Ingineru’ şi Manageru’

Un tip zboară cu balonul admirând peisajul rural pe care-l survolează. La un moment dat îşi dă seama că s-a rătăcit şi observând un om dedesupt coboară balonul să-l întrebe unde se află.

– Nu te supăra, am nevoie de ajutorul tău. Trebuie să mă întâlnesc cu un prieten într-o jumătate de oră şi nu ştiu unde sunt.

– Cu plăcere: te afli la bordul unui balon, la 10m deasupra solului, coordonatele fiind de 41 de grade latitudine nordică şi 63 de grade longitudine estică.

La care tipul din balon zice, nervos:

– Cu siguranţă eşti inginer!

– Ai dreptate, cum ţi-ai dat seama?

– Păi foarte simplu: toate datele pe care mi le-ai dat sunt corecte din punct de vedere tehnic, dar nu-mi rezolvă problema; n-am nici cea mai mică idee ce să fac cu informaţiile primite şi sunt în continuare la fel de rătăcit ca şi înainte.

Şi inginerul:

– Tu cu siguranţă eşti manager!

– Ai dreptate, de unde ştii?

– Păi e şi mai simplu: habar nu ai unde eşti şi nici încotro te îndrepţi. Ai făcut o promisiune pe care habar n-ai cum s-o ţii, şi mai mult, te bazezi pe mine să-ţi rezolvi problema. Rezultatul e că eşti tot în rahatul în care erai şi înainte de a te întâlni cu mine, numai că acum e vina mea!

Personalităţi româneşti

Ne uităm la televizor la toate nulităţile şi de oamenii prezentaţi mai jos ştie foarte puţină lume.

O idee propagată destul de puternic în societatea românească de astăzi este că, deloc mândri de originea lor, unii dintre români afirmă că toate aceste prilejuri de mândrie naţională ţin doar de domeniul trecutului, că România se azi ar fi… o “ţară bolnavă”, fără civilizaţie, fără personalităţi marcante, ea fiind mereu “codaşa Europei”.

Pentru a contracara astfel de teorii negativiste, menite să-i ţină pe români “la locul lor” (şi depărtându-i de tradiţia şi sufletul neamului românesc), teorii stabilite de cei ce se doresc “Atotputernicii Lumii”, vom oferi şi o serie de realizări ale geniului românesc ale ultimilor ani.

* Dr. fiz. Eugen Pavel, de la Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele, a realizat un CD ROM (din sticlă) cu o capacitate de stocare de 15.000 ori mai mare decăt a unuia obişnuit. Pe 5 astfel de CD-uri ar putea fi stocată întreaga Bibliotecă a Academiei Române, iar informaţiile ar putea rezista … 5.000 de ani!!! În noiembrie 1999, invenţia sa a fost premiată cu medalia de aur la Salonul Mondial al Invenţiilor “Bruxelles Europa”, iar autorul doreşte cu orice preţ producerea de serie în România. Dar forurile din România întârzie la nesfârşit formalităţile…

* Constantin Pascu a realizat în 200o, în premieră mondială, un aparat care purifică aerul în spaţiile de locuit: distruge bacteriile din aer, reţine praful şi fumul de ţigară, atmosfera devenind “ca salina sau ca litoralul marin”. Instalarea acestui aparat costa atunci doar 480.000 lei!

* Petrică Ionescu este cel mai important regizor de operă după Zefirelli (afirmaţie făcută de George Astalos, în ianuarie 2001).

* România a câştigat Campionatul Mondial de Bridge (considerat de mulţi drept cel mai inteligent joc de cărţi) pe Internet, în 16.11.2000 (107-75 cu SUA în finală).

* Hackerii români sunt consideraţi printre cei mai buni (şi mai periculoşi) din lume. “Distracţia” (conform declaraţiei lor, ei nu fură informaţii, ci doar doresc să îşi dovedească… valoarea) celor “5 magnifici de la Răsărit” a obligat CIA să trimită o delegaţie la Bucureşti… Printre site-urile “sparte” de ei: US Army, US Air Force, US Navy, NASA, Coast Guard, departamente federale, etc…

* La salonul invenţiilor de la Geneva (aprilie 2001), România s-a clasat pe locul I în privinţa numărului de premii obţinute şi pe locul II (după Rusia) ca număr de invenţii prezentate. Adică a luat premii pentru toate cele 62 de invenţii prezentate (22 premii I; 18 premii II; 22 premii III)!! Delegaţia română s-a mai întors de la Geneva şi cu 4 premii speciale din partea delegaţiilor altor ţări, un premiu de creativitate (pentru Ionuţ Moraru – invenţia “Biomer”), Medalia expoziţiei şi Diploma salonului pentru contribuţia excepţională în promovarea invenţiilor.

* În anul 2003, la salonul de inventică EURECA de la Bruxelles, ing Petrache Teleman a obţinut medalia de aur, medalia de argint şi încă patru premii pentru invenţiile sale ECOPERIA şi MOPATEL – materiale ecologice de construcţii – dar invenţiile nu au fost valorificate nici în ziua de astăzi.

* Prof. Stefania Cory Calomfirescu a primit medalia de aur a mileniului din partea Universităţii Cambridge (ian. 2001), fiind aleasă şi în Consiliul Director al prestigioasei instituţii britanice. Posesoare a două cerificate de inovator, autoare a 8 tratate de neurologie, Şefa Clinicii de Neurologie din Cluj Napoca este primul medic din lume care a scris un tratat despre edemul cerebral. În plus, medicul român a primit şi medalia de onoare a mileniului din partea Institutului Biografic American, fiind numită şi în conducerea acestei unităţi.

