DIETA VIEŢII (XVII)

* ANASONUL – Are proprietăţi asemănătoare cu cele ale mărarului şi se foloseşte ca ceai împotriva balonărilor şi a  tusei.
* ARPAGICUL – Este sănătos pentru rinichi şi pentru glande, iar în combinaţie cu uleiul de măsline se foloseşte cu succes împotriva afecţiunilor grave ale aparatului respirator.
* BUSUIOCUL – Este un stimulator uşor al nervilor şi o plantă cu mare putere de condimentare.
* CHIMENUL – Are însuşiri asemănătoare cu ale anasonului, la fel şi ceaiul de chimen. În salate este bine să fie folosit sub formă de pulbere.
* HREANUL – Însuşirile sale sunt identice cu ale ridichii, dar efectul său este mult mai puternic. Se poate consuma ca atare sau sub forma unui suc obţinut ca şi cel de ridiche.
* MĂGHERANUL ŞI CIMBRUL – Sunt plante aromate, ce curăţă bine sângele şi stimulează activitatea glandelor. Se potrivesc la orice fel de salate.
* MĂRARUL – Împiedică balonările şi stimulează digestia. Se folosesc frunzele subţiri, care se pot usca. În stare proaspătă, este bogat în vitamină C.
* MENTA – Este utilizată mai mult ca ceai, dar lăstarii tineri se pot folosi şi sub formă de condiment.
* TARHONUL – Este foarte sănătos şi se poate păstra şi uscat.
* MUŞTARUL – Atât frunzele, cât şi seminţele de muştar sunt întrebuinţate ca medicament şi condiment. Seminţele se macină, iar din pulberea obţinută se recomandă să se ia zilnic câte o linguriţă.
* PĂTRUNJELUL – Este una din cele mai bune şi mai complexe plante, atât din punct de vedere al conţinutului vitaminic, cât şi al proprietăţilor de aromatizare.
* PELINUL – Cu toate că ceaiul de pelin are un gust amar, este un bun stimulator al veziculei biliare, stomacului şi intestinelor. În cantităţi foarte mici, pelinul poate fi întrebuinţat ca adaos la regimul de crudităţi, dar numai când se foloseşte mixerul.
* RIDICHEA – Se foloseşte ca salată sau ca adaos la salate. Are o mare putere de fluidificare a mucozităţilor respiratorii şi se recomandă pentru topirea calculilor biliari, împotriva reumatismului şi afecţiunilor hepatice. Din ridiche, curăţată şi tăiată în feliuţe subţiri, amestecată cu miere şi lăsată câteva ore, se obţine un suc care, luat câte o lingură de trei, patru ori pe zi, are efecte benefice.
* ROINIŢA – Se întrebuinţează sub formă de ceai, fiind recomandată în tratamentele afecţiunilor nervoase, renale şi glandulare.
* ROSMARINUL – Are proprietăţi asemănătoare cu ale usturoiului, este foarte sănătos şi chiar sub formă de ceai, dar trebuie folosit cu economie.
* SALVIA – Este o plantă medicinală cu multiple efecte terapeutice. Se foloseşte mai mult sub formă de ceai, dar în cantităţi mici poate fi adăugată şi în alte preparate.
* ŢELINA – De la această plantă se folosesc frunzele, care se pot usca pentru iarnă, şi rădăcina în diverse combinaţii.

CAPITOLUL VI

EXERCIŢIILE FIZICE

În condiţiile în care atmosfera poluată se face tot mai simţită cu întregul ei cortegi de neajunsuri, iar sedentarismul tinde să se impună, să nu uităm că mişcarea înseamnă menţinerea, la parametri optimi, a stării de sănătate. Plimbarea, mersul pe jos şi alergarea sunt armele cu care ne apărăm de stres, obezitate şi de multe altele.

În orice condiţii, dimineaţa sau seara, când atmosfera este mai curată, mersul pe jos nu poate fi decât reconfortant, la orice vârstă. Cei tineri şi sănătoşi vor constata singuri starea de bine instaurată după parcurgerea, în pas alergător, a unui traseu în parc sau în mijlocul naturii. Alergarea se poate combina cu exerciţii fizice uşoare, cu mişcări ample.

Exerciţiile fizice sunt recomandate anemicilor, obezilor, celor care suferă de gută, constipaţie sau astenie. Efortul fizic intensifică oxigenarea sângelui, stimulează apetitul şi contribuie la creşterea energiei organismului. O dată cu creşterea rezistenţei fizice se poate trece la mersul vioi sau la alergarea în pantă, la parcurgerea în ritm alert a unei distanţe mai mari sau la plimbări îndelungate.

Pentru cei mai în vârstă, o plimbare în mijlocul naturii, combinată cu exerciţii uşoare de respiraţie, nu poate avea decât un efect benefic asupra organismului. La orice vârstă, Mama Natură ne primeşte cu braţele deschise, ne calmează şi ne reconfortează. Exerciţiile trebuie făcute zilnic, pentru a permite ciclurilor corpului să se desfăşoare normal, inima fiind astfel exersată regulat. Oxigenul proaspăt din sânge va ajunge, datorită exerciţiilor, în zone ale corpului care altfel nu sunt irigate.

Inima este un muşchi care, ca şi alţi muşchi, trebuie exersat, în caz contrar existând riscul de a se atrofia. Sunt necesare minimum 20 de minute de plimbare alertă pe zi. Se recomandă gimnastica aerobică, înotul, tenisul, săritul cu coarda, mersul pe bicicletă, alergarea uşoară. Joggingul nu trebuie făcut pe asfalt, pentru că lezează structura osoasă.

Exerciţiile se practică dimineaţa, când aerul este proaspăt, ca şi corpul dumneavoastră. Exerciţiile regulate duc la scăderea pulsului inimii la 70-80 bătăi/minut, iar în stare de repaos, la 50-60 bătăi/minut. Se face o economie de milioane de bătăi pe an, deci se ajunge la creşterea duratei vieţii.

Aerul curat şi soarele sunt şi ele foarte importante. Soarele ajută la detoxifierea organismului prin deschiderea porilor. Nu se recomandă soluţiile de bronzat şi cremele. Este mult mai bine să vă creaţi singuri (prin alimentaţie) toleranţa la soare. Cremele inhibă şi activitatea glandelor secretoare de uleiuri.

după Daniel Menrath

Manualu’ lu’ Merkel

PUNCTE DE VEDERE

Manual de transformare a unei ţări fără datorii într-o colonie disciplinată şi fericită

Se pare că reţeta folosită e următoarea:

1. Aranjezi imediat după o lovitură de stat (pe care fraierii o s-o numească multă vreme revoluţie) să vină la conducere nişte fraieri pofticioşi, care prntru un tablou în plus şi-un cont în Elveţia sunt dispuşi s-o vândă şi pe mă-sa crăcănată deja.

2. Le spui proştilor că industria lor chimică e de căcat, că sunt înapoiaţi rău şi le promiţi două bax-uri de Bonibon dacă te lasă s-o manageriezi tu, faci privatizare Mebo până le piere cheful de întreprinzător.

