Trei culori
Pășind pe verde,
Sub cupola albastră,
Văd viața în roz.
Omul roditor
Înverzesc idei ca frunze,
Cu boboci mici, în culori,
Parcă ar fi buburuze
Care se transformă-n flori.
Cele bune sunt parfumuri,
Transmise adiacent,
Cele rele iscă fumuri
Cu un miros indecent.
Transformă-le în cuvinte,
Dulci precum cireșele,
Și le presară-nainte,
Înflorindu-ți faptele.
Iar din florile candide
O să vezi cum, natural,
O minune se conchide,
Ca un cadru pictural.
Roade binecuvântate
Vei avea, precum un pom,
Și-ți vor fi apreciate
Calitățile de om.
La discreție
BANCURILE SĂPTĂMÂNII
* Doi iubiți stau dimineață la cafea:
– Iubitule, toată noaptea m-ai strigat Elena!
– Iubito, toată noaptea am visat că eram Ceaușescu.
* – De ce plângi, frumoaso?
– Mi-a dat iubi papucii…
– Și te strâng cumva?
* Soția către bărbat:
– La ce oră ai venit acasă, bețivule?
Bețivul:
– La 12 fără 5, muiere!
Soția:
– Minți, te-ai întors la 7!
Bețivul:
– Eeee, 12 fără 5 cât fac?…
* – Cum te descurci cu literatura?
– Bine!
– Vorbește-mi despre Creangă…
– Parte a unui copac, uscată sau nu, îi mai spune și ramură, cracă sau gătej.
* – Iubitul meu, îngerul meu, unde ești?
– Sunt în dormitor, iubita!
– Taci naibii, căutam cățelul!
* Bulă și Bubulina stau la plajă pe un cearșaf. Pe lângă ei trec două tinere foarte sexy.
– Să nu îndrăznești să te zgâiești la ele!, se răsti Bubulina.
– Vai de mine, dragă, se poate? Mi-a intrat soarele în ochi încă de când au apărut la capătul digului.
* Aseară, vecinul meu a strigat atât de tare la copiii lui… încât și eu m-am spălat pe dinți și m-am dus la culcare!
* Eram la cizmărie când a intrat un bătrânel, cred că avea peste 100 de ani.
– Cu ce vă putem ajuta?, l-a întrebat jovial cizmarul.
– Am venit să ridic o pereche de pantofi, domnule!, a răspuns bătrânul.
– Când i-ați adus la reparat?
– Pe 19 septembrie 1948!
După ce a rămas puțin confuz, cizmarul i-a explicat:
– Știți, domnule, cred că din 1948 și până acum, cizmăria noastră a trecut prin mâinile a 20 de proprietari și nenumărați angajați, în fine, ne-ar fi de mare folos dacă ați mai avea bonul!
Veteranul caută în portofel și scoate bonul într-o stare excepțională, de parcă l-ar fi primit ieri. Cizmarul ia bonul, dispare cu el într-o cameră din spate și, după aproximativ o oră, se întoarce cu o pereche de pantofi extrem, extrem de prăfuită.
– Aceștia sunt, domnule, pantofii dumneavoastră?
– Da, da, aceștia sunt!, strigă bătrânelul extrem de entuziasmat!
– Săptămâna viitoare sunt gata!
* – Fă-ți bagajul! Plecăm în vacanță!
– Unde, iubi?
– La rude, tu la mă-ta, eu la Mamaia!
* – Măi, Gheo, cum crezi tu că se zice corect: Cluj sau Cluuuuj?
– D-apoi, eu cred că-i spune Cluuuuj.
– Da’ de ce, mă?
– Da’ cine dracu te grăbește?
* Țânțarii nu au și ei părinți care să-i certe că stau afară toată noaptea?
* Ce obicei urât, la americani, să rupă hârtia de ambalat cadouri! Noi o scoatem cu grijă, o împachetăm. Poate ne mai trebuie…
* Cum își cer bărbații scuze:
– Gata, ți-au trecut dracii?
* E mai bine să rămâi blocat în WC, decât în lift.
