Energizante

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* O babă, într-un tramvai, cască întruna. Un polițist de lângă ea îi spune, chipurile ca să-i facă educație:
– Hoo, babo, că mă înghiți!
La care, baba îi răspunde:
– Lasă maică, nu te teme, că pe voi oricum nu vă înghite nimeni!

* Doctorița stomatolog, pregătindu-și turbina, îi spune pacientului:
– Îți amintești de mine? La școală stăteai în banca din spatele meu și tot timpul mă trăgeai de codițe…

* O blondă frumoasă merge la ginecolog.
– Nu știu ce să mă mai fac, se vaietă ea. De fiecare dată când fumez, îmi vine să fac sex.
– Mai întâi, trebuie să vă liniștiți, zice doctorul. Haideți să fumăm o țigară.

Imagini pentru poze cu zâmbete

* Un băiețel și-a întâmpinat bunica și a îmbrățișat-o, zicându-i:
– Mă bucur tare mult să te văd, bunico! Acum, tati ne va arăta trucul ăla de care zicea.
– Ce truc, puiule?, întrebă bunica.
– Păi, l-am auzit pe tati, spunându-i mamei, că dacă ne mai vizitezi o dată, el o să se urce pe pereți.

* Atacul informatic mondial din ultimele zile a lăsat în urmă un dezastru economic de proporții: virusul a șters toate datoriile de pe caietul unui birt din Vaslui.

* Parlamentul României reacționează prompt la atacul cibernetic mondial: toate fișierele corupte vor fi grațiate!

* La ușa unei blonde sună cineva.
– Cine e?, întreabă aceasta gâfâind.
– Proprietarul. Am venit după chirie.
– Veniți puțin mai târziu. Acum nu pot, plătesc lumina…

* Azi dimineață m-a trezit nevastă-mea:
– Te-ai cam îmbătat aseară.
– Termină cu prostiile că nu eram beat, abia dacă am băut trei beri, i-am zis.
– Bine… dacă spui tu. Acum rostogolește-te din fața garajului, că trebuie să plec la serviciu!

* O mamă își mărită cele 3 fete deodată.
Iată că vine și noaptea nunții. Aceasta spionează la ușa fiecărei fete: prima plângea, a doua râdea, iar la ultima în cameră nu se auzea nimic. Curioasă, mama își întreabă fetele de dimineață:
– Fata mamii, am auzit azi-noapte că tu plângeai. De ce?
– Păi e prima dată când o fac fără bani.
– Pe tine te-am auzit că râdeai. De ce?
– Pentru că era prea mică și mă gâdila.
– La tine nu am auzit nimic.
– Păi da, mamă. Nu m-ai învățat tu să nu vorbesc cu gura plină?

* Un bucureștean își invită o rudă îndepărtată, un ardelean, în vizită.
Ne mai suportând mirosul îngrozitor al ardeleanului, bucureșteanul îl roagă pe acesta să facă și el o baie.
– Nu, nu, zice ardeleanul. Ultima dată când am făcut baie, mi-am pierdut pufoaica.
În cele din urmă, ardeleanul este convins să facă baie, dar, după un timp, acesta țipă îngrozitor. Bucureșteanul vine repede și-l întreabă:
– Ce-ai pățit, măi?
Ardeleanul răspunde:
– Mi-am găsit pufoaica.
– Și unde era?
– Sub maieu.

* O măicuță merge la medicul ginecolog:
– Domnule doctor, de fiecare dată când mă spăl în zona intimă ies timbre.
– Ia să vedem minunea…
Medicul privește mirat și îi spune:
– Dar maică, astea nu sunt timbre, sunt etichete de pe banane.

* Vine într-o zi Dumnezeu și cu Sf. Petru la Bulă și îi spun că îi pot îndeplini trei dorințe.
– Da’ ia aminte, Bulă, că soacra ta va avea de două ori mai mult din orice îți dorești tu. Deci?
– Ia, Doamne, vreau și eu un conăcel, acolo, cu 100 mp, teren de tenis, piscină etc.
Apare într-o clipă un căsoi uriaș, cu piscină, teren de tenis etc.
Alături, apare un căsoi de două ori mai mare, cu două piscine etc.
Vede Bulă, se face verde…
– A doua dorință, Bulă!
Nu foarte convins și încă șovăind, Bulă zice:
– Dă-mi, Doamne, $10 milioane.
Apar împrejur pungi cu bani peste tot.
Pe propietatea de alături, la soacră-sa, apare un munte de două ori mai mare de bani.
Bulă transpiră, se face roșu ca racu’…
– Mai ai o singură dorință de îndeplinit, gândește-te bine!
Bulă:
– Doamne, mi-a ajuns. NU MAI VREAU NIMIC!
– Hai, Bulă, că nu o să mai ai așa o ocazie a doua oară în viață…
– Nu, nu, nu!
– Te mai întreb ultima dată…
Stă Bulă și se gândește profund:
– Doamne, bate-mă până sunt pe jumătate mort!

