Floarea căutată

A cules sute de crini,
Din florării și grădini,
Dar viața i-ar fi deplină
Numai de-ar găsi și-o… Crină.

Alegeți!

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* – Când ne-am cunoscut, ne-am promis să nu mergem supărați la culcare.
– Ce frumos!
– De două săptămâni nu dormim…

* Vorbesc doi prieteni:
– Ar trebui să ne întâlnim măcar o dată treji.
– Da. Și să ne apucăm de băut.

* Turistul, într-un sat din Ardeal.
– Auzi, bade? În satul ăsta, unde fierbeți voi pălinca?
– Dapăi, domnule dragă, vezi dumneata biserica aia?
– Da!
– No, numa’ acolo nu, că în rest, peste tăt!

* Gogu e supărat pe Goguță.
– Ascultă, fiule! Să nu crezi că am făcut atâtea sacrificii să te țin la facultate, ca tu să devii doctor și acum să-mi interzici să beau și să fumez!

* Dragă Soartă, te rog să-mi arăți Drumul către Fericire!
Dar cu degetul arătător, nu cu cel mijlociu!

* O familie de tineri merge în vizită la niște prieteni mai în vârstă. Se așează la masă să mănânce. Bătrânul îi zice soției:
– Luceafărul meu, adu felul întâi.
După ce termină, bătrânul zice:
– Frumoasa mea, adu felul doi.
După ce termină și cu acesta, bătrânul îi zice:
– Iubirea mea, adu desertul.
După masă, femeile merg la bucătărie, iar bărbații rămân singuri. Tânărul îl întreabă pe bătrân:
– Cum de reușești, după atâția ani, să-i mai spui cuvinte așa frumoase?
– Să mor dacă mai știu cum o cheamă!

* Nu frânge inima nimănui, are doar una.
Rupe-i oasele…, are 206!

* Doi prieteni foarte buni se întâlnesc pe stradă:
– Salut, prietene! Am auzit că ai făcut primul tău salt cu parașuta. Ce curajos! Cum te-ai simțit?
– Ca o pasăre, dragul meu!
– Cum adică?
– Am zburat și m-am răhățit pe mine, am zburat și m-am răhățit pe mine…

* O blondă zboară într–un avion cu numai două locuri. Pilotul suferă un atac de cord și moare. Blonda lansează un apel de ajutor și o voce din eter îi răspunde:
– Aici turnul de control al aeroportului. Te aud clar și tare. Care este problema?
– Sunt într-un avion de două locuri și pilotul a făcut atac de cord.
– Nicio problemă. Am mai avut astfel de situații. Trebuie să îmi dai niște informații și să execuți totul așa cum îți spun. Vreau să îmi comunici, pentru început, înălțimea și poziția ta.
– Am 1,63 m și îl susțin pe Dragnea.
– În regulă. Repetă după mine: Tatăl nostru care ești în ceruri…

* – Pește carnivor de etnie romă?
– PIRANDHA!

* Toate vreți un bărbat la cămașă și sacou, dar puține știți să călcați…

* – Care e cel mai tare lucru când înveți să mergi pe bicicletă?
– ASFALTUL!

* A venit căldura…
Corpul meu zice MALDIVE…
Mintea mea zice IBIZA…
Buzunaru’ zice „dă puțin cu furtunul pe tine”.

* Cei care au dat în mintea copiilor primesc cadouri de 1 iunie?
Întreb pentru un prieten…

* – De ce v-ați lovit soțul cu polonicul pe spinare?
– De necaz că mi-a rupt mânerul de la tigaia cea bună!
– Când?
– Când i-am dat cu ea în cap!

* Discuție în cuplu:
– Femeie, renunță la câinele ăsta, nu ai șanse să-l dresezi!
– Ai răbdare, iubitule! Și cu tine am avut aceeași problemă la început…

* O blondă ieșea de la secția de votare. O întreabă o prietenă:
– Ce faci, tu? Pe cine ai pus ștampila?
– Pe președintele comisiei. Era așa drăguț!

* Care este diferența dintre un prost, un deștept, un politician și un diplomat?
– Prostul – spune ce știe.
– Deșteptul – nu spune ce nu știe.
– Politicianul – spune ce nu știe.
– Diplomatul – nu spune ce știe.

* – D-le Putin, am pentru dvs. două vești, una bună și una rea.
– Începe cu cea bună.
– Vă felicit, ați câștigat la alegeri și iarăși sunteți președinte!
– Și cea rea?
– Nimeni nu a votat pentru dvs.

