Trifoi

Îl vedeai în fiecare zi cum se plimba pierdut pe malul șanțului din fața casei sale sărăcăcioase. Era bătrân și surd, iar cei care țineau să-i dea binețe trebuiau să strige. Atunci tresărea, privirea i se ridica din adâncurile rigolei și zâmbea discret celui care-l salutase. Doar preț de o clipă, fiindcă imediat după aceea își continua căutarea meticuloasă, sprijinindu-se de bastonul cioplit în casă, chiar de el. Uneori se apleca cu greu și culegea ceva dintre ierburile necosite de multă vreme. Privea atent la frunzulițele mărunte, numărând în șoaptă și dând apoi din cap, dezamăgit. Foarte rar îl surprindeai exultând de fericire pentru ce găsise și apoi mergând vesel și în pas mai vioi spre poarta curții sale. Parcă ținea în căușul palmei o comoară neprețuită, pe care o admira și o arăta tuturor celor pe care-i întâlnea în cale sau îl vizitau acasă. Era un trifoi cu patru foi.

Berti era un pensionar bolnăvicios și liniștit. Pasiunea lui de-o viață a fost să stea în fața porții și să vadă cum trece lumea, să răspundă la saluturi și la scurtele întrebări de politețe. Făcea asta în fiecare zi, imediat după ce venea de la serviciu și lua masa, până seara când se întuneca. Rareori îl vedeai dând cu mătura prin curte sau aruncând câteva boabe găinilor. S-a pensionat devreme, din cauza unei boli profesionale la plămâni, și de atunci hobby-ul lui s-a transformat în căutarea trifoiului cu patru foi. Zi de zi, ore în șir, cu o răbdare admirată de vecini și cunoscuți, el patrula zeci de metri de-a lungul șanțului. Se întâmpla să treacă o săptămână, fără să găsească vreun exemplar, și atunci era trist. Alteori găsea câte unul în câteva zile la rând, iar chipul îi radia încontinuu de fericire. Avea el un caiet în care păstra sute de astfel de trofee și pe care-l scotea în zilele ploioase pentru a mângâia cu privirea fiecare frunzuliță presată și uscată. Firește că le arăta cu o mare mândrie și celor care-i treceau pragul.

Odată cu venirea toamnei, căutările lui Berti deveneau mai febrile, simțind că nu mai are mult timp pentru o astfel de plăcere. Îmi amintesc că în acea zi l-am văzut peste măsură de fericit. A avut norocul să găsească două fire cu trifoi cu patru foi în același loc și venea acasă zâmbind cu gura până la urechi. Mi le-a arătat și mie, cu grijă să nu le sufle cumva vântul, iar eu l-am felicitat pronosticându-i norocul ce-l așteaptă și pe care se baza. Apoi a intrat în casă pentru a împărtăși marea bucurie nevestei și fiicei sale.

Către seară am auzit sirena Salvării care s-a oprit la poarta sa. S-a aflat imediat că Berti făcuse un stop cardiac, iar resuscitarea nu a avut succes. Omul murise fericit, ținând în mână cea mai prețioasă captură de care a avut parte.

Advertisements

Planeta Paradis: Cine a învins?

– Nimeni nu se mai luptă și nimeni nu mai moare astăzi!, a decretat Zakala, privind spre ambele tabere. Am nevoie de un nou Țamor, cel mai viteaz, cel mai deștept, cel mai priceput, cel mai devotat. Ce zici, Omule Picat din Stele?

Un murmur de uimire și rumoare se auzi din zeci de piepturi. Relu era luat și el prin surprindere de întorsătura pe care au luat-o lucrurile și mai ales de întrebarea neașteptată. Oamenii lui erau înconjurați de ronii îndârjiți, doar că niciunul nu îndrăznea să ducă bătălia până la capăt, de frica Reginei. Însă ultimele ei cuvinte i-a intrigat și mai tare pe uriașii cei frustrați, generând șoapte de nemulțumire.

– Dacă aveți ceva de spus, abia aștept, îi avertiză Zakala, apucând mai strâns mânerul sabiei. Vă credeți învingători și așteptați o recompensă? Vrea cineva dintre voi să-și asume conducerea armatei și să garanteze cu capul numai victorii?