Cocostârcii, măgărușul și dulăul

Milu și Costică sunt prieteni de când erau tineri. Nu și-au permis sau nu le-a prea plăcut cartea, de aceea au început cu munca necalificată, de constructori zilieri. Aveau nevoie de bani, provenind amândoi din familii sărace. Își amintesc și acum când au lucrat, într-o vară din anii ’80, la Pârvu, un venetic ce-și găsise nevastă în localitatea lor, pe Rozalia lui Fage, fată harnică și bună bucătăreasă, dar tot sărăcuță și fără zestre. Acu’ aveau nevoie de casă, că nu era să se înghesuie cu părinții și frații ei mai mici. Bătrânii le-au dat voie să o ridice alături, pe o bucată de pământ folosit până atunci ca grădină, doar mână de lucru și materiale să-și găsească.

Așa au auzit cei doi prieteni de oportunitatea unui câștig decent, tocmai când aveau mai mare nevoie. Cinci zidari a găsit Pârvu în total, iar cu el erau șase, destui cât să ridice o casă frumușică înainte de venirea iernii. Plata nu era mare, dar ceea ce i-a atras mai mult era mâncarea bună și consistentă cu care-i servea Rozalia la amiază și la cină, udată bine cu țuică și vin. Într-o vreme în care carnea era ceva extrem de rar în magazin, iar țăranii nu se îndurau să-și sacrifice animalele decât la sărbători, gazda lor le punea mereu pe masă carne proaspătă de vânat, cu tocăniță de cartofi, iahnie de fasole, mămăliguță, pireu de cartofi sau pilaf. Adevărate delicii culinare pe care le așteptai cu poftă și apoi te lingeai pe degete. Se vedea că Pârvu e vânător iscusit și norocos pe deasupra. Păcat că el și nevasta erau vegetarieni și nu puteau să stea cu ei la masă, dar măcar cinsteau câte un pahar înainte.

Alături de viitoarea locuință, era un stâlp ce avea în vârf un cuib de cocostârci, pregătiți să-și sporească familia. La ei se uita adesea Milu, când se oprea să savureze câte o țigară. Mai admira și măgărușul blând, care parcă aștepta să fie mângâiat de fiecare muncitor. Doar dulăul cel mare nu răbda pe nimeni prin preajmă, însă au fost asigurați că lanțul e trainic și nu are cum să scape, oricât ar lătra și s-ar zbate.

Munca mergea cu spor, iar pereții se ridicau văzând cu ochii. Cu toții erau bine dispuși, doar pe Milu îl rodea ceva de la o vreme. Costică, fiind mai mult în apropierea lui, a observat schimbarea și și-a arătat nedumerirea:

– Măi, Milule, ești bolnav sau te-ai plictisit de lucru? Nu te văd în apele tale.

Prietenul oftă și își șterse transpirația de pe frunte. Apoi, după ce chibzui câteva momente, socoti că e mai bine să-și descarce năduful.

– Costică, eu cred că se întâmplă ceva necurat pe-aici…

– Necurat? Cum așa?

– Așa-i că mâncăm mereu carne de vânat la prânz și la cină?

– Așa-i… Da’ ce-i rău în asta? N-am mâncat așa bine în viața mea.

– Păi… când merge la vânătoare Pârvu ăsta, că-i toată ziua cu noi?

– Eu știu? Poate noaptea… sau duminica. Ce-mi pasă?

– Ba să-ți pese, că niciun vânător nu vânează atâta de unul singur, decât dacă-i braconier.

– Las’ să fie, ce te doare pe tine?

– Mă tem că nu-i nici asta.

– Da’ ce mai poate fi?, se irită prietenul.

– Tu n-ai văzut că, de vreo două săptămâni, lipsesc amândoi cocostârcii de pe stâlp?

Costică ridică privirea spre cuib și văzu cuibul gol.

– Mda, poate au găsit un loc mai bun.

– Hai mă, nu fi prost! Ce-am mâncat noi pe vremea aia, câteva zile? Îți spun eu: carne de pasăre.

Omul din fața scoase un strigăt de mirare și își făcu cruce.

– Nu pot să cred ce-mi spui! Dacă te-ai săturat de carne, nu trebuie să-mi faci grețuri și mie.