Occident Express (8)

O altă gară ce părea pustie, într-o zi care-și încheia socotelile cu soarele, invitând stelele să se alinieze la locurile lor. Doar doi oameni, ce stăteau pe o bancă a peronului, ne sugerau că liniștea serii s-ar putea întrerupe de un tren insensibil la decorurile schimbătoare. Erau colonelul Zamfirescu și locotenentul Pascu, adânciți în gânduri lungi, ce se concretizau apoi în fraze obosite și deprimante. Probabil că veniseră cu mult mai repede, iar așteptarea prelungită îi dădea prilejul celui dintâi să-și descarce multe din ofurile adunate. O făcea lent, aprinzând câte o țigară, cu privirea pierdută de-a lungul șinelor, fără să le vadă.

– Mă bucur că mi-ai rămas alături, Pascule. Nu erai obligat să vii cu mine, dar ai făcut-o, totuși, din prietenie sau loialitate. Sper că nu din compasiune, deși, uneori, și mie îmi venea să-mi plâng de milă. Toți s-au întors împotriva mea, din cauza unei misiuni neîndeplinite, dar au uitat victoriile la care mi-am adus contribuția de-a lungul a două decenii. Nevasta și-a găsit alt bărbat, iar copiii mei o să-i spună „tată”, mai des decât mie. Generalul îmi sugerează să-mi fac cerere de pensionare, o modalitate prin care-mi arată că nu mai sunt de folos. Pensionarea e bună când vine după o decorație, când ai acasă o familie cu care să împarți timpul și dragostea, dar, în situația mea, înseamnă sinucidere lentă.

Colonelul oftă adânc și, cu mișcări lente, își scoase iar pachetul de țigări. Era un moment potrivit pentru locotenent să vină cu încurajări.

– Dom’ colonel, viața și vremurile sunt în continuă schimbare. Cu mintea dumneavoastră de strateg, vă asigur că există cel puțin o cale să vă reveniți și să mergeți mai departe. Sunt atâtea lucruri pe care le-ați putea face, doar să le găsiți pe cele mai potrivite și să vă faceți un plan.

Zamfirescu trase adânc fumul în piept și schiță un surâs amarnic. Răspunse târziu, de parcă ar fi gândit încet, ca un ardelean:

– Poate c-am îmbătrânit sau mi-am ieșit din mână. Ai putea să trimiți în război ofițer superior care nu poate opri un tren pe vreme de pace? Superiorii n-ar avea încredere, iar militarilor le-ar lipsi respectul. Un respect ce se câștigă greu și se pierde al naibii de ușor.

Alte minute de tăcere și o nouă preluare de ștafetă în discuție:

– Nu mi-ați spus pentru ce ne aflăm aici, doar noi doi, îl iscodi tânărul locotenent. E drept că nici eu nu v-am întrebat, nici la telefon și nici de când v-am luat cu mașina.

Colonelul Zamfirescu oftă din nou, de parcă se pricopsise cu un nou tic, și puse mâna pe umărul partenerului său.

– În seara asta, în această gară, se va opri trenul care mi-a adus toate necazurile, zise el liniștit. Trenul-fantomă, trenul-pirat sau Occident Express, după cum vrei să-i spui.

– Nu mă-nnebuniți! Sunteți sigur de asta?, se arătă uluit tânărul ofițer.

– Mai sigur ca niciodată, răspunse calm superiorul.

– Dar ce putem face doar noi doi, cu câte un pistol?, se îngrijoră Pascu. Dacă mai aduceam măcar câțiva oameni, cu câteva grenade, arme grele…

– Nu e nevoie, Pascule. Vrei să speriem prada și să ne ocolească? Ai văzut ce s-a întâmplat când ne-am instalat trupele și armamentul: totul a luat-o razna, iar noi am rămas cu buzele umflate. Puteam să vin și singur, tot o reușită era, dar îmi place să te am alături în aceste momente importante pentru mine.

Locotenentul îi privi chipul cu atenție – atât cât îi permitea lumina difuză – și încercă să ghicească ceva mai mult decât arătau cuvintele.

– Cine v-a dat informația și unde este momeala?, întrebă el.

Superiorul lui zâmbi la fel de amar și se ridică în picioare.

– Să ne dezmorțim puțin, înainte de marea încercare, îl invită el. Simt că nu mai avem mult.

Pascu îi urmă pașii mărunți și se opriră în fața primelor șine. Doar acum își permise Zamfirescu să privească afectat stelele ce sclipeau precum luminile unor locomotive spațiale. Iar luna părea, în gândul lui, ca un far călăuzitor pentru toate acele trenuri ce nu sosesc niciodată. Dar al lui va sosi neîndoielnic, și totul se va schimba. Deja simțea furnicături în tot corpul, transmise de pământul care-i vibra sub picioare, de lumina tot mai mare ce-i încălzea inima și de șuieratul prelung și liniștitor, ca o minusculă simfonie.

