Despre comportamentul la masă

Ce spun despre tine modul în care te comporți la masă și cafeaua pe care o bei!

Bioenergoterapeutul Lidia Fecioru a vorbit despre cele mai simple gesturi pe care le facem, dar care dezvăluie foarte multe despre noi.

Oamenii care își fac selfie și țin camera de sus au întotdeauna o atitudine pozitivă față de ceilalți. * Persoanele responsabile și serioase rareori își dau un checkin și spun unde sunt sau fac fotografii să se vadă locul unde se află. De obicei, acești oameni duc lipsă excesivă de dragoste și asta ne poate arăta un nivel ridicat de tensiune nervoasă.

Cum se comportă oamenii când stau la masă

Oamenii care taie mâncarea bucățele mici sunt predispuși la relații pe termen lung și se străduiesc să trăiască așa cum și-au propus. * Oamenii care amestecă mâncarea în farfurie au o personalitate puternică, efectuează toate lucrurile pe care și le propun. * Cei care mănâncă repede au o personalitate multi-tasking, sunt respectați la locul de muncă. * Cei care mănâncă încet trăiesc în prezent și nu știu să se bucure de viață.

Cum vorbesc oamenii

Dacă o persoană spune o poveste și folosește pronumele „eu” de multe ori, cel mai probabil spune adevărul. * Acest lucru este un indiciu de egocentrism. * Folosirea frecventă a pronumelui „noi” spune despre incluziunea socială. Odată cu vârsta, oamenii folosesc mai multe verbe la viitor.

Când mănâncă popcorn

Introvertiții mănâncă fiecare bob separat. Extrovertiții apucă un pumn de floricele și le aruncă în gură. Cei care au mâncat popcorn într-o singură ședință și repede sunt mai puțin egoiști și apreciază mult mai mult interesele altora.

Imagine similară

Ce fel de cafea preferă oamenii

Espresso – Îl beau doar liderii. * Espresso dublu – Executanții. * Latte – Îl beau cei care au dificultăți în luarea deciziilor. * Capuccino – Îl beau oamenii sociabili, creativi și iubitori. * Frappuccino – Înclinații către aventură. * Cafea neagră – O beau oamenii cu abordare simplă a vieții. * Zahăr și lapte într-o cafea obișnuită – Adaugă oamenii care sunt în căutarea a noi experiențe.

Sursă: Graiul Maramureșului

Cuplurile adevărate sunt cele care nu se văd pe Facebook

Vrei de fapt să îi convingi pe alții de ceea ce ai tu nevoie să crezi

Atunci când îți afișezi relația, sentimentele, glumele, hobby-urile și activitățile pe internet vrei ca de fapt să vadă alții ceva în lumina în care vrei tu să vezi lucrurile. De fapt ai nevoie să îți creezi la nivel vizual, pentru tine și pentru ochii celorlalți, o imagine care nu coincide neapărat cu realitatea. În clipa în care apare o poză cu cina voastră romantică, nu se vede că v-ați certat înainte de a trece de felul întâi, dar tu știi că ai avut o seară specială, pentru că alegi să te uiți la poza respectivă și la cine ți-a dat like pe ea. Nu mai căuta validările celorlalți.

Imagini pentru poze cu cupluri

Aceia care postează des au predispoziții spre narcisism și chiar psihoze

Diverse studii pe grupa de vârstă 18-40 arată că predispoziția pentru sau însăși narcisismul și psihopatia sunt corelate cu numărul mare de selfie-uri. Un exces de zel pe social media arată nevoia de a fi aprobați de cei din jur. Popularitatea pe net nu e aceeași ca cea din viața reală!

Când ești fericită, nu stai pe net

Nu-i așa că mai vezi fete prin cafenele care stau non-stop cu ochii în telefon? Parcă îți inspiră compasiune, pentru că intuiești că se simt singure și plictisite. Poate fi adevărat, pentru că oamenii fericiți și mulțumiți nu au nevoie să afișeze asta și de cele mai multe ori nu au timp sau chef să stea să-și arate viața pe net.