– Tu m-ai întrebat ce am pe suflet. Acu’ taci și ascultă! L-am văzut la vremea aia pe dulău cum rodea un picior lung de pasăre, exact ca de cocostârc. Atunci n-am făcut legătura, dar astăzi, când ne-a servit carne de „cerb”, mi-am amintit că nu l-am mai văzut pe măgăruș.

Imagini pentru poze cu magarusi

– Vrei să spui că am mâncat carne de măgar!?, se răsti Costică, atât de tare încât se uitară amândoi în jur, de frică să nu fi auzit cineva.

– Mă tem că da, șopti Milu plecând capul.

– Hmmm, dar a fost bună la gust, mormăi Costică.

– Știu, nu e otrăvitoare, că au mai mâncat și alții. Dar eu mă atașasem de micuțul animal!

– Și acum, ce vrei să facem? Dacă nu-ți place, adă-ți mâncare de-acasă sau mănâncă doar legume, cum fac și… Aoleu, d-aia nu mănâncă ăștia carne!, se dumiri Costică, lovindu-se cu palma peste frunte.

– Păi vezi?

În zilele care au urmat, Milu a trecut pe hrană vegetală, dar Costică a continuat să se înfrupte cu mâncărurile delicioase. Până într-o zi, când Rozalia le-a pus în față ostropel pe carne de căprioară. Pofticios nevoie mare, Costică își frecă mâinile la gândul gustului pe care-l va simți, doar că Milu îl trase de mânecă și îi șopti la ureche:

– Vezi că a dispărut și dulăul de pe lanț!

Banii (XVII): Care pe care

– Parcă voiai să-mi arăți că ești un gentlemen, spre deosebire de mine, dar nu mi-ai dat ocazia să-mi aleg băutura, se văzu Liviu nevoit să încerce această abordare, doar-doar o să iasă ceva.

– Ți-am oferit cel mai bun whisky, ce ai putea dori mai bun?, se miră Virgil.

– Nu obișnuiesc să beau tării după ce mănânc, dar un vin bun mi-ar face digestia mai ușoară. Desigur, dacă ai ceva de calitate.

– De calitate?! Am cele mai bune vinuri din țară și printre cele mai alese din lume!, se agită omul cu revolverul. Uite-l pe acesta: un vin primit de la Guvernatorul Băncii Naționale, fost prim-ministru. E dintr-o recoltă foarte bună și are un gust sublim. Ia desfă tu sticla, că eu trebuie să țin jucăria asta în mână. Poftim tirbușonul… pahar… și să-mi spui ce părere ai.

Oaspetele luă toate lucrurile puse la îndemână și le aduse pe masa de sticlă. Introduse tirbușonul și scoase încet dopul, în timp ce cu coada ochilor căuta mereu posibilul rost al fiecărui obiect din jur și combinațiile la care puteau duce. Își turnă apoi în paharul pântecos, respectând toate regulile unei degustări.

– Eeei…?, Sunt sigur că n-ai băut în viața ta o asemenea licoare, rosti Virgil cu emfază.

Răspunsul nu mai apucă să vină, fiindcă la ușă apăru unul dintre gealații chemați de gazdă.

– Gicule, condu-l pe domnul la subsol. Vin și eu imediat, însoțit de Rodica, firește, zise el încrucișându-și brațele și izbucnind în râs.

Răbdarea lui Liviu ajunsese la limită. Nu putea permite ca iubita să-i fie batjocorită de acea lepădătură, iar pentru asta trebuia să se dezlănțuie cu orice risc. Matahala se apropie și-l luă de mână ca pe un copil, doar că el nu avea intenția să fie cuminte. Se răsuci fulgerător pe lângă trupul lui și ajunse în spate, cu mâna stângă strânsă în jurul gâtului, iar cu cea dreptă ținând tirbușonul în dreptul ochiului.

– Ți-aș recomanda să nu te miști, dacă nu vrei să-ți intre această spirală până în creier, se răsti el cu toată hotărârea unui om disperat.

– Nu fi prost, băiete!, strigă de după bar Virgil, căutând să ochească ce se vedea de după trupul ce ținea loc de scut. Dacă trag în Gicu, nu-l mai poți ține și rămâi expus. Mai bine ieși și îți promit că te las în viață.

– Nici nu mă gândesc. Eu propun să-mi dai arma și apoi să discutăm. E tot o promisiune.

– Ok, văd că mă obligi să-mi pătez casa cu sânge.

– Vă rog, nu trageți, domnule Virgil!, se tângui Gicu.

