Contagioase

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* -Domnule inspector, vă rog să mă arestați, ceru cu sufletul la gură un milanez. M-am certat cu soția mea, am scos pistolul și am tras.
– Și ați nimerit-o?
– Păi, tocmai aia e, că n-am nimerit-o. Așa că vă rog să mă băgați repede după gratii.

* Proaspăt căsătorită, soția se plânge soțului:
– M-am săturat! Eu fac mâncare, eu spăl, eu calc, eu fac curat în casă. Eu sunt Cenușăreasa cumva?…
Soțul îi răspunde:
– Ei bine, draga mea… Nu ți-am spus eu că o să îți ofer o viață ca în povești?

* Dacă vine muntele la tine și nu ești Mahomed… fugi. Este alunecare de teren!

* – Ce blană frumoasă ai tu, Lily! Cât te-a costat?
– Doar un sărut.
– Numai pentru un sărut, soțul tău s-a lăsat convins să ți-o cumpere?
– Da, dar sărutul nu i l-am dat eu, ci secretara…

* Cei mai periculoși oameni sunt cei care nu au Facebook, nu știi ce mănâncă, pe unde umblă, cum îi cheamă…

* M-am așezat pe o bancă în parc, lângă un cerșetor, și i-am zis:
– Săptămâna trecută am pierdut într-o singură zi tot ce-am avut… Bucătarul-șef care-mi pregătea zilnic mâncarea, femeia de serviciu, spălătoreasa…, medicul personal, prietenii de table, tot. Chiar și acoperișul cald de deasupra capului.
– Ce s-a întâmplat?, mă întreabă el atunci, profund mișcat, ca orice om care știe ce-i necazul. Droguri? Băutură? Jocuri de noroc? Ori… o femeie?
– Nu. Am fost dat afară din închisoare…

* Datorită situației tensionate din România, populația va fi dotată cu armament: femeile vor primi puști și bărbații… puștoaice.

* Un sicilian se pregătea să părăsească această lume. Preotul care venise să-l împărtășească, îl întreabă:
– Fiule, ești gata să-ți ierți dușmanii?
– Care dușmani, părinte, că eu nu am dușmani! I-am lichidat pe toți!

* – Care mai e situația în România?
– Mulțumim lui Dumnezeu, de bine de rău, avem pe cine înjura!

* Băiețelul unui inginer ridică nasul din cartea pe care o citea și îl întreabă:
– Tată, ce-i aia pompă?
Inginerul ia imediat o foaie de hârtie și începe să-i explice:
– E un cilindru cu un piston înăuntru, care are o valvă prin care fluidul trece într-un singur sens etc…
Și-i spune principiile presiunii, noțiunea de vacuum și toate celelalte, pentru ca într-un final să-l întrebe:
– Dar de unde ai aflat tu de pompă?
– Păi, uite aici, în cartea de istorie scrie că Cezar a intrat cu mare pompă în Roma.

* Doi internauți:
– Bă, ai văzut ce cald e afară?
– Nu, dă link să văd și eu!

* O blondă, la bibliotecă, se îndreaptă val-vârtej către bibliotecară și zice:
– Am o nemulțumire!
Bibliotecara: – Spuneți.
– Am împrumutat o carte săptămâna trecută și a fost O-RI-BI-LĂ!!!
– De ce?
– A avut mult prea multe personaje și nicio acțiune!
– Ahaaa, dumneavoastră trebuie să fiți persoana care ne-a luat cartea de telefoane…

* O mamă a cumpărat fiului ei un costum de Halloween, ca să-și sperie prietenii.
– Mamă, ar trebui să scot eticheta cu prețul, nu?
– Nu, lasă-l, îl speriem și pe taică-tău!

* Cățărat pe zidul care împrejmuiește ospiciul, un nebun se zgâiește la un pescar care stă de ceasuri întregi, aproape nemișcat, cu undița în mână, pe malul lacului.
– Văd că zaci acolo de dimineață. Măcar ai prins vreun peștișor?
– Nu.
– Și atunci de ce nu vii la noi?

* Se duce o femeie la doctorul stomatolog și se așează pe scaun cu picioarele desfăcute. Doctorul se uită mirat:
– Doamnă, ați greșit cabinetul, ginecologia e a doua pe dreapta.
Femeia, nimic, își desface și mai mult picioarele.
– Doamnă, v-am mai spus…
Femeia:
– Dumneata i-ai pus lui bărbatu-meu placa-n gură, dumneata să o scoți de aici!