Occident Express-ul opri de data asta la linia întâi și vagonul cel mai apropiat își deschise larg ușa.

– Ce facem, dom’ colonel?, se precipită locotenentul. Dăm buzna cu pistoalele în mâini?

Zamfirescu își mângâie cu emoție mustața, după care își desprinse cureaua care-i ținea pistolul. Se întoarse spre Pascu și i-l întinse cu mâna dreaptă, în timp ce cu cealaltă îl bătu din nou pe umăr.

– Eu sunt cel care am comandat trenul, deci numai eu mă voi urca. Fără arme și fără gânduri de răzbunare, ci doar de izbăvire. Rămâi cu bine, dragul meu prieten! Mi-am trimis deja demisia și plec pe alte meleaguri, cu alte oportunități.

Locotenentul era uluit și abia găsi puterea să răspundă:

– Dom’ Zamfirescu…, așa ceva… nu mă așteptam de la dumneavoastră…

– Fii liniștit, nici eu nu mă așteptam în urmă cu ceva vreme. Dar chiar tu mi-ai spus că vremurile sunt în schimbare și ar trebui să caut o altă cale, să-mi fac alte planuri. Asta e calea aleasă de mine, iar planurile le voi face din mers. Mă așteaptă o altă lume, iar eu vreau să devin un altfel de om. Te las, dar nu te voi uita, Pascule. Ai fost un om de nădejde!

Colonelul îl îmbrățișă scurt și se grăbi să urce scările, înainte de a-și da de gol lacrimile sau să i se simtă nodul din gât. Nu se cădea, chiar dacă devenise un simplu civil. Trenul porni pe nesimțite și se pierdu în întuneric, lăsând în urmă un militar cu mâinile pe două pistoale și cu inima răvășită de sentimente.

Datoria de cetățean

Știu că nu sunt un cetățean model – nefiind prezent la manifestațiile împotriva corupției – și îi admir pe oamenii de cultură sau pe artiștii care fac un mare efort pentru a ajuta țara noastră. Mi-ar plăcea să dau exemple, dar aș neîndreptăți pe alții, pentru că sunt mulți și apreciați de compatrioți. I-am văzut în demonstrații elocvente, sacrificându-și timpul și expunându-și concepțiile populare nouă. Personalitățile intelectuale ne avertizează de pericolul inculturii și al cenzurii, ușor de perceput pentru cei cu mintea limpede și obiectivă.

De trei decenii suntem manipulați, iar mulți dintre noi s-au scârbit de alegeri, considerând că toți politicienii sunt la fel, deci n-are rost să mergem la vot. Nici eu nu am încredere deplină în cel pe care-l voi alege, dar o să-mi sacrific o oră din program, cu încrederea că nu voi mai avea parte de aceleași ordonanțe anti-justiție pe care le-am văzut în ultimii ani. Avem o datorie de cetățeni, pentru democrație și o conducere dreaptă, fără nelegiuiți. Se tot imploră „prezumția de nevinovăție”, dar un om care conduce o țară trebuie să fie mai presus decât orice bănuială, iar aici mă refer, evident, la Liviu Dragnea.

E greu să te decizi atunci când vezi că atâția politicieni ne-au dezamăgit, sau nici măcar nu și-au făcut auzit glasul, în parlamentul nostru sau în cel european. Dar sunt sigur că, dacă vom sta mereu cu mâinile în sân, problemele noastre se vor agrava. Sunt mulți candidați și s-ar putea ca niciunul să fie pe gusturile noastre. ALEGE unul dintre ei, pentru că oamenii nu-s la fel și s-ar putea să te surprindă. Recomandarea mea ar fi să nu fie din PSD, astfel am scăpa de un penal și un partid populist, care spune multe și face puține. Sunt „doar” alegeri europarlamentare, dar e o ocazie în care putem demonstra că avem nevoie de schimbare la guvernare. Iar întrebările din referendum sunt un imbold în plus pentru a merge la vot.

„ALESULE, oricare ai fi tu, să nu uiți niciodată că ne-am rupt din timpul nostru – poate foarte prețios – pentru a te alege pe tine. Dar, înainte de acest gest, a trebuit să ne gândim bine, să analizăm toate variantele și să luăm o decizie grea. Voi merge la vot pentru tine și sper să apreciezi decizia pe care am luat-o. Să vorbești în Europa așa cum ai promis, să lași deoparte interesele de partid și, mai ales, cele personale. Alesule, fii altfel decât predecesorii tăi, dă o nouă speranță alegătorilor și fă-i să vină în număr mai mare la vot și data viitoare.”