3. Le iei băncile şi apoi le instruieşti să le dea fraierilor credite căcălău cu buletinul pentru orice: apartamente, maşini (produse tot de tine, în vest), smartfoane, cizmuliţe de vară, alte acareturi la Mall. Le dai cât de mult pot ei hali căcat monden din reviste gen Click şi Libertatea, emisiuni “care te râzi” cu Capatos, Acces din rect şi “Fraierii are talent dacă şi câinii are talent”. Aici nu trebuie să precupeţeşti vreun efort, că dacă fraierii n-au ce comenta la muncă, s-ar putea, ai dreacului, să se apuce de făcut ceva şi asta nu e bine.

4. Le spui fraierilor că s-ar putea să-i atace nepoţii lui Gingis Han, că trebuie musai să intre într-o alianţă armată, le iei armata din ţară, să nu cumva să o folosească vreunu’, Doamne-fereşte, la păzit infrastructura feroviară şi combinatele de furat, şi de evaziunea fiscală cu produse petroliere, şi-o trimiţi cică la instruire cât mai departe, la unde a înţărcat mutu (nu fotbalistul) iapa, prin Afganistan, să-l apere pe dracu’ de tac’su. În prealabil le desfiinţezi şi diviziile de geniu, alea cu care fraierii au construit Transfăgărăşanul, să nu-i încurce cumva pe cei de la Lena Construciones, în cele 24 de luni cât se screm să construiască un amărât de pasaj.

5. După ce le-ai făcut fraierilor burta mare de chipsuri, bere şi Orice-Cola şi-ai obişnuit piţipoancele fraierilor că nu mai poa’ să trăiască dacă părul lor “n-are volum”, începi să racolezi forţa de muncă şi-o aduci la tine în ţară unde-o plăteşti cum se cuvine, şi din ăia de high-tech dar şi căpşunari. Asta din două motive, ca să scazi presiunea şomajului de pe umerii guvernanţilor, să nu care cumva să le dea prin gând să facă locuri de muncă şi ca să fii sigur că fraierii, dacă vor să deschidă iar vreo uzină, să lucreze doar cu pensionarii, ăia care se încăpăţânează să mai trăiască după toate reformele în sănătate sau cu puştanii care au terminat bacalaureatul şi care nu ştiu nici să schimbe vreo siguranţă, însă manevrează la perfecţiune smarfonu’.

6. Ignori complet (ba chiar le dai şi două peste bot) specialiştii care încearcă să-i lămurească pe conducătorii fraierilor că avem o groază de rezerve pe care toţi se fac că nu le văd ( vezi articolul pe http://www.cotidianul.ro/excelentei-sale-victor-ponta-prim-ministru-al-guvernului-romaniei-213386/ ).

7. Pune-i pe reprezentanţii fraierilor să semneze înţelegeri europene că trebuie musai să se transforme în paradisul energiei verzi, pune-i să ridice morişti de vânt peste tot şi să le plătească toate investiţiile astea în timp ce termocentralele şi hidrocentralele lor se duc pulii pe suflet ( vezi articolul pe http://www.ro/afacerea-eolienilor-este-finantata-de-romani-prin-factura-de-curent-213421 ).

8. Dacă le-a mai rămas fraierilor cumva vreo urmă din industria chimică, de-alde OltChim cumva, bag-o în faliment, ca să fii sigur că ţara asta nu mai are nevoie de gaze naturale decât puţin, pentru brichetele fumătorilor şi cât să se încălzească fraierii iarna.

9. Te faci că faci nişte prospecţiuni (aiurea, tu ştiai de mult ce-i acolo prin Marea Neagră) şi afli că poţi scoate de acolo gaze naturale de n-are ce să facă toată România cu ele.

10. Prosteşti pe proşti zicându-le că le pune Dumnezeu mâna în cap şi-o să treacă pe la ei o mare conductă, Nabucco, care ar urma să-i aprovizioneze cu gaz natural ieftin (la ce dracu’ le-o mai fi trebuind, nu ştiu).

11. Liberalizezi preţul la gaze pe piaţa internă (că industrie care să mai profite de chestia asta nu mai există) pentru ca nu cumva să guiţe vreun fraier atunci când o să le dai gazele pe piaţa externă la ce preţ vrei tu.

12. Ce să vezi, când începe Exxon să scoată gazu’ din Marea Neagră, ţop, o să fie pe-aproape şi-o conductă să-l trimită în afară, că în România el mai e la fel de util românului precum îi este mortului util un abonament la sala de forţă. Şi iacătă ce frumos devine România exportatoare de gaze naturale, alea pe care Putin le dădea cam scump vesticilor, care o să le ia acum mai ieftin de la nişte fraieri!

Noi am ajuns de abia pe la punctul 8,9…

Români nedescoperiţi

Incredibil! Vorbesc limba română, au auzit că sunt români, dar nu au idee ce e România

Gazeta de Maramureş a făcut o descoperire extraordinară. La doar 200 km de Sighet, există 1.600 de oameni care vorbesc o limbă asemănătoare limbii române din Evul Mediu. Li se spune “volohi”. Prin anii ’90, au aflat că nu, foarte departe de ei, existam şi noi, alţi oameni care vorbesc aceeaşi limbă. Aceasta datorită unui bărbat întors din armată, care le-a dat volohilor un radio cu tranzistori, fixat pe Radio Bucureşti.

S-au refugiat toţi în marginea pădurii, lângă satul ucrainean Poroscovo. Nu ştie nimeni cum au ajuns ei acolo, nici măcar bătrânii, aşa că nu ştiu nici cine sunt. Ucrainenii îi numesc “ţigani albi” şi profită de ignoranţa lor pentru a le pune în cârcă orice nelegiuire doresc. Dacă îi întrebi, volohii din Poroscovo răspund că sunt români, pentru că, pe când mergeau cu toţii la muncă în Kazahstan, până la destrămarea URSS, au aflat că există un popor întreg care vorbeşte ca ei. Dar până acum, nu a reuşit nici unul să treacă graniţa, măcar până în Maramureş şi înapoi, pentru a le spune celorlalţi dacă este adevărat ce se spune: că există o ţară întreagă a românilor. Mai mult, ei nu au ştiut nici măcar de celelalte comunităţi de români din dreapta Tisei sau din alte părţi ale Ucrainei.

Prizionierii altei lumi

Volohii nu numai că vorbesc o română de Ev Mediu, dar şi trăiesc ca în acele vremuri. Neştiutori de carte, într-o sărăcie cruntă, cu foarte mulţi copii şi cu o speranţă de viaţă foarte mică. După cum au descoperit şi jurnaliştii maramureşeni, în comunitatea volohilor există un singur bătrân, pentru că restul au murit din cauza condiţiilor extreme de trai şi a bolilor. În casele de pământ trăiesc chiar şi 30 de suflete, astfel că observaţia Gazetei de Maramureş este justă: cel mai probabil, comunitatea din Poroscovo deţine recordul absolut de natalitate.

