Mai în glumă, mai în serios

+ BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* La ora de engleză, copiii au de scris o compunere despre petrecerea timpului liber. Alinuța își întreabă colega de bancă:
– Oare cum se spune în engleză „shopping”?

* – Ce inseamnă parazit?,  intreabă profesorul.
– …
– Poti sa-mi raspunzi cu cuvintele tale, îl încurajează profesorul.
– Ceva ce stă pe spatele altuia, răspunde elevul.
– Foarte bine! Poți să-mi dai un exemplu?
– Rucsacul.

* Părerea ardeleanului: „Am fi ajuns departe cu știința dacă particulele astea elementare nu se mișcau atât de repede.  E foarte clar că nu viteza-i o soluție! Până și secolul vitezei a trecut! Era normal că ceea ce-i cu viteză nu putea să țină!“.

*Dacă ați scăpat telefonul în apă, puneți-l în orez. În timpul nopții, orezul va atrage chinezii, care se vor ocupa de reparația telefonului.

* – Dansați?
– Da!
– Slavă Domnului! Credeam că v-ați electrocutat.

Imaginează-ți similara

* Codul Rutier pentru bucureșteni:
Art. 1. În orice intersectie, prioritate are tramvaiul, taxiul și bâta de baseball.
Artă. 2. „Cine ți-a dat fă, carnetu ‘?“ Sunt de prioritare față de «Huo, bouli, mânca-mi-ai chiuloțî!»
Art. 3. Se interzice parcarea pe pista de bicicliști pe drumurile unde există zonă de parcare pe linia de tramvai.
Artă. 4. Pietonii vor fi obligați să traverseze locurile marcate corespunzător doar după ce au semnat o declarație pe propria răspundere.
Artă. 5. S-a introdus  plata prin creditul băncilor pentru amenzile pietonale. Se acordă doar cu buletinul și „Dovada de circulatie“.
Artă. 6. Se pedepsește utilizarea degetului mijlociu neomologat de RAR.
Artă. 7. Interpreții  manelelor, care se la grăbesc la concerte,  primesc facilitatea de a achita pe loc amenzile, prin lipirea banconotelor pe fruntea agentului constatator.
Artă. 8. În cazul conducerii unui autovehicul pe contrasens se va lua măsura escortării la sediul Guvernului sau unde are treabă ministrul respectiv.
Artă. 9. La orele prânzului, eliberați carosabilul dacă trece o ambulanță cu semnalele acustice și luminoase pornite, să nu se răcească șaormele pentru asistentele care le-au au comandat.
Artă. 10. Evitați să purtați iconițe cu Sfânta Parascheva  agățate de oglinda retrovizoare. Dupa cum știti, la volan, femeile sunt un dezastru.
Artă. 11. Nu circulați prin Ferentari , fără permis de port armă.
Artă. 12. Dacă circulați cu căruță, puneți semnul de începător pe mânzul din spate.

* La o discutie între prietene:
– Stiti, cand m-a trântit Ionică pentru prima data pe spate si m-a dezbrăcat, am fost atat de surprinsă încât … aproape … cât pe ce … aproape…
– Ce aproape?
– Aproape începusem sa ma opun.

* In Gara de Nord, o blondă se prezintă la Informații și întreabă:
– Nu vă suparati, pot sa vă pun o intrebare?
– Desigur, doar de aceea suntem ghiseu de informații.
–  Ei bine, cum îmi stă rochia?

* Un autobuz aglomerat. El o priveste… si ea il priveste…
El îi zâmbeste … si ea îi zâmbește …
El: – Ce zici … La prima?
Ea coboară la prima …
El se-așează pe locul rămas liber.

* Intr-o AGENTIE Matrimoniala:
– Si ce dacă are atâtea condamnări? În schimb, nu are niciun credit ipotecar!

* – Ce ai, bunicule?
– Ma doare, puiul meu, un picior. Iar se schimbă vremea…
– Mai bine te-ar durea amândoua picioarele, bunicule, ca să se schimbe vremurile.

* Discutie într-o farmacie:
– Dați-mi o loțiune pentru creșterea părului.
– O sticlă mare sau una mică?
– Una mică, că nu-mi place sa port plete.

* – Fiica dumneavoastră, zice doctorul, suferă de nevroză. I-aș recomanda distracție.
– De ce gen?
– De genul masculin!

