Vindecarea cu puterea minţii!!

Astăzi vei învăţa cum se utilizează puterea minţii în folosul sănătăţii. Există multe tipuri de practică în direcţia asta, însă eu am ales o metodă simplă şi practică pe care o folosesc şi eu. ATENŢIE! Acest exerciţiu se face doar în linişte totală, în locuri unde nu există posibilitatea să fii întrerupt (aşadar, telefonul şi alte chestii să fie închise).

1. Aşază-te în pat pe spate, cu mâinile pe lângă corp, apoi închide ochii şi ridică-i ca şi cum ai vrea să-ţi priveşti fruntea cu ochii închişi.

2. Respiră profund – şi trage aerul “în burtă”.

3. Relaxează-ţi trupul repetând mental: “Cu fiecare expiraţie sunt din ce în ce mai relaxat”.

4. Concentrează-te pe fiecare parte a corpului separat: “fruntea îmi este din ce în ce mai relaxată, sprâncenele, obrajii, buzele, gâtul, pieptul, braţele, palmele îmi sunt din ce în ce mai relaxate… până ajungi la degetul mic de la picioare.

5. Apoi numără descrescător de la 100 la 1 şi VIZUALIZEAZĂ fiecare număr cum se îndepărtează încet. Dă fiecărui număr o formă şi o culoare şi imaginează-ţi-l cum se îndepărtează încet. Lasă cam 2 secunde între numere.

* Notă: De-a lungul numărătorii ţi se va întâmpla să uiţi să vizualizezi numerele sau să-ţi sară gândul şi la alte lucruri. Fii atent de fiecare dată când păţeşti aşa ceva (se va întâmpla de câteva ori) şi direcţionează-ţi atenţia iar pe vizualizarea numărătoarei.

7. Când ajungi la 1, repetă mental “sunt o persoană sănătoasă, tânără şi echilibrată.

8. În timp ce repeţi, imaginează-ţi un ecran mental ca la cinematograf, pe care apare întreg corpul tău. Vizualizează pe ecranul mental toate procesele prin care corpul tău se vindecă, întinereşte şi se echilibrează şi încearcă să SIMŢI fiecare modificare pozitivă din corpul tău. SIMTE şi bucuria/împlinirea/entuziasmul unui om complet sănătos.

* Nu e nevoie să ştii anatomie, poţi doar să-ţi imaginezi o rază de lumină care trece prin corpul tău şi îl vindecă, întinereşte şi echilibrează… sau orice altă imagine care sugerează vindecarea.

9. Apoi numără mental de la 1 la 5. Când începi, spune: “Când ajung cu numărătoarea la 5 mă simt complet treaz şi cu programele de vindecare activate”. Când eşti la cifra 3 în numărătoare – mai repetă o dată fraza precedentă.

10. Când ajungi la 5, vizualizează imaginea cu tine sănătos, apoi mişcă-ţi uşor degetele de la mâini şi de la picioare şi deschide ochii.

Bravo! Tocmai ţi-ai programat creierul să se ocupe de însănătoşirea corpului. Pentru a amplifica puterea de vindecare a creierului tău, îţi recomand să îţi acorzi în fiecare zi câte 15 minute, în care să faci MEDITAŢIE pentru sănătate

………………………………

Este demonstrat ştiinţific faptul că ne putem îmbunătătii starea de sănătate folosindu-ne puterea minţii. Creierul deţine controlul absolut asupra organismului . El ne ajută să facem acţiunile conştiente, dar în acelaşi timp coordonează şi programele inconştiente (adică cele în care nu te gândeşti în mod activ).

Adică, pe de o parte ne ajută să ne mişcăm conştient, să vorbim sau să muncim conştient, iar pe de altă parte reglează cât acid gastric să fie în stomac, reglează componenţa sângelui, reglează cât de des să bată inima, reglează câţi hormoni să elibereze toate glandele… şi aşa mai departe. Toate aceste acţiuni inconştiente sunt coordonate cu mare precizie de către creier.

Aşadar, creierul tău se ocupă 24 de ore pe zi de procesele inconştiente care au loc în corp, pentru a-ţi asigura starea optimă pentru supravieţuire. Ca să dau un exemplu: Poţi să simţi acum tricoul pe care-l ai acum pe tine? Îl simţi? Dacă eu acum nu ţi-aş fi spus… ce crezi? Corpul tău ar fi simţit că are un tricou pe el?

Normal că n-ar fi simţit, însă tu nu ai conştientizat asta, până nu ţi-am spus eu. Adică tu ai fi simţit tricoul tot timpul zilei, însă în mod inconştient, până când ţi-am spus eu să te gândeşti la el şi astfel te-am făcut conştient de el. Pe acelaşi model funcţionează TOATE procesele din organismul tău. De exemplu:

Stomacul produce acid gastric în mod inconştient, adică NU trebuie tu să te gândeşti “acum produc acid gastric”, ci creierul tău se ocupă de asta, în mod automat. Partea bună este că toate programele inconştiente pot fi controlate şi manipulate pozitiv, odată ce devii conştient de ele. Însă pentru a le putea controla eficient e necesar să intri în STAREA ALFA.

…………………………………………………..

Starea alfa

“Vindecarea se petrece cel mai eficient în starea alfa.” Ce este starea alfa?

Ca să înţelegeţi ce înseamnă starea alfa trebuie să-ţi spun câteva lucruri despre creierul uman. Creierul tău funcţionează pe baza unei cantităţi foarte mici de curent electric, asemenea unui computer. Acest curent produce încontinuu pulsaţii/vibraţii la diferite frecvenţe (adică uneori pulsează mai rar, alteori mai des).