Cuplurile care au nevoie de confirmări sunt instabile

Cel mai adesea, pentru a completa diverse lipsuri sau carențe ale relației, partenerii au tendința de a se minți în momentele neplăcute, bazându-se pe amintiri plăcute. E toxic acest mecanism, și conduce la destabilizarea cuplului. Deci pune-ți semne de întrebare dacă vezi că iubitul vrea să strângă like-uri cu poze în care îi place cum arăți.

Cei care vor să își etaleze relația pe net pun presiune pe partener

Pentru că vor să fie siguri că relația lor este cel mai important lucru din viață, anumiți parteneri se laudă efectiv cu armonia romantică pe care o trăiesc. Acesta este un semnal de alarmă și poate anticipa apariția geloziei, a crizelor de atenție sau a obligațiilor și așteptărilor pe care un partener le adresează celuilalt. Nu zice nimeni să nu pui o poză simpatică din când în când, dar amintește-ți că viața reală e mai importantă decât interfața de pe internet, mai ales când vine vorba de tine și de iubitul tău.

Sursa: Graiul Maramureșului

Nu te condamna la sărăcie!

Există o serie de obiceiuri caracteristice oamenilor săraci. Urmărindu-le iar și iar, oamenii încearcă să ajungă la alt rezultat decât cel pe care îl au. De mirare este faptul că oamenii talentați, repetând aceste obiceiuri, devin săraci.

12 ani de experiență în domeniul psihologiei i-au permis legendarului trainer în dezvoltarea personală – Eugen Deineko – să identifice OBICEIURILE caracteristice oamenilor săraci.

Imagine similară

Obiceiul 1: oamenii săraci caută întotdeauna vinovații. Omul sărac nu își asumă niciodată responsabilitatea. El, mai degrabă aruncă vina pe colegi, șefi sau pe sistem, decât să-și recunoască înfrângerea.

Obiceiul 2: a trage de timp. Din copilărie, nouă ni se repetă întruna următoarea „înțelepciune” populară: „De 7 ori măsoară și o dată taie”. Timpul trece și dvs. tot reflectați, măsurați și, la un moment dat, apare unul aventuros, vă taie bucata și v-o ia. Câștigă acel căruia nu-i este frică să facă primul pas și riscă. Omul cu gândirea unui sărac trage întotdeauna de timp.

Obiceiul 3: a acționa fără îndoială. Oamenii săraci nu riscă. Ei preferă un venit stabil, chiar și mic. Drept urmare, și trăiesc de la salariu la salariu, în schimb, se simt sub aripa imaginară a stabilității.

Obiceiul 4: să înveți gratuit. Un reprezentant obișnuit al săracilor este înscris la o mulțime de cursuri și traininguri gratuite, pe care, în mare parte, el și așa nu le ascultă.

Obiceiul 5: a nu răsplăti pe alții pentru munca lor. Omul cu gândirea unui sărac s-a obișnuit să trăiască pe spezele altora. Muzica, trainingurile, cărțile – el le descarcă de pe torrente. Filozofia lui este să facă rost în mod gratuit de servicii sau bunuri cu plată.

Obiceiul 6: autocompătimirea. Deseori, oamenii văd rădăcinile problemelor lor în mediul exterior – fie așezarea geografică nefavorabilă, neajunsurile figurii, nașterea într-o familie săracă, educația insuficientă etc. În arsenalul omului sărac există zeci de motive de autocompătimire.

Obiceiul 7: a scânci și a se plânge. Nu e un secret că lipsa banilor generează emoții negative. Spre deosebire de cel sărac, bogătașul vede orice eșec ca pe o treaptă spre țelul propus, el nu scâncește și nu se plânge de soartă.

Obiceiul 8: a te gândi la ceea ce vor spune alții. Omul de succes își prețuiește individualitatea și nu depinde de părerea celor din jur. Cel sărac – dimpotrivă, o mare parte din timpul și puterile sale le acordă pentru a-și menține renumele în ochii celorlalți.

