Închide ochii când te îndrăgostești

De vrei o dragoste nealterată,
Închide ochii când te îndrăgostești,
Fără să vezi persoana cum arată,
Doar un suflet potrivit să nimerești.

Înfățișarea poate fi capcană,
O frumusețe care te orbește,
Dar după ce cunoști acea persoană
Simți admirația cum se topește.

Când vrei să fii corect în a alege
Nu folosi ochii, ci judecata,
Numai atunci putea-vei înțelege
Că prin răbdare îți primești răsplata.

La urmă, poți să-ți folosești privirea
Și vei vedea că ai ales prea bine
Pe omul care poartă strălucirea
Prin caracterul care să vă-mbine.

Satul dintre neguri XIX

Le-a plăcut o vreme mersul pe jos, dar picioarele nu rezistă toată ziua, cât or fi ele de tinere. Oștenii nu au revenit cu caii, după ce s-au îngrozit de Jumătate-de-om-călare-pe-jumătate-de-iepure-șchiop, neavând de unde să știe că pocitania nu mai există. Drumul a devenit un chin, mai ales că nu întâlneau pe nimeni care să le alunge măcar plictiseala.

De aceea le-a fost mare bucuria când au zărit în depărtare o așezare omenească, ba chiar două s-au putut distinge din apropiere. Dintr-o dată, chipurile copiilor s-au luminat, mersul le-a devenit mai alert, până și Maia făcea cercuri de bucurie în jurul lor. Bucurie care a sporit cu mult la vederea a două bătrâne care veneau spre acele case, percepute de Adi și Bianca precum niște palate, deși ele arătau cât se poate de modest. Au grăbit pasul pe cât se putea, înainte ca femeile să ajungă la porți și să dispară apoi în spatele lor. Una din ele chiar a apucat să intre în prima curte, după ce și-a luat rămas bun de la partenera de drum, însă pe a doua au reușit să o întâmpine la timp.

– Sărut-mâna… mătușică!, a salutat-o Adi, după ce s-a gândit un moment la felul în care să i se adreseze.

– Bună ziua, copii! Dar ce vânt vă aduce pe aici, fără însoțitori și departe de alte case?

– Păi… ne-am cam rătăcit, a mărturisit direct fetița.

– Vai, dar ce necaz pe capul vostru. Cum vă cheamă, drăgălașilor?

– Eu sunt Adi, iar ea e surioara mea, Bianca, veni răspunsul din partea băiatului.

– Și eu sunt prietenul lor, Maia, a completat cu mândrie patrupedul cu blană neagră.

– Mă bucur să vă cunosc, dar mai bine ați intra în casa mea, că sigur sunteți osteniți de drum, flămânzi și însetați.

Cei trei rătăcitori au acceptat cu încântare invitația, fiind îndrumați spre fântână să se răcorească, după care la masa dintr-o cameră cu parfum de flori. Aici au fost serviți cu limonadă rece, o ciorbă caldă, tocăniță de ciuperci, iar la final câteva felii de cozonac cu nucă. Parcă niciodată nu mâncaseră cu așa o poftă, fără să lase nimic în farfuriile de lemn, din care una era a Maiei. Bătrâna îi privea cu un surâs înțelegător și nu i-a tulburat cu întrebări până nu au terminat, revenind la paharele cu licoarea dulce și revigorantă.

– E cazul să mă prezint și eu: mi se spune Sfânta Duminică, iar vecina din apropiere este Sfânta Sâmbătă. Puteți să-mi spuneți cum v-ați pierdut și pe cine anume căutați?

– Îl căutăm pe Bunicul, a sărit fetița cu lămurirea.

– Ne căutăm părinții, zise băiatul în același timp.

Bătrâna duse mâna la gură ca să-și mascheze cumva mirarea, iar apoi exclamă cu mirare:

– Nu-mi vine să cred! Voi sunteți copiii despre care ne-a povestit o femeie și un bărbat, întâlniți la Sfânta Vineri. Am uitat ce nume aveau, parcă Silvia…

– Sanda și Vasile?!, au strigat într-un glas cei doi musafiri.

– Întocmai! Tare mă bucur că v-am întâlnit, dar sunt și întristată că nu v-ați găsit încă. Sunteți copilași deștepți și frumoși, la fel ca părinții voștri.

Adi și Bianca s-au îmbrățișat fericiți de vestea primită, iar câinele le ținea isonul. După ce și-au mai revenit din exaltare, băiatul a fost acela care și-a exprimat nedumerirea.

– Dacă stau și mă gândesc, e mare lucru că nu ne-am întâlnit, deși am străbătut distanțe mari. Dumneavoastră cum de ați ajuns până aici, deși sunteți o femeie în vârstă, iar ai noștri nu au reușit?

Femeia zâmbi cu îngăduință și o nuanță de mister.

– Dragii mei, noi, sfintele fiecărei zile, suntem din partea locului și cunoaștem scurtături ascunse de ochii oamenilor care nu-s vrednici pentru acest secret. Astfel suntem ferite de întâlniri cu zmei, căpcăuni, balauri și alte ființe care ne-ar putea face rău.

– Dar și noi suntem…, se căzni Bianca să repete acel cuvânt

– … vrednici, a completat Adi. Chiar suntem și am dovedit-o de mai multe ori.

– Poate sunteți curajoși, deștepți, harnici, dar e mare lucru să fii și vrednic. Doar dacă dovedești această însușire, vei merita să o întâlnești pe Zâna Bunei Credințe, de la care vei afla calea spre cei îndrăgiți.

Așa le-a vorbit bătrâna cea blândă și înțeleaptă, însă copiii o țineau una și bună.

– Știu precis că suntem vrednici, a rostit hotărât Adi. Putem demonstra asta, iar apoi să ne arătați acele scurtături.

– E o încercare grea, dar poate că mă înșel eu și o veți trece cu bine, le-a mărturisit femeia cu o voce scăzută. Pe dealul dreapta din noastră se întind trei păduri cum nu mai există altele: prima e de aramă, a doua de argint, iar a treia de aur. Nu aveți voie să luați nimic din ele, iar când ajungeți dincolo, o veți întâlni pe Zâna Zorilor. Ea poate să vă spună calea cea mai potrivită, pentru că zânele se cunosc între ele. Vă mai dau un sfat: să nu beți nicidecum din fântâna pe care o are în fața palatului, pentru că mare blestem vă poate lovi.