Oștenii se uitau unii la alții, nehotărâți.

– Ei bine, aflați că sunt complet dezamăgită de felul cum ați luptat și cum ați fost conduși. Au fost momente când mi-a fost rușine de voi și de tactica folosită, de frica din ochii voștri, care arăta cât de slabi sunteți. Am crezut că sunteți poporul ales cu care voi cuceri lumea, dar se poate să mă fi înșelat. Am plătit pentru asta cu prea mulți morți și vom mai plăti dacă nu învățăm nimic. Ne așteaptă inamici mai numeroși și mai sălbatici. Pentru asta e nevoie de o pregătire serioasă, de la cineva care a dovedit că se pricepe și care era să vă învingă. Înainte de toate, e nevoie de minte și de abia apoi de putere, fapt care s-a demonstrat azi. Sunteți sau nu de acord cu mine?

Comandanții și soldații roni s-au privit din nou și au exclamat într-un glas:

– ZAKALA! ZAKALA! ZAKALA!

Regina se întoarse apoi spre Relu, așteptând un răspuns. Marele Șef îi susținu căutătura și o întrebă, curios:

– Și totuși, cine a învins astăzi?

Un zâmbet larg se văzu pe chipul Reginei, iar cei din jur s-au molipsit de îndată. Ea se apropie de Relu și-l trase deoparte, pentru un dialog între patru ochi.

– Tu cine crezi că a câștigat? Dacă nu mi-aș domoli oamenii, v-ar face imediat bucăți pe toți. Uită-te și tu cât de puțini și fără de apărare sunteți. S-a terminat cu trucurile și armele tale noi și lupta s-ar da piept la piept, zece de-ai mei împotriva unuia de-al tău. Crezi că ați mai avea vreo șansă?

– Tocmai ai zis că nu mai moare nimeni și nu poți să-ți retragi cuvântul. Dacă e pace fără ca noi să ne recunoaștem capitularea, înseamnă că avem niște drepturi. Aș vrea să știu care sunt acelea.

Zakala se încruntă de această dată, iar starea ei se transmitea de fiecare dată soldaților săi.

– Doar nu vrei să tratăm de la egal la egal?! Eu m-am gândit că-s foarte generoasă dacă vă las pe toți în viață. În schimb, tu îmi vei instrui armata și îmi vei da tot aurul pe care-l aveți.

Era rândul lui Relu să cadă pe gânduri și după ce-și privi oamenii, răspunse:

– Nu pot să decid de unul singur, așa cum faci tu. Eu mă consult cu prietenii, familia și oștenii mei și ne hotărâm împreună. Asta se cheamă „democrație” și ți-aș recomanda să faci la fel.

– De-mo-cra-ție zici? Nu știu ce supuși ai tu, dar uită-te la ai mei: vezi pe vreunul în stare să ia o decizie bună? Sunt proști ca sabia moale și nici n-au inițiativă. Soldați care nu știu altceva decât să lupte și să moară pentru mine și Regat. Cu ei vrei să discut?

Marele Șef nu putea s-o contrazică în această privință. Toți ronii erau bărboși, neîngrijiți și pe cât erau de solizi, pe atât de ușor de manipulat. În preajma Reginei lor erau lipsiți de inițiativă și mândrie, iar când nu era ea în preajmă se dedau doar la băutură și la întreceri de forță.

– Toți bărbații din regatul tău sunt ca și ăștia? Nu cumva i-ați ținut înadins într-o astfel de incultură și lipsă de educație?

– Ăștia sunt cei mai viteji și buni luptători ai mei. Restul nu mai contează, sunt doar hamali și oameni de rând. Dar destul cu vorba! Te las să te sfătuiești cu supușii tăi, că oricum e seară iar eu trebuie să mă retrag. Ne vedem mâine, pe corabia mea.

Astfel s-a retras Zakala printre oștenii săi, dornică să facă o baie și să se schimbe de hainele străine, care o iritau. Înainte de a se urca în barca ce-o aștepta a pus un soldat să-i recupereze diadema din buzunarul Țamorului ucis. Când a privit-o, ochii ei străluceau de satisfacție. Apoi a dat ordin ca la primele ore ale dimineții, toate trupurile ronilor căzuți să fie culese și arse. Până atunci să fie păzite cu schimbul, la fel ca grupul halanilor și casa lui Relu.