* Conversație între doi angajați stresați:
– Nu știi unde mi-e creionul?
– Ba da, dupa ureche.
– Omule, nu-mi complica viața. Dupa care ureche?

* – Increderea este totul într-o relatie fericita, spuse sotul către soție. Uite, am sa-ti spun un secret:
Acum un an, când ne-am certat și nu ne-am vorbit un timp, am consultat un  psihiatru…
– Am sa-ți spun și eu ceva, iubitule, spuse sotia. Uite, si eu m-am vazut în secret … cu instalatorul … si cu poștașul …

* Care e deosebirea între bărbat și femeie?
Bărbatul aude pe o ureche, iar pe cealaltă îi iese totul. Femeia aude cu ambele urechi și îi iese totul pe gură.

Banii (XVII): Care pe care

– Parcă voiai să-mi arăți că ești un gentlemen, spre deosebire de mine, dar nu mi-ai dat ocazia să-mi aleg băutura, se văzu Liviu nevoit să încerce această abordare, doar-doar o să iasă ceva.

– Ți-am oferit cel mai bun whisky, ce ai putea dori mai bun?, se miră Virgil.

– Nu obișnuiesc să beau tării după ce mănânc, dar un vin bun mi-ar face digestia mai ușoară. Desigur, dacă ai ceva de calitate.

– De calitate?! Am cele mai bune vinuri din țară și printre cele mai alese din lume!, se agită omul cu revolverul. Uite-l pe acesta: un vin primit de la Guvernatorul Băncii Naționale, fost prim-ministru. E dintr-o recoltă foarte bună și are un gust sublim. Ia desfă tu sticla, că eu trebuie să țin jucăria asta în mână. Poftim tirbușonul… pahar… și să-mi spui ce părere ai.

Oaspetele luă toate lucrurile puse la îndemână și le aduse pe masa de sticlă. Introduse tirbușonul și scoase încet dopul, în timp ce cu coada ochilor căuta mereu posibilul rost al fiecărui obiect din jur și combinațiile la care puteau duce. Își turnă apoi în paharul pântecos, respectând toate regulile unei degustări.

– Eeei…?, Sunt sigur că n-ai băut în viața ta o asemenea licoare, rosti Virgil cu emfază.

Răspunsul nu mai apucă să vină, fiindcă la ușă apăru unul dintre gealații chemați de gazdă.

– Gicule, condu-l pe domnul la subsol. Vin și eu imediat, însoțit de Rodica, firește, zise el încrucișându-și brațele și izbucnind în râs.

Răbdarea lui Liviu ajunsese la limită. Nu putea permite ca iubita să-i fie batjocorită de acea lepădătură, iar pentru asta trebuia să se dezlănțuie cu orice risc. Matahala se apropie și-l luă de mână ca pe un copil, doar că el nu avea intenția să fie cuminte. Se răsuci fulgerător pe lângă trupul lui și ajunse în spate, cu mâna stângă strânsă în jurul gâtului, iar cu cea dreptă ținând tirbușonul în dreptul ochiului.

– Ți-aș recomanda să nu te miști, dacă nu vrei să-ți intre această spirală până în creier, se răsti el cu toată hotărârea unui om disperat.

– Nu fi prost, băiete!, strigă de după bar Virgil, căutând să ochească ce se vedea de după trupul ce ținea loc de scut. Dacă trag în Gicu, nu-l mai poți ține și rămâi expus. Mai bine ieși și îți promit că te las în viață.

– Nici nu mă gândesc. Eu propun să-mi dai arma și apoi să discutăm. E tot o promisiune.

– Ok, văd că mă obligi să-mi pătez casa cu sânge.

– Vă rog, nu trageți, domnule Virgil!, se tângui Gicu.

Dar glonțul porni și-i intră în umărul drept, chiar lângă mâna tânărului care-l ținea.

Aoleau, m-ați nimerit pe mine!, zbieră namila.

– Ce să fac, dacă te-ai mișcat?

Altă încercare, de data asta în piciorul de pe aceeași parte. Alt strigăt de durere și vaiete prelungite.

– La naiba! Lasă-te jos, până nu te ciuruiesc, măi Gicule.

– Nu pot, că intru cu ochiu-n tirbușon. Vă rooog, domnu’ Virgil!

În vânzoleala dintre cei doi înlănțuiți, atinseră vaza chinezească, care se dezechilibră și căzu, spărgându-se.

– Asta-i prea de tot!, răcni nervos Virgil. Ai să mi-o plătești pe loc, imbecilule!, și trase patru focuri consecutive.