Nu putem schimba România prin alegerile europene, dar putem începe acum, prin prezența cât mai mare la vot. Altfel vom rămâne mereu în expectativă, plângându-ne de societatea care ne surprinde neplăcut, de guvern, de sistem, de mediul în care trăim. Dacă nu mergi la vot, nu îți faci datoria de cetățean și nu ai dreptul să te lamentezi. Întotdeauna există o alegere, iar tu ai datoria să o găsești, altfel ești doar un amănunt insignifiant.

Vino la vot, să schimbăm percepția Europei despre români! Noi nu suntem precum baronii din PSD!

 

 

 

De luat în seamă

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* – Mă, tu de ce nu te însori?
– Am adus o grămadă, dar mamei nu-i plac.
– Adu una care seamănă cu ea!
– Am adus, dar a început să înjure tata.

* Un bărbat bate la ușa unui hotel. Apare altul cu un geamantan în mână:
– Se doarme bine în hotelul ăsta?
– Și încă cum! De o jumătate de oră bat și nu vine nimeni să deschidă.

* Soția:
– O să cumperi cauciucurile alea scumpe când tu ai o rablă de mașină?
Soțul:
– Ce, eu mă plâng când tu îți cumperi sutien nou?

* Cel mai dăunător lucru pentru sistemul nervos este internetul la viteză mică!

* – Tu stai lângă mare și nu știi să înoți? Cum se poate așa ceva?
– Dar ce? Tu dacă stai lângă aeroport, știi să zbori?

* – Marie, te iubesc atât de mult… vrei să scriu numele tău pe casă?
– Nu, bre Ioane…, mai bine scrie casa pe numele meu!

* Din avion coboară Gheorghe cu pantalonii în mână:
– Nu mai zbor în viața mea cu avionul! Pune-ți cureaua, scoate-ți cureaua!

* Alege o dietă, renunță la alcool, nu mânca nimic după 6 seara.
În două săptămâni, vei pierde 14 zile.

* Un bețiv oprește un taxi:
– Ești liber?
– Da.
– Atunci… vino lângă mine și hai să bem ceva!

* Stătea badea Costică pe deal cu un bumerang în mână și cu fața plină de sânge. Se apropie Ion:
– Ce faci, mă, Costică?
– Stau.
– Da’ ce ții în mână?
– Nu știu.
– Păi și de ce îl ții? Aruncă-l!
– Aruncă-l tu, că eu m-am săturat!!

* – Ce faceți?
– Jucăm table…
– Fără zaruri?
– Mergem pe încredere!

* Fumatul salvează vieți!!!
Mulți proști sunt acum în viață doar pentru că mi-am aprins o țigară și m-am calmat!

* În autobuz, o tipă se întoarce indignată spre bărbatul din spatele ei.
– Băi, nesimțitule, de când ai urcat, mă tot împungi cu sula în spate, nu ți-e rușine?
– Doamnă, nu e ce credeți! Azi am luat salariul și am băgat toți banii în buzunarul din față!
– Da’ ce, bă, nesimțitule, ție îți crește leafa între stații?

* Părinții lui Ionel voiau să facă sex, dar nu știau ce să facă cu copilul. Bărbatului însă, îi vine o idee:
– Ionică, ieși puțin pe balcon și povestește-ne frumos ce se petrece pe afară.
Ionică iese pe balcon și povestește:
– Nea Ion de la parter și-a dus câinele într-o tufă să facă pipi. Un polițai caută ceva. Tanti Paraschiva tocmai a plecat cu prietenul ei. Părinții lui Vasilică fac sex.
– De unde-o mai știi și pe asta?, îl întreabă tatăl, din cameră.
– Stă și el singur pe balcon, ca mine.

* Întrebare la Radio Erevan:
– Care este cea mai tristă insectă din România?
– Fluturașul de salariu!

* Telefon inteligent, mașină de spălat inteligentă, televizor inteligent… Rămâi, practic, ultimul prost din casă.

* Ardelenii sunt singurii români care pot forma o propoziție din șapte cuvinte, fiecare din câte două litere, care să aibă sens: „No, ni mă la el ce be!”

* Două doamne mai în vârstă:
– Tinerii din ziua de azi sunt mult mai destrăbălați!
– Da, dragă, ai dreptate!
– Acum ar fi trebuit să fim tinere…

* 9 din 10 bărbați mint.
Bine, și al 10-lea minte, dar de ăla îți place și te prefaci că îl crezi.