Obiceiul 9: a cheltui bani în zadar. Omul sărac nu are o strategie financiară. Țelul său: câștigă și cheltuie. Cel bogat, în primul rând, investește banii câștigați în formarea capitalului.

Obiceiul 10: căutarea de beneficii imediate. Cei săraci nu tind să învețe ceva nou, nu lucrează în perspectivă, ci se concentrează pe venituri imediate.

Sursa: Graiul Maramureșului

Cele mai importante categorii ale gândirii umane

Gândirea nu funcționează la fel la toți oamenii, ea ne modelează caracterul, ne controlează viața, ba chiar ne formează și destinul. Vă prezentăm mai jos câteva tipuri de gândire în care fiecare se poate regăsi:

1. Gândirea algoritmică

Gândirea algoritmică este bazată pe operații prefigurate, conservative, habituale, pe treceri riguroase de la o stare la alta în succesiunea obligatorie a evenimentelor în timp, efectuarea corectă a unui „pas” conducând în mod necesar la soluționarea integrală și sigură a problemei.

2. Gândirea euristică

Gândirea euristică presupune operații în curs de elaborare care abia urmează a fi descoperite, desfășurarea ei având un caracter arborescent, din fiecare „nod” subiectul trebuind să aleagă o stare (cale) din mai multe posibile.

3. Gândirea inductivă

În gândirea inductivă mișcarea cunoașterii se realizează de la particular la general, de la multitudinea trăsăturilor, atributelor la concepte, relații, legi. Gândirea inductivă surprinde regularitatea, ceea ce este comun, constant, invariant. Pornind de la stimuli, subiectul construiește o schemă de răspuns căruia i se adaptează.

4. Gândirea deductivă

Gândirea deductivă se caracterizează prin mișcarea cunoașterii în sens invers celei inductive, adică de la general la particular. Deducția constă „în a extrage un adevăr particular dintr-un principiu foarte general, ceea ce necesită ca principiul general să fie el însuși adevărat; adevărul particular fiind el însuși conținut în principiul general” (Goguelin, 1988, vol. II, p. 248). Prin gândirea deductivă, pornind de la o serie de reguli și legalități deja stabilite, omul tinde spre obținerea unor noi informații.

5. Gândirea analogică

Surprinderea unor similitudini între obiective, fenomene, concepte, idei, acolo unde aparent ele nu există sau transferul unor cunoștințe asimilate anterior în situații necunoscute. Acest transfer depinde de cunoștințele conceptuale (sărăcia acestora creează dificultăți în realizarea unor analogii).

6. Gândirea pozitivă

Stil activ, ofensiv, constructiv în situații ambigue, stresante, prezența atitudinilor pozitive, care stimulează găsirea unor soluții, stabilirea scopurilor în funcție de propriile posibilități. Aceasta este corelată cu o imagine de sine pozitivă. Oamenii cu gândirea pozitivă au o toleranță ridicată față de stres, se concentrează asupra aspectelor pozitive, succeselor obținute, trecând ușor peste eventualele eșecuri.

7. Gândirea negativă

Stil defensiv, pasiv, neconstructiv, demobilizare sau blocaj în fața dificultăților mărite, anxietate, nefericire, ostilitate, conflict cu propria persoană, imagine de sine negativă, autoprogramare mentală pentru eșec, complexe de inferioritate, valorificare scăzută a propriului potențial și concentrare asupra defectelor.

8. Gândirea divergentă

Gândirea divergentă reclamă din partea subiecților căutarea cât mai multor soluții sau îndepărtarea în cât mai multe direcții în raport cu punctul inițial de plecare. Ea se mișcă de la unitate la diversitate, de la sintetic la analitic.