Copiii au ascultat cu atenție îndrumările primite de la Sfânta Duminică, dar au reținut mai mult ceea ce le plăcea, așa cum fac mulți tinerei de vârsta lor. La drum au pornit a doua zi de dimineață, după ce au mâncat îndestulător, încât să nu simtă foamea până la capătul acestei încercări. După mulțumirile călduroase adresate generoasei gazde, pașii lor s-au îndreptat cu nădejde spre dealul provocator. Așteptările le-au fost răsplătite pe la amiază, când au intrat în prima pădure și s-au minunat de frumusețea ei aparte. Copacii și frunzele lor, iarba și florile, până și tufișurile erau toate din aramă, dar parcă fremătau de viață. Cățelușa arăta la fel de uimită ca prietenii ei și, din prea mare curiozitate sau din neatenție, a rupt cea mai frumoasă floricică ivită în fața lui.

– Maia!, a strigat Adi. Aici nu e voie să facem stricăciuni.

Speriați puțin, au privit în jur, așteptând să se întâmple vreo nenorocire. Nimic rău nu s-a schimbat, iar asta a făcut-o pe Bianca să vină cu o propunere.

– Cred că asta nu-i vreo pagubă, mai ales dacă facem ceva frumos cu florile. Cum ar fi să împletim o cunună pe care să o punem la gâtul Maiei, ca o răsplată pentru devotamentul ei.

Băiatul s-a codit la început, însă în cele din urmă a cedat tentației, iar surioara a împletit o coroană minunată, așa cum învățase la școală. Mergând mai departe, au ajuns în pădurea de argint, unde Bianca a făcut o coroniță și mai frumoasă, pe care i-a dăruit-o fratelui să o pună pe cap, ca un împărat. Din pădurea de aur și-a făcut pentru ea o astfel de podoabă, simțindu-se ca o împărăteasă. Nicio ființă nu au văzut în drumul lor și nicio nenorocire nu s-a abătut să-i pedepsească pentru ce au luat din natura prețioasă. Doar setea îi încerca tot mai mult, după masa copioasă cu care au fost tratați și efortul depus în urcarea dealului.

În cele din urmă, au ajuns la limanul ultimului pâlc de arbori, ieșind în lumina nefiltrată a soarelui apropiat de asfințit. În fața lor se înălța un palat de un alb strălucitor, având în față o fântână îmbietoare, plină ochi cu apă limpede ca ochii unei fecioare. Era peste voința lor să reziste ispitei, așa că s-au oprit să-și astâmpere setea care-i chinuia, fără să se mai gândească la altceva. Doar după ce s-au îndestulat pe deplin și-au amintit de sfatul Sfintei Duminica. Era prea târziu, pentru că s-au transformat pe loc în trei statui de piatră, cu coroane pe cap sau la gât.

va urma

Umorul necesar

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* – Bună ziua, doamnă, suntem de la protecția animalelor.
– Ne-am despărțit, sunați-l la mă-sa!

* Întrebare: – Cu ce rămâi dacă încrucișezi un iepure cu un Rottweiler?
Răspuns: – Doar cu Rottwelierul.

* O profesoară foarte elegantă, parfumată, într-un vagon plin cu ciobani.
– Nu vă miroase a Channel!?…
La care unul dintre ciobani:
– Ba da, domnișoară, ne miroase ș-a niel, ș-a oaie…

* Prima întâlnire
Tânărul, îngândurat, îi spune fetei:
– Până la mine, ai mai avut băieți?
– Nu, nu am avut. Numai două fete, dar ele sunt acum la mama.

* În medie, ne folosim cam 20% din creier.
Vă dați seama câte tâmpenii am putea face dacă l-am folosi pe tot?

* Nu faptul că va fi legat de o femeie îl sperie pe bărbat la căsătorie, ci tragedia de a fi separat de celelalte…

* – Ioane, deseară avem oaspeți, așa că ascunde furculițele de argint.
– Te temi să nu le fure?
– Mă tem să nu le recunoască.

* Știe cineva dacă mai vine Moșu’ anul ăsta?
Poate stau cuminte degeaba…

* Dacă aș reuși să ard calorii la fel de repede cum ”ard” salariul, aș fi instructor de fitness!

* Soția îi zice soțului:
– Oare când o să încetezi să mai umbli la curve?! Avem deja 3 copii și niciunul nu e al tău!

* Am așa o presimțire… că după ce termin lemnele, vine iarna.

* Televizorul este minunat. Îți dă dureri de cap și, îndată ce vine publicitatea, îți spune și ce tablete să iei.

* Diferența dintre bunica și poliție…
Bunica, când mă vede, mă întreabă dacă am mâncat.
Poliția, când mă vede, mă întreabă dacă am băut.

* Un proverb japonez despre vremurile în care trăim: ”Când părinții muncesc, iar copiii se bucură de viață, nepoții vor cerși”.

* La următoarele alegeri, votează-l pe Ali Baba!
Are numai 40 de hoți în subordine.

* ”Capul plecat sabia nu-l taie” – proverb românesc.
”Capul plecat merită tăiat” – proverb turcesc.

* Mascații strigă la ușa unui apartament:
– Deschideți sau tragem!
Dinăuntru se aude:
– Nu trageți! Împingeți! Că așa se deschide!

* – Ce suntem noi?
– Bărbați!
– Și ce vrem noi?
– Să luăm singuri deciziile!
– Și când vrem noi asta?
– Iubito, când putem să vrem?

* De ce să trăiesc într-un apartament de 70.000 de euro, când pot trăi sub un pod de 3 milioane de euro?
(Boschetar vizionar)

* Doctorul către pacient:
– Cum ați putut să răciți așa?
– Am stat 3 ore pe un balcon, îmbrăcat foarte subțire!
– Cât de subțire?
– Doar cu ceasul la mână…

* – Bărbate, ce-mi dăruiești de Crăciun?
– Nimic, dar tu mie?
– Tot nimic…
– Na, ai văzut, avem aceleași gusturi!

* Cel mai vadimist meci din istorie. I-am bătut pe evrei acasă la unguri.

* Calificarea României la EURO a făcut fericite patru echipe: pe a noastră și cele trei care vor cădea cu noi în grupă.

* Să n-ai niciodată încredere în bucătarul slab, frizerul chel și dentistul știrb!

* ”Sânii sunt mingie naturale antistres, însă, în mod ironic, sunt atașate de cel mai stresant dispozitiv”.

* Cercetătorii ardeleni au descoperit că nu-i rău să îmbătrânești, dacă mai apuci.

* Te uiți în urmă și spui: ”Bă, ce prost eram acum un an!”
Probabil și acum ești prost, dar îți dai seama la anul.

