Îl vedeai în fiecare zi cum se plimba pierdut pe malul șanțului din fața casei sale sărăcăcioase. Era bătrân și surd, iar cei care țineau să-i dea binețe trebuiau să strige. Atunci tresărea, privirea i se ridica din adâncurile rigolei și zâmbea discret celui care-l salutase. Doar preț de o clipă, fiindcă imediat după aceea își continua căutarea meticuloasă, sprijinindu-se de bastonul cioplit în casă, chiar de el. Uneori se apleca cu greu și culegea ceva dintre ierburile necosite de multă vreme. Privea atent la frunzulițele mărunte, numărând în șoaptă și dând apoi din cap, dezamăgit. Foarte rar îl surprindeai exultând de fericire pentru ce găsise și apoi mergând vesel și în pas mai vioi spre poarta curții sale. Parcă ținea în căușul palmei o comoară neprețuită, pe care o admira și o arăta tuturor celor pe care-i întâlnea în cale sau îl vizitau acasă. Era un trifoi cu patru foi.
Berti era un pensionar bolnăvicios și liniștit. Pasiunea lui de-o viață a fost să stea în fața porții și să vadă cum trece lumea, să răspundă la saluturi și la scurtele întrebări de politețe. Făcea asta în fiecare zi, imediat după ce venea de la serviciu și lua masa, până seara când se întuneca. Rareori îl vedeai dând cu mătura prin curte sau aruncând câteva boabe găinilor. S-a pensionat devreme, din cauza unei boli profesionale la plămâni, și de atunci hobby-ul lui s-a transformat în căutarea trifoiului cu patru foi. Zi de zi, ore în șir, cu o răbdare admirată de vecini și cunoscuți, el patrula zeci de metri de-a lungul șanțului. Se întâmpla să treacă o săptămână, fără să găsească vreun exemplar, și atunci era trist. Alteori găsea câte unul în câteva zile la rând, iar chipul îi radia încontinuu de fericire. Avea el un caiet în care păstra sute de astfel de trofee și pe care-l scotea în zilele ploioase pentru a mângâia cu privirea fiecare frunzuliță presată și uscată. Firește că le arăta cu o mare mândrie și celor care-i treceau pragul.
Odată cu venirea toamnei, căutările lui Berti deveneau mai febrile, simțind că nu mai are mult timp pentru o astfel de plăcere. Îmi amintesc că în acea zi l-am văzut peste măsură de fericit. A avut norocul să găsească două fire cu trifoi cu patru foi în același loc și venea acasă zâmbind cu gura până la urechi. Mi le-a arătat și mie, cu grijă să nu le sufle cumva vântul, iar eu l-am felicitat pronosticându-i norocul ce-l așteaptă și pe care se baza. Apoi a intrat în casă pentru a împărtăși marea bucurie nevestei și fiicei sale.
Către seară am auzit sirena Salvării care s-a oprit la poarta sa. S-a aflat imediat că Berti făcuse un stop cardiac, iar resuscitarea nu a avut succes. Omul murise fericit, ținând în mână cea mai prețioasă captură de care a avut parte.
racoltapetru6 