Trei îl nimeriră pe Gicu, care se prăbuși inconștient, iar al patrulea pătrunse în antebrațul stâng al lui Liviu. Dar acesta n-avea timp să simtă durerea, căci fiecare secundă putea fi decisivă. Apucă rapid sticla cu vin de pe masă și o aruncă în vitrina cu trofee. În timp ce Virgil se convingea că nu mai are gloanțe, se repezi la bâta de baseball și o luă în posesie, cu toată dragostea. Dar și adversarul găsi imediat o sabie, tot din aceeași vitrină. A urmat o luptă crâncenă, în care fiecare se ferea și căuta lovitura de grație, doar că o bună bucată de timp au nimerit și distrus cea mai mare parte din obiectele de lux. Iar gazda suspina la fiecare pierdere, de parcă el ar fi fost atins. Când aproape totul din jur era făcut praf, puterile și judecata le scăzuse și lor, iar multe lovituri erau haotice. Pe lângă plaga împușcată, Liviu avea și câteva tăieturi de sabie, sângerând din belșug. Virgil simțea că victoria e aproape și rânjea după fiecare atac parat de bâta adversarului. Până când, la ultimul, sabia a cedat, rupându-se în două. Uluirea lui a fost atât de mare, încât a uitat că trebuie să se apere. Lovitura de bâtă a venit ca un trăsnet neiertător, chiar în tâmplă, care a cedat precum coaja unui ou scăpat pe podea. Creierul amestecat cu sânge s-a împrăștiat pe perete și peste cioburile risipite în jur. Liviu n-avea cum să se îngrozească de scenă. Își pusese ultimele puteri în lovitura de grație, iar acum se prăbuși, aproape leșinat, alături de cadavrul gazdei.

Imagini pentru poze cu bâtă de baseball

Așa l-a găsit Rodica, după câteva minute. Atunci a sunat după Ambulanță și Poliție, care l-au cules și pe Toni din apropiere. Firește că dacă cel de-al doilea bodyguard n-ar fi întârziat, altfel s-ar fi sfârșit această confruntare.

 

Banii (XVI): Cu cărțile pe față

– Ia te uite, vine muntele la Mahomed!, cu această expresie l-a întâmpinat Virgil pe Liviu, când acesta a apărut în somptuosul lui apartament. Intră și ia loc unde te simți mai bine. Eu te primesc cu brațele deschise și te servesc cu ce băutură vrei, spre deosebire tine, care m-ai lăsat pe sec la ultima noastră întâlnire. Doar palincă d-aia puturoasă nu am în bar, dar dacă știam că mă vei căuta, făceam rost.

– Mulțumesc, dar nu trebuie să te deranjezi, îi răspunse vizitatorul rotindu-și privirea în jur și arătând impresionat de ce vede. Știi foarte bine de ce sunt aici, și n-are rost să faci pe amabilul.

– Chiar așa, ai venit să mă chemi la nuntă? Am aflat că tocmai ai scăpat de o înmormântare, rânji gazda în timp ce turna ceva băutură în două pahare. Apoi întinse unul dintre ele musafirului, însă, după câteva secunde de așteptare, îl puse înapoi pe barul din colțul apartamentului.

Imagine similară

– Vreau să rezolvăm o dată pentru totdeauna conflictul dintre noi. Fără amenințări, mai mult sau mai puțin voalate, fără otrăvuri, fără vicleșuguri… Dacă ești bărbat, comportă-te ca atare și atacă-mă direct, nu angaja mercenari să-ți facă treaba murdară, îi spuse Liviu, cu exaltare în voce.

– Insinuezi că aș avea vreo legătură cu otrăvirea ta? Ai dovezi în acest sens sau mergi pe presupuneri?

– Nu o să-ți spun acum și aici ce dovezi există. Corect ar fi să ne confruntăm mâine la Tribunal, pentru a lăsa Justiția să judece. Ori să găsim o cale mai rapidă. M-am săturat să mă tot uit peste umăr sau să-mi fac griji pentru ceilalți din jurul meu.