* Dacă nu eram noi, femeile, voi, bărbații, nu ați fi avut nimic. Nu tu tensiune, nu tu rate, nu tu nervi!

* Femeile cu păr ondulat îl vor drept, cele cu păr drept îl vor ondulat. Bărbații nu au pretenții, ei vor doar să aibă păr pe cap.

* Băi fraților, ați văzut că noi, ăștia țăcăniți, suntem mai fericiți ca ceilalți!

* – Ești de acord să te măriți și să fii cu mine la bine și la greu, în bucurie și în tristețe, în sărăcie și bogăție?
– Da, nu, da, nu, nu, da!

* Oare dacă sunt măritată, dar nu la biserică, e păcat să am și amant?
Doar întreb, pentru o prietenă.

* Încă nu dăm drumul la centrală, mai avem vișinată pentru 2-3 săptămâni…

* El: – Ce vrei anul acesta de Crăciun? Brad sau molid?
Ea: – Pinul și Cardul.

* Știe cineva ce mai face Cupidon? A rămas fără săgeți sau a ieșit la pensie?

* – Iubitule, pot să mă uit în telefonul tău?
– Sigur, dar lasă-mă să te țin 15 minute în brațe.
– De ce?
– O să-mi fie dor de tine!

* Lăsați copiii să creadă în Moș Crăciun.
Voi credeți în produse pentru slăbit și nimeni nu vă strică magia!

* Nevastă-mea răsfoia aseară o carte despre transcedență. La un moment dat își ridică ochii și-mi zice:
– Dragă, ia fii atent ce scrie aici… Cică mulți oameni ar fi putut fi animale într-o viață anterioară sau invers. Ce crezi, oare eu ce-aș fi putut fi într-o viață anterioară?
– Știu și eu?…, i-am răspuns absent. Femeie?

* Dacă aveți prieteni de rahat, călcați-i în picioare! Aduce noroc.

* Ce poate vedea o femeie cu colțul ochiului, nu vede tomograful și RMN-ul la un loc.

* Fiecare se ”nenorocește” în felul său. Unii beau, alții fumează și mai sunt unii care se însoară.

* Socrate a fost un filozof profund, dar și onest, care a recunoscut cu sinceritate, în maximele lui, limitele cunoașterii pe care o avea asupra lumii. El a spus cu modestie: ”ȘTIU CĂ NU ȘTIU NIMIC”.
– Bine, dar atunci, pe asta de unde o știa?
– De la nevastă-sa.

* Și animalele au tulburări de personalitate. Broscoii se cred prinți, oile se cred dive și porcii fac politică.

* – Tati, merg și eu cu tine la femei?
– Nu, tati, că tu nu știi ce să le faci!
– Așa zice și mama despre tine…

* – Care este asemănarea dintre bani și cheful de muncă?
– Ambii vin ca melcul și dispar ca fulgerul.

* Un moș și o babă făceau dragoste. La un moment dat, moșul întreabă:
– A intrat?
Baba zice: – Nu!
Moșul: – Atunci e bai mare, nici afară nu e.

* – Tatăăă, tatăăă! A luat foc casaaa!
– Ieși afară, fiule, și nu mai țipa că o trezești pe mă-ta!

* – Ce faci, draga mea, de ce nu ai ajuns încă? S-a întâmplat ceva?
– Nu, dragule, stai liniștit… Nu m-ai învățat tu să ocolesc orice îmi iese în cale?
– Așa, și?…
– Acum vreau să trec de o cale ferată, însă nu mai reușesc să-i dau de capăt!

* Oare o gospodină cu păianjeni pe pereți are dreptul să-i ceară soțului să se bărbierească zilnic?

Percepții

Am cunoscut un om important
În jurul căruia se bulucea lumea să-l asculte,
Vorbea mult și în cuvinte alambicate,
Înțelese de unii, răstălmăcite de alții,
Dar aplaudate de toți la final,
Inclusiv de cei treziți din ațipeală.

Am cunoscut un om obișnuit
Care spunea lucruri foarte importante,
Oamenii treceau pe lângă el fără să-l ia în seamă,
De parcă ar fi fost un mobilier tern și banal;
Doar personajul acela important s-a oprit în fața lui,
L-a felicitat pentru veridicitatea părerilor
Și apoi  l-a luat sub aripa-i ocrotitoare,
Dându-i ocazia să vorbească de pe un piedestal.

Omul obișnuit a început să fie ascultat,
Lumea îi dădea dreptate și îl ovaționa,
Dar, de la înălțimea tribunei sale,
A pierdut contactul cu realitatea
Și a început să vorbească aidoma oratorului precedent,
Iar mulțimea să moțăiască de plictiseală
Și să-l aplaude doar pentru că a ajuns sus.

 

Satul dintre neguri XVIII

continuare

– Ce vești îmi transmit prietenii și vecinii mei viteji, Harap Alb și Prâslea cel Voinic?, i-a întrebat împăratul pe mesagerii care s-au plecat în fața sa.

– Măria Ta, noi venim într-adevăr de la vestiții domnitori pe care i-am pomenit, dar veștile sunt din tărâmul domniei tale și nu-s din cele mai bune, a îndrăznit să răspundă bărbatul, așa cum se cuvenea în acel moment.

– Nu înțeleg, cei doi împărați nu ne-au transmis nimic?!. și-a arătat mirarea și Ileana Simziana.

– Suntem doi călători rătăcitori, a fost rândul Sandei să intervină cu lămuriri. Venim de departe și nu știm niciodată unde vom ajunge. Așa am trecut prin împărățiile amintite, fără să bănuim că vom avea ocazia de a vă vedea și a vă cere ajutorul. Tocmai am văzut că podul peste râul de la marginea împărăției a fost luat de ape, iar oamenii nu mai au putința să traverseze dincolo. Așa cum este acest băiețel, care și-a pierdut părinții în acest prăpăd, iar bunicul bolnav așteaptă să-i ducă peste apă acest coș cu mâncare.

Cuplul împărătesc s-a întristat la auzul acestui necaz, au dat din cap a neputință și domnitorul a răspuns cu mare regret.

– Mare pierdere mi-a fost dat să aud, dar și mai mare mi-e supărarea că n-o voi putea îndrepta prea curând. E nevoie de meșteri buni și multă muncă pentru a ridica un pod precum cel dinainte.

– Dar de ce nu mergeți după Pasărea Măiastră?, a ridicat vocea Ticuță.

Vasile și Sanda s-au încruntat la băiețel, cerându-i să înceteze cu fanteziile înaintea fețelor nobile. Doar că domniile lor nu s-au arătat supărați, iar Ileana Simziana a răspuns cu amărăciune în glas.

