Selecție de pe Google
Bătăi
Bătăi de inimi în surdină,
Ce-s monitorizate atent,
De teamă să nu intervină
Un stop sau poate un ritm prea lent.
Bătăi la uși ce sunt închise
Pe dinăuntru, cu lăcate,
Să nu lăsăm intruși în vise,
Ci să ne complăcem în noapte.
Bătăi de ceasuri agasante,
Prin care viața se scurtează
Tranșat în tic-tacuri pulsante
Ce ne adorm sau ne stresează.
Bătăi de aripi mătăsoase
Cu îndemn de zbor nemărginit
Spre zări ce-s mereu luminoase
Și țeluri greu de îndeplinit.
Bătaia ploii cadențată
Ce răpăie pe la fereastră
Și care este hotărâtă
Să-ntreacă orișice orchestră.
Bătăi de cap cotidiene
Ce au aceleași rezultate:
Să îți provoace iar migrene
Și să înjuri pe săturate.
Bătăi de clopote ce-anunță
O altă zi, o nouă știre,
Și care ne stârnesc credință
În mult promisa nemurire.
Și-acum, că se termină showul
Bătăilor enumerate,
Presimt c-ați bate apropoul
Să pun un punct cu fermitate.
Fără E-uri
BANCURILE SĂPTĂMÂNII
* O femeie se prezintă la doctor.
– Domnule doctor, soțul meu are un complex de inferioritate. Cum să procedez să nu și-l piardă?
* La o adunare festivă, președintele ține o cuvântare. Unul dintre spectatori, către cel din față:
– Vă dați, vă rog, jos pălăria, nu-l văd bine pe președinte.
Peste câteva momente:
– Nu vă trageți puțin mai la stânga? Tot nu-l văd perfect.
Peste un minut:
– Încă puțin, vă rog…
– Nu vreți și un binoclu?, întreabă cel din față exasperat.
– Nu, mulțumesc, am lunetă la pușcă…
* Merge Bulă la un magazin alimentar și întreabă:
– Bună ziua, fiți amabilă, aveți pâine?
– Da, avem, de care doriți?
– Păi, aveți mai multe feluri?
– Da, de azi, de ieri și de alaltăieri.
– Bineînțeles că doresc una de azi!
– Reveniți, vă rog, peste două zile!
* Soția către soț:
– Dragul meu, ce preferi, o femeie frumoasă sau una inteligentă?
– Nici una, nici alta, știi doar că te iubesc numai pe tine.
* La maternitate, în sala de așteptare, trei bărbați stau cu sufletul la gură. Iese moașa și îl felicită pe primul:
– Felicitări, aveți gemeni!
– Doamne, ce coincidență! Eu chiar lucrez la Minessota Twins…
După o oră, iese aceeași femeie și-i spune celui de-al doilea tătic:
– Incredibil, aveți tripleți!!!
– Nu pot să cred, ce coincidență, eu lucrez la 3M Company.
Al treilea leșină.
– Ce s-a întâmplat?, întreabă moașa.
– El lucrează la 7UP…
* De ce bărbații cu BMW-uri au succes la femei?
Simplu, ele citesc printre rânduri… Be My Wife!
* – Alo, ce faci?
– Ard calorii!
– Adică faci gimnastică?
– Nu, îmi prăjesc niște carne…
* Soția către soț:
– Merg la vecină pentru 5 minute. Te rog să amesteci în oală la fiecare juma’ de oră!
* Am intrat în magazin să cumpăr salam, iar la casă observ un anunț: ”Ofertă specială, la cumpărarea unei sticle de votcă, primești gratis 0,5 l de suc”… Și așa de tare mi-a venit o poftă de suc…
* – Și zici că ai prins un crap de peste 11 kilograme, fără exagerare?
– Fără.
– Și cu exagerare?
– Nu știu, că nu l-am cântărit…
* Nu că mă laud, dar pot să spun că sunt unul dintre cei mai bine văzuți angajați de la serviciu! Trei camere de luat vederi stau pe mine.
* Urare strămoșească: ”Să ai parte de noroc exagerat, succese nemeritate și bani nemunciți!”
* – Care este diferența dintre un avocat și un spermatozoid?
– Spermatozoidul are, totuși, o șansă la un milion să devină ființă umană.
* Doi polițiști pleacă să rețină un infractor înarmat. La intrarea în clădirea în care se adăpostea infractorul, un polițist îi spune celuilalt:
– Intră tu primul, iar eu am să te răzbun.
* Ion și Maria s-au dus în pădure să culeagă mure. Și fiindcă era multă lume, au cules mure…
* Tot timpul ne lăudăm cu câte mașini am vândut în Europa, dar câte am furat nu zice nimeni…
* – Putem începe să vorbim la per TU?
– Nu credeți că vă permiteți cam mult? Mai bine m-ați ajuta să mă închei la sutien!
* Nevastă-mea (o blondă de toată frumusețea) a venit cu mașina de la service și mi-a zis:
– Când m-am dus acolo mi-a fost frică să nu mă jecmănească, dar până la urmă totul a fost ok. Mecanicii au fost de treabă, mi-au schimbat doar ”lichidul de la semnalizare”…
* Soțul către soția blondă:
– Iubito, de ce trebuie să închiriem neapărat un camion de 30 de metri? Mai avem doar o masă și patru scaune de mutat.
– Nu uita de furtun…
* Ambiția este atunci când te duci la examen și, deși știi de nota 2, primești 8 și te miri că nu ai primit 10.
* – Ce-i cu tine? Arăți jalnic! N-ai avut concediu anul ăsta?
– Ba da.
– Și unde l-ai petrecut?
– Două zile într-o prăpastie, cu mașina, iar restul în spital.
Epigrama care mușcă (CCXL)
JUSTIȚIE TARDIVĂ
La noi, totul se prescrie:
Corupție, jaf, hoție…
Sau, până sentința vine,
Mor corupții de prea bine.
Miniaturi
Selecție de pe Google
Banii (XVIII): Epilog
Mai erau câteva zile până la Crăciun, dar colonelul Militaru nu putea să aștepte sărbătorile. Avea motive prea mari și prea multe pentru a le suprapune cu sărbătoarea Nașterii Domnului. În acea sâmbătă fără ninsoare, dar cu mii de beculețe aprinse pe străzile Bucureștiului, ce păleau totuși pe lângă artificiile resimțite în sufletele amfitrionului și a invitațiilor săi, se punea de o petrecere cum nu se mai văzuse la casa lui de multă vreme. Invitații erau în ton cu evenimentele suprapuse parcă de o mână a destinului îngăduitor.
Avocatul Stănășilă cu soția erau cap de afiș, prieteni vechi și el artizan al victoriilor pe care le va anunța încă o dată în cercul restrâns al familiei și al celor dragi. Fiica, iubită mai mult ca oricând, era de fapt eroina în fața căreia se bucurau să apară toate celelalte personaje, cu locuri primitoare în inima ei, și lăcașuri la fel de spațioase pentru a o primi pentru totdeauna în sufletul lor. Urma iubitul și prietenul ei, alături de care a trecut prin încercări grele și cu ajutorul căruia a izbândit. Dintre invitați nu putea să lipsească buna ei prietenă, Veronica, alături de noul său prieten, studentul Pamfil, și fratele venit din Seini. Erau în total nouă persoane, în fața unui meniu pe care aș prefera să nu-l deconspir, tocmai pentru că, oricât de bogat și sofisticat ar fi fost, nu se poate compara cu bucuria și dragostea care se citea pe chipurile fiecăruia, chiar dacă două persoane, mai sobre din fire, încercau să le disimuleze.
Una dintre ele era, evident, domnul Stănășilă, care a și deschis petrecerea prin discursul mult așteptat.
– Înainte de toate, vreau să vă mulțumesc pentru încrederea acordată de-a lungul procesului și pentru călduroasa primire din această seară. După cum știți cu toții, zilele trecute, misiunea mea s-a încheiat cu succes. A fost o luptă mai scurtă decât ne așteptam, dar să nu uităm că nu este numai meritul meu, ci și al unor persoane care și-au pus viața în pericol. Mă refer în primul rând la generosul Liviu și neabătuta Rodica, doi tineri curajoși care m-au făcut să dau tot ce pot pentru a-i ajuta. Iar soarta – sau Dumnezeu – a făcut ca munca noastră în echipă să fie încununată de succes. Cred că e un moment potrivit să repet în ce constă triumful nostru. După acuzația de lovituri cauzatoare de moarte pentru Liviu, au urmat descoperiri edificatoare ale poliției, în care s-a demonstrat că victima era de fapt un traficant de droguri, posesor de arme fără autorizație, vinovat de crimă prin împușcare, tentativă de omor și amenințare cu omor. Toate acestea au fost confirmate de martorii intervievați, precum și de dovezile găsite la percheziție. Prin urmare, chiar și procurorul de caz a fost de acord că o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare e o pedeapsă suficientă, mai ales că acuzatul a fost mereu cooperant.
Au urmat aplauze și felicitări pentru tânărul ce stătea în apropierea colonelului.
– În ceea ce privește daunele materiale solicitate de păgubiți, s-a dispus restituirea sumei însușite pe nedrept de împricinatul Virgil Tomescu, prin implicarea și intimidarea altor persoane, care au depus mărturie ulterior și au dat în vileag înșelăciunea. Banii vor fi recuperați din bunurile vinovatului, pe care s-a pus sechestru, respectiv două apartamente, un teren, două mașini de lux și un iaht nou, care valorează peste două milioane de euro.
Alte aplauze, urmate de pahare ridicate și multe urări tinerilor îndrăgostiți. A urmat o surpriză plăcută, în care Liviu i-a cerut mâna iubitei sale Rodica, îngenunchind și oferindu-i inelul de logodnă. Nu era atât de impresionant ca și cel pe care-l primise în primăvară de la Virgil, dar a fost primit cu cea mai mare bucurie. Chiar și colonelul îl privea cu alți ochi pe viitorul ginere, iar Veronica s-a autopropus de domnișoară de onoare, împreună cu Pamfil, în care descoperise un suflet bun, dar ușor influențabil. Poate că tocmai de asta avea nevoie fata, ea fiind ceva mai autoritară. Fratele ei venise cu o veste extraordinară: mama lor tocmai sosise acasă și aștepta să petreacă sărbătorile împreună. Sărbători de la care nu putea să lipsească nici Liviu cu Rodica, cel dintâi topindu-se de dorul locurilor iubite și al prietenilor dragi.
Rodica își primise postul înapoi, dar încă nu era decisă dacă va rămânea la acea firmă. Se gândea să pornească o afacerea împreună cu viitorul soț și cu Veronica, poate chiar în Baia Mare. Mai ales că o bună parte din banii pe care-i va primi o să-i dăruiască prietenei sale, așa cum i-a sugerat de la început lui Liviu. Familia ei avea nevoie de un sprijin, cu atât mai mult cu cât tatăl urma să iasă din închisoare, iar mama nu avea o sursă de venit.
În acea minunată seară s-a sărbătorit viața și s-a pus la cale viitorul. Erau o nouă familie, mare și fericită, care nu putea uita prin ce a trecut, dar cu atât mai mare le era hotărârea de a rămâne mereu uniți.
SFÂRȘIT
Energizante
BANCURILE SĂPTĂMÂNII
* O babă, într-un tramvai, cască întruna. Un polițist de lângă ea îi spune, chipurile ca să-i facă educație:
– Hoo, babo, că mă înghiți!
La care, baba îi răspunde:
– Lasă maică, nu te teme, că pe voi oricum nu vă înghite nimeni!
* Doctorița stomatolog, pregătindu-și turbina, îi spune pacientului:
– Îți amintești de mine? La școală stăteai în banca din spatele meu și tot timpul mă trăgeai de codițe…
* O blondă frumoasă merge la ginecolog.
– Nu știu ce să mă mai fac, se vaietă ea. De fiecare dată când fumez, îmi vine să fac sex.
– Mai întâi, trebuie să vă liniștiți, zice doctorul. Haideți să fumăm o țigară.
* Un băiețel și-a întâmpinat bunica și a îmbrățișat-o, zicându-i:
– Mă bucur tare mult să te văd, bunico! Acum, tati ne va arăta trucul ăla de care zicea.
– Ce truc, puiule?, întrebă bunica.
– Păi, l-am auzit pe tati, spunându-i mamei, că dacă ne mai vizitezi o dată, el o să se urce pe pereți.
* Atacul informatic mondial din ultimele zile a lăsat în urmă un dezastru economic de proporții: virusul a șters toate datoriile de pe caietul unui birt din Vaslui.
* Parlamentul României reacționează prompt la atacul cibernetic mondial: toate fișierele corupte vor fi grațiate!
* La ușa unei blonde sună cineva.
– Cine e?, întreabă aceasta gâfâind.
– Proprietarul. Am venit după chirie.
– Veniți puțin mai târziu. Acum nu pot, plătesc lumina…
* Azi dimineață m-a trezit nevastă-mea:
– Te-ai cam îmbătat aseară.
– Termină cu prostiile că nu eram beat, abia dacă am băut trei beri, i-am zis.
– Bine… dacă spui tu. Acum rostogolește-te din fața garajului, că trebuie să plec la serviciu!
* O mamă își mărită cele 3 fete deodată.
Iată că vine și noaptea nunții. Aceasta spionează la ușa fiecărei fete: prima plângea, a doua râdea, iar la ultima în cameră nu se auzea nimic. Curioasă, mama își întreabă fetele de dimineață:
– Fata mamii, am auzit azi-noapte că tu plângeai. De ce?
– Păi e prima dată când o fac fără bani.
– Pe tine te-am auzit că râdeai. De ce?
– Pentru că era prea mică și mă gâdila.
– La tine nu am auzit nimic.
– Păi da, mamă. Nu m-ai învățat tu să nu vorbesc cu gura plină?
* Un bucureștean își invită o rudă îndepărtată, un ardelean, în vizită.
Ne mai suportând mirosul îngrozitor al ardeleanului, bucureșteanul îl roagă pe acesta să facă și el o baie.
– Nu, nu, zice ardeleanul. Ultima dată când am făcut baie, mi-am pierdut pufoaica.
În cele din urmă, ardeleanul este convins să facă baie, dar, după un timp, acesta țipă îngrozitor. Bucureșteanul vine repede și-l întreabă:
– Ce-ai pățit, măi?
Ardeleanul răspunde:
– Mi-am găsit pufoaica.
– Și unde era?
– Sub maieu.
* O măicuță merge la medicul ginecolog:
– Domnule doctor, de fiecare dată când mă spăl în zona intimă ies timbre.
– Ia să vedem minunea…
Medicul privește mirat și îi spune:
– Dar maică, astea nu sunt timbre, sunt etichete de pe banane.
* Vine într-o zi Dumnezeu și cu Sf. Petru la Bulă și îi spun că îi pot îndeplini trei dorințe.
– Da’ ia aminte, Bulă, că soacra ta va avea de două ori mai mult din orice îți dorești tu. Deci?
– Ia, Doamne, vreau și eu un conăcel, acolo, cu 100 mp, teren de tenis, piscină etc.
Apare într-o clipă un căsoi uriaș, cu piscină, teren de tenis etc.
Alături, apare un căsoi de două ori mai mare, cu două piscine etc.
Vede Bulă, se face verde…
– A doua dorință, Bulă!
Nu foarte convins și încă șovăind, Bulă zice:
– Dă-mi, Doamne, $10 milioane.
Apar împrejur pungi cu bani peste tot.
Pe propietatea de alături, la soacră-sa, apare un munte de două ori mai mare de bani.
Bulă transpiră, se face roșu ca racu’…
– Mai ai o singură dorință de îndeplinit, gândește-te bine!
Bulă:
– Doamne, mi-a ajuns. NU MAI VREAU NIMIC!
– Hai, Bulă, că nu o să mai ai așa o ocazie a doua oară în viață…
– Nu, nu, nu!
– Te mai întreb ultima dată…
Stă Bulă și se gândește profund:
– Doamne, bate-mă până sunt pe jumătate mort!
Cocostârcii, măgărușul și dulăul
Milu și Costică sunt prieteni de când erau tineri. Nu și-au permis sau nu le-a prea plăcut cartea, de aceea au început cu munca necalificată, de constructori zilieri. Aveau nevoie de bani, provenind amândoi din familii sărace. Își amintesc și acum când au lucrat, într-o vară din anii ’80, la Pârvu, un venetic ce-și găsise nevastă în localitatea lor, pe Rozalia lui Fage, fată harnică și bună bucătăreasă, dar tot sărăcuță și fără zestre. Acu’ aveau nevoie de casă, că nu era să se înghesuie cu părinții și frații ei mai mici. Bătrânii le-au dat voie să o ridice alături, pe o bucată de pământ folosit până atunci ca grădină, doar mână de lucru și materiale să-și găsească.
Așa au auzit cei doi prieteni de oportunitatea unui câștig decent, tocmai când aveau mai mare nevoie. Cinci zidari a găsit Pârvu în total, iar cu el erau șase, destui cât să ridice o casă frumușică înainte de venirea iernii. Plata nu era mare, dar ceea ce i-a atras mai mult era mâncarea bună și consistentă cu care-i servea Rozalia la amiază și la cină, udată bine cu țuică și vin. Într-o vreme în care carnea era ceva extrem de rar în magazin, iar țăranii nu se îndurau să-și sacrifice animalele decât la sărbători, gazda lor le punea mereu pe masă carne proaspătă de vânat, cu tocăniță de cartofi, iahnie de fasole, mămăliguță, pireu de cartofi sau pilaf. Adevărate delicii culinare pe care le așteptai cu poftă și apoi te lingeai pe degete. Se vedea că Pârvu e vânător iscusit și norocos pe deasupra. Păcat că el și nevasta erau vegetarieni și nu puteau să stea cu ei la masă, dar măcar cinsteau câte un pahar înainte.
Alături de viitoarea locuință, era un stâlp ce avea în vârf un cuib de cocostârci, pregătiți să-și sporească familia. La ei se uita adesea Milu, când se oprea să savureze câte o țigară. Mai admira și măgărușul blând, care parcă aștepta să fie mângâiat de fiecare muncitor. Doar dulăul cel mare nu răbda pe nimeni prin preajmă, însă au fost asigurați că lanțul e trainic și nu are cum să scape, oricât ar lătra și s-ar zbate.
Munca mergea cu spor, iar pereții se ridicau văzând cu ochii. Cu toții erau bine dispuși, doar pe Milu îl rodea ceva de la o vreme. Costică, fiind mai mult în apropierea lui, a observat schimbarea și și-a arătat nedumerirea:
– Măi, Milule, ești bolnav sau te-ai plictisit de lucru? Nu te văd în apele tale.
Prietenul oftă și își șterse transpirația de pe frunte. Apoi, după ce chibzui câteva momente, socoti că e mai bine să-și descarce năduful.
– Costică, eu cred că se întâmplă ceva necurat pe-aici…
– Necurat? Cum așa?
– Așa-i că mâncăm mereu carne de vânat la prânz și la cină?
– Așa-i… Da’ ce-i rău în asta? N-am mâncat așa bine în viața mea.
– Păi… când merge la vânătoare Pârvu ăsta, că-i toată ziua cu noi?
– Eu știu? Poate noaptea… sau duminica. Ce-mi pasă?
– Ba să-ți pese, că niciun vânător nu vânează atâta de unul singur, decât dacă-i braconier.
– Las’ să fie, ce te doare pe tine?
– Mă tem că nu-i nici asta.
– Da’ ce mai poate fi?, se irită prietenul.
– Tu n-ai văzut că, de vreo două săptămâni, lipsesc amândoi cocostârcii de pe stâlp?
Costică ridică privirea spre cuib și văzu cuibul gol.
– Mda, poate au găsit un loc mai bun.
– Hai mă, nu fi prost! Ce-am mâncat noi pe vremea aia, câteva zile? Îți spun eu: carne de pasăre.
Omul din fața scoase un strigăt de mirare și își făcu cruce.
– Nu pot să cred ce-mi spui! Dacă te-ai săturat de carne, nu trebuie să-mi faci grețuri și mie.
– Tu m-ai întrebat ce am pe suflet. Acu’ taci și ascultă! L-am văzut la vremea aia pe dulău cum rodea un picior lung de pasăre, exact ca de cocostârc. Atunci n-am făcut legătura, dar astăzi, când ne-a servit carne de „cerb”, mi-am amintit că nu l-am mai văzut pe măgăruș.
– Vrei să spui că am mâncat carne de măgar!?, se răsti Costică, atât de tare încât se uitară amândoi în jur, de frică să nu fi auzit cineva.
– Mă tem că da, șopti Milu plecând capul.
– Hmmm, dar a fost bună la gust, mormăi Costică.
– Știu, nu e otrăvitoare, că au mai mâncat și alții. Dar eu mă atașasem de micuțul animal!
– Și acum, ce vrei să facem? Dacă nu-ți place, adă-ți mâncare de-acasă sau mănâncă doar legume, cum fac și… Aoleu, d-aia nu mănâncă ăștia carne!, se dumiri Costică, lovindu-se cu palma peste frunte.
– Păi vezi?
În zilele care au urmat, Milu a trecut pe hrană vegetală, dar Costică a continuat să se înfrupte cu mâncărurile delicioase. Până într-o zi, când Rozalia le-a pus în față ostropel pe carne de căprioară. Pofticios nevoie mare, Costică își frecă mâinile la gândul gustului pe care-l va simți, doar că Milu îl trase de mânecă și îi șopti la ureche:
– Vezi că a dispărut și dulăul de pe lanț!
Banii (XVII): Care pe care
– Parcă voiai să-mi arăți că ești un gentlemen, spre deosebire de mine, dar nu mi-ai dat ocazia să-mi aleg băutura, se văzu Liviu nevoit să încerce această abordare, doar-doar o să iasă ceva.
– Ți-am oferit cel mai bun whisky, ce ai putea dori mai bun?, se miră Virgil.
– Nu obișnuiesc să beau tării după ce mănânc, dar un vin bun mi-ar face digestia mai ușoară. Desigur, dacă ai ceva de calitate.
– De calitate?! Am cele mai bune vinuri din țară și printre cele mai alese din lume!, se agită omul cu revolverul. Uite-l pe acesta: un vin primit de la Guvernatorul Băncii Naționale, fost prim-ministru. E dintr-o recoltă foarte bună și are un gust sublim. Ia desfă tu sticla, că eu trebuie să țin jucăria asta în mână. Poftim tirbușonul… pahar… și să-mi spui ce părere ai.
Oaspetele luă toate lucrurile puse la îndemână și le aduse pe masa de sticlă. Introduse tirbușonul și scoase încet dopul, în timp ce cu coada ochilor căuta mereu posibilul rost al fiecărui obiect din jur și combinațiile la care puteau duce. Își turnă apoi în paharul pântecos, respectând toate regulile unei degustări.
– Eeei…?, Sunt sigur că n-ai băut în viața ta o asemenea licoare, rosti Virgil cu emfază.
Răspunsul nu mai apucă să vină, fiindcă la ușă apăru unul dintre gealații chemați de gazdă.
– Gicule, condu-l pe domnul la subsol. Vin și eu imediat, însoțit de Rodica, firește, zise el încrucișându-și brațele și izbucnind în râs.
Răbdarea lui Liviu ajunsese la limită. Nu putea permite ca iubita să-i fie batjocorită de acea lepădătură, iar pentru asta trebuia să se dezlănțuie cu orice risc. Matahala se apropie și-l luă de mână ca pe un copil, doar că el nu avea intenția să fie cuminte. Se răsuci fulgerător pe lângă trupul lui și ajunse în spate, cu mâna stângă strânsă în jurul gâtului, iar cu cea dreptă ținând tirbușonul în dreptul ochiului.
– Ți-aș recomanda să nu te miști, dacă nu vrei să-ți intre această spirală până în creier, se răsti el cu toată hotărârea unui om disperat.
– Nu fi prost, băiete!, strigă de după bar Virgil, căutând să ochească ce se vedea de după trupul ce ținea loc de scut. Dacă trag în Gicu, nu-l mai poți ține și rămâi expus. Mai bine ieși și îți promit că te las în viață.
– Nici nu mă gândesc. Eu propun să-mi dai arma și apoi să discutăm. E tot o promisiune.
– Ok, văd că mă obligi să-mi pătez casa cu sânge.
– Vă rog, nu trageți, domnule Virgil!, se tângui Gicu.
Dar glonțul porni și-i intră în umărul drept, chiar lângă mâna tânărului care-l ținea.
– Aoleau, m-ați nimerit pe mine!, zbieră namila.
– Ce să fac, dacă te-ai mișcat?
Altă încercare, de data asta în piciorul de pe aceeași parte. Alt strigăt de durere și vaiete prelungite.
– La naiba! Lasă-te jos, până nu te ciuruiesc, măi Gicule.
– Nu pot, că intru cu ochiu-n tirbușon. Vă rooog, domnu’ Virgil!
În vânzoleala dintre cei doi înlănțuiți, atinseră vaza chinezească, care se dezechilibră și căzu, spărgându-se.
– Asta-i prea de tot!, răcni nervos Virgil. Ai să mi-o plătești pe loc, imbecilule!, și trase patru focuri consecutive.
Trei îl nimeriră pe Gicu, care se prăbuși inconștient, iar al patrulea pătrunse în antebrațul stâng al lui Liviu. Dar acesta n-avea timp să simtă durerea, căci fiecare secundă putea fi decisivă. Apucă rapid sticla cu vin de pe masă și o aruncă în vitrina cu trofee. În timp ce Virgil se convingea că nu mai are gloanțe, se repezi la bâta de baseball și o luă în posesie, cu toată dragostea. Dar și adversarul găsi imediat o sabie, tot din aceeași vitrină. A urmat o luptă crâncenă, în care fiecare se ferea și căuta lovitura de grație, doar că o bună bucată de timp au nimerit și distrus cea mai mare parte din obiectele de lux. Iar gazda suspina la fiecare pierdere, de parcă el ar fi fost atins. Când aproape totul din jur era făcut praf, puterile și judecata le scăzuse și lor, iar multe lovituri erau haotice. Pe lângă plaga împușcată, Liviu avea și câteva tăieturi de sabie, sângerând din belșug. Virgil simțea că victoria e aproape și rânjea după fiecare atac parat de bâta adversarului. Până când, la ultimul, sabia a cedat, rupându-se în două. Uluirea lui a fost atât de mare, încât a uitat că trebuie să se apere. Lovitura de bâtă a venit ca un trăsnet neiertător, chiar în tâmplă, care a cedat precum coaja unui ou scăpat pe podea. Creierul amestecat cu sânge s-a împrăștiat pe perete și peste cioburile risipite în jur. Liviu n-avea cum să se îngrozească de scenă. Își pusese ultimele puteri în lovitura de grație, iar acum se prăbuși, aproape leșinat, alături de cadavrul gazdei.
Așa l-a găsit Rodica, după câteva minute. Atunci a sunat după Ambulanță și Poliție, care l-au cules și pe Toni din apropiere. Firește că dacă cel de-al doilea bodyguard n-ar fi întârziat, altfel s-ar fi sfârșit această confruntare.
Nu te condamna la sărăcie!
Există o serie de obiceiuri caracteristice oamenilor săraci. Urmărindu-le iar și iar, oamenii încearcă să ajungă la alt rezultat decât cel pe care îl au. De mirare este faptul că oamenii talentați, repetând aceste obiceiuri, devin săraci.
12 ani de experiență în domeniul psihologiei i-au permis legendarului trainer în dezvoltarea personală – Eugen Deineko – să identifice OBICEIURILE caracteristice oamenilor săraci.
Obiceiul 1: oamenii săraci caută întotdeauna vinovații. Omul sărac nu își asumă niciodată responsabilitatea. El, mai degrabă aruncă vina pe colegi, șefi sau pe sistem, decât să-și recunoască înfrângerea.
Obiceiul 2: a trage de timp. Din copilărie, nouă ni se repetă întruna următoarea „înțelepciune” populară: „De 7 ori măsoară și o dată taie”. Timpul trece și dvs. tot reflectați, măsurați și, la un moment dat, apare unul aventuros, vă taie bucata și v-o ia. Câștigă acel căruia nu-i este frică să facă primul pas și riscă. Omul cu gândirea unui sărac trage întotdeauna de timp.
Obiceiul 3: a acționa fără îndoială. Oamenii săraci nu riscă. Ei preferă un venit stabil, chiar și mic. Drept urmare, și trăiesc de la salariu la salariu, în schimb, se simt sub aripa imaginară a stabilității.
Obiceiul 4: să înveți gratuit. Un reprezentant obișnuit al săracilor este înscris la o mulțime de cursuri și traininguri gratuite, pe care, în mare parte, el și așa nu le ascultă.
Obiceiul 5: a nu răsplăti pe alții pentru munca lor. Omul cu gândirea unui sărac s-a obișnuit să trăiască pe spezele altora. Muzica, trainingurile, cărțile – el le descarcă de pe torrente. Filozofia lui este să facă rost în mod gratuit de servicii sau bunuri cu plată.
Obiceiul 6: autocompătimirea. Deseori, oamenii văd rădăcinile problemelor lor în mediul exterior – fie așezarea geografică nefavorabilă, neajunsurile figurii, nașterea într-o familie săracă, educația insuficientă etc. În arsenalul omului sărac există zeci de motive de autocompătimire.
Obiceiul 7: a scânci și a se plânge. Nu e un secret că lipsa banilor generează emoții negative. Spre deosebire de cel sărac, bogătașul vede orice eșec ca pe o treaptă spre țelul propus, el nu scâncește și nu se plânge de soartă.
Obiceiul 8: a te gândi la ceea ce vor spune alții. Omul de succes își prețuiește individualitatea și nu depinde de părerea celor din jur. Cel sărac – dimpotrivă, o mare parte din timpul și puterile sale le acordă pentru a-și menține renumele în ochii celorlalți.
Obiceiul 9: a cheltui bani în zadar. Omul sărac nu are o strategie financiară. Țelul său: câștigă și cheltuie. Cel bogat, în primul rând, investește banii câștigați în formarea capitalului.
Obiceiul 10: căutarea de beneficii imediate. Cei săraci nu tind să învețe ceva nou, nu lucrează în perspectivă, ci se concentrează pe venituri imediate.
Sursa: Graiul Maramureșului
racoltapetru6 