* La olimpiada internaţională de matematică de la Washington (iulie 2001), elevii români au obţinut o medalie de aur, două de argint şi trei de bronz. Ei sunt din Galaţi, Arad, Vâlcea şi Constanţa. Participarea la olimpiadele internaţionale de matematică şi fizică: 500 de elevi din 83 de ţări… Mihai Manea, medaliatul cu aur (din Galaţi) are, la 18 ani, un palmares impresionant: medalii de aur timp de trei ani consecutiv la internaţionale şi Balcaniadă… Fireşte, el a fost “racolat” imediat de americani, optând pentru Universitatea din Princetown (SUA)…

* Ştefan Cosmin Buca, Maria Popa şi Mihai Ivănescu au fost nominalizaţi, în vara anului 2001, pentru Premiul Nobel de către instituţii din SUA! Primul este student la Economie, ceilalţi participă la programe în colaborare cu NASA.

* Nicu Mincu din comuna Iveşti (Galaţi) vindecă diverse boli cu leacuri şi ceaiuri preparate din 170 de plante. La 81 de ani, arata ca la 50, pentru că, spune el, a descoperit un (secret) elixir al tinereţii…

* România este pe primele locuri în lume la… exportul de inteligenţă. De exemplu, la “Microsoft”, a doua limbă vorbită este româna, iar la NASA mulţi dintre specialiştii de prim rang sunt tot români…

* Radu Teodorescu este proprietarul celei mai renumite săli de gimnastică din SUA (Manhattan/ New York). Emigrat în 1972, a ajuns cel mai celebru profesor de fitness de peste Ocean, printre clienţii săi numărându-se Robert Redford, Cindy Crawford, Candice Bergen, Susan Sarandon, Mick Jagger, ş. a. Celebrele casete video lecţii de fitness produse de Cindy Crawford începând din 1992 au fost realizate împreună cu antrenorul său, Radu Teodorescu, care doreşte să înfiinţeze în România primul institut din lume de pregătire a profesorilor de educaţie fizică în fitness pentru adulţi…

* Nicolae Balaşa (39 de ani), un inginer mecanic din Dolj, socoteşte mental mai rapid decât calculatorul (înmulţiri, împărţiri, ecuaţii de gradul II, radicali de ordinul III şi IV)! Fost inginer la Uzina Mecanică Filiaşi, din 1994 Nicolae Balaşa este actualmente şomer…

* Ion Scripcaru,  strungar şi lăcătuş mecanic din satul Uzunu (Giurgiu) nu găseşte de 4 ani, 15.000 USD pentru a-şi realiza invenţia epocală (până la proba practică): motorul nu consumă nimic! Acesta ar trebui să funcţioneze pe baza gravitaţiei, fiind în fapt “instalaţie mecanică amplificatoare de putere, capabilă să transforme forţa statică gravitaţională în lucru mecanic”. “S-ar închide toate centralele nucleare”, spune el. Numai că OSIM (Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci) a refuzat să-i breveteze invenţia în lipsa unei machete funcţionale, doar pe baza schiţelor. Petre Roman şi Ministerul Cercetării şi Tehnologiei l-au tratat cu indiferenţă (1997), iar sponsorii nu se înghesuie (ca şi statul) să-i asigure cei 15.000 USD necesari…

* Sandu Popescu din Oradea este primul fizician din lume care a reuşit teleportarea unei particule. O aplicaţie a acestei invenţii: criptografia, transmiterea mesajelor secrete. Acest eveniment epocal a avut loc în 4 iulie 1997, în laboratoarele din Bristol (Anglia) ale celebrei firme “Hewlett Packard”. Pe vremea lui Ceauşescu, Sandu Popescu a reuşit “performanţa” de a fi şomer în România…

* Ioan Davidoni (52 de ani), un bănăţean sărac material, dar bogat în idei generale, este un exemplu relevant pentru modul în care ne pierdem cea mai mare bogăţie: inteligenţa şi inventivitatea. Angajat al fabricii de sticlă din Tomeşti (Timiş), pentru care a realizat, în câţiva ani, 45 de invenţii şi inovaţii, el a fost disponibilizat când a îndrăznit să-şi ceară drepturile (o parte din cele 4,3 miliarde de lei, economii aduse fabricii la nivelul anului 1995, adică… de 4 ori greutatea sa în aur!) şi apoi a fost reangajat ca muncitor… “din milă”!! Ulterior, Ioan Davidoni a mai realizat două invenţii de excepţie: un recuperator de peliculă de ţiţei şi pantofi magnetici antistress ce pot asigura o longevitate de peste 100 de ani… Prima invenţie valorează miliarde de dolari în Vest, a doua a înregistrat-o inutil la OSIM, pentru că atât chinezii cât şi americanii i-au furat şi folosit invenţia cu un profit imens. De exemplu, în SUA s-au vândut peste 10 milioane de perechi, cu un profit de peste 1 miliard de dolari… În acest timp, statul român ignoră în continuare o invenţie, într-adevăr de miliarde…

* În 1991, Carol Przybilla a înregistrat la OSIM brevetul unui aparat bazat pe invenţia sa mai veche, neconcretizat nici până acum. Între timp, principii incluse în tehnologia aparatului au fost utilizate în realizarea hiperboloidului inginerului rus Garin, cu aplicaţii militare malefice… Carol Przybilla a mai realizat şi alte invenţii deosebite: turbina cu combustie internă (1958, vândută de statul român firmei General Motors), termocompresor frigorific cu circuit închis (1959), motor eliptic, fără bielă (vândută Japoniei şi folosită în celebrele motociclete japoneze), armă defensivă antitanc (anii ’90).