9.Gândirea laterală

Gândirea laterală înseamnă: a vedea și a interpreta în moduri expresii diferite lucruri și idei care erau văzute și interpretate în același fel; a restructura vechile tipare, a evada din obișnuit și a construi noi modele; a genera nu numai noi idei, ci a declanșa conflicte între ideile opuse, între cele vechi și cele noi; a lucra prin salturi, nu prin „pași mărunți”; a ajunge la o soluție concretă nouă, interesantă chiar dacă pașii au fost eronați; a schimba încadrarea în clase și sisteme (ceea ce a fost introdus la un moment dat într-un sistem poate fi introdus la un moment dat în într-altul); a opera nu doar cu elemente relevante, ci și cu cele irelevante; a permite ca elementele spontane ale gândirii să influențeze gândirea planificată, sistematică sau invers.

10. Gândirea eficientă

Gândirea eficientă ar trebui să satisfacă două criterii: a) urmărirea, într-un mod rezonabil, a procedeelor stabilite; b) utilizarea, așa cum este de așteptat, a informației complete (Moore et al., 1985, p. 15). Când aceste două criterii nu sunt luate în considerare, ci dimpotrivă, ele sunt încălcate, avem de-a face cu o gândire ineficientă.

Sursa: „Graiul Maramureșului”

 

Cum putem schimba ideile cuiva fără să-l contrazicem?

Cercetătorii au observat, cu ajutorul unui studiu, că deseori putem schimba convingerile oamenilor fiind de acord cu ei și ducând ideile lor la extrem, deci fără să-i contrazicem.

negocieri

Tehnica prin care o persoană ia contact cu o versiune extremă a propriilor idei, în loc să fie contrazisă cu argumente, este mult mai eficientă dacă vrem să schimbăm opinia acesteia, susține o echipă de cercetători.

Dacă nu sunt contraziși, oamenii devin mai deschiși la alte puncte de vedere, se arată într-un studiu publicat în revista Proceedings of the National Academy of Sciences. Asta deoarece prin această metodă de comunicare ei își dau seama mai repede că ideile lor sunt absurde sau greșite.

De obicei, conflictele sunt generate de bariere psihologice, nu de probleme reale, spune Eran Halperin, psiholog la Interdisciplinary Center Herzliya din Israel.

În cadrul studiului, 150 de israelieni au participat ca voluntari. Jumătate dintre ei a vizionat imagini despre conflictul cu palestinienii, iar cealaltă a văzut reclame tv neutre.

Ulterior, cei care au vizionat imagini despre conflict au fost încurajați în convingerile lor, cercetătorii ducând la limită ideile fiecărui participant. De exemplu, ei au pus accent pe ideea, populară în rândul evreilor, că Israelul este un stat foarte moral și că trebuie să continue conflictul armat, pentru ca locuitorii să poată trăi mai departe într-o societate morală.

Subiecții au reacționat agresiv când li s-a expus această idee, pe care au considerat-o absurdă, deși corespundea de fapt cu propriile lor idei.

Voluntarii care au luat parte la experiment s-au declarat cu 30% mai dispuși să renecocieze poziția în conflict, în comparație cu voluntarii care au vizionat imagini neutre. Schimbarea lor de atitudine a persistat un an de zile după acest experiment. Ei au votat cu partide politice mai moderate, dispuse la măsuri de reconciliere, deci metoda a dus și la schimbări de comportament, nu doar de gândire.

Această tehnică se numește gândire paradoxală, iar efectul foarte puternic pe care îl are poate fi explicat prin faptul că îi provoacă pe oameni să gândească fără să îi pună în gardă prin argumente contradictorii.

Există însă și un risc. Unii dintre subiecții care au participat la experiment au asimilat ideile extreme prezentate, care au devenit apoi propriile convingeri, prin urmare metoda poate fi folosită și pentru manipulare.

Sursa: Los Angeles Times

Cum ne vindecăm de egoism

Un defect, o hibă în modul general de comportare – așa este descris, în general, egoismul. ”Defectul” de a vrea, aduna și păstra totul pentru sine, de a pune pe prim-plan propriile dorințe, nevoi, plăceri, de a nu se sinchisi de ceilalți și de a-și organiza viața astfel încât să nu fie deranjat.