* – Te vreau sălbatic la pat, arată-mi că ești bărbat adevărat!
– DA! DA! DA!
– Spune-mi lucruri murdare!
– Baia, bucătăria, covorul din sufragerie…

* – Mă Gheo, ce-i aia impotență?
– Da’ pă mă, Vasâle, cum să-ți zâc io? Mă, impotența îi atunci când femeia își desface picioarele, iar bărbatul ridică din umeri!

* Eu nu am nevoie să merg la sală. Sunt român, am destule greutăți!

* La câte gropi sunt în România, dacă ai o gumă în gură, se mestecă singură!

* Programul guvernului cu întoarcerea românilor în țară dă roade.
Primul român care se întoarce, vine tocmai din Madagascar!

 

Occident Express (7)

Colonelul Zamfirescu avea multe calități, nu degeaba a ajuns unul dintre cele mai active și decorate cadre din armată. Toți știau că-i ambițios, perseverent sau încăpățânat – după cum considerau prietenii sau invidioșii -, neiertător și răzbunător din fire. De aceea, un om cu vanitatea lui, nu putea să treacă peste eșecul misiunii de a captura trenul pirat, o operațiune care păruse atât de simplă, dar care-l dezonorase în fața superiorilor. Însă nu reproșurile lor îl dureau cel mai tare, ci lovitura pe care o simțea în mândria lui de militar profesionist și ireproșabil. Acest sentiment dureros l-a împins pe nesimțite către obsesia de a îndeplini cu orice preț acest țel, oricâte sacrificii ar fi trebuit să facă.

I s-a dat mână liberă, după mai multe insistențe în cercurile politice pe care le cunoștea bine. A început cu anunțuri în mass-media, prin care promitea o recompensă substanțială celui care îi va da informații privind traseul Occident Express-ului. Reacția doritorilor de câștiguri ușoare nu a întârziat să apară: sute de oameni l-au contactat, asigurându-l că ei știu precis pe unde va trece trenul într-o anumită zi și la o anumită oră. Însă datele se contraziceau adesea unele pe altele, de parcă ar fi existat mai multe garnituri de acest fel. Iar atunci când pontul părea verosimil și colonelul își mobiliza trupele, ceea ce s-a întâmplat de multe ori, se dovedea că totul a fost o înșelătorie care-l înfuria la culme pe Zamfirescu și îl făcea să se descarce pe toți cei cu care venea în contact. Nici nevasta lui nu era exclusă de la aceste răbufniri care au determinat-o să-l părăsească, luând cu ea și cei doi copii.

Rămas singur, obsesia colonelului nu se diminuă deloc, ci crescu în intensitate și frecvență. Cutreiera incognito toată țara în căutarea ocaziei de a se răzbuna, se întâlnea cu oameni de toate categoriile, intrând în case deocheate sau crâșme prăpădite, însoțit de locotenentul Pascu, singurul care-l compătimea și-l ocrotea în același timp. De obicei, auzea despre trecerea trenului la trecut, iar asta îl scotea iarăși din sărite. Dar, dintre atâtea întâlniri, una l-a convins din nou să-și adune oamenii și să împânzească cu ei o gară de câmpie. Omul cu informația era lângă el, supărat că fiul său apelase la Occident Express pentru a părăsi țara. De mai multe ori a încercat să o facă pe căi obișnuite, dar l-a prins la timp și l-a întors acasă cu forța, după care i-a aplicat câte o bătaie sănătoasă. Ar fi făcut la fel și de data asta, dar auzise că trenul acesta poate veni pe unde nu te aștepți, deci se temea să riște. Mai bine să scape definitiv de amenințarea lui, plus că primea și o sumă frumoasă de bani, ca recompensă.

Colonelul putea să-și mângâie iarăși mustața, prevăzând parcă mult așteptata răzbunare. Soldații erau pe poziții, tunarul era unul nou și fără mustrări de conștiință, iar Pascu își desfășurase oamenii pe partea cealaltă a gării. De data asta nu vor pregeta să tragă cu toate gurile de foc, la prima vedere a locomotivei sau la primele semnale sonore. Evacuaseră gara și personalul de serviciu, pentru a preveni victimele colaterale, dar și martorii unor eventuale nesincronizări. Pasagerul nu putea fi confundat și numai el trebuia lăsat să se miște în voie.