Când frecvenţa este între 12 şi 16 Hz (pulsaţii mai dese), atunci te afli în STAREA BETA. Acum, când citeşti aceste rânduri, te afli în starea BETA, la fel şi când munceşti sau vorbeşti, sau faci orice activitate conştientă. Aşadar, starea BETA este starea “normală” de peste zi. Simplu.

Însă, când adormi… creierul tău îşi scade frecvenţa la 8-12 Hz sau frecvenţa ALFA (pulsaţii mai rare). Aşadar când aţipeşti, intri instantaneu şi inconştient în starea ALFA. Totuşi, partea frumoasă e că poţi intra în starea alfa şi când eşti conştient şi treaz.

Aşadar, dacă îţi poţi reduce frecvenţele cerebrale la aceste nivele fără să dormi, eşti capabil să intri într-o stare alfa conştientă. O stare situată undeva la graniţa dintre somn şi veghe. Aceasta îţi va permite să controlezi şi să valorifici puterea creativă şi vindecătoare a minţii. Cum intri în starea alfa?

Simplu. În primii 5 paşi de la începutul articolului. Adică, în timp ce faci numărătoarea de la 100 la 1. Acea numărătoare de a-ţi scădea frecvenţa creierului de la beta la alfa. Dacă procedezi corect, ar trebui să fii în starea alfa în momentul când ajungi la 1.

După ce ai intrat în starea alfa, comenzile pe care le dai creierului intră direct în subconştient, având astfel o influenţă puternică asupra programelor care rulează în acest nivel. Practic, de la această fază programezi direct softul care coordonează programele inconştiente din corpul tău.

Vindecarea propriu zisă

În starea alfa te poţi folosi de 2 unelte esenţiale pentru vindecare: Afirmaţiile şi Vizualizarea. În exerciţiul de mai sus le-am folosit împreună, însă ele pot fi folosite şi separat.

A) Afirmaţiile… sunt idei pozitive pe care trebuie să le repeţi mental în timpul stării alfa.

+ Afirmaţiile se fac MEREU la timpul prezent, ca şi cum acţiunea s-ar fi întâmplat deja.

Dacă spui: vreau să fiu sănătos, subconştientul tău va înţelege acest lucru ca pe o aşteptare a ta. Ceea ce vei primi este doar aşteptarea dorinţei de a fi sănătos şi nu starea în sine. Ceea ce ar trebui să spui este: “Sunt un om sănătos”. Subconştientul tău va înţelege acest lucru ca pe o realitate prezentă şi va face ca această realitate să fie adevărată.

* IMPORTANT: înlocuieşte “vreau” cu “am” sau “sunt”. Evită cuvântul NU, afirmaţiile trebuie să fie pozitive. De exemplu: în loc de “Vreau să nu mai fiu bolnav” vei folosi “Sunt din ce în ce mai sănătos”. Sau în loc de “vreau să nu mă mai îngraş/slăbesc”, vei folosi “Greutatea mea optimă este de 52 kg” – observi timpul prezent şi lipsa negaţiei.

+ Fă afirmaţii hotărât, fără pic de îndoială! Poţi folosi orice afirmaţie pozitivă, ca de exemplu: corpul meu este din ce în ce mai sănătos; inima mea funcţionează din ce în ce mai bine; părul meu este din ce în ce mai des/puternic/sănătos; stomacul meu digeră din ce în ce mai bine; pielea mea este din ce în ce mai frumoasă/netedă/curată…

B) Vizualizarea… constă în formarea unor imagini mentale care descriu sănătatea, aşa cum ţi-o doreşti

1. Imaginează-ţi că ai în faţa un ecran mental asemenea unui televizor imens pe care vei proiecta vizualizarea.

2. Pe acest ecran vizualizează starea actuală a corpului cu boala sau durerea inclusă. Nu foarte sofisticat, îţi poţi imagina durerea ca o pată neagră de exemplu.

3. Acum vizualizează cum dispare boala.. Imaginează-ţi pata neagră cum dispare din ce în ce mai mult. (Nu contează dacă foloseşti pata neagră sau ţepi, sau orice altceva. Eşti liber să reprezinţi boala cum doreşti. Trebuie doar să fii simbolic. Mintea ta înţelege).4. SIMTE EMOŢIILE asociate cu imaginea! – foarte important. Cum te-ai simţi dacă ai fi mai sănătos/slab/gras/frumos? Simte acele emoţii cum circulă prin fiecare celulă din corpul tău! Simte bucuria, împlinirea, entuziasmul, euforia, fericirea, eliberarea!

5. Foloseşte-ţi cât mai mult simţurile pentru rezultate cât mai bune. Simte parfumul sănătăţii! Priveşte-o ca o lumină strălucitoare! Simte-o ca o mângâiere caldă, ca o binecuvântare!

6. Încheie cu o imagine minunată! Fă o poză cu imaginea ta, aşa cum îţi doreşti, plus o afirmaţie pozitivă de tipul: “Sunt sănătos şi mă simt excelent!”.

Note suplimentare

+ Această tehnică poate fi utilizată în multe alte scopuri, pe lângă sănătate, deoarece are şi o latură spirituală. Poate fi folosită chiar şi pentru a atrage TOATE lucrurile pe care ţi le doreşti de la viaţă. De exemplu, dacă-ţi doreşti o maşină, vei reprezenta pe ecranul mental o imagine cu tine la volanul acelei maşini… sau pentru orice alt scop.