* O pereche suedeză, amândoi blonzi și cu ochi albaștri, cu părinți blonzi și cu ochi albaștri, cu cei opt bunici blonzi și cu ochi albaștri, au un copil cu pielea neagră, părul cârlionțat și ochii negri.
Tatăl, neîncrezător, face proba de paternitate.
Medicul îi confirmă că copilul este a lui.
La protestele tatălui, care nu voia nici în ruptul capului să înțeleagă, medicul explică:
– Avem în față un caz evident de sindrom Kodak! Adică: vagin larg, penis subțire, intră lumina și se voalează filmul!

Tangențial (16)

Fața gazdei se schimonosi de furie, iar fotoliul în care stătea începu să leviteze, permițându-i să-și privească interlocutorii de la înălțime.

– Tu îți permiți să mă etichetezi pe mine?!, creatură rebelă și neștiutoare, tună cu o voce mai ridicată ca niciodată. Eu te-am făcut și tot eu te voi extermina. Întâi pe tine și colegii tăi, iar apoi toată seminția ta. V-am dat apă, aer, lumină, o planetă cu condiții optime și mii de ani în care să progresați. Dar voi ce ați făcut cu toate aceste daruri? Mai de folos e un gândac pământului, decât voi, niște egocentriști irecuperabili. Dar destul am pierdut vremea cu explicații, e timpul să trec la preluare.

– Iartă-l, Doamne, că nu știe ce vorbește!, se auzi atunci glasul Sabinei, care se prosternă cu capul până la pământ. E soțul meu și nu a crezut niciodată în tine, iar aceasta a contribuit la ruptura dintre noi. În schimb, eu m-am rugat zi de zi să mă mântuiești și să mă primești alături de tine, pentru eternitate. Știu că nu mi-a venit să cred când te-am întâlnit în carne și oase, altfel mi te închipuiam, dar credința mi-e mai presus decât orice prejudecată, iar acum mă căiesc pentru îndoielile mele. Ba mă ofer să fiu prima care-și dă sufletul nevrednic pentru a sălășlui în Creatorul Înțelept, cel fără început și sfârșit. Doar o dovadă de milostivire și iertare îți cer, înainte de a-mi închide ochii: lasă-mă să-ți sărut mâna dreaptă, ca unui tată iubit și iubitor. Ar fi supremul dar la care poate visa un muritor credincios.

Cel care-și spunea Creator, se arătă impresionat de cuvintele pline de adulație a femeii, precum și de plecăciunea ce reflecta deplina umilință. Chipul i se mai destinse, iar fotoliul reveni în locul de unde se înălțase. Zise:

– Se pare că m-am înșelat în privința ta, Evă. Eu sunt milostiv, dar pot la fel de bine să fiu gelos și răzbunător. Ca un tată, așa cum bine ai spus-o, care își pedepsește sau răsplătește copiii, în funcție de faptele și meritele lor. Nu mi-a plăcut niciodată să mă arăt oamenilor, și cu atât mai puțin să fiu atins de vreunul. Dar voi face o excepție de această dată, pentru a le arăta necredincioșilor din preajma ta cât sunt de bun și iertător cu aceia care merită. Vino să-ți binecuvântez sufletul și să-ți ofer plăcerea de a mă atinge. Dar numai tu!

Titus încercă să o prindă de mână, dar Sabina se smuci din strânsoarea lui. Nici împotrivirea verbală a celorlalți nu o convinse, astfel că se apropie cu pași lenți și ochi aplecați spre conul de lumină unde trona gazda. Ajunsă în dreptul bărbatului, se înclină la fel de spășită și primi cu smerenie mâna care îi atinse întâi creștetul capului.

– Doamne, am fost învățată să apreciez mai mult dreapta, dar văd că îți folosești mâna stângă. Fii bun și lasă-mă să-ți sărut mâna dreaptă, pentru că de-a dreapta ta stau cele mai merituoase suflete, după cum ne-a învățat Scriptura.

Creatorul dădu binevoitor din cap și își desprinse mâna dreaptă de pe mânerul fotoliului, întinzând-o spre buzele în așteptare ale Sabinei. Aceasta o sărută prelung, dar în același timp o prinse strâns cu ambele mâini, trăgând cu putere.

– Ce faci, femeie?!, urlă bărbatul, încercând să-și recupereze brațul.

Dar forța nu îi era atât de mare încât să scape ușor din strânsoarea neașteptată, în timp ce bărbații ceilalți și-au dat seama că era momentul să intervină și se repeziră să-și ajute prietena. Bărbatul se zbătea cu disperare, însă fu imobilizat în câteva clipe și apoi rostogolit din fotoliu.