”Da, și?” – ar putea replica ”egoistul de profesie”. ”De când este un defect să te iubești pe tine însuți, să cultivi încrederea în respectul pentru sine?”.

Nu este, atâta timp cât vorbim despre autoevaluarea iubitoare de sine și nu despre cea autodistructivă. Pentru că acolo duce, în cele din urmă, egoismul: la tăierea legăturilor cu lumea, mai întâi benevol, apoi prin efectul (provocat) de expulzare.

”Egoismul aspiră la singurătate, pentru a scăpa de dependențe.” (Henri Lacordaire, avocat și preot francez din secolul XIX).

Sigur asta ți-ai dorit? Crede-mă: nu! Fiindcă suntem creați și funcționăm ca ființe sociale, pentru care atingerea plenitudinii este sinonimă cu a împărtăși într-un sistem de dependențe.

DE LA EGOISM LA IUBIREA DE SINE

În primul său stadiu de evoluție, ființa umană era întoarsă exclusiv spre propriile nevoi: să se hrănească și să aibă un adăpost, condiții minime pentru supraviețuire. Aceasta a fost etapa iubirii de sine. Pe măsură ce a dobândit un minimum de siguranță s-a deschis, gradual, către un ”anturaj” din ce în ce mai larg: copiii, mama etc. Etapa iubirii dăruite. Copilul a primit mai întâi suficientă iubire, s-a simțit centrul universului și astfel a învățat să se iubească pe sine. Pentru ca apoi să învețe să și returneze iubirea. În caz contrar, ar fi rămas blocat în stadiul de ”centru al universului”, care știe doar să primească, nu și să dăruiască.

Altfel spus, persoana egoistă care acaparează totul în propriul profit și nu găsește plăcere în a împărtăși, nu se iubește pe sine cu toată ființa. Suferă, de fapt, de contrariul: aviditatea, nevoia de a-i smulge vieții ceea ce ar putea obține și altfel nu sunt semnul prea marii iubiri de sine, ci al dificultății de a crede în sine. Iată cum demolează psihologii una dintre definițiile superficiale ale egoismului, ca ”iubire exagerată pentru propria persoană”.

De fapt, nu această iubire narcisistă, bolnăvicioasă produce egoismul, ci atașamentul mai mult sau mai puțin patologic față de o imagine perimată asupra propriei persoane, aceea a ”copilului minune”, căruia nimic nu trebuie să-i lipsească.

Egoismul se redefinește, prin această prismă, drept lipsă de maturitate. Infantilism. Nu degeaba există comparația ”egoist ca un copil”.

MICA LUME A MARELUI EGOIST

Egoistul trăiește într-un cerc restrâns. Parcă ar fi incapabil să vadă și să audă tot ce nu-l privește personal. Mic copil, Ludovic al XIV-lea, ”regele-soare” proclama: ”Statul sunt eu!”. Egoistul proclamă: ”Lumea sunt eu!”. ”Restul” nu contează. Solitar, prin opțiune proprie sau prin forța împrejurărilor, nu este totuși prea satisfăcut de propria viață. Încă un semn clar că nu se iubește nici măcar pe sine, așa cum se spune sau se crede.

SUNT EGOIST ȘI MĂ TRATEZ

Punctul de pornire, în ”terapia anti-egoism”, constă în a conștientiza această slăbiciune și efectele dezastruoase pe care le are asupra victimei sale. Abia apoi devine posibilă ieșirea din cercul vicios conturat de tipare de gândire de genul: ”Nu te poți aștepta la nimic bun de la ceilalți… să luăm tot ce este de luat… nimic nu are valoare, dacă nu îmi aparține…”

EXERCIȚII DE ELIBERARE

Pentru a se elibera de povara egoismului, psihologii le recomandă tuturor celor care se recunosc în descrierea de mai sus un program intens de gimnastică a minții și a voinței:

Dăruiți. Poate fi vorba despre lucruri mărunte, dar gestul în sine de a dărui vă ajută să vă depășiți condiția și vă motivează. Pentru început, alegeți, pentru a dărui, persoane capabile de recunoștință. Gratitudinea lor vă va face să vă simțiți mai bine în postura generosului, pe când lipsa de reacție a unui beneficiar mai glacial v-ar putea frustra și… tăia cheful de a continua exercițiul mărinimiei.