În lift te poate apuca nevoia să mergi la WC, dar în WC nu te apucă să mergi în lift!
* – Tilică, compunerea ta ”Bețiile lui tata” e la fel ca a fratelui tău. Ai copiat de la el?
– Nu, doamnă, dar e același tată. Și se îmbată la fel.
* Există două tipuri de bărbați, casnici și romantici. Când e praf pe mobilă, casnicul îl șterge, romanticul desenează o inimioară!
* Vând GPS 2021, arată drumul oamenilor care au uitat de unde au plecat.
* – Bade, fumezi?
– Noa, apăi depinde…
– Cum adică ”depinde”?!
– Apăi, depinde dacă vrei să-mi dai sau vrei să-mi ceri…
* Indiferent cât a evoluat medicina… nu s-a găsit tratamentul pentru durerea în cot…
* La școală, profesoara îi întreabă pe elevi:
– Măi Mihai, tu ce mașină ai?
– Am un BMW!
– Bravo!
O întreabă și pe Alina:
– Alina, tu ce mașină ai?
– Un Audi!
– Bravo!
Îl întreabă și pe Bulă:
– Tu, Bulă, ce mașină ai?
– Păi, am o bicicletă!
– Aoleu! Măi, Bulă… mâine e inspecție, dacă te întreabă inspectorul ce mașină ai, zi și tu că ai un… nu știu… un Logan măcar!
A doua zi, la inspecție…
Inspectorul îi întreabă pe elevi ce mașini au și tocmai atunci intră și Bulă în clasă. Inspectorul:
– Bulă, tu ce mașină ai?
– Aaa… păi eu am un Lamborghini!
Inspectorul:
– Și de ce ai întârziat la școală?
Bulă:
– Păi, mi-a căzut lanțul!
* Am vrut să schimb locul în avion, pentru că lângă mine urla un copil. Nu m-au lăsat. Cică dacă e copilul tău nu se poate…
* E 2025 și vrei să ieși din casă. Preferi să îmbraci geaca aia veche. Bagi mâna în buzunar, e ceva acolo, scoți, e o mască. Râzi în colțul gurii, te gândești ce ani erau ăia… mototolești cu scârbă masca și o arunci. Pui mâna pe topor și ieși afară să omori zombi.
* Alea de 20 nu mă bagă în seamă…, cele de 40 sunt în divorț, iar babele sunt în Italia. Cu cine dracu mă combin și eu?!
* – Ai spus că o să mă iubești până la sfârșitul lumii…
– Lunii, iubito, sfârșitul lunii…
* Noi, ăștia mai bătrâni, care n-am făcut educație sexuală, putem să reluăm cursurile…?
* Am venit beat acasă…
Am suflat către câine… nimic. Am mai suflat o dată spre el, tăt nimic! Apoi, am suflat către muiere, iar ea o lătrat până dimineața!
* Sunt la bancă de azi dimineață și tot aștept. Mi-au spus la horoscop că îmi intră niște bani în cont!
Epigrama care mușcă
EPITAF PENTRU UN SCRIITOR
I s-a ridicat statuie,
E primul semn că a murit,
Al doilea-i că nu mai scrie,
Iar pentru asta-i preamărit.
Inima casei
Nu mai rețin exact câți ani aveam pe atunci, dar știu sigur că eram trecut de majorat. Prima dată când i-am sesizat prezența a fost într-o după-amiază liniștită de vară, când toată familia se odihnea după masa de prânz. Părinții și sora mea în ”camera dinainte”, iar eu în patul din bucătăria-sufragerie. Nu aveam somn la acea oră, însă respectam pauza de care aveau nevoie mama și tata, cufundat în gânduri și făcându-mi planuri pentru mai târziu. În acea meditație s-a strecurat ticăitul unui ceas nemaiauzit până atunci. Nu, nu era ceasul casei, care-și avea locul în dormitor, lângă părinți, și nici cel de pe mână, un Pobeda care se auzea doar dacă-l puneam la ureche. Era un sunet constant și suficient de clar ca să-mi dau seama că nu-i doar o impresie.