– Dați-mi drumul, sălbaticilor!, striga el în continuare. Veți fi pedepsiți cum nici nu vă puteți închipui, iar sufletele voastre nu vor avea niciodată odihnă. Nu știți cu cine vă puneți! Dați-mi drumul, vă spun!

Se zbătea de unul singur pe podea, încercând fără succes să se ridice în picioare. Dar oamenii nu-l băgau încă în seamă, fiind preocupați de altceva.

– Deșteaptă fată!, exclamă admirativ Georgică. De unde ai știut că are comenzile încorporate în mânerul din dreapta scaunului?

– Am văzut cum fotoliul se mișca, deși gesticula cu brațul stâng, răspunse femeia, răsuflând ușurată. E drept că am riscat, dacă mă gândesc și la posibilitatea altor comenzi, cum ar fi cele mentale.

– Ai avut o intuiție bună!, o lăudă și Titus, îmbrățișând-o.

– Și acum ce facem cu el?, întrebă Săndel. Cine știe câți mai sunt și când o să ne trezim cu ei pe cap!

– Să-l interogăm!, interveni Sibel. Iar dacă nu ne spune, o să-l torturăm. Precis că nu-i obișnuit cu durerea.

– Vrei să-ți torturezi Creatorul?, se arătă uimit Săndel.

– Ăsta-i Alah?! Sau Dumnezeul vostru? Voi nu vedeți că nu-i în stare nici să se deplaseze fără tehnologie?

– Cine știe? Poate că tehnologia a ajuns să facă totul și pentru Dumnezeu. Ea te ajută, dar poate la fel de bine să te distrugă, atunci când abuzezi de ea.

 

Haiku de primăvară

Anotimp râvnit,

L-aș fereca în mine,

Să nu mai plece.

Cântec de leagăn pentru români

Picotim într-un dolce far niente comod, într-un somn dulce-amărui indus de cântecul de leagăn pe care-l emit guvernanții în cor, avându-l ca dirijor pe unicul Liviu Dragnea. În acest cântec nu se șoptește „dormi cu mama copilaș, dragul mamii îngeraș…”, ci suntem încurajați să stăm în ”pătuțul” nostru, că are el grijă de viitorul țării și al neamului. Iar poporul zâmbește satisfăcut când aude despre laptele care va curge, mai ales când vede zâmbetul lui mieros, pe sub mustață, și aude de  măsurile care par făcute să-i aducă prosperitate și siguranța zilei de mâine.

Cum să nu fie mulțumit când salariul minim a crescut la 1900 de lei? E drept că trebuie să plătească impozit, dar tot mai rămâne cu ceva în plus, așa cum le-a promis doamna ministru al muncii. Iar dacă s-au scumpit produsele și taxele, de vină sunt patronii, Uniunea Europeană, speculanții și Banca Națională. Dacă așa zice Dragnea, așa trebuie să fie. Că-i om inteligent, nu degeaba a ajuns atât de bogat și invidiat de cei mai puțin descurcăreți. Se bucură și pensionarii pentru suta de lei primită în plus, sunt mulțumiți și asistații sociali că iau bani fără să miște un deget, sunt fericiți și milioanele de bugetari că au un loc călduț și bine plătit. Aceștia sunt susținătorii guvernului, mulți și decisivi pentru a-l menține, indiferent de daunele și sacrificiile pe care le suportă țara.

Ce contează că suntem o țară fruntașă în corupție, sau că nu avem autostrăzi? De ce să ne intereseze că împrumutăm masiv pentru a plăti pensiile și ajutoarele sociale? Și ce dacă peste vreo douăzeci de ani nu se vor mai putea plăti acestea? După noi, potopul! Așa cum gândesc politicienii de astăzi, așa gândește și majoritatea populației. Până sunt bani de trai, nu le-ar păsa nici dacă s-ar impune cenzura pentru mass media care critică politica actuală. Să fie dictatură, numai să nu trebuiască a munci prea mult. Pentru că aceia care se pricepeau s-o facă și nu aveau amețeli în fața lucrului, au cam plecat peste hotare. Mulți dintre ei ar veni înapoi, chiar și pentru un salariu românesc, dar le e groază când văd câtă nedreptate există în țară.