Dar glonțul porni și-i intră în umărul drept, chiar lângă mâna tânărului care-l ținea.

Aoleau, m-ați nimerit pe mine!, zbieră namila.

– Ce să fac, dacă te-ai mișcat?

Altă încercare, de data asta în piciorul de pe aceeași parte. Alt strigăt de durere și vaiete prelungite.

– La naiba! Lasă-te jos, până nu te ciuruiesc, măi Gicule.

– Nu pot, că intru cu ochiu-n tirbușon. Vă rooog, domnu’ Virgil!

În vânzoleala dintre cei doi înlănțuiți, atinseră vaza chinezească, care se dezechilibră și căzu, spărgându-se.

– Asta-i prea de tot!, răcni nervos Virgil. Ai să mi-o plătești pe loc, imbecilule!, și trase patru focuri consecutive.

Trei îl nimeriră pe Gicu, care se prăbuși inconștient, iar al patrulea pătrunse în antebrațul stâng al lui Liviu. Dar acesta n-avea timp să simtă durerea, căci fiecare secundă putea fi decisivă. Apucă rapid sticla cu vin de pe masă și o aruncă în vitrina cu trofee. În timp ce Virgil se convingea că nu mai are gloanțe, se repezi la bâta de baseball și o luă în posesie, cu toată dragostea. Dar și adversarul găsi imediat o sabie, tot din aceeași vitrină. A urmat o luptă crâncenă, în care fiecare se ferea și căuta lovitura de grație, doar că o bună bucată de timp au nimerit și distrus cea mai mare parte din obiectele de lux. Iar gazda suspina la fiecare pierdere, de parcă el ar fi fost atins. Când aproape totul din jur era făcut praf, puterile și judecata le scăzuse și lor, iar multe lovituri erau haotice. Pe lângă plaga împușcată, Liviu avea și câteva tăieturi de sabie, sângerând din belșug. Virgil simțea că victoria e aproape și rânjea după fiecare atac parat de bâta adversarului. Până când, la ultimul, sabia a cedat, rupându-se în două. Uluirea lui a fost atât de mare, încât a uitat că trebuie să se apere. Lovitura de bâtă a venit ca un trăsnet neiertător, chiar în tâmplă, care a cedat precum coaja unui ou scăpat pe podea. Creierul amestecat cu sânge s-a împrăștiat pe perete și peste cioburile risipite în jur. Liviu n-avea cum să se îngrozească de scenă. Își pusese ultimele puteri în lovitura de grație, iar acum se prăbuși, aproape leșinat, alături de cadavrul gazdei.

Imagini pentru poze cu bâtă de baseball

Așa l-a găsit Rodica, după câteva minute. Atunci a sunat după Ambulanță și Poliție, care l-au cules și pe Toni din apropiere. Firește că dacă cel de-al doilea bodyguard n-ar fi întârziat, altfel s-ar fi sfârșit această confruntare.

 

Nu te condamna la sărăcie!

Există o serie de obiceiuri caracteristice oamenilor săraci. Urmărindu-le iar și iar, oamenii încearcă să ajungă la alt rezultat decât cel pe care îl au. De mirare este faptul că oamenii talentați, repetând aceste obiceiuri, devin săraci.

12 ani de experiență în domeniul psihologiei i-au permis legendarului trainer în dezvoltarea personală – Eugen Deineko – să identifice OBICEIURILE caracteristice oamenilor săraci.

Imagine similară

Obiceiul 1: oamenii săraci caută întotdeauna vinovații. Omul sărac nu își asumă niciodată responsabilitatea. El, mai degrabă aruncă vina pe colegi, șefi sau pe sistem, decât să-și recunoască înfrângerea.

Obiceiul 2: a trage de timp. Din copilărie, nouă ni se repetă întruna următoarea „înțelepciune” populară: „De 7 ori măsoară și o dată taie”. Timpul trece și dvs. tot reflectați, măsurați și, la un moment dat, apare unul aventuros, vă taie bucata și v-o ia. Câștigă acel căruia nu-i este frică să facă primul pas și riscă. Omul cu gândirea unui sărac trage întotdeauna de timp.

Obiceiul 3: a acționa fără îndoială. Oamenii săraci nu riscă. Ei preferă un venit stabil, chiar și mic. Drept urmare, și trăiesc de la salariu la salariu, în schimb, se simt sub aripa imaginară a stabilității.

Obiceiul 4: să înveți gratuit. Un reprezentant obișnuit al săracilor este înscris la o mulțime de cursuri și traininguri gratuite, pe care, în mare parte, el și așa nu le ascultă.

