Care pe care

Viața unui cuplu are două fețe, cu atât mai mult când este vorba de o căsnicie cu acte în regulă. Una e cea pe care o afișează în anturajul lor, alta-i cea reală, ascunsă în spatele ușilor închise. Deosebirea majoră între ele se regăsește în familiile din ”înalta societate”, adică printre oamenii realizați din punct de vedere material. La ei contează foarte mult imaginea, fiind cea mai importantă calitate în văzul lumii, în compania la care lucrează sau în afacerile pe care le fac. De aceea sunt multe cazurile în care cei căsătoriți duc o viață de câini turbați, deși se arată ca doi porumbei.

Toată lumea îi invidia sau îi admira, după caz, pe frumoșii Sofia și Raul, doi tineri reprezentanți ai succesului în toate privințele, însă în primul rând ai iubirii desăvârșite. El moștenise o avere de milioane, tradusă în bunuri mobile și imobile, conturi grase în bancă și o afacere care-i aducea mari profituri. Nici despre Sofia nu se putea spune că a venit cu mâna goală, ținând cont de apartamentul de lux din centrul orașului, casa de vacanță de la munte și cea de la mare, precum și autoturismul Lamborghini cu care se etala. Amândoi aveau un caracter care îi făceau să se merite unul pe altul, plini de ambiție, perseverență și neabătuta dorință de a fi cel mai bun în ceea ce face.

Un an și șase luni de conviețuire i-a fost suficient Sofiei să își dea seama că alegerea lui Raul nu a fost cea mai potrivită. Mai întâi prin certurile care deveneau tot mai dese, absențele îndelungate și nemotivate din patul conjugal, la care se adăuga privirea devenită distantă și rece, doar atunci când erau împreună. Bănuielile tinerei femei s-au confirmat când a găsit mesaje de iubire pe telefonul soțului, venite de la o amantă misterioasă cu pseudonimul Zeița. A urmat o nouă ceartă, din care a aflat că Raul chiar are o iubită și o îndrăgește mai mult decât pe ea. ”Obișnuiește-te cu acest gând și mergi mai departe. Atâta timp cât lumea nu știe, totul e perfect”, a sfătuit-o el.

Doar că Sofia era o luptătoare, după cum am menționat despre caracterul ei. Nu accepta în ruptul capului să fie pe locul doi, mai ales într-o competiție atât de importantă cum e căsnicia. Știa că nu-l putea convinge pe Raul să renunțe la Zeiță, iar divorțul ar fi fost un dezastru pentru amândoi. S-a văzut și de data asta că de la iubire la ură nu e decât un pas, pe care l-a făcut în câteva zile de gândire. Răzbunarea era cel de-al doilea pas, pe care l-a plănuit în câteva săptămâni. Cu astfel de intenții nu putea discuta decât cu prietena ei cea mai bună, Sonia. De aici s-a născut ideea că Raul trebuia să dispară, contractul prenupțial fiind cauza principală, dacă s-ar fi ajuns la despărțire. Toată averea lui rămânea neatinsă, iar asta nu putea fi pe placul Sofiei, după câte a răbdat și la câte visuri trebuia să renunțe.

– Dă-mi undă verde și te scap de el, i-a sugerat Sonia. Cunosc pe cineva care cunoaște pe cineva… care se ocupă cu asta.

– Nu pot face așa ceva, a răspuns uluită Sofia. În cazul unei crime, principalul suspect este partenerul de viață, iar eu nu vreau să planeze nicio urmă de suspiciune asupra mea. Trebuie să pară o moarte naturală.

– În cazul ăsta, poți să-i prepari prăjituri în fiecare zi, poate moare de diabet… peste vreo cincizeci de ani, s-a arătat dezamăgita prietena.

Acest sarcasm a mobilizat imaginația femeii înverșunate, în căutarea unei idei perfecte. Coincidența a făcut ca sămânța să-i încolțească în momentul când a văzut numele unui butic de la periferia orașului: ”HOROSCOP-PLUS”, cu îndemnul alăturat: ”Destinul e în mâinile tale”. A intrat din instinct, pentru că nu era o persoană care să creadă în astrologie, dar atmosfera dinăuntru a acaparat-o inexplicabil. Părea un magazin de antichități despre zodii, cu statuete reprezentative, diferite amulete fascinante, documente și hărți stelare vechi, precum și alte obiecte al căror rost nu-l înțelegea. O perdea multicoloră care acoperea intrarea într-o altă încăpere s-a dat la o parte, iar lângă ea și-a făcut apariția o tânără frumoasă, îmbrăcată într-o rochie lungă și înflorată, precum cea a țigăncușelor. Avea o privire foarte expresivă, cu ochi negri care o pătrundeau până în suflet, iar când i-a atins mâna, a simțit că-i invadează și gândurile.