– Mă bucur că faptele de vitejie a iubitului meu bărbat nu au fost uitate, dar el a rămas fără picioare, tăiate fiind de cei doi frați ai săi. Cum ar putea să se lupte cu Balaurul care ține captivă pasărea și o împiedică astfel să ridice cele mai trainice construcții?

Mult s-au minunat mesagerii din jurul copilului când au auzit că acesta le spusese adevărul, oricât de incredibil li se păruse. În schimb, orgoliul domnitorului s-a răzvrătit, iar acesta a declarat cu vocea-i puternică:

– E drept că nu mai sunt întreg, dar mai pot călări, mai am două brațe puternice și ambiția de a dovedi că sunt la fel de curajos ca în tinerețe. Mâine dimineață voi porni împreună cu voi spre Peștera Interzisă și vom învinge fiara cu trei capete.

Un murmur de uluire se auzi în Sala Tronului, o expresie de consternare se citea pe chipul împărătesei și o surpriză nu prea plăcută se vedea pe chipurile solilor de ocazie. Doar în ochii lui Ticuță se vedea bucuria cea mai mare, uitând astfel pentru un timp de tragedia prin care a trecut. Nimeni nu-l putea face pe împărat să renunțe la această aventură, nici la compania lui Vasile și a Sandei, deși ei încercau să-i explice că nu au experiență de războinici. Oricum, la prima rază de soare a zilei, domnitorul a fost legat bine de șa, dotat cu renumitele lui arme și încadrat de cei doi parteneri, alături de care a pornit spre marea confruntare.

O singură dată au făcut popas, pe la miezul zilei, când au mâncat și s-au convins că nu-s rătăciți de la drumul bun. Următoarea oprire a fost cea dinaintea luptei, sfătuindu-se cum aveau să procedeze. Gura peșterii nu era mare, doar un călăreț putea să intre înăuntru și să se bată cu bestia. Firește că onoarea îi revenea împăratului, în timp ce însoțitorii trebuiau să aștepte un timp, după care le venea rândul, tot câte unul. Hotărât și cu sabia scoasă a intrat capul încoronat la lupta pe viață și pe moarte, însoțit de speranțele tovarășilor de afară. Au așteptat ei ce au așteptat, până l-au văzut pe viteaz cum se întoarce grav rănit la mâna în care de-abia mai ținea arma.

– Are colți mari și foarte ascuțiți, a recunoscut el în timp ce sângele-i șiroia din rană. Aveți grijă, numai în voi mai am nădejdea că-i veți veni de hac.

Sanda a sărit imediat să-l oblojească, purtând în suflet temerea că soțul ei ar putea păți și mai rău. Bărbatul nu s-a speriat, așa cum ar fi trebuit, ci a prins un curaj la care nici el nu credea să ajungă vreodată.

– Iubito, nu putem da înapoi, orice ar fi, a zis el, de parcă ar fi fost alt om . Mă duc, la rândul meu, să-l înfrunt și îl rog pe Dumnezeu să fie de partea mea. Sau orice altă zână de pe acest tărâm.

Fără să aștepte vreo încuviințare sau opreliște, și-a strunit calul și a intrat în hăul întunecat, tot cu sabia scoasă și cu strigăte de autoîncurajare. Femeia era prea ocupată să rupă o bucată din cămașa ei albă, cu care să panseze rana împăratului și să-i oprească sângerarea. Nici starea ei nu mai era a unui om obișnuit, fiind cuplată total la acțiunea intensă. Pe când a reușit să stabilizeze starea domnitorului, a fost impresionată plăcut de întoarcerea nevătămată a lui Vasile.

– Jivina are niște solzi atât de impenetrabili încât mi-am rupt sabia, iar calul s-a întors speriat, a mărturisit el cu amărăciune. Nu e cazul să mai mergi și tu, mai ales că nici nu ești înarmată. Ar fi un sacrificiu inutil, draga mea.

După cum am zis, nici Sanda nu mai cunoștea ce-i aceea frica, iar reacția ei a fost surprinzătoare când s-a adresat împăratului.

– Măria ta, împrumută-mi sabia și coroana, doar pentru această încercare. Promit să vi le aduc înapoi așa cum sunt.

Domnul era prea slăbit să întrebe la ce i-ar folosi, astfel că s-a supus fără să scoată un cuvânt. Doar soțul ei a mai încercat să o domolească, fără vreun rezultat. Sanda a încălecat pe calul ei și a înaintat pe cărarea care ducea spre balaur. Acesta o aștepta cu toate cele trei capete înfricoșătoare, decis să facă moarte de om.

– Am venit după Păsărea Măiastră, a rostit cu îndrăzneală Sanda.

– Ia te uite, o împărăteasă pregătită să-și dea viața, a spus primul dintre capete.

– Poate cădem la o înțelegere, zise cel de-al doilea cap.

– Dacă ne oferi ocazia de a ocupa tronul lângă tine, a specificat al treilea. Numai astfel vei ajunge la iarba fiarelor atârnată deasupra cuștii, pentru a deschide încuietoarea.

Sanda le-a răspuns cât se poate de convingător:

– Știți foarte bine că numai o coroană există pentru împăratul ales. Acela dintre voi care-i va răpune pe ceilalți doi, va merita să-mi stea alături și să conducă împărăția.

Sâmburele discordiei fiind însămânțat, cele trei capete au început o luptă pentru a-și câștiga dreptul la domnie. Lupta a durat mult și peștera s-a cutremurat în timpul confruntării, dar la urmă a rămas respirând doar un singur cap, rănit grav și el.

– Ce folos să ai mai multe capete, dacă toate sunt lipsite de minte!

Așa rosti Sanda și cu sabia împărătească l-a spintecat prin ochi până la creier, scăpând definitiv de tiranul care ținea pasărea miraculoasă în captivitate. Ceva mai în spate era cușca pe care femeia a deschis-o cu iarba arătată de balaur, eliberând cea mai frumoasă pasăre pe care a văzut-o vreodată. Exclamația de uimire a bărbaților de la gura peșterii a fost de nedescris, când au văzut-o pe femeie ieșind cu prizoniera valoroasă.

Pasărea Măiastră le-a citit gândurile și a fost generoasă în a-și arăta recunoștința. Până când au ajuns cei trei salvatori la palat, podul peste râu era deja construit, mai frumos și mai trainic decât înainte. Sanda și Vasile au mulțumit împăratului și apoi au trecut cu Ticuță peste apa încă învolburată. Înainte de a ajunge acasă la băiat, s-a auzit un cântec atât de duios cum nu mai ascultaseră în viața lor.