Practicați sporturi de echipă sau arte marțiale, care asociază concentrarea asupra propriei persoane cu deschiderea spre și contactul cu ceilalți.

Deschideți-vă inima… generos în fața unui psihoterapeut. El vă va ajuta să restaurați sentimentul valorii, cu ambele sale valențe: valoarea personală și valoarea tuturor persoanelor din lumea înconjurătoare.

Aceste câteva psiho-trucuri vă vor ajuta să ieșiți din carapace și să vă întoarceți spre ceilalți, restabilind sistemul de dependențe care face din noi ființe sociale. Atenție însă la entuziasmul care vă poate lua pe val, de îndată ce aveți impresia că v-ați atins țelul!

”Omul nu este niciodată atât de egoist ca în momentele de exaltare, de entuziasm; pentru că atunci i se pare că nu există ceva mai măreț, mai demn de laudă decât propria sa persoană” (Lev Nikolaievici Tolstoi)

Sursa: ”Graiul Maramureșului”

Meditația îndelungată ne ajută să îmbătrânim frumos

Meditația practicată pe parcursul mai multor ani este asociată cu o scădere mai mică a volumului creierului, un fenomen asociat cu procesul de îmbătrânire, se afirmă într-un studiu american, informează Reuters.

meditatie

Persoanele care au practicat meditația timp de 20 de ani au creiere cu volume mai mari decât cele ale persoanelor obișnuite, spun autorii acestui studiu apărut în publicația Frontiers in Psychology.

Întrucât se știe de multă vreme că volumul materiei cenușii din creier scade pe măsură ce omul îmbătrânește, autorii studiului spun că se așteptau deja să descopere mai multă materie cenușie în anumite regiuni ale creierelor persoanelor care au practicat meditația pe termen îndelungat.

„Însă am descoperit că acel efect era răspândit la nivelul întregului creier”, a declarat Florian Kurth, profesor la Universitatea California din Los Angeles și cercetător la Brain Mapping Center din același oraș.

Autorii studiului consideră că nu pot totuși să spună că meditația a determinat în rândul practicanților ei o scădere mai mică a volumului cerebral. Alte obiceiuri ale practicanților meditației pe termen îndelungat ar putea influența volumul creierului.

Pentru acest studiu, cercetătorii au comparat tomografiile cerebrale de la 50 de voluntari care practică de mulți ani meditația și cele de la 50 de persoane obișnuite din populația generală. Participanții aveau vârste cuprinse între 24 și 77 de ani. Voluntarii din primul grup au spus că au început să practice meditația în urmă cu 4 până la 46 de ani.

În total, tomografiile cerebrale au arătat că volumul de materie cenușie a scăzut pe măsură ce vârsta participanților a crescut. Însă creierele practicanților meditației păreau mai bine conservate decât cele ale persoanelor de aceeași vârstă din populația generală.

Aproape 18 milioane de adulți și 1 milion de copii practicau meditația în Statele Unite în anul 2012, potrivit unui sondaj ce a vizat medicina complementară, realizat de National Institutes of Health (NIH) și Centers for Disease Control and Orevention (CDC).

Deși tehnicile de meditație își au originea în religiile și tradițiile spirituale din Orient, americanii din zilele noastre folosesc adeseori meditația ca mijloc de relaxare, în afara oricăror concepte religioase.

Studii anterioare au arătat că meditația ameliorează atenția, memoria, fluența vorbirii, funcțiile de execuție și creativitate.