Zamfirescu știa deja pe de rost mersul trenurilor, din câte misiuni a avut parte la fața locului sau pe care le-a pregătit teoretic, aplecat nopți la rând deasupra hărților. Acum, scruta liniștit depărtările ce se expuneau de-a lungul liniei de cale ferată, dreaptă precum lumânarea. Mirarea nu-i fu deloc mică atunci când văzu ceva apropiindu-se, deși băiatul încă nu-și făcuse apariția. Ca niciodată, trenul venea mai devreme, poate pentru a-l surprinde nepregătit, doar că el era precum un pescar veteran, răbdător și experimentat în toate trucurile.

– Simioane!, strigă el tunarului. Fixează ținta pe locomotivă și trage imediat.

Sergentul recepționă comanda și, în câteva secunde, proiectilul țâșni către ținta tot mai vizibilă. O lovitură în plin zgudui trenul și îl opri brusc din cursă, fapt subliniat cu un chiot de entuziasm al colonelului.

– Toată lumea în mașini!, transmise el. Mergem să prindem vinovații și să-i salvăm pe prizonieri. Să sune cineva la Salvare, pentru a prelua răniții.

În timp ce marea majoritate a soldaților se îmbarcau în autovehicule, în frunte cu colonelul, locotenentul Pascu și omul care-și aștepta recompensa, unii au luat-o înainte pe jos, nebăgându-l în seamă pe tânărul cu geamantan ce tocmai intrase în gară. Trenul era la aproape doi kilometri de stație, iar cei motorizați au ajuns imediat. Doar când s-au dat jos și s-au apropiat de vagoane, și-au dat seama că loviseră un tren obișnuit, care trebuia să fi trecut de două ore, dar avea întârziere. Au sărit cu toții să scoată oamenii din vagoane și să selecteze răniții, fiind bucuroși să constate că nu era niciun mort printre ei. În timpul acestei operațiuni, se auzi un șuierat cunoscut prea bine de colonel. Privind dincolo, peste fiarele îndoite și vagoanele răsturnate, văzu cum trece maiestuos Occident Express-ul, construindu-și singur calea temporară și apoi culegând-o cu aceeași rapiditate. Într-un acces de furie, scoase pistolul și îl descărcă înspre acele vagoane sclipitoare, țipând către soldați:

– Trageți în el cu ce aveți! Trageți în nenorocitul ăla de tren!

Dar militarii lăsaseră armele grele în mașini, pentru a fi mai eficienți în ajutorul dat pasagerilor. Până să ajungă la ele, garnitura oprise deja în gară să-l ia pe băiatul care pleca în Occident, lăsându-și tatăl bătăuș să se certe cu colonelul.

– Trebuie să-mi dați banii! V-am dat informații corecte, deci îi merit, căuta el să se facă auzit.

– Mai taci odată, că te împușc aici!, se răsti la el Zamfirescu. Grijania mamii lui de tren!

Epigrama care mușcă (CCLXIX)

MISIUNE DIFICILĂ

Am văzut babe frumoase
Și copii cuminți prin case,
Mult mai greu e să găsiți
Politicieni cinstiți.

Cu miere și pelin

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Conversație pe internet:
El: – Salut, aș vrea să te cunosc mai bine, am 38 de ani, sunt parlamentar de 10 ani și sunt un om cinstit.
Ea: – Bună, mă bucur să te cunosc, eu am 30 de ani, sunt prostituată de 15 ani și sunt virgină.

* – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
– Da, tati! M-a pus să fac o piramidă. Dar ce, eu sunt faraon?

* – De ce vreți să divorțați, domnule?, întreabă judecătorul.
– Domnule judecător, eu sunt un bărbat viril. Deseori, fug de la serviciu acasă ca să fac amor cu soția mea..
– Și ăsta este motiv de divorț?
– Da, fiindcă de fiecare dată îmi cere bani, după fiecare partidă de amor.
– Este adevărat, doamnă, ce spune soțul dvs.?
– Da, domnule judecător, este adevărat! Și ce dacă este soțul meu? În timpul programului de lucru trebuie să plătească! De ce ar face el excepție?

* Țiganul și ciobanul
Țiganul se uita cu poftă la un cioban care mânca pe câmp slană cu ceapă. Ciobanul îl observă și-l întreabă:
– Vrei și tu o mușcătură, țigane?
– Daaa!
– Lăbuș, șo pe el!!!

* Îți obosesc ochii atunci când conduci?
Lasă-ți nevasta la volan și brusc o să vezi ca un șoim!

* Simți fluturi în stomac?
E clar… început de gastrită.

* Instructorul de parașutism:
– După ce săriți, numărați până la 50 și trageți de inel. Ardelenii să numere până la 3!

* Profesoara de religie, către școlarii de clasa a patra:
– Dragi copii, ce-a spus Moise când a despărțit apele?
– Cele plate la stânga, cele carbogazoase la dreapta!

