare om are dreptul să-și atingă scopurile proprii, cu condiția să nu-i împiedice pe ceilalți să și le atingă pe ale lor.

De regulă omul needucat încalcă libertatea altora. Părinții trebuie să-i îndemne mereu pe copii să fie liberi, adică să se lipsească de ajutorul celor din jur, deoarece vor ajunge adulți și vor fi obligați să se întrețină singuri. Dacă părinții îi fac pantofii fiului de 30 de ani, înseamnă că nu l-au educat și a rămas tot un copil. Acum este greu să-l disciplineze, educe, civilizeze, iar acest om pare pierdut pentru societate; nefiind educat, nu are un scop în viață.

Educatorii din școli nu sunt nici ei bine educați de părinți și profesori. Omul devine om prin educație, zicea Kant, în secolul XVIII. Lipsa culturii poate fi suplinită, dar lipsa educației de acasă și din școală nu poate fi înlocuită. Fără educație, omul nu-și poate dezvolta aptitudinile naturale și nu-și va găsi rostul. Fiecare copil e unic și are inteligențe multiple (talentele lui), așa că educația tinerilor se face prin negociere și educare la fiecare. Părinții participă la educația copilului direct, nu prin intermediar. Copilul învață prin imitație, dar atât cele bune, cât și cele rele…

Lanțul educației precare de la noi pornește, să ne criticăm pe noi, părinți și educatori, și abia apoi pe tinerii care nu au respect pentru muncă și societate. Să ne spunem NU și nouă!

Sursa: Nicolae GOJA („Graiul Maramureșului”)