Mi-am ridicat capul de pe pernă, încercând să percep de unde poate să vină și dacă nu cumva mai e vreun ceas în preajmă. După mai multe căutări, cu urechea ciulită, singura explicație care puteam să o dau e că ticăitul venea din peretele casei, fără să pot stabili o localizare precisă. Eram intrigat și am petrecut mult timp să realizez dacă e posibil așa ceva. De aceea m-am bucurat când a apărut Doina – sora cu patru ani mai mică decât mine – și am avut pe cine să întreb. A ascultat și ea un timp și, spre ușurarea mea, mi-a dat dreptate. Auzea același ticăit, tot din zona din colț a bucătăriei, deci nu era doar o iluzie. Apoi a intrat peste noi tata și mama, cărora le-am propus să asculte și ei cu atenție. Rezultatul a fost dezamăgitor în ambele cazuri: niciunul nu distingea vreun ticăit de ceas, oricât am insistat că trebuie să-l audă.
Această experiență s-a repetat apoi în alte zile de liniște, fie că auzeam prima dată eu sau Doina. Am încercat să găsim măcar încă un martor la misteriosul ticăit, dar fără succes, pentru că nu se auzea când era cineva străin în preajmă, probabil din cauza lipsei de liniște totală. Și totuși, eu și soră-mea eram convinși că undeva, în perete, exista un ceas minune care merge continuu, fără să fie tras sau alimentat de baterie. Iar această convingere a atras asupra noastră câteva glume sarcastice, care ne-au făcut să nu mai aducem în discuție acest subiect, cu excepția momentelor în care eram doar noi doi. Astfel că, de câte ori aveam prilejul, ascultam ticăitul acela miraculos și ne închipuiam tot felul de scenarii: că bunicul a ascuns un ceas valoros când a ridicat pereții sau că e ticăitul unei bombe care nu mai poate exploda. Până când…
Eva era o vecină tânără cam de aceeași vârstă cu noi, dar mult mai copilăroasă, care ne vizita adesea și ne amuza cu naivitatea ei. Se întâmpla, însă, ca uneori să asculte în tăcere discuțiile noastre, dar numai când la ele participau și cei mai în vârstă. Într-o astfel de ocazie, când șirul cuvintelor s-a întrerupt pentru un minut, ne-a surprins pe toți cu o observație:
– E atâta tăcere aici de poți să auzi cum ticăie ceasul…
Eram tot în bucătărie și mirarea noastră a fost foarte mare. Mai ales în ce ne privea pe mine și Doina.
– Care ceas!?, a întrebat primul tata, luându-ne-o înainte.
– Habar n-am, a răspuns ea senin. Dar se aude clar, când e o liniște ca asta.
Părinții mei s-au uitat cu suspiciune la ea, apoi unul la altul, iar la urmă către noi. Era clar că ne făceau răspunzători de această remarcă, impresie dovedită și de insinuarea tatălui nostru:
– Băi copii, am crezut că ați terminat cu astfel de glume. În schimb, voi o mai zăpăciți și pe biata fată cu prostiile voastre. Dacă o țineți tot așa, mă faceți să dărâm zidurile casei și să vă demonstrez că nu e niciun ceas în pereți. Singura problemă va fi că o să dormiți apoi sub cerul liber. Asta vreți?
Eva nu a înțeles de unde vine atâta înverșunare, iar noi am înghițit în sec și am închis definitiv acest subiect. Totuși, în sinea noastră, eram bucuroși că cineva din exterior ne-a confirmat existența acelui sunet, deci nu eram obsedați.
