Minciuna are picioare scurte, amanta are picioare lungi!

”Niște studii savante (finanțate din bani pe care lumea i-ar putea cheltui pe eradicarea sifilisului, de exemplu, dar mă rog) arată că adulterul în cadrul familiilor din cale-afară de prietene e cel mai popular – în iad, probabil, au uitat să precizeze. Când te încurci cu un prieten, te descurci mai bine, iată paradoxul nostru perfect. Cei care-și găsesc aventuri cu mult în afara granițelor familiale înfruntă pericole majore, nu pot explica nici de ce au fost la lucru vineri seara, deși centrala firmei fonfăia că sunt în afara orelor de program, nici de ce erau la cârciumă cu o persoană pe care n-o poate identifica nimeni, deocamdată. Sigur că poți să mormăi că ai fost la o cină corportatistă cu o colegă – care absolut întâmplător are cele mai frumoase picioare din secție – și că pui la cale un proiect pentru firmă, fi-ți-ar firma a dracului, vorba distinsei tale soții. Dar pentru asta ai nevoie de lume care să creadă această gogomănie și să-ți sprijine delirul, să-ți fie martoră. Iar aceste persoane nu există decât dacă le plătești, ca figuranții de la televiziune. În cele din urmă, află și bărbatul ce știa tot satul, însă timpul de expunere e mai mare și adulterinii trag foloase din asta. Dacă te încurci cu cineva necunoscut în clanul tău, bârfele vor fi mai ațoase, nimeni nu-ți dă circumstanțe atenuante, iar minciunile sunt mai greu de frământat.

Mariana și Cătălin, doi amici de-ai amicilor prietenilor mei cei mai buni, căsătoriți cu acte și certuri în regulă, au divorțat toamna trecută, deoarece ea a descoperit că el avea o aventură cronică se.xuală cu prietena lor de familie. Ce surpriză! – a pufnit sarcastic anturajul. Soțul adulterinei a insinuat vindicativ că și el avea o relație cu Mariana, deci rima e încrucișată. Nu s-au bătut pe copii și pe covoare, cât s-au ciondănit ca să stabilească cine a înșelat primul, încercând să demonstreze al cui apetit se.xual a scăpat primul din celula de bază a societății. Grefierei îi amorțiseră degetuțele, mai ales că ăștia foloseau cuvinte mai lungi decât unghiile ei, termeni care se stenografiază greu: incompatibilitate, imoralitate, nebună, curvar și alte noțiuni care au pus pe gânduri onorata instanță.

Așa cum, în cele mai multe cazuri de omor domestic, primul bănuit e partenerul de viață, tot astfel, în cazul adulterului deosebit de grav, cei mai destoinici suspecți sunt prietenii de familie. În ziua de azi, orice grătar în patru poate fi începutul unei trădări frumoase și profunde, pe care te poți baza la greu.”

Autor: Simona Catrina

Advertisements

Un amant cu părul creț, fură cinstea din coteț

”Bobo și Laura, din Craiova, ar fi divorțat de mult, dacă nu-i amenințau cele două perechi de părinți (unii cu infarctul, ceilalți cu bătaia – fiindcă n-aveau certificat de cardiaci, cum obținuseră cuscrii mai norocoși). Se certau ca maidanezii și, dacă nu s-ar fi împrietenit între timp cu un alt cuplu, probabil ajungeau curând la știri, într-un text care ar fi conținut cuvintele-cheie ”jugulară”, ”moarte violentă”, ”echipaj Smurd”, ”resuscitare”, ”zadarnic”.

Când i-au cunoscut pe Luci și pe Roberta, viața lor s-a schimbat. Au descoperit că au multe în comun, mai ales Bobo cu Roberta și Laura cu Luci. Încrucișarea s-a produs instantaneu, a fost dragoste la prima despuiere. Nu știau unii de alții, fiecare credea că secretul lui e în siguranță. Un vecin săritor i-a spus lui Bobo într-o zi că ”la doamna a venit marți și joi un bărbat cu părul creț și cu o geacă maro deschis”. Bobo s-a holbat la el o secundă dramatică, apoi a râs cam ca Rodica Popescu-Bitănescu: ”Aaaa, stai frate liniștit, că e prietenul nostru de familie, Luci!”. Vecinul a stat liniștit, mai ales că îl tot vedea pe Luci – absolut din întâmplare, pe când îl tot spiona prin vizor – ciocănind discret la ușa vecinei. Nțțț – a fost el de părere, dar s-a limitat la a colporta povestea prin bloc, nu l-a mai deranjat pe soțul-victimă cu asemenea fapte minore.

Bobo mergea – în sensul că alerga, cu părul măciucă și apetitul se.xual la gât – la soția prietenului, iar acolo a avut noroc de vecini mai omenoși, nu l-a pârât niciunul titularului. Probabil erau mai chiori și nu vedeau bine prin vizor, altfel nu se explică pasivitatea asta, știut fiind faptul că românul e foarte săritor când e vorba să transporte vești proaste și să le basculeze la poarta și-n ficații celui mai bun prieten. V-aș spune deznodământul, dar nu-l știu, întrucât circul continuă și-n ziua de azi.”

Autor: Simona Catrina

Sărbătorim adulterul de argint!