+ Este foarte important ca în timpul meditaţiei să nu te deranjeze nimeni şi să NU fie deloc zgomot în jur! Excepţie face muzica meditativă <http://google.ro&gt;

+ Pentru rezultate bune recomand consecvenţă şi perseverenţă. În concluzie… Eu găsesc această practică extraordinară, deoarece este simplă, naturală şi foarte eficientă. Mai mult, o găsesc şi foarte plăcută şi relaxantă. Prefer să stau seara 15-30 de minute ca să meditez, decât să-mi irosesc timpul aiurea, la televizor.

Aşadar… dacă decizi să integrezi meditaţia între obiceiurile tale zilnice, vei avea numai de câştigat. Iar dacă te ţii de ele şi te decizi să evoluezi în direcţia asta, vei descoperi mulţimea de comori ascunse ale meditaţiei, care probabil îţi vor schimba viziunea asupra lucrurilor pentru totdeauna (aşa cum mi s-a întâmplat mie).

It’s up to you!

De ziua lui, Petru se ţine de glume

* Recent s-a efectuat un sondaj pe plan mondial. Întrebarea a fost: “Vă rugăm să ne spuneţi opinia dumneavoastră în legătură cu lipsa de alimente din restul lumii”. Sondajul a fost un eşec total:
– în Africa nu ştiau ce înseamnă “alimente”;
– în Europa de Vest nu ştiau ce înseamnă “lipsă”:
– în Europa de Est nu ştiau ce înseamnă “opinie”:
– în America de Sud nu ştiau ce înseamnă “vă rugăm”;
– în S.U.A. nu ştiau ce înseamnă “restul lumii”.
.
* Care este bârfa absolută?
Mutul povesteşte surdului că orbul a văzut paralizatul fugind.
.
* Cică s-a descifrat mesajul de pe una dintre cutiile negre de la un avion care a lovit Word Trade Center:
– Băi Funare, eşti sigur că asta-i Budapesta?
.
* Semnele de pe tastatură s-au gândit să dea o petrecere, dar nu voiau să-l invite pe punct. Punctul îşi ia inima în dinţi şi pleacă la petrecere. La poartă, bodygarzii escape şi delete:
– Cine eşti tu?
– Eu sunt steluţa, dar m-am dat cu gel…
.
* Într-o zi, soţia se plânge soţului:
– Dragă, sunt nemulţumită că am sânii mici.
Soţul îi răspunde:
– Ia o bucată de hârtie igienică, freac-o între sâni şi în câţiva ani ai să vezi că o să-ţi crească.
– De unde ştii?, întreabă mirată soţia.
– Cu fundul a funcţionat, nu-i aşa?
.
* Urci o blondă şi o brunetă într-un avion. Avionul decolează şi pe la vreo 3000 de metri le aruncă din avion. Care cade prima?
RĂSPUNS CORECT: Bruneta.
De ce?
1) Pentru că blonda e paraşută.
2) Pentru că bruneta este atrăgătoare şi o atrage pământul.
.
* Soldaţii la raport, afară. Vine comandantul şi spune:
– Mai mişcă cineva?
O voce din spate răspunde:
– Pământul, domnule comandant.
Comandantul:
– Cine a spus asta?
Răspunde din nou vocea:
– Galileo Galilei.
Comandantul:
– Galileo Galilei, un pas în faţă!!!
.
* Pe o bancă, în parc, un copil mânca într-o disperare dintr-o cutie de bomboane. O bătrână îl vede şi îi spune:
– Nu trebuie să mănânci atâtea bomboane, te poţi îmbolnăvi!
– Dar dumneavoastră ştiţi cât a trăit bunicul meu? 105 ani!
– Şi mânca atât de multe bomboane?
– Nu, dar îşi vedea de treaba lui!
.
* Poliţiştii moldoveni i-au promis martorului cheie operaţie plastică şi înmormântare fictivă.
– Şi s-au ţinut de promisiune?
– Mda… Mai întăi l-au desfigurat, apoi l-au îngropat în pădure.
.
* Project manageri: Care sunt fazele realizării unui proiect?
1. Entuziasm.
2. Sudoare.
3. Deznădejde.
4. Căutarea vinovaţilor.
5. Pedepsirea vinovaţilor.
6. Pedepsirea celor care n-au avut nicio treabă cu proiectul.
.
* “Dacă greşeşti şi taci, eşti un înţelept.
Dacă ai dreptate şi taci, eşti căsătorit.”
.
* Nevasta unui deţinut merge în audienţă la directorul închisorii.
– Domnule director, vă rog să-i daţi bărbatului meu o muncă mai uşoară.
– Dar, doamnă, soţul dumneavoastră lipeşte etichete pe sticle. Vi se pare greu?
– Nenorocitul, mie mi-a zis că sapă un tunel…
.
* Vara, căldură mare. Pe malul unei bălţi, Ion şi Gheo, cam afumaţi, dau la peşte. Un tip pe schiuri trece cu viteză, tras de-o barcă cu motor, făcând valuri.
– Măi Ioane, ăsta ne sperie toţi peştii, fir-ar el să fie!
– Să dea Dumnezeu să te îneci, fir-ai tu să fii!, îl înjură Ion. Schiorul, încercând să ia o curbă mai strânsă, cade în apă şi dispare la fund. Ion, după vreo două minute, către Gheo:
– Măi Gheo, ce Dumnezeu, hai măi să-l scoatem pe fraierul ăla din apă, poate mai suflă.
Sar amândoi în apă, îl trag pe ăla la mal şi Ion începe să-i facă respiraţie gură la gură. După vreo zece minute, se opreşte şi se răsteşte la Gheo:
– Ia mai fă-i bă şi tu, că eu am obosit.
Gheo începe să sufle şi el în gura ăluia, cu putere. Ion, după vreo zece minute, uitându-se lung:
– Măi Gheo, da’ ăla pe care-l înjurarăm noi nu se dădea cu schiurile?
– Ba da, mă!, confirmă Gheo.
– Păi, ăsta de ce are patine?