Până la lăsarea serii, pe uliţele noroioase, nu vezi nici un bărbat. Toţi sunt la pădure. Mai-marele lor e “Laci Birăul”, care spune că din tată-n fiu familia lui s-a declarat ca fiind una de români. Dar până acum nu a văzut niciodată un român, o hartă a ţării noastre, nu a auzit de Bucureşti şi nici de Ceauşescu. În principiu, e la fel ca restul volohilor, care ştiu că sunt români şi asta le este de ajuns. “Nu ştim cum am ajuns în zonă. Nu ştiu nici bătrânii cum au ajuns aici. Ai noştri bătrâni ziceau doar că suntem români”, a spus Laci Birău. Cum nu au biserică şi şcoală în limba română, el spune că toţi copiii învaţă româna din familie. Laci Birău zice că fiica lui ar fi interesată să înveţe carte, eventual în România. Pentru moment, însă, aşteaptă să nască.

Nici măcar la recensământul din 2001, oamenii din Proscovo nu au fost înregistraţi drept români. Ei spun că le-au zis “domnilor cu recensământul” că sunt români, dar, cum nu ştiu carte, ei au scris ce-au vrut. O altă dovadă că cei din Poroscovo sunt români din instinct sunt obiceiurile lor. De Crăciun, cântă şi ei nişte colinde vechi, pe care nu-şi amintesc de unde le ştiu. La nunţi, cântă din acordeon. Numele sunt tot de-ale noastre: toţi sunt Ion, Vasile, Ileana, Iancu. Numele de familie e Volosin, de la valah.

Ţapul ispăşitor al ucrainenilor

Această comunitate neştiutoare şi neştiută de nimeni până acum este, la nevoie, ţapul ispăşitor al ucrainenilor. Refuzând să le spună români, ucrainenii spun că volohii sau ţiganii albi fură lemn, îi agresează pe pădurari sau sunt nişte oameni foarte corupţi. Românii, însă, spun că mulţi din ei au ajuns la închisoare, după ce au fost puşi să citească documente pe care nu ştiau să le citească, dar în care recunoşteau că au comis diverse nelegiuiri. Uneori, fac aceste mărturisiri în schimbul unei bucăţi de ciocolată, unui pachet de cafea sau al altor alimente de lux pentru ei.”Mi-i greu, că al meu sânge dă înapoi. Cade înapoi şi mă doare când alţii îşi bat joc de el”, se plânge Laci Birăul.

Cei care i-au descoperit pe aceşti români uitaţi de toţi invocă nişte documente istorice, conform cărora prin 1364, în zona Munkacevo, au fost aduşi mai mulţi militari volohi. Tot pe atunci, în zona Poroscovo, s-au înfiinţat şapte puncte de grăniceri, unde lucrau tot volohi. Conform unui alt scenariu, românii de la baza Carpaţilor Păduroşi ar fi urmaşi ai ciobanilor volohi veniţi în zonă. Ucrainenii, însă, au alte teorii. Recent, un ziar ucrainean a spus că volohii nu sunt români, pentru că aşa a decretat o delegaţie care a făcut o expediţie ştiinţifică în zonă. Aşa că, spun ei, comunitatea din Poroscovo este una bizară, vorbitoare a unui dialect românesc complicat, care trăiesc ca nişte ţigani.

Până una-alta, românii, ignoraţi de neamul din care se trag şi de neamul în care trăiesc, sunt folositori când e vorba de închiderea multor dosare de furt şi alte infracţiuni de acest gen.

DIETA VIEŢII (XVI)

M. Cum luptăm cu viruşii?

De câte ori ne îmbolnăvim, punem boala pe seama vreunui virus sau microb. Cu toate că există viruşi şi microbi în corpul nostru care pot acţiona asupra organismului, totuşi, orice boală îşi are originea în primul rând în alimentaţia greşită şi în alte depozite reziduale pline de toxine. Depozitele nu fac altceva decât să asigure “succesul” virusului sau al  microbului asupra noastră.

De reţinut!

Un organism purificat de reziduuri prin intermediul alimentelor consumate în starea lor naturală nu se îmbolnăveşte. Oare nu merită să ne schimbăm modul de viaţă? Nu trebuie să ne hrănim cu crudităţi? Aţi remarcat că celor mici le plac crudităţile? Da, copiilor le plac crudităţile, dar părinţii comit o eroare foarte gravă străduindu-se să le prepare hrana, cât mai sofisticat uneori, socotind că dându-le hrană crudă nu au grijă de ei.

Dar oamenii nu pot sau nu sunt lăsaţi să vadă realitatea, şi anume că noi suntem sănătoşi atunci când mâncăm sănătoşi, adică atunci când hrana noastră este vie, deoarece pentru fabricile de preparate alimentare, pentru industria chimică şi, în special, pentru cea farmaceutică, precum şi pentru modul în care este organizat sistemul de asistenţă medicală, acest lucru ar constitui un adevărat dezastru. De aici se poate trage înspăimântătoarea concluzie că viaţa noastră a ajuns să fie astfel organizată încât bolnavii constituie o sursă de venituri pentru cei sănătoşi; dar – în mod paradoxal – numărul celor sănătoşi devine din ce în ce mai mic.

N. Respectând acest sistem de alimentaţie mai este nevoie de medicamente? (vitamine şi minerale sub formă de tablete)

Oare cum a supravieţuit omul mii de ani fără medicamente?  Se spune că omul este de fapt ceea ce mănâncă. În ceea ce priveşte aspectul psihological alimentaţiei, trebuie să decidem dacă trăim pentru a mânca sau mâncăm pentru a trăi.

Hipocrate, cel mai renumit medic al tuturor timpurilor, avea un dicton: “Alimentele vor fi medicamentele voastre şi medicamentele voastre să fie alimente”. El recomanda atât celor bolnavi, cât şi celor sănătoşi, să aibă o alimentaţie alcătuită din crudităţi bine alese, care curăţă organismul şi ajută la eliminarea surplusului de acizi, redând astfel corpului forţa vitală.

Prezenta “dietă” trebuie respectată cu stricteţe timp îndelungat, după experienţa celor care au practicat-o cam 8-10 săptămâni. Metoda aceasta, atât de apropiată de un comportament natural, firesc, are avantajul că acţionează sigur şi, chiar de la început, bolile de care suferiţi nu mai evoluează. Spre deosebire de obişnuinţa noastră de a obţine sau de a nu obţine rezultate imediate, acest mod de tratament cere răbdare. Principalele avantaje sunt că metoda propusă nu are niciodată urmări nocive!

Aşadar, alimentele crude hrănesc şi vindecă totodată. Ele sunt benefice atât pentru cei bolnavi, cât şi pentru cei sănătoşi, care le savurează gustul mai bine folosindu-le în starea lor naturală. Este foarte adevărat că este necesar un anume timp de adaptare, de voinţă şi mai ales de dorinţa de a consuma într-adevăr numai alimente bune. După doar două săptămâni, veţi descoperi că aţi scăpat de oboseala “cronică” de care sufereaţi  şi că , spre surpinderea dumneavoastră, au dispărut şi depozitele inutile de grăsimi, iar rezistenţa organismului, indiferent de efortul fizic şi intelectual depus, se va mări considerabil. Această hrană vie poate fi considerată un medicament zilnic, care apără organismul de răceli şi de nenumărate maladii foarte frecvente, iar noua vigoare pe care o vei resimţi se datorează în exclusivitate puterii vindecătoare a elementelor ce intră în componenţa alimentelor crude.