Obiceiul 5: a nu răsplăti pe alții pentru munca lor. Omul cu gândirea unui sărac s-a obișnuit să trăiască pe spezele altora. Muzica, trainingurile, cărțile – el le descarcă de pe torrente. Filozofia lui este să facă rost în mod gratuit de servicii sau bunuri cu plată.

Obiceiul 6: autocompătimirea. Deseori, oamenii văd rădăcinile problemelor lor în mediul exterior – fie așezarea geografică nefavorabilă, neajunsurile figurii, nașterea într-o familie săracă, educația insuficientă etc. În arsenalul omului sărac există zeci de motive de autocompătimire.

Obiceiul 7: a scânci și a se plânge. Nu e un secret că lipsa banilor generează emoții negative. Spre deosebire de cel sărac, bogătașul vede orice eșec ca pe o treaptă spre țelul propus, el nu scâncește și nu se plânge de soartă.

Obiceiul 8: a te gândi la ceea ce vor spune alții. Omul de succes își prețuiește individualitatea și nu depinde de părerea celor din jur. Cel sărac – dimpotrivă, o mare parte din timpul și puterile sale le acordă pentru a-și menține renumele în ochii celorlalți.

Obiceiul 9: a cheltui bani în zadar. Omul sărac nu are o strategie financiară. Țelul său: câștigă și cheltuie. Cel bogat, în primul rând, investește banii câștigați în formarea capitalului.

Obiceiul 10: căutarea de beneficii imediate. Cei săraci nu tind să învețe ceva nou, nu lucrează în perspectivă, ci se concentrează pe venituri imediate.

Sursa: Graiul Maramureșului

Mozaic

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Medicul: – Întoarce-te spre geam și scoate limba!
Pacientul: – Înțeleg să scot limba, dar de ce trebuie să fiu îndreptat spre geam?!
Medicul: – Nu-l suport pe tipul de vizavi…

* – Ce primește un miner la moarte?
– Trei zile libere, apoi înapoi în pământ.

* Doi pensionari conversau în autobuz. Unul spune:
– Cu autobuzul ăsta merg deja de peste zece ani!
– Nu îmi vine să cred, dar în ce stație te-ai urcat?

* – De ce, în China, femeile merg în urma bărbatului iar în America se întâmplă mai rar lucrul acesta?
– În China, când o femeie merge în urma soțului, înseamnă că îl respectă. În SUA, când o femeie face același lucru, înseamnă că-l urmărește.

* – Câte cămăși aveai înainte de căsătorie?
– Două.
– Din ce?
– Din mătase.
– Și acum câte ai?
– Una.
– Din ce?
– Din cele două.

* Sânii sunt precum soarele: nu poți arunca decât o scurtă privire spre ei. Dar dacă ai ochelari de soare…

* – Care e diferența dintre un restaurant chinezesc și unul românesc?
– În cel chinezesc mănânci până te saturi, iar în cel românesc te saturi până mănânci.

* Pe serpentinele Gutâiului urca o mașină în marșalier. Un polițist îl întreabă pe șofer:
– De ce urcați pe traseul ăsta atât de periculos cu spatele?
– M-am gândit că, dacă sus nu găsesc loc de întors, voi putea veni la coborâre cu fața.
După un timp, mașina coboară muntele, tot cu spatele:
– Și acum de ce coborâți tot cu spatele?, întrebă nedumerit același polițist.
– Sus, la han, am găsit loc de întors…

* – Care este diferența dintre Constituția SUA și cea a Rusiei?
– Amândouă garantează libertatea exprimării; diferența este că Constituția SUA garantează și libertatea de după exprimare.

* Vine fiica lui Becali și îi spune:
– Tată, eu mă mărit.
– Cuuum??? Cu cine???
– Cu un preot…
– Ce??? Ai înnebunit complet???
– Tată, eu îl iubesc… Inima nu o poți înșela…
– Bine, fata tatei… dar adu-l la palat, măcar să fac și eu cunoștință cu el.
Îl aduce ea pe preot, se așează el cu Becali la masă și discută:
– Bă ginerică, tu știi că fata mea poartă doar haine scumpe pe care dă 10.000 de euro lunar? Cum ai să reușești tu să-i satisfaci capriciile? De unde ai să iei atâția bani?
– Dumnezeu o să ne ajute…
– Dar ea mai are obiceiul ca în fiecare săptămână să plece la Paris să-și facă coafura. Ce zici de asta?
– Dumnezeu o să ne ajute…
– Daa? Ea merge pe Ferrari sau Porsche, și în fiecare jumătate de an schimbă modelul.
– Dumnezeu o să ne ajute…
Au mai stat ei un pic, după care ginerică pleacă. Fiica îl întreabă pe Becali:
– Cum ți s-a părut logodnicul meu?
– Păi cum?… e prost… Dar mi se rupe inima când mă numește Dumnezeu.