Scrisoare către FIFA

Ca urmare a solicitării pe care ne-aţi trimis-o şi în care cereaţi părerea noastră despre antrenorul naţionalei de fotbal al României, Victor Piţurcă, vă facem cunoscute următoarele:

Victor Piţurcă este un antrenor muncitor, serios şi cinstit. Condamnarea la un an de zile de închisoare CU SUSPENDARE (!), e o greşeală a justiţiei de la noi din ţară, generată de un dosar politic fabricat de invidioşi. Pur şi simplu a vrut să ajute un credincios şi a semnat o hârtie pe care nici nu a citit-o, pentru că oricum nu o înţelegea, el fiind calificat doar în fotbal şi nu se pricepe la chestii de-ăstea juridice. Chiar şi eu am fost târât prin tribunale de către astfel de indivizi fără scrupule, dar am avut noroc cu cunoştiinţele mele în legislaţie şi am reuşit să le închid gura. Că aşa e pe la noi.

Faptul că Piţurcă este un cartofor înrăit, nu afectează cu nimic profesionalismul lui şi nici munca pe care o depune pentru pregătirea naţionalei. Cu toţii avem câte o pasiune, mai mare sau mai mică, iar a lui este jocul de noroc, prin care-şi satisface nevoia de adrenalină. Pe banca de antrenor nu prea mai are parte de astfel de emoţii, fiindcă naţionala noastră de fotbal persistă în modestie şi toate pronosticurile pesimiste se adeveresc fără probleme. Trebuie să menţionez că totuşi antrenorul nostru este calculat, el nepunând la bătaie mize mari în jocurile de pocher, precum: casa, nevasta, amanta, copiii etc.

La acuzaţia că nu vrea să plătească pensie alimentară copilului fostei sale amante, vă pot răspunde cu mâna pe inimă că este o exagerare. El va respecta cu sfinţenie hotărârea instanţei, doar că nu înţeleg: de ce atâta grabă? Deocamdată a avut cheltuieli cu nunta fiicei sale şi ar fi normal ca fosta amantă să-l înţeleagă şi să-i fie alături în aceste momente grele. Dar ea e o egoistă şi nu se gândeşte decât la copilul ei! Ar trebui să fie mândră că un antrenor de asemenea calibru i-a făcut onoarea să-i conceapă un băiat care s-ar putea să-i semene în inteligenţă şi hărnicie. Nu să mai aibă pretenţii materiale care l-ar putea afecta psihic pe Victor Piţurcă, iar prin aceasta, munca lui de interes naţional.

În concluzie, Victor Piţurcă este unul dintre cei mai buni antrenori pe care l-a avut naţionala de fotbal a României şi recomand să nu se ia nici o măsură disciplinară împotriva lui. E adevărat că rezultatele de pe teren nu sunt lăudabile, dar să nu vă luaţi după scorul final. România a jucat întotdeauna mai bine decât adversarele sale şi doar cu mare noroc au reuşit să contrazică acestea realitatea de pe teren. Ori cu ajutorul arbitrilor, care au mereu ceva împotriva noastră. Pe de altă parte, faptul că noi pierdem meciurile face parte dintr-o strategie originală şi pe termen lung a selecţionerului. E atât de complicată încât nu a-ţi înţelege-o, chiar dacă aş vrea să v-o explic. De aceea închei aici pledoaria mea şi sper că veţi ţine seama de recomandările mele.

Cu respect: Mircea Sandu, Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal

P.S. – Acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Orice nume şi caractere care au un corespondent în realitate NU ESTE, PROBABIL, ÎNTÂMPLĂTOARE!

Scurt interviu cu un miliardar

Interviu CNBC cu WARREN BUFFET, unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume, care a donat 31 de milioane $ pentru caritate. Câteva aspecte foarte interesante ale vieţii lui:

1. –  A cumpărat prima acţiune la 11 ani şi a regretat că a început prea
târziu!
2. –  A cumpărat o mică fermă la 14 ani cu economiile din vânzări de ziare.
3. –  Şi astăzi mai locuieşte în mica lui casă din Omaha, cu 3 camere, pe care a cumpărat-o după ce s-a căsătorit, acum 50 de ani. El spune că în acea casă are totul. În casa sa nu are nici un tablou sau decoraţiuni interioare, statui.
4. – Îşi conduce singur maşina, nu are şofer şi nu are bodyguard.
5. – Niciodată nu a călătorit în avion particular, chiar fiind proprietarul celei mai mari companii de avioane private din lume.
6. – Compania lui, Berkshire Hathaway, are în subordonare încă 63 de firme. Odată pe an, el trimite scrisori directorilor firmelor sale, cu targeturile pentru noul an. Niciodată nu convoacă reuniuni sau dă telefoane zilnice directorilor.
Directorilor le-a impus următoarele 2 reguli:
REGULA 1: Nu pierdeţi niciodată investiţiile acţionarilor.
REGULA  2: Nu uitaţi regula 1.
7. – El nu socializează cu lumea din înalta societate. Îşi petrece timpul liber cu o farfurie de popcorn la TV.8. – Bill Gates, cel mai bogat om din lume, la cunoscut recent, acum 5 ani. Bill Gates credea că nu are nimic în comun cuWarren Buffet. Pentru asta, a stabilit o întâlnire cu el, programată să dureze o jumătate de oră. Dar când l-a cunoscut, întâlnirea a durat 10 ore şi Bill Gates s-a transformat într-un fan al lui Warren Buffet.
9. – Warren Buffet nu are telefon mobil şi nici laptop pe birou.
10. – Sfatul lui pentru tineri: Îndepărtaţi-vă de cărţile de credit şi investiţi în voi.

Amintiţi-vă:

A. Nu banul face pe om, ci omul face  banul.
B. Viaţa este atât de simplă pe cât v-o faceţi voi.
C. Nu faceţi ce spun alţii, ascultaţii, dar faceţi cum simţiţi.
D. Nu vă îmbrăcaţi doar cu haine de firmă, ci cu cele în care vă simţiţi confortabil.
E. Nu cheltuiţi bani pe lucruri care nu sunt necesare, ci doar pe cele cu adevărat necesare.
F. Până la urmă, viaţa voastră e a voastră. De ce să le daţi şansa altora să v-o conducă?
G. Dacă banii nu ajută ca să-i împarţi cu ceilalţi, atunci pentru ce mai sunt buni? AJUTAŢI CHIAR DACĂ NU PUTEŢI, MEREU CEI CARE ŞTIU SĂ ÎMPARTĂ VOR FI BINECUVÂNTAŢI.
H. Nu cheltuiţi banii pe care nu îi aveţi. Cărţile de credit, împrumuturile, etc au fost inventate de societatea de consum.
I. Înainte de a cumpăra ceva, gândiţi-vă: Ce mi se întâmplă  dacă nu cumpăr asta? Dacă răspunsul este “nimic”, atunci nu cumpăraţi, pentru că înseamnă că nu aveţi nevoie.

“Nimic nu am adus pe lume, nimic nu vom lua când plecăm…”

De ziua lui, drapelul jeleşte

accident muntenegru

Astăzi ar trebui să se sărbătorească ziua drapelului, dar din cauza accidentului de mare amploare petrecut pe serpentinele din Muntenegru, guvernul României a decretat zi de doliu naţional. Astfel că nu putem sărbători un drapel coborât în bernă, în loc să se înalţe maiestuos, măcar de ziua lui. Poate că ar fi trebuit să se decaleze cu o zi această comemorare a victimelor, dar autorităţile române s-au inspirat şi aici după cele din Muntenegru, aşa cum au făcut-o şi cu interesul acordat celor loviţi de soartă în acea teribilă catastrofă rutieră.

Faptul că sârbii au acţionat cu atâta promtitudine, organizare şi omenie, i-a mobilizat şi pe reprezentanţii României, la iniţiativa neobositului dr. Raed Arafat, să nu se lase mai prejos şi să ofere tot sprijinul material şi logistic pentru aducerea în ţară a victimelor. E bine când alţii ne dau exemple şi noi ştim să le preluăm. Pentru că numărul românilor morţi şi răniţi este foarte mare, aproape că face concurenţă victimelor connaţionali ale intervenţiei din Afganistan. Doar că soldaţii bănuiau ce-i aşteaptă, dar s-au dus în speranţa unui câştig mai bun, pe când românii din “autocarul morţii” au plătit din buzunar pentru moartea sau rănirea lor.

E un subiect foarte tragic şi delicat totodată. Cum de s-a produs o asemenea nenorocire nu poate încă nimeni să dea un răspuns edificator. Cert este că autocarul avea o viteză prea mare pentru ca şoferul să poată redresa direcţia, după o depăşire a unor pietoni. Viteza rămâne o cauză frecventă a celor mai multe accidente, deşi se găsesc destui cretini care spun că nu e o problemă pentru trafic. În ziua de azi, graba e cea care ne caracterizează comportamentul de zi cu zi, şi asta se poate vedea şi pe şosele. Chiar dacă avem puţini kilometri de autostradă, când prindem o fâşie de drum fără gropi, apăsăm cu lăcomie pedala de acceleraţie până la podea. Nu mai ţinem cont de celelalte pericole, de ceilalţi participanţi la trafic. Dar să lăsăm organele abilitate să cerceteze şi să expună tot scenariul accidentului.

Victimele s-au întors acasă şi patru spitale din capitală au făcut un efort deosebit pentru a-i primi pe răniţii care veneau dintr-un singur spital al unei mici ţări. E şi aici o diferenţă care are semnificaţia ei. Guvernul a promis tot sprijinul necesar: ajutor material şi psihologic acordat fiecărei familii. Pe mine m-a intrigat în special prezenţa câte unui psiholog la comunicarea tristei veşti către cei care au suferit o pierdere prin deces, pe lângă cel care face tristul anunţ. Prin asta vrem să fim mai catolici decât Papa şi să arate oficialii ce mult le pasă. Nici la americani nu am văzut să vină psihologul şi să fie alături când familia primeşte vestea unui deces pe front. Psihologul se consultă după înmormântare, pentru a trece mai uşor peste această pierdere. La aflarea pierderii suferite, cei apropiaţi lui au nevoie mai degrabă de o soră medicală care să-i administreze un calmant. Chiar dacă psihologul o să “o ia pe după vişin”, cu vrăjeli şi alte formule specifice profesiei, tot trebuie să-i spună că persoana în cauză a murit, iar românul se descarcă jelind.

Dacă nu mai are lacrimi, angajează bocitoare şi se roagă lui Dumnezeu pentru sufletul mortului. Atunci un duhovnic e binevenit, nu un psiholog. Dar trebuia să marcheze şi guvernul un punct în plus faţă de muntenegrenii care ne-au dat o lecţie de omenie. La noi însă, cu excepţia medicilor care se luptă să facă faţă situaţiilor de acest gen în ciuda dotărilor precare, totul e mai mult de faţadă.

Beneficiile sâmburilor amari de caise

Sâmburii amari de caise – Vitamina B17

Doar sâmburii amari de caise conţin Vitamina B17

Ani de-a rândul, chimioterapia a fost considerată ca fiind singurul mod de a elimina cancerul. Specialiştii încep să reconsidere o cale alternativă, nutriţia. Se pare că toţi avem celule canceroase în corpul nostru. Un sistem imunitar puternic poate distruge aceste celule înainte ca ele să se multiplice şi forma tumori. Mâncarea procesată, stilul de viaţă şi mediul poluant pot duce la apariţia cancerului în corpul uman.

Vitamina B17, controversată şi nerecunoscută de către lumea medicală, este conţinută tocmai de către alimentele bogate în nutrienţi: hrişca, ovăz, secară, orz, orez brun, fasole albă, mazăre, broccoli, varză obişnuită, varză vânătă/roşie, conopidă, spanac, migdale amare, dovlecei, cartofi dulci, coacăză neagră, zmeură, struguri, ceapă roşie, vin roşu, vânătă, seminţele şi miezul din sâmburii de caise, piersici, pere, prune. Sâmburii amari de caise de la izvorshop.ro sunt aduşi din Uzbekistan, ţară cu tradiţie în consumul şi producţia lor. Doar sâmburii amari conţin vitamina B17. Dintre toate alimentele, sâmburii amari de caise sunt cea mai bogată sursă de vitamina B17 (amigdalină).

Vitamina B17 a fost izolată pentru prima dată în anul 1950 de către biochimistul dr. Ernest Krebs. Atunci când este digerată se descompune în glucoză, benzaldehidă şi cianură de hidrogen. Aceşti compuşi pot să omoare celulele canceroase cam în acelaşi fel în care o face şi chimioterapia.

Ce conţine sâmburele amar de caisă

Pe lângă vitamina B17, sâmburii amari de caisă sunt o sursă mare de fier, potasiu, fosfor şi vitamina A.

Vitamina B17 – beneficii asupra sănătăţii

Vitamina B17 este un ajutor foarte important în lupta împotriva principalului inamic al sănătăţii omului, cancerul, şi ajută la prevenirea acestei boli. B17 reprezintă un prim ajutor pentru organism în lupta împotriva bacteriilor şi infecţiilor, în remedierea ţesuturilor bolnave, în dezvoltarea unei danturi şi structuri osoase solide. Datorită conţinutului de celuloză şi pectină, sâmburii de caise sunt foarte des folosiţi ca laxativ uşor. Cu un conţinut bogat în fier, sâmburii de caise sunt recomandaţi în cazuri de anemie, ajutând totodată la creşterea cantităţii de hemoglobină.

Îmbătrânirea prematură

Mai multe studii făcute în Statele Unite ale Americii indică miezul de caisă ca fiind printre cele mai puternice alimente pentru stoparea şi chiar pentru “inversarea” îmbătrânirii. În principal, sâmburii de caisă, dar şi caisele proaspete, ajută la menţinerea sănătăţii sistemului nervos, protejând în special memoria. De asemenea, ajută la menţinerea sănătăţii sistemului digestiv şi a vaselor de sânge, precum şi a tonusului muscular.

În triburile Hunza din Himalaya nu s-a întâlnit nici un caz de cancer, oamenii de aici fiind mari consumatori de caise, sâmburi de caise, legume proaspete, cereale nedecorticate. În medicina chineză, sâmburii amari de caisă sunt un remediu redutabil pentru bolnavii cu probleme respiratorii, de artrită, indigestie şi pentru menţinerea tinereţii biologice. Se spune că cinci sâmburi administraţi zilnic adaugă tot atâtea zile de sănătate şi fericire la viaţa celui care îi consumă. Tratamentul cancerului cu vitamina B17 este ilegal în SUA. Pacienţii suferinzi de cancer care-şi pun speranţe în această metodă trebuie să urmeze tratamentul specific la clinici din alte ţări: Australia, Germania, Belgia, Anglia, Grecia, Israel, Italia, Mexic, Peru, Spania, Elveţia etc.

Cum se consumă sâmburii amari de caisă

Se fac cure la patru săptămâni, timp în care se consumă între 5 şi 8 sâmburi pe zi. Nu consumaţi sâmburii dintr-o dată. Dacă nu vă place gustul amar al miezului de caisă, îl puteţi pisa şi amesteca cu musli, iaurt, făină pentru biscuiţi etc. Consumaţi în timpul curei cât se poate de multe fructe şi legume. Tratamentul se poate relua.

Natalitatea – o problemă pentru cei înstăriţi

România are din ce în ce mai puţină populaţie. Preşedintele ţării estima zilele trecute că prin anul 2030 vom fi doar 15 milioane. Nici nu îndrăznesc să mă gândesc care va fi proporţia minorităţilor de acum, pentru că românii nu prea mai vor să aibă copii. Motivul invocat de marea majoritate este sărăcia şi grija pentru viitorul nu prea roz. Pe acest considerent, ar trebui să deducem că cei bogaţi, milionari chiar, ar trebui să fie printre cei care procrează mai mult, dar surpriza vine tocmai din partea lor. De cele mai multe ori se limitează la unul sau doi copii, iar în unele cazuri chiar deloc.

Am luat în calcul VIP-urile, personalităţi pe care le cunoaştem cu toţii, dar apoi am vrut să mă aplec şi către oamenii obişnuiţi, de lângă mine. De pildă, vecinul din spatele casei are o vilă frumoasă, două maşini şi un venit substanţial, dar un singur copil. Feciorul său a lucrat mulţi ani în străinătate şi a strâns bani frumoşi. Cu toate acestea are doar o fetiţă şi nici nu se gândeşte să mai aibă un moştenitor. Vecinul din faţa casei în schimb, a fost toată viaţa sărac şi trăieşte doar din agricultură. Cu toate acestea are trei copii şi probabil nu s-ar fi oprit dacă nevasta lui nu s-ar fi îmbolnăvit.

Apoi am luat în evidenţă pe toţi vecinii de pe stradă şi concluzia a fost cea scontată: cu cât e omul mai sărac, cu atât are mai mulţi copii. Dacă mă duc într-un cartier de la periferie, unde trăiesc numai ţigani, vezi uliţa plină de puradei murdari şi flămânzi, iar dacă mă întorc spre centru, într-un cartier select, rar îmi văd ochii câte un copil. Astfel este şi în alte oraşe, din toată ţara. Doar în satele maramureşene de peste deal se mai păstrează tradiţia de a avea cât mai mulţi “coconi”. Şi în Moldova.

Prin urmare nu sărăcia este factorul principal al scăderii natalităţii. Rămâne în discuţie stresul şi grija zilei de mâine, dar şi frica de a fi părinte, responsabilitatea şi munca ce se impune şi de care mulţi fug. Ar trebui să ne îngrijoreze această realitate? Părerea mea este că nu. De ce să forţăm o natalitate, doar de dragul de a fi mai mulţi şi mai tineri? La fiecare nuntă le urăm proaspeţilor căsătoriţi “casă de piatră” şi câţi mai mulţi copii. Dar fiecare trebuie să gândească singuri dacă e bine sau nu să dea naştere unei fiinţe. Viaţa unui cuplu poate fi frumoasă şi fără copii, iar rostul unui om poate fi găsit şi prin alte acţiuni. Contează doar ca ele să fie benefice societăţii şi lui însuşi.

Oricum, populaţia globului este într-o creştere continuă, prea mare pentru posibilităţile pe care le are la îndemână omul pentru a o susţine. Chiar dacă se afirmă sus şi tare că s-ar putea găsi resurse şi pentru un număr dublu de oameni, acestea sunt mai mult vise care cer multă voinţă şi cheltuială. Până una alta, zilnic mor mii de copii din cauza inaniţiei. Cine are copii, săi crească şi să-i educe. Cine nu, să-i ajute pe cei orfani şi necăjiţi. Este cel mai bun mod de a mulţumi lui Dumnezeu că ne-a dat viaţă.

 

Extratereştrii sunt printre noi!

Extratereştrii sunt printre noi – a fost recunoscut oficial!

În cadrul evenimentului public “Zilele Dezvăluirii”, desfăşurat în perioada 2 aprilie – 3 mai 2013, fostul ministru al apărării din Canada mărturiseşte că există cel puţin doi extratereştri care lucrează în prezent cu guvernul american în cadrul unui proiect ce vizează transferul către SUA a unor tehnologii extraterestre.

Paul Hellyer, fost ministru al Apărării în Canada, face dezvăluiri directe şi tranşante, în cadrul unei audiţii oficiale: există mai multe specii de extratereştri care au vizitat şi continuă să viziteze Pământul, fiecare cu interesele sale. Printre aceste specii el îi aminteşte pe cei din Zeta Reticuli, cei din Orion, apoi pe cei din Pleiade şi cei din Andromeda. Această audiţie oficială este unică, fiind una dintre cele mai clare confirmări ale realităţii extratereştrilor.

Alte subiecte aduse în discuţie în cadrul acestei audiţii oficiale care a durat 25 de minute: complexul militar-industrial, împreună cu grupul Bilderberg, Comisia Trilaterală şi Consiliul pentru Relaţii Externe, formează aşa-numita Cabala. Hellyer aminteşte şi de aşa-zisele guverne din umbră, de elita conducătoare, de Rockefeller şi de clanul Bush.

El afirmă că există 2 extratereştri de tipul “albi şi înalţi” care trăiesc în prezent într-o bază secretă care aparţine Forţelor Aeriene ale SUA. Informaţiile i-au fost furnizate de Charles Hall, care i-a povestit cum a ajuns să îi întâlnească, să stabilească o relaţie de încredere cu cei doi extratereştri care se aflau la baza din Nevada, şi care în prezent lucrează împreună cu oficiali americani în cadrul unui program secret prin care SUA are acces la tehnologia extraterestră.

Paul Hellyer recunoaşte public în cadrul acestei audiţii că scopul lui este acela de a se începe imediat dezvăluirea completă a adevărului despre existenţa extratereştrilor. “Aşa cum copiii reuşesc să supravieţuiască adevărului că Moş Crăciun nu există, la fel cetăţenii plătitori de taxe sunt capabili să accepte realitatea extinsă a existenţei extratereştrilor pe planeta noastră”, completează el ca argument în favoarea dezvăluirii imediate a adevărului. “Faptul că există civilizaţii extraterestre mult mai avansate decât noi poate fi umilitor pentru unii dintre noi, dar acesta este un pas necesar pentru supravieţuirea umanităţii”.

Pentru salvarea planetei este necesar ca umanitatea să renunţe la industria petrolieră şi să înceapă folosirea energiei curate, regenerabile şi gratuite. Deşi acest deziderat este capital, actualii conducători nu doresc să schimbe nimic, fiind perfect mulţumiţi cu actualul sistem financiar global care este de o infantilitate copilărească şi care nu serveşte adevăratei evoluţii a umanităţii.

“Congresul SUA este parţial responsabil pentru această situaţie dezastruoasă în care ne aflăm. Tehnologia pentru energia gratuită EXISTĂ deja, dar este ţinută secretă de către Cabala”, adaugă Hellyer. “Rockefeller recunoaşte că scopul acestei ‘elite’ conducătoare este de a instaura un Guvern Mondial compus din membrii Cabalei, care nu este ales de nimeni, şi nu dă socoteală nimănui”, completează Hellyer. Este exact ceea ce se ascunde în spatele denumirii de Noua Ordine Mondială. “Conform domnului Rockefeller, acest plan se află deja în fazele sale avansate”.

Paul Hellyer aminteşte că au existat de-a lungul recentei istorii numeroase ocazii de a face mult bine pentru evoluţia umanităţii, dar de fiecare dată aceste ocazii au fost irosite fiind “denaturate” de interesele Cabalei. În timp ce membrii comisiei care prezida evenimentul public se mulţumeau, la început să zâmbească batjocoritor, pentru ca mai apoi să se încrunte şi să devină neliniştiţi, au existat câteva persoane în sală care au avut curajul să-l aplaude de fiecare dată când Hellyer declara public adevărul.

Audiţia publică a avut loc la data de 3 mai 2013, în cadrul zilelor Publice pentru Dezvăluiri “UFO Citizen Hearing on Disclosures”, care s-au desfăşurat în perioada 29 aprilie – 3 mai 2013.

Filmul audiţiei oficiale: https://vimeo.com/65430488

Pe-astea le ştiaţi?

* – Clasa voastră este aşa slabă la matematică încât 70% din voi nu o vor trece, spune profesorul.
– Ha! Ha! Ha!, izbucneşte Bulă.
– Ce ai găsit de râs?
– Păi, noi nici nu suntem atâţia în clasă!
.
* Care e deosebirea dintre logica bărbatului şi cea a femeii?
Cea a bărbatului e mai corectă, cea a femeii, mai interesantă.
.
* – Nu vă supăraţi, domnule, că vă spun asta, dar secretara dumneavoastră a fost foarte nepoliticoasă. A ţipat la mine şi m-a trimis la dracu’!
– Atunci, de ce aţi venit la mine?
.
* Ghidul din autocar, către grupul de turişti:
– Cândva, în aceste locuri, tâlharii îi jefuiau pe călători…
– Şi acum?
– Şi acum, după cum vedeţi, s-au construit 3 hoteluri de lux!
.
* – Toţi bărbaţii sunt nişte afemeiaţi!
– Chiar toţi?
– Ceilalţi sunt bărbaţi?
.
* Să-ţi planifici concediul e foarte simplu: şeful îţi spune când, iar soţia unde.
.
* Soţia i-a mărturisit soţului că l-a înşelat când el a fost la pescuit. Şi el a dispărut. Nu l-a văzut o săptămână. Apoi a început abia-abia să-l vadă cu ochiul drept!
.
* Cea mai distrugătoare explozie este explozia de entuziasm la un prost.
.
* – Care este diferenţa dintre o femeie şi o greşeală?
– Când găseşti greşeala, problemele dispar. Când găseşti o femeie, problemele încep să apară!
.
* La cât de mult ne place şcoala, vom ajunge în situaţia în care un bărbat va cuceri o femeie doar cu un singur mesaj pe Facebook, scris CORECT!
.
* Dinţii către limbă: – Dacă te presăm puţin te putem tăia!
Limba: – O singură înjurătură dacă rostesc unei persoane zburaţi toţi 32!
.
* Eu nu înţeleg de ce în parc scrie: “Interzis animalelor!”. Ce, animalele pot citi?!
.
* După cină, tatăl le povestea fiilor săi istoria familiei:
– Străbunicul meu a luptat împotriva Rozelor, bunicul meu în războiul împotriva republicanilor, tatăl meu împotriva nemţilor în cel de-al Doilea Război Mondial.
La auzul acestor cuvinte, fiul cel mic spuse:
– Dar ce are familia asta de nu se poate înţelege cu nimeni?
.
* O raţă intră într-un bar:
– Aveţi pâine?
– Nu, răspunde barmanul.
– Aveţi pâine?
– Nu!
– Aveţi pâine?
– Nu, nu şi iar nu!
– Aveţi pâine?
Barmanul, înfuriat la culme zice:
– Dacă mă mai întrebi o dată dacă avem pâine, te iau de cioc şi ţi-l bat în cuie pe bar! Să vedem atunci!
– Aveţi cuie?
– Nu.
– Aveţi pâine?
.
* Care sunt fazele realizării unui proiect?
1. Entuziasm.
2. Sudoare.
3. Deznădejde.
4. Căutarea vinovaţilor.
5. Pedepsirea nevinovaţilor.
6. Premierea celor care n-au avut nicio treabă cu proiectul.
.
* Badea Gheorghe stătea la oi. La un moment dat, apare un luptător de kung-fu, care îi zice:
– Sunt luptător de kung-fu şi am să-ţi fur toate oile!
Badea Gheorghe stătea liniştit. Luptătorul îi mai spune o dată. Badea tot nimic. Luptătorul dă să ia o oaie. Badea sare şi îl snopeşte cu bâta, după care îi zice:
– No, kum-fu?
.
* O blondă către alta:
– În jur, numai minciuni. Mă uit la o uşă, pe ea scrie: “Bărbaţi”, dar când intru acolo, e WC!
.
* Am auzit că ai intrat într-o formaţie de manele!
– Da, nu m-au mai ţinut frânele!
.
* – Tati, tati… ce înseamnă “Champions League”?
– Nu ştiu fiule, noi ţinem cu Dinamo!