Să nu uităm că alimentaţia noastră, prin descompunerea produselor alimentare, eliberează aproximativ 80% substanţe acide în loc de 20%. Acest surplus de acizi devine una dintre  principalele cauze ale tuturor bolilor şi duce la apariţia unei hiperacidităţi constante şi nocive pentru organism, fapt ce demonstrează necesitatea consumării unei hrane “neutralizante”.

Singura hrană aproape complet lipsită de acizi, ce poate neutraliza şi favoriza eliminarea acizilor depozitaţi şi a reziduurilor din artere, vase sanguine şi creier o constituie zarzavaturile şi fructele crude. Nevoia noastră de vitamine şi minerale este satisfăcută din abundenţă prin ceea ce găsim în vegetale (fructe şi legume). Corpul are atât de puţină nevoie de vitamine încât chiar şi consumul unei crudităţi mici de fructe poate satisface cerinţele organismului uman.

Calea de a ne vindeca printr-o hrană exclusiv vie, adică neprelucrată termic, este cea mai sigură. Este o cale ieftină şi bună, o metodă de vindecare, dar, în acelaşi timp, şi o metodă de profilaxie. Vitaminele se găsesc în fructe şi în vegetale într-o formă foarte pură şi foarte uşor absorbabilă.

“Nici o tabletă nu are calitatea vitaminelor din fructe, care sunt 100% naturale. În cazul în care alternăm o hrană vie cu alimente fierte, cum este alimentaţia vegetariană (fără carne), putem obţine vindecări miraculoase. Nu vă mai lăsaţi înşelaţi de interesele comerciale sau de scopurile publicitare legate de anumite  produse!
Când s-a descoperit ponderea vitaminelor în procesul vieţii, s-a făcut mare vâlvă. S-au enumerat bolile la care suntem expuşi datorită lipsei vitaminelor sau prin consumul unor alimente fierte sau rafinate (făină albă, zahărul alb), dar s-au introdus vitaminele de sinteză, care provoacă multe neajunsuri!…
Natura însă este generoasă şi se oferă să ne însoţească, să ne sprijine, să ne călăuzească pe drumul către păstrarea sănătăţii sau recuperarea ei.
Să preţuim natura, să recepţionăm şi să înţelegem mesajul ei:
“Pentru a avea sănătate, trebuie să ne întoarcem la alimentaţia naturală!”

Tabletele de vitamine, fiind de fapt numai fracţiuni din structura originală a vitaminei, devin toxice în corpul nostru. Odată extrase din produsele naturale, vitaminele îşi pierd valoarea. Vitaminele sintetizate sunt lipsite de valoare. Tehnologia actuală poate crea în laborator un bob de gâu, dar pus în pământ nu va creşte nimic din el. Un bob de grâu dintr-un mormânt antic, chiar dacă are mii de ani vechime, pus în pământ, va creşte şi va rodi. Există un singur lucru pe care grâul sintetizat în laborator nu-l are: FORŢA VIEŢII.

Acelaşi lucru lipseşte şi din tabletele de vitamine şi minerale. Mai rău, organismul nostru consideră toxice aceste produse. Scopul nostru este să eliminăm toxinele, nu să le introducem în corp. Pentru cine nu ştie, corpul uman este guvernat de LEGEA MINIMULUI. Cu alte cuvinte, odată ce şi-a obţinut vitaminele şi mineralele de care are nevoie, surplusurile sunt eliminate. Stilul alimentar pe care vi l-am descris în această lucrare este menit să vă asigure toate vitaminele de care aveţi nevoie. Sănătatea trebuie câştigată şi ea se află în produsele vii, sănătoase, nu în borcanul cu pastile.

după Daniel Menrath

Omoară Plictiseala

Omoară Plictiseala – Fericirea este cea mai importantă

La o spargere din Guangzhou, spărgătorul strigă: ,,Nu mişcă nimeni. Şi ţineţi cont: banii sunt ai statului, viaţa este a voastră.” Toată lumea din bancă s-a întins pe podea, în linişte. Asta se numeşte ,,Schimbarea Modului de Gândire – > Schimbarea modului convenţional de gândire.”

O tipă se întinde provocator, pe masa din faţa ei. Spărgătorul i se adresează: ,,Vă rugăm să fiţi civilizată! Acesta este un jaf, şi nu un viol!” Asta se numeşte ,,Profesionist – > Concentrează-te doar pe ceea ce ştii să faci”.

Când s-au întors de la seif, spărgătorul cel tânăr (cu studii MBA) i-a spus hoţului mai bătrân (care avea doar studii primare) ,,Hai să numărăm câţi bani am furat!”. Hoţul bătrân, indignat, îi răspunde: ,,Vezi că eşti prost? De ce să pierdem noi atâta timp, când putem să aflăm diseară, de la ştiri, câţi bani lipsesc din bancă.” Asta se numeşte ,,Experienţă – > În zilele noastre experienţa este mult mai importantă decât calificările de pe hârtie”.

Imediat după ce hoţii au părăsit banca, directorul i-a ordonat casierului să cheme poliţia. Casierul, după ce se gândi o secundă, îi răspunse: ,,Domnule Director, nu mai bine punem 5 milioane de euro deoparte şi spunem că i-au furat hoţii?”. Asta se numeşte ,,Înoată cu valul – > a întoarce o situaţie defavorabilă în avantajul tău”.

Casierul zâmbind: ,,Ar fi minunat să avem câte o spargere în fiecare lună!”. Asta se numeşte ,,Omoară Plictiseala – > Fericirea este mai importantă”.

Seara la ştiri se anunţă că doi hoţi au intrat într-o bancă şi au dat o spargere de 100 mil. €. Hoţii au început să numere banii, apoi au făcut-o de mai multe ori, dar nu le ieşeau decât 20 de milioane. Furioşi au început să înjure: ,,#€@&, noi am făcut planuri, am riscat ani grei de închisoare sau poate chiar viaţa şi directorul s-a ales cu 80 de milioane, cât ai bate din palme?!?”. Asta se numeşte ,,Ştiinţă – > Cunoaşterea este mai valoroasă decât aurul!”

Directorul băncii este acum fericit şi zâmbitor, că pierderile lui de la bursa de valori sunt acum acoperite de acest jaf. Asta se numeşte ,,Oportunitate – > Curajul de a-ţi asuma riscuri!”

Ţara cu mâna întinsă

Din primii ani de democraţie postdecembristă România s-a trezit buimacă, precum după un somn lung şi profund. Fapul că nu era datoare nimănui cu bani a fost considerat de analiştii de atunci un handicap ce trebuia repede eliminat. Aşa a început seria  împrumuturi de la băncile mondiale şi europene. La început ele se dădeau uşor, căci bancherii erau bucuroşi de noul client înfometat dar, pe măsură ce datoria creştea, au venit şi condiţii din ce în ce mai drastice. De fapt un amestec brutal în treburile interne, care a dus în cele din urmă la scăderea nivelului de trai şi creşterea şomajului.