* Înaintea exercițiului de tragere, sergentul se adresează tinerilor recruți:
– Atențiune!! Vedeți ținta asta? Ei bine, toate loviturile să fie grupate în cercul ăsta de 260 de grade!
– Permiteți, dom’ sergent…, cercul are 360 de grade…
– Gura, idiotule! Eu v-am arătat cercul mic, nu pe-ăla mare!

* – Aș dori o femeie ca Luna!
– Așa frumoasă și calmă?
– Nu, să apară seara și să dispară dimineața!

* Înainte de 89′ aveai curaj dacă plecai din România.
Acum ai curaj dacă rămâi.

* Locul profesorului e la catedră, al afonului, departe de muzică, al curvei, în bordel și a pușcăriașului în pușcărie.
În România, profesorul e zilier, curva e vedetă media, afonul e cântăreț și pușcăriașul e la guvernare.

* Se zice că lumea e condusă de forțele oculte.
Numai în România suntem conduși de forțele inculte!

* – Îl mai știi pe ăla de l-a trimis maistru’ să ia o găleată de curent?
– Da! Ce e cu el?
– A ajuns Ministrul Energiei!

* – Măi Gheorghe! Plăcutu-ț-o mâncarea?
– No, Rozi, așe o porcărie n-am mâncat în viața me’!
– Na, bine mă, dar ți-ai pus de două ori în farfurie!
– Tu, prima dată nu mi-o venit a crede!

* El: – Cum vine asta, contracepție orală?
Ea: – Simplu. Tu mă întrebi, iar eu îți răspund: nu!

* De când m-am înscris la înot, am reușit să beau cei 2,5 l de apă pe care mi i-a recomandat medicul.

* Într-o seară, Ion și Maria, după o ceartă înfocată, hotărăsc să nu-și mai vorbească.
Se pun ei în pat, iar Ion, care trebuia să se trezească de dimineață, îi scrie un bilețel Mariei: „Trezește-mă la ora 5”.
Dimineață, la ora 10, se trezește Ion. Nervos nevoie mare, se uită în pat și găsește un alt bilet: „Este ora 5… Trezește-te!”

* – Când este cineva felicitat pentru greșeala lui?
– Când se căsătorește!

* Un tip racolează o tipă. O plătește și intră într-o cameră de motel unde, în timp ce făcea dușul de rigoare, tipa constată cu stupoare că e în perioada aceea a lunii…
– Ce mă fac? Am primit banii… tipul e chiar drăguț… aș vrea și eu… o să sting lumina… n-o să-și dea seama și când se va trezi, eu voi fi demult plecată.
Zis și făcut. După o noapte furtunoasă, plină de sex, tipul se trezește, vede lângă el o baltă mare de sânge și tipa nicăieri…
– Am omorât-o!, zice și se duce să-și verifice pistolul. Acesta avea toate gloanțele.
– Am tăiat-o cu cuțitul!, verifică în bucătărie cuțitul, acesta n-avea urme de sânge.
– Am tăiat-o cu lama!, merge în baie, verifică aparatul de bărbierit… intact.
Când ridică capul și se vede în oglindă, strigă:
– AM MÂNCAT-O!

* O femeie găsește lampa lui Aladdin.
Imediat o freacă și, ca de obicei, un Geniu iese din ea. Femeia se uită la Geniu și-și exprimă dorințele…
– Vreau ca soțul meu să mă privească doar pe mine…
– Eu să fiu unica din viața lui…
– Să ia micul dejun, să mâncăm și să dormim mereu împreună…
– Când se ridică, să fiu primul lucru pe care îl apucă…
– Să nu mă lase niciodată singură, nici când merge la baie…
– Să călătorească întotdeauna cu mine…
– Dacă mă pierde, să dispere și să-mi spună cât de mult îmi duce lipsa…
– Să nu mă lase niciodată-n pace și să mă ia oriunde cu el…
Și Geniul a transformat-o într-un telefon mobil.

Jurnalul unei zile pline

Adică ziua de joi, cea mai așteptată de mine și, aproape întotdeauna, cea mai frumoasă. Nu numai pentru că ies la piață, fac cumpărăturile săptămânale (iau pâine pentru șapte zile), dar îmi place să mă întâlnesc cu oameni pe care nu i-am mai văzut demult, să-i întreb ce mai fac și să le spun, la rândul meu, ce simt. Ei bine, ieri am fost mai solicitat ca oricând, fenomen prevăzut printr-o invitație la o lansare de carte, dar precedat de instalarea aparatului de aer condiționat, începând de la ora 13.00.