Timpul a trecut, iar eu m-am mutat la oraș, unde singurul ticăit era al ceasului de masă cu alarma de trezire. Soră-mea a făcut la fel, după încă vreo doi ani, însă amândoi ne vizitam părinții de câte ori ne permiteam. La scurtă vreme, s-a stins tata, iar mama a rămas singura motivație să mai vizităm casa părintească. Când și mama ne-a părăsit, am găsit de cuviință că ar fi bine să ne mutăm amândoi în locul care ne-a lăsat atâtea amintiri, din cea mai fragedă copilărie. Toate păreau neschimbate, iar asta ne transmitea o nostalgie dulce. Numai ticăitul ceasului nu-l mai auzeam, deși ne-am străduit să-l găsim din nou. Poate că, într-adevăr, nu era vorba neapărat de un ceas, ci de cu totul altceva. Cum ar fi inima casei, care bătea pe atunci într-un ritm cunoscut de noi. Iar acum, când o parte dintre locatarii ei nu mai există, acea inimă a încetinit sau și-a schimbat frecvența. Ori poate noi suntem cei care nu o mai pot înțelege.
Pe gustate
BANCURILE SĂPTĂMÂNII
* – Iubito, vrei să te căsătorești cu mine?
– Dacă îmi cumperi un inel din aur cu diamante…
– Mamăăă… cât de delicat m-ai refuzat…!
* O blondă extenuată, la medic:
– Doctore, nu pot dormi noaptea din cauza câinilor care latră.
– Poftiți somniferele astea! O să vă ajute.
După două săptămâni, blonda e distrusă total.
– Nu înțeleg, mă așteptam să vă văd odihnită.
– Odihnită? După ce alerg toată noaptea după câini? Și când prind câte unul, nicicum nu vrea să înghită pastila.
* Un puști stă de vorbă cu tatăl lui:
– Tată, m-am ars rău aseară.
– Bravo, așa te vreau! Ce bine îmi semeni, fiule!
– Nu, tată, m-am ars cu ulei, când făceam mâncare!
– Ești leit maică-ta!
* Îmi iubesc patul! Suntem făcuți unul pentru celălalt, doar că Alarma nu e de acord cu relația noastră! Geloasa naibii!!!
* Consumul excesiv de vin poate crea iluzia că știi să cânți.
* Eu mă vaccinez în iunie, 2022. Anul ăsta, sunt invitat la vreo 8 nunți, și cei nevaccinați nu au voie să meargă…
* Caut loc de muncă în demolări. Experiență profesională, pe ce pun mâna se-alege praful. Accept probă de lucru!
* Felicitări celor ce știu să glumească! Pe ceilalți îi compătimesc, nu știu ce pierd!
* Se spune că tineretul greșește!? Dar nici babele nu mai sunt ce au fost odată. Nu mai croșetează, nu mai torc lână, nu mai coc prăjituri… Stau toată ziua pe Facebook! 🙂
* Românul scrie ”piscină”, dar pronunță ”pișcină”. Știe el de ce!
* Nu-mi amintesc o guvernare atât de prietenoasă cu mediul.
Urși în Sinaia și Bușteni, mistreți pe litoral, șobolani în București…
* Dacă vezi în spital o asistentă cu termometrul după ureche, înseamnă că într-un salon, un pacient are pixul în fund.
* – Ioane, am fost la ghicitoare și mi-a spus că tu nu mă mai iubești!
– Tulai, tu Mărie, da risipitoare ești! De ce dai banii pe prostii? Asta puteam să ți-o spun și eu! Gratis…
* Când găsești o persoană mai zăpăcită decât tine, îți vine pofta de viață.
* – Bunico, îți deschid un cont pe Facebook?
– Nu deschide nimic, că intră muștele!
* La vârsta mea, încă sar ușor din pat. Mai greu e să mă culeg de pe jos.
* 1989 – vom muri, dar vom fi liberi!
2020 – vom muri de proști ce suntem!
* Cine susține că pentru chestiile mărunte nu trebuie să te enervezi… ăla sigur n-o avut țânțari în cameră!
* Profesorul: – De ce ai lăsat foaia albă la examen?
Elevul: – Câteodată, tăcerea este cel mai bun răspuns!
* La librărie:
– Căutați ceva anume?
– Nichita Stănescu!
– A, nu lucrează la noi. Poate la altă librărie.
* La psihiatrie:
– Vorbești singur?
– Nu, suntem certați.