”Mai știu un cuplu din București care e încrucișat adulterin de vreo opt ani și continuă să dezvolte o frumoasă, trainică și excitantă prietenie. Tot anturajul știe cu ce se îndeletnicesc soțul uneia și soția celuilalt, dar evident că nimeni nu-și asumă riscul să dezvelească statuia trădării.

Cristi, Anca, Mugur și Sorana sunt un fel de formațiune ciudată. Primii doi sunt căsătoriți unul cu altul, ceilalți doi la fel. Numărul unu e cuplat pe ascuns cu numărul patru, iar numărul doi își îneacă amarul în numărul trei. De-a lungul acestor ani minunați, niciunul nu și-a ținut gura. Mai devreme sau mai târziu, fiecare s-a spovedit cuiva din cercurile de prieteni. Așa a ajuns povestea și la mine, ei nu mi-au zis direct, că mă știau gură și tastatură bogată – era o chestiune de timp până ajungea chestiunea în ziar și uite că au stat bine cu intuiția. Vă rog să apreciați faptul că nu dezvălui identitatea completă a nimănui, din principiu. În cazul lor, destinul a aranjat lucrurile destul de bine.

Cristi, soțul Ancăi, și Sorana, soția lui Mugur, se caracterizează printr-un metabolism foarte ciufut, motiv pentru care au acumulat 30, respectiv 20 de kilograme de-a lungul și de-a latul căsniciilor. Fapt care i-a nemulțumit pe partenerii legali, Anca și Mugur. Și în timp ce aceștia din urmă stăteau la o bere în oraș și se plângeau că li s-au cam durdulit sufletele-pereche, le-a venit ideea să se mai vadă și în particular (așa, ca-ntre slabi), nu doar în patru. La rândul lor, bufleii Cristi și Sorana se întâlneau cam des, ca să schimbe regimuri de slăbire, până când s-au trezit că mai schimbă și ceva fluide interesante de prin corp. Așa au început să înnoade mațele unei prietenii până atunci curate. Partea bună e că adrenalina dorinței ilicite i-a motivat pe toți patru să-și țină și căsniciile, și amantlâcurile intacte, ca să nu mai vorbim de prietenia care dăinuie și azi, cum vă spuneam.”

Autor: Simona Catrina

Nașul, nașa, lașul și lașa

„Prima dată în viața mea când am văzut ce poate ieși dintr-o prietenie între cupluri a fost când i-am cunoscut pe Monica și pe Viorel, doi tineri din Brașov (acum, la 36 de ani, lumea e tânără, să fie clar) logodiți fedeleș. Bun, aveau deja nașii arvuniți, erau cei mai buni prieteni ai lor, soț și soață. Au făcut planuri de nuntă vreun an de zile, știau deja ce culoare va avea sclipiciul din cocul nașei și ce formă va avea sutienul miresei. Probabil acest din urmă detaliu, excesiv invocat în discuțiile lor, l-a făcut foarte curios – și, brusc, foarte viril – pe viitorul naș.

Nu se știe cum, cu o lună înainte de nuntă, nășica a ieșit în oraș cu niște colege de serviciu, să consume o pizza, și a zărit la un moment dat mașina soțului ei, într-o parcare în care teoretic n-avea ce căuta. A dat să sune la 112, să spună că i-a furat cineva mașina lui bărbatu-său, dar l-a sunat pe el, că era mai simplu din punct de vedere tehnic. Telefonul lui era închis cu șapte lacăte, semn că era din cale-afară de prins într-un brainstorming sau se.x-storming. Îngrijorată și generoasă, l-a mai sunat de 108 ori, în timp ce ce pizza i se sleia în farfurie. Iar robotul, la fel de generos, i-a explicat că abonatul este în afara ariei de acoperire sau în afara hainelor personale. Vă rugăm să reveniți.

Seara, când nașul a descins la domiciliu, a avut proasta inspirație s-o mintă pe nașă. Ea, în timp ce aparent dezlega un rebus (în pătrățelele căruia, de fapt, cărcălea floricele și dinamită), l-a întrebat ce-a făcut ziua aia. El s-a lamentat că multinaționala în care lucra l-a stors de vlagă și că n-a avut timp nici să-și mănânce sandvișul cu sălămior și margarină cu Omega 3, pe care i-l construise ea, mămoasă, ca în fiecare zi. Ăsta a fost ultimul lucru pe care și l-a amintit el înainte să cadă lat, în urma coliziunii frontale cu telecomanda aruncată de ea în capul lui prost – ca s-o citez. Când s-a trezit, era răstignit pe un fotoliu, ceea ce ar fi fost un aspect pozitiv, dacă prima imagine pe care-a văzut-o – cu un ochi cețos – n-ar fi fost a consoartei nașe. Anchetele și sistemele moderne de tortură au relevat că nașul avea o legătură de vreo șase luni cu viitoarea mireasă emoționată. Dar cum el a decretat că nu divorțează, deoarece este mare păcat în fața lui Dumnezeu, au păstrat relația în perimetrul patului, timp în care se tot întâlneau efervescent, cu toate ocaziile posibile, în doi sau în patru, după cum aveau posibilitatea. Nașul a recunoscut tot, ca la Securitate, s-a oferit să dea și în scris, doar să scape cu suspendare, nu cu divorț. În ziua în care nașa a văzut mașina infamiei parcată într-un context se.xual neregulamentar, greșeala fatală fusese că au ales să meargă la un hotel – ea se săturase, pasămite, să stea cu l.ibidoul cât puricele, în timp ce venea la el acasă.

O să râdeți, dar cea mai amarnică nemulțumire a nașei e că soțul ei o mințise cu privire la managementul multinaționalei care, chipurile, scosese untul și potența din el, de-aia nu mai avea nici chef, nici timp să efectueze s.ex conjugal. Ginerică Viorel s-a despărțit de Monica, dar n-a priceput nici până azi prea bine ce i s-a întâmplat, mai ales că fosta viitoare mireasă a negat cu obstenație acest desfrâu, posibil de frică să nu încaseze ceva care ar pasiona IML-ul, în serile lungi de iarnă. Se jura că habar n-are de unde știe nașul că ea are o aluniță într-o arie care, conform tradiției, e acoperită de chiloți”.

Autor: Simona Catrina

D-ale internetului

„Vorbeam deunăzi cu Lilica la telefon. E singură, fără obligații, drăguțică, la 40 de primăveri, nevorbită, nemângâiată, neținută în brațe puternice de bărbat. Se plângea că nu-i cere niciun mascul adevărat prietenia pe Facebook, că numai moșuleți perverși, care fac pipi cu sondă urinară, obsedați, schizofrenici fanatici, indieni cu bulină în frunte și pârnăiași stătuți o roagă să iasă cu ei în oraș la o cafea.

– Măi fato, blochează-i, dă-le cu „delete” la nas, nu le răspunde!, i-am zis eu rânjind și gândindu-mă la câți îmi cer și mie asta!

– Da’ vreau și eu unul matur ca al tău, să ude grădina dimineața, să mă pună să-i spăl ciorapii, să facem piața împreună…

– Tu n-ai grădină, stai la bloc, o întrerup din visare.

– Nu contează. Să-mi ude mușcata de pe balcon.

– Păi caută, e plin facebook-ul de băieți singuri, ba chiar și de însurați dornici să-și înșele amantele, nevestele, iubitele, coțofenele și pisicile. Vrei să ți-l dau pe Răzvan?

– Mmmm. Dac-ar fi așa de simplu. El ce-ar zice?

– Nu știu. O să-l întreb.

(Nu l-am întrebat, firește. Eram dilie?!). Dar mi s-a făcut milă de Lilica. Săraca! Ce ghinion să aibă! Ultima oară s-a întâlnit cu un bărbat căsătorit, care avea vreo doi copii. Ăla cică n-a mai putut trăi de zbucium, după ce a văzut o poză de-a ei pe FB. Tipul era șofer pe mașina de piper. Distribuitor de mirodenii. Mișto muncă, nu? Să tot cari foi de dafin și scorțișoară, ba în Pantelimon, ba în Tecuci, ba la Caracal. Ce poate fi mai romantic, mai plin de poezie? Se întâlneau în oraș, seara. Ea urca în mașină, țup, țup, el întăulat și plin de sevă demara în trombă (avea o nevastă cam obosită, se culca devreme, puteai să dai cu tunul lângă ea, nu se mai trezea, neam!).

Ajungeau în pădure, la Băneasa, și intrau tăcuți în spatele mașinii. Făceau amor peste pachetele de mirodenii. Aoleu, duduia tabla pe biata autoutilitară! Se cutremurau pereții și se bălăngănea brăduțul care atârna la oglindă. Lili îl iubea serios, cu patima femeii adulte: 30% disperare, 70% foame de sex. Scârțâia piperul alb sub omoplații ei, foile de dafin foșneau la coate, iar boiaua, al dracului de iute, se freca de șalele bietei fete și chestia asta îi făcea pe amândoi să lăcrimeze și să strănute sporit timp de o săptămână.

– Haapciu! Vai, Dano, știi cum arăt după o întâlnire cu Mișu?, îmi povestea ea la telefon, trăgându-și mucii din când în când și trănutând. Sunt varză! Mi se umflă ochii de piper, cred că sunt alergică, haaapciu! Doamne! Scuză-mă, stai să-mi suflu nasu’. Frrrrrr! Așa… am coatele inflamate, bucile, genunchii, hapciu! Merci, săru’mâna! Ce mă fac? Frrrr! Am luat pastile, am fost la farmacie, hapciu! La doctor, mi-a dat ceva, Fenistil, da’ nu mai pot. Frrrr! El vrea numai în piper să ne iubim. Nu e corect! Mă ustură până-n ficați. Hapciu! Frrrrr! Băi, am fost la ginecolog, mă crezi? Mi-a intrat boia de ardei iute acolooooaaaapciu! Frrrr! Tu știi în ce hal sunt? Rană, carne vie, stau p-o bucă acum când vorbesc cu tine. M-a întrebat doctorița: doamnă, dar cu ce v-ați dat, cu ce cremă? Am mințit-o că am greșit tubul și, adormită fiind, m-am uns cu pastă de dinți. Nu știu dacă m-o fi crezut, dar o lună n-am voie să am contacte sexuale. Și mi-e un dor de Mișuuu! Frrrrrrr! De pieptul lui păros și puternic, hă, hăăă, frrrrr!

Biata fată! Râdeam să-mi pocnească splina-n mine, abia mă abțineam să nu hohotesc. Nemernicul ăla de Mișu nu vroia să vină la ea acasă, în apartamentul de două camere din Militari, cochețel, mititel, de fată mare care ține la curățenie. Îi era teamă să nu fie filat. Auzi la el „filat”! Cine dracu se credea?

Legătura cu piperul a ținut-o vreo juma de an pe Lilica mea. Începuse să se scofâlcească, să fie oribilă, nici mă-sa, tanti Nina, n-o mai cunoștea. Umflată la bot, la ochi, mirosind a vanilie și-a scorțișoară, de ziceai că-i toată o cană cu griș și lapte, umbla ca năucă prin București, cu gândul la Mișu-pișu.

Până la urmă a renunțat el la ea. ( – Auzi, dragă? Io nu știu cu ce pana mea îți dai pă mutră, da’ nu-mi mai place dă tine dăloc! Ai și slăbit, iete, ți să vede coastili, țîțili s-a fleșcăit, bleah!). Și nu i-a mai răspuns nici la telefoane, nici la SMS-uri, iar pe FB a blocat-o. A plâns Lilica, a oftat, apoi s-a oprit. Și iar a pornit în căutare de soți. Oare de data asta ce va găsi?”

Sursa: e-mail

Unchiul meu, Damian

„Unchiul meu, Damian, era în stare bună de sănătate până când soția lui, mătușa mea Doroteea, la cererea fiicei sale, verișoara mea Tota, i-a zis:

– Damian, împlinești 65 de ani, e timpul să-ți faci un control medical.

– Dar de ce? Mă simt foarte bine!

– Pentru că prevenirea trebuie să fie făcută acum, când ești încă în putere, i-a replicat mătușa mea

Așa că, unchiul Damian s-a dus să-l vadă un medic. Medicul, de bună seamă, l-a trimis să-și facă toate examinările și analizele. Două săptămâni mai târziu, doctorul i-a spus că e destul de bine, dar are în atenție unele rezultate care trebuie să fie îmbunătățite. Apoi i-a scris o rețetă: Atorvastatină comprimate, pentru colesterol, Losartan, de inimă și hipertensiune, Metformin, pentru a preveni diabetul zaharat, Polivitamine, pentru a crește imunitatea, Norvastatină, pentru tensiune arterială, Desloratadină, pentru alergie. Cum medicamentele erau numeroase trebuia protejat stomacul și i-a dat Omeprazol și Diuretic pentru edem.

Unchiul Damian s-a dus la farmacie și a plătit pentru medicamente o bună parte din pensie. Totodată, nemaiaducându-și aminte dacă pilulele verzi de alergie trebuie luate înainte sau după cele de stomac, iar cele galbene pentru inimă în timpul sau după ce a terminat masa, s-a dus iar la doctor. I s-a făcut așadar o mică descriere privind modul cum să fie luate doctoriile. Se simțea un pic tensionat și cumva deprimat, așa că i s-a mai dat să ia Alprazolol Succedal pentru dormit.

Unchiul meu, în loc să se simtă mai bine, se simțea tot mai rău. Ținea toate medicamentele într-un dulap din bucătărie și n-a mai putut ieși din casă deoarece nu treceau bine câteva minute din zi fără ca să nu ia o pilulă. Un necaz veni apoi peste unchiul Damian, câteva zile mai târziu, când a făcut gripă, iar mătușa mea i-a făcut patul ca de obicei, dar, de această dată, în afară de a-i da ceai cu miere, a chemat și doctorul. Acesta i-a spus că nu-i nici o problemă, dar i-a prescris Tapsin, Sanigrip ziua și noaptea, cu efedrină, pentru tahicardie Atenolol și a adăugat un antibiotic, Amoxicilină de 1 gram la fiecare 12 ore, timp de 10 zile. Pentru o ciupercă și herpes i-a dat Fluconol cu Zovirax.

Colac peste pupăză, unchiul Damian s-a apucat să citească prospectele tuturor medicamentelor pe care le lua și a aflat care sunt contraindicațiile, atenționările, punerile în gardă, precauțiile, efectele secundare și interacțiunile medicale. Ceea ce citea era îngrozitor! Nu numai că puteai să-ți dai duhul, dar puteai să faci aritmie ventriculară, paralizie, crampe, modificări psihice și o mulțime de alte lucruri oribile. Speriat de moarte, a chemat doctorul, care l-a văzut și i-a spus să nu-și facă griji.

– Liniștește-te, dom’ Damian, nu te agita, i-a spus doctorul în timp ce i-a scris o nouă rețetă cu Rivotril, cu un antidepresiv, Seratralină 100 mg.

Și cum îl dureau încheieturile, i-a dat Diclofenal. Ca urmare, de fiecare dată, unchiul meu, apelând la farmacie, umbla la pensie. Se simțea din ce în ce mai rău, motiv pentru care doctorul îi administra noi medicamente ingenioase. A venit și vremea când sărmanului meu unchi Damian nu-i mai rămânea nici un moment din zi în care să nu ia pastile și nu mai avea pic de somn, în ciuda capsulelor pentru insomnie care i-au fost prescrise. A ajuns atât de rău că într-o zi, dând curs celor cuprinse în prospectele medicamentelor, muri.

La înmormântare au fost toți, dar cel care a plâns cel mai tare a fost farmacistul. Chiar și astăzi, mătușa mea spune că, din fericire, l-a trimis la timp la medic, pentru că dacă nu-l trimitea, în mod sigur ar fi murit mai devreme. Aceste rânduri sunt dedicate tuturor prietenilor mei, medici sau pacienți…! Ah, dacă unchiul Damian nu ar fi luat nimic și ar fi urmat un regim naturist cu pui cu piele, curcan, linte, ulei de măsline, fructe, legume de toate culorile, sărac în sare, fără adaos de zahăr, cu un pahar de vin roșu și ar fi mers pe jos șase mii de pași pe zi, ar fi fost încă viață și ar fi petrecut de minune.

Sursa: e-mail

Iarna vieții

APOI A VENIT IARNA…

(din jurnalul unui pensionar)

Știi… timpul are un fel al său de a se mișca repede și de a nu-ți da răgaz să devii conștient de trecerea anilor. Parcă mai ieri eram tânăr, abia căsătorit și urcându-mă la bordul noii vieți alături de partenera mea de cuplu. Într-un fel, parcă s-a întâmplat cu ani în urmă și mă întreb unde s-au dus toți acești ani. Știu că i-am trăit pe toți. Am străfulgerări în care văd cum era odată, cu toată speranțele și visele.

Dar iată că acum trăiesc… iarna vieții mele și sunt luat prin surprindere. Cum am ajuns aici atât de repede? Unde s-au dus anii și unde s-a dus tinerețea? Îmi amintesc clar cum întâlneam oameni mai în vârstă decât mine de-a lungul anilor și cum gândeam că acești oameni mai în vârstă erau la ani distanță de mine, astfel încât această iarnă părea atât de departe, încât nici măcar nu mi-o puteam imagina prea bine.

Dar iată-mă aici… prietenii mei sunt pensionari și au încărunțit… se mișcă mai încet și eu văd în ei persoane vârstnice. Unii sunt într-o formă mai bună, alții într-o formă mai proastă decât mine, dar la toți constat o mare schimbare… Nu mai regăsesc în ei pe cei de care îmi amintesc că erau tineri și vibranți, ci… ca și mine, vârsta lor începe să se arate, și acum suntem noi acei oameni mai în vârstă pe care îi vedeam și în care nu ne imaginam că ne vom transforma. Acum, în fiecare zi am sentimentul că și a face un duș reprezintă o provocare pentru ziua respectivă! Iar a trage un pui de somn după-amiaza nu mai înseamnă răsfăț, ci obligație! Căci dacă nu dorm din proprie voință, adorm pe locul în care mă aflu!

Pensionar

Astfel, intru acum în acest alt anotimp al vieții mele, nepregătit pentru toate durerile și junghiurile, pentru pierderea puterii și a capacității de a merge și de a face lucruri pe care mi-am dorit să le fac, dar nu am reușit niciodată! Cel puțin, însă, știu că iarna a sosit și nu știu cât va dura… asta știu, că atunci când s-a terminat pe acest pământ, s-a terminat pur și simplu. Va începe o nouă aventură!

Da, am regrete. Există lucruri pe care nu aș fi vrut să le fac, lucruri pe care ar fi trebuit să le fac, dar, într-adevăr, sunt și multe lucruri de care mă bucur că le-am făcut. Toate s-au întâmplat într-o singură viață.

Așa că, dacă nu te afli în iarna vieții tale, lasă-mă să-ți reamintesc că ea va sosi mai repede decât îți închipui. Deci, orice ți-ai dori să realizezi în viață, te rog să realizezi repede! Nu amâna prea mult lucrurile! Viața trece repede. Fă azi ceea ce poți, căci nu poți ști cu siguranță dacă te afli sau nu în iarna vieții tale! Nu ți s-a promis că tu vei avea parte de toate anotimpurile, așa că trăiește pentru azi și spune toate lucrurile pe care vrei ca cei dragi să și le amintească… și speră că ei te vor aprecia și iubi pentru toate lucrurile pe care le-ai făcut pentru ei în toți anii trecuți!

„Viața” este un dar pentru tine. Felul în care îți trăiești viața este darul tău pentru cei care vin după tine. Transformă-l într-unul fantastic. Trăiește-ți bine viața! Bucură-te de azi! Fă ceva amuzant! Fii fericit! Fă din această zi una grozavă!

Ține minte, „Adevărata avere este sănătatea, nu niște amărâți de bani”. Trăiește fericit în 2014! În sfârșit, gândește-te la următoarele: azi ești mai bătrân decât ai fost vreodată, totuși ești mai tânăr decât vei fi de acum înainte, bucură-te de această zi de la un capăt la altul al ei.

Copii tăi devin tu, dar nepoții tăi sunt perfecți! Să ieși din casă este bine, a te întoarce acasă este și mai bine! Uiți nume, dar… este bine, căci alți oameni uită și că te-au cunoscut vreodată!!!

Nu-ți mai pasă de lucruri de care îți păsa, dar cu siguranță îți pasă că nu-ți mai pasă de ele. Dormi mai bine pe un fotoliu, cu televizorul zbârnâindu-ți în față, decât într-un pat. Acesta se numește „pre-somn.”

Îți lipsesc zilele când totul mergea doar apăsând pe un buton de „pornit” și „oprit.” Ai tendința de a folosi mai multe cuvinte cu patru litere… „ce?” (what, în engleză), „când”. Acum, că îți permiți bijuterii scumpe, nu le mai poți purta în siguranță nicăieri. Ai observat că tot ceea ce se vinde în magazine este „fără mâneci?” Ceea ce odată erau pistrui, sunt acum pete hepatice. Toată lumea șoptește. Ai trei mărimi de îmbrăcăminte în dulapul tău… dar două dintre ele nu vor mai fi purtate niciodată. Dar VECHI este bun în anumite sensuri: cântece vechi, filme vechi și mai ales prieteni vechi!… Nu ceea ce Aduni, ci ceea ce Răspândești spune ce fel de viață ai trăit.

Sursa: email

Lozul cu ghinion

E bine să ai vecini buni. Alături de ei trăiești, cu ei te înțelegi și te ajuți și tot ei îți țin de urât, mai ales atunci când ești singur. Ca orice om, am și eu vecinii mei, care sunt buni, pe cât se poate. Iar cel mai apropiat îmi este Vasile, megieșul din fața casei. E un om bun, pâinea lui Dumnezeu, cum se zice, și în fiecare zi petrecem măcar o oră la taifas sau chiar la „un pahar de vorbă” cum se spune pe la noi. Iar când mă duc în piață îi fac și lui cumpărăturile, că doar nu e greu să aduc o pâine și o sticlă de lapte în plus. Asta până luna trecută, când am alunecat și am făcut o luxație la picior de toată frumusețea. Necazul cel mare era că simțeam o durere de-mi venea să urlu de câte ori îmi mișcam glezna. Ca atare eram imobilizat la pat.

În aceste condiții, vecinul Vasile s-a dovedit de mare ajutor. Venea în fiecare zi și mă ajuta în toate treburile din gospodărie, dar mai ales la cumpărături. Și cum știa că sunt amator de loz în plic, la fel ca el, s-a oferit ca de fiecare dată când merge în oraș să-mi cumpere unul de zece lei. I-am dat banii potriviți, numai că nu am văzut lozul. Când l-am întrebat mi-a răspuns sec:

– Ți-am luat loz, dar nu a fost câștigător. Așa că l-am aruncat, doar nu era să-ți aduc o hârtie fără valoare.

– Bine, măi Vasile, dar aș fi vrut să-l văd cu ochii mei, să simt emoția desfacerii lui!, am răspuns eu necăjit.

– Hai nu fi copil! Noi jucăm să câștigăm, iar dacă lozul era câștigător îți aduceam banii pe loc. Nu mai era nevoie să fac încă un drum.

Am înghițit în sec și m-am gândit că pe undeva are dreptate: nu aveam nici un drept să-i pretind a face încă un comision. Deși am planificat să nu-mi mai iau nici un loz până reușesc să mă duc personal la agenție, n-am scăpat de gura lui. De câte ori mergea la cumpărături îmi lua câte un loz care era, bineînțeles, necâștigător și pe care nu-l vedeam. Dar îl plăteam. A trecut așa aproape o lună, după care am început să mă mișc și să merg în oraș. Acum eu eram cel care făcea din nou cumpărăturile și printre ele era câte un loz în plic. Unul pentru mine – pe care-l desfăceam pe loc – și altul pentru vecin, pe care îl aduceam și i-l dădeam sigilat. Totul a mers bine până când al meu a ieșit câștigător: 1000 de lei! Era cel mai mare câștig pentru mine și fericirea am împărtășit-o cu Vasile, cumpărând o sticlă de vin. El, însă, era dezamăgit de norocul care a dat peste mine și chiar mi-a reproșat:

– Vecine, ca să fim corecți, ar trebui să-mi dai jumătate din sumă. Că ai luat două lozuri și poate că cel câștigător era al meu.

– Dar, măi Vasile, doar ți l-am dat nedesfăcut și nu puteam știi dacă al tău e sau nu cu un câștig pe el, am zis eu contrariat.

– De unde să știu eu că l-ai desfăcut pe al meu sau pe al tău?! Ce zici de asta? Vrei să mă tragi în piept?

La asta nu mă așteptam și am căzut pe gânduri. După ce am chibzuit că un vecin bun valorează mai mult decât 500 de lei, am scos jumătate din câștig și i-am oferit-o. A primit banii, i-a numărat meticulos și apoi s-a uitat suspicios la mine, zicându-mi:

– Mi se pare mie, sau tu chiar mă furi?

– Cum așa?! Doar ți-am dat jumătate din câștig, așa cum ai pretins!

– Ei vezi? Tocmai asta mă face să cred că de fapt tu ai desfăcut lozul meu! Acea mie de lei erau banii mei, iar tu ți i-ai însușit! Halal vecin mai ești și tu. Și când te gândești cât te-am ajutat atunci când zăceai pe pat!

De data asta nu am mai rezistat și am ieșit pe ușă fără să-l salut. Mi se părea exagerată acuzația și pretenția lui. De atunci nu ne mai vorbim și simt că duc dorul vizitelor lui. Mă gândesc că am greșit și trebuia să-i dau lui tot câștigul, numai să fie bine. Că la urma urmei e vorba doar de bani, iar prietenia e neprețuită. Cred că ar trebui să-mi repar greșeala și să-i cer iertare. Ce ziceți?

Acest articol participă la competiția SuperBlog.

Capra cu trei iezi – versiunea modernă

Copiilor noștri „internauți”!!!

Dragii moșului, să vă spun o poveste? Păi vă spun.

Ieri navigam pe internet și am prins acolo un link de hi 5. Așa, ca pentru voi, vă spun, urăsc hi5-ul. Dar am intrat. Pe pagina unui tânăr de aproximativ 18 ani, de dansator modern. Și de succes. Spun asta având în vedere zecile de mesaje de la tinere ce-l doreau. Sub o formă sau alta.

Problema mea a fost că nu prea am înțeles ce încercau să-i comunice fetele. Gen: abea ast sa vi aici sa stam la brf k na, ti minte chef k maj’ meu. Sau: te poooooop lov u abea astept sa ne vdm: x:x:x Sau : plshe&hi5 tau ast comm d la u plz.

Priveam tatonările respective cu ochii unui retardat. Lumea se duce naibii, mă gândeam… Dispar cuvintele. Dispare comunicarea. Dispar imaginile pe care le pot picta cuvintele, frazele. Dispar înțelesurile. Astfel de limbaj presupune sfârșitul literaturii, al poeziei. Ce fel de poezie ai putea scrie cu „uof uof de nsf sometimes buah!?”

Știu, sunt un om bătrân, decrepit, ce stă la ușă cu o prostată defectă, dar dragii mei tineri utilizatori de ksh##33usk, o luați razna! Stiu că trăiți în viteză, știu că aveți alte priorități, știu că țoalele de firmă au luat locul cărților bune și versurile retardate ale unor melodii searbăde au luat locul poeziei, dar voi frânați evoluția și începeți să involuați! În curând veți comunica din nou cu bătăi de tobă și sunete nearticulate. Și, mai grav, omorâți poveștile. Sau veți ajunge să povestiți la fel de cursiv ca Tarzan cu Jane în momentul întâlnirii lor. Sper că știți cine-i Tarzan.

Pentru voi am decis să readaptez minunata poveste a minunatului Creangă (a murit săracu’… fără să vadă Bamboo-ul). Poate așa o veți citi. Și veți realiza spre ce vă îndreptați, cum vorbiți, ce doriți și în ce credeți.

NU MĂ ADRESEZ TUTUROR TINERILOR. Există tineri de aur, care cred în ceea ce cred și eu. Cei ce-mi citesc blogul intră în această categorie și le mulțumesc că sunt aici. Datorită lor mă simt și eu mai tânăr. Un pic. SI ACUM POVESTEA:

 

Kpra coo 3 iezi. (adaptare)

Era o dată o kpra haladita ce avea ksa in Pipera. Și 3 yezi. Mari bulangii. 1 mai fraer ca altu. Doolcik de kpra le zice intr o buna zi yezilor:

– Dragii mey, eu merg la mall sa iau ceva tzoale, ca s-a lansat colectia de toamna-iarna. Incuiati usha si activati sistemul de alarma, sa nu vina loopul la voi. kand ma intorc, va kant la usha:

„3 yezi bulangii, fug akum la D &  G
Si va aduce mama voo okelari cu rama noua
Ktarama de metal cat zabala de la cal,
Si trei blooze cu sclipici, si adidasi cu „arici”
Un mobil de la Vertu, k sa TZI MOARA DOOSHMANU”

– Ati bagat la mansarda, mici fraieri cokliti ce sintetzi?

– Da, mamook. Tu doote la mall, avem noi grija! Hai, paaaaa, te poooop, kisses: x:x: X Si kpra pleacă. Loopool era însa dupa zid. Smekerul, kre era numa figuri prin cluburi, moorea de foame. Si le puse gand rau celor 3 yezi. Si-a dres vocea si a inceput sa kante la udsha: – 3 yezi bulangii, ma imbrac la D & G &.

Yedool mare, bocna de fraer, a sarit sa deschida usha. Lui ii ajunsese ca cineva zicea „D&G” la usha. Restul nu mai konta. Ceilalti doi i-au zis insa: – Frate, fratiorul meu, nu auzi k vocea de la usha e groasa??? Mama are vocea doolcik.

Nervos, loopul a mers la tuuning sa-si dea mai incet bashii la voce. Si s-a intors. Si a inceput din nou sa kante. Fraierul mare iar a sarit ff hotarat sa deschida usha. Probabil de plikttysealaaaaa. Celalti doi, si-au dat seama orikat de fraieri ar fi fost, k ala mare traieste in loomea lui. Si s-au ascuns. Unul in semineu, celalalt sub patul kprei, batut in kristale swarovsky.

Ala mare a deskis usha, loopool nu a stat pe ganduri si l-a mankat. Apoi s-a pus pe pat. Sa-si faca digestia. Dar de la un flok de blana ce i-a intrat in nas, l-a luat stranutul. Yedool mijlociu, askuns sub pat, i-a zis:

– Hey, buah, snoof snoof, ai grije d tne!

Loopool l-a extras binishor de sub divan si l-a mankt shi pe el. Apoi le-a looat kptatzanile si le-a pus în geam. Sa o fraerească pe kpra. Shi a plekt. Vine kpra de la mall. Incepe sa knte, ala mic ii deschide si-i zice ce s-a intamplat. Kpra se enervează maxim, ii cad dekt kateva lakrimi si spune:

– Ii iau glanda la bulangiu!

Il suna pe mobil si-i spune:

– Loopoole, sti k te ioob3sk ff moooolt, hai sa bem ceva, vreau sa traiesk klipa cu tine! Mercic!

Loopool vroia de moolt să o fak pe kpra, ashea ca nu a mai stat pe gandoori. Si a fugit la vila ei din Pipera. Kpra i-a deskis usha, l-a invitat sa stea pe canapeaua cu swarovsky si a dat drumul l-a suoer skoola audio din living. Loopool a inceput sa askoolte, apoi sa urle, sa-i dea sangele pe nas si sa moara in kinuri. De ce?

[BFP says:] Capra, dragii moșului, îi pusese un CD cu VERSIUNEA ORIGINALĂ a poveștii lui Ion Creangă. Care sună cam așa:

„Ticălosul și mangolistul! Ei las’ că l-oi învăța eu minte. Încă se rânjea la mine câteodată și-mi făcea cu măseaua. Apoi doar eu nu-s de-acelea de care crede el. N-am sărit peste garduri niciodată. Ei taci, cumetre, că te-oiu dobzăla eu! Cu mine ți-ai pus boii la plug? Apoi ține minte, că ai să-i scoți fără coarne!”!

Mult peste puterea de concentrare a hapsânului lup. Creierul lui nu a făcut față avalanșei ce se revărsa neândurător din boxe. Și a crăpat.

Da, stimabililor. Așa sunau poveștile odată ca niciodată. Cam cum e fragmentul ce l-a ucis pe lup… Iar pentru viitor au neșansa de a fi scrise cam ca începutul poveștii mele. Asta în cazul în care poveștile mai au un viitor…

O gustare cu Dumnezeu

“A fost odată un băieţel care a dorit foarte mult să îl întâlnească pe Dumnezeu şi s-a gândit el într-o zi să pornească în căutarea Lui. Ştia foarte bine că nu o să fie o simplă plimbare, aşa că înainte de a porni şi-a umplut bine, bine valiza cu dulciuri şi cu multe sticluţe cu apă, să-şi mai potolească foamea şi setea din când în când.

Când a fost la câteva blocuri depărtare de casa lui a zărit un parc mare şi umbros, şi s-a gândit să-şi tragă puţin suflul înainte de a porni iar la drum. S-a aşezat pe o bancă lângă un bătrân amărât care se uita atât de plictisit la porumbeii ce scormoneau şi ei asfaltul, în speranţa că or mai găsi ceva de-ale gurii.

Băieţelul şi-a pus valiza în braţe şi a scos din ea o sticluţă cu apă şi când să se servească a fost întrerupt de privirea bătrânului, care se uita la el lacom, de parcă voia să îl mănânce cu tot cu papuci. Făcându-i-se milă, băiatul i-a oferit acestuia câteva dulciuri, iar drept răsplată bătrânul l-a recompensat cu un zâmbet.

Atât de incredibil şi de radiant a fost zâmbetul bătrânului, încât băieţelul i-a oferit şi o sticluţă cu apă, doar, doar va mai primi încă un zâmbet atât de frumos. Fără nici o ezitare şi fără nici o reţinere, bătrânul i-a mai zâmbit încă o dată copilului.

Toată după-amiaza au stat acolo pe bancă, mâncând şi bând, fără să-şi spună vreun cuvânt unul celuilalt. Pe când se înnoptă, băiatul simţi prezenţa oboselii şi se hotărî să o ia către casă, cu gândul că îşi va continua călătoria în următoarea zi. Nici nu apucă să facă câţiva paşi că dădu fuguţa înapoi să-l îmbrăţişeze pe colegul său de bancă. Bătrânul, surprins de fapta copilului, tot ce i-a putut oferi înapoi a fost cel mai frumos zâmbet pe care l-a văzut copilul în acea zi.

Ajuns acasă, mama băiatului îl întâmpină. Surprinsă de expresia feţei plină de fericire a copilului ei, nu se răbdă să nu-l întrebe: “Ce ai făcut azi de eşti aşa de fericit? Cine ţi-a adus această fericire?”

Copilul îi răspunse: “Am luat masa cu Dumnezeu!”. Şi înainte ca mama lui să apuce să îi răspundă, a mai adăugat: “Ştii ceva? Are cel mai frumos zâmbet dintre toate pe care le-am văzut vreodată!”

Între timp, bătrânul a ajuns şi el acasă şi copilul său, observând privirea paşnică a tatălui, nu a ezitat să nu îl întrebe: “Tată, ce ai făcut azi de eşti atât de fericit? Cine ţi-a adus această fericire?”. El i-a răspuns fiului său: “Am mâncat în parc dulciuri cu Dumnezeu!”. Şi înainte ca fiul său să apuce să îi răspundă, el a adăugat: “Ştii ceva? Este mult mai tânăr decât am crezut!”

MORALA: Prea des subapreciem puterea unei îmbrăţişări, a unui zâmbet, a unei vorbe bune, a unei urechi ascultătoare, a unui onest compliment sau a unui simplu act de caritate. Toate acestea au potenţialul de a face dintr-o zi obişnuită o zi specială sau chiar să schimbe întregul fir al vieţii unei persoane. Şi toate acestea sunt printre cele mai obişnuite lucruri prin care acţionează ajutorul divin.”