Desigur că m-am pregătit sufletește și soră-mea mi-a fost alături, dar e drept și faptul că a sta și a privi doar cum cei doi oameni lucrează (patru ore), fără a-ți aduce contribuția, devine jenant și obositor. E drept că au făcut o treabă minunată, mai ales că șeful – Călin Racolța- a învățat meseria în Spania, iar ajutorul lui – Petru Ștef – nu-i ieșea din cuvânt. Nu-i așa că e o coincidență mare să găsesc doi oameni care poartă împreună numele meu?

Adevărata încercare a venit la o frumoasă lansare de carte, așa cum se obișnuiește la noi, în Seini. Am ignorat faptul că era o oră târzie (18.30), ținând cont de faptul că eu sunt un somnoros de fel, și am acceptat cu plăcere invitația primăriței noastre, Gabriela Tulbure, și a neobositului organizator, Dan Skorka, căruia îi datorăm toată recunoștința și pentru fotografiile minunate

A fost magic, cultură în versuri și proză, muzică și revelații cum nu se pot percepe decât la fața locului. M-a impresionat, în mod deosebit, alocuțiunea rostită de prietena mea, Lucia Tămaș, mai ales prin emoția pe care ne-a transmis-o și mesajul clar cu care ne-a cucerit. Poți să vorbești o jumătate de oră, să spui cuvinte mărețe, dar de fapt să nu transmiți mare lucru, ci să-ți exprimi doar vocabularul. Ei bine, Lucia și-a exprimat clar gândurile și sentimentele. Bravo ei și felicitări poetului iubitor de Seini, Teodor Morar!

Tânărul poet aduce slavă Seinului, pe care îl admiră, și femeii pe care o iubește. Demonstrează asta prin multe poezii, dar eu o să vă dau doar două exemple edificatoare:

„Frumoasă femeie ce mă tulburi!
frumoasă ființă ce mă scuturi!
de ce atunci când te privesc
în mine pomii… înfloresc?

De ce când glasul îți ascult
mă răscolește ca un cult
și simt păcat, dar și furtună
în ființa mea ce mă cunună?

Frumoasă femeie și dorință
te contopești în a mea ființă
când numele-ți rostesc pe buze
mă trec visări din țări confuze.

Și vreau și dor într-un cuvânt
să-mi treci prin ființă ca un vânt
înmiresmat cu flori… să simt
că sunt pe drumul din… Corint

Iar, în completare, adaug câteva versuri dedicate de poet Seiniului:

„Bun găsit, Seini!
Tu, un cântec de viață.
Bună dimineața, dealuri!
Voi ce purtați Crucea,
Pădurile, apa și piatra,
Dar și seninul vieții.
Viața???
Aici o vom găsi-o,
Dincolo de orice manuale.
Ascultă cântecul Seiniului
Murmurat de văi și dealuri.

Tânărul creator a găsit un colț de Rai în Seini, venind din alt colț de țară. Încercați și voi, dragi prieteni, poate veți fi uimiți de orășelul nostru!

Racolțisme (4)

 

 

* Culorile sunt note muzicale pentru ochi.
* Până acum, cel care deținea informația, deținea și puterea. Astăzi e mai puternic cel care o fabrică, pentru că lumea e flămândă după senzațional.
* Folosind mult telefoanele, ne apropiem virtual de cei îndepărtați, dar ne îndepărtăm de cei de lângă noi.
* Dragostea e precum arborele, cu atât mai puternică, cu cât și-a dezvoltat rădăcinile timp de mai mulți ani.
* O burtă de bere poate fi urmată de mai multe dureri de cap.
* Fiecare om se crede deștept, numai că unii reușesc să o și demonstreze.
* Jurnaliștii de astăzi sunt precum norii: se descarcă după cum bate vântul.
* Un adevărat patriot luptă pentru democrație chiar dacă o duce bine, dar vede cum mulți alți compatrioți o duc rău.
* Impozitele reprezintă taxa de protecție pe care o plătim statului, ca să ne lase în pace.
* Gândul unui artist nedescoperit: „pe mulți am să trezesc și eu, atunci când voi adormi pe vecie”.
* Dacă e nevoie să tot spui „te iubesc”, înseamnă că nu te pricepi să o arăți.
* Oamenii sunt ca planetele: pot arăta minunat din depărtare, dar după ce ajungi la ele, constați că n-au atmosfera necesară pentru viață.
* Oricare geniu poate să pice de prost câteodată, la fel cum orice prost poate să aibă câte o sclipire de geniu.
* Drumul vieții are indicatoarele lui, doar că suntem prea absorbiți de trafic pentru a le observa.
* Modestia este cel mai onorabil motiv de mândrie.