* Azi împlinesc 30 de zile fără alcool. Nu consecutiv, e adevărat. Dar în ultimii zece ani s-au tot adunat…
* Cui nu-i place un bărbat cu burtă, poate opta pentru unul cu tocuri.
* M-a-ntrebat nevastă-mea de ce vorbesc în șoaptă la telefon. I-am zis că mi-e frică să nu-mi fie ascultate convorbirile.
Ea a râs. Eu am râs. Centralista a râs. Băieții de la SRI au râs. Distracție mare.
* La Lidl…
– Doamnă casieră… am văzut un șoarece pe raftul de pâine!
– E săptămâna Disney, pe Tom îl găsiți la raionul de pește!
* Cum mergeam eu liniștit pe stradă, o bere rece s-a luat de mine…
* Femeile au luptat pentru a fi egale cu bărbații.
Acum, bărbații luptă să fie femei.
* Doi vecini, la o bere în fața blocului:
– Ai auzit că Nelu de la trei și-a înjunghiat nevasta cu o șurubelniță?
– Ce nenorociți pot fi unii oameni… Eu, când i-am cerut o șurubelniță, a zis că n-are!
* Un tip dă să traverseze strada… O voce, în spatele lui:
– Nu traversa!
Omul nu traversează și… un accident groaznic, trece un autobuz pe roșu, pietonii mor toți!
Ajunge omul la gară, dă să cumpere un bilet la tren, aceeași voce:
– Nu cumpăra bilet la trenul ăsta!
Omul nu cumpără, și a doua zi află că trenul a deraiat și au murit toți călătorii…
– Doamne, îți mulțumesc că ai grijă de mine, spune omul cu voce tare.
– Nu este Domnul, sunt eu, îngerul tău păzitor!
– Îngerul meu păzitor! Știi, tare mult mi-am dorit să te văd, nu ai putea să te transformi într-o gâză?
Un fluture vine și se așează în palma omului. Omul strivește în pumn fluturașul, mormăind printre dinți:
– Unde erai, mă, când m-am însurat!?
* Un văcar trece pe lângă o femeie și o întreabă:
– Nu ai văzut trecând pe aici o turmă de boi?
La care femeia răspunde:
– De ce, ai rămas în urmă?
* – Tati, tu când vezi o femeie bună, la ce te uiți mai întâi?
– Apoi, dragă copile, întâi eu mă uit… să nu mă vadă mă-ta!
* În medie, ne folosim cam 10% din creier. Vă dați seama câte tâmpenii am putea face dacă l-am folosi pe tot?
* ”Să vezi ce le pică fețele americanilor când or vedea că 2 stâlpi de-ai noștri costă cât 3 elicoptere de-ale lor…”
* – Ce câini frumoși! Cum îi cheamă?
– Calvin și Klein.
– De ce le-ai pus nume de chiloți?
– Sunt Boxeri…
Oameni din stele
Oamenii visează că vor ajunge stele,
Să lumineze și să trăiască etern;
Aștrii universului aspiră să ajungă muritori,
Să simtă și să iubească la fel ca noi.
Stelele își așteaptă rândul, pe cer,
Și cade câte una, la nașterea unui pui de om.
Noi ne punem o dorință, când le vedem,
Iar ea se împlinește înnobilată
De acel suflet nou, venit din ceruri,
O geneză stelară căreia îi spunem suflet.
Rugăciuni și rugăminți
Sunt foarte multe lucruri cărora nu le apreciem valoarea, atâta vreme cât le avem. Dar cea mai importantă este, fără îndoială, sănătatea. Până nu avem probleme din cauza ei, cât timp cei din familie sunt viguroși și plini de viață, problemele generate de lipsa sănătății ni se par atât de îndepărtate încât nu merită să ne facem griji. Cu atât mai dureros este când buna funcționare a organismului este întreruptă brusc de un accident care dă peste cap toate visele și optimismul de care dispuneam. Iar când nenorocirea se întâmplă unui tânăr iubit și iubitor, care promitea mult în viață, părinții lui simt că trebuie să facă absolut orice pentru a-l readuce la starea dinainte.