– ”O cale mai rapidă”… îmi place cum sună! Știi bine că n-ai să mă vezi niciodată în fața instanței, deci te bazezi pe o rezolvare între noi doi, nu-i așa? Ai avut chiar curajul să pătrunzi și să mă provoci pe terenul meu. Rodica știe că ești aici sau ai venit de capul tău? Bănuiesc că nu te-ar fi lăsat, după cât e de grijulie. Și cum ai vrea să rezolvăm acest conflict? Să ne batem până unul nu se mai ridică? Îmi pare rău, dar nu vreau să distrugem interiorul atât de frumos al locuinței; numai vaza aceea chinezească m-a costat cât mașinuța prietenei tale. Poate vrei să ne duelăm…

Spunând asta, Virgil se duse după barul încărcat cu sticle și deschise un sertar. De acolo ridică fin o frumusețe de revolver strălucitor, pe care îl mângâie ca pe un animal de casă. Cu aceeași plăcere îi înfiletă calm un amortizor și îl îndreptă spre oaspete.

Liviu tresări ușor, dar căută rapid resurse de calmare. Doar n-o să-l împuște pe covorul acela scump, ci mai degrabă era un alt mod de a băga frica în el. Totuși, ar fi mai bine să se așeze pe un scaun, tocmai pentru a dovedi că nu-i e teamă.

– Aș putea să scap de tine într-o secundă, dar vreau să-ți demonstrez că n-am nevoie de armă. O să te nenorocesc cu mâna mea, după care vei dispărea ca și cum n-ai existat. Deja m-ai călcat pe bătătură, și mie nu-mi place să mă enervez. Sunt un om de afaceri calm și înțelegător, până la un punct.

Își luă o mână de pe revolver și scoase un mobil din buzunar. După un scurt apel, transmise:

– Gicu, hai până sus. Toni e cu tine? Bine…

După care închise și se adresă celui din fața lui:

– Uite cum o să facem… Am o încăpere potrivită la subsolul blocului, unde putem continua discuția, între patru ochi.

– De aceea ți-ai chemat gorilele?, răspunse Liviu neîncrezător. Sunt cei doi care au preluat banii de la Rodica?

– Sunt ei, dar nu le-aș spune gorile, că se supără ușor. Să zicem că sunt ajutoarele mele. Vei coborî cu ei și mă vei aștepta jos, n-ar fi indicat să ne vadă lumea împreună. Dar ia stai puțin: de ce să nu facem jocul mai interesant?

Ridică din nou telefonul și formă alt număr. În acest timp, Liviu inspecta atent fiecare mobilier din camera spațioasă, dar parcă prea încărcată de obiecte scumpe care concurau parcă în a sări în ochii vizitatorilor. Chiar în dreapta lui putea admira o vitrină cu bibelouri extravagante și suveniruri scumpe, cum ar fi o minge cu autografe, o mănușă și o bâtă de baseball lucioasă. Plasma era aproape cât peretele de mare și era pornită în surdină. Pe ceilalți pereți erau expuse tablouri mari, reprezentând natura, nuduri, dar firește că și un portret al proprietarului. Telecomenzi de tot soiul tronau într-o căruță artizanală din lemn, expusă pe centrul mesei din sticlă.

– Rodica, dragă, ghici cine te așteaptă în apartamentul meu?

La auzul acestor cuvinte, Liviu sări ca un arc de pe scaun. Dar Virgil în temperă imediat, țintindu-l din nou cu arma.

– De fapt, te așteptăm amândoi să lămurim problema. Asta a fost propunerea iubitului tău. Da, da… vino imediat, până nu se întâmplă ceva ce am putea regreta.

– Ești un laș și un mincinos! Parcă era vorba că rezolvăm totul între noi, răbufni oaspetele.

– Între noi o să fie, dar eu impun regulile, băiete!

Banii (XIV): Avertizare

Se auzi scurt soneria, iar apoi ușa deschizându-se. „Și-o fi uitat ceva Rodica”, se gândi Liviu, ridicându-se din fotoliu. Dar în ușa camerei apăru un tânăr bine făcut și îmbrăcat impecabil, chiar dacă afară ploua cu găleata.

– Rodica nu-i acasă, dacă pe ea o căutați, se grăbi Liviu să-l lămurească pe vizitatorul inopinat. După felul cum arăta și din descrierile auzite, bănuia despre cine-i vorba. A ieșit după cumpărături, dar nu cred că zăbovește.

– Nu-i nimic, ba poate chiar e mai bine să avem o discuție între bărbați. Tu trebuie să fii noua ei achiziție, Bunul Samaritean, despre care am tot auzit în ultima vreme, zâmbi ironic tânărul, verificându-și starea costumului.