– Trebuie să fie cântecul Păsării Măiestre, când întinerește pe cineva, a exclamat cu mare bucurie Ticuță. Haideți mai repede!

Surpriză mare a fost pentru toți când l-au întâlnit pe bunic sănătos și arătând de vârsta tatălui pierdut, așteptându-i în fața unei case noi și încăpătoare. Era darul păsării pentru băiatul care i-a mobilizat spre eliberarea ei. Sanda și Vasile au rămas două zile să se bucure de fericirea celor doi, după care și-au luat rămas bun și au pornit din nou la drum.

Ca sarea în bucate

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Am început o dietă bazată pe whisky. Am pierdut deja trei… zile.

* Întrebare: – Ce poți da și păstra în același timp?
Răspuns: – O răceală!

* Când Alexander Graham Bell a inventat telefonul, avea deja 3 apeluri pierdute! De la … Chuck Norris.

* Fiul: – Nu pot să merg la școală astăzi!
Tatăl: – De ce nu?
Fiul: – Nu mă simt bine.
Tatăl: – Unde te doare?
Fiul: – La… școală.

* – Costică?
– Da!
– Sunt Nelu, am nevoie de banii ăia pe care ți i-am împrumutat.
– După semnalul sonor, lăsați mesajul dvs.

* La lecția de istorie profesorul întreabă:
– În ce an a murit Napoleon?
– Nu-mi aduc aminte, zice elevul…
– Uite, o să încerc să te ajut. Napoleon a murit la 6 ani după Waterloo…
– Dar eu nici nu știu când a murit Waterloo!

* Cățelul întreabă un cal:
– Calule, de ce ai nările nasului așa de mari?
Calul zice:
– Ai încercat vreodată să te scobești cu o copită în nas?

* – Ce ar face Busu dacă ar fi dat afară de la ProTv?
– Ar pierde vremea.

* – Șefu, de ce mi-au intrat în cont doar 1000 de euro?
– Păi, Gicule, a fost Black Friday și ai prins salariul la reduceri.

* Cearta cu o femeie e ca o întâlnire cu ursul, ideal ar fi să faci pe mortul până se îndepărtează!

* Între femei:
– Ai fost vreodată la o întâlnire oarbă?
– Dragă, toate întâlnirile sunt oarbe! Numai căsătoria îți deschide ochii!

* O vecină și-a făcut al patrulea lifting facial. Acum, când zâmbește, i se ridică piciorul stâng!

* În capul meu se nasc uneori așa idei năstrușnice, încât piticii de pe creier aplaudă în picioare!

* Black Friday e ziua în care și vânzătorii și cumpărătorii trăiesc cu același sentiment: ”I-am fraierit pe ăștia!”

* Dacă se închid magazinele și vom fi nevoiți să vânăm pentru mâncare, e jale!
Eu nici nu știu unde trăiesc pufuleții!

* Ce frumos e să stai la terasă… soare… un frappe delicios… o țigărică. În fine… nu stau eu, stau alții… Dar cred că e tare frumos.

* Stau și mă întreb de atâta timp… Cel care a inventat ceasul, când l-a potrivit, de unde știa ce oră este?

* Dacă bolnavul își plătește spitalizarea, pușcăriașul de ce nu-și plătește detenția?

* Când e Black Friday la facturi, să mă anunțați și pe mine.

* Pentru fericire, Femeia are nevoie de un Bărbat.
Pentru restul e suficient și soțul.

* Nu înțeleg două lucruri:
1. De de somnul e mai dulce dimineața?
2. De ce noaptea e mai bună mâncarea?

* – Care este rolul hârtiei igienice în trei straturi?
– Un exemplar trebuie depus la ANAF!

* – Am avut noroc să dau peste cea mai bună soție din lume.
– Mă bucur pentru tine. Felicitări!
– Da, dar trăiesc cu teama să nu afle și soțul ei!

* Constatare: știi că ești urât atunci când ți se dă aparatul foto la fiecare poză de grup.

* Polițistul către șofer:
– Bună ziua! Ați consumat ceva?
– Doar un litru de lapte…
– Ia suflați aici… Hopaaaa! 2,8% grăsime!!!

* Cei care nu știați unde și-a dus Mutul iapa, să știți că acum e în Africa.

* Stau liniștit pe Facebook și dintr-o dată, simt miros de cartofi prăjiți…
Doamne, păi eu i-am pus la fiert!

* – De ce nu răspunzi la telefon?
– Lasă-mă, frate, că mi-a bulit nevastă-mea BMW-ul.
– Aoleu! Ea a pățit ceva?
– Nu încă. Aștept să plece poliția.

* Nu faceți mofturi când vine vorba de bărbat! Dacă nu miroase a Voltaren după el, încă-i bun…

* A venit frigul fraților…
Cum dracu ne punem izmene acum, că avem blugi rupți în genunchi!

* Caut bonă pentru copilul din mine. Atenție, preselecțiile se fac la domiciliu.

* Fetelor, când găsiți un bărbat bun, dacă vreți să fiți fericite, nu-i atingeți telefonul.

* Să te ferească Dumnezeu de sărăntocul ajuns bogat și de prostul ajuns șef!

* Se naște Bulișor și tatăl lui, fiind mare împărat, cheamă ursitoarele să îi prevestească viitorul. Prima ursitoare:
– Îi doresc copilului să aibă bani, să aibă noroc, să fie deștept și educat…
Bulișor:
– Îngî-îngî…
A doua ursitoare:
– Îi doresc să fie dotat, să aibă multe femei și să se-nsoare cu cea mai frumoasă fată…
Bulișor:
-Îngî-îngî…
A treia ursitoare, văzând că toate i-au urat de bine, zice:
– Îi doresc să aibă numai femei cu centură de castitate… să văd unde-și bagă chestia aia mare…
Bulișor:
– În-g, în-g, în gâtul mă-tii…