Aceasta e consecinţa firească a cerşirii necontenite de împrumuturi care s-au dus, de multe ori, în buzunarele firmelor străine, a “regilor asfalturilor” şi a altor afacerişti înfiltraţi în anturajul factorilor de decizie din guvern şi parlament. Cerşitul ne-a intrat în sânge, dar ne simţim profund lezaţi în amorul propriu când nişte comici de mâna a doua din Franţa ne caricaturizează cu mâna întinsă şi cerând de pomană.

Dar oare nu se inspiră din cruda realitate? În afară de umilirea de a negocia mereu noi împrumuturi şi reeşalonarea continuă a datoriilor am cerşit intrarea în NATO şi UE, acceptând condiţii greu de imaginat. Pentru Alianţa Nord-Atlantică a trebuit să contribuim la războiul lor împotriva sârbilor şi apoi la numeroase sacrificii umane pe diferite fronturi. Iar pentru intrarea în Uniune plătim şi astăzi preţul unei continuue monitorizări care ne introduce reguli ce pentru noi sunt absurde: asomarea porcilor, eliminarea bicarbonatului de sodiu din mici, seminţe şi standarde de calitate impuse de marii producători în paguba celor din România etc. Per total, în loc să beneficiem de banii europeni nerambursabili, noi plătim mai mult şi sprijinim alte ţări, care ştiu cum să folosească fondurile.

Între timp noi continuăm să cerşim. Cei care ne-au făcut celebri în această “meserie” au întins mâna prin alte ţări şi oricât am vrea noi să ştergem această impresie, ea va persista mult timp în mintea celor care şi-au însuşit-o. Chiar dacă am avea o sută de regizori ca Mungiu şi încă vreo câteva Nadii Comăneci, răul sare întotdeauna în evidenţă, precum în gloria efemeră din fotbal. Degeaba câştigă echipa zece meciuri şi este adulată de suporteri. Dacă îl pierde pe următorul, fanii înfocaţi vor deveni cei mai întărâtaţi huiduitori.

Mâna întinsă a românilor nu o întâlneşti numai peste hotare. În România trebuie oamenii trebuie să-şi cerşească drepturile, chiar dacă legea le-o garantează. Cei mai afectaţi sunt bolnavii, care cer bani pentru medicamente, operaţii scumpe, transplanturi de organe. Nu este zi în care să nu vezi la televizor câte un caz grav în care un copil imploră bani pentru a putea fi operat şi salvat de la moarte. Sau un matur ce aşteaptă o inimă sănătoasă, dar nu sunt fonduri pentru a-i îndeplini speranţa, chiar dacă se găsesc donatori. Primim mereu e-mailuri prin care se cer bani pentru salvarea unei vieţi. Chiar şi în ziare apar anunţuri pentru oamenii cu dare de mână, care pot oferi câte puţin pentru a ajuta un suflet condamnat altfel la moarte.

Oamenii aceştia îşi cerşesc dreptul la viaţă! De la alţi oameni, miloşi şi discreţi, care sunt destul de mulţi şi care poate au la rândul lor greutăţi, dar îşi rup de la gură. De la concetăţenii care, după ce plătesc o sută de taxe la stat, mai găsesc câţiva lei pentru a-şi ajutora aproapele. În acest timp statul dă sute de milioane de euro pe autostrăzi care nu s-au construit, pe o catedrală falnică, ce n-a văzut nici Parisul, pe subvenţii la intreprinderi falimentare şi alte “investiţii” care nu aduc nici un profit. Şi în timp ce parlamentarii se ceartă pentru hârtia igienică din toaletele Casei Poporului, românii cerşesc lucruri vitale pentru a trăi decent: sănătate, cultură, locuri de muncă, şosele fără gropi… Dar cine a ajuns în postura de a putea să ajute, nu mai are urechi de auzit.

 

DIETA VIEŢII (XV)

J. Cât este de dăunătoare sarea (clorura de sodiu)?

Sarea marină are în compoziţie aproximativ 100 de elemente, pe când sarea de bucătărie conţine numai două, iar unul dintre aceste elemente, clorul, este o adevărată otravă. Concentraţia lui este atât de mare în sarea de bucătărie, încât un pahar de soluţie concentrată de sare poate omorî un om. Datorită faptului că este un produs anorganic, lipsit de enzime, nefiind de provenienţă vegetală sau animală, sarea de bucătărie este total neindicată în alimentaţia oamenilor sănătoşi, iar pentru cei bolnavi poate constitui chiar o otravă. Astfel, sarea înghiţită cu alimentele gătite provoacă senzaţia de sete şi este necesar să bem apă pentru a-i diminua toxicitatea, ea fiind un corp străin.

Apa pe care o bem pentru a dilua sarea din organism, în timp, uzează ţesuturile şi pereţii arterelor, generând creşterea tensiunii. Soluţia de sare se fixează în parte pe pereţii celulelor ce alcătuiesc ţesuturile. În aceste condiţii, greutatea corporală creşte, pielea capătă un aspect spongios şi mai tot timpul omul are o chinuitoare senzaţie de sete şi de foame. Din cele 15-20 g de sare pe care le ingerăm în mod constant prin alimentele consumate, în condiţii normale, rinichii noştri nu pot elimina decât 5 până la 7 g, fapt care explică de ce persoanele care mănâncă foarte sărat transpiră anormal şi suportă foarte greu căldura. Corpul este incapabil să elimine toată sarea şi ceea ce rămâne se depune peste tot în organism şi, împreună cu o serie de acizi, depuşi şi ei, poate deveni cauza unor boli şi mai ales a arteriosclerozei.

Sarea distruge vitaminele şi enzimele, motiv pentru care este considerată cancerigenă. Experienţele pe animale au demonstrat că toate au făcut hipertensiune mâncând sare şi, mai mult, după terminarea experimentelor tensiunea arterială nu mai scădea. Prin constituţia sa, omul nu este capabil să consume materii anorganice, el consumă plante care conţin enzime de origine organică; plantele sunt cele care transformă substanţele anorganice din pământ în substanţe organice. Este bine ştiut că sarea de care omul are nevoie se găseşte în cantităţi suficiente în fructe şi în alte alimente crude.

Sarea este un factor major în apariţia tensiunii. Ea este atât de caustică pentru ţesuturile interne sensibile încât corpul reţine apa care neutralizează efectul acid. Aceasta duce la creşterea greutăţii corporale, la vătămarea rinichilor şi la apariţia nefritei. Gândiţi-vă la câte trebuie să suporte sărmanii dumneavoastră rinichi: cafea, ceai, sucuri din comerţ, alcool, tablete, sare. Nici nu este de mirare că atâţia oameni mor anual de blocaj renal. Sarea rafinată, ca adaos, nici nu trebuie să existe în alimentaţia dumneavoastră. Totuşi, este de preferat sarea de mare, care, dintre toate formele de sare, este cea mai indicată în alimentaţie, deoarece conţine şi mici cantităţi de bromuri, ioduri şi săruri de magneziu. De aceea, în cazul unor boli produse de un regim strict, fără sare (crampe, pierderea cunoştinţei, slăbiciune musculară), poate fi întrebuinţată cu succes.