Emil era lumina ochilor mamei sale și stâlpul de care-și sprijinea tatăl cele mai mari speranțe. Familia Isache mai avea un băiat și trei fete, la fel de frumoși și de cuminți ca fratele mai mare, doar că acesta din urmă avea ceva în plus: credința fără măsură în Cel de Sus, care-l făcea mai iubit de ai lui și de oamenii cu care relaționa. Părea un sfânt intangibil și tocmai de aceea nu le-a venit să creadă cunoscuților când au auzit de accidentul prăpăstios. Plăcerea lui cea mai mare era să se dea cu parapanta, momente în care se simțea mai aproape de cer, de Creatorul căruia i se ruga cu pasiune și dăruire. Atunci, trăia emoții de nedescris, zburând lin deasupra naturii sublime, purtat de aripi pe care le percepea crescute din trupul lui. Doar că, la ultima experiență de acest gen, aripile i s-au frânt inexplicabil, iar el a căzut ca o pasăre rănită. Salvamontul a fost alertat de colegii cu care ieșise pe munte, fiind apoi recuperat într-un timp relativ scurt. Viu, însă într-o stare gravă, cu multiple fracturi vizibile și posibile alte leziuni interne.
Familia îndurerată s-a prezentat la spital, de unde nu a plecat până nu a primit verdictul dureros: băiatul lor avea nevoie urgentă de o intervenție chirurgicală complexă și de durată, dar sunt speranțe să scape cu viață. Șansa de reușită, și implicit de supraviețuire, era de cincizeci la sută, având în vedere că și inima dădea semne de slăbiciune. Domnul și doamna Isache erau oameni foarte credincioși, iar copiii lor le-au moștenit cu scrupulozitate evlavia. Toată noaptea s-au rugat, iar tatăl a luat legătura, prin telefon, cu părintele paroh pentru a-i chema la rugăciune pe toți enorașii. Lumea îl admira și iubea pe Emil, iar rugăciunile lor puteau face minuni în această situație.
Spre dimineață, s-au întâlnit în salonul băiatului cu preotul spitalului, un bătrân blajin și cu multă experiență în astfel de cazuri. După o altă serie de rugăciuni, făcute împreună, părintele Ștefan l-a sfătuit pe domnul Isache:
– Am auzit că operația băiatului dvs. are loc astăzi, pe la ora două. Știu că e una dificilă pentru orice medic chirurg, dar ar fi bine să-l rugați pe domnul profesor Antonescu să o facă, deși el iese din tură pe la amiază. E un om bun și o să vă înțeleagă, dacă veți apela la bunăvoința dumnealui.
Tatăl lui Emil reacționă imediat:
– Dacă e nevoie de bani, pot să-i ofer oricât, numai să-mi salveze fiul.
– Nu, nu de bani e vorba, ci doar de o discuție din care să vadă cât de mult sunteți afectat și cât ar însemna ajutorul dumnealui, îl lămuri bătrânul preot.
Domnul Isache a oftat cu amărăciune și i-a răspuns îndurerat bătrânului:
– Voi face tot posibilul să-l prind la timp pe chirurg, după ce vom termina rugăciunile pe care le vom ridica spre Dumnezeu, în Biserică, alături de enoriașii care l-au cunoscut pe Emil și ni se alătură astfel în greau încercare prin care trecem. Vom fi acolo cu toată familia și îl vom ruga pe Cel de Sus să ne ajute prin nemărginita lui milostenie.
Preotul l-a asigurat că și el se va ruga din spital și le va fi cu sufletul alături, după care familia Isache a plecat cu ochii în lacrimi spre lăcașul unde era planificată adunarea credincioșilor. Rugăciunile au ținut mai mult decât se presupunea, pentru că o serie lungă de prieteni au vrut să-și aducă mica lor contribuție prin cuvinte fierbinți de implorare a Divinității, întru ajutorarea celui mai supus dintre robii pământeni.
Domnul Isache a revenit la spital după ora două, când Emil era în operație cu un medic mai tânăr și mai puțin experimentat. S-a reîntâlnit cu părintele Ștefan și au continuat să se roage împreună pentru reușita intervenției, dar, după câteva ore, au fost anunțați că Emil s-a stins din cauza unui stop cardiac. Cu ochii în lacrimi și răvășit de veste, tatăl a ridicat ochii spre cer și a rostit cu reproș:
– De ce ne-ai pedepsit, Doamne? Eram cu toți credincioși și supuși credinței pe care o propovăduiam tuturor, ne-am rugat sute de oameni să ne ajuți în aceste momente, dar Tu ne-ai abandonat tocmai în aceste momente! De ce?
Bătrânul preot i-a luat mâinile într-ale lui și i-a răspuns cu vorbele lui blânde și înțelepte:
– Dumnezeu nu te-a părăsit, dar rugăciunile nu sunt întotdeauna îndeajuns. Uneori e nevoie și de câte o rugăminte adresată oamenilor potriviți, pentru că și ei sunt parte din Marea Lucrare a Domnului. Poate că, dacă ți-ai fi făcut puțin timp să-l rogi pe doctorul Antonescu să facă el operația, băiatul tău ar fi trecut cu bine peste ea. E un om bun și poate face minuni, dar are pretenția să vorbească înainte cu aparținătorii, să îi privească în ochi și să vadă cât de mult își doresc ajutorul său. O rugăminte către un semen de-al nostru e ca o rugăciune către cel căruia Dumnezeu i-a dat harul să te ajute în numele lui. În fiecare din noi e un mic Altar, prin care El ne ascultă și ne dă putere.
Domnul Isache a rămas descumpănit după despărțirea de preot, dar l-a înțeles după multe zile de cugetare. De atunci a devenit mai atent cu toți oamenii din jurul lui și crede că pierderea lui Emil a fost un mesaj pentru cei ca el.
Un zâmbet în plus
BANCURILE SĂPTĂMÂNII
* Electricianul intră la Reanimare și le spune bolnavilor cu masca de oxigen:
– Băieți, luați o gură mare de aer, că trebuie să schimbăm niște siguranțe…
* Nepotul: – Bunicule, cine a înnegrit Marea Neagră?
– Altă întrebare interesantă n-ai găsit?
Nepotul: – Ba da! Atunci spune-mi cine a omorât Marea Moartă!
* – Am amigdalită emoțională…
-Ha, ha, ha…,ce-i aia?
– Nu te pot înghiți!
* – Mami, hai să ne jucăm!
– Nu acum.
– Ok, hai să ne cântărim atunci.
– Adu jucăriile!
– De unde ai bani, copile?
– Am strigat în tramvai: ”Poliția!”, iar un nene a aruncat portofelul și a fugit.
* Soția către soț:
– Iubitule, dacă iau permisul, ce mașină îmi cumperi?
– Whirlpool…
* Clientul la bar:
– Bună ziua! O votcă, vă rog!
– E doar 10 dimineața…!?
– Atunci, bună dimineața! O votcă, vă rog!
* O blondă dă explicații polițistului:
– Domnule, mașina roșie, geanta roșie, pantofii roșii, și vrei să trec pe verde?!
* – Mamă, spuse Bulă, am o veste bună și una proastă! Pe care vrei să ți-o zic mai întâi?
– Începe cu cea bună, dragă.
– Vestea bună e că am luat 10 la școală!
– Vai, bravo, băiatul meu!
– Dar vestea proastă este că nu e adevărat!
* Întrebare:
– Ce faci când iubita îți bate apropouri că sunteți de 2 ani împreună și ea vrea îmbrăcată în alb?
Răspuns:
– O înscrii la karate.
* – Bună ziua, sunt Maria de la Orange, v-ar plăcea să vă schimbați compania?
– Sigur!!!
– Cu cine sunteți acum?
– Cu nevastă-mea și cu soacră-mea!
* Era o zi toridă de vară. O zi obișnuită. Nimic nu prevestea apariția vreunui necaz. Apoi, ca din neant, s-a auzit:
– Ți se pare că sunt grasă?
* Familia – e o mică țară, în care
Tata – e președinte
Mama – e ministrul finanțelor, ministrul sănătății, ministrul culturii și al situațiilor excepționale
Câinele – ministrul apărării
Copiii – sunt poporul, care mereu cere câte ceva și nu sunt mulțumiți de nimic
Pisica – e parlamentul, mănâncă gratis, trăiește gratis și nimeni nu știe cu ce se ocupă toată ziua.
* Bărbații ar trebui să aibă o poză cu iubitele lor în portofel, și când au un moment greu să scoată poza, să se uite la ea și să-și zică ”Dacă pot cu nebuna asta, pot orice!”
* Azi trebuia să bat covoarele, dar cum eram prea obosit, numai le-am certat.
* Eu am soluția urșilor: în fiecare vagon de lemne spre Austria, punem și câte un urs! Dacă i-ai luat casa, ia și locatarul!
* – Gheorghe, de mă iei de nevastă, mă poți pupa în trei locuri!
– Unde or fi astea trei locuri, tu Casandră?
– La Paris, Milano și Londra!
* Omu’ fără nevastă e ca stejaru’ fără ciocănitoare.
* Selfie în rapiță, selfie în maci, selfie în floarea soarelui, mai nou v-ați băgat și în lavandă. Da prin ceapă nu ies pozele?
* Ardelean, caut tovarăș de drum pentru o croazieră în jurul lumii!
N-am mașină și nici bani, dar am răbdare!
* Adam, sigur n-a fost moldovean!
Dacă era, nu mușca din măr, făcea rachiu din el, se îmbăta și o ducea pe Eva la Acces Direct!
* Te chinui un an să strângi bani de concediu… și brusc primești o invitație la nuntă…
* Răul abia acum urmează! Primul mort de coronavirus din Wuhan s-a trezit! 😀
* Azi, copiilor mici e de-ajuns să le dai telefonul în mână și se liniștesc! Eu, la vârsta lor, nu mă linișteam până nu luam bătaie.
* Nu mai calculați tot, pentru că, oricum, viața își bagă virgula în rezultatele voastre.
* Toți bărbații caută femeia ideală… Mai ales după nuntă!
* – Tati, cum arată diavolul?!
– Eee, fiule! Uneori arată atât de bine, încât îl iei de nevastă!
* Un tânăr se adresează tatălui prietenei sale, care era un pasionat al obiceiurilor orientale:
– Domnule, am venit să vă cer mâna fiicei dumneavoastră!
– Tinere, ca să pot să-ți dau un răspuns, trebuie să mă consult mai întâi cu Marele Dragon, așa cum fac toți oamenii din Orient!
– Să știți că treaba asta am rezolvat-o, deja am vorbit cu soția dumneavoastră.
* Un bărbat merge la întâlnire cu o femeie cunoscută pe un site de matrimoniale, pe care nu o mai văzuse niciodată. Pentru cazul în care nu-i plăcea de ea, a aranjat cu un prieten să îl sune după un sfert de oră, ca să îi asigure o scuză pentru o plecare de urgență.
Se întâlnesc cei doi la o cafenea, iau câte o cafea, schimbă câteva fraze, iar bărbatului nu-i place femeia. În sfârșit, e căutat la telefon. Își cere scuze și se duce să vorbească în holul localului. Când se întoarce, tipul afișează o față tristă:
– Îmi pare rău, dar trebuie să plec. Bunicul meu tocmai a murit…
– E ok, nu-ți face probleme!, zice femeia. Dacă nu murea al tău, ar fi murit al meu peste cinci minute!
* Un elev la bacalaureat:
– Unde se află Moldova Nouă?
– Între Moldova Opt și Moldova Zece, evident!
* – Mă, Vasile, azi mi-a prescris medicul 15 zile la Bușteni sau 15 zile la Ibiza. Unde mă duci?
– La alt medic!
* Am fost la medicul de familie și i-am lăsat o mică atenție: o pungă de făină și una de mălai. M-a dat afară. Cred că voia conserve…
racoltapetru6 