– Iar tu îi fi fostul logodnic, care s-a răzgândit când a aflat că zestrea poate fi luată fără a lua și fata, răspunse la fel de sarcastic gazda.

– Ești agresiv, tipule, deși ai pășit pe un teren periculos. Păcat că nu-ți dai seama în ce te-a băgat nebuna asta.

– Rămâne să ne întâlnim la tribunal, unde vom vedea care-i nebunul. Peste trei zile e înfățișarea, sper că ai primit citația, domnule Virgil.

– Nu știu, eu am mai multe adrese. De fapt nici nu mă interesează, oricum o să fiu plecat din țară. Înainte de asta, am vrut să te cunosc… și să-ți dau un sfat. Tot ca între bărbați. Doar ești bărbat, nu-i așa?

Zicând asta, Virgil se apropie la câțiva centimetri de rivalul său, privindu-l adânc în ochi. Liviu se strădui să nu pășească înapoi și să-i susțină privirea ascuțită. Îi simțea parfumul fin, care venea în contradicție cu respirația sacadată.

– Bănuiesc că nu-i un sfat dat ca prieten, deci nu cred că m-ar ajuta, se strădui gazda să răspundă cât mai domol.

– O, ba da! Te poate ajuta foarte mult, dacă ești deștept. Ești deștept, nu-i așa? Doar ai demonstrat asta când ai renunțat la bani, pentru o necunoscută oarecare. Deși puteai găsi o cale mai nobilă să scapi de ei, recunosc că ai făcut bine. Banii mulți nu-s pentru oameni ca tine, slabi și nepricepuți. Ei trebuie folosiți de persoane puternice și inspirate, ca mine și alții de același calibru. Te rog să-mi scuzi nepolitețea, am uitat să-ți strâng mâna.

Și, după ce-și șterse mâinile cu o batistă scoasă dintr-un buzunar, întinse de aproape palma. Ce a urmat a fost mai mult o demonstrație de forță, amândoi strângând cu forță mâna celuilalt, fără ca pe fața lor să se vadă efortul depus. A durat câteva zeci de secunde până s-au desprins, iar Virgil a trecut razant prin fața rivalului, către fotoliul în care s-a făcut comod.

– Ai ceva putere în tine, nimic de zis, a remarcat Virgil. Ești cumva cioban sau tăietor de lemne?, că nu te văd mergând la sală.

– Are vreo?…

– Întrebarea era retorică, băiete. Chiar nu mă interesează cum îți câștigi pâinea. Dar ia loc, te rog, simte-te ca acasă.

Liviu se strădui să-și păstreze calmul obișnuit și se așeză pe celălalt fotoliu, afișând cea mai amiabilă figură de care era în stare.

– Cred că suntem de-o vârstă, ”băiete”, ținu totuși să dea replica.

– Nu asta-i relevant, ci educația și categoria socală. Tu nu ești făcut să trăiești în jungla capitalei, ci pe dealurile din județul tău. Aici poți fi o pradă sigură pentru hienele pe care nici măcar nu le distingi. Du-te acasă și vezi-ți de treburile tale, până nu e prea târziu.

– Bănuiesc că ăsta-i sfatul tău, răspunse Liviu apăsat. Lasă-mă să-ți dau și eu unul: dă-i banii înapoi Rodicăi, astfel scapi de un proces și de cheltuielile de judecată. Nici eu nu știu cu ce te ocupi, dar bănuiesc că ai afaceri despre care n-ai dori să se știe. Învârteli, nu tocmai legale, care ar putea să iasă la iveală în instanță.

Fu momentul în care Virgil își pierdu cumpătul și izbucni. Duelul psihologic fusese câștigat de provincial.

– Nici nu știi în ce te bagi, băiete! Plus că n-ai nicio șansă de câștig. Cum poți dovedi că biletul acela a fost jucat de tine?

– Asta mă privește. Contează mult și faptul că vom avea un martor care o să te acuze.

Imagini pentru poze cu bilete de avion

– Te gândești la Pamfil? Mă tem că n-o să fie disponibil. Deci gândește-te mai bine, înainte să fie prea târziu, zâmbi din nou ironic Virgil, după care se ridică alene și scoase o hârtie din buzunar. Iar prea târziu o să fie mâine, după ce pleacă acest avion, pentru care îți fac cadou un bilet până la Baia Mare. Ar fi bine să fii în el.

Se apropie din nou de Liviu și îi întinse hârtia. Tânărul se ridică, dar nu binevoi să preia darul.