Legile justiției sunt terfelite de cei care ar fi trebuit de mult să fie după gratii. Procurorii nu mai au curajul și timpul să-și facă treaba, fiind intimidați și nevoiți să se apere în fața acuzațiilor venite de la cei urmăriți penal. Au trecut vremurile când nume mari – ca Voiculescu și Năstase – erau băgate în pușcărie pentru corupție. Ceea ce s-a clădit în câțiva ani și a fost lăudat de țările democratice, se dărâmă într-un an, cu ambiție și ură nemărginită. Dacă diplomați sau instituții din exterior îndrăznesc să vină cu critici, sunt făcuți ignoranți sau răuvoitori care se amestecă în treburile noastre interne. Dacă vreun europarlamentar își permite să nu fie de acord cu politica dusă de duetul Dragnea-Tăriceanu, înseamnă că-și hulește țara și trebuie sancționat. Sunt semne evidente ale unei dictaturi ce ar vrea să semene cu cea din Turcia, după admirația exprimată de șeful PSD față de Erdogan.

Între timp, poporul doarme și zvâcnește uneori prin somn. Cum a fost în luna februarie a anului trecut, când s-a obținut anularea Ordonanței 13. Atunci, trepădușii lui Dragnea au făcut un pas înapoi, dându-și seama că era prea fierbinte apa din oala în care au aruncat broasca. Acum, cu focul mai încet, se speră că ”broasca” – reprezentându-ne pe noi – nu va simți la timp ce se întâmplă și va muri înainte de a-și da seama ce se întâmplă. Nimeni dintre aleși nu se gândește să facă închisori, tocmai pentru a avea motive în a-i ”pedepsi” pe corupți la domiciliu, lângă piscina, grădina edenică și terenul lui de tenis. Fără să se recupereze prejudiciul, pentru că statul nostru îi taxează doar pe cei ce muncesc cinstit. Ba chiar le pune bețe în roate, să bage frica în ei și să le ia și ceva pe deasupra.

Somn ușor, popor român, dar mă tem că te vei deștepta prea târziu ca să poți repara ce s-a stricat în timp ce tu dormeai!

Desecretizate

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* – Eu, bade, sunt farmacist și tare aș vrea să știu dacă ierburile astea pe care le vinzi în piață sunt de vreun folos.
– Sigur că sunt de folos! Chiar foarte mare! La băiat i-am cumpărat mașină, iar fetei casă!

* La judecătorie:
– Acuzat, știi carte?
– Nu știu, domnule judecător!
– Și ce ocupație ai?
– Citesc în palmă, domnule!

* Un șef de poliție îl întreabă pe un subaltern:
– Știi ce este acela un ”detector de minciuni”?
– Chiar foarte bine, domnule comisar-șef. Acum două luni tocmai m-am însurat cu unul…

* În timp ce făceam dragoste cu secretara mea într-o poziție extraordinară, a intrat nevastă-mea în birou:
– Nu poți să-mi faci așa ceva!
– Știu, i-am replicat, de-asta îi fac ei!

* Se întoarce soțul inopinat din delegație, și, cum este de altfel firesc într-un banc, își găsește nevasta cu altul în pat:
– Bine-ți mai șade, femeie!…
Ea: – Deci rămâne ăsta! Nu mai încerc altul…

* – Mai vorbești cu prietenul tău imaginar?
– Nu!
– Mă bucur pentru tine; în sfârșit te-ai vindecat!
– Da’ de unde, m-am culcat cu nevastă-sa și suntem certați!

* În tren:
– Ce citiți acolo, doamnă?
– Statistici sexuale!
– E interesantă, sau măcar se citește ușor?
– Da, uite, spre exemplu, penisul musulmanilor e catalogat ca fiind cel mai lung. În circumferință, bat lejer românii! În sfârșit, să lăsăm cartea și să facem cunoștință. Eu sunt Margo!
– Mohamed Ali Pipirig Georgescu, încântat!!!

* La librărie:
– Știți, soțul meu e foarte cult, am văzut că preferă cărțile lui Dostoievski. Aș vrea să-i fac un cadou!
– ”Idiotul”!
– Știu că e idiot, da’ te poți căca în gustu’ omului??

* Pinochio iese nervos de la un concurs de minciuni pe care l-a pierdut și întreabă:
– Cine dracu’ e Dragnea ăsta?

* Puii din supermarketuri sunt atât de plini de antibiotice, încât se vor da, de-acum, doar pe rețetă.

* Uluiți de viteza cu care au construit Catedrala Mântuirii Neamului, românii vor ca Biserica Ortodoxă Română să se apuce de construit autostrăzi!

* Mulți oameni cheltuie o grămadă de bani să înconjoare lumea, eu beau doar o sticlă de vin și lumea se învârte în jurul meu…!

* Tatăl meu îmi spune, ori de câte ori are ocazia, că n-a făcut niciodată aceeași greșeală de două ori.
Probabil ăsta e motivul pentru care sunt singur la părinți.

