Cele care contează

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Mama mi-a zis: urmează-ți visele. Așa că m-am întors în pat.

* – Zi-mi un animal cu F.
– Fostul!

* – Doamnă, nu vă interesează să cumpărați un sac de dormit?
– Nu, mulțumesc. Sunt căsătorită de mulți ani cu unul.

* Matrimoniale:
– Caut doamnă căreia să îi placă vara la sapă, nu la spa, cum s-a scris greșit în unele anunțuri.

* Dacă m-ar întreba cineva ce miros au banii în străinătate, aș răspunde:
Banii au miros de lacrimi, dor și singurătate.

* Soția și-a privit atât de rece soțul, încât acesta a făcut… viroză!

* – Dragă, mi-am luat costum de baie din trei piese.
– Trei piese?!
– Da, pălărie, ochelari și șlapi.

* La benzinărie:
– Un gol de portofel, vă rog!

* Multă lume se rușinează de corp, dar de minte… nimeni!

* – Cu ce vă ocupați?
– Activități agricole online.
– Cum adică, online?!
– Bat câmpii pe facebook.

* ”Cine are minciuna în sânge, nicio transfuzie totală nu îl poate salva”.

* Soțul se întoarce noaptea pe la ora două. Îmbufnată, soția îi arată ceasul.
– Ei, și… dacă aș fi stat acasă, nu era tot ora două?!

* Vă anunț de pe acum!
Eu la viitoarea pandemie nu mai particip! Mai am și alte treburi!

* Când te ridici, prietenii află cine ești!
Când cazi, tu afli care îți sunt prietenii.

* Mașina mea de spălat e ca ”Insula iubirii”.
Bag șosetele pereche și ies separat.

* Din tot ritualul de anti-deocheat, eu îi știu doar partea cu scuipatul…

* – Știi cumva un magazin cu specific românesc în Germania?
– Adică să dea și pe caiet?

* Știai că, dacă îți pierzi pantoful la miezul nopții, nu ești o prințesă?
Ești o bețivă.

* În timpul sexului, când el mi-a băgat două degete în gură, eu nu știam ce să fac și am șuierat…

* Mă plimbam cu Geta prin Amsterdam și am ajuns în cartierul prostituatelor.
Ea o fi văzut cum îmi curgeau balele după alea, așa că deodată o văd că scoate din poșetă o sută de euro și zice nervoasă:
– Hai… du-te și fă-te de râs!

* La cum evoluează criza și cum ne mint ăștia, înțeleg că Ucraina și Rusia sunt singurele care alimentau planeta cu grâne, gaze și petrol…

* Dacă nu-ți găsești drumul în viață, înseamnă că te-ai născut în România și abia se face studiul de fezabilitate!

* Abia aștept să vă plângeți că v-a căzut o muscă în farfuria cu lăcuste.

* Dacă nu știi să te bucuri de căldură acum, când e vară, nu o să te bucuri nici la iarnă!
-Comisia Europeană-

* Aseară am dus o fată la mine acasă să facem dragoste. După primul număr o întreb:
– Mai merge unul?
– Da, de ce nu…, îmi răspunde zâmbind.
Atunci am strigat:
– Cristi, hai și tu, bă!

* Două babe discută la telefon:
– Moșul meu e în spital, i-au scos apendicele!
– Da?! Ce-i ăla?!
– Ceva mărunt și inutil, în josul burții.
– Aha, înțeleg! Cred că va trebui să-l internez și pe al meu!

* O întreb pe vânzătoare:
– Da’ ce s-a scumpit mierea atât de mult?
– Păi s-a scumpit benzina…
– Aha… și miere de albine electrice nu aveți?

* Dacă un bărbat te înșeală, spală-i chiloții cu ardei iute, și când îi poartă urmărește spectacolul vieții tale.

* Când plec anul ăsta în concediu, îmi iau vreo 5 saci cu cartofi. Nu-i mănânc, da’ așa vin vedetele, cu bagaje multe…

* – Iubito, ce vrei să primești de ziua ta?
– Ah, iubitule, uite, îmi doresc ceva pentru degetele mele fine, ori ceva pentru urechiușele astea mici sau pentru gât.
– Aaaa, e clar, vrei un săpun!

* – Te rog, urlă cât poți tu de tare!, îmi zise dentistul.
– Dar de ce aș face asta?, îl întreb.
– Sala de așteptare e plină, iar peste 10 minute începe meciul…

* Te dai șmecher cu haine de firmă și, când le bagi la spălat, cântă mașina imnu’ Chinei.

* Îți amintești când bunica se trezea la 5, se spăla cu apă micelară, lua mănușile chirurgicale și dădea grăunțe eco la găini?

* Peste 20 de ani, se vor umple bisericile de babe tatuate.

* Românii care își spală mașina singuri vor plăti CAS. Gata cu munca la negru!

* – Azi-noapte, soțul meu m-o strigat ”Veta”, în vis…
– Iooai, tu Rozi! Și ce i-ai zâs când s-o trezit?
– … nu s-o mai trezit!!

* – Alo, unde ești?
– La nuntă.
– La cine?
– Habar n-am, am intrat să mănânc o supă.

* Sexul e la fel ca Șahul!
Trebuie doar să știi în ce poziție să pui Regina!

* Locuitorii din jud. Vaslui au sărit în ajutorul celor din Bacău și le-au trimis 5000 l de țuică! Apă… n-aveau nici ei!

* Cel mai cinstit președinte pe care l-a avut România a fost Mircea Geoană! Nu a apucat să fure nimic în noaptea aia!

* Ion Iliescu explică cum a păcălit moartea: ”De 25 de ani ea mă caută la pușcărie și eu sunt acasă!”

* Am o mare dilemă!
Cei care își iubesc amantele, se simt vinovați când dorm cu nevasta în pat?

* – Mărie, conduci așa de repede, că închid ochii la curbe.
– Sinceră să fiu, și eu fac la fel!

* Cupidon, când trece pe lângă mine îmi zice: ”Nu-nu, tu stai liniștit, că ai deja destule probleme!”

* Nu am pornit aerul condiționat, am pus colinde… să creadă creierul că e frig afară!

Iubirea-i pentru suflete

Mi-ai mărturisit că adori vacanțele
Și iubești la nebunie înghețata cu fulgi de ciocolată;
Mi-ai mai spus că ești îndrăgostită de soare
Și de mămăliguța cu sarmale.

Despre mine ai spus doar că îți plac,
Iar atunci m-am simțit nedreptățit,
În fața atâtor alte obiecte și fenomene
Pentru care ai sentimente mai profunde.

Aș vrea să-ți fiu o vacanță fără sfârșit,
O înghețată mângâiată de limba ta pofticioasă,
Un soare care răsare doar pentru tine
Sau o porție de sarmale aburinde să-ți fiu,
Poate atunci m-ai adora, sau măcar iubi,
Și ai face dragoste doar cu mine,
Nu cu alte lucruri fără de suflet.

Sesiune de umor

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* – Deblochează-ți telefonul, vreau să-ți citesc mesajele!
– Măi, femeie, ți-am spus că mi-am uitat amprenta!

* Bulă și Ștrulă la ora de istorie:
– Cine este autorul grec care a spus: ”Tot ceea ce știu e că nu știu nimic”?
– Doamna profesoară, acum să nu-mi spuneți, că nu pot să cred că Bulă era grec!

* În tren:
– Vai! V-a căzut un geamantan în cap! Ați pățit ceva?
– Nimic! Era gol!
– Și în geamantan ce era?

* Un bețiv stă la bar și scrie de zor cifre pe o bucată de hârtie. Barmanul curios îl întreabă ce face acolo:
– Nevastă-mea ține o cură de slăbire și mi-a spus că pierde un kilogram pe săptămână.
– Și?
– Și dacă sunt exacte cifrele, scap de ea în 18 luni!

* În timpul unui curs, profesorul i se adresează unuia dintre studenți:
– Te rog să-l trezești pe colegul tău!
– Treziți-l dumneavoastră, că tot dumneavoastră l-ați adormit!

* Soacra către noră:
– Ai hrănit porcul?
– Nu! Fii-tu încă doarme!

* Doi electricieni într-o cameră de hotel.
Unul observă că celălalt își bagă șireturile de la bocanci în priză și îl întreabă:
– Ce faci, bă, acolo?
La care acesta, mirat, îi răspunde:
– Îmi usuc bocancii.
– Și de ce ai legat bocancii unul de altul?
– I-am pus în serie, să nu se ardă!

* Cineva mi-a trimis un mesaj, din greșeală: ”Șefu, sunt bolnav, nu pot veni la muncă.”
L-am învoit pentru 2 săptămâni!

* A treia lună de când mâncarea se scumpește. Câinele a început să-și ascundă oasele de mine.

* M-am cântărit și eu să văd cum e. E rău, nu vă cântăriți.

* Un inspector vine la o casă de nebuni și le dă acestora un test:
– Cât face 7+7?
Un nebun răspunde:
– 1782!
– NU!
Al nebun:
– Miercuri!
– NUUU!
După care, un alt nebun:
– 14!
– Bravoooo! Cum ai făcut?
– Păi am împărțit pe 1782 la miercuri…

* Ion cu Maria se prezintă la spital. Ion este tare bolnav. Intră singur la doctor în timp ce Maria aștepta afară. Ion iese cu o rețetă în mână.
Maria: – No?
Ion: – Mi-o dat niște supozitoare și mi-o spus să le iau pe cale anală…
Maria: – Anală? Ce-i aia?
Ion: – Da’ nu știu tu Marie…
Maria: – Păi du-te de-l întreabă…
Ion intră să-l întrebe pe doctor și iese imediat afară.
Maria: – No?
Ion: – Păi o zis că-i pe cale rectală…
Maria: – Dar aia ce-i?
Ion: – Nu știu, tu Marie, las că văz acasă…
Maria: – Mă, du-te de-l întreabă acum.
Ion: – Nu mai intru a treia oară…
Maria: – Ba du-te…
Ion se decide să intre și iese și mai repede.
Maria: – No?
Ion: – Vezi, acum s-a enervat și o zis să mi le bag în cur!

* Vecinul meu este un geniu… și-a vândut apartamentul și după 6-7 luni s-a căsătorit cu femeia care la cumpărat.

* – Iubito, vezi că sâmbătă merg la o partidă de vânătoare.
– Nu va fi nicio partidă de vânătoare, i-am spart ieri botul vulpiței.

* Dacă ai vrea să te îndrăgostești sau să mănânci clătite, cu ce ai mânca clătitele?

* Ajunge ardeleanul în țară și întreabă la informații:
– O plecat trinu’ de Cluj?
– Da.
– De când?
– De 3 minute.
– No, n-am întârziat mult.

* Noutatea valului 6 este că nu vi se mai cere să vă spălați des pe mâini, din cauza secetei.
Pentru siguranța lor este suficient să fiți spălați pe creier.

* Țânțarii nu au și ei părinți care să-i certe că stau afară toată noaptea?

* Vremea, astăzi, în Maldive.
Ploi, vânt puternic și temperaturi scăzute. Bine că nu m-am dus!

* Doi ardeleni pe malul Someșului…
– Mă, așe mă înțeapă ceva la picior!
– Poate îi o piatră…
Își scoate ăsta cizma, o scutură, dă cu ea de pământ…
– Mă, nu este nimic în ea!
– Na, atunci poate că îi în cealaltă cizmă!

* Și acum vă zic:
Divelor, dacă e să vă pierdeți în pădure și să vă caute lumea după pozele de pe Facebook, dracu vă mai găsește.

* Când bărbatul are chef să se certe cu tine, te dezbraci!
Bărbații nu se ceartă niciodată cu femei dezbrăcate!

* – Alo, bună ziua, Casa Poporului?
– Da.
– Cu poporul, vă rog!
– Cu cine!?
– Cu poporul!
– Aaaa, nu se poate, reveniți.
– Când să revin, că e urgent…
– Când s-o trezi.

* – Alo… eMag-ul?
– Da. Spuneți cu ce vă putem ajuta.
– Soțul meu a cumpărat de la voi un set complet de bucătărie, dar lipsește sucitorul!
– Nu lipsește, doamnă, doar l-a ascuns!

* Atât de mult ne-am spălat pe mâini în ultimii doi ani, că am provocat secetă la nivel mondial.

* M-am întâlnit cu baba de la parter. Mi-a povestit tot ce mai fac.

* – De ce bei, Costică?
– Am trei băieți, și toți sunt la armată! Dar tu de ce bei?
– Eu am trei fete, și toată armata-i la mine!

* De la atâta căldură a început frigideru’ să-mi bea berea!

* – Te rog să îți iei mâinile de pe sânii mei!
– Dar șefa, mi-ați zis că trebuie să muncim INTIM!
– IN TEAM… IN TEEEAAM!

* – Aveți tratament contra lenei?
– Avem!
– Puneți-mi și mie o pastilă în gură!

* Femeile astea măritate ar trebui, după căsătorie, să poarte batic și să stea cu cratițele în mână, nu cu unghiile făcute și toată ziua pe Facebook! Amin!

* Convorbire telefonică între două blonde:
– Fată, ne întâlnim azi?
– Da. Unde?
– Unde vrei tu!
– La ce oră?
– La ce oră vrei tu!
– Bine… așa rămâne. Paa!!!

* Ea: – Porcule, crezi că n-am aflat că mă înșeli cu unguroaica aia din Jaszfelsoszentgyorg?
El: – Cum poți să spui așa ceva?!?

* Cine sapă groapa altuia… primește 150 de lei, o găină, un rachiu și un pachet de țigări!

Ecouri după lansarea cărții ”Pe urmele tatălui”

Pot spune din nou că sâmbătă 16 iulie a fost cea mai frumoasă zi din viața mea. E foarte probabil să mai fi afirmat acest lucru, dar de fiecare dată parcă s-a mai adăugat ceva la ea, bucurii mai mari sau mai mici pe care le-am simțit cum îmi inundă sufletul și mă fac să simt euforia unor împliniri prețioase. Cea mai importantă a fost reușita unei lansări de carte în orășelul meu natal, Seini. A opta, în opt ani de zile, toate prin efortul și sprijinul esențial al primăriei, a doamnei primar Gabriela Tulbure, a neobositului moderator, domnul Dan Skorka și a mult prețuitei noastre președinte al cenaclului literar ”Sub semnul lui Eminescu”, doamna Betty Kirchmajer. E vorba de lansarea ultimului meu roman: ”Pe urmele tatălui”, un thriller polițist apărut la Editura SIONO.

Acum, după ce impresiile mi s-au mai sedimentat, pot să-mi amintesc cu dulce nostalgie de această frumoasă manifestare, cu distinși oaspeți și invitați. Mă refer la reprezentantul editurii bucureștene, domnul Radu Prodan, care e la cea de-a doua lansare seineană a cărților mele. M-a impresionat vizita distinsului deputat, Gabriel Zetea, care, pe lângă aprecierile călduroase despre cultura și susținerea pe care o are ea în orașul nostru, m-a surprins foarte plăcut cu un dar de excepție: o sticlă frumoasă cu horincă din cea mai bună calitate. Cel puțin la fel de prețios a fost și cadoul oferit de îndrăgita noastră primăriță: un tablou cu membrii cenaclului nostru, pe care l-am așezat deja în centrul vitrinei cu cele mai îndrăgite amintiri.

Toți invitații au fost prețioși și mi-au transmis căldura și susținerea lor pentru scrierile mele, la microfon sau când ne-am strâns mâinile. Îmi răsună încă în minte cuvintele emoționante ale doamnei Ioana Kadar, inspector școlar, scriitor, poet și pictor; ale doamnei Betty Kirchmajer, care este și membru USR; ale vecinului și prietenului meu, preot și poet, Gheorghe Pop; ale simpaticei doamne prof. Lola Cosma; ale doamnei prof. Camelia Bogdan și, nu în ultimul rând, ale prietenei și colegei de condei, poeta Maria Filipaș, care mi-a oferit și o floare minunată. Le-am mulțumit tuturor la microfon, o fac și pe această cale, deși simt că prezența lor a valorat mai mult decât recunoștința mea din tot sufletul. Prin ei mi-am încărcat spiritul cu energie și inspirație pentru încă un an, când sper să ne reîntâlnim la o altă lansare, după care să pot zice iarăși cu mâna pe inimă că a fost ”cea mai frumoasă zi din viața mea”.

Nu pot să omit că la reușita zilei a contribuit și câștigarea Cupei Seini la șah, după trei ani în care am dus dorul concursului. Sunt foarte mândru de acest succes, mai ales că am avut parte de competitori tineri, cu mult potențial, veniți din Viile Apei. Îmi place să cred că vom avea șahiști buni și peste câțiva ani, așa cum s-a dovedit și până acum. Le trebuie doar antrenament, perseverență și multă răbdare. Frumoasa cupă și medalia este alături de tabloul pomenit mai sus, în vitrina pe care o am toată ziua înaintea ochilor. Ele reprezintă stimulente care îmi demonstrează că nu sunt singur și merită să muncesc zi de zi pentru a nu-mi dezamăgi seinenii.

 

Spuse cu tupeu

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* – De ce pacienții internați la psihiatrie sunt ținuți separat?
– Ca să nu formeze un guvern…

* Rusia ne-a trecut pe lista țărilor ”neprietenoase”.
Păi, pe lista cu cele prietenoase am rămas fără tezaur.

* Femeia, nervoasă prin casă. Bărbatul stă liniștit la masă.
– Și iar mă contrazici?, zise femeia
– Dar n-am zis niciun cuvânt!
– N-ai zis, dar asculți agresiv!!!

* – Mamă, mă lași să-mi fac un tatuaj?
– Nici să-ți treacă prin cap…
– Da’ și tu ai pe picioare…
– Alea-s varice, tâmpitule…

* – Să trăiți, domnule doctor, mi-ați zis că dacă îi legați trompele uterine lu’ nevastă-mea, nu mai avem copii.
– Așa este, de ce? Ce s-a întâmplat?
– Păi după operație ne-am dus acasă și copiii erau acolo. Să ne dați banii înapoi!

* – Mie îmi face rău beutura! Mi se umflă sub ochi după ce beau!
– De la ficat?
– Nu! De la făcăleț!

* Un politician care își renova casa s-a aruncat pe geam când muncitorii au sunat la ușă să-i spună că a venit parchetul.

* – Monica, treci la tablă și explică; Ce lungime are penisul?
– 30 cm, doamna profesoară.
– Tu ești proastă ori ai avut noroc!

* ”Iubi, răspundemi! Te iubesc, nu pot trăi fără tine! Zimi ceva, pui frumos, te implor! Ești veața mea, aierul meu, rinichi mei, oci mei din cap! Âmi pare rău pentru tot, am fost un andicapat mental! Ântoarcete ânapoi, vrăghiuță dulce! Pernili e pline de lăcrimi care curge PIC-PIC ca un duș stricat, iar ocii mie iji de atâta amar de bocet! Pliz căm bec, mon amurg!”

* E o perioadă tristă pentru amante.
Au început concediile în familie.

* – Mamaie, ai încercat vreodată 69?
– Doar 53, maică, satu’ nostru e mic.

* Ieși și tu la întâlnire cu o fată. Dimineața, când te trezești lângă ea, arată de zici că-i Cătălin Moroșanu. Măriți prețul la machiaje la 500 de lei, vă rog frumos!

* Astăzi, la terasă, am văzut o femeie ce dirija o altă femeie care parca cu spatele. Au fost cele mai frumoase zece beri din ultimii ani…

* – Ai grijă, ăla vrea doar să se culce cu tine.
– Ce m-am speriat, credeam că vrea să-i fac sarmale.

* Nimic nu e mai puternic decât dragostea.
Bine, în afară de pânza de păianjen pe care se legănau elefanții. Aia chiar era puternică!

* Am vrut să mă rad în zona intimă și am folosit, pe post de oglindă, camera selfie de la telefon. Totul a decurs perfect, până ce au început să vină primele like-uri.

* Cercetătorii elvețieni au descoperit că ciocolata îmbunătățește starea de spirit…
Ei, probabil, nu au încercat țuica noastră!

* Am scris o poezie despre trezitul de dimineață:
Nu, nu, nu
Nu, nu!
Nu, nu, nu, nu
Nu!

* Soția, după un incident neplăcut cu soțul, îi scrie unui avocat pentru a-i cere un sfat.
”Mult stimate domnule avocat! Acesta este cazul meu:
Dimineață la 8:30h am plecat la serviciu cu mașina, ca de obicei, lăsându-l pe soțul meu în pat, uitându-se la televizor. Am mers circa un kilometru și motorul s-a oprit brusc, fără a mai porni deloc. M-am întors acasă pe jos ca să-i cer ajutor soțului meu. Când intru în dormitor, stupoare, soțul meu în pat cu fiica vecinei. Îmi mărturisește că au această relație de 6 luni. Eu am 35 de ani, soțul 37, iar fata 23. Suntem căsătoriți de 12 ani. Ce pot să fac? Ce proces trebuie să inițiez? Aștept răspunsul dumneavoastră. Mulțumesc! Patricia”
”Stimată doamnă Patricia, când motorul unei mașini se oprește fără motiv poate fi din mai multe cauze. Prima dată verificați dacă nu s-a terminat benzina. Poate filtrul de combustibil să fie înfundat sau injecția electronică să nu mai funcționeze. Dacă niciuna nu rezolvă problema, atunci cu siguranță s-a stricat pompa de benzină. Persoana ideală pentru rezolvarea acestei situații este un mecanic. Dumneavoastră în niciun caz, sub nicio formă nu trebuia să vă întoarceți acasă ca să cereți ajutorul soțului. El nu este mecanic! Așa că asumați-vă greșeala! Sperăm că v-am fost de ajutor.

* Doresc să mă angajez ca șofer.
Menționez că nu am permis.

* Un preot în timpul slujbei:
– Ce poate fi mai rău decât băutura?
O voce puțin cam ”dreasă” din rândul din spate îi răspunde:
– Setea, părinte!

* Vorbesc doi prieteni:
– Ar trebui să ne întâlnim măcar o dată treji.
– Da. Și să ne apucăm de băut.

* Trei lucruri îmi plac la muncă: mersul acasă, concediul și ziua de salariu!

* Nevastă-mea:
– Iubitule, în seara asta vreau să mă duci într-un loc scump.
Așa că ne-am îmbrăcat frumos și am dus-o la benzinărie.

* Se investighează un caz de viol. Anchetatorul:
– Cum s-a întâmplat?
Reclamanta:
– M-a dezbrăcat cu nesimțire și a început să mă violeze…
– Cum?
– Păi eu deasupra și mototolul sub mine…

* Cele care au amant sunt rugate să pună o poză cu el, că mi-a dispărut bărbatul de 2 zile și nu dau de el.

* – Ieșim și noi la o cafea?
– Păi nu ești însurat?
– Ba da, dar vin singur.

* Când alimentați la pompă, scuturați bine pistolul, să nu cumva să rămână ajutorul de la guvern pe furtun. #50 bani!

* ”Sunt căsătorit de vreo 4 ani în Cluj, cu o femeie cu 6 ani mai în vârstă și de fiecare dată când greșesc cu ceva sau nu ne înțelegem, ea îmi fură portofelul, trimite bani fraților ei din Sibiu să vină să mă bată. După ce îmi iau cafteala de la ei, trebuie să le dau iarăși bani de drum, să se întoarcă la Sibiu. Ce ziceți, ar trebui să mă mut la Sibiu și eu cu nevasta? Vreau să ies din situația asta că e tare scump drumul Sibiu-Cluj. Mulțumesc!”

Zilele orașului Seini – 2022

 

Va fi iarăși sărbătoare
în Seiniul nostru care
– la câți creatori e-n stare
să adune – este MARE.

După o întrerupere de doi ani, orășelul nostru e pregătit din nou să-i încânte, pe localnici și invitați deopotrivă, cu manifestări sportive și culturale, într-o atmosferă încărcată de bucurie și voie bună. Subliniez aici două dintre ele, în care voi participa cu entuziasm și mândrie. Este vorba de concursul de șah susținut sâmbăta, ora 10. 00,  la restaurantul ”Chilli”, și lansarea ultimei mele cărți, ”Pe urmele tatălui”, care va avea loc la ora 17.00, în sala RO-UA Seini.

Vă așteptăm cu mult drag să ne fiți alături!

P.S. – Apăsați pe imagine pentru mărire.

Neafectate

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* – Mă, Ioane, auzit-ai că or hi 38 de grade la umbră?
– No, da’ cine te pune să stai la umbră?

* Bărbatul își sună prietenul:
– Chiar acum am venit de la pescuit.
– Și ce ai prins?
– Pe soția cu amantul.

* Sună un tip la internet-provider și spune:
– Am o problemă! Nu pot intra pe internet!
– În ce constă problema?
– Nu am calculator…

* – Iubitule, unde îmi arată câte kilograme am?
– Dă-te jos de pe laptop!

* Înainte, pe afișele cu fețe de bandiți, scria ”căutat”, acum scrie ”votează”.

* Două prietene:
– Soțul meu vorbește-n somn, al tău nu?
– Al meu e mai parșiv, doar zâmbește!

* La câți copii sunt făcuți ”la o cafea”, ar trebui să îi cheme L’AVAZZA, Don Caffe, Jacobs, Espresso, etc.

* Când postez melodii de dragoste, mă întreabă unii prieteni:
– De care femeie ți-e dor?
– Mi-e dor de una nouă!

* – Era ceva ce nu îți plăcea să mănânci când erai mic?
– Da.
– Ce?
– Bătaieeee!

* Un bărbat fără femeie e ca un stejar fără ciocănitoare…

* – Alo, penitenciarul Târgșor?
– Da.
– Cu doamna Udrea, vă rog.
– În ce problemă?
– Să o întreb dacă îl iubește pe tânărul cu care s-a măritat.
– Haideți, domnu’ Traian, e a patra oară când sunați doar în noaptea asta. Nu mai bine vă mutați cu ea și vorbiți cât vreți?

* Înainte, primul lucru dimineața era să dai drumul la găini, nu la net.
Ce viață! 🙂

* – Voi, în Moldova, în fiecare zi beți de dimineață?
– Nu, nu. De exemplu, duminica bem de vineri…

* Femeile se îndrăgostesc de ce aud, iar bărbații de ce văd. De aceea fetele se machiază iar bărbații mint.

* -Tati, vreau o înghețată!
– Și eu… dar maică-ta ne-a dat bani doar pentru două beri.

* De când mi-a recomandat doctorul să beau câte un pahar de vin la prânz, am ajuns la 10 prânzuri pe zi…

* Ardeleanul, după ce o găsât un Mig în livada de meri:
– Doamne-ț’ mulțămesc că n-o picat păstă pruni!

* Furtuna care a măturat Europa cu 255 km/h va ocoli România, fiindcă aici nu sunt drumuri pentru viteza aia.

* Parcă virusul trăia între 7 și 20 de grade. Al naibii cum s-a răzgândit acum, merge și la plajă!

* Popii moldoveni care fac slujbe de ploaie sunt rugați să dea coordonatele exacte, pentru că-i îneacă pe olteni!

* M-a durut sufletul când am văzut că vecina mea își căuta găina, dar eu orezul așa simplu nu pot să-l mănânc…

* M-am trezit de dimineață să merg la Kaufland, pentru cumpărături. Coadă la mezeluri…
În fața mea, o bătrânică cere, cu voce tremurândă:
– 50 de grame de parizel…
Eu, în spatele ei, impresionat:
– Puneți, vă rog, 300 de grame, plătesc eu diferența…
Bătrânica se întoarce și-mi zâmbește:
– Mulțumesc, dar pisica mea nu mănâncă decât proaspăt.

* Socoteala zilei:
Caniculă + Sărăcie = Români pârliți!

* Doamne, cât urăsc bețivanii!
Aseară, prietenii care mă cărau de la crâșmă, m-au scăpat de 3 ori până să mă bage-n casă! Alcooliștii draqu!

* Vă plângeți de 30 grade căldură, dar de țuica la 50 de grade nu suflă unul o vorbă!

* Afiș pe poarta iadului.
”Zodiile gemeni, leu și scorpion nu sunt acceptate. Stresează dracii și îi trag de coadă”.

* Românul scrie ”piscină”, dar pronunță ”pișcină”. Știe el de ce!

* Dezamăgirea îi atunci când mergi la fân și în sticla de bere îi apă.

* Pe așa căldură, începi să înțelegi de ce în Africa femeile poartă doar mărgele!

* – Ai, din întâmplare, o țigară la tine?
– N-am din întâmplare, le-am cumpărat…

* – Unde ți-e soția?
– Topește slănină!
– Ați tăiat porcul?
– Nu! Face plajă!!!

* Am pus paracetamol prin toată casa, acum aștept să scadă temperatura.

* La un spital de nebuni, un reporter întreabă un nebun:
– Vă place aici?
– Da, foarte mult! Cel mai mult îmi place să-l ajut pe doctor.
– Foarte frumos. Și cum îl ajuți?!
– Doctorul aleargă asistentele iar eu le pun piedică.

* – M-am angajat ca electrician la biserică.
– Foarte tare! Și ce faci acolo?
– Aprind și sting lumânări.

* No… Până la urmă, capra ce este???
Animal, poziție sau tradiție??? Lămuriți-mă și pe mine.

* Nu mai scumpiți benzina, că eu nu fac școala de șoferi să merg tot pe jos.

* Cică toți proștii au noroc în dragoste…
Uite-așa mi-am dat seama că-s deștept!

* Ardelenii contestă codul portocaliu de caniculă.
Tot ce-i sub 40 de grade intră la categoria ”răcoritoare”.

* Amantă – Cascadoare profesionistă care înlocuiește soția în scenele de sex sălbatic…

* Un tip îl întreabă pe Dumnezeu:
– Doamne, de ce toate fetele sunt drăguțe, dulci, grațioase, iar femeile sunt nasoale și sâcâitoare?
Domnul îi răspunde:
– Pentru că pe fete le creez eu, iar femeile le faceți voi!

* – Vii weekend-ul viitor la mare?
– Nu pot, trebuie să merg la o nuntă, chiar dacă nu am chef.
– Hai, fată, poate pleci mai devreme.
– Ok, arunc buchetul și vin.

* Bunicu’ mereu ne spunea:
– Să nu te-ncrezi în curentul electric… că-i curvă… Plătești, plătești, dar n-ai voie să pui mâna!

* – Vreau să te cer de nevastă cu inelu’ bunicii.
– Și atunci ce căutăm în cimitir?
– Dă-mi lopata și taci.

* Ăla care ai fost la nevastă-mea aseară, vezi că dimineață când ai plecat, ai luat geaca mea din greșeală. Adu-mi dreacu actele și cheile, să pot merge la serviciu.

* – Nu știu dacă băutura singură poate ucide, dar combinată cu tutun și femei o face cu siguranță!
– De unde știi?
– Îl știi pe Vasile?
– Da, ce-i cu el?
– Aseară, când stăteam cu el și cu 2 fete într-un bar și eram deja la a opta bere și al treilea pachet de țigări, a intrat nevastă-sa și l-a împușcat!

* M-a întrebat nevastă-mea ce vreau de ziua mea.
– O pușcă!
– Nu pușcă, altceva.
– Dar eu vreau pușcă!
– Nu primești nicio pușcă! Cine-i șeful în casa asta?
– Tu, dar dacă aș avea o pușcă…

* – Puișor, de ce ai venit așa târziu acasă?
– M-a oprit doamna învățătoare pentru că n-am vrut să denunț pe cineva.
– Bravo, fiule! Ai făcut un gest lăudabil, dar despre cine era vorba?
– Doamna voia să știe cine l-a omorât pe Mihai Viteazul!

* Bulă stătea cocoțat într-un cireș din livadă. Vine paznicul și-l întreabă:
– Bă, ce cauți acolo?
– Mănânc mere!
– Care mere, mă, că ăsta-i cireș!
– Mi-am adus de acasă.

– Mă, nesimțitule, de ce n-ai venit azi-noapte acasă?!
– Nu mi-a fost somn…

Semințe și speranțe

Am semănat morcovi și mi-a răsărit pătrunjel,
Am răsădit roșii roșii și mi-au ieșit roșii galbene,
Am plantat un puiet de cireș care s-a dovedit a fi vișin;
Mi s-a spus că nu mă pricep la grădinărit
Sau precupeața m-a înșelat la piață,
Dar cred că mai degrabă sunt ghinionist,
Judecând după alte roade dezamăgitoare:
Am semănat iubire și am cules milă,
Am răsădit prietenie și am fost răsplătit cu invidie,
Am ales să îngrijesc un copil cu suflet de înger,
Iar la maturitate m-a răsplătit cu venin,
Noroc că am beneficiat de imunitate dobândită,
Iar optimismul s-a lipit strașnic de mine.
Voi continua să semăn și pe timp de furtună,
Sperând mereu să culeg vremuri frumoase.

Benefice

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Ion strigă din fundul curții:
– Mărieee! Mărieee. Pune și tu de-o mămăligă!
– N-am mălai!
– Fă-o așa!

* Viața e destul de ciudată… într-o zi ești fericit, a doua zi e luni!

* Un pacient, în spital: operație pe creier.
După 4 ore în operație, ușa sălii se deschide încet, iar doctorul iese cu pași mici și nesiguri. Se mișca parcă în reluare, cu ochii pierduți, privind faianța verde, ce se întindea dizgrațios pe peretele din fața lui.
”Doamne, Dumnezeule, Doamne!!!”
Se reazemă de perete, scotocindu-se în buzunare după o țigară, pe care o aprinde cu mâna tremurândă, așezându-se pe o bancă pe holul de lângă sala de operație.
Asistenta scapă un țipăt când îl vede.
– Domnule doctor, ce-ați pățit?
Doctorul o privește neîncrezător, parcă neștiind cine este.
– În viața mea… nu credeam să văd așa ceva… Am deschis craniul… era gol, nimic, nici urmă de creier, nimic! Mă înțelegi? NIMIC! O singură ață lega tâmpla stângă de cea dreaptă. Am stat 4 ore încercând să ne dăm seama ce face ața aceea. Degeaba. După 4 ore am decis să o tăiem.
– Domnule doctor, și ce s-a întâmplat?
Doctorul o privi pierdut.
– I-au căzut urechile.

* Când vezi că un salam din supermarket conține emulgatori, coloranți artificiali, soia și nitrați, te gândești că-i mai sănătos să mănânci un săpun care conține miere, ulei de cocos și semințe de fructe.

* Știți care e punctul comun între mașina electrică și diaree?
Cu niciuna din ele nu ești sigur că mai ajungi acasă…

* Dacă de dimineață ai o zi proastă, cântă!
Lasă, nu-ți fie rușine! Să sufere și alții!

* Mă apropii de vârsta la care lumea crede că-mi fac selfie, în timp ce eu de fapt mă chinui să citesc un SMS.

* Brelocul este invenția care te ajută să pierzi toate cheile deodată.

* Hai să ne jucăm ceva:
Voi îmi puneți bani în cont, iar eu ghicesc cine a fost. 😀

* Când cineva îmi spune: ”Ahh ce ți-aș face!”, mereu mă gândesc la niște pulpe cu usturoi.

* Soția și soțul:
– Nelule, Gicu și-a lua-o pe soacră-sa la el și o duc foarte bine împreună. Ce-ar fi ca și mama…
– N-am nimic împotrivă! Vezi dacă o primește și pe ea!

* În fiecare seară, după vizionarea știrilor, îmi pun un film de groază pentru a mă calma.

* – Mama, cum se face că eu m-am născut fix la nouă luni după ziua lu’ tata?
– Am uitat să-i cumpăr cadou!

* – Vecine, când te însori, măi, și tu?
– Nu pot, vecine, mi-e gândul numai la nevastă-ta…
– Te-ai îndrăgostit de ea?
– Nuuuuuuu!!! Mi-e frică să nu nimeresc una ca ea!

* El: – Bună! Știi, eu am două bilete la cinema.
Ea: – Ce mișto! Te poți duce de două ori.

* Un băiat, cu ultimul model de Lamborghini, este oprit de poliția rutieră. Bineînțeles că acesta se folosește de tupeul specific și începe conversația pe un ton amenințător:
– Ce faci, frate? Pe mine te-ai găsit să mă oprești? Tu știi cine e taică-meu?!
Polițistul, în timp ce completează procesul verbal:
– De ce? Maică-ta nu ți-a spus?!

* – Mă Ioane, ce-i stabilitatea?
– E atunci când te naști prost și mori tăt prost!

* – Tată, dacă tu ești țigan și mama evreică, eu ce sunt?
– Da’ de ce întrebi?
– Gigel are bicicletă nouă, ce să fac? O fur sau negociez…?

* Cu buletinul faci doar lucruri pe care le regreți ulterior:
– iei credit
– te căsătorești
– votezi

* Recomandare pentru politicienii de astăzi: ”Care ați terminat facultatea, faceți și liceul! O să vă prindă bine!” (Vadim Tudor)

* În Mamaia e mai ieftin să comanzi o ciorbă prin Glovo din Bulgaria!

* – Nevastă, ciorba asta-i de ieri?
– Da, și dacă nu mănânci, va fi și cea de mâine!

* Atât de cald îi afară încât și umbrei mele i-am dat o halbă de bere rece!

* Am 24 de ore la dispoziție să mă căsătoresc, să accept un nou loc de muncă și să mă pregătesc pentru o călătorie, naiba știe unde. O clipă nu mă mai slăbește nenorocitul ăsta de horoscop!

* Am auzit că pe doamnele trecute de 40 de ani nici soarele nu le mai arde!

* Logica popoarelor privind canicula
Logica neamțului: dacă astăzi e caniculă și mâine va fi aceeași caniculă, trebuie să investim într-un aparat de aer condiționat care să ne permită să muncim mai eficient.
Logica grecului: dacă astăzi e caniculă și mâine va fi caniculă trebuie să mergem în vizită la careva care are acasă aer condiționat și stăm măcar o săptămână acolo.
Logica francezului: dacă astăzi e caniculă și mâine e aceeași caniculă, înseamnă că de fapt astăzi este mâine???
Logica americanului: dacă astăzi e caniculă și mâine e caniculă, ne vedem nevoiți să intervenim cu armata și s-o stârpim.
Logica chinezului: dacă azi e caniculă și mâine va fi tot caniculă, am face bine s-o exportăm!
Logica românului: Te fac o bere? Cică azi și mâine o să fie caniculă.

* – Tu cum îți ții banii? În euro sau în dolari?
– La câți am eu… îi țin în minte!

* Într-un compartiment de tren călătoreau o babă și un tânăr. Tânărul mesteca gumă. Se uită baba la el, se tot uită și la un moment dat îi zice:
– Degeaba vorbești maică cu mine, eu sunt surdă.

* Ioane, ai auzit că pe Vasile l-a părăsit nevasta și l-a lăsat fără niciun leu?
– Apăi, măi Gheo, să zică mulțam, că și a mea m-a lăsat fără niciun leu, dar îi aici cu mine.

* – Aoleoo, mi-a căzut netu’!
– Stai liniștit, o să-ți cadă și brutu’…