Lecția fricii

Majoritatea evenimentelor vieții survin pe neașteptate. Frica nu oprește moartea, ea este un obstacol în calea vieții. Chiar dacă este dificil de recunoscut, noi consacrăm o mare parte din existența noastră în gestionarea angoaselor noastre și a efectelor acestora. Frica este o umbră care blochează totul: viața noastră amoroasă, sentimentele adevărate, fericirea noastră, ființa noastră profundă.

Un copil, crescut într-o familie adoptivă, era victimă a maltratării. Serviciile sociale l-au anunțat că el va merge în curând într-o casă magnifică unde noii lui părinți îl așteptau, plini de afecțiune. Va avea propria lui cameră și chiar un televizor. Cu toate acestea, aflând noutatea, copilul a început să plângă, pradă unei obsesii incontrolabile. El se obișnuise cu situația lui. Oricât de dureroasă era, situația i-a devenit familiară. Noua casă, pe de altă parte, era plină de pericole necunoscute. Trăise în neliniște de atâta timp încât nu mai putea concepe viața fără aceasta.

Noi toți suntem asemenea acestui copil. Crescuți în angoasă, nu ne imaginăm decât un viitor marcat de teamă. Societatea noastră trăiește din frică. Priviți titlurile informațiilor de seară de la televizor: „Elementele pe care le consumați sunt periculoase!”, „Îmbrăcămintea copilului vostru prezintă riscuri pentru sănătatea lui!”, „Vacanțele ar putea să vă fie fatale în acest an – un reportaj special la jurnalul de la orele 20!”

Cu toate acestea, dintre evenimentele de care ne temem, câte oare se vor produce în realitate? Adevărul este că, corelația dintre ceea ce ne temem și ceea ce ni se întâmplă efectiv este foarte slabă. Realitatea este că alimentația noastră este în general sănătoasă, că îmbrăcămintea copiilor noștri nu vor lua în mod subit foc, și că vacanțele noastre vor fi în general foarte agreabile.

Cu toate acestea, existența noastră este în general guvernată de frică. Companiile de asigurări mizează pe faptul că majoritatea evenimentelor de care ne temem nu se întâmplă niciodată. Cu acest joc, ele câștigă în fiecare an milioane de dolari. Nu este vorba de a renunța la asigurări. Problema este următoarea: există mari șanse să petreceți momente minunate practicând sportul vostru favorit. Aveți probabilități bune de a supraviețui în lumea afacerilor, și chiar a prospera, în pofida tuturor riscurilor și a erorilor. Este foarte probabil să întâlniți oameni simpatici în cursul seratelor fermecătoare.

Cu toate acestea, majoritatea oamenilor trăiesc ca și cum jocurile ar fi fost făcute dinainte contra lor. Una dintre cele mai mari provocări căreia trebuie să-i facem față este de a încerca să surmontăm aceste temeri. Viața ne oferă nenumărate oportunități, și nouă ne revine să beneficiem de un număr cât mai mare dintre ele.

Elisabeta Lecons (traducere: Viorica Junc)

Ce culoare îți place mai mult: roșu sau albastru?

Ce culoare îți place mai mult: roșu sau albastru? Preferința îți dezvăluie personalitatea, arată un studiu psihologic

Persoanele irascibile chiar „văd roșu în fața ochilor”, în situații în care persoanele cu o fire mai calmă percep altfel cromatica imaginilor văzute. Iar preferința pentru roșu în locul albastrului poate indica o personalitate mai ostilă, arată un studiu care a analizat vechea asociere psihologică a roșului cu agresivitatea, furia și pericolul.

rosualbastru

Cercetătorii au constatat că, atunci când oamenilor li se arătau imagini în care existau atât roșu, cât și albastru, fără ca vreuna dintre culori să predomine, oamenii cu personalități ostile tindeau să vadă imaginea mai curând roșie.

Autorii studiului, specialiști de la North Dakota State University, consideră că asocierea ar putea avea o componentă legată de evoluție și ar putea data de foarte multă vreme: strămoșii vânători-culegători ai omului asociau probabil și ei roșul cu amenințarea și pericolul.