* Soția se întoarce din deplasare și, intrând în apartament, întreabă soțul:
– Dragul meu, unde este câinele?
– Și-a făcut treburile pe șoșonii mei și l-am aruncat peste balcon!
– Dar papagalul?
– A ieșit din colivie, și-a făcut treburile pe biroul meu și l-am aruncat peste balcon.
– Dragul meu, mi-e și frică să întreb… dar unde este mama?…

* – Uau, ce ochi frumoși ai!! Ce culoare au??
– Albaștri… îi am de la tata!
– Și mama ta, ce ochi are?
– Vineți!.. Tot de la tata!

* – Ce ai când șeful este neamț?
– Ai organizare, ai eficiență!
– Ce ai când șeful este evreu?
– Ai o afacere!
– Ce ai când șeful este român?
– Ai grijă!

* Sună soneria. Un copil deschide ușa și vede un polițist:
– Tata e acasă?
– Nu.
– Dar mama?
– Nu, și ea s-a ascuns…

* – Aș dori niște fructe de mare.
– Mâncați sau le postați pe Facebook? Ca să știm cum le aranjăm…

* Bătăi în ușa apartamentului lui Bulă. Maică-sa iese de sub duș, cu un prosop în jurul corpului, și întreabă:
– Cine-i?
– Dragă doamnă, s-a întâmplat o nenorocire, l-am călcat pe fiul dumneavoastră cu mașina!
– Sunt dezbrăcată, nu pot deschide, puteți vă rog să-l băgați pe sub ușă?

Imagini pentru poze cu zâmbete

 

 

Divergențe și confuzii

Costică era parcă în al nouălea cer, în acea dimineață. E drept că voia bună îl caracteriza, dar parcă de data asta îi strălucea chipul ca unui tânăr îndrăgostit, deși era trecut de a doua tinerețe, iar de iubirea cea mare încă nu avusese parte. Motivul fericirii trebuia să-l împartă cu prietenul Milu, pe care-l vizită în chioșcul de ziare și reviste, unde era angajat.

– Ghici ce?, îl întrebă el pe amic, înghesuindu-se în pe un taburet care era destinat tocmai unor astfel de vizite.

Milu era ceva mai tânăr, om căsătorit, cu cinci copiii și… mai multă minte. După ce scăpă de doi cumpărători, își permise să-și dea capul mai înapoi, ca să-l citească mai bine pe cel de lângă el.

– Ce, ce?, păru el confuz.

– De ce crezi că-s fericit?

– Eu știu?… Ai băut de dimineață bună?

– Hai, fii serios! E ceva mai mult, ceva permanent…

– Ți-ai făcut permanent?! Parcă aveai părul creț dinainte…

– Nuuu, măăăă… De fapt n-ai cum să ghicești, că-i prea mare bomba: mi-am luat mașină!

– Ei, aș! Când?

– Ieri am primit oferta, ieri am testat-o, și ieri am făcut actele! Totul a mers ca pe roate! De-aia nu m-ai văzut pe-aici.

Milu făcu ochi mari, dar nu răspunse până nu primi banii pe o revistă.

– Dar de unde ai avut bani?, că doar ești pensionar pe caz de boală.

– Tocmai că n-a costat mult! De aceea m-am grăbit, să nu scap ocazia. Doar două mii de lei, exact cât aveam.

– Ahaaa, deci ai luat o vechitură!

– Așa ar zice cei neavizați. De fapt e un Audi splendid, care atrage gagicile ca un aspirator.

– Și câți ani are? Câți kilometri la bord?

– Păi… nu știu precis, dar asta-i mai puțin important! Să vezi cum zâmbeau fetele la noi când stăteam la semafoare, când luam curbele pe lângă trotuare sau când claxonam în trafic. Omule, cu mașina asta am intrat din nou pe piața matrimonială, mă simt iar tânăr și încrezător. Mă înțelegi?

– Hmmm, așa o fi. Trebuie să văd și eu minunea.

– Așa te vreau, Milule! Aștept să-ți termini treaba și pornim într-o aventură. Încă mi-e valabil permisul de conducere. Mă duc după bijuterie și te aștept cu ea vizavi, pe la patru.

Milu era curios, iar după ce a închis chioșcul și-a aruncat privirile în parcarea de alături. Într-adevăr, un Audi vechi și cam ruginit făcea contrast cu mașinile sclipitoare din jur. La volan, zâmbea cu infatuare Costică.