Instantanee predezastru

Dacă ai depășit dulcea vârstă a copilăriei, știi deja că există situații în viață în care lucrurile se schimbă într-o fracțiune de secundă. Și, pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp, multe nu vor mai fi la fel. Rareori se-ntâmplă să ai pe cineva pregătit cu un aparat de fotografiat care să surprindă în pixeli momentul premergător schimbării. Adică să îți dea posibilitatea să te privești în ultimele clipe de senină inconștiență, în care nu știi ce te-așteaptă! Eu am o astfel de colecție pe care vă propun s-o vedeți azi. Nu, nu vă speriați, nu este o postare morbidă sau tragică. 🙂 Ci una care dorește a fi amuzantă, chiar dacă, din când în când, veți strânge din incisivi, imaginându-vă ce s-a-ntâmplat după.

1. Chiar înainte să afli că nu toate valurile sunt la fel de frumoase!

 .
2. Chiar înainte să afli cam cât de scumpi sunt stomatologii la tine în oraș.
 .
3. Chiar înainte să afli că „a bad hair day” poate însemna cu totul altceva decât credeai.
 .

4. Chiar înainte să afli că o bicicletă, oricât de scumpă ar fi, nu are airbaguri.

.

5. Chiar înainte să afli că a fi deasupra tuturor nu e întotdeauna un avantaj.

 .
6. Chiar înainte să afli că legea lui Murphy nu se aplică doar la felia de pâine unsă cu unt.
 .
7. Chiar înainte de a fi nevoit să porți cu tine o pernă, ca să poți sta jos.
predezastru-1
 .
8. Chiar înainte să-ți pară rău pentru orele petrecute ca să te aranjezi pentru petrecere.
 .
9. Chiar înainte ca fata ta adolescentă să înceapă să te urască pentru un an întreg.
 .
10. Chiar înainte să-ți amintești că nu ți-ai pus costumul de baie.
.
11. Chiar înainte! 🙂
 .
Sursa: e-mail

 

 

 

Femeile voluptoase nasc copii mai inteligenți

Femeile voluptoase nasc copii mai inteligenți, iar rezervele de grăsime de pe coapsele și fesele acestora sunt necesare pentru dezvoltarea creierului bebelușilor lor, susțin cercetătorii americani, potrivit dailymail.co.uk.

femeie

Oamenii de știință au descoperit că țesutul adipos contribuie în mod direct la dezvoltarea cerebrală în perioada de alăptare, iar posteriorul femeii reprezintă o rezervă de nutrienți vitali, potrivit cercetătorilor de la Universitatea din Pittsburgh. Aceștia au adăugat că femeile cu depozite mari de grăsime în zonele coapselor și a feselor dau naștere unor copii mai inteligenți.

Mai mult, în condițiile în care corpul femeilor a evoluat astfel încât să poată depozita grăsimi, savanții cred că acest lucru poate explica de ce unele femei reușesc foarte greu să scape de depozitele adipoase de pe picioare și fese. „Grăsimea din aceste zone este un depozit pentru dezvoltarea ulterioară a creierului copilului”, a declarat Will Lassek, specialist în sănătate publică la universitatea amintită.

Descoperirile sunt publicate în cartea lui Lassek, „Why women need fat” („De ce au nevoie femeile de grăsime”, n.r.) și explică în amănunt diferențele fundamentale dintre silueta masculină și cea feminină, potrivit cercetătorului.

În trecut s-a dovedit că bărbații slăbesc mai repede decât femeile, diferențele fizice și psihologice contribuind la discrepanțe uriașe între cele două sexe. „Hormonul masculin testosteron și cel feminin, estrogen, controlează distribuția depozitelor de grăsimi la puberitate și apoi de-a lungul întregii vieți”, a declarat doctorul Philip McTernan, profesor specializat în diabet și metabolism la Universitatea Warwick.