* Barem de corectare la testele de admitere la Institutul de Teologie:
– De ce vreți să fiți preot?
a) pentru că îmi place (10 puncte)
b) pentru că ”profesor de religie” e o meserie penibilă (50 de puncte)
c) pentru că îmi permit taxa de primă înmatriculare în BOR (100 de puncte)
– Ați preacurvit vreodată?
a) nu (0 puncte)
b) niciodată. Eu curvesc moderat, nu întrec niciodată măsura (10 puncte)
c) uneori, dar numai când era dezlegare la pește (100 de puncte)
– Etica în comunitate: v-ați lăsa sedus de o enoriașă?
a) nu (0 puncte)
b) da (0 puncte)
c) da, dar numai dacă este o enoriașă de post (100 de puncte)
– Că veni vorba: care dintre posturi trebuie respectat obligatoriu?
a) postul Paștelui (10 puncte)
b) postul Crăciunului (10 puncte)
c) postul Trinitas TV (100 de puncte)
– Test de perspicacitate: cum deosebiți o călugăriță reală de una falsă?
a) călugărița falsă are tocuri (10 puncte)
b) călugărița falsă are nunchaku în loc de mătănii (10 puncte)
c) călugărița falsă nu are gemeni cu un confrate local (100 de puncte)
– Credeți în Dumnezeu?
a) desigur! (0 puncte)
c) da, chiar dacă m-a dezamăgit nasol la pokerul de aseară (10 puncte)
c) stați puțin, ce treabă are Dumnezeu cu Biserica? (100 de puncte)
– Cum calculați tariful pentru înmormântări?
a) pe kilometru (10 puncte)
b) pe oră (10 puncte)
c) pe kilogram (100 de puncte)
– Care este formula corectă de adresare către un superior ierarhic?
a) sfinția voastră (10 puncte)
b) preasfinția voastră (10 puncte și 6,66 puncte bonus)
C) să trăiți, ordonați! (100 de puncte)
– Unde vă vedeți peste 5 ani?
a) în mijlocul enoriașilor (0 puncte)
b) într-o parohie urbană (10 puncte)
c) într-un Porsche ultimul tip (100 de puncte).

Racolțisme (7)

* Nu te preocupa de alegerile făcute de alții, ai destule de făcut pentru viața ta.
* Am făcut o înțelegere cu Timpul: eu nu-l cert că trece prea repede, iar el mă lasă să îmbătrânesc.
* Când auzi vorbe prea mari, e clar că faptele așteptate o să se împiedice în ele.
* Oricât de săracă ne-o fi fost copilăria, ea se transformă într-o mare bogăție, pe măsură ce îmbătrânim.
* Îmi place să cred că dețin cumpătare, dar sunt cumpătat și în această credință.
* Orice activitate care ți se pare un chin, poate deveni o plăcere dacă găsești metoda prin care să o abordezi.
* Mai importantă decât mărimea unei țări este calitatea conducătorilor ei.
* Decât să trăiești într-o țară mare și bogată, mai bine într-una cu conducători competenți.
* Dreptatea și adevărul pe care le regăsești în sinea ta sunt mai presus decât cele oferite de judecata altora.
* Oamenii au evoluat foarte mult de-a lungul atâtor milenii. Dovadă că astăzi nu se mai omoară între ei cu sulița, ci cu drone și rachete ghidate prin satelit. Dar tot pentru aceleași motive primitive.
* Mai lăsați prejudecățile care spun că totul pică din cer și reveniți la tradiția care a demonstrat că doar prin muncă poți să obții ce vrei.
* Săracul moare cu speranța vieții de apoi, bogătașul se stinge cu regretul după cele lăsate în urma lui.
* Fiecare simte libertatea în felul său sau nu o simte niciodată, oricâtă ar avea.
* Bancurile sunt ca moda: după câțiva ani au același succes ca prima dată când au fost spuse.
* Ai grijă cui spui ”Fii tu însuți!” S-ar putea ca gândurile lui să fie criminale, iar sfatul tău să-l îndemne la fapte.

Satul dintre neguri XVIII

Și ar fi mers ei drum întins și în pașii de trap ai cailor, pe care ajunseseră să-i strunească tot mai bine. Simțeau o nerăbdare mare să ajungă la Zâna Bunei Credințe și să afle locul despre care auziseră de la Marele Sfetnic al lui Harap Alb. Din nefericire, tocmai când crezi că nu mai ai mult până la îndeplinirea unui țel, se ivește o situație neprevăzută care îți dă calculele peste cap. De data asta, Sanda și Vasile au fost opriți de râul atât de frumos și liniștit până acum. Plouase mult și apa se umflase, curgând tulbure și aducând cu ea arbori, crengi și tot felul de alte lucruri. Calea le era blocată, pentru că un pod nu exista cât vedeai cu ochii, iar de trecut călare sau pe jos nici nu putea fi vorba.

Dezamăgiți de obstacol, cei doi au descălecat să privească îndeaproape dezastrul care le tăia elanul. Degeaba era senin acum, râul ar putea arăta la fel mânios încă multe zile, iar alt drum care să-l ocolească nu se zărea. Au privit în aval și apoi în amonte, însă niciun semn de încurajare nu le-a fost dat să vadă, așa că au pornit încet de-a lungul malului, cercetând fiecare părticică, cu îngrijorare și tristețe. După un ceas de mers, le-a fost dat să observe resturile podului de piatră peste care ar fi putut traversa, doar că acesta se prăbușise în urma viiturilor, rămânând din el doar pilonii de pe maluri. Chiar lângă unul dintre ei stătea jos un băiețel de vârsta lui Adi al lor, cu ochii în lacrimi și cu pieptul suspinând fără oprire. Aproape de el se afla o coșercuță acoperită cu un ștergar alb care-i ascundea conținutul. Soții s-au apropiat înduioșați de durerea prin care se vedea că trece micuțul, căutând să afle mai multe despre tragedie și apoi să-l încurajeze cum s-ar putea mai bine.

– Trebuia neapărat să treci, băiețel?, a întrebat cu glas blând Sanda. Ai pe cineva dincolo?

Văzând că plânsul îl împiedică să răspundă, Vasile a intervenit, la rândul lui:

– Și noi trebuie să traversăm, orice ar fi. Poate găsim o soluție sau ne spui tu dacă există vreo altă cale.

Copilul ridică, în cele din urmă, privirea cu obrăjorii uzi și îi cercetă sumar. Primele lui cuvinte s-au strecurat cu poticneli, precum apa printre pietrele mari care o zăgăzuiau.

– E prea târziu… mama și tata erau pe pod când au fost luați de viitură.

Vestea i-a îngrozit pe cei doi ascultători, iar femeia nu și-a putut înfrâna instinctul de a-l strânge la piept.

– Ne pare tare rău, puiule! Trebuie să fii tare în aceste momente și să mergi mai departe. Dacă nu mai ai pe nimeni, poți să vii cu noi, oriunde ne-or duce drumurile. Cum te cheamă?

Băiețelul a negat din cap, și-a șters lacrimile cu mâneca și a continuat să-și spună necazul.