– Asta-i „bijuteria”?!!, îl întrebă sarcastic Milu. Nu vezi cât de jalnic arată?

– Ha, ha, ha! Râzi tu, râzi, dar nu te pricepi la inimile femeilor. Mașina asta inspiră iubire prin fiecare pată de rugină, mai ales că are culoarea potrivită. Sunetul motorului ticăie ca o inimă pasională, iar claxonul e vocea care parcă strigă „Te iubesc!” Urcă și-o să te convingi.

Imagini pentru poze cu audi vechi

Portiera se deschise cu un scârțâit, care o fi însemnând încă o dovadă de adorație în limbajul necunoscut al mașinii. După câteva încercări, porni și motorul, obosit și cu simptome de cancer. Cel puțin ăsta era diagnosticul gândit de Milu, dar ce știa el? Costică ieși cu grijă dintre celelalte autoturisme și prinse mai mult curaj pe șosea.

– Acu’ să vezi!, își atenționă plin de sine prietenul.

Încetini la o curbă și claxonă zâmbitor o fată tânără, ce aștepta să traverseze. În mod cu totul ciudat, fata întoarse capul în partea opusă.

– Asta-i o fițoasă, își explică el eșecul.

Urmă o altă abordare, cu mașina rulând aproape de o frumoasă ce mergea pe trotuarul de alături.

– Domnișoara vine la plimbare cu noi?, întrebă candid șoferul cel mândru.

– Ia mai plimbă ursul!, veni răspunsul promt al celei vizate.

– Că bine zice, măi Costică, îl sfătui iritat Milu. Lasă-le în pace și vezi-ți de drum. Poate mă recunoaște vreuna și îi spune nevesti-mii, că nu mai am liniște acasă.

– Cum să le las, măi frate? Păi de ce crezi că mi-am luat mașină? Poate așa îmi găsesc și eu perechea, că altfel nu se uită fetele la bărbați. Trebuie să aibă ceva în dotare.

– Da, dar nu o mașină ca asta. Poate un Ferrari sau Lamborghini…

– Lasă că am văzut ieri cu ochii mei. Ia să vezi cum o dau gata pe asta.

„Asta” era o doamnă stilată, cam de vârsta „vânătorului”. Acesta își scoase capul pe geam și lansă întrebarea standard:

– Singurică, singurică?

Femeia îl examină întâi pe el, apoi autoturismul, după care îl privi iar încruntată și ridică mâna, arătându-i ferm degetul din mijloc.

– Cred că orașul ăsta-i de vină. Într-un oraș mare, fetele-s mult mai abordabile, concluzionă Costică.

– Dar ia spune-mi, cine a condus ieri?

– Cum cine? Fostul proprietar, voia să-și ia adio de la mașină printr-o ultimă cursă.

– Și cum arată acel proprietar?

– Aaaa, păi era un tânăr cu mustață și un păr ce-i curgea pe umeri. Avea niște ochelari de soare, d-ăia de firmă, și un tatuaj mare pe mâna… Doar nu crezi că?…

– Poți să fii sigur! Păcat de cele două mii de lei. Gândește-te la câte buchete de flori puteai oferi, și tot primeai măcar un zâmbet. Dar așa…

Costică a picat din al nouălea cer, dar nu-i omul care să se lovească prea rău. S-a consolat cu jumătate prețul, recuperat prin vânzarea vechiturii.

Banii (XVI): Cu cărțile pe față

– Ia te uite, vine muntele la Mahomed!, cu această expresie l-a întâmpinat Virgil pe Liviu, când acesta a apărut în somptuosul lui apartament. Intră și ia loc unde te simți mai bine. Eu te primesc cu brațele deschise și te servesc cu ce băutură vrei, spre deosebire tine, care m-ai lăsat pe sec la ultima noastră întâlnire. Doar palincă d-aia puturoasă nu am în bar, dar dacă știam că mă vei căuta, făceam rost.

– Mulțumesc, dar nu trebuie să te deranjezi, îi răspunse vizitatorul rotindu-și privirea în jur și arătând impresionat de ce vede. Știi foarte bine de ce sunt aici, și n-are rost să faci pe amabilul.

– Chiar așa, ai venit să mă chemi la nuntă? Am aflat că tocmai ai scăpat de o înmormântare, rânji gazda în timp ce turna ceva băutură în două pahare. Apoi întinse unul dintre ele musafirului, însă, după câteva secunde de așteptare, îl puse înapoi pe barul din colțul apartamentului.