* Justin Capra este un inventator celebru al României, din păcate mereu tratat cu indiferenţă (chiar ostilitate) de autorităţile statului, condiţii în care nu e de mirare că unele din invenţiile sale (de miliarde de dolari) i-au fost pur şi simplu furate de americani… În 1956, la nici 25 de ani, Justin Capra a inventat primul rucsac zburător, un aparat individual de zbor. După 7 ani în care “semidocţii savanţi” l-au tratat cu dispreţ pentru că era doar tehnician şi nu inginer, în 1963, americanii Wendell Moore, Cecil Martin şi Robert Cunings au preluat invenţia din România şi au lansat-o fabricaţia de serie… În 1958, Justin Capra a realizat prima variantă a rachetonautului, cu care s-a ridicat de la pământ la… Ambasada SUA din Bucureşti. Rezultatul: şi această invenţie a fost furată şi brevetată în 1962 de Wendell Moore (“specializat” deja!), iar inventatorul… a fost arestat de Securitate pentru că ar fi dorit să fugă din ţară cu aparatul său… Justin Capra mai este şi realizatorul celui mai mic autoturism din lume, “Soleta”, care consumă… 0,5 l/ 100 km şi al unei motorete unică în lume ce funcţionează cu acumulatori (37 kg, 30 km/h, 80 km autonomie cu o încărcare).

* Mihai Ruşeţel a inventat motorul cu apă! “Cazul Ruşeţel”, este elocvent pentru geniul românesc dar şi pentru “talentul” cu care ne risipim forţele şi putem să ne pierdem valorile. Proiectul a fost depus la OSIM în 1980 şi a fost brevetat în… ianuarie 2001. Până atunci, Securitatea l-a şicanat pentru refuzul de a cesiona invenţia statului, iar în februarie 1990, precaut, el a refuzat angajarea ca şi consilier tehnic la “Mercedes” (2.500 DM lunar) pentru a nu pierde, eventual, proprietatea invenţiei… Motorul său se bazează, ca principiu de funcţionare, pe “cazanul Traian Vuia”, invenţie folosită încă la locomotivele Diesel electrice pentru încălzirea vagoanelor. Poate fi utilizat în domeniul transporturilor terestre şi navale, în locul turbinelor din termocentrale şi chiar a centralelor termoelectrice.

În lume, mai există două brevete în domeniu (Japonia şi SUA), dar acestea nu depăşesc nivelul locomotivei cu aburi, necesitând combustibil solid sau lichid. “Motorul Ruşeţel” foloseşte drept combustibil doar apa şi are dimensiunile unui motor de Dacie, sursa de energie iniţială fiind o banală baterie de maşină. Datele tehnice preconizate de a patra sa machetă (10 l/ 100 km consum de apă, 70 km/h viteza maximă) pot fi îmbunătăţite la realizarea prototipului: un motor cu apă montat pe o Dacie 1310. Directorul general al Uzinelor Dacia, ing. Constantin Stroe, care cunoaşte acest proiect chiar din 1980, a afirmat că este dispus să ajute inventatorul cu orice are nevoie pentru realizarea prototipului şi a declarat, încântat: “reuşita ar fi un miracol şi cred că la un asemenea caz ar trebui să se inventeze pentru acest om Premiul Super Nobel”.

Jigniri pentru fiecare ocazie

– Sunteţi la fel de binevenit ca şi când sună telefonul în timpul sexului.

– Peste 10 minute vine tramvaiul. Poţi să te arunci în faţa lui.

– O zi fără Dvs. e ca o lună de concediu.

– Data viitoare când ai de gând să-ţi arunci ţoalele, nu te dezbrăca.

– Dacă v-am jignit, am savurat-o.

– De ce nu mergem noi doi undeva unde poate fiecare să fie de unu’ singur?

– Ştiu, nu sunteţi aşa de tâmpit cum arătaţi, asta nu reuşeşte nimeni…

– Am avut o seară foarte plăcută. N-a fost asta, dar nu mă vait.

– Am timp 10 minute. Spuneţi-mi tot ce ştiţi…

– S-a descoperit un medicament împotriva crizelor Dvs.?

– S-a sinucis cineva din familia Dvs.? Nu? Cum ar fi?

– Dvs. împodobiţi fiecare cameră după ce-aţi plecat.

– Fiecare trebuie să existe, dar de ce tocmai Dvs.?

– Parfumul Dvs. e mai sigur ca pastila anti-baby.

– Bancul pe care vi-l voi povesti acuma e aşa de bun că vă pică ţâţele… oh, văd că îl cunoaşteţi deja…

– Nu v-au rugat niciodată părinţii să fugiţi de-acasă?

– Eu cred că sunteţi numai un cretin paşnic, dar să ştiţi că nu toţi gândesc aşa de bine despre Dvs.

– Când mă uit la Dvs. mă tot întreb: Ce idei a avut Dumnezeu?