„Femeile tind să aibă o siluetă în formă de pară, cu grăsimea depunându-se în regiunea coapselor, în timp ce în cazul bărbaților grăsimea este depozitată mai degrabă central, în regiunea abdomenului, de unde greutatea poate fi dată jos mai ușor. Mai mult, estrogenul încurajează depozitarea de grăsimi, în timp ce bărbații au mai multă masă musculară, deci un metabolism mai bun, care arde calorii mai repede”, a mai spus expertul.

De asemenea, organismul femeilor conține mai multe grăsimi, circa 20-30%, comparativ cu 9-18% în cazul bărbaților. Totodată, organismul va încerca să păstreze acest raport, conform cercetătorilor.

Sursa: Mediafax

Salată umoristică

BANCURILE SĂPTĂMÂNII
.
* În arestul poliției, Elena Udrea este întrebată:
– Care este hobby-ul dvs.?
– Literatura.
– Care este autorul preferat?
– Frații Grimm.
– Ce povestire?
– Frumoasa din pădurea ADOR MITA…

* Acasă, în pat: Este 7 dimineață, închizi ochii pentru 5 minute și este 8:45.
La serviciu: Este 1:30, închizi ochii pentru 5 minute și este 1:31.

* Wikipedia: -Eu știu totul!
Google: – Eu am de toate!
Facebook: – Eu știu pe toată lumea!
Internet: – Fără mine nu aveți valoare!
ENEL: – Serios?

* – Familia noastră îl ajută pe Ștefan Bănică să plătească mai puține taxe!, îi zic eu unui prieten.
– Cum așa, sunteți contabili?
– Nu, dar nu-i cumpărăm niciodată albumele!

* Un tânăr însurat merge la preot să se spovedească:
– Tinere, ce păcate ai?
– Părinte, eu sunt antrenor de fitnes și la muncă văd foarte multe femei…
– Ai păcătuit cu gândul?
– Nu părinte, eu doar m-am frecat de o femeie în timp ce îi arătam cum se face un exercițiu. Nu am făcut nimic, decât că ne-am atins corpurile…
– Este la fel de grav! Ori că atingi, ori că bagi, e același lucru! Pentru asta trebuie să spui de trei ori Tatăl Nostru și să pui în cutia milei 100 de euro!
Tânărul, nemulțumit, spune rugăciunea și când să iasă din biserică, preotul îl strigă:
– Tinere, iar păcătuiești! Nu ai pus banii în cutie!
Tânărul îi răspunde:
– Părinte, eu i-am atins de cutie! Ori că atingi, ori că bagi, e același lucru!
.
* Sala de operație. Intervenție urologică. Chirurgul către asistentă:
– Te rog să îndrepți penisul.
– Hmmm. Foarte bine. Iar acum și la pacient!

* Doi amici într-un bar:
– Scuze, dar ieri ți-am văzut soția ieșind dintr-un hotel însoțită de un tânăr macho!
– Și ce hotel era ăla?
– Palace…
– Ah, dar îl știu, nu ai de ce să-ți faci griji… e un hotel bun!

* O blondă comandă:
– O vodka, vă rog!
– Doamnă, aici e McDonald’s!
– Atunci, o McVodka! Și să fie supersize!

* Unul beat ajunge noaptea în cimitir. Se împiedică și cade într-o groapă proaspăt săpată unde și adoarme. Se trezește înghețat de frig și exclamă:
– Brrr, ce frig e aici!
Paznicul cimitirului, care era în apropiere:
– Păi dacă i-ai lăsat să-ți fure coșciugul…

* Am o nedumerire: De câte ori mă uit la televizor urmăresc un film întrerupt de publicitate sau privesc o emisiune de publicitate întreruptă de un film?

* – Ați urmat recomandările mele, să mâncați numai hrană de copii mici?
– Da, am mâncat nisip din parc, niște nasturi de pe acasă, însă nu aș zice că mă simt mai bine…

* Acuzata, prostituată bătrână. Judecătorul tânăr este derutat și sună un coleg.
– Domnule coleg, după 50 de ani de prostituție dovedită, oare cam cât ar trebui să îi dau acuzatei?
– Eu nu i-aș da mai mult de 10 Euro!

* – Alinuța, ce mesteci acolo?
– O lamă.
– Orbit?
– Nu, Gillette.