Mâncărurile gătite conţin, în marea lor majoritate, sare, iar consumul de sare provoacă o senzaţie anormală de foame şi sete permanentă. Cele două senzaţii, pe care omul se străduieşte din răsputeri să şi le satisfacă, duc la o creştere ponderală. În concluzie, pentru vindecarea diferitelor maladii sunt necesare eliminarea completă a sării din alimentaţie, o dietă alcătuită în exclusivitate din crudităţi, bogată în enzime sau, uneori, chiar un post total.

K. Este bine să bem fierbinte?

Omul şi-a făcut un obicei anormal din a consuma mâncărurile şi băuturile fie foarte fierbinţi, fie de la gheaţă, numai la temperatura pe care o oferă natura, nu. Obiceiul acesta provine de la ideea total eronată precum că pentru a produce energie şi căldură băuturile trebuie să fie consumate fierbinţi.

Trebuie ştiut însă că atât mâncărurile, cât şi sau mai ales băuturile fierbinţi slăbesc şi distrug mucoasele. În plus, asemenea consumului de alcool sau de ţigări, diminuează sensibilitatea naturală gustativă, ajungându-se în multe cazuri în situaţia în care mâncărurile care nu sunt puternic condimentate să pară că nu au gust. Totodată, dispare plăcerea de a mânca fructe sau alte alimente crude cu o valoare nutritivă reală. Mai mult, se creează un fel de repulsie faţă de acestea, pentru că nu ar avea gust.

De ce a apărut obiceiul de a bea fierbinte? Pentru că băuturile fierbinţi excită sistemul nervos şi biciuie inima, dându-le pentru câteva clipe senzaţia de căldură şi energie, cu toate că aportul de căldură şi energie este total nesemnificativ. În schimb, crudităţile dau o energie stabilă, permanentă, fără să dăuneze cu nimic sistemului nervos. Bând fierbinte nu facem decât să ne brutalizăm organismul.

Trebuie să ştiţi însă că regimul naturist de hrană nu admite băuturile fierbinţi – iarna şi “răcoritoare” vara. Este recomandabil ca felurile de mâncare ce nu trebuie îndelung mestecate să fie puţin încălzite, chiar dacă este vară, dar temperatura acestora nu trebuie să depăşească 37°C.

L. De ce este considerată hipoglicemia “boala secolului”?

INSULINA (hormonul creat de pancreas) deţine rolul determinant în metabolizarea glucidelor.

* Funcţia de bază a insulinei este aceea de a acţiona asupra glucozei din sânge, pentru a o face să ajungă în celule, asigurând astfel formarea glicocenului din muşchi şi ficat, iar uneori, depunerile grăsimilor de  rezervă.
* Dacă pancreasul produce o cantitate de insulină prea mare şi pe care o eliberează prea des, procentul de zahăr din sânge va scădea la un nivel anormal de mic, ceea ce duce la apariţia HIPOGLICEMIEI.
* HIPOGLICEMIA nu este cauzată de o lipsă de zahăr în alimentaţie, ci de o secreţie prea mare de insulină (hiper sulinism), ca urmare a unui abuz anterior de zahăr.
* Simptomele hipoglicemiei sunt: oboseală bruscă, iritabilitate, nervozitate, agresivitate, nerăbdare, nelinişte, căscat, lipsă de concentrare, dureri de cap, transpiraţie excesivă, palme umede, randament intelectual scăzut, tulburări digestive, greţuri, dificultăţi de exprimare etc.
* Oboseala este o caracteristică a epocii actuale; în majoritatea cazurilor, ea reflectă o problemă de glicemie şi de dezechilibru alimentar.
* Suprimând consumul de zahăr şi limitându-l pe cel de glucide “malefice”, deci eliminând orice secreţie excesivă de insulină, procentul de zahăr din sânge se fixează la nivelul său ideal. Rezultatul este că organismul îşi va fabrica singur zahărul de care are nevoie, din grăsimile de rezervă.
* Pentru a fi mereu în formă, trebuie să mâncaţi fructe, legume, cereale neprelucrate, pâine integrală şi să consumaţi uleiuri vegetale în cantitate mică.

Dieta majorităţii oamenilor are o natură atât de acidă şi de consumatoare de energie internă încât nu este de mirare că apare hipoglicemia, manifestată printr-un nivel scăzut al zahărului în sânge. Fructele sunt cele care pot duce la dispariţia acestei boli. Trebuie să ne gândim la valoarea unui aliment, valoare care este dată de conţinutul lui energetic. 90% din mâncare trebuie să ne furnizeze glucoza necesară susţinerii funcţiilor vitale.

Creierul foloseşte un singur combustibil: zahărul, sub forma glucozei. Nu utilizează grăsimile sau proteinele, ci numai glucoza pe care o ia din sânge. Dacă nu este suficientă în sânge pentru a satisface cerinţele creierului, se dă alarma, care constă în simptome, precum: oboseală, iritabilitate, nelinişte emoţională.

Pentru îmbunătăţirea situaţiei va trebui adăugat zahăr în sânge. Dar, atenţie! Nu orice fel de zahăr. Orice zahăr artificial (inclusiv zaharina) va înrăutăţi situaţia. Felul de zahăr care va rezolva problema este cel din fructe (fructoza). Când ajunge în corp, fructoza se transformă în glucoză mai rapid decât orice clorhidrat. Condiţia pe care v-o reamintesc este ca fructele să fie mâncate corect, adică pe stomacul gol. Deoarece zahărul se află în stare naturală, el va trece uşor prin stomac şi va ajunge în sânge cam într-o oră.

după Daniel Menrath

Ţiganii din fruntea României

PUNCTE DE VEDERE

Aceasta este o analiză neprofesionistă care de fapt este o OBSERVAŢIE de o viaţă a unuia care a văzut multe, a trăit printre oameni mulţi şi diferiţi şi, vorba unui român, vecin de-al meu, care zicea: “nici ţiganul nu e om, nici salcâmul nu e POM” – şi eu zic, de ce? Iar el zice:

Peste 90% din conducerea Partidului Comunist din România – în perioada anilor 50-60 – era formată din alogeni: unguri, evrei, ţigani.

Ion Iliescu – mama sa originală, Maria Cioabă, l-a părăsit de mic, a fost crescut de o româncă din Rozavlea. Maria Cioabă a fost bucătăreasa lui Ana Pauker, iar Ion Iliescu, prin mama sa, este văr de-al doilea cu fostul împărat al ţiganilor, Cioabă al III-lea.

Adrian Năstase – fost ministru de externe, fost premier, bunica sa din Tărtăşeşti este tuciurie – în fapt jumătate din comună este ţigănească.

Florin Georgescu – fost ministru de finanţe, ţigan.

Văcăroiu – fost premier, ţigan din Ismail, sudul Basarabiei, actualmente în Ucraina.

Adrian Severin – fost ministru de externe, ţigan evreu.

Andrei Pleşu – fost ministru al Culturii, al Externelor, consilier prezidenţial – ţigan evreu din Brăila.