– Mai am un bunic care mă așteaptă dincolo cu de-ale gurii. E bătrân și bolnav, iar dacă nu-i duc ce am în coșarcă o să moară de foame. Ticuță mi se spune, dar acum n-o să mai fie cine să mă cheme. Eu sunt de vină, că am rămas în urmă de frica apei, iar ai mei m-au tot așteptat. Dacă eram mai curajos, am fi apucat să trecem cu toții înainte de a se dărâma podul. Acolo se vede căsuța noastră, printre arborii aceia înalți.

Ticuță întinse mâna și arătă cu degetul o cocioabă din lemn, care pentru el însemna acasă și iubirea unicului om drag rămas în viața lui.

– Nu crede asta, puiule! Tu ai simțit că podul nu va rezista și asta te-a ajutat să rămâi viu și nevătămat. Dar de unde veneați voi?

Copilul mai suspină o dată, după care și-a îndreptat chipul în spate, întinzând degetul spre un palat îndepărtat, care abia se distingea.

– Venim săptămânal cu lucruri făcute acasă și le vindem oamenilor din palatul împăratului. Bunicul cioplește în lemn, linguri și blide, tata făcea scule și arme ușoare, iar mama cosea rochii pentru doamnele de acolo. Cu bănuții câștigați astfel ne cumpăram cele trebuincioase, mai ales de mâncare, din care e și în coșul acesta.

Băiețelul ridică ștergarul ca să arate, printre altele, pâinea, brânza, o șuncă de porc afumată, o sticlă de vin și un cozonac. Sanda și Vasile au înțeles și mai profund durerea pe care o simțea micuțul, însă nu erau oameni care să renunțe la speranțe, plus că aveau datoria să aline un suflet atât de rănit.

– Trebuie să existe o cale de a traversa, iar împăratul acela din palat are oameni pe care să-i pună la treabă, a exclamat bărbatul către femeia sa, ca să ia aminte și copilul. Probabil s-a mai întâmplat așa ceva și ei știu ce trebuie făcut.

– Numai Pasărea Măiastră ne poate ajuta, a rostit aproape în șoaptă Ticuță.

Soții s-au privit dând din umeri ca la auzirea unei aberații, dar Sanda a binevoit să-i țină isonul celui care aiurea de necaz.

– Ce fel de pasăre e aceea? Ne poate trece în zbor pe toți trei, cu tot cu cai?

De data asta, era rândul băiețelului să se uite la ei ca la niște smintiți.

– Cum să facă așa ceva?! Ea a construit podul în urmă cu multă vreme și tot ea poate să-l refacă, mai trainic și mai frumos. De aceea îi zice Pasărea Măiastră.

Povestea era greu de crezut, însă femeia trebuia să intre în jocul copilului cu fantezia, doar așa puteau să găsească un mod de a progresa spre o rezolvare.

– Și unde este această pasăre năzdrăvană?… ca să o chemăm în ajutor.

– Doar împăratul nostru știe, pentru că a mai adus-o înainte de căsătoria cu Ileana Simziana, când i-a făcut acest palat și podul care a rezistat până acum, a încercat să-i lămurească Ticuță.

– Aha, uite că ajungem la următoarea mișcare. Care trebuie să fie o vizită la palatul unde trăiește și… Ileana Cosânzeana…

– Ileana Simziana!, o corectă iritat copilul. Cum puteți să le confundați?!

– Mă rog, Ileana Simziana. Mergem împreună și-l rugăm să facă ceva pentru ca râul să se poată din nou traversa. Urcă-te pe un căluț cu noi și ia-ți coșercuța cu tine, că nu-i vreme de pierdut.

Băiețelul s-a desprins cu greu de malul apei, doar după ce a mai privit cu jale spre căsuța de peste apă și a mai suspinat de două ori. A fost nevoie de alte îmbărbătări și asigurări că totul se va rezolva la timp, dacă se grăbesc. Palatul părea o himeră de la această distanță, de ziceai că-i Fata Morgana, către care tot mergi dar nu mai ajungi. Deși o premieră pentru cei doi proaspeți călăreți, au riscat îndemnându-și caii să o ia la galop. Simțeau adrenalina cum le curge prin vine și trăiau senzații de care n-au mai avut parte, alături de Ticuță, care mai uitase din gândurile negre. Cu toate acestea, au ajuns în fața porților palatului , cu puțin înainte de înserare, și au avut mare noroc să fie primiți înăuntru tocmai când străjile voiau să zăvorască intrarea.

– Cine sunteți și cu ce treburi veniți în cetatea noastră?, a fost întrebarea de întâmpinare.

– Suntem doi prieteni de-ai lui Prâslea cel Voinic și Harap Alb, iar dorința noastră este să vorbim numaidecât cu împăratul vostru, a prins curaj Vasile să facă prezentările. Avem vești importante, care nu rabdă întârziere.

Această inspirație i-a făcut să ajungă degrabă în fața domnitorului, lângă care au putut să o admire și pe nespus de frumoasa Ileana Simziana.

va urma

Terapie prin veselie

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* – Este posibil ca prostia să fie motivul divorțului?
– Este posibil, dar, de cele mai multe ori, prostia este motivul căsătoriei.

* La o fabrică s-a întâmplat un accident, în urma căruia jumătate din satul apropiat a fost inundat.
– Au parvenit multe plângeri?
– Foarte multe, dar nu plângeri, ci scrisori de mulțumire.
– Cum așa???
– Păi, fabrica era de produse alcoolice.

* Polițistul oprește o mașină:
– Aveți permisul de conducere?
– Da. Trebuie să vi-l arăt?
– Nu, numai dacă nu îl aveați trebuia să mi-l arătați.

* Ea: – Ești pervers?
El: – Așa și așa…
Ea: – Cât de departe ai mers cu o femeie?
El: – Până la Vaslui!

* După ce îmbătrânești, trebuie să rămâi pozitiv…
Ieri am căzut pe scări și, în loc să mă supăr, m-am gândit: ”Wow, ce repede am coborât scările astăzi!!!”

* Dacă aș câștiga un premiu pentru nervi, de nervi nici nu l-aș lua!

* Caut de muncă, de preferat Primar.

* Așa cum nu-i poți vorbi orbului despre Lumină și surdului despre Muzică, nici prostului nu-i poți vorbi despre Adevăr.

* O tânără care purta un costum de baie care se reducea la niște șnururi și bentițe, este interpelată pe plajă de un preot.
– Ce-ar zice mama dumitale dacă te-ar vedea în costumul ăsta?
– Cred că s-ar supăra teribil pe mine… deoarece este al ei…

* Vând iepuri de câmp, 100 lei bucata. Voi trebuie doar să-i prindeți.