* Un polițist oprește la miezul nopții o mașină care se deplasa în zig-zag. Se apropie și vede șoferul lovit, plin de sânge, cu fața tumefiată și cu un cuțit înfipt în gât…
– Auzi, mă, zice polițistul, nu cumva ești băut?

* O blondă la oftalmolog:
– Ce literă este asta?
Tace.
– Ce literă este asta?
Tace.
– Dumneavostră stați prost cu vederea?
– Cu vederea stau bine. Pur și simplu nu-mi amintesc!

* Între scriitori:
– Am auzit că te-ai însurat. Cum e?
– Grozav! Soția și soacra îmi oferă material pentru două tragedii…

* Dacă, întâmplător, un bărbat gol pușcă nimerește în vestiarul femeilor, acestea vor face mare zarvă, vor țipa, pentru a-l alunga degrabă cât mai departe.
Dacă, însă, o femeie goală pușcă nimerește, în mod întâmplător, în vestiarul bărbaților, aceștia vor fi foarte bucuroși, prietenoși și ospitalieri.
Asta demonstrează, încă o dată, bunătatea și frumusețea sufletului bărbaților.

Ilustrații din Băișoara

Săptămâna aceasta am lipsit două zile de pe blog, fiind plecat într-o excursie la Băișoara, jud. Cluj. Un fost coleg de școală generală, pe care nu-l văzusem de 42 de ani, m-a invitat să-l vizitez pentru a mai depăna din amintiri și a ne povesti fragmente din viața care a urmat după absolvire. Am pornit cu oarecare emoții, de unul singur, marți pe la ora zece și am ajuns după 15.30, pe un traseu frumos și inedit pentru mine, via Turda – M. Viteazu. Nelu și soția lui, Elvira, mă așteptau cu brațele deschise și o casă răcoroasă, după atâtea ore de caniculă. Împărtășesc mai jos câteva din pozele ce m-au impresionat mai mult și care vreau să le păstrez în amintirea acestor zile de mini-vacanță deosebit de frumoasă. Prima îl are în dreapta pe Nelu, cu pletele lui generoase, alături de un alt coleg de școală și prieten comun.

 

Urmează zâmbitoarea lui soață, Elvira, o foarte bună gospodină.

 

Un alt membru iubit al familiei, blânda și înțeleapta lor pisicuță.

 

Cel care ne privește duios este frumosul și drăgăstosul lor cățel.

 

Atmosfera a fost călduroasă – și nu mă refer la vremea caniculară de afară -, iar eu m-am simțit ca în familie, mai ales că nu prea am parte de una. Am povestit la o bere și apoi la un vinars, cum îi zice pe acolo. După care ne-am delectat cu un borș moldovenesc cum n-am mai gustat vreodată, preparat, bineînțeles, de Elvira, care a făcut și o pâine de casă sănătoasă și bună de tot. A urmat o ciulama cu carne de mieluț și mămăliguță, de te lingeai pe degete. A doua zi am vizitat împrejurimile, cu Nelu la volan și pe post de ghid. M-a impresionat mult drumul până la Stațiunea  Muntele Băișorii, precum și numeroasele cabane, din care am înțeles că una era a lui Gheorghe Funar. Un loc binecuvântat cu frumuseți aparte, în care iarna mișună mii de turiști amatori de schi sau de alte sporturi hibernale. La întoarcere, am cumpărat un caș de oaie ieftin și foarte bun, făcut de posesorul unei turme de peste o mie de capete. Auzisem că se găsește și zmeură, la doar 15 lei kilogramul, doar că în ziua aceea n-am avut noroc. Poate de altă dată. Însă am primit de la prietenii mei afine proaspete, o slănină ce rivalizează și chiar o întrece pe cea din Maramureș și alte bunătăți specifice zonei.

 

 

Ne-am despărțit joi dimineață și m-am întors pe altă rută, intrând prin Cluj. Mi-a plăcut mult această excursie-vizită și sper să mă mai întâlnesc cu prietenii mei din Băișoara. Până atunci o să-mi amintesc cu plăcere de ei și o să-mi astâmpăr dorul privindu-le pozele și vorbind pe facebook sau la telefon.