Imagine similară

– Vreau să rezolvăm o dată pentru totdeauna conflictul dintre noi. Fără amenințări, mai mult sau mai puțin voalate, fără otrăvuri, fără vicleșuguri… Dacă ești bărbat, comportă-te ca atare și atacă-mă direct, nu angaja mercenari să-ți facă treaba murdară, îi spuse Liviu, cu exaltare în voce.

– Insinuezi că aș avea vreo legătură cu otrăvirea ta? Ai dovezi în acest sens sau mergi pe presupuneri?

– Nu o să-ți spun acum și aici ce dovezi există. Corect ar fi să ne confruntăm mâine la Tribunal, pentru a lăsa Justiția să judece. Ori să găsim o cale mai rapidă. M-am săturat să mă tot uit peste umăr sau să-mi fac griji pentru ceilalți din jurul meu.

– ”O cale mai rapidă”… îmi place cum sună! Știi bine că n-ai să mă vezi niciodată în fața instanței, deci te bazezi pe o rezolvare între noi doi, nu-i așa? Ai avut chiar curajul să pătrunzi și să mă provoci pe terenul meu. Rodica știe că ești aici sau ai venit de capul tău? Bănuiesc că nu te-ar fi lăsat, după cât e de grijulie. Și cum ai vrea să rezolvăm acest conflict? Să ne batem până unul nu se mai ridică? Îmi pare rău, dar nu vreau să distrugem interiorul atât de frumos al locuinței; numai vaza aceea chinezească m-a costat cât mașinuța prietenei tale. Poate vrei să ne duelăm…

Spunând asta, Virgil se duse după barul încărcat cu sticle și deschise un sertar. De acolo ridică fin o frumusețe de revolver strălucitor, pe care îl mângâie ca pe un animal de casă. Cu aceeași plăcere îi înfiletă calm un amortizor și îl îndreptă spre oaspete.

Liviu tresări ușor, dar căută rapid resurse de calmare. Doar n-o să-l împuște pe covorul acela scump, ci mai degrabă era un alt mod de a băga frica în el. Totuși, ar fi mai bine să se așeze pe un scaun, tocmai pentru a dovedi că nu-i e teamă.

– Aș putea să scap de tine într-o secundă, dar vreau să-ți demonstrez că n-am nevoie de armă. O să te nenorocesc cu mâna mea, după care vei dispărea ca și cum n-ai existat. Deja m-ai călcat pe bătătură, și mie nu-mi place să mă enervez. Sunt un om de afaceri calm și înțelegător, până la un punct.

Își luă o mână de pe revolver și scoase un mobil din buzunar. După un scurt apel, transmise:

– Gicu, hai până sus. Toni e cu tine? Bine…

După care închise și se adresă celui din fața lui:

– Uite cum o să facem… Am o încăpere potrivită la subsolul blocului, unde putem continua discuția, între patru ochi.

– De aceea ți-ai chemat gorilele?, răspunse Liviu neîncrezător. Sunt cei doi care au preluat banii de la Rodica?

– Sunt ei, dar nu le-aș spune gorile, că se supără ușor. Să zicem că sunt ajutoarele mele. Vei coborî cu ei și mă vei aștepta jos, n-ar fi indicat să ne vadă lumea împreună. Dar ia stai puțin: de ce să nu facem jocul mai interesant?

Ridică din nou telefonul și formă alt număr. În acest timp, Liviu inspecta atent fiecare mobilier din camera spațioasă, dar parcă prea încărcată de obiecte scumpe care concurau parcă în a sări în ochii vizitatorilor. Chiar în dreapta lui putea admira o vitrină cu bibelouri extravagante și suveniruri scumpe, cum ar fi o minge cu autografe, o mănușă și o bâtă de baseball lucioasă. Plasma era aproape cât peretele de mare și era pornită în surdină. Pe ceilalți pereți erau expuse tablouri mari, reprezentând natura, nuduri, dar firește că și un portret al proprietarului. Telecomenzi de tot soiul tronau într-o căruță artizanală din lemn, expusă pe centrul mesei din sticlă.

– Rodica, dragă, ghici cine te așteaptă în apartamentul meu?

La auzul acestor cuvinte, Liviu sări ca un arc de pe scaun. Dar Virgil în temperă imediat, țintindu-l din nou cu arma.

– De fapt, te așteptăm amândoi să lămurim problema. Asta a fost propunerea iubitului tău. Da, da… vino imediat, până nu se întâmplă ceva ce am putea regreta.

– Ești un laș și un mincinos! Parcă era vorba că rezolvăm totul între noi, răbufni oaspetele.

– Între noi o să fie, dar eu impun regulile, băiete!