* – Mo, țâgane! Tu unde ascunzi banii de nevastă-ta?
– Sub săpun, mâncați-aș!

* O femeie nervoasă face cât o mie de bărbați supărați.

* Sunt fericită dacă tu ești fericit cu alta.
Să mori tu și ea dacă te mint.

* Amenzile nu-i sperie pe români! Propun ca aceia care nu respectă legile să fie certați în public de Dana Budeanu, timp de 30 de minute.

* Când merg să-mi iau ceva din Malll, niciodată nu mă interesează prețul, mereu mă interesează să nu piuie când ies.

* – Ospătar, în ciorba mea e o muscă moartă!
– Mare și verde?
– Da!
– Stați liniștit, e de-a casei și nu-i moartă, face pluta!

* Nu rezolvi toate problemele cu o bere. De aia le găsești ambalate câte 6…

* Sarea împrăștiată înseamnă ceartă. D-aia se ceartă șoferii în trafic, pentru că aruncă drumarii sare pe șosele.

* Cea mai mare frică a românului e micul.
Salariul mic, concediul mic, cucul mic și micul fără muștar.

* De la 15 la 18 ani:
# Vrăbiuță – zboară foarte mult. Țopăie non-stop
De la 18 la 25 de ani:
# Prepeliță – cea mai delicioasă partidă de vânătoare, ușor de păcălit și de prins.
De la 25 la 35 de ani:
# Coțofană – hoață mare, atentă la prada altor coțofene.
De la 35 la 45 de ani:
# Rață – se mișcă mai greu, dar totuși dificil de țintit.
De la 45 la 55 de ani:
# Cioară – enervant de gălăgioasă, zboară doar dacă se hrănește.
De la 55 la 65 de ani:
# Bufniță – interzisă prin lege.

* Ziua 783 fără alcool. Nu consecutive, da’ așa adunate în ăștia 29 de ani, sigur sunt!

* Învățătoarea:
– Dragi copii, mâine o să am întâlnire cu tații voștri. Sunteți bucuroși?
Copiii în cor:
– Daaaaaa!
Învățătoarea:
– Dar înainte de asta, vreau să-i cunosc mai bine. Cu ce se ocupă… de exemplu, Virginia, unde lucrează tatăl tău?
– Tatăl meu este Social Media Manager.
– Paolo?
– Tatăl meu este Food Blogger.
– Vanessa?
– Al meu este influescer.
– Matteo?
– Digital Marketer.
– Carmen?
– Trading.
– Elsa?
– Tatăl meu este Contect Creator feisbuc și You Toube.
– Alice?
– Creator Contect nu știu unde, dar știu că face mulți bani.
– Elisa?
– You Tuber.
– Cristian?
– Tatăl meu este streamer.
– Al tău, Filippo, cu ce se ocupă?
– Este electrician (colegii râd).
Învățătoarea:
– Nu, Filippo, ce face el ca muncă adevărată, nu ca hobby.
Filippo: – Nu, nuuuuu, el chiar este electrician.
Colegii: – Ce naiba de job e ăsta? (… cu gura până la urechi)
Filippo: – Râdeți voi, râdeți, dar dacă vă taie tata curentul, o să fiți toți copii de șomeri!

* Femeile care au avut note sub 7 la desen, nu au voie să se machieze singure!
Cicero

* Femeia e ca teoria relativității extinse!
Nu poți s-o înțelegi, da’ nici n-ai cum s-o contrazici…

* – Iubi, rochia asta m-arată grasă?
– Dar pe mine, cămașa asta m-arată chel?

* – V-am adus BMW-ul să-l verificați. Face un zgomot ciudat.
– E pornită semnalizarea.
– E pornită ce?!

* – Te-ai îngrășat foarte mult!
– Mai știe cineva că ai venit la mine?

* – Dună dimineața, prințeso! Cum ai dormit?
– Sunt soțul ei. Ce vrei?
– Bună dimineața, stimate soț. Cum a dormit prințesa noastră?

* Sub cea mai frumoasă coadă de păun se ascunde cel mai comun cur de găină.

* – Frate, mi-am cumpărat cauciucuri noi pentru mașină.
– Tare, dar de unde ai avut bani?
– Mi-am vândut mașina.

* Ea, plângând:
– Iubitule, mi-a murit pisica. Vreau alta la fel!!!
El, calm:
– Ce vrei să faci cu două pisici moarte?

* Dacă-ți aduc micul dejun la pat, un simplu ”mulțumesc” e suficient! Nu să mă iei cu întrebări de tipul ”Cine ești? Ce vrei? Cum ai intrat în casa mea?”

* APEL UMANITAR
Caut donator de plasmă. (preferabil Samsung)

* – Noaptea trecută, soțul meu a fost sălbatic în dormitor.
– Fericito!
– A, nu e ce crezi tu. M-a prins cu amantul.

* – Iubito, azi am comandat pentru prima oară alimente online.
– Idiotule, mi-ai scris mie pe Whatsapp ce să cumpăr!
– Păi și eu ce ziceam… online.

* Există femei care șofează mai bine decât bărbații. Dar și bărbați care se pensează și epilează mai bine decât femeile! 🙂

* – Bade Ioane, cum ai stat zece zile fără pălincă?
– Am beut noaptea, dom’ doctor.

* Revin cu precizarea că, dacă nu găsesc Supramax Articulații pentru soacră-mea, o voi articula cu ce găsesc…

* – De ce românii au dansuri săltărețe, cu piciorul sus?
– Fiindcă atunci când românii au apărut în spațiul carpato-danubiano-pontic, scoarța terestră nu se răcise încă.

* – Ai cumpărat ceva de Black Friday?
– Da, un kg d gogoșari, de la 7 lei kg, i-am luat cu 8 lei, reduși de la 9 lei.

* Au inventat țigări fără nicotină, cafea fără cofeină, avioane fără piloți…
Dar nu pot inventa un parlament fără hoți și idioți!

* La piață:
– Domnule, cumpărați flori pentru scumpa dumneavoastră nevastă!
– Nu am nevastă.
– Atunci, pentru iubită.
– Nici iubită nu am.
– Atunci, cumpărați pentru că aveți o viață atât de liniștită!

* Neștiind ce-i ăla Black Friday, mii de babe n-au mâncat nimic toată ziua.

* Un medic român s-a dus la o nuntă și, din obișnuință, a băgat în buzunar toate plicurile.

Nostalgia pieței

Piața din Seini se ține
De o vreme fără mine,
Nu știu cum de mai rezistă
Fără s-o trec în revistă.