Planeta Paradis: Marea bătălie (II)

Fiecare grupă de câte o sută de războinici avea un comandant în frunte și arme distinctive. Prima era formată din pușcași, și mai multe serii de împușcături s-au abătut imediat asupra platoului, majoritatea oprindu-se în sacii cu nisip. Gavrilă și Relu, ca niște adevărați lunetiști, nu risipeau niciun glonț, fiecare cauzând moartea sau rănirea gravă a unui inamic. Primul era întotdeauna comandantul, care, în ciuda armurii metalice, lăsa loc suficient pentru proiectilul letal. Dar și Bogdănel, cu o duzină de halani, foloseau puști artizanale cu care băgau spaima printre roni.

Nimeni nu a fost rănit grav în tabăra Marelui Șef, în timp ce pe partea cealaltă au fost scoși din luptă mai bine de jumătate din pușcași. Dar distanța dintre inamici se micșora și au intrat în luptă arcașii. Norii de săgeți erau mai periculoși decât gloanțele, fiindcă veneau de sus și puteau să cadă oriunde. Doar scuturile de lemn, acoperișul casei și a acareturilor îi puteau feri de răni. Singură Zakala ignora acest fapt și stătea dreaptă în picioare privind cu atenție desfășurarea ostilităților.

Replicile se succedau la fel: o dată trăgeau ronii, după care urmau halanii și tot așa până ce a fost decimat și grupul arcașilor atacatori, în timp ce doar doi halani au fost răniți grav. De mare ajutor erau vânătorii din flancul drept, care atacau pe neașteptate cu săgeți mortale, după care se retrăgeau rapid în pădure, unde erau în siguranță.

Al treilea val era și mai aproape, dar comandantul n-a mai avut curajul să se poziționeze în fața oamenilor săi. Văzuse cum sfârșiseră ceilalți doi omologi și nu vroia să riște. Era rândul sulițașilor, care alergau cu arma în mână, căutând s-o arunce până în tabăra inamică.Puțini au reușit însă, fiindcă arcașii halani mai aveau un cuvânt de spus, la fel și cei cu puștile. Nicio suliță nu a rănit pe cineva, în timp ce zeci de roni au căzut și de această dată. Nici comandantul nu a scăpat de glonțul ce-i era destinat.

Au urmat alte grupuri de roni, tot mai aproape și tot mai periculoase. La momentul potrivit, au intrat în acțiune catapultele cele mari, prăvălind spre vale bușteni groși și bolovani mari, cu efecte zdrobitoare asupra trupurilor și moralului atacatorilor. Acum se putea citi pe chipurile lor groaza și chiar dorința de a o lua la sănătoasa, de câte ori aveau parte de o nouă surpriză din partea adversă. Cum a fost cea provocată de grenadele artizanale, arme cu care nu mai avuseseră de-a face și care au făcut ravagii printre ei.

Dar oricât de viteji și inventivi ar fi fost, halanii conduși de Relu nu puteau să țină la distanță o oștire atât de numeroasă, hotărâtă să învingă cu orice sacrificii. Tot mai aproape erau trupele inamice, apărătorii tot mai puțini și obosiți, iar muniția de orice fel pe terminate. În curând s-a ajuns la lupta corp la corp și micuții vânători erau vizibil copleșiți. Gavrilă și Florica s-au retras în casă, de unde primul își folosea cu chibzuință cele câteva cartușe rămase. Marele Șef și Bogdănel luptau umăr la umăr, fiind înconjurați de ronii uriași și pregătiți să le dea lovitura de grație. Țamorul o dezarmase cu ușurință pe Carmen și urma să o străpungă cu sabia, când se auzi o voce puternică:

– Lasă fata!!!

Era Zakala, care fusese eliberată și asista la spectacolul final.

– Dar e inamicul și am promis că nu iertăm nimic!, se miră tânărul conducător care vru să-și continue acțiunea.

– Lasă fata, am zis!, și Regina se interpuse între ei cu sabia-i întinsă. Te știi bate cu copiii, dar n-ai fost în stare să te bați cu oamenii mai mari! Ai făcut de rușine neamul ronilor în această bătălie. O mână de oameni erau cât pe ce să te îngenunche, incapabilule!