* Între prietene:
– Pentru vârsta lui, soțul tău face impresia unui bărbat viguros.
– Pentru vârsta lui, poate, dar nu pentru a mea.

* Escrocherie
– Cum îți place la școală?
– E o escrocherie. Noi ne facem lecțiile și învățătorul primește salariul.

* Fata și gâsca
Rifca o întreabă pe doamna Weiss, care are o prăvălie cu gâște:
– Ei, ți-ai măritat fata?
– Încă nu. Cu fata e la fel ca și cu marfa mea. Toată lumea se uită, o pipăie, dar nu cumpără.

* La un medic se prezintă un pacient. După ce a fost examinat, întreabă:
– Cât vă datorez, domnule doctor?
– Pacienții mei plătesc cu ce pot. Crescătorul de păsări îmi aduce o găină, vânătorul un iepure, croitorul o cămașă nouă. Dumneata cu ce te ocupi?
– Eu sunt ginecolog…

* – Vecine, nu-mi dau seama ce vă face să fiți așa de fericiți că ne-am mutat lângă voi…
– Nevastă-mea a auzit că sunteți din aceia care aruncă banii pe fereastră!

* Am și eu o întrebare: dacă blochez o persoană pe Facebook și apoi mă întâlnesc cu ea pe stradă, mă mai vede?

* – Iubitule, eu sunt geloasă?
– Așa, puțin… Mai ții minte când te-ai supărat că nu apari în poza mea de buletin?
– Taci, nu-mi mai aminti!

* Viorica Dăncilă și prietena ei blondă stau de vorbă:
– Luna viitoare plec la Veneția.
– Păi, la ce să mai mergi?, că doar ai fost și anul trecut.
– Anul trecut aveau străzile inundate.

* – De ce se uită Viorica Dăncilă cu ochii închiși în oglindă?
– Ca să vadă cum arată când doarme.

Tangențial (15)

Pauza de comunicare care a urmat nu-i mai miră, deși parcă era mai lungă decât cele anterioare. Ochii de pe monitor dispărură, lăsând din nou loc întunericului. Probabil că gazda se gândea la propunerea lor sau chiar era în curs să o îndeplinească.

– Hei, cel care-ți zici Creator, unde ești?, izbucni tot Sabina. Nu ai curajul să te arăți creațiilor tale?

– Sunt printre voi, dar nu mă simțiți, se auzi iar vocea lină. Sunt în fața voastră, dar nu mă vedeți. Așa cum vă vorbesc, dar nu auziți ce vă spun, ci numai ce vreți.

– Iartă-ne dacă nu vedem pe întuneric, continuă tot femeia. Fă lumină și ajută-ne să te cunoaștem, dacă tot îți aparținem. Fii mai explicit, dacă tot suntem ignoranți.

După câteva clipe, apăru în fața lor un con de luminos ce avea în centru un personaj cel puțin bizar. Un bărbat gol pușcă, fără pic de păr pe corp și cap, dar cu o burtă imensă, o față butucănoasă dintre a căror obraji imenși de abia se vedeau ochii pasivi, ce trădau bătrânețea și tristețea. Stătea într-un fotoliu de care se ținea cu brațele scurte și groase, al căror diametru era întrecut doar de picioarele acoperite și ele din plin de grăsime. Persoana arăta precum oamenii de pe Terra care sufereau de obezitate morbidă. Era firesc ca toți cei cinci pământeni să rămână fără grai o bună bucată de vreme. Cuvintele veniră din partea celui „admirat”.

– Bănuiesc că nu sunteți mulțumiți de imaginea pe care o vedeți. Poate vă așteptați la un bătrânel cu barbă, îmbrăcat în haine lungi și albe. Sau la un tânăr subțirel și cu ochi blânzi, care să vă spele cu smerenie picioarele și să vă dea speranțe într-o viață eternă și edenică. Așa vă place vouă să credeți, dar uite că realitatea e cu totul alta. Nici omenirea n-ar arăta mai bine dacă v-aș lăsa încă o mie de ani. Deja ați ajuns să vă folosiți de tehnologia tot mai avansată, devenind mai comozi și supraponderali. Voi sunteți niște excepții, dacă nu-l luăm în seamă pe bărbatul masiv care-mi zice Alah. Dar eu văd lumea voastră în ansamblu și nu îmi place deloc viitorul la care tindeți. Îl aveți în fața voastră și nu cred că vă convine cum arată.

Bărbatul își deschise brațele, lăsând să i se vadă hălcile de grăsime. Sabina nu mai avu puterea să privească și-și lăsă privirea în jos.

– Să nu credeți că sunt pe moarte, copiii mei, continuă supraponderalul. Tehnologia ne-a adus în situația asta și tot ea ne menține în viață. Dormim mii de ani, mâncăm foarte puțin și ne întărim cu sufletele semănate și culese din tot Universul. Prin ele, cei care au norocul să-l ofere, își ating țelul de a avea viața veșnică la care au visat mereu. Noi suntem Raiul în care veți păși și veți găsi un colțișor pentru Eternitate. O să vă dau chiar acum un exemplu de transfer, înainte de a se pierde sufletul colegului vostru.

Personajul se agăță iarăși de mânerul fotoliului-tron, după care un furtun se desprinse, precum un șarpe viu, de pe un aparat aflat în încăpere. La capăt era atașată o mască transparentă care se așeză ușor pe gura și nasul lui Călin. Imediat după aceea, pieptul omului se încordă o dată, apoi se contractă definitiv, în timp ce chipul i se destinse, iar mâinile i se înmuiară pe lângă corp. Se putea spune că își dăduse sufletul. Furtunul cu mască se detașa ca la comandă și porni lin spre fața bărbatului nud, unde se atașă la fel de simplu. De data aceasta, trupul celui în cauză fremătă cu putere, de parcă ar fi fost cuprins de un orgasm devastator. Ochii i se dilatară, corpul îi fremăta plin de vibrații, degetele mâinilor se strânseră ca pe o halteră ce trebuia ridicată acum, iar la urmă, după ce masca se desprinse, se auzi un geamăt prelung care-i cutremurară pe martorii stupefiați.

– Oooo, daaaa!, se auzi apoi exclamația bărbatului, devenit mai vioi la trup și căutătură. A avut un suflet bun și a ajuns acolo unde îi era locul. După cum vedeți, e foarte simplu și promițător. Sufletele se pot păstra în recipiente speciale și administra acelora dintre noi care se trezesc periodic. Mai aveți ceva nelămuriri sau trecem la preluare?

– Nelămuriri avem destule, mai ales după ce s-a întâmplat, sări Titus primul. Tocmai am văzut cum ai luat sufletul unui prieten de-al nostru, după care vrei să faci la fel și cu noi. Totul pentru a întreține niște ființe obeze, care nu fac nimic altceva decât să doarmă și să prăduiască alte planete și civilizații. Noi am crezut întotdeauna că sufletele ne aparțin și ne-am rugat ca ele să fie iertate și primite într-un loc frumos, în care să se bucure de libertate și iubire. Ori, după cum vedem prea bine, numai frumos și liber nu e locul unde vrei să ne închizi sufletele. Și tot așa vrei să faci cu toată specia noastră, de pe Pământ. Nu crezi că ați ajuns la stadiul de paraziți?

Epigrama care mușcă (CCXLVIII)

RARITĂȚI

Să găsești fată frumoasă

Și deșteaptă, totodată,

Tre’ să cauți viața toată

Sau să te mai naști o dată.

Oaspetele

Îl aștepți cu nerăbdare

Și-l primești cu încântare,

Te zbați ca totul să-i placă,

Dar te bucuri și când pleacă.

 

9 + 1

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* – Ce este în acest flacon fără etichetă?, îl întreabă stagiarul pe farmacistul diriginte.
– Un lichid fără niciun efect. Din el turnăm atunci când nu reușim să descifrăm ce scrie în rețetă…

* – Vai, domnișoară, se minunează noua ei cunoștință, dar se poate să nu o știi pe zeița vânătorii? Doar îi porți numele…
– Și pe ea tot Ionescu o cheamă?

* Un polițist se duce la secție în preajma Paștelui și-l întreabă pe căpitan:
– Don’ căpitan, nu cumpărați jumătate de miel?
După ce se gândește puțin, căpitanul spune:
– Da’ ce să fac cu jumătate de miel, tâmpitule? Vrei să mi se răstoarne în grajd?

* Un patron vrea să-și angajeze o secretară.
– Domnișoară, presupun că știți limba franceză.
– Nu, dar nu vă faceți griji! O să ne înțelegem de minune…

* – Domnule avocat, în procesul meu sunteți sigur că veți câștiga?
– Sunt foarte sigur! Eu sunt întotdeauna în câștig de cauză, doar v-am cerut onorariul dinainte!

* – Ce s-a întâmplat, Bubulino? De ce nu te mai văd cu Bulă?
– S-a logodit cu alta și… l-am părăsit!

* La școală: – Luna este atât de mare, încât ar putea să locuiască pe ea un milion de oameni!
Bulișor: – Și ce se întâmplă cu ei când e lună plină?

* Mama îi citește fetiței sale povestea Scufiței Roșii. La sfârșit:
– Vezi, fetița mea, dacă nu ești cuminte ce pățești?
– Las-o baltă, doar a fost mâncată și bunica, nu?

* Pe un șantier din România, un nou maistru:
– Băieți, nu știu cum a fost cu vechiul maistru, dar cu mine programul nostru sună cam așa: luni, ne revenim după weekend, marți planificăm munca, miercuri muncim, joi ne odihnim, vineri ne pregătim de weekend. Întrebări?
– Da’ miercuri, toată ziua muncim?

* Soțul milos
O soție ajunge acasă mai devreme… și își găsește bărbatul în dormitor, făcând sex cu o femeie tânără și frumoasă.
– Ești un porc!, spune ea plângând. Cum îndrăznești să îmi faci așa ceva? Sunt mama copiilor tăi, te-am respectat întotdeauna! Ți-am dedicat cei mai frumoși ani din viața mea. Te părăsesc. Vreau să divorțăm imediat. Nu pot să mai stau lângă un mincinos.
Extrem de calm, bărbatul o ia de mână și îi spune:
– Așteaptă un minut, dragoste. Lasă-mă să îți explic ce s-a întâmplat de fapt.
– Bine, dă-i drumul. Dar să știi că acestea sunt ultimele cuvinte pe care le rostești.
Iar soțul a început…
– Ei bine, mă urcam în mașina mea pentru a veni acasă. Am văzut-o pe această tânără frumoasă plângând pe marginea drumului. Era foarte tristă, în ochii ei mari se înțelegea dezamăgirea. Mi-a fost milă de ea și am urcat-o în mașină. Am observat că este foarte slabă, iar hainele îi erau rupte. Mi-a spus că nu mai mâncase de trei zile. Pur și simplu mi-a părut rău de ea, așa că am adus-o acasă și i-am încălzit pastele pe care le-am făcut pentru tine aseară, cele pe care tu nu ai vrut să le mănânci deoarece îți este teamă să nu te îngrași. Săraca fată le-a terminat în câteva secunde. Din moment ce era foarte murdară, i-am dat voie să facă un duș.
Am observat că hainele sale sunt destul de murdare și pline de găuri, așa că le-am aruncat. Avea nevoie de haine curate, așa că i-am dat blugii de designer pe care îi ții în garderobă de câțiva ani, dar nu îi porți pentru că spui că îți fac fundul să pară mare.
I-am dat și lenjeria intimă pe care ți-am cumpărat-o de ziua ta de naștere, dar pe care nu ai purtat-o niciodată pentru că nu am gusturi bune în materie de haine. Am găsit și bluza frumoasă pe care sora mea ți-a dat-o cadou de Crăciun, însă nu o porți pentru că vrei să o enervezi. I-am mai dat și acele cizme scumpe pe care m-ai convins să îmi dau jumătate salariu ca să ți le cumpăr, însă nu vrei să le mai porți pentru că o femeie de la muncă are are și ea modelul ăsta.

Femeia a început să plângă, și-a dat seama că niciodată nu și-a apreciat partenerul și a început să-și ceară scuze. Soțul a făcut o scurtă pauză și a continuat…
– Mi-a mulțumit cu lacrimi în ochi pentru ajutorul acordat. În timp ce o conduceam către ușă, s-a întors cu fața la mine și m-a întrebat: ”Te rog, mai ai și altceva ce soția ta nu folosește?”

Tangențial (14)

Însă ceea ce a urmat – chiar înainte de a se bucura de sfârșitul mesei – nu era ceva la care s-a gândit vreunul dintre ei. Lumina s-a stins complet în încăpere, lăsându-i într-un întuneric la fel de complet precum a fost acela din camera în care au fost găzduiți prima dată.

– Ce poate să fie asta, Georgică?, se auzi vocea lui Săndel.

– Habar n-am, răspunse micuțul, iritat. Nu pot să le știu pe toate, că nu-s Dumnezeu, iar locul ăsta e nou și pentru mine ca și pentru voi.

– Nu poți să faci ceva sau măcar să încerci?, întrebă și Titus.

– Pe bezna asta mi-e frică și să mă mișc. Nu se vede absolut deloc, iar fără energie nimic nu funcționează. O fi o pană de curent?

– Grozav! Pană de curent într-o tehnologie atât de avansată, mi-e cam greu să cred, deduse comandantul. Mă tem că gazdelor nu le-a prea plăcut de noi și au trecut la măsuri. Hei, voi de acolo, arătați-vă chipurile!

Invitația părea să rămână fără ecou, în timp ce fiecare dintre pământeni aștepta, cu inima strânsă, un semn cât de mic. Doar respirațiile lor și același huruit înfundat îi făceau să simtă că sunt împreună, în același loc imprevizibil. Nu se știe cât a trecut, dar răspunsul a venit, totuși, printr-o voce lin curgătoare, a cărei sursă părea foarte aproape de ei:

– La început a fost întunericul total și liniștea nevieții. Dar am venit EU, născocind cuvântul ce a spart liniștea și lumina care a alungat întunericul. Fiecărui cuvânt i-am dat un sens, iar din lumină am zămislit ființe de tot felul, cu roluri bine definite. Cineva trebuia să le stăpânească în lipsa mea, iar asta nu mi-a reușit de la început. Multe specii din acestea am eliminat până am ajuns să te fac pe tine, după chipul meu. Am crezut că vei fi cel mai potrivit, deși mi-ai înșelat de mai multe ori așteptările. Pedepsele date de-a lungul timpului – când treceam să-mi văd lucrarea și eram dezamăgit – au avut efect temporar și sub așteptări. Voi uitați repede sau dați alte înțelesuri lucrurilor atât de evidente, dacă nu vă convine adevărul. Acum, m-am convins încă o dată că speranțele mele nu mai au temei pe această planetă și mă gândesc să opresc experimentul. Sunt alte locuri de care trebuie să mă ocup, în care Raiul mult râvnit de voi există cu adevărat, întreținut de ființe mult mai reușite.

Liniște din nou, sau poate numai o pauză. Grupul profită de ea pentru a-și exprima nelămuririle:

– Cine ești și de ce nu te arăți? Cred că e o înregistrare standard. Vrei să spui că ești Dumnezeu? Alah e mare și nu vorbește ca tine! Ce vrei de la noi?

După ce spiritele mai domoliră, întrebările încetând în cele din urmă, un monitor mare se lumină, lăsând să se distingă un prim-plan cu doi ochi obosiți, de o culoare nedefinită:

– Cu adevărat vă spun că Eu sunt El, dar nu singurul. Cei care v-au dat formă și viață, v-au păzit de catastrofe cosmice și de specii agresive, de fenomene naturale apocaliptice și de voi înșivă. Mi-ați dat diferite nume, m-ați multiplicat în diferite forme și mi-ați pus în gură vorbe ce nu-mi fac cinste. Nu sunteți doar voi de vină, din moment ce eu v-am creat. Sufletele voastre, bune sau mai puțin bune, îmi aparțin și am nevoie de ele pentru alte proiecte. Să nu credeți că-i doar o figură de stil, pentru că ele chiar există și ne sunt vitale pentru creierele în care le implantăm. Altfel cum explicați că viețile noastre măsoară milioane de ani, după unitatea voastră de timp? Credeam că totul va fi simplu: vă extragem de pe planetă, controlăm calitatea sufletului și, în funcție de rezultate, ne mulțumim cu voi sau trecem la extragerea în masă din toată specia voastră. Analizele au arătat că recolta poate fi culeasă, deci ne vom întoarce pentru a o ridica. Voi sunteți norocoșii care veți oferi esența vieții în mod direct, prin transfer instantaneu. Pentru asta am să vă iert fiindcă m-ați trezit a doua oară din starea de repaos total, dar și pentru că ați pus în pericol viețile a două exemplare proaspăt recrutate. După cum vă place să credeți, Creatorul e iertător și foarte generos, dar poate deveni nemilos atunci când nu-i respecți poruncile și te întorci împotriva lui…

– Dovedește-ne că ești Dumnezeu!, se grăbi Sabina să intervină, înainte de a se întrerupe legătura. Dă-ne lumină și lasă-ne să te vedem. În spatele unui ecran, oricine poate să se dea puternic și să-și atribuie roluri divine. Măcar să ne dăm sufletul împăcați.

– Femeieeee… Ai rămas la fel de suspicioasă și curioasă precum Eva. Nu vezi că sunteți în mâinile mele, în casa mea, în puterile mele? Doar un buton să apăs și adormiți pe vecie, fără să mai știți ce se întâmplă cu voi. Ce dovadă mai mare vreți?

– Și noi avem monitoare și calculatoare pe Pământ. Dar avem și șarlatani care-i mint pe oameni, dându-se cine nu sunt. Dacă vrei să ne oferim sufletele cu bucurie, trebuie să ne convingi că i le donăm celor care merită, deci celor care ne-au făcut. Altfel, aceste suflete se vor zvârcoli în voi și vă vor face mult rău.