Marean Vanghelie – şef PSD Bucureşti, ţigan evreu.

Petre Roman – fost premier, ministru de externe – evreu ţiganizat.

Mădălin Voicu – fost parlamentar PSD.

Niţă Voicu – fost şef al Poliţiei, ţigan.

Adrian Sârbu – fost şef de cabinet al lui Petre Roman, şef al PRO TV – ţigan evreu.

Dan Ioan Popescu – fost ministru al Industriilor, PSD, PC – ţigan.

Berceanu – fost ministru al Industriilor, al Transporturilor – ţigan evreu.

Dan Voiculescu – Crscent, Grivco, Antene, fost parlamentar – ţigan.

Mircea Dinescu – fost şef al Uniunii Scriitorilor, multimilionar – ţigan.

Sorin Ovidiu Vântu – ţigan, mama florăreasă, tatăl necunoscut.

Dinu Patriciu (numele real Dan Costache) – ţigan cu nume de împrumut.

…şi tot aşa

Politica Partidului Comunist de promovare a ţiganilor şi a minorităţilor în general are o explicaţie: manualul NKVD/KGB, utilizat de partidele comuniste din blocul sovietic. Între instrucţiunile acestei cărţi de căpătâi a bolşevicilor se găsesc explicaţii amănunţite cu privire la modalităţile de control a “băştinaşilor” din ţările ocupate de sovietici. Utilizarea minorităţilor, motivată de ura pe majoritate, reprezintă o metodologie standard. Peste 90% din conducerea Partidului Comunist din România, în perioada anilor 50-60, era formată din alogeni: unguri, evrei, ţigani.

http://www.onlinesport.ro/forum/archive/index.php/t-149309.htlm

Alexandru Iliescu, băiatul cel mare al lui Vasili, s-a căsătorit în 1929 cu Maricica, o ţigancă bulgăroaică, din neamul căldărarilor, analfabetă care vorbea prost româneşte şi care este adevărata mamă a lui Ilici. Maricica era fata lelei Stoica, ţigancă din Oltenia, venită din Bulgaria, ce locuia pe o stradă paralelă cu I.H. Rădulescu. Nu se ştie cine a fost tatăl ei.

În 1940, Alexandru Iliescu s-a căsătorit cu Mariţa, ţigancă din Maramureş, sora bună a mamei lui Ion Cioabă din Sibiu, bulibaşa ţiganilor, cu care a avut doi băieţi, fraţii vitregi ai lui Ilici (Mircea şi Crişan – veri primari ai lui Cioabă. Unul a fost ataşat militar al României la Moscova, iar celălalt director adjunct al IRSOP.

http://www.jurnalul.ro/stire-tigan-in-loc-de-rom-/propunere-jurnalul-national-tigan-in-loc-de-rom-145427.htlm

Dar cum s-a ajuns ca în loc de “ţigan” să fie folosit termenul “rom”? S-a întâmplat după decembrie ’89. Într-o postare pe site-ul personal, senatorul de Ilfov Iulian Urban povesteşte că 1993 a fost anul când în Consiliul Europei s-a votat pentru folosirea termenului de “romi” în loc de “ţigani”, România având atunci doar statutul de ţară invitată. “Pentru că de acolo s-a pornit cu toată această schimbare, nemaifiind folosită denumirea de <ţigan>. Era delegaţia noastră acolo, ministru de Externe era domnul Meleşcanu şi în preşedintele de atunci al Adunării Parlamentare Europene, spaniolul Martinez, am avut un foarte mare prieten al României, care ne-a ajutat foarte mult să fim acceptaţi ca membri deplini. Domnul Meleşcanu faţă de domnul Martinez a ridicat problema şi a spus că pentru noi este o situaţie neplăcută, este un disconfort: rom – România. Ţineţi cont de faptul că în 1993 romii nu deveniseră sperietoarea Europei şi nu erau asociaţi cu naţiunea română! Reprezentanţii noştri la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei au spus că, prin modificarea denumirii din <ţigan> se va înţelege că România este de fapt ţara ţiganilor. Ulterior, chiar acelaşi domn Martinez a declarat că este îngrozit de infracţiunile românilor din Italia, el confundându-i pe români cu romii”, spune Urban.

http://fr.wikipedia.org/wiki/Roms#Le terme Rom

http://ro.wikipedia.org/wiki/Rom#Origine

după TRANAV WORLDWIDE

 

 

Când plânge un bărbat

De ce bărbaţii plâng mai rar ca femeile? Ar fi bine să plângă şi ei mai des? Psihologii, medicii şi alţi specialişti în terapii de tot felul recomandă plânsul ca o metodă naturală de descărcare şi eliminare a toxinelor. Şi totuşi…
Pe tata nu l-am văzut plângând niciodată şi nici pe fratele meu mai mare. În schimb la mama era parcă firesc să plângă destul de des, din cauza lipsurilor şi a neînţelegerilor din familie. Iar sora mea o moşteneşte şi în această privinţă.
Când eram copil, şi chiar adolescent fiind, am plâns de multe ori de dorul de casă şi de cei dragi. O făceam pe ascuns, când credeam că nu mă vede nimeni, sau noaptea, când ceilalţi colegi de la internat dormeau. Îmi era ruşine de slăbiciunea mea şi ştiam că dacă ea va fi descoperită voi ajunge de batjocura celor din jur.
Anii s-au scurs şi caracterul meu s-a întărit. Plângeam din ce în ce mai rar, până ce am ajuns să devin imun la astfel de manifestare. Nu am plâns când mi-am înmormântat părinţii şi nici când am pierdut-o pe cea care credeam că-mi este sortită până la capătul vieţii. Poate că lacrimile mele au secat sau am învăţat să mă controlez. Poate că sufletul mi s-a împietrit sau poate că am realizat că viaţa e dură şi eu trebuie să fiu tare pentru a o suporta. A! Am mai vărsat două lacrimi când am ieşit la pensie, dar nu vreau să-mi mai amintesc de acea zi.
Am văzut puţini bărbaţi care au plâns în faţa mea şi credeţi-mă că nu au fost momente pe care le-am depăşit uşor. Mi-era jenă de ruşinea lor şi mă temeam de ce ar mai putea urma. Pentru că, de obicei, când plânge un bărbat, el e disperat şi ca urmare, imprevizibil. Când vezi o femeie plângând, ştii cam ce trebuie să faci. O mângâi, încerci să o linişteşti, poţi să o îmbrăţişezi şi chiar s-o pupi, spunându-i cuvinte duioase. La un bărbat e cu totul altceva.
Ar fi riscant să-l îmbrăţişezi fiindcă se poate interpreta. Poţi să încerci să-l îmbărbătezi dacă el e dispus să te asculte. Dar de cele mai multe ori am avut parte de un eşec în tentativa de a-l calma pe cel deznădăjduit. De aici am dedus că cel mai bine este să mă feresc de bărbaţii care plâng. Pentru că ei nu se pot controla şi caracterul lor e foarte labil. De la plâns, pot trece uşor la violenţă, la distrugeri de bunuri şi chiar la bătaie. Iar ieşirile lor pot fi uneori fatale pentru cei care le sunt prin preajmă sau chiar pentru ei înşişi.
Poate că sunt şi excepţii: bărbaţi care plâng liniştit şi după ce se descarcă trec mai departe. Doar că eu nu i-am întâlnit. De aceea, din experienţa pe care am acumulat-o şi din informaţiile pe care le-am primit, pot să vă dau un sfat util. Feriţi-vă de bărbaţii care plâng!