Studiul – considerat a fi primul care analizează legătura dintre personalitate, ostilitate și culoarea roșie – a implicat mai multe experimente.

Într-unul dintre acestea, cercetătorii i-au întrebat, pur și simplu, pe participanți dacă preferă roșul sau albastrul. Participanții au completat apoi teste pentru determinarea tipului de personalitate. Analiza comparativă a arătat că persoanele care aleseseră roșul tindeau să fie mai ostile în relațiile interpersonale.

Într-un al doilea test, participanților le-au fost arătate imagini modificate astfel încât să conțină albastru și roșu, dar niciuna dintre culori nu predomina, iar imaginile puteau fi descrise ca fiind atât roșii, cât și albastre. Persoanele care le-au perceput drept roșii obținuseră un scor cu 25% mai mare al indicatorilor ostilității, la testele de personalitate.

„Persoanele ostile au gânduri ostile, gândurile ostile sunt implicit asociate cu culoarea roșie, de aceea oamenii ostili sunt înclinați să vadă mai des această culoare”, afirmă autorii în articolul publicat în Journal of Personality.

Într-un al treilea test, participanților li s-au prezentat scenarii imaginare în care puteau să ia parte la acțiune, alegând ce anume să facă. Comparativ cu persoanele ce preferau albastru, persoanele care manifestaseră o preferință pentru roșu erau mai înclinate să spună că ar face rău unei alte persoane, în cadrul acțiunii din scenariile propuse.

„Concluzia acestui studiu este că o culoare deține o semnificație psihologică și, astfel, nu e o simplă problemă de estetică”, spun cercetătorii. În multe culturi din lumea întreagă, roșul este corelat cu agresivitatea, furia, ostilitatea.

Fețele oamenilor furioși se înroșesc datorită intensificării circulației sângelui în regiunea facială, iar testosteronul, hormon asociat cu ostilitatea și agresivitatea, este responsabil de apariția culorii roșii pe corp la multe specii de viețuitoare.

Din punct de vedere evolutiv, perceperea roșului era o necesitate vitală pentru vânători-culegători, deoarece semnala un potențial pericol, sub forma unei plante otrăvitoare, a unor insecte veninoase, a rănilor și a sângelui.

Sursa: The Independent

E bine să-ți meargă rău la serviciu?

Cercetări recente realizate la University of Liverpool sugerează că, în ciuda a ceea ce se crede, a nu te simți bine la locul de muncă poate avea urmări pozitive, în timp ce atmosfera plăcută poate avea consecințe negative.

servici

Rolul emoțiilor încercate la locul de muncă a fost explorat recent de dr. Dirk Lindebaum și prof. Peter Jordan, care au ajuns la concluzia că ar trebui reconsiderată ideea că atmosfera plăcută de la locul de muncă are invariabil egecte pozitive, iar atmosfera dezagreabilă – efecte negative.

Această idee, spun ei, omite un aspect: acela că trebuie luate în considerare diferențele legate de context, care afectează rezultatele.

De exemplu, furia nu duce mereu la urmări negative și poate fi folosită în mod pozitiv, pentru a lua atitudine împotriva unor nedreptăți. În asemenea cazuri, furia poate preveni repetarea unor asemenea nedreptăți în viitor.

De asemenea, o atmosferă constant pozitivă la locul de muncă nu duce mereu la amplificarea stării de bine și la creșterea productivității, căci îi poate face pe oameni să se complacă în această stare și să devină superficiali.

În cadrul echipei, și situațiile negative pot avea efecte bune; ele înseamnă mai puțină concordanță în gândire și deci mai multe discuții între salariați, ceea ce poate mări eficiența echipei.

Concluzia studiului contribuie la o mai bună înțelegere a modului în care dinamica pozitivă sau negativă a grupului afectează mediul de lucru și își găsește aplicații practice în gestionarea relațiilor între angajați.

Sursa: Science Daily