– Asta e o amenințare?, întrebă el, accentuând ultimul cuvânt.

– Nu, băiete, eu nu recurg la amenințări, ci trec direct la acțiune. Pentru tine am făcut o excepție, de dragul fetei care te-a zăpăcit, și ți-am oferit trei lucruri: un sfat, un bilet și un avertisment. Dacă ții la viața ta, le vei primi și folosi pe toate.

După care Virgil puse biletul pe masă și ieși fără să-și ia rămas bun.

Banii (XI): Controversă

Deși surpriza revederii era la fel de mare pentru toate trei personajele, pe chipul bărbatului nu se regăsea și bucuria. Chiar o trase pe Rodica mai departe de masa lui, întrebând-o neliniștit:

– Ce cauți aici? Mă urmărești cumva?

Tânăra își desprinse brațul din mâna care o ținea ca într-o menghină și îi făcu semn să se liniștească, adresându-i-se la fel de familiar:

– Ca să fim corecți, tu ai dat iar peste mine, cu aceeași stângăcie.

– Daaa?, exclamă el cu o voce sarcastică, ce nu se dorea auzită de altcineva. Îmi pare rău, dar nu mai am patru milioane de euro la mine, să te despăgubesc iar.

– Nu fi răutăcios. Recunosc că relația noastră a început cu stângul, dar nici tu nu ai cooperat deloc.

– Ce relație? Ce cooperare? Nu ne cunoaștem și nu ne datorăm nimic unul altuia.

– Eu nu cred. În momentul când oferi cuiva o sumă atât de mare, se înfiripă o relație, vrei nu vrei. De asemenea, pot apărea niște probleme, așa cum s-a întâmplat și de această dată.

Imagini pentru imagini cu cearta

– Iartă-mă că ți-am făcut probleme, zise tânărul la fel de ironic. Dacă tot ai acceptat banii, acceptă și problemele… și rezolvă-le. Eu nu am nevoie de ele, sunt fericit cu ce am. Apropo: cum m-ai găsit? Sper că nu ai povestit tuturor despre această întâmplare, pentru că tocmai situația asta am vrut s-o evit.

– Nicio grijă! M-am gândit eu că vrei să rămâi anonim, și numai întâmplarea a făcut să ne ciocnim din nou. Eu zic să o luăm de la început, ca doi oameni civilizați, chiar dacă arăt groaznic cu rochia pătată, iar lumea se holbează la noi. Numele meu e Militaru Rodica…

Femeia îi întinse mâna, deși erau aproape lipiți unul de altul.

– Liviu… Pop Liviu. Ar trebui să zic că-mi pare bine, dar sărbătorim ziua unui coleg de muncă și mi-ar plăcea să mă întorc la masă. Deja îmi fac semne…

– Te înțeleg, Liviu. Și eu trebuie să mă schimb…, stau la hotelul de alături…, trebuie să vorbim ceva important.

– Important pentru mine este să mă uiți. Lasă-mă să-mi trăiesc viața fără valuri prea mari, că îmi fac rău.

– Doar o discuție îți cer să suporți. După aceea îți promit că te las în pace, dacă asta-ți va fi voia. Promite-mi, te rog!

Liviu se uită în ochii ei imploratori, apoi la colegii nerăbdători, din nou la ea…

– Bine, după masă sunt liber.

– Excelent! Pe la patru, la barul hotelului?

– Mai bine la șase, că avem de jucat un meci de fotbal.

– Atunci, ne vedem la șase. Sper că ești punctual.

Cei doi se despărțiră, iar Rodica îi făcu semn Verei să iasă de la masă. Aveau de făcut un drum până în Seini cu bunica Ana,  după care urma o pregătire amplă pentru a-l convinge pe acest încăpățânat să li se alăture, una dintre arme fiind o ținută cât mai fermecătoare. Niciun bărbat nu putea rezista unei femei tinere, inteligente și frumoase, cu atât mai puțin un simplu provincial. Numai să nu-i tragă clapa! Dar niciuna din ele nu-și exprima această temere, mai ales că Liviu se temea de o eventuală deconspirare.

– Cum de nu m-ai avertizat din timp că tipul e la masa de alături?, întrebă Rodica în timp ce-l așteptau în fața unui coctail. Aș fi putut să-l abordez mai finuț.

– Nu l-am recunoscut decât după ce s-a ridicat și a deschis gura. Acu’ trei luni nu era bărbos și cu ochelari de soare. Se vede că s-a pus la patru ace când a plecat în Capitală.

– Da, e genul de bărbat care nu pune accent pe cum arată în zona lui, că oricum știe lumea ce-i poate capul.

– Lasă că tot e mai drăguț decât Virgil!, chicoti Vera. Are un vino-ncoa de om natural.

– Da? Mie nu-mi plac bărbații cu barbă. Și nici cei împiedicați, încăpățânați, fără ambiții…

– Pssst! Uite-l că vine!, anunță Vera în șoaptă.

– Măcar și-a schimbat hainele, apucă să-i șușotească Rodica.

Liviu le zări mai târziu, chiar dacă nu erau multe persoane la micuțele mese. Se vedea pe el că nu era insensibil la felul în care s-a aranjat femeia cu care se certase câteva ore înainte. Rodica i-o prezentă pe Vera, după care îl îmbie cu ceva de băut. Spre dezamăgirea ei, omul preferă iarăși o bere.

– Așadar, iată-ne din nou față în față, doar că de data asta nimeni nu-i jenat de vreo cafea vărsată, râse Rodica pentru a intra într-o atmosferă destinsă.

– Nu știu cum s-a întâmplat, dar să nu credeți că sunt mereu așa. Îmi cer încă o dată scuze!, spuse politicos tânărul.

– Dar nu e cazul. Cred că vina e împărțită, mai ales că m-ai prins de fiecare dată cu nervii întinși, răspunse femeia, la fel de amabil.

– Acum… dacă tot ne-am reîntâlnit, îmi spui și mie despre ce-i vorba?

Rodica oftă la gândul că iar trebuia să-și repete tragedia.

– Desigur. E o poveste lungă, dar voi căuta varianta cea mai scurtă. Prietena mea, aici de față, îți poate confirma unele aspecte, doar a fost de față când a început totul… sau aproape totul.

Noutăţi editoriale – Planeta Paradis

Casa care adăposteşte gânduri • Editura Excelsior Art

(…)

La început au văzut un continent lung, ce se întindea de la un pol la altul. Avea forma unei banane de culoare predominant verde. Erau vizibile şi câteva insule mai răsărite, împrăştiate prin cele două oceane imense. Eiua a ţinut să le arate şi partea întunecată a planetei. Fiindcă planeta era luminată tot de un singur soare, precum Pământul, acolo era noapte, dar au avut plăcuta surpriză să descopere doi sateliţi naturali, care împrăştiau o lumină consistentă. Aşa au reuşit să distingă încă un continent, aproape identic ca primul şi plasat la distanţă apreciabilă. Naveta îşi încheie rapid rotaţia şi reveni în ţinuturile scăldate de soarele darnic.
Era timpul să caute un loc de coborâre şi pentru asta trebuiau să ţină cont de mai mulţi factori. Să nu fie la ecuator şi nici apropiat de polii frigului. Aveau nevoie de o suprafaţă plană, apropiată de ocean, dar şi de…

View original post 759 more words

Banii (VII): Țeapa

Cafeaua de dimineață și țigara. Doar cu astea a mai rămas? Ah, să nu uite că e sănătoasă, asta pentru a vedea jumătatea plină a paharului. Dar banii au ajuns în posesia studentului Victor, care i-a dorit cash. Pentru asta a venit cu o geantă potrivită și un haidamac pe post de bodyguard. Nici de Virgil nu mai avea parte: relația s-a răcit brusc și ea a trebuit să se mute înapoi, în camera devenită atât de rece și apăsătoare. Noroc, totuși, că nu o înstrăinase. Nu ar fi suportat să stea cu părinții nici măcar o zi, tocmai pentru că nu voia compătimire. Nici cu serviciu nu a avut prea mult succes. Obținuse doar promisiunea șefului că o va anunța când se eliberează un loc. Însă masa de la cafenea era liberă și mereu primitoare. La asta s-a adăugat și privirea bucuroasă a Verei, o picoliță drăguță și mereu zâmbitoare.

– Bună dimineața!, a întâmpinat-o vioi tânăra, la doar un minut după ce s-a așezat la masă. Mă bucur să te revăd, domnișoară elegantă.

Deși diferența de vârstă era de aproape zece ani, Rodicăi nu-i plăcea să i se spună „dumneavoastră”.

– Bucuria e reciprocă, Vera! Chiar m-aș bucura să-mi ții companie la o cafea, mai ales că nu am mai pălăvrăgit de mult.

– Vin imediat, numai să-mi fac un pic de timp, răspunse fata și se roti ca un titirez spre câțiva clienți proaspăt veniți.

Nu a durat mult și a revenit cu cafelele aburinde și cu două țigări.

– Din partea casei, cum s-ar spune, zise ea chicotind.

– Ooo, mulțumesc, dar chiar nu era cazul. Doar eu te-am invitat!

– Nu, nu! De data asta fac eu cinste. Am servit două luni la mare și am făcut bani frumoși. E drept că a fost obositor…

– Mă întrebam eu de ce nu te-am mai văzut în ultima vreme.

– Din ziua în care ți-a fost pătată rochia. Dar văd că o porți chiar acum și nu se observă nici urmă de cafea. Extraordinar! A plătit tipul curățarea sau ți-a luat alta identică?

Rodica oftă și aprinse pe rând țigările amândurora.

– A plătit destul, săracul. Poate am făcut o scenă de isterie, dar cred că eram foarte supărată.

– Eee… de parcă eu n-aș fi făcut la fel. Mă mir că nu a intervenit și doamna Stela, doar era la masa din colț și a văzut tot.

– Ești sigură? Nu țin minte să-mi fi spus… Probabil n-a vrut să mă supere cu asta, din jenă.

Vera chicoti complice și îi trase cu ochiul, semn că se gândea la altceva.

– Dar ia spune-mi, nu ți-a căzut cu tronc tipul? Deduc că v-ați mai întâlnit.

– Care tip?… Aaaa, roșcatul…

– Eu mă refeream la cel care ți-a pătat rochia. Ai cunoscut și un roșcat?

– Nu, nu. Despre el vorbeam și eu…

– Atunci de ce-i zici roșcat?

– Păi nu are părul roșcat? Plus că-i și mai scund decât mine, deci nu-i genul meu.

Fata o privi contrariată.

– Ce tot vorbești acolo? Băiatul ăla avea un păr negru, precum al tău, și era mai înalt cu o palmă decât tine. Doar eu i-am dat cafeaua și l-am cântărit bine. Cam aiurit, dar drăguț.

Imagine similară

Era rândul Rodicăi să rămână ca la dentist, după care să-și acopere gura cu mâna, într-un gest disperat de a-și înăbuși o exclamație zgomotoasă, și nu de durere fizică. A fost un moment din acelea în care simți că atmosfera care te înconjoară se sparge în capul tău, rănindu-te cu mii de cioburi. Momentul în care realizezi că ești un pion insignifiant care tocmai a fost sacrificat pentru mofturile unui rege tiranic. Clipa când îți dai seama că ai fost jucat pe degete, ca un copil inocent ce se credea matur, că ai fost păcălit atât de amarnic, încât îți pierzi de tot încrederea în tine, în oameni, în viață…

– Iartă-mă, Vera… Se vede că eram prea supărată pentru a reține astfel de detalii. Poți, te rog, să-mi descrii cât mai exact persoana în cauză, dar și întâmplarea?

Picolița inspectă cu privirea mesele și se scuză puțin. Se întoarse după câteva minute și îi îndeplini dorința, deși se arătă mirată de solicitare. Cuvintele ei cădeau ca niște pietre în hăul adânc al disperării, resimțit de Rodica până în stomac. Acolo unde ar fi fost de așteptat să simtă fluturii iubirii, acum se zbăteau lilieci cu gheare, ce încercau să-i ajungă până în gât și să o sugrume. Era din ce în ce mai clar că fusese înșelată copios de Stela, de studentul cel roșcat și poate chiar de Virgil. În jurul ei se țesuse un complot în care toți și-au jucat perfect rolul, iar ea a picat ca o muscă cretină în plasă. Se dovedea că Stela văzuse scena cu biletul de loto, iar pentru a pune mâna pe el îl racolase pe Victor, pe care l-o fi plătit să mintă cum că el ar fi fost cel ce și-a uitat biletul. Condiția era să aibă drumuri prin zona în care s-au jucat numerele câștigătoare.

Cum a putut fi atât de naivă și să dea banii fără o cât de mică investigație? Și acum ce trebuia să facă? Să plece capul și să înghită gălușca rușinii sau să încerce recuperarea banilor? Ceea ce însemna și reabilitarea în fața celor care au umilit-o, dar mai mult în sinea ei.