Amărăciune

Imagini pentru poze cu dragneaImagini pentru poze cu ministrul educației

 

Imagini pentru poze cu ministrul justiției

Când mă uit la țara noastră

Și la cei ce o conduc,

Plâng de inimă albastră

Și-mi vine să mă tot duc.

Advertisements

Copilul mării (6): Dor de mare

Doamna Melinda venise la spital pregătită cu haine pe măsura lui Marin, însă, înainte de a da ochii cu acesta, fu poftită în biroul medicului Antonescu. Se vedea după figura gravă a specialistului că lucrurile nu stăteau deloc bine.

– Doamnă, trebuie să vă spun că nu am mai văzut așa ceva, deși am o experiență de aproape patru decenii. Dar vă rog să luați loc, o invită bătrânul.

– Nu înțeleg, e chiar atât de bolnav?, răspunse aceasta, așezându-se pe scaunul arătat.

Doctorul își ocupă și el scaunul din spatele biroului, deschizând un dosar și căutând anumite date.

– Am repetat de două ori analizele și tot nu pot să înțeleg. Băiatul ăsta e total ieșit din tiparele obișnuite ale oamenilor! În primul rând, sângele nu se potrivește cu nicio grupă. Apoi, pulsul și tensiunea sunt foarte scăzute, de parcă ar fi foarte anemic. Doar că această stare nu pare să-i pericliteze sănătatea, corpul și organele lui interne arătând că funcționează perfect, cel puțin până acum.

– Foarte bine, se bucură doamna. Înseamnă că-i sănătos și pot să-l iau.

– Chiar nu mă înțelegeți. Copilul e un mister, și până nu-l descifrăm, nu poate fi externat. Deja am făcut o informare către București, iar după-amiază vin mai mulți invitați pentru a-l examina. Poate că, în zilele viitoare, va fi mutat în Capitală.

– Știam eu că-i ceva în neregulă cu el, oftă Melinda înciudată.

– Ați făcut bine că l-ați adus la noi, dar ar fi minunat dacă i-am găsi părinții sau măcar o rudenie. Cine știe, poate sunt infectați și ei.

– Azi am publicat un anunț, cu poza lui, într-un cotidian din Constanța, dar teamă mi-e că-i un copil al străzii, abandonat de multă vreme.

– Și totuși, ar avea nevoie de cineva drag alături, sau măcar un cunoscut cu care să dialogheze. De când a venit la noi, nu a mâncat nimic și nici măcar o picătură de apă nu a băut. Singurele cuvinte care le rostește sunt: „Mi-e tare sete de mare!” plus câteva nume pe care acum nu mi le amintesc. În ritmul acesta, starea sănătății se poate schimba în rău. Pielea i se usucă în mod ciudat și se desprinde în straturi, în timp ce el stă ore în șir în fața ferestrei, călătorind cu privirea dincolo de orizont și inspirând adânc orice boare care vine dinspre țărm. Mă tem că va trebui să apelez la perfuzii, dar există riscul să le respingă și să-și piardă cunoștința. Nu-i cunoaștem corpul, nu-i știm istoria bolilor și nici obiceiurile alimentare, astfel că nu excludem nicio surpriză.

– Ar fi o fetiță…, gândi cu glas tare Melinda.

– Ce fetiță? Se cunosc?, se interesă medicul.

– Fata polițistului care mi-a încredințat băiatul. Una… Lavi, parcă.

– Lavi!? E unul din numele auzite din gura copilului. Ar fi bine s-o aduceți chiar azi.

Cu asta, doctorul Antonescu se ridică mai energic ca până acum, sugerându-i astfel invitatei să facă la fel. Nici doamna Matilda nu avea timp de pierdut și, după un apel telefonic, se prezentă acasă la familia Laviniei. Fata nu știa nimic de tragedia prietenului ei, iar după vestea că-i internat în spital, nimeni n-ar fi putut-o opri să-l viziteze.

Așa cum era de așteptat, pe Marin l-au găsit în fața ferestrei deschise, cu mâinile sprijinite de gratiile răcoroase, cu ochii închiși a visare și cu nasul fremătând în căutarea brizei marine. Medicul Antonescu, mama fetei și Melinda au rămas precaute la intrare, în timp ce Lavi se strecură în spatele băiatului și îi șopti la ureche:

– Ce faci, finule?

Finul nu s-a întors imediat, ci a zâmbit fără să deschidă ochii, de parcă trăia un vis frumos. Apoi, tot în șoaptă, a murmurat:

– Lavi? Unde ești?

– În spatele tău, Marinică!, a izbucnit zgomotos fata.

Atunci și-a dat seama băiatul că nu visează. S-a întors, dar zâmbetul îi dispăru imediat.

– Te-au închis și pe tine?, întrebă el întristat.

– Nuuu! Am venit să te văd. Nu știam unde ai dispărut în timpul concursului. Tati mi-a spus că ai plecat acasă, iar eu am crezut că te-a supărat ceva.

Marinică o privi atent, apoi le examină pe cele două femei, după care o privi din nou și murmură:

– Mi-e tare sete…

– Ia uite aici, îi ridică fata paharul de pe noptieră.

– Mi-e sete de mare, rosti din nou băiatul. Uite…, și își ridică mâneca pijamalei largi pentru a-și arăta fâșiile de piele uscată ce se desprindeau de pe mâini.

Lavi își aminti ce piele moale și frumoasă avea Marinică pe plajă, și se cutremură. Oare ce îi lipsea atât de tare prietenului său încât i se usca trupul și i se stingea sufletul? Cum de nu putea bea apă, deși îi era atât de sete? Nu îi plăcea apa aceea? O gustă și ea, dar i se păru în regulă. Poate el are alte gusturi, dar de care? Doar n-o fi vrut să bea apă de mare? Ar fi culmea! Nimeni nu bea apă de mare, în afară de viețuitoarele marine. Dar nu a spus el că trăiește în mare? De ce nu l-ar crede? Măcar să încerce.

Imagini pentru poze cu pahare cu apă sărată

– Este undeva apă de mare, în spitalul ăsta?, se adresă ea medicului.

– Avem, la parter, pentru tratamente, răspunse acesta, uimit de întrebare.

Confort… umoristic

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Un englez de familie bună este întrebat care e diferența dintre Anglia, Irlanda și Scoția.
– Dacă în Anglia o persoană este invitată la ceai și cere mai mult zahăr, va primi de la stăpâna casei o bucățică foarte mică. În Irlanda, stăpâna casei îi va întinde zaharnița și o va ruga să se servească. Dacă în Scoția ar fi formulată o astfel de dorință, stăpâna casei îi va spune încetișor: „Nu ați amestecat destul ceaiul…”

Imagine similară

* – Prietena mea a luat în greutate. Ce să fac?
– Fă-o să meargă cât mai mult. Dacă va face câte 5 km pe zi, într-o săptămână va fi la 35 km depărtare de tine!

* O tipă la dentist. Sună telefonul ei, nu răspunde nimeni. În 5 minute sună mobilul din nou, iarăși nu răspunde nimeni. Începe să sune a treia oară, doctorul enervat răspunde:
– Alo? Cine este?
– Sunt soțul doamnei, și tu cine ești? Unde e nevasta mea? Dă-mi-o la telefon!
– Scuze, ea nu poate vorbi acum, așteaptă 5 minute, ea scuipă și te sună înapoi, ok?

* O tânără căsătorită de curând se plânge mamei sale la telefon:
– Nu-l mai suport deloc… E tot timpul așa de prost dispus încât am devenit și eu teribil de nervoasă. Am și slăbit foarte tare din cauza asta.
– De ce nu-l părăsești atunci?, întreabă mama.
– Așa voi face, dar mai întâi aștept să ajung la 50 de kg.

* Doi români, soția cu soțul, călătoresc în SUA și se cazează într-un motel de pe autostrada 66.
La un moment dat, soția vede un șoarece în cameră, se sperie, urlă și îi zice soțului:
– Sună repede la recepție, că tu știi câteva cuvinte în engleză, și zi-le că la noi în cameră este un șoarece!
Soțul: – …hello…
Recepția: – Hello! May I help you, please?
Soțul: – Do… ăăăă, do you knouw Tom & Jerry?
Recepția: … well… yes… of course, Mister. Why, please?!
– Jerry is here!

* Când văd o femeie bogată și cu nasul pe sus prin supermarket, îmi place să mă prefac că am nevoie de ceva, mă duc la ea și o întreb: „- Mă scuzați, lucrați aici?”… doar așa, să își revină din figuri…

* Sunt băieți pe lumea asta care nu se uită la picioarele, fundul, sânii, frumusețea sau banii unei femei, ei se uită la inima ei. Respect pentru studenții de la medicină!

* Un maniac intră într-un magazin și strigă:
– Imediat voi viola pe cineva…
Privește spre vânzătoare și întreabă:
– Cum te cheamă, femeie?
– Maria.
– Și pe maică-mea o cheamă Maria. Deci, pe tine nu te violez. Pe tine, frumosule, cum te cheamă?
– Marius… dar prietenii îmi spun Maria!

* Ștefan cel Mare convoacă boierii la o ședință.
– Boieri dumneavoastră, trebuie să trecem la economii severe, cheltuim prea mult cu ascuțitul săbiilor, de-amu propun să-i tăiem pe turci în trei, să nu-i mai tăiem în patru.
– Da-di și să fașim economii, Măria-Ta?
– Din cauza datoriilor externe!
Peste vreo lună, iar ședință, turcii să fie tăiați numai în două, pentru economie la ascuțitul săbiilor.
– Da-di și, Măria-Ta?
– V-am spus. Din prișina datoriilor externe!
Altă ședință, turcii să fie de-amu numai înțepați puțin, sabia să fie trasă ușurel…
– Da’ și-s datoriile aiestea externe, Măria-Ta?
– Apoi, boieri dumneavoastră, datoriile externe nu sunt ale mele, nu sunt ale noastre, ci ale urmașilor urmașilor noștri, în veacul veacurilor!

* Bulă cu niște prieteni erau în metrou. O femeie în vârstă se apropie de Bulă și îi spune:
– Măi băiete, pe tine nu te-au învățat la școală să dai locul unei femei mai în vârstă?
– Te dor picioarele, mamaie?
– Da!
– Matale, când erai tânără, dădeai locul unor persoane în vârstă?
– Sigur că da!
– Ei, vezi? D-aia te dor picioarele!

* Nora o sună pe soacră:
– Poți să-mi spui cine schimbă copilul dacă face pe el?
Soacra:
– Desigur că totdeauna mamă-sa, draga mea.
Nora:
– OK. Poți să vii pe la noi? Fiul tău iarăși s-a îmbătat și a făcut pe el!

Mai în glumă, mai în serios

+ BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* La ora de engleză, copiii au de scris o compunere despre petrecerea timpului liber. Alinuța își întreabă colega de bancă:
– Oare cum se spune în engleză „shopping”?

* – Ce inseamnă parazit?,  intreabă profesorul.
– …
– Poti sa-mi raspunzi cu cuvintele tale, îl încurajează profesorul.
– Ceva ce stă pe spatele altuia, răspunde elevul.
– Foarte bine! Poți să-mi dai un exemplu?
– Rucsacul.

* Părerea ardeleanului: „Am fi ajuns departe cu știința dacă particulele astea elementare nu se mișcau atât de repede.  E foarte clar că nu viteza-i o soluție! Până și secolul vitezei a trecut! Era normal că ceea ce-i cu viteză nu putea să țină!“.

*Dacă ați scăpat telefonul în apă, puneți-l în orez. În timpul nopții, orezul va atrage chinezii, care se vor ocupa de reparația telefonului.

* – Dansați?
– Da!
– Slavă Domnului! Credeam că v-ați electrocutat.

Imaginează-ți similara

* Codul Rutier pentru bucureșteni:
Art. 1. În orice intersectie, prioritate are tramvaiul, taxiul și bâta de baseball.
Artă. 2. „Cine ți-a dat fă, carnetu ‘?“ Sunt de prioritare față de «Huo, bouli, mânca-mi-ai chiuloțî!»
Art. 3. Se interzice parcarea pe pista de bicicliști pe drumurile unde există zonă de parcare pe linia de tramvai.
Artă. 4. Pietonii vor fi obligați să traverseze locurile marcate corespunzător doar după ce au semnat o declarație pe propria răspundere.
Artă. 5. S-a introdus  plata prin creditul băncilor pentru amenzile pietonale. Se acordă doar cu buletinul și „Dovada de circulatie“.
Artă. 6. Se pedepsește utilizarea degetului mijlociu neomologat de RAR.
Artă. 7. Interpreții  manelelor, care se la grăbesc la concerte,  primesc facilitatea de a achita pe loc amenzile, prin lipirea banconotelor pe fruntea agentului constatator.
Artă. 8. În cazul conducerii unui autovehicul pe contrasens se va lua măsura escortării la sediul Guvernului sau unde are treabă ministrul respectiv.
Artă. 9. La orele prânzului, eliberați carosabilul dacă trece o ambulanță cu semnalele acustice și luminoase pornite, să nu se răcească șaormele pentru asistentele care le-au au comandat.
Artă. 10. Evitați să purtați iconițe cu Sfânta Parascheva  agățate de oglinda retrovizoare. Dupa cum știti, la volan, femeile sunt un dezastru.
Artă. 11. Nu circulați prin Ferentari , fără permis de port armă.
Artă. 12. Dacă circulați cu căruță, puneți semnul de începător pe mânzul din spate.

* La o discutie între prietene:
– Stiti, cand m-a trântit Ionică pentru prima data pe spate si m-a dezbrăcat, am fost atat de surprinsă încât … aproape … cât pe ce … aproape…
– Ce aproape?
– Aproape începusem sa ma opun.

* In Gara de Nord, o blondă se prezintă la Informații și întreabă:
– Nu vă suparati, pot sa vă pun o intrebare?
– Desigur, doar de aceea suntem ghiseu de informații.
–  Ei bine, cum îmi stă rochia?

* Un autobuz aglomerat. El o priveste… si ea il priveste…
El îi zâmbeste … si ea îi zâmbește …
El: – Ce zici … La prima?
Ea coboară la prima …
El se-așează pe locul rămas liber.

* Intr-o AGENTIE Matrimoniala:
– Si ce dacă are atâtea condamnări? În schimb, nu are niciun credit ipotecar!

* – Ce ai, bunicule?
– Ma doare, puiul meu, un picior. Iar se schimbă vremea…
– Mai bine te-ar durea amândoua picioarele, bunicule, ca să se schimbe vremurile.

* Discutie într-o farmacie:
– Dați-mi o loțiune pentru creșterea părului.
– O sticlă mare sau una mică?
– Una mică, că nu-mi place sa port plete.

* – Fiica dumneavoastră, zice doctorul, suferă de nevroză. I-aș recomanda distracție.
– De ce gen?
– De genul masculin!

* Conversație între doi angajați stresați:
– Nu știi unde mi-e creionul?
– Ba da, dupa ureche.
– Omule, nu-mi complica viața. Dupa care ureche?

* – Increderea este totul într-o relatie fericita, spuse sotul către soție. Uite, am sa-ti spun un secret:
Acum un an, când ne-am certat și nu ne-am vorbit un timp, am consultat un  psihiatru…
– Am sa-ți spun și eu ceva, iubitule, spuse sotia. Uite, si eu m-am vazut în secret … cu instalatorul … si cu poștașul …

* Care e deosebirea între bărbat și femeie?
Bărbatul aude pe o ureche, iar pe cealaltă îi iese totul. Femeia aude cu ambele urechi și îi iese totul pe gură.

Banii (XVII): Care pe care

– Parcă voiai să-mi arăți că ești un gentlemen, spre deosebire de mine, dar nu mi-ai dat ocazia să-mi aleg băutura, se văzu Liviu nevoit să încerce această abordare, doar-doar o să iasă ceva.

– Ți-am oferit cel mai bun whisky, ce ai putea dori mai bun?, se miră Virgil.

– Nu obișnuiesc să beau tării după ce mănânc, dar un vin bun mi-ar face digestia mai ușoară. Desigur, dacă ai ceva de calitate.

– De calitate?! Am cele mai bune vinuri din țară și printre cele mai alese din lume!, se agită omul cu revolverul. Uite-l pe acesta: un vin primit de la Guvernatorul Băncii Naționale, fost prim-ministru. E dintr-o recoltă foarte bună și are un gust sublim. Ia desfă tu sticla, că eu trebuie să țin jucăria asta în mână. Poftim tirbușonul… pahar… și să-mi spui ce părere ai.

Oaspetele luă toate lucrurile puse la îndemână și le aduse pe masa de sticlă. Introduse tirbușonul și scoase încet dopul, în timp ce cu coada ochilor căuta mereu posibilul rost al fiecărui obiect din jur și combinațiile la care puteau duce. Își turnă apoi în paharul pântecos, respectând toate regulile unei degustări.

– Eeei…?, Sunt sigur că n-ai băut în viața ta o asemenea licoare, rosti Virgil cu emfază.

Răspunsul nu mai apucă să vină, fiindcă la ușă apăru unul dintre gealații chemați de gazdă.

– Gicule, condu-l pe domnul la subsol. Vin și eu imediat, însoțit de Rodica, firește, zise el încrucișându-și brațele și izbucnind în râs.

Răbdarea lui Liviu ajunsese la limită. Nu putea permite ca iubita să-i fie batjocorită de acea lepădătură, iar pentru asta trebuia să se dezlănțuie cu orice risc. Matahala se apropie și-l luă de mână ca pe un copil, doar că el nu avea intenția să fie cuminte. Se răsuci fulgerător pe lângă trupul lui și ajunse în spate, cu mâna stângă strânsă în jurul gâtului, iar cu cea dreptă ținând tirbușonul în dreptul ochiului.

– Ți-aș recomanda să nu te miști, dacă nu vrei să-ți intre această spirală până în creier, se răsti el cu toată hotărârea unui om disperat.

– Nu fi prost, băiete!, strigă de după bar Virgil, căutând să ochească ce se vedea de după trupul ce ținea loc de scut. Dacă trag în Gicu, nu-l mai poți ține și rămâi expus. Mai bine ieși și îți promit că te las în viață.

– Nici nu mă gândesc. Eu propun să-mi dai arma și apoi să discutăm. E tot o promisiune.

– Ok, văd că mă obligi să-mi pătez casa cu sânge.

– Vă rog, nu trageți, domnule Virgil!, se tângui Gicu.

Dar glonțul porni și-i intră în umărul drept, chiar lângă mâna tânărului care-l ținea.

Aoleau, m-ați nimerit pe mine!, zbieră namila.

– Ce să fac, dacă te-ai mișcat?

Altă încercare, de data asta în piciorul de pe aceeași parte. Alt strigăt de durere și vaiete prelungite.

– La naiba! Lasă-te jos, până nu te ciuruiesc, măi Gicule.

– Nu pot, că intru cu ochiu-n tirbușon. Vă rooog, domnu’ Virgil!

În vânzoleala dintre cei doi înlănțuiți, atinseră vaza chinezească, care se dezechilibră și căzu, spărgându-se.

– Asta-i prea de tot!, răcni nervos Virgil. Ai să mi-o plătești pe loc, imbecilule!, și trase patru focuri consecutive.

Trei îl nimeriră pe Gicu, care se prăbuși inconștient, iar al patrulea pătrunse în antebrațul stâng al lui Liviu. Dar acesta n-avea timp să simtă durerea, căci fiecare secundă putea fi decisivă. Apucă rapid sticla cu vin de pe masă și o aruncă în vitrina cu trofee. În timp ce Virgil se convingea că nu mai are gloanțe, se repezi la bâta de baseball și o luă în posesie, cu toată dragostea. Dar și adversarul găsi imediat o sabie, tot din aceeași vitrină. A urmat o luptă crâncenă, în care fiecare se ferea și căuta lovitura de grație, doar că o bună bucată de timp au nimerit și distrus cea mai mare parte din obiectele de lux. Iar gazda suspina la fiecare pierdere, de parcă el ar fi fost atins. Când aproape totul din jur era făcut praf, puterile și judecata le scăzuse și lor, iar multe lovituri erau haotice. Pe lângă plaga împușcată, Liviu avea și câteva tăieturi de sabie, sângerând din belșug. Virgil simțea că victoria e aproape și rânjea după fiecare atac parat de bâta adversarului. Până când, la ultimul, sabia a cedat, rupându-se în două. Uluirea lui a fost atât de mare, încât a uitat că trebuie să se apere. Lovitura de bâtă a venit ca un trăsnet neiertător, chiar în tâmplă, care a cedat precum coaja unui ou scăpat pe podea. Creierul amestecat cu sânge s-a împrăștiat pe perete și peste cioburile risipite în jur. Liviu n-avea cum să se îngrozească de scenă. Își pusese ultimele puteri în lovitura de grație, iar acum se prăbuși, aproape leșinat, alături de cadavrul gazdei.

Imagini pentru poze cu bâtă de baseball

Așa l-a găsit Rodica, după câteva minute. Atunci a sunat după Ambulanță și Poliție, care l-au cules și pe Toni din apropiere. Firește că dacă cel de-al doilea bodyguard n-ar fi întârziat, altfel s-ar fi sfârșit această confruntare.

 

Banii (XVI): Cu cărțile pe față

– Ia te uite, vine muntele la Mahomed!, cu această expresie l-a întâmpinat Virgil pe Liviu, când acesta a apărut în somptuosul lui apartament. Intră și ia loc unde te simți mai bine. Eu te primesc cu brațele deschise și te servesc cu ce băutură vrei, spre deosebire tine, care m-ai lăsat pe sec la ultima noastră întâlnire. Doar palincă d-aia puturoasă nu am în bar, dar dacă știam că mă vei căuta, făceam rost.

– Mulțumesc, dar nu trebuie să te deranjezi, îi răspunse vizitatorul rotindu-și privirea în jur și arătând impresionat de ce vede. Știi foarte bine de ce sunt aici, și n-are rost să faci pe amabilul.

– Chiar așa, ai venit să mă chemi la nuntă? Am aflat că tocmai ai scăpat de o înmormântare, rânji gazda în timp ce turna ceva băutură în două pahare. Apoi întinse unul dintre ele musafirului, însă, după câteva secunde de așteptare, îl puse înapoi pe barul din colțul apartamentului.

Imagine similară

– Vreau să rezolvăm o dată pentru totdeauna conflictul dintre noi. Fără amenințări, mai mult sau mai puțin voalate, fără otrăvuri, fără vicleșuguri… Dacă ești bărbat, comportă-te ca atare și atacă-mă direct, nu angaja mercenari să-ți facă treaba murdară, îi spuse Liviu, cu exaltare în voce.

– Insinuezi că aș avea vreo legătură cu otrăvirea ta? Ai dovezi în acest sens sau mergi pe presupuneri?

– Nu o să-ți spun acum și aici ce dovezi există. Corect ar fi să ne confruntăm mâine la Tribunal, pentru a lăsa Justiția să judece. Ori să găsim o cale mai rapidă. M-am săturat să mă tot uit peste umăr sau să-mi fac griji pentru ceilalți din jurul meu.

– ”O cale mai rapidă”… îmi place cum sună! Știi bine că n-ai să mă vezi niciodată în fața instanței, deci te bazezi pe o rezolvare între noi doi, nu-i așa? Ai avut chiar curajul să pătrunzi și să mă provoci pe terenul meu. Rodica știe că ești aici sau ai venit de capul tău? Bănuiesc că nu te-ar fi lăsat, după cât e de grijulie. Și cum ai vrea să rezolvăm acest conflict? Să ne batem până unul nu se mai ridică? Îmi pare rău, dar nu vreau să distrugem interiorul atât de frumos al locuinței; numai vaza aceea chinezească m-a costat cât mașinuța prietenei tale. Poate vrei să ne duelăm…

Spunând asta, Virgil se duse după barul încărcat cu sticle și deschise un sertar. De acolo ridică fin o frumusețe de revolver strălucitor, pe care îl mângâie ca pe un animal de casă. Cu aceeași plăcere îi înfiletă calm un amortizor și îl îndreptă spre oaspete.

Liviu tresări ușor, dar căută rapid resurse de calmare. Doar n-o să-l împuște pe covorul acela scump, ci mai degrabă era un alt mod de a băga frica în el. Totuși, ar fi mai bine să se așeze pe un scaun, tocmai pentru a dovedi că nu-i e teamă.

– Aș putea să scap de tine într-o secundă, dar vreau să-ți demonstrez că n-am nevoie de armă. O să te nenorocesc cu mâna mea, după care vei dispărea ca și cum n-ai existat. Deja m-ai călcat pe bătătură, și mie nu-mi place să mă enervez. Sunt un om de afaceri calm și înțelegător, până la un punct.

Își luă o mână de pe revolver și scoase un mobil din buzunar. După un scurt apel, transmise:

– Gicu, hai până sus. Toni e cu tine? Bine…

După care închise și se adresă celui din fața lui:

– Uite cum o să facem… Am o încăpere potrivită la subsolul blocului, unde putem continua discuția, între patru ochi.

– De aceea ți-ai chemat gorilele?, răspunse Liviu neîncrezător. Sunt cei doi care au preluat banii de la Rodica?

– Sunt ei, dar nu le-aș spune gorile, că se supără ușor. Să zicem că sunt ajutoarele mele. Vei coborî cu ei și mă vei aștepta jos, n-ar fi indicat să ne vadă lumea împreună. Dar ia stai puțin: de ce să nu facem jocul mai interesant?

Ridică din nou telefonul și formă alt număr. În acest timp, Liviu inspecta atent fiecare mobilier din camera spațioasă, dar parcă prea încărcată de obiecte scumpe care concurau parcă în a sări în ochii vizitatorilor. Chiar în dreapta lui putea admira o vitrină cu bibelouri extravagante și suveniruri scumpe, cum ar fi o minge cu autografe, o mănușă și o bâtă de baseball lucioasă. Plasma era aproape cât peretele de mare și era pornită în surdină. Pe ceilalți pereți erau expuse tablouri mari, reprezentând natura, nuduri, dar firește că și un portret al proprietarului. Telecomenzi de tot soiul tronau într-o căruță artizanală din lemn, expusă pe centrul mesei din sticlă.

– Rodica, dragă, ghici cine te așteaptă în apartamentul meu?

La auzul acestor cuvinte, Liviu sări ca un arc de pe scaun. Dar Virgil în temperă imediat, țintindu-l din nou cu arma.

– De fapt, te așteptăm amândoi să lămurim problema. Asta a fost propunerea iubitului tău. Da, da… vino imediat, până nu se întâmplă ceva ce am putea regreta.

– Ești un laș și un mincinos! Parcă era vorba că rezolvăm totul între noi, răbufni oaspetele.

– Între noi o să fie, dar eu impun regulile, băiete!

Banii (XIV): Avertizare

Se auzi scurt soneria, iar apoi ușa deschizându-se. „Și-o fi uitat ceva Rodica”, se gândi Liviu, ridicându-se din fotoliu. Dar în ușa camerei apăru un tânăr bine făcut și îmbrăcat impecabil, chiar dacă afară ploua cu găleata.

– Rodica nu-i acasă, dacă pe ea o căutați, se grăbi Liviu să-l lămurească pe vizitatorul inopinat. După felul cum arăta și din descrierile auzite, bănuia despre cine-i vorba. A ieșit după cumpărături, dar nu cred că zăbovește.

– Nu-i nimic, ba poate chiar e mai bine să avem o discuție între bărbați. Tu trebuie să fii noua ei achiziție, Bunul Samaritean, despre care am tot auzit în ultima vreme, zâmbi ironic tânărul, verificându-și starea costumului.

– Iar tu îi fi fostul logodnic, care s-a răzgândit când a aflat că zestrea poate fi luată fără a lua și fata, răspunse la fel de sarcastic gazda.

– Ești agresiv, tipule, deși ai pășit pe un teren periculos. Păcat că nu-ți dai seama în ce te-a băgat nebuna asta.

– Rămâne să ne întâlnim la tribunal, unde vom vedea care-i nebunul. Peste trei zile e înfățișarea, sper că ai primit citația, domnule Virgil.

– Nu știu, eu am mai multe adrese. De fapt nici nu mă interesează, oricum o să fiu plecat din țară. Înainte de asta, am vrut să te cunosc… și să-ți dau un sfat. Tot ca între bărbați. Doar ești bărbat, nu-i așa?

Zicând asta, Virgil se apropie la câțiva centimetri de rivalul său, privindu-l adânc în ochi. Liviu se strădui să nu pășească înapoi și să-i susțină privirea ascuțită. Îi simțea parfumul fin, care venea în contradicție cu respirația sacadată.

– Bănuiesc că nu-i un sfat dat ca prieten, deci nu cred că m-ar ajuta, se strădui gazda să răspundă cât mai domol.

– O, ba da! Te poate ajuta foarte mult, dacă ești deștept. Ești deștept, nu-i așa? Doar ai demonstrat asta când ai renunțat la bani, pentru o necunoscută oarecare. Deși puteai găsi o cale mai nobilă să scapi de ei, recunosc că ai făcut bine. Banii mulți nu-s pentru oameni ca tine, slabi și nepricepuți. Ei trebuie folosiți de persoane puternice și inspirate, ca mine și alții de același calibru. Te rog să-mi scuzi nepolitețea, am uitat să-ți strâng mâna.

Și, după ce-și șterse mâinile cu o batistă scoasă dintr-un buzunar, întinse de aproape palma. Ce a urmat a fost mai mult o demonstrație de forță, amândoi strângând cu forță mâna celuilalt, fără ca pe fața lor să se vadă efortul depus. A durat câteva zeci de secunde până s-au desprins, iar Virgil a trecut razant prin fața rivalului, către fotoliul în care s-a făcut comod.

– Ai ceva putere în tine, nimic de zis, a remarcat Virgil. Ești cumva cioban sau tăietor de lemne?, că nu te văd mergând la sală.

– Are vreo?…

– Întrebarea era retorică, băiete. Chiar nu mă interesează cum îți câștigi pâinea. Dar ia loc, te rog, simte-te ca acasă.

Liviu se strădui să-și păstreze calmul obișnuit și se așeză pe celălalt fotoliu, afișând cea mai amiabilă figură de care era în stare.

– Cred că suntem de-o vârstă, ”băiete”, ținu totuși să dea replica.

– Nu asta-i relevant, ci educația și categoria socală. Tu nu ești făcut să trăiești în jungla capitalei, ci pe dealurile din județul tău. Aici poți fi o pradă sigură pentru hienele pe care nici măcar nu le distingi. Du-te acasă și vezi-ți de treburile tale, până nu e prea târziu.

– Bănuiesc că ăsta-i sfatul tău, răspunse Liviu apăsat. Lasă-mă să-ți dau și eu unul: dă-i banii înapoi Rodicăi, astfel scapi de un proces și de cheltuielile de judecată. Nici eu nu știu cu ce te ocupi, dar bănuiesc că ai afaceri despre care n-ai dori să se știe. Învârteli, nu tocmai legale, care ar putea să iasă la iveală în instanță.

Fu momentul în care Virgil își pierdu cumpătul și izbucni. Duelul psihologic fusese câștigat de provincial.

– Nici nu știi în ce te bagi, băiete! Plus că n-ai nicio șansă de câștig. Cum poți dovedi că biletul acela a fost jucat de tine?

– Asta mă privește. Contează mult și faptul că vom avea un martor care o să te acuze.

Imagini pentru poze cu bilete de avion

– Te gândești la Pamfil? Mă tem că n-o să fie disponibil. Deci gândește-te mai bine, înainte să fie prea târziu, zâmbi din nou ironic Virgil, după care se ridică alene și scoase o hârtie din buzunar. Iar prea târziu o să fie mâine, după ce pleacă acest avion, pentru care îți fac cadou un bilet până la Baia Mare. Ar fi bine să fii în el.

Se apropie din nou de Liviu și îi întinse hârtia. Tânărul se ridică, dar nu binevoi să preia darul.

– Asta e o amenințare?, întrebă el, accentuând ultimul cuvânt.

– Nu, băiete, eu nu recurg la amenințări, ci trec direct la acțiune. Pentru tine am făcut o excepție, de dragul fetei care te-a zăpăcit, și ți-am oferit trei lucruri: un sfat, un bilet și un avertisment. Dacă ții la viața ta, le vei primi și folosi pe toate.

După care Virgil puse biletul pe masă și ieși fără să-și ia rămas bun.

Banii (XI): Controversă

Deși surpriza revederii era la fel de mare pentru toate trei personajele, pe chipul bărbatului nu se regăsea și bucuria. Chiar o trase pe Rodica mai departe de masa lui, întrebând-o neliniștit:

– Ce cauți aici? Mă urmărești cumva?

Tânăra își desprinse brațul din mâna care o ținea ca într-o menghină și îi făcu semn să se liniștească, adresându-i-se la fel de familiar:

– Ca să fim corecți, tu ai dat iar peste mine, cu aceeași stângăcie.

– Daaa?, exclamă el cu o voce sarcastică, ce nu se dorea auzită de altcineva. Îmi pare rău, dar nu mai am patru milioane de euro la mine, să te despăgubesc iar.

– Nu fi răutăcios. Recunosc că relația noastră a început cu stângul, dar nici tu nu ai cooperat deloc.

– Ce relație? Ce cooperare? Nu ne cunoaștem și nu ne datorăm nimic unul altuia.

– Eu nu cred. În momentul când oferi cuiva o sumă atât de mare, se înfiripă o relație, vrei nu vrei. De asemenea, pot apărea niște probleme, așa cum s-a întâmplat și de această dată.

Imagini pentru imagini cu cearta

– Iartă-mă că ți-am făcut probleme, zise tânărul la fel de ironic. Dacă tot ai acceptat banii, acceptă și problemele… și rezolvă-le. Eu nu am nevoie de ele, sunt fericit cu ce am. Apropo: cum m-ai găsit? Sper că nu ai povestit tuturor despre această întâmplare, pentru că tocmai situația asta am vrut s-o evit.

– Nicio grijă! M-am gândit eu că vrei să rămâi anonim, și numai întâmplarea a făcut să ne ciocnim din nou. Eu zic să o luăm de la început, ca doi oameni civilizați, chiar dacă arăt groaznic cu rochia pătată, iar lumea se holbează la noi. Numele meu e Militaru Rodica…

Femeia îi întinse mâna, deși erau aproape lipiți unul de altul.

– Liviu… Pop Liviu. Ar trebui să zic că-mi pare bine, dar sărbătorim ziua unui coleg de muncă și mi-ar plăcea să mă întorc la masă. Deja îmi fac semne…

– Te înțeleg, Liviu. Și eu trebuie să mă schimb…, stau la hotelul de alături…, trebuie să vorbim ceva important.

– Important pentru mine este să mă uiți. Lasă-mă să-mi trăiesc viața fără valuri prea mari, că îmi fac rău.

– Doar o discuție îți cer să suporți. După aceea îți promit că te las în pace, dacă asta-ți va fi voia. Promite-mi, te rog!

Liviu se uită în ochii ei imploratori, apoi la colegii nerăbdători, din nou la ea…

– Bine, după masă sunt liber.

– Excelent! Pe la patru, la barul hotelului?

– Mai bine la șase, că avem de jucat un meci de fotbal.

– Atunci, ne vedem la șase. Sper că ești punctual.

Cei doi se despărțiră, iar Rodica îi făcu semn Verei să iasă de la masă. Aveau de făcut un drum până în Seini cu bunica Ana,  după care urma o pregătire amplă pentru a-l convinge pe acest încăpățânat să li se alăture, una dintre arme fiind o ținută cât mai fermecătoare. Niciun bărbat nu putea rezista unei femei tinere, inteligente și frumoase, cu atât mai puțin un simplu provincial. Numai să nu-i tragă clapa! Dar niciuna din ele nu-și exprima această temere, mai ales că Liviu se temea de o eventuală deconspirare.

– Cum de nu m-ai avertizat din timp că tipul e la masa de alături?, întrebă Rodica în timp ce-l așteptau în fața unui coctail. Aș fi putut să-l abordez mai finuț.

– Nu l-am recunoscut decât după ce s-a ridicat și a deschis gura. Acu’ trei luni nu era bărbos și cu ochelari de soare. Se vede că s-a pus la patru ace când a plecat în Capitală.

– Da, e genul de bărbat care nu pune accent pe cum arată în zona lui, că oricum știe lumea ce-i poate capul.

– Lasă că tot e mai drăguț decât Virgil!, chicoti Vera. Are un vino-ncoa de om natural.

– Da? Mie nu-mi plac bărbații cu barbă. Și nici cei împiedicați, încăpățânați, fără ambiții…

– Pssst! Uite-l că vine!, anunță Vera în șoaptă.

– Măcar și-a schimbat hainele, apucă să-i șușotească Rodica.

Liviu le zări mai târziu, chiar dacă nu erau multe persoane la micuțele mese. Se vedea pe el că nu era insensibil la felul în care s-a aranjat femeia cu care se certase câteva ore înainte. Rodica i-o prezentă pe Vera, după care îl îmbie cu ceva de băut. Spre dezamăgirea ei, omul preferă iarăși o bere.

– Așadar, iată-ne din nou față în față, doar că de data asta nimeni nu-i jenat de vreo cafea vărsată, râse Rodica pentru a intra într-o atmosferă destinsă.

– Nu știu cum s-a întâmplat, dar să nu credeți că sunt mereu așa. Îmi cer încă o dată scuze!, spuse politicos tânărul.

– Dar nu e cazul. Cred că vina e împărțită, mai ales că m-ai prins de fiecare dată cu nervii întinși, răspunse femeia, la fel de amabil.

– Acum… dacă tot ne-am reîntâlnit, îmi spui și mie despre ce-i vorba?

Rodica oftă la gândul că iar trebuia să-și repete tragedia.

– Desigur. E o poveste lungă, dar voi căuta varianta cea mai scurtă. Prietena mea, aici de față, îți poate confirma unele aspecte, doar a fost de față când a început totul… sau aproape totul.