– Sunteți ghicitoare sau… altceva?, a întrebat Sofia cu vocea tremurândă.

– Sunt ceea ce vrei să fiu, a răspuns tânăra cu o șoaptă cuceritoare. Văd că nu ești interesată de vreun obiect anume, semn că trebuie să intrăm dincolo.

A tras-o lin după ea, cucerind-o cu parfumul care o ghida cu ochii închiși și inima deschisă. Încăperea în care au intrat era mai intimă, având doar o masă de sticlă, câteva dulăpioare și două scaune cu spătar. S-au așezat tot cu mâinile unite și privirile care se întrepătrundeau reciproc.

– Spune-mi tot ce ai pe inimă, iar eu o să te scap de greutatea apăsătoare. Nu uita că trebuie să fii sinceră, fără teamă, pentru că totul rămâne între noi.

Sofia s-a răzvrătit în interior, nesuportând să fie controlată, a închis ochii pentru un moment, scuturând din cap pentru a-i reveni luciditatea. Reușita efortului s-a văzut din cuvintele care le-a rostit cu convingere.

– Uite care este problema, domnișoară…

– Puteți să-mi spuneți Diana.

– Domnișoară Diana, eu nu cred în aiurelile astea cu horoscopul și nici cu ghicitul în palmă. Am intrat doar să vă întreb dacă vă pricepeți la… vrăjitorie, sau chestii de-alea cu legări și dezlegări între parteneri.

– ”Chestiile” astea sunt probleme importante pe care le putem rezolva împreună, veni răspunsul cu o doză de dojană.

Sofia a dat din cap a îndoială, așteptându-se ca totul să se rezume la bani mulți și fapte care se lasă așteptate.

– Nu e vorba de dragoste, a ținut totuși să-i explice. Ea a trecut, dar căsătoria a rămas o povară. Poate că nu am nimerit unde trebuia și ar fi bine să plec…

– Stați liniștită, că nu vă costă nimic să vă descărcați, a insistat Diana. Pot să desfac și căsătorii, la fel de bine și rapid.

– Nici asta nu vreau, adăugă clienta cu o oarecare reținere. Mi-aș dori să scap de soț… definitiv.

Gazda ridică din sprâncene a mirare, dar imediat o încurajă să continue, printr-o strângere de mână.

– Nu sunt o ucigașă și n-am dorit niciodată moartea cuiva, dar acum am ajuns la capătul răbdării. Poți să faci cumva o vrajă ca el să moară subit… și cât mai curând?

Fata a zâmbit în continuare, ca și cum ar fi ceva obișnuit, după care s-a ridicat și a scos o sticluță dintr-un loc mai ascuns vederii.

– Asta nu e vrăjitorie, ci o soluție fatală care se toarnă într-o băutură. Fără gust, fără miros și fără culoare, după cum se vede. Cel care o bea moare cu aparențele unui infarct acut, iar prezența în sânge nu va fi detectată. Singura ta sarcină e să-i strecori otrava la momentul potrivit. Crezi că poți face asta?

Sofiei i-au trebuit câteva momente pentru a-și încerca puterea de acțiune, după care a încuviințat din cap și a întins mâna să primească sticluța.

– Stai că n-am vorbit despre preț, a oprit-o Diana. E vorba de zece mii de euro în avans, iar apoi cincizeci de mii, imediat după decesul nenorocitului. Să nu mă ocolești, pentru că te voi găsi și tu vei răspunde pentru crimă.

Afacerea a fost făcută, clienta oferindu-i pe loc cerceii de aur și inelul superb cu diamant de pe deget, bijuterii care depășeau vizibil suma de avans. Urma să vină cu banii lichizi, la momentul potrivit.

Ocazia s-a ivit chiar a doua zi dimineață, când Raul și-a băut în fugă cafeaua. N-a mai apucat să iasă pe ușă, căzând lat în mijlocul bucătăriei, cu mâna la inimă și chipul schimonosit de durere. Medicul de pe ambulanța chemