Bulgărașul de zăpadă (13)

Pe acea vreme, se răsfăța în spatele casei noastre o întindere mare de teren pustiu, rămas după plecarea definitivă a unui evreu foarte înstărit și ale cărui clădiri au fost rase de pe suprafața pământului, fiind prea exorbitante pentru concepțiile conducătorilor de atunci. Nu a durat mult și în locul rămas viran s-a mutat o autobază cu numele de IRTA, din cât îi mai rețin eu denumirea. Zeci de camioane erau garate acolo peste noapte, iar dimineața se cutremurau ferestrele caselor când porneau la treabă prin gropile tot mai mari de pe stradă. Seara se întâmpla la fel, doar că în sens invers, iar huruitul motoarelor și trepidatul provocat de mastodonții pe roți ținea până aproape de miezul nopții. Uneori, tot cu ajutorul acestor mașini se aducea pietriș de la Someș, pentru a nivela traseul de pe uliță, dar era o cârpeală care nu dura mult.

Noi, copiii, eram singurii care se bucurau la vederea atâtor mașini impresionante, la volanul cărora admiram bărbați puternici și, uneori, îngăduitori cu noi. Îi vizitam de dimineață, în speranța că-i vom convinge să ne lase în cabină, ba chiar să ne ducă până intrarea pe șosea. Iar pentru asta foloseam toate trucurile de care eram în stare, lăudându-le camionul, admirându-le hărnicia în întreținerea lui și măiestria de la volan, intrându-le în grații prin aducerea unei scule anume din trusa pentru reparații sau povestindu-le ceva amuzant din viața noastră. Duminica aducea liniște în garajul autobazei, dar pentru noi însemna o altfel de distracție. Paznicul era bătrân și adormea în ghereta lui, în timp ce noi ne străduiam să ajungem la o ușă lăsată deschisă de vreun șofer, să pătrundem în cabină, să răsucim volanul și să ne închipuim că suntem conducători auto pe șosele. Mirosul de benzină ni se părea cel mai plăcut parfum, iar pielea neagră de pe scaune ne oferea un confort de vis. E drept că nu întotdeauna găseam o mașină pe care să o putem explora, dar se aflau acolo și alte mijloace de distracție, cum ar fi rezervorul gigantic al unei cisterne, din care se alimentau camioanele. Și aici se întâmpla ca lacătul să nu fie pus întotdeauna, iar noi profitam de asta, spălându-ne pe mâini cu benzină, după cum am văzut că făceau șoferii. Doar când se trezea nea Ștefan și ne fugărea, cu gura mare și o bâtă fluturând în mână, trebuia să fugim din curte și să așteptăm pe aproape o altă ocazie. Știam noi că era om bun și nu ne-ar fi lovit niciodată, dar îl respectam pentru că și el închidea ochii la unele boacăne.

În schimb, părinții mei erau foarte necăjiți de vecinătatea cu acest garaj și de șoferii care le făceau multe probleme. Cel mai grav era faptul că ne polua constant fântâna, prin gălețile unsuroase cu care scoteau apă pentru mașini. Apoi cu pietrele pe care le aruncau în nucul nostru mare de la drum și din care unele ricoșau în ferestrele casei, spărgându-le. Și nu în ultimul rând, nu le plăcea deloc când veneam murdar cu vaselină și mirosind de la o poștă a benzină.

Poate vă întrebați ce legătură are această expunere cu pământul atât de dorit din capătul grădinii noastre, dar se va dovedi că există una… regretabilă. S-a întâmplat în cea mai neagră noapte de pază a tatălui meu, atât de întunecată încât nici luna cu stelele ei nu au putut să transmită măcar un strop de lumină. Deși nu era prea frig, tot se impunea un foc, măcar prin el să se poată vedea ceva în apropiere. Numai că și flăcările lui se înfiripau prea timid, de parcă s-ar fi rușinat să se expună într-o atmosferă acoperită de pătura norilor. Părintele meu știa că vecinul Ion nu avea de venit în noaptea asta după găleata obișnuită de pământ, deci îi va lipsi și vinul lui, iar asta îi transmitea un presentiment sumbru. Bănuiala a început să-și arate justificarea în momentul când, din întunericul dens, s-au apropiat de el patru siluete de bărbați. Pe doi dintre ei îi cunoștea ca fiind șoferi în autobază, dar asta nu-l liniștea deloc, pentru că ceilalți veneau împingând o roabă cu saci și unelte.

– Bună seara, bade Petre!, se adresă șoferul din față, un bărbat de-o vârstă cu tata, dar mai bine făcut și cu un prestigiu care inspira teamă.

Se știa că-i un oșean temperamental, ușor de scos din fire și greu de potolit în orice încăierare. Nu degeaba avea o cicatrice respectabilă pe față, după o bătaie în care și el a tăiat pe mulți, de aici și porecla de Cuțitaru. Colegul lui era mai mic de statură, ceva mai plinuț, prieten de pahar și năzbâtii, pe numele Buiacu. E posibil ca și ăsta să fie tot o poreclă dobândită prin comportamentul lui pretențios. Paznicul de ocazie i-a examinat pe cât îi permitea lumina plăpândă a focului și cele două lanterne mânuite de șoferi.

– Bună seara vă zic și eu, a răspuns el cu inima îndoită. Dar asta depinde numai de noi.

– Că bine zici, vecine, îl completă zâmbind Cuțitaru. Va fi bine pentru toți dacă ne lași să încărcăm niște pământ din ăsta, iar dumneata primești o sumă frumușică, fără să faci nimic. Oricum, am auzit că altora le-ai dat și pe gratis, ba chiar ai vrea să scapi de el.

Oșeanul își concretiză oferta printr-o bancnotă de o sută de lei, pe care o arătă și apoi o îndesă în buzunarul din dreapta pufoacei lui tata. Erau bani frumoși pe atunci, însă niciun om onorabil nu ar fi acceptat o tranzacție impusă, de parcă părerea lui n-ar mai fi contat. Părintele meu gândea la fel și de aceea a scos ușor hârtia albastră, sugerând cât se poate de politicos că nu vrea să o accepte.

– E drept că le-am dat oamenilor câte ceva, să-și încerce norocul în diferite necazuri, dar văd că voi veniți să cărați cât toți laolaltă. La ce vă trebuie atâția oameni și saci? Pun rămășag că vreți să umpleți o basculantă și să lăsați în urma voastră o groapă urâtă. Adevărat e că mă apasă problemele pe care mi le-a adus terenul ăsta, dar acum e sfințit și luat în inventarul miliției. Popa și șeful de post mi-au dat o sarcină, iar eu am promis că o voi duce la capăt, pe cât voi putea.

Amândoi șoferii au izbucnit într-un râs batjocoritor, imitați ca la comandă de ajutoarele lor. Cuțitaru s-a apropiat de urechea tatei și i-a șoptit pe un ton amenințător:

– Popa și miliția nu-s aici, acum, să te ajute. Așa că te sfătuiesc să iei banii și să stai liniștit sau o să te plătesc cu ăsta, termină el amenințarea, arătându-și ditamai cuțitul pe care-l purta la brâu.

va urma

Cuțite - Arrow

 

Bulgărașul de zăpadă (6)

Erau timpuri când toate gospodăriile respectabile aveau câine în curte, ziua legat pe lanț, iar noaptea lăsat liber pentru pază. Vecinii puteau intra liniștiți, fiindcă patrupedele cunoșteau cine era bine primit de stăpâni, dar străinii băteau temători în poartă și așteptau să le iasă gazda în întâmpinare. Să ai un câine ascultător și deștept era una din calitățile cele mai apreciate de cei care-ți intrau pe proprietate, iar lui Lăbuș i-a mers vestea în această privință. Băiețelul lui nea Ștefan, Aurel, a fost cel care l-a ales de mic, dintre mai mulți cățeluși ai unui vecin, și a făcut-o atunci când puiuțul i-a întins laba ca un salut. De aici i-a venit și ideea pentru numele prietenului de nedespărțit, așa cum a dovedit viitorul

Aurel își petrecea aproape tot timpul liber jucându-se cu Lăbuș și învățându-l cu răbdare ce credea că-i va impresiona pe colegi, pe vecini și pe părinții lui. Iar câinele îl urma în toate locurile, uimindu-i pe mulți cum îi ducea ghiozdanul la școală, cum venea la oră fixă să-l întâmpine după terminarea orelor sau felul inteligent în care îi privea în ochi pe fiecare. Micul lui stăpân le povestea întâmplări incredibile în care s-a remarcat prietenul lui patruped, printre care salvarea a doi puiuți de pisică, aruncați la gunoi într-o pungă în care era cât pe ce să se sufoce. I-a adus în curte și i-a depus în fața băiatului, fiind sigur că acesta se va bucura să-i elibereze și apoi să-i îngrijească. Așa a și făcut, la început pe ascuns, până a convins-o pe maică-sa să-i adopte oficial. Pisicuțele s-au făcut mari și frumoase, iar recunoștința lor față de câinele salvator se vedea prin felul în care îl întâmpinau de fiecare dată.

Dar nu toată lumea iubea câinii, și cu atât ai puțin pe Lăbuș. Unii nu vedeau cu ochi buni relația atât de strânsă dintre un copil și un animal periculos și imprevizibil, menit a fi ținut legat, în curte. Cei mai cârcotași erau frații ”tâmbiți”, pe care patrupedul nu-i putea suferi și îi lătra de câte ori se apropiau de casa lui Ștefan sau de Aurel. Copilul simțea acum că are acel ”frate mai mare”, ocrotitor și afectuos, așa cum și-a dorit de când se știa.

Probabil că aceste invidii mocnite au dus la tragedia din acea zi, în care Aurel și-a găsit bunul prieten fără suflare. Era duminică dimineață și plănuise să meargă cu el la pescuit, dar trupul neînsuflețit îi zăcea întins în curte, cu burta umflată și botul larg deschis a suferință. Copilul a plâns și l-a implorat să se trezească la viață, până a ieșit și nea Ștefan. Cât era omul de dur, a înțeles durerea băiatului și a încercat să-l mai liniștească prin promisiunea că-i va găsi un alt prieten necuvântător. În schimb, i-a spus că trebuie să scape de leșul animalului, oriunde crede de cuviință, numai să nu fie pe pământul lor. Ba i-a sugerat să-l ducă pe valea Someșului sau la groapa de gunoi, că acum e doar un trup fără suflet, un burduf de carne moartă și oase. Copilul a plâns și mai tare când a auzit propunerea tatălui.

Tot cu lacrimi în ochi și cu inima strânsă, a strecurat corpul câinelui într-un sac de hârtie, a adăugat un hârleț, le-a așezat pe căruciorul cel mic și a pornit așa spre lunca din capătul comunei. Pe când trecea prin fața casei lui Olga, colega de clasă și confidentă de încredere, a auzit că e strigat și s-a întors spre poarta tocmai deschisă.

– Dar unde te duci la ora asta cu căruțu’, Aurel?, l-a întrebat fetița blondă cu părul lung și bine îngrijit.

Băiatul a avut nevoie de câteva minute să-i explice necazul, iar vecina s-a oferit imediat să-l ajute.

– Numai Milu și Manu trebuie să fie criminalii care l-au otrăvit, a răbufnit ea. Ar fi vrut să fure găini de la voi, dar Lăbuș îi fugărea de fiecare dată. Ce păcat că tatăl tău nu te-a lăsat să-i faci un mormânt lângă casă, unde să-i putem pune flori și să ne rugăm pentru sufletul lui. Eu ți-aș propune ceva, dacă ai curaj.

Aurel era dispus să asculte orice, întârziind astfel treaba atât de ingrată pe care trebuia să o ducă la capăt. Olga și-a dat seama și a venit cu lămuriri.

– Haide să-l îngropăm în partea de grădină nefolosită a lui badea Petru. Oricum e plină de gropi și nu mai trebuie să sapi mult.

Băiatul o privi mai atent, să priceapă dacă vorbește serios sau îl ia peste picior. S-a dumirit când i-a văzut chipul hotărât, care rezona la durerea lui.

– Păi…, cum să facem asta?, se codi el. Dacă ne prinde, mă spune la tata și îți dai seama ce mă așteaptă.

– Nu ne prinde nimeni, că oamenii tocmai au intrat în biserică. Bagă căruțu’ în curtea mea, îl luăm în brațe pe Lăbuș și îl ducem peste grădini până la locul de îngropăciune.

În doar câteva cuvinte, părea o idee bună și ușor de pus în aplicare, așa că Aurel s-a lăsat convins. Era încă o aventură secretă pe care o făceau împreună, iar asta a contat mult la reușita ei. Terenul acela negru, brăzdat în fel și chip, parcă aștepta să primească trupul lipsit de viață a celui care a fost cel mai bun câine și prieten. Așa cum a spus și Olga, nu a fost nevoie decât să-l arunce într-o groapă pe care să o astupe cu pământ și să facă un semn pentru a ști unde ar putea veni ca să se reculeagă și să se roage, așa cum au făcut-o acum, înainte de a-l părăsi.

Aurel și Olga s-au întâlnit a doua zi, la școală, iar privirile lor s-au încrucișat cu înțeles de multe ori. Aveau încă un secret care-i unea și îi făcea să treacă mai ușor peste răutățile vieții. O taină despre care așteptau să vorbească imediat după ce se vor termina orele, în drumul spre casă. Dar așteptările lor au fost cu mult depășite când au ieșit din curtea unității de învățământ și au dat ochii cu… Lăbuș. Câinele îl privea pe băiat cu aceeași drăgălășenie, așteptând să preia ghiozdanul, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.

– Dumnezeule mare!, exclamă cu o nestăvilită uimire Olga. Pământul acela e cu adevărat miraculos.

Aurel, însă, nu o auzea, fiind prea bucuros și ocupat să-și îmbrățișeze prietenul înviat din morți.

Cainii vagabonzi impanzesc Aradul | Un caine adoptat poate fi un caine  fericit!

 

 

Ministerul Sentimentelor

Mi-ar plăcea să lucrez la Ministerul Sentimentelor
Și să fiu responsabil cu repartizarea codurilor,
Nu din acelea de furtună, caniculă sau ger,
Ci de emoții binefăcătoare spiritului.
Aș anunța mereu cod albastru de generozitate,
În care darurile ar veni în avalanșă;
Cod roz de fericire,
Când din fiecare ar curge râuri de râsete;
Cod roșu de iubire,
Prin care dragostea ne-ar topi inimile
Și am iubi necondiționat oamenii, natura, viața…

Alertă meteo ANM Cod Roșu și Portocaliu în România! A venit urgia în toată  țara! Avertismentul meteorologilor UPDATE – Capital

Rugăciuni și rugăminți

Sunt foarte multe lucruri cărora nu le apreciem valoarea, atâta vreme cât le avem. Dar cea mai importantă este, fără îndoială, sănătatea. Până nu avem probleme din cauza ei, cât timp cei din familie sunt viguroși și plini de viață, problemele generate de lipsa sănătății ni se par atât de îndepărtate încât nu merită să ne facem griji. Cu atât mai dureros este când buna funcționare a organismului este întreruptă brusc de un accident care dă peste cap toate visele și optimismul de care dispuneam. Iar când nenorocirea se întâmplă unui tânăr iubit și iubitor, care promitea mult în viață, părinții lui simt că trebuie să facă absolut orice pentru a-l readuce la starea dinainte.

Emil era lumina ochilor mamei sale și stâlpul de care-și sprijinea tatăl cele mai mari speranțe. Familia Isache mai avea un băiat și trei fete, la fel de frumoși și de cuminți ca fratele mai mare, doar că acesta din urmă avea ceva în plus: credința fără măsură în Cel de Sus, care-l făcea mai iubit de ai lui și de oamenii cu care relaționa. Părea un sfânt intangibil și tocmai de aceea nu le-a venit să creadă cunoscuților când au auzit de accidentul prăpăstios. Plăcerea lui cea mai mare era să se dea cu parapanta, momente în care se simțea mai aproape de cer, de Creatorul căruia i se ruga cu pasiune și dăruire. Atunci, trăia emoții de nedescris, zburând lin deasupra naturii sublime, purtat de aripi pe care le percepea crescute din trupul lui. Doar că, la ultima experiență de acest gen, aripile i s-au frânt inexplicabil, iar el a căzut ca o pasăre rănită. Salvamontul a fost alertat de colegii cu care ieșise pe munte, fiind apoi recuperat într-un timp relativ scurt. Viu, însă într-o stare gravă, cu multiple fracturi vizibile și posibile alte leziuni interne.

Familia îndurerată s-a prezentat la spital, de unde nu a plecat până nu a primit verdictul dureros: băiatul lor avea nevoie urgentă de o intervenție chirurgicală complexă și de durată, dar sunt speranțe să scape cu viață. Șansa de reușită, și implicit de supraviețuire, era de cincizeci la sută, având în vedere că și inima dădea semne de slăbiciune. Domnul și doamna Isache erau oameni foarte credincioși, iar copiii lor le-au moștenit cu scrupulozitate evlavia. Toată noaptea s-au rugat, iar tatăl a luat legătura, prin telefon, cu părintele paroh pentru a-i chema la rugăciune pe toți enorașii. Lumea îl admira și iubea pe Emil, iar rugăciunile lor puteau face minuni în această situație.

Spre dimineață, s-au întâlnit în salonul băiatului cu preotul spitalului, un bătrân blajin și cu multă experiență în astfel de cazuri. După o altă serie de rugăciuni, făcute împreună, părintele Ștefan l-a sfătuit pe domnul Isache:

– Am auzit că operația băiatului dvs. are loc astăzi, pe la ora două. Știu că e una dificilă pentru orice medic chirurg, dar ar fi bine să-l rugați pe domnul profesor Antonescu să o facă, deși el iese din tură pe la amiază. E un om bun și o să vă înțeleagă, dacă veți apela la bunăvoința dumnealui.

Tatăl lui Emil reacționă imediat:

– Dacă e nevoie de bani, pot să-i ofer oricât, numai să-mi salveze fiul.

– Nu, nu de bani e vorba, ci doar de o discuție din care să vadă cât de mult sunteți afectat și cât ar însemna ajutorul dumnealui, îl lămuri bătrânul preot.

Domnul Isache a oftat cu amărăciune și i-a răspuns îndurerat bătrânului:

– Voi face tot posibilul să-l prind la timp pe chirurg, după ce vom termina rugăciunile pe care le vom ridica spre Dumnezeu, în Biserică, alături de enoriașii care l-au cunoscut pe Emil și ni se alătură astfel în greau încercare prin care trecem. Vom fi acolo cu toată familia și îl vom ruga pe Cel de Sus să ne ajute prin nemărginita lui milostenie.

Preotul l-a asigurat că și el se va ruga din spital și le va fi cu sufletul alături, după care familia Isache a plecat cu ochii în lacrimi spre lăcașul unde era planificată adunarea credincioșilor. Rugăciunile au ținut mai mult decât se presupunea, pentru că o serie lungă de prieteni au vrut să-și aducă mica lor contribuție prin cuvinte fierbinți de implorare a Divinității, întru ajutorarea celui mai supus dintre robii pământeni.

Domnul Isache a revenit la spital după ora două, când Emil era în operație cu un medic mai tânăr și mai puțin experimentat. S-a reîntâlnit cu părintele Ștefan și au continuat să se roage împreună pentru reușita intervenției, dar, după câteva ore, au fost anunțați că Emil s-a stins din cauza unui stop cardiac. Cu ochii în lacrimi și răvășit de veste, tatăl a ridicat ochii spre cer și a rostit cu reproș:

– De ce ne-ai pedepsit, Doamne? Eram cu toți credincioși și supuși credinței pe care o propovăduiam tuturor, ne-am rugat sute de oameni să ne ajuți în aceste momente, dar Tu ne-ai abandonat tocmai în aceste momente! De ce?

Bătrânul preot i-a luat mâinile într-ale lui și i-a răspuns cu vorbele lui blânde și înțelepte:

– Dumnezeu nu te-a părăsit, dar rugăciunile nu sunt întotdeauna îndeajuns. Uneori e nevoie și de câte o rugăminte adresată oamenilor potriviți, pentru că și ei sunt parte din Marea Lucrare a Domnului. Poate că, dacă ți-ai fi făcut puțin timp să-l rogi pe doctorul Antonescu să facă el operația, băiatul tău ar fi trecut cu bine peste ea. E un om bun și poate face minuni, dar are pretenția să vorbească înainte cu aparținătorii, să îi privească în ochi și să vadă cât de mult își doresc ajutorul său. O rugăminte către un semen de-al nostru e ca o rugăciune către cel căruia Dumnezeu i-a dat harul să te ajute în numele lui. În fiecare din noi e un mic Altar, prin care El ne ascultă și ne dă putere.

Domnul Isache a rămas descumpănit după despărțirea de preot, dar l-a înțeles după multe zile de cugetare. De atunci a devenit mai atent cu toți oamenii din jurul lui și crede că pierderea lui Emil a fost un mesaj pentru cei ca el.

 

Despre rugăciune – Alteritas

Un zâmbet în plus

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Electricianul intră la Reanimare și le spune bolnavilor cu masca de oxigen:
– Băieți, luați o gură mare de aer, că trebuie să schimbăm niște siguranțe…

* Nepotul: – Bunicule, cine a înnegrit Marea Neagră?
– Altă întrebare interesantă n-ai găsit?
Nepotul: – Ba da! Atunci spune-mi cine a omorât Marea Moartă!

* – Am amigdalită emoțională…
-Ha, ha, ha…,ce-i aia?
– Nu te pot înghiți!

* – Mami, hai să ne jucăm!
– Nu acum.
– Ok, hai să ne cântărim atunci.
– Adu jucăriile!

– De unde ai bani, copile?
– Am strigat în tramvai: ”Poliția!”, iar un nene a aruncat portofelul și a fugit.

* Soția către soț:
– Iubitule, dacă iau permisul, ce mașină îmi cumperi?
– Whirlpool…

* Clientul la bar:
– Bună ziua! O votcă, vă rog!
– E doar 10 dimineața…!?
– Atunci, bună dimineața! O votcă, vă rog!

* O blondă dă explicații polițistului:
– Domnule, mașina roșie, geanta roșie, pantofii roșii, și vrei să trec pe verde?!

* – Mamă, spuse Bulă, am o veste bună și una proastă! Pe care vrei să ți-o zic mai întâi?
– Începe cu cea bună, dragă.
– Vestea bună e că am luat 10 la școală!
– Vai, bravo, băiatul meu!
– Dar vestea proastă este că nu e adevărat!

* Întrebare:
– Ce faci când iubita îți bate apropouri că sunteți de 2 ani împreună și ea vrea îmbrăcată în alb?
Răspuns:
– O înscrii la karate.

* – Bună ziua, sunt Maria de la Orange, v-ar plăcea să vă schimbați compania?
– Sigur!!!
– Cu cine sunteți acum?
– Cu nevastă-mea și cu soacră-mea!

* Era o zi toridă de vară. O zi obișnuită. Nimic nu prevestea apariția vreunui necaz. Apoi, ca din neant, s-a auzit:
– Ți se pare că sunt grasă?

* Familia – e o mică țară, în care
Tata – e președinte
Mama – e ministrul finanțelor, ministrul sănătății, ministrul culturii și al situațiilor excepționale
Câinele – ministrul apărării
Copiii – sunt poporul, care mereu cere câte ceva și nu sunt mulțumiți de nimic
Pisica – e parlamentul, mănâncă gratis, trăiește gratis și nimeni nu știe cu ce se ocupă toată ziua.

* Bărbații ar trebui să aibă o poză cu iubitele lor în portofel, și când au un moment greu să scoată poza, să se uite la ea și să-și zică ”Dacă pot cu nebuna asta, pot orice!”

* Azi trebuia să bat covoarele, dar cum eram prea obosit, numai le-am certat.

* Eu am soluția urșilor: în fiecare vagon de lemne spre Austria, punem și câte un urs! Dacă i-ai luat casa, ia și locatarul!

* – Gheorghe, de mă iei de nevastă, mă poți pupa în trei locuri!
– Unde or fi astea trei locuri, tu Casandră?
– La Paris, Milano și Londra!

* Omu’ fără nevastă e ca stejaru’ fără ciocănitoare.

* Selfie în rapiță, selfie în maci, selfie în floarea soarelui, mai nou v-ați băgat și în lavandă. Da prin ceapă nu ies pozele?

* Ardelean, caut tovarăș de drum pentru o croazieră în jurul lumii!
N-am mașină și nici bani, dar am răbdare!

* Adam, sigur n-a fost moldovean!
Dacă era, nu mușca din măr, făcea rachiu din el, se îmbăta și o ducea pe Eva la Acces Direct!

* Te chinui un an să strângi bani de concediu… și brusc primești o invitație la nuntă…

* Răul abia acum urmează! Primul mort de coronavirus din Wuhan s-a trezit! 😀

* Azi, copiilor mici e de-ajuns să le dai telefonul în mână și se liniștesc! Eu, la vârsta lor, nu mă linișteam până nu luam bătaie.

* Nu mai calculați tot, pentru că, oricum, viața își bagă virgula în rezultatele voastre.

* Toți bărbații caută femeia ideală… Mai ales după nuntă!

* – Tati, cum arată diavolul?!
– Eee, fiule! Uneori arată atât de bine, încât îl iei de nevastă!

* Un tânăr se adresează tatălui prietenei sale, care era un pasionat al obiceiurilor orientale:
– Domnule, am venit să vă cer mâna fiicei dumneavoastră!
– Tinere, ca să pot să-ți dau un răspuns, trebuie să mă consult mai întâi cu Marele Dragon, așa cum fac toți oamenii din Orient!
– Să știți că treaba asta am rezolvat-o, deja am vorbit cu soția dumneavoastră.

* Un bărbat merge la întâlnire cu o femeie cunoscută pe un site de matrimoniale, pe care nu o mai văzuse niciodată. Pentru cazul în care nu-i plăcea de ea, a aranjat cu un prieten să îl sune după un sfert de oră, ca să îi asigure o scuză pentru o plecare de urgență.
Se întâlnesc cei doi la o cafenea, iau câte o cafea, schimbă câteva fraze, iar bărbatului nu-i place femeia. În sfârșit, e căutat la telefon. Își cere scuze și se duce să vorbească în holul localului. Când se întoarce, tipul afișează o față tristă:
– Îmi pare rău, dar trebuie să plec. Bunicul meu tocmai a murit…
– E ok, nu-ți face probleme!, zice femeia. Dacă nu murea al tău, ar fi murit al meu peste cinci minute!

* Un elev la bacalaureat:
– Unde se află Moldova Nouă?
– Între Moldova Opt și Moldova Zece, evident!

* – Mă, Vasile, azi mi-a prescris medicul 15 zile la Bușteni sau 15 zile la Ibiza. Unde mă duci?
– La alt medic!

* Am fost la medicul de familie și i-am lăsat o mică atenție: o pungă de făină și una de mălai. M-a dat afară. Cred că voia conserve…

CAS Bistrita-Nasaud: Ce risca medicii de familie

Alegeri

 

Lista de Cumparaturi cand Vine pe lume un Bebe - Nou Nascut - LPA

N-am ales să vin pe lume,
S-a-ntâmplat aleatoriu,
Și încerc, cât pot de bine,
Să nu cad în derizoriu.

Nu am fost eu acel care
Să își pună propriul nume,
Dar încerc să-i dau onoare
Și să-i clădesc un renume.

Nu am fost nici la-mpărțirea
Calităților râvnite,
Dar, din ce-am primit, am firea
De-a le reda șlefuite.

Doar cu genele din vine
Și-ale mele cunoștințe,
Am găsit că se cuvine
Să am niște preferințe.

Am ales flori în cuvinte,
Optimism cât se cuvine,
Cinstea să mă reprezinte…
Și te-am mai ales pe tine.

Citindu-l pe Petru Racolța. Cartea “Fetița care visa pentru alții”!

Vorbe pentru suflet...

AutorulPetru Racolțas-a născut în orașul Seini, unde trăiește și astăzi; acesta a publicat deja câteva cărți în palmaresul său, fiind un nume în literatura noastră. A început să scrie încă din 2011, când și-a deschis primul blog. Prima carte a fost pentru copii:„Revolta din ogradă”, publicată în 2014. Au urmat„Povestirile unui maramureșean”vol. I și II la Editura Eurotip, Baia Mare, 2016; apoi„Planeta Paradis”,publicată în 2016, primul său roman de ficțiune. În paralel, a publicat constant pe blogul dumnealui cât și în ziarulGraiul Maramureșului, epigrame, cugetări, poezii. Din opera citită a autorului se numără cărțile: „Versuri pentru suflet șicuget” și „Metamorfoza”.

Anul 2021 îi aduce autorului Petru Racolța un nou început printr-o carte fenomenală apărută la Editura SIONO, intitulată “Fetița care visa pentru alții”, o combinație dintre mistic și neverosimil, note de credibilitate dar și de purtarea gândului departe…

View original post 800 more words

A apărut ”Fetița care visa pentru alții”

”Pe pământ avem de toate”

Salutăm cu bucurie și emoție o nouă apariție editorială a unui autor cu reală vocație scriitoricească – domnul Petru Racolța, a cărui scriitură ne-a emoționat de la primul volum, dedicat copiilor, după propria mărturisire – „Revolta din ogradă” (2014).
Noi am adăuga că această carte este și cred că poate fi plăcută la orice vârstă, redescoperind alegoria.
Apoi au apărut, rând pe rând, volumele: „Povestirile unui maramureșean”, volumul I (2015), volum ancorat în realitate, ca de altfel și cel de-al doilea volum, cu același titlu, apărut în 2017. Urmează „Planeta Paradis” (2016) – scriere științifico-fantastică.
În anul 2019, oferă cu dărnicie „Versuri pentru suflet și cuget”, ca tot în acest an, să plonjeze din nou în SF, cu volumul „Metamorfoza”.
Se pare că autorul este atras tot mai mult de acest gen de literatură, astfel, posibilitatea invenției care ne aruncă într-un soi de scenariu, neomologat de realitate. Invențiile par reale. Construcția realistă a unei societăți lacome se armonizează cu prezentarea stărilor personajelor sale – bune sau rele.
Este atras de latura misterioasă a vieții, fiindcă, după părerea noastră, însăși taina existențială a omului e încă o enigmă.
”Carcasa”, acest înveliș carnal, adăpostește spiritul a cărui înzestrare, uneori, bulversează „muritorii de rând, îi chiar înspăimântă, determinându-i să-i izoleze, sau să le facă rău celor a căror dotare cu puteri, denumite în studii numeroase ale unor personalități de seamă din lumea științei, paranormale.
Cunoaștem atât de puțin despre noi, despre puterile care, poate, zac în trupurile, în mintea noastră, fiindcă suntem într-o continuă legătură cu baza de date universală, legătură enigmatică existentă dincolo de voința noastră. Tocmai de aceea regăsim mereu încercarea de a dezlega aceste mistere.
Studiile științifice, literatura s-au aplecat cu interes asupra unor astfel de fenomene mecanice și psihologice datorate unor forțe și puteri necunoscute ce există, se pare, latent în inteligența umană. Aceste studii au început încă în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, și continuă sub denumirea de parapsihologie,  până în zilele noastre.
Îmbinând unele cunoștințe științifice de acest gen cu inventivitatea, fina observație a unor realități, plus ficțiunea, autorul ne convinge prin personajele sale că temelia unei bune conviețuiri ar fi încercarea de a înțelege fenomenele ieșite din comun, sau măcar acceptarea lor ca un dat, o formă a pozitivismului ființei umane, la care se adaugă o logică și o judecată sănătoasă, fiindcă aceste procese deosebite nu sunt decât mărturia unei alte lumi care se află dincolo de noi și care încă rămâne necunoscută.
Autorul ne introduce firesc în poveste. Întâlnirea cu personajele e incitantă. Percepțiile extrasenzoriale ale personajului principal, o fetiță de 10 ani, sunt prezentate ca ceva ieșit din comun, văzut ca ceva diavolesc de cei din jur. Misterul acestui dar, cel de premoniție a unui fapt ce urma să i se întâmple unei persoane din preajmă, dar nedescifrat, aflat încă dincolo de înțelegerea lui, reprezintă o limită a cunoașterii, limită ce provoacă din partea majorității spaima, teama permanentă, teamă generatoare de respingere a celui înzestrat cu astfel de puteri inexplicabile, provocând chiar violența. Devine astfel, un fel de paria al colectivității, care, la rândul ei provoacă schimbări în interiorul insului. Eul său poate deveni de cele mai multe ori un rău în sine – rău provocat de oamenii din jur.
Un astfel de rău se instalează în micuța Lena Popan, care, spre disperarea mamei, „părea impasibilă la tot ce se întâmplă în jurul ei, o prizonieră a unei împrejurări neplăcute” – decesul tatălui, eveniment anunțat de copil dimineața dinaintea tragediei.
Facem cunoștință cu iubitoarea și neliniștita mamă, dar și cu doctorul Oșan, care o liniștește, în același timp încercând să înțeleagă fenomenul.
În continuare povestea devine ciudată, stranie, fascinantă. Totul pare atât de simplu și, totuși, complex. Fenomenele așezate în țesătura faptelor ce se derulează într-o avalanșă de legături felurite, devin surprinzătoare. Această țesătură simplă creează impresia de adevăr, de realitate.
Totul se adună într-un nucleu organic de fapte și idei, stârnind curiozitatea. Descoperim că potențialitatea celor înzestrați cu forțe paranormale rămâne neînțeleasă multora dintre noi. Adesea, acestea sunt încărcate cu mesaje tainice, sporindu-le puterea. Aflăm că, totuși, printre cei mulți și ignoranți există și unii oameni înzestrați nu numai cu o anumită curiozitate, ci și cu forța de a înțelege acele fenomene nedeslușite majorității. Așa se dovedește a fi profesorul Bogdan, căruia i s-a alăturat doctorul Oșan, cât și un grup de persoane bine-intenționate, cu o pregătire profesională deosebită. Facem cunoștință și cu personaje asemeni bunicuței Anița, care nu numai că sunt benefice într-o societate marcată de rău, dar conferă multă „sare și piper” desfășurării acțiunii.
Revenind asupra cercetărilor științifice, autorul reliefează, prin prezentarea întâmplărilor, faptul că știința – îndeletnicire a spiritului omenesc , intră în natura umană – formă a căutărilor permanente -, dând răspunsul multiplelor necunoscute, nefiind decât o prezență justificată a omului în centrul creației.
Coerentă în arhitectura sa, acțiunea își desfășoară scenariul în Centrul Privat de Îngrijire și Recuperare aparținând profesorului Bogdan.
Lena va face cunoștință cu alte trei personaje principale: Poligraf, Sentimente, un băiețel de 7-8 ani și Șoc, singurul adolescent, plus cele câteva personaje adulte din personalul centrului.
Suntem plăcut surprinși de cursivitatea descrierii locului în care atât Lena Popan, cât și ceilalți actori ai scenariului, își vor continua existența dezvăluindu-i-se totodată și stările sufletești prin care trece personajul principal. Delicatețea interlocutoarei nou-venite e bine pusă în valoare odată cu mișcările celor două fetițe.
Chiar poreclele marchează înzestrările copiilor, scoțându-le în evidență. Cititorii iau parte la toate manifestările și acțiunile celor din centru. Asistă firesc la integrarea în colectiv a Lenei, la recuperarea ei psihică, descoperind în același timp și părțile dificile, greu de surmontat, al unui comportament agresiv, dacă ar fi fost într-un alt colectiv. Așa sunt cele ale lui Șoc, adolescentul mereu revoltat, al cărui țel, pentru moment, era doar răzbunarea.
Pas cu pas, luăm parte la schimbările în bine a psihicului „pacienților” centrului. Descoperim beneficitatea harurilor cu care sunt înzestrați copiii, care se bucură de toată atenția, îngrijirea și dragostea celor din jur. Dar viața liniștită din centru ia cu totul altă întorsătură, odată cu gestul disperat al adolescentului a cărui neînțelegere și, îndeosebi, a lipsei răbdării, îl determină să se adreseze mass-mediei în speranța de a grăbi, cu precădere, recuperarea sa fizică.
În cuvântul său, mentorul celor patru copii încearcă să le explice primejdia care îi amenință, afirmând: „inevitabil veți ajunge în centrul atenției. Lumea o să afle secretul și veți deveni cei mai vânați oameni de pe planetă. Mai ales ea, pe care toți lacomii lumii o să vrea să pună mâna și o să o țină închisă, ca pe o gâscă ce face ouă de aur”.
Încărcătura romantică te farmecă prin ineditul, frumusețea, gingășia descrierii locului unde va avea loc picnicul celor mici, pe care aceștia îl savurează.
Curgerea liniștită a vieții se întrerupe odată cu intervenția trimișilor guvernamentali. Smulgerea copiilor din centru întrerupe brusc viața lor calmă, provocând deznădejde. Discursul fanfaronard e real, creând în cititor revolta, indignarea, fiindcă din tot ce afirmă domnul Vâlvoi, se poate trage o singură concluzie: totul se rezumă la minciună, înșelătorie, interes personal. Însăși amenințarea acestui domn, adresată profesorului cu scopul intimidării, relevă adevăratele intenții.
Timpul rămâne mereu o enigmă, ca multe alte forme de manifestare ale unor fenomene misterioase. Factori externi voinței noastre acționează asupra ființei umane și permanent, într-un fel sau altul, se manifestă, astfel că însăși viața prinde traiectorii ce uneori generează spaime, temeri.
Anii ce s-au rostogolit peste doamna Popan, ani plini de zbucium, de durere pentru mama disperată, care nu pregetă să-și caute copila bătând la toate porțile ce rămân mereu închise, îi marchează viața. Alături îi sunt doctorul Oșan și profesorul Bogdan, chiar dacă, aparent, par a fi abandonat ideea de căutare a celor două fete. În această luptă, doctorul Oșan și Violeta Popan se apropie sufletește și-și unesc destinele – fapt firesc -, urmând firul veții.
În ciuda amenințărilor, căutările continuă. Corolar al eforturilor lor, reușesc să stârnească interesul unei energice și inimoase jurnaliste, care, prin eforturi deosebite, dă de urma fetelor și contribuie cu succes la recuperarea lor. De asemenea, profesorul Bogdan, după ce trece printr-o depresie puternică în urma pierderii celor doi băieți răpiți, Sentimente și Șoc, reușește să depășească starea sa de deprimare, aducându-și cu succes contribuția la repunerea în jocul vieții a firescului, învingând împreună cu toți factorii de bine răul, fiindcă lumina interioară a fiecăruia transformă energiile, depășind limitele trupești. Luminile acestea se unesc și împreună reușesc să impună, să învingă răul.
Asistăm cum voința lor devine mai puternică și prin încercările la care au fost supuși simțim că au devenit mai buni, mai curajoși, mai puternici: adevărați luptători împotriva răului.
Din urmărirea drumului de formare a celor patru protagoniști ai acțiunii, se poate trage concluzia că, alianța dintre minte, trup și câmpul energiei universale, la care se adaugă forțele pozitive ale umanității, pot învinge acele personaje malefice, adevărați factori distructivi ai rasei umane, care mai repede ar fi în stare să distrugă lumea decât să renunțe la așa-zisa lor putere.
Urmărim cum în spiritul uman se pot defini drumuri, se nasc noi idei, devenind izvor de speculații superioare. Totodată, farmecul eroismului, dar și al exuberanței, ori al revoltei juvenile cărora li se adaugă ca o cărare de lumină iubirea, dăruirea, ce adună toți factorii pozitivi, fiind și factori de transformare a răului, inoculează optimismul – stare sufletească întâlnită și în celelalte lucrări ale autorului.
Verbul are prospețime. Autorul și, alături de el și noi, cititorii, acceptăm misterul, ființa nonconformistă total diferită față de majoritatea umană. De aici decurge stabilirea unei ordini, a coordonatelor ce marchează limpezirea și prospețimea scriiturii.
Încrucișarea existenței cu o ordine total deosebită, mai presus de înțelegerea noastră, dar care se impune ca o prezență, se confirmă, iar acceptarea lui constituie un salt al spiritului peste prudențele, obișnuințele confortabile, peste temeri și spaime. Contradicțiile și absurdul sunt depășite, sunt rezolvate uneori, poate puțin facil, asemeni faptelor unui Făt-Frumos, ori smulse din jocurile arcade, sau din filmele SF. Dar, oare, nu s-au dovedit ulterior toate invențiile literare ori cinematografice, cuceriri ale omului perfect adaptate și acceptate ca ceva firesc în existența umană?
Știința pozitivă a ajutat la întărirea încrederii omului în puterea lui de a depăși orice problemă și credință că orice obstacol poate fi înlăturat prin inteligență.
Însăși această lume stresată, mereu în goană după ceva, de multe ori manifestându-și răutatea, lăcomia, încercată de o mulțime de boli, provocând „pandemii” ce ne schimbă viața clipă de clipă, poate fi obligată să-și schimbe cursul în bine. Cel puțin acesta este unul dintre mesajele principale ale cărții domnului Petru Racolța.

prof. Rodica Scutaru-Milaș (membru al Uniunii Scriitorilor din România)

Sursa foto: Editura SIONO

Doar voie bună

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* – Domnule profesor, cum merge Gigel al meu la școală?
– Aveți oi?
– Nu!
– Să vă cumpărați!

* Discuție pe chat între un băiat și o fată:
Ea: – Tu ce computer ai?
El: – Păi, am un procesor Intel Core i7, de 3,3 Ghz, Windows 7 64 bit, 8 Gb RAM, placă video nVvidia GTH 690 B, 1 Terra Hdd, dar tu?
– Eu am un laptop roz. Cu luminițe…

* Un jurnalist întreabă un italian:
– Din punctul dumneavoastră de vedere, cine sunt cei mai proști?
Italianul: – Românii!
– Cum v-ați dat seama?
– Eu am un vecin român!
– Și?!
– Se culcă cu soția mea! Eu îi zic mereu că e soția mea, dar prostul nu înțelege!

* Se întâlnesc doi fulgi de zăpadă.
– Încotro, frate?
– Spre Bucegi, să produc relaxare. Tu?
– Spre București, să produc panică.

* Un tip merge la doctor:
– Aș dori o schimbare de sex!
– Și cum ați vrea dori să fie?
– Mai frecvent!

* Răzbunarea e dulce, dar nu are calorii…

* Studenții europeni strâng bani pentru studii.
Studenții români strâng bani pentru examene!

* Pentru nevastă-mea, eu sunt Dumnezeu!…
Și-aduce aminte de mine doar când are nevoie de câte ceva!

* La puțin timp după nuntă:
– Iubitule, te-ai schimbat de mult…, nu te mai recunosc!
– Dragă, ți-am spus de o mie de ori, de când eram prieteni: femeile măritate nu mă interesează!

* În sfârșit, am scăpat de 90 de kg în plus. Am divorțat!

* Prietenii există pentru că, în cazul în care ai o zi proastă, să îi poți vizita și să le strici și lor ziua.

* Soacra este un amestec de condimente – se amestecă în orice.

* NOAPTEA NUNȚII:
El îi spune:
– Draga mea, eu am încredere în tine, nu te voi urmări, verifica, etc., dar dacă te prind că mă înșeli, te ucid pe loc.
– Da, iubitule…
– Deci, ai înțeles?
– Sigur!
– Ce ai înțeles?
– Să nu mă prinzi…

* Soția:
– Dacă sunt singură în mașină, de ce trebuie să port mască?
Soțul:
– Ca să nu gripezi motorul…

* Nu am avut deloc noroc la femei.
De câte ori vreau să mă căsătoresc cu una din dragoste, aflu că nu are bani!

* Niciodată nu te arunca într-o relație cu o femeie.
Ai răbdare! Fiți amici la început… poate are prietene mai bune ca ea…

* Când m-am născut eu, Dumnezeu a zis: ”La ăsta îi dau doi îngeri, că unul nu face față!

* Nu vă îndrăgostiți de mine degeaba…, în afară de simțul umorului, n-am nimic pe numele meu!

* Când îți vine Covidu’, masca aia pe care o plimbi din buzunar în buzunar și o porți de 5 luni, sigur zice: ”Aici nu mă bag, că pot să mă infectez dracu cu ceva!”

* – Ce faci, iubi?
– Mă gândesc!
– La mine?
– Am zis că mă gândesc, nu că pierd timpul!

* – Iubi, azi, în autobuz, trei bărbați s-au ridicat ca să mă așez eu.
– Hai, nu exagera, că aveai loc și dacă se ridicau doar doi.

* ”Odată am fost și eu pe drumul cel bun, dar a fost aglomerație și m-am întors…”

* O blondă bănuiește că soțul o înșeală și își cumpără un pistol. Într-o zi, vine mai repede acasă și îl găsește pe soț cu una în pat. Scoate pistolul și îl încarcă, după care și-l pune la tâmplă. Soțul, când o vede, începe să strige:
– O, nu, nu face asta, te rog, nu e ce crezi, te iubesc!
– Taci, idiotule, că după ce mă împușc eu, tu urmezi!

* Soția către soțul contabil:
– Dragă, ce este inflația?
Soțul:
– Ma demult, aveai 90-60-90. Acum ai 110-150-140. Cu toate că ai totul mai mare ca înainte, valoarea ta a devenit mai mică decât înainte. Asta este inflația.

* E un frig afară de mi-au înghețat prostiile în cap!

* 2019 – evită persoanele negative
2020 – evită persoanele pozitive
2021 – evită persoanele

* Când cei bogați fură de la cei săraci, se numește afacere.
Când cei săraci luptă pentru a primi ce-i al lor, se numește violență.

* Băiat puțin bețiv, caut o fată credincioasă care să joace la păcănele.

* Ea se întoarce pe neanunțate și-l găsește pe el în pat cu… o pitică.
– Păi bine, mă nenorocitule, nu te-ai jurat tu acum două săptămâni că n-ai să mă mai înșeli?
– Dragă, nu pot așa, dintr-o dată…, dar vezi bine, încerc să reduc!

* – M-am hotărât: divorțez!
– De ce?
– Ieri am ajuns târziu acasă și a aruncat cu farfurii după mine. De zece ani face asta și m-am săturat!
– Și de ce te-ai hotărât abia acum?
– Pentru că aseară m-a nimerit…

* Ce bine că vaccinul nu-i sub formă de supozitor! Ce scene am fi văzut la televizor!

* Până acum, bunica umbla după mine să-i bag ața în ac…, acum mă caută să-i bag parola de la wi-fi…

* Oamenii sunt ca niște cărți: unii te păcălesc cu coperta, alții te surprind cu conținutul.

* – De ce comandantul e ultimul care părăsește nava?
– Așteaptă să se sature rechinii!

* Bilet de la soție:
– Brânza nu e proaspătă… să nu-i dai pisicii. Vin deseară de la serviciu și-ți fac plăcintă.

* Am râs de câine că are carnet pentru vaccinări…

Imagini Câini la datorie - Agent canin - National Geographic Channel - România

 

 

Potpuriu

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Soacra: – Dacă mă urăști așa de mult, de ce ai o poză cu mine pe șemineu?
Ginerele: – Ca să țin copiii departe de foc.

* – Doctore, cum sunt dinții mei?
– Din punctul meu de vedere, excelenți!
– Cum așa?
– Zece sunt de scos și restul de plombat.

* Vrei să fugă fetele după tine? Fă-te șofer de autobuz.

* Este într-adevăr un an al șobolanului: stăm în găuri, ieșim după provizii și cărăm pe ascunziș, vedem un om și o luăm la fugă…

* Soția mea vrea să spăl vasele și apoi să mătur, dar cine se crede ea? Păi eu comand aici, frate, deci mai întâi voi mătura și apoi voi spăla vasele, să fie clar cine e șeful în casă, da?

* Are cineva să-mi împrumute o pisică? Astăzi vreau să trag mâța de coadă.

* Fetelor, dacă sunteți în căutarea unei costumații de Halloween pentru a speria bărbații, vă recomand rochia de mireasă.

* – Te iubesc!
– De unde știi că e iubire?
– … păi, atunci când ești lângă mine, rămân fără aer.
– Aoleuuuu…, aceea nu e iubire, e astm!
– Atunci… te astmo!

* Sfat pentru ăștia care suferă.
Nu mai suferiți.

* Mi-e dor de epidemiile copilăriei.
Singura distanțare socială era: ”Stai departe de ăla…, are păduchi!

* Ce-am fost și ce-am ajuns.
Acum 30 de ani, România fabrica avioane, camioane, locomotive, schele petroliere, iar acum nu suntem în stare să confecționăm niște măști. 😦

* Băutura nu te face prost, băutura îți dă curajul ca să arăți cât de prost ești de fapt…

* Singurul motiv pentru care un bărbat și-ar face schimbare de sex este ca să vadă cum este să ai mereu dreptate…

* Am căutat pe Google: ”cum să îți înțelegi nevasta?”
Mi-a dat: ”Și noi căutăm!”

* – Te-ai îngrășat?
– Nu! M-am spălat cu Cocolino și sunt pufoasă!

* Nu spune prostului că-i prost. Zi-i, doar, că are ghinion când gândește…

* – Am două vești, una bună și una rea, pe care vrei să ți-o zic prima?
– Doar pe aia bună, că sunt sătul de vești rele.
– Ei bine, s-au deschis toate airbagurile de la mașina ta!

* O tipă cumpără un papagal. Ajunge cu el acasă și îl întreabă:
– Ia zi, măi prostule, știi să vorbești?
Papagalul: – Fă, proasto, da’ tu știi să zbori?

* ”Cearta cu femeia e ca factura la curent. Din când în când se face regularizarea și ai de plătit din urmă”.

* Deprimat, soțul îi zice soției grase:
– Tu ești singura investiție care s-a triplat…

* Întrebare la Radio Eravan:
– Am cunoscut o fată care are o soră geamănă și seamănă ca două picături de apă. Cum pot evita să mă dau la cealaltă.
Radio Erevan răspunde:
– Dar de ce doriți să evitați acest lucru?

* Azi, un pitic a urcat în autobuz și s-a așezat lângă mine. După câteva minute, autobuzul s-a oprit în stație și piticul a alunecat de pe scaun. L-am apucat de braț și l-am așezat la loc. Câteva minute mai târziu, piticul a alunecat din nou, l-am prins și l-am pus iar pe scaun. După un timp, piticul stângaci alunecă pentru a treia oară, l-am apucat de braț și i-am spus:
– Apucă-te bine de scaun, că eu n-am de gând să te trag înapoi tot drumul.
Piticul, cu lacrimi în ochi, îmi spune:
– Eu trebuia să cobor acum trei stații, dar nu mă lași tu, animalule!

* Două prietene stau de vorbă la birou…
– Nu știu ce să mă mai fac, am o durere cumplită de gât.
– Ah, nicio problemă, îți recomand un remediu sigur. Eu, de câte ori mă doare gâtul, fac sex oral cu soțul meu și a doua zi nu mai am nimic.
– Serios?
– Absolut!
A doua zi, la birou, prietena cea bolnavă apare foarte zâmbitoare.
– Ei, cum te mai simți?
– Extraordinar! Ai avut dreptate, remediul recomandat de tine funcționează perfect, doar că soțului tău nu-i venea să creadă că a fost ideea ta.

* Soția completează integrame:
– Iubi, zi-mi: bărbat supus și exploatat, din trei litere.
– Soț?
– Rob, dar îmi place cum gândești!

* Singurul sentiment care nu m-a înșelat niciodată, a fost sentimentul de foame.

* Cică iarna fără portocale, e ca vara fără înghețată. Zău? Stai să vezi cum e fără lemne!

* Am fost să mă spovedesc. Săracul popă, acum are nevoie de consiliere psihologică…

* Pentru a-ți face dușmani, nu e nevoie să faci mare lucru. Trebuie să spui doar ceea ce gândești.

* Din când în când mai dați cu capul de perete?
Așa…, să resetați toate configurările…
Eu așa fac… 😉

* – Tu, Mărie! Pentru că ai fugit cu altu, io te pot ierta, dar pentru că te-ai întors, niciodată!

* Organizația Mondială a Sănătății publică noi directive privind păstrarea distanței sociale:
Între 2 oameni = 2 metri
Între soț și soția lui = 10 metri
Între soț și soacra lui = 15 km
Între soție și soacra ei… încă n-au terminat de măsurat.

* Începând de luni, poștașii vor lucra de-acasă. Vor citi scrisorile și, dacă este ceva important, vă sună la telefon.

* Ești singură și neiubită?
Stai liniștită, undeva există un motan și pentru tine!

GALERIE FOTO // TOP cele mai amuzante imagini cu pisici din 2015