– Cu cravata Dvs. nici măcar nu mi-aş lega piciorul după un accident…

– Eu nu uit niciodată un chip, dar în cazul Dvs. fac o excepţie…

– Dvs. reuşiţi ca cineva să aprecieze liniştea.

– Se ivesc atâtea ocazii de a face o impresie bună. Dvs. de ce nu reuşiţi?

– Nu, eu nu aud rău… vă ignor numai.

– Oare este astăzi o zi deosebită sau sunteţi de obicei aşa de tâmpit??

– Habar n-am de ce sunteţi atât de prost, dar respectul meu, funcţionează foarte bine.

– Mutra Dvs. arată ca şi cum aţi fi dormit în ea.

– Vă rog să nu vă mişcaţi! Aş vrea să vă uit aşa cum sunteţi…

– Dacă vreodată aveţi nevoie de un prieten; cumpăraţi-vă un câine.

– Sunteţi într-adevăr un argument convingător pentru paturi separate.

– Pot să-i dau ulcerului meu numele Dvs.?

– Tu ai arăta foarte bine în ceva lung, curgător… Amazon, Nil, Dunăre…

Spirit călător: Dragoste cu suspiciuni (IV)

Au trecut zile şi chiar săptămâni, iar vizitele lui George erau rare şi scurte. Chiar şi în acele momente era abătut, cu mintea în altă parte şi dornic să plece la întâlnirea cotidiană cu fiinţa ce-l acaparase. În sinea mea eram gelos şi încercam să-mi reproşez acest sentiment egoist, dar vedeam și cum prietenul meu s-a schimbat şi dragostea oarbă îi măcina sufletul. Nu mai zâmbea ca înainte şi nici nu-mi mai împărtăşea bancurile auzite pe traseu. Alegea doar curse scurte, aşteptând cu nerăbdare să-şi revadă iubita ce-l subjugase întru totul.

Pe de altă parte, mă mustra conştiinţa că nu i-am împărtăşit cele descoperite de mine în scurta incursiune a spiritului, dar nici el și nici eu nu am mai adus vorba despre asta. Poate că se temea de ce ar putea auzi, sau pentru el nu ar mai fi contat  orice dezvăluiri i-aş fi făcut. Parcă era vrăjit şi îndoctrinat de ideile ce i le insufla Puşa. În aceste condiţii nu aveam nici o şansă să fiu crezut şi poate chiar simpla mea încercare de a-l aduce cu picioarele pe pământ, l-ar fi putut îndepărta definitiv de mine.

Astfel că sufeream şi eu, fiind probabil mai repezit şi faţă de Diana, tânjind după zilele bune, prin călătoriile spiritului pe care le-am avut şi care au încetat brusc şi neaşteptat. George nu mai avea răbdarea să mă asiste, iar singur nu puteam să încerc. Pe altcineva nu aveam, așa că mă simţeam din nou inutil şi părăsit.

Vestea pe care mi-a dat-o prietenul meu, în acea după-amiază, a fost picătura ce nu o mai puteam suporta. După aproape o săptămână în care nu-l mai văzusem, a venit şi mai întunecat la chip şi mi-a mărturisit că Puşa e însărcinată. Am tresărit şi l-am întrebat:

– Dar ce e rău în asta? Doar vreţi să vă căsătoriţi, nu? Ce-i cu mutra asta?

George dădea din cap şi ridică mâna să-mi oprească logoreea:

– Nu-i ceea ce crezi tu. Doar ţi-am spus că nu am avut relaţii sexuale împreună, nici înainte şi nici după… şti tu… Deci nu e copilul meu.

În liniştea care s-a lăsat, am reînceput să pun cap la cap piesele pe care le aveam în minte şi puzzel-ul se contura în felul în care bănuiam. Încerc o presupunere:

– Doar nu a rămas atunci când…

Nu m-a lăsat să continui şi s-a răstit:

– Da, da, da! Nenorocitul a deflorat-o şi a lăsat-o şi însărcinată. De atunci am făcut tot ce e omeneşte posibil să dau de urma lui, fără nici un rezultat. Parcă nu ar fi din acest oraş. Puşa mi-a spus că nici poliţia nu ar fi făcut mai mult şi e bine că nu am anunţat-o. De atunci nu o mai las să iasă singură din casă şi o duc eu cu maşina oriunde are de mers. Seara stau de pază până târziu în faţa locuinţei, dar nu am văzut nimic suspect.

S-a ridicat de pe scaun şi făcea paşi în jurul scaunului, gesticulând. Atunci a sunat telefonul şi am înţeles că la celălalt capăt era tocmai cea despre care vorbeam. Îl aştepta peste o oră să o ducă la cumpărături. Am aşteptat să închidă şi l-am acaparat din nou:

– Eşti sigur că e gravidă? Poate doar i-a întârziat…

– Absolut sigur! A fost la medicul ei ginecolog şi i-a confirmat. E în luna a doua şi nu vrea să-l păstreze. Îţi dai seama că i-ar aminti mereu de acele momente de coşmar pe care vrea să le uite. Eu l-aş adopta, că nu are nici o vină, dar…

Acum era pe scaun, vorbea mai potolit şi se juca în neştire cu mobilul, aplecat peste patul meu. Telefonul căzu pe pătură, însă el continua monologul cu ochii pierduţi:

– Nu vrea să apeleze la chiuretaj în România, fiindcă îi e ruşine de gura lumii şi se teme de incompetenţa doctorilor de la noi. Săptămâna viitoare merge în Italia şi are nevoie de 10. 000 de Euro. I-am promis că-i dau eu…

Poate gândea cu glas şoptit şi nici nu mai ştia că sunt lângă el. L-am trezit din rătăcire rugându-l să-mi aducă o cutie cu aspirine din camera Dianei. Am avut grijă ca, în prealabil, să acopăr mobilul cu o mişcare. Până a lipsit el, am aruncat o privire pe numărul de la care sunase Puşa. George a intrat deodată cu soră-mea, ce ţipa indignată:

– Ce aspirine vrei? Nu ştii că sunt la tine?

Mi-am cerut scuze şi i-am înapoiat telefonul prietenului meu, care se grăbea să plece. Apoi, toată seara mi-am făcut planul de acţiune. Am sunat după ora 23, când aveam cele mai mari şanse să o prind acasă, singură. Am recunoscut vocea care m-a întrebat:

– Cine e la telefon?

– Nu mă cunoşti, dar eu te urmăresc de multă vreme!, am răspuns străduindu-mă să fiu calm şi misterios.

– Eşti vreun pervers? Vezi că sun la poliţie!

– Nu cred că ar fii o idee bună, “Călugăriţo”!

Nu se mai auzea nimic de la celălalt capăt şi am aşteptat răbdător. În cele din urmă:

– Cine eşti? Ce vrei?

– Nu e relevant cine sunt, ci mai degrabă ce ştiu despre tine. Aş putea să te torn şi să te bag în puşcărie, unde te aşteaptă maică-ta, dar sunt dispus să facem un târg. Eu tac, iar tu îţi faci bagajele în noaptea asta şi te întorci la Dinu, în Italia. Dacă mâine dimineaţă, mai eşti în Baia Mare, o să regrete toată fiinţa ta angelică şi perfidă!

Am închis fără să-i dau ocazia să mai negocieze. Inima îmi bătea nebuneşte şi nu eram sigur dacă aş fi reuşit să joc dur până la capăt.

Bătălia lor, pe socoteala noastră

DA sau Nu? Aceasta este întrebarea care ne cheamă iar în faţa urnelor, duminică 29 iulie. Şi primii care se duc să dea un răspuns la această întrebare sunt tot cei mai amărâţi, bătrânii cu pensii mici şi necazuri multe, sau oameni cu salarii minime şi speranţe aidoma. Tot ei sunt cei dintâi care-şi plătesc taxele şi se achită fără întârziere de obligaţiile către societate. Căci pentru ei legea e sfântă şi cuvântul e lege.

De peste două decenii au tot auzit promisiuni nerespectate şi au fost mereu chemaţi să dea gir celor care “vor să-şi pună mintea şi priceperea în slujba naţiunii”, dar care dovedesc apoi că de fapt ambiţia lor este de preamărire şi înavuţire. Am norocul să fac parte dintr-o comunitate de oameni care nu se înfierbântă la discursurile pline de patos ale politicienilor şi au învăţat că nu au ce să aştepte de la cei care au ajuns în funcţiile de conducere ale statului. Iar dacă uneori se întâmplă să le mai crească pensia sau salariul, ei ştiu că acei care au decis aceasta, nu au făcut-o pentru ochii lor frumoşi, ci pentru a le mai arunca un osicior din prânzul lor copios.

Aceşti români, când se întorc obosiţi de la serviciu sau de pe ogorul secătuit de caniculă, mai găsesc uneori timp să pornească televizorul şi să se crucească de ceea ce văd că se întâmplă pe scena politică. Femeile scuipă în sânul transpirat de căldură şi exclamă adesea: “ptiu drace, dar mare-i grădina lui Dumnezeu!”, atunci când se arată mulţimea de oameni ce se adună să aclame un lider sau altul, iar uneori turmele de manipulaţi ajung să se încaiere la propriu. Ele nu pot înţelege cum de-şi pierd timpul atâţia cetăţeni, aclamând sau hulind, când este atâta de lucru la fiecare pas.

Pe de altă parte, bărbaţii mai hâtri le dau dreptate tuturor politicienilor într-o singură privinţă: atunci când se acuză unii pe alţii că sunt hoţi şi mincinoşi. E singurul adevăr care se impune zi de zi şi se conving atunci când, rând pe rând, toţi mai mulţi demnitari şi granguri mari, sunt chemaţi să dea cu subsemnatul pe la parchet.

Rămâne totuşi întrebarea de actualitate: DA sau Nu? Să-l pedepsească pe Băsescu pentru toate promisiunile încălcate şi aerele ce le afişa, precum un dictator? De ce noi trebuie să alegem pe altcineva, doar fiindcă vrem să-l îndepărtăm pe cel care a fost?  Ne gândim că mai rău nu se poate şi constatăm că picăm din lac în puţ! Mereu este loc de mai rău şi de aceea e celebră zicala: “nu da Doamne românului cât poate duce!” Am vrut schimbarea lui Iliescu şi l-am ales pe Constantinescu, după care am revenit asupra deciziei. Apoi, ca să scăpăm de baronii PSD, am votat cu PDL-ul şi implicit cu Băsescu, fiind convinşi că am găsit un preşedinte care va combate corupţia ce ne sufocă.

Dar a venit criza, tăierile din salariu şi pensii, concedieri şi măsuri nepopulare luate de preşedintele jucător cu zâmbetul pe buze şi remarci ironice. Dintr-o dată, Băsescu a devenit nepopular şi lumea a ieşit pe străzi, cerându-i demisia. A venit vremea ca opoziţia să preia puterea prin metode nu tocmai ortodocse (a ademenit mulţi parlamentari de la PDL) şi cel puţin controvesate. Astfel că USL-ul, având acum majoritatea în forul legislativ, l-a trimis pe “inamicul public numărul 1”, la mila poporului care vrea din nou schimbare, cu orice preţ. Gândindu-mă la cel care l-ar putea înlocui, stau şi gândesc: “Doamne fereşte de mai rău!” Fiindcă se poate. Întotdeauna!

Revenind la televiziune, atât cât ne permite timpul, vedem cum analiştii politici, reporteri subiectivi şi partizani din diverse partide se zbat să ne convingă că albul nu e de fapt alb, iar negrul e de fapt o culoare deschisă. Fiecare cuvânt spus de unul sau altul dintre cei implicaţi în cursa pentru putere, este disecat, analizat şi întors pe toate feţele. Fiecărei acţiuni din campanie i se dă sensuri cu totul diferite, în funcţie de tabăra care o analizează. Hoţia nu mai e hoţie, dacă e făcută de colegul de partid, Curtea Constituţională Română, nu ar trebui să aibă puterea de decizie, dacă nu decide cum vrea puterea şi Comisia de Etică, habar nu are ce e un plagiat, dacă zice că e plagiat. Toate valorile sunt date peste cap şi nu mai şti ce să înţelegi, ce e drept sau ce e strâmb.

Cel mai mare partizan al schimbării, ce se perindă zilnic în faţa noastră dacă alegem să ne uităm la Antena 1, este adversarul declarat al preşedintelui suspendat, Mircea Badea, de la emisiunea “În gura presei”. El e unul din cei care a votat în trecut împotriva PSD-ului, doar pentru a cădea de la putere. Acum “s-a sucit” şi vrea schimbarea celor pe care i-a ales. Nu ar fi ceva ieşit din comun, doar se încadrează în profilul alegătorului de rând, dar exuberanţa şi temperamentul debordant pe care-l afişează când îşi exprimă opiniile te duc cu gândul la giumbuşlucurile unui saltimbanc de circ. Sunt sigur că un tratament îndelungat la un psihiatru, ar fi ca o mană cerească pentru el.

Pe de altă parte putem urmări opiniile pline de realism şi pertinenţă ale ziaristului Cristian Tudor Popescu, ce ne oferă o analiză obiectivă a evenimentelor cotidiene. L-am admirat pe acest om din anii ’90 şi cred că este un profesionist desăvârşit. Ciudat este faptul că şi Mircea Badea credea la fel, până a fost criticat într-un articol. Cum nici el nu suportă criticile, de atunci nu mai are aceeaşi părere. E foarte greu pentru noi să ne recunoaştem greşelile, iar pentru unii, de neimaginat!

Cam asta este politica din România şi, din păcate, nu putem să ne mândrim nici cu ea. Acestea sunt personajele politice şi trebuie să alegem pe care să ne bazăm. Deocamdată alegem să spunem un Da sau un Nu. Oricare ar fi răspunsul, bătălia va continua acolo sus şi obişnuiţi-vă cu ideea că nimeni nu vă iubeşte, ci doar se gudură până puneţi ştampila. După aceea vi se va îngădui să le aşterneţi covorul roşu şi să faceţi plecăciuni. Că puterea e orbitoare şi provoacă amnezie. Şi totuşi, oare eu ce ar trebui să votez? DA sau NU?

Vocabular concludent

Un ins stă în Danny’s Bar, la aeroportul Changi din Singapore şi observă o femeie atrăgătoare la masa de lângă el. “E atât de frumoasă, că trebuie să fie însoţitoare de zbor”, îşi spune. “Dar pentru ce companie o lucra?” Ca să intre în vorbă, se întoarce către ea şi-i şopteşte sloganul Delta:

– Love to fly and it shows?

Femeia se uită la el derutată. “Deci, nu lucrează la Delta”, îşi spune omul. Peste o clipă, îi vine o altă idee:

– Something special in the air?

Ea pare la fel de derutată, deci şi Singapore Airlines cade de pe listă. Mai încearcă şi sloganul Thai Airways:

– Smooth as silk.

De data asta, femeia se întoarce către el:

– What the fuck do you want?

Tipul se lasă pe spate satisfăcut: “Aaahhh, TAROM!”

Legăminte!

Cele 4 legăminte

CARTEA ÎNŢELEPCIUNII TOLTECE

1. “FIŢI IMPECABILI ÎN TOT CEEA CE SPUNEŢI!”

* Nu rostiţi decât adevărul.

* Nu afirmaţi decât ceea ce gândiţi cu adevărat.

* Nu folosiţi cuvinte pentru a jigni sau pentru a bârfi, lucru valabil inclusiv pentru voi.

* Aplicaţi puterea cuvântului în sensul adevărului şi al iubirii.

* Acest legământ este suficient pentru a vă transforma radical viaţa.

2. “NU LUAŢI NIMIC LA MODUL PERSONAL!”

* Nimic din ceea ce fac alţii nu are vreo legătură cu voi.

* Tot ce afirmă şi tot ceea ce fac ei este proiecţia propriei lor realităţi, a propriului lor vis.

* Dacă deveniţi imuni la opiniile şi la acţiunile celor din jur, nu veţi mai fi victimele unei suferinţe inutile.

* Acest legământ este suficient pentru a vă transforma radical viaţa.

3. “NU FACEŢI PRESUPUNERI INUTILE!”

* Căutaţi în voi curajul de a pune întrebări şi de a exprima ceea ce doriţi cu adevărat.

* Comunicaţi cu cei din jur cât mai clar cu putinţă, evitând astfel neînţelegerile, tristeţea şi dramele inutile.

* Acest legământ este suficient pentru a vă transforma radical viaţa.

4. “FACEŢI ÎNTOTDEAUNA TOT CEEA CE VĂ STĂ ÎN PUTERE!”

* Nu uitaţi însă că eficienţa noastră maximă se schimbă de la o clipă la alta, la fel cum starea organismului diferă atunci când acesta este sănătos, de momentul când este bolnav.

* Indiferent de circumstanţe, faceţi tot ce vă stă în putere.

* Veţi evita astfel autodescurajarea, criticile şi regretele inutile.

* Acest legământ este suficient pentru a vă transforma radical viaţa.

**FRICA**

Frica se leagă mai ales de supărare, gelozie, insucces şi timiditate. În cazul în care reuşiţi să o suprimaţi, puneţi capăt sentimentelor negative menţionate mai sus. Simţiţi frica din cauza unei primejdii nebănuite.

CUM SĂ ÎNVINGEŢI FRICA

Trebuie să ştiţi în primul rând că de ce vă este frică, nu se va întâmpla niciodată.

**SUPĂRAREA**

Supărarea poate constitui un răspuns violent şi agresiv la obstrucţionare, jignire sau nedreptate. Sunteţi obstrucţionat când cineva sau ceva vă încurcă socotelile. Reacţia agresivă e rezultatul fricii induse de faptul că nu a-ţi fost stăpân pe situaţie, sau nu l-aţi putut domina pe cel care v-a dejucat planurile. Dacă v-a jignit cineva, vă simţiţi negat în întegritate şi simţiţi o frică viscerală. În ceea ce priveşte nedreptatea, justeţea este o amăgire.

**URA**

Urâţi pe cineva din anturaj (şi nu numai din anturaj), pentru că îl consideraţi cauza nefericirii dvs. Vă enervează, vă deprimă, vă face să vă simţiţi nesigur, pierzându-vă încrederea în dvs. Vă provoacă o reală alergie psihică. Acest fel de “alergie” apare doar faţă de aceia de care sunteţi legat sentimental. Oricum ar fi, ura din dvs. stârneşte reflexe de frică.

**DUALISMUL**

“Fericirea trebuie căutată în adâncurile nefericirii.” ,,Doar în noaptea întunecată există lumină”. Dacă sunteţi nefericit, recâştigaţi-vă încrederea în dvs. Nu vă încredeţi în aparenţe.

Idealul nu există!

Un bol cu înţelepciune

Într-o zi de vară, Huang merse la cimitirul satului, cu un buchet de bujori la mormântul soţiei sale. În timp ce aranja el acolo florile într-un vas cu apă, ceva îi atrase atenţia: un bărbat aşeza pe mormântul vecin un bol cu orez. Huang s-a apropiat mirat şi puţin sarcastic l-a întrebat:

– Nu te supăra omule, doar nu crezi că defunctul tău chiar o să mănânce orezul?

– Ba da, a răspuns foarte calm cel întrebat, atunci când al tău o să miroasă florile!

Morala: a respecta opiniile altora este una din cele mai mari virtuţi pe care le poate avea o fiinţă umană. Oamenii sunt diferiţi, acţionează diferit, gândesc diferit. Nu judecaţi… dar încercaţi să înţelegeţi şi dacă nu puteţi, atunci uitaţi…

Amintiţi-vă cele cinci reguli pentru a fi fericit:

* Eliberează inima de amărăciune.

* Eliberează mintea de griji.

* Trăieşte simplu.

* Dăruieşte mai mult.

* Aşteaptă-te să primeşti mai puţin.

Şi nu uita că îmbătrânirea este obligatorie, pe când grandoarea este o opţiune!

Spirit călător : Dragoste cu suspiciuni (III)

Dialogul divelor era din ce în ce mai interesant şi, precum era de aşteptat, tocmai atunci am simţit cum imaginile se estompează, sunetele devin mai îndepărtate, iar spiritul îmi era absorbit de trupul gol. Am intrat în somnul profund cu rol de readaptare a funcţiunilor unui organism normal.

La trezire eram singur şi mă bucura faptul că nu auzeam bombănelile Dianei. Am căutat din priviri ceasul de perete şi am dedus că era timpul să apară George. Trebuia să trec în revistă tot ceea ce am văzut şi auzit, dar şi modul în care i le voi dezvălui.

Pe noptiera de la capătul patului era tava cu micul dejun, răcit de mult. Mă durea capul, ca de obicei după drogurile pe care le-am absorbit, şi trebuia să consum ceva pentru a mă întrema. Era bun şi ceaiul rece, o felie subţire de pâine cu unt şi neapărat două aspirine. Tocmai când mă bucuram de liniştea ce mă mângâia blând, a intrat soră-mea şi a început cu cicăleala:

– Iar aţi stat până târziu!? Iar nu ai putut să te scoli!? Ce faceţi voi atâta timp cu uşa închisă? Vă drogaţi sau sunteţi homosexuali? Altfel nu-mi explic cum un om normal,  precum George, poate petrece atâta timp cu un handicapat imobilizat la pat. El nu are o viaţă personală, o iubită, un hobby ca toţi ceilalţi?

Noroc că a sunat telefonul şi am sărit să apuc primul receptorul. Era chiar George şi veştile erau din cele mai proaste:

– Vali, nu ştiu dacă mai apuc să trec pe la tine în seara asta…

– S-a întâmplat ceva?, am întrebat îngrijorat.

– Da, dar nu cu mine, ci cu Puşa. O să-ţi povestesc mai pe îndelete când ne întâlnim.

Am răsuflat mai uşurat în timp ce Diana striga să-i spun cine e la capătul firului. După ce am lămurit-o, i-am zis lui George că am ceva important să-i destăinuiesc şi îl aştept cât mai repede posibil. Nu a venit în acea zi, iar eu mă perpeleam în sinea mea căci numai de asta nu avea nevoie trupul şi cugetul meu extenuat. Am apelat la somnifere şi am reuşit să acumulez câteva ore de somn.

Dimineaţa e întotdeauna perioada cea mai frumoasă a zilei şi m-am trezit mai liniştit, cu speranţe şi planuri pentru ziua ce se năştea. Am început cu o baie îndelungă, revigorantă şi o masă sănătoasă şi consistentă. Bineînţeles că în mintea mea se ţeseau tot felul de scenarii despre ce ar fi putut să i se întâmple Puşei, eram circumspect în ceea ce o priveşte, doar am auzit ce intenţii are.

Spre surprinderea mea, George a venit imediat după miezul zilei, cu o figură obosită şi tare cătrănită. S-a aşezat pe scaunul lui şi a oftat semnificativ. L-am lăsat să se adune un timp, apoi am exclamat:

– Ei?

Probabil că acesta era semnalul aşteptat pentru a se porni:

– S-a întâmplat o nenorocire! Alaltăseară, în timp ce te vegheam, Puşa a fost atacată şi violată de un necunoscut.

– Nu mai spune!!!, am izbucnit eu neîncrezător şi probabil cu ceva ironie, fiindcă prietenul mă privi cu atenţie.

– Chiar aşa cum îţi spun. M-a sunat ieri dimineaţă plângând, am lăsat totul baltă şi am fugit la ea. Era vânătă la un ochi şi la braţe, iar cu psihicul era la pământ. A trebuit să stau toată ziua cu ea, nu cumva să se sinucidă. Îţi dai seama cum se simţea biata fată?S-a păstrat neprihănită până la căsătorie şi deodată un nenorocit o molestează şi-i răpeşte castitatea, onoarea! Dacă l-aş prinde pe individ aş fi în stare să-l omor!

– Cum, nu se ştie cine a fost? Ce zice poliţia?

George dădu din cap:

– Fără poliţie! Puşa nu ar îndura încă o umilinţă: să afle toată lumea că a fost dezonorată. Nici la medic nu a vrut să o duc şi vrea ca totul să fie cât mai discret. A îngrijit-o Maria şi în curând se va restabili. Doar amintirea acelei siluiri se va estompa mai greu şi de aceea v-a trebui să fiu cât mai mult timp aproape de ea, s-o liniştesc şi să o ajut pe cât îmi stă în putinţă. În paralel voi încerca să-l găsesc pe făptaş. Vreau să plătească pentru ce a făcut. Dar destul despre necazuri! Ai spus că ai ceva important să-mi spui şi iată-mă. Mi-am luat câteva zile libere şi am venit mai repede. Te ascult.

Ce puteam să-i zic în această conjunctură? Tot ceea ce mă pregătisem să-i relatez despre ce am văzut şi auzit era cu totul deplasat în acest moment. Nu era el destul de necăjit şi furios? Să-l adâncesc şi mai tare în durerea pe care o resimţea? Aş fi riscat să nu mă creadă şi să-l pierd ca prieten. Aş fi fost nemilos şi nu voiam să văd cum îi accentuez suferinţa. Dar ceva tot trebuia să-i zic, doar pentru aceasta l-am chemat, şi nu am găsit ceva mai bun decât:

– Eşti sigur că părinţii ei sunt morţi?

De Cartea Recordurilor

Frumoasa din Pădurea Adormită, Tom Degeţelu’ şi Cocoşatul de la Notre Damme se lăudau. Frumoasa:

– Eu cred că sunt cea mai frumoasă fată din lume.

Tom Degeţelu’:

– Eu sunt convins că sunt cel mai mic om din lume.

Cocoşatu’:

– Eu trebuie să fiu cea mai urâtă persoană din lume.

Se hotărăsc să meargă la oficilalii Guinness Book of Records, să fie recunoscuţi de Cartea Recordurilor. Frumoasa din Pădurea Adormită a intrat prima şi a ieşit radiind de fericire:

– E oficial! Sunt cea mai frumoasă fată din lume!

Tom Degeţelu’ a intrat după ea şi a ieşit şi el fericit:

– E oficial! Chiar sunt cel mai mic om din lume!

Cocoşatul de la Notre Damme a intrat şi el, însă a ieşit după câteva minute cu o expresie confuză pe chip. Contrariat, el îşi întreabă prietenii:

– Bă, cine dracu’ e Traian Băsescu?!?