DIETA VIEŢII (XIV)

I. Este adevărat că laptele este dăunător? Dar produsele lactate?

* Laptele natural este un aliment glucido-lipidic şi de aceea trebuie evitat.

 * Glucidele sunt zer şi se elimină în procesul fabricării brânzerurilor, care mai păstreză doar lipidele şi  proteinele.
* În brânza de vacă cu 0% materii grase, nu rămân decât proteinele şi puţine glucide.
* Conţine albumină, acid lactic, diastaze, oxidaze, vitaminele A, B, precum şi Ca, P, K.
* Este uşor digerabilă.

De ce nici vacile nu-şi beau propriul lapte? Pentru că laptele a fost creat cu un singur scop: să hrănească tinerii speciei respective. Nici un animal înţărcat nu-şi bea propriul lapte. De fapt, singurul mamifer de pe pământ, care mai consumă lapte şi după ce este înţărcat, este omul.

Laptele de vacă are o compoziţie chimică diferită de cea a laptelui uman. Enzimele necesare descompunerii şi prelucrării sale sunt lactoza şi cele produse de rinichi. Ele dispar din corpul nostru la vârsta de 3 ani. Există un element numit CAZEINĂ (în laptele de vacă se găseşte de 300 de ori mai mult decât în laptele uman), care ajută la dezvoltarea oaselor mari, iar în stomac se coagulează, formând substanţe dificil de digerat de către om, dar uşor de digerat de stomacul cu patru compartimente al vacii.

În corpul nostru, această masă compactă constituie o imensă greutate pentru organism, căruia îi trebuie o energie uriaşă pentru a o elimina. Din nefericire, nu reuşeşte să o elimine, mai mult, o depune pe pereţii intestinelor, împiedicând astfel asimilarea altor nutrienţi pentru organism. Rezultatul: OBOSEALA. Derivaţii digestiei laptelui eliberează în corp un mucus toxic, foarte acid. Cazeina acţionează ca un clei care lipeşte toate toxinele de pe pereţii tubului digestiv.

Produsele lactate pasteurizate (cu penicilina şi alte antibiotice) sunt şi mai periculoase, adăugând noi chimicale organismului nostru.

Pasteurizarea laptelui se obţine în urma încălzirii până la 80°C, în vederea distrugerii bacteriilor, dar această încălzire provoacă, pe lângă distrugerea bacteriilor, şi o scădere considerabilă a valorii nutritive a laptelui. Prin fierbere laptele îşi pierde calciul, fierul şi fosforul, care nu mai pot fi asimilate decât în cantităţi infime, restul, neasimilat, depunându-se ca deşeuri ce constituie depozitele toxice din sânge. Aceste depozite de reziduuri din sânge alcătuiesc un teren propice de dezvoltare pentru germenii patogeni. S-a demonstrat că folosirea laptelui pasteurizat în alimentaţie duce la rahitism, scorbut, tulburări digestive şi chiar favorizează apariţia tuberculozei, în loc să o prevină.

Multe experimente care s-au făcut pe animale folosind laptele pasteurizat au demonstrat că acesta produce tulburări serioase: animalele au făcut rahitism, au avortat, au devenit agresive, glanda tiroidă nu s-a dezvoltat normal, iar la a treia generaţie au apărut semnele de degenerare.

Cel mai elocvent experiment a avut loc în Scoţia, la o şcoală agricolă, unde opt viţei au primit hrană, încă din prima zi de viaţă, lapte pasteurizat, iar alţi opt lapte crud. Doi viţei din prima grupă au murit în prima lună. Unul dintre viţei a fost scutit de continuarea probei pentru a i se salva viaţa. Al patrulea viţel a murit la două zile după încheierea perioadei experimentale, iar ceilalţi au putut fi salvaţi, dându-li-se ulterior lapte crud. Viţeii din cea de-a doua grupă, care au fost hrăniţi cu lapte de la mamele lor, au rămas în perfectă stare de sănătate.

Corpului îi trebuie multă energie pentru a străpunge mucusul care căptuşeşte tot ceea ce este  membrană.
Consumul laptelui este considerat ca fiind în relaţie directă cu bolile de inimă, artrita, alergiile, migrenele, obezitatea.
Adulţii consumatori de lactate nu absorb nutrienţii la fel de bine ca cei neconsumatori.
Rezultatul: oboseala cronică.
Consumul lactatelor nu este indicat nici în combinaţii “corecte”, cu atât mai mult în combinaţii cu pâine, ouă, carne.
Cel mai asemănător laptelui uman este laptele de măgăriţă, după care urmează laptele de capră.
Dacă beţi lapte, beţi-l simplu (nepasteurizat). Dar nu uitaţi, este substanţa ce ocupă locul 1 la crearea de mucus! Nu se combină cu nimic!
Iaurtul produce fermentaţie şi putrefacţie. Mâncaţi-l gol, cu salată – de fructe sau de legume (crude) – sau în combinaţie cu făinoasele.
Smântâna dulce conţine vitaminele A, C, D, fiind recomandată doar ca adaos. Urda conţine Ca, P, şi proteine.
Zerul proaspăt, pe lângă lacto-albumină şi lactoză, conţine săruri minerale şi vitamine. Este foarte indicat în toate tulburările de nutriţie, stimulând activitatea intestinelor. Este recomandat ca tranzitoriu după dietele hidrice la copii.

Brânza se combină bine cu salata (fără pâine) sau topită în legume fierbinţi. Brânzeturile galbene sunt chimizate şi vă recomand evitarea lor. Se consideră că lactatele sunt o sursă importantă de calciu, dar:

1. Calciul din laptele de vacă este aspru legat de cazeină. El nu se poate absorbi şi nici asimila de către  om.
2. Prin prelucrare, lactatele îşi pierd calciul sau îl degradează.

Calciul poate fi luat de om din toate vegetalele cu frunze verzi, din nuci, curmale, smochine, prune şi pătrunjel sub formă foarte convenabilă şi la  îndemână.
De altfel, vacile îşi iau calciul din ierburi, nu au nevoie să sugă unele de la altele. Este un lucru constatat faptul că oamenii care suferă o deficienţă de calciu au şi o dietă foarte acidă, pentru că lactatele formează acid.
Untul este o grăsime, deci este neutru şi este singurul lactat care se poate combina cu carbohidraţi (pâine, cartofi, orez etc.).
Când renunţaţi la lapte începeţi consumul zerului, pătrunjelului (10 grame/zi), nucilor şi seminţelor (1/2 de ceşcuţă pe zi), care vă vor furniza calciul necesar. Apoi raţia se poate reduce la 2-3 porţii pe săptămână.

după Daniel Menrath