Țamorul își ridică privirea și o privi pe Zakala în ochi, cu îndrăzneală. Știa că era un moment hotărâtor pentru viața lui, iar la milă era absurd să apeleze.

– Cel puțin eu nu am fost luat prizonier! Te-ai dat de partea lor de când ai fost răpită?

A fost butoiul cu pulbere ce a făcut-o pe Regină să explodeze. Nu prin vorbe, ci prin atac direct. Paloarea din obraji îi dispăruse, fiind înlocuită de sângele ce-i inundase obrajii. Se mișca din nou ca o felină prădătoare, iar Țamorul era asaltat de lovituri greu de parat. În jurul celor doi se formă un cerc larg și nimeni nu mai continuă lupta, esențial fiind doar rezultatul duelului dintre cei doi lideri roni. Carmen se ridicase și acum era între Relu și Bogdănel, dar cu inima alături de salvatoarea ei, Zakala.

Văzându-se încolțit, Țamorul apelă la ajutorul oștenilor săi:

– Ce mai așteptați, bravii mei? Doar nu vreți să vă conducă această trădătoare! Cine vine alături de mine acum, va conduce alături de mine.

Însă nimeni nu a avut curajul să ridice mâna împotriva Reginei, iar aceasta l-a răpus în curând pe sărmanul nesocotit. Apoi, ridicându-și privirea cu semeție, întinse sabia primului oștean din apropiere, care o șterse umil de sânge.

Zeflemeaua – Camil Petrescu

Camil Petrescu (n. 22 aprilie – d. 14 mai 1957) a fost un romancier, dramaturg, doctor în filozofie, nuvelist și poet. El pune capăt romanului tradițional și rămâne în literatură, în special, ca inițiator al romanului modern. Întreaga poetică a romanului camil-petrescian exprimă renunțarea curajoasă la iluzia cunoașterii absolute a omului.

ZEFLEMEAUA – de Camil Petrescu

( Motto: „Românii e deștepți!”)

Cînd va veni sfîrșitul lumii
Românii nu vor fi atenți
Isus a spus: „Talita kumi” (Thalita kumi / Fato, ridică-te și mergi! A spus Iisus către Jairus care zăcea bolnavă)
Dar nu pentru inconștienți.
Iar Ziua Domnului, ca hoțul
În miez de noapte va sosi
Femeia va dormi, iar soțul
Reviste porno va citi.
N-avem conștiința tragediei
Și totul luăm „à la légere”
Noi, campionii bășcăliei
Am compromis orice mister.
Avem o scuză de fațadă:
„Lasă, că merge și așa!”
Trădăm la primul colț de stradă
Și-apoi încălecăm pe-o șa.
Senzația e de plutire,
De infinit parașutism
Noi am făcut mișto subțire
Și de marxism, și de fascism.
Ce Decebal și Burebista?
Ce patriotul cărturar?
Trăiască Mița Biciclista
Și berea rece la pahar!
Și noi pe lângă el, noroc!
Filozofia chelnerească
E tot pe loc, pe loc, pe loc!
Întreaga drojdie se scurse
Din mahalalele de Fanar
Și-n loc să fim un roib de curse
Noi am ajuns din cal – măgar.
Pe primul loc e-njurătura
Ea pentru toate e un leac
Simți cum îți umple toată gura
O moștenim din veac în veac.
Noi „facem” și „băgăm” de-a valma
Noi suduim neîncetat
Iar la acest popor, sudalma
E o religie de stat.
La treburile serioase
Noi nu ne concentrăm destul
Avem o somnolență-n oase
Și-o zeflemea de prost fudul.
Ceac-pac!
Dar la reluări de faze
Parcă ne mai trezim puțin
N-avem profil de kamikaze
Tiparul nostru-i byzantin.
Apocalipsa furtunoasă
Îi sperie pe pământeni…
Pe noi nu ne-o găsi acasă –
Vom fi la meci, sau la pomeni.
Aceasta, poate, ne e soarta
S-o tragem și pe asta-n piepți
N-aveți decît să-nchideți poarta
Dacă tot face ea pe moarta…
Hai, că românii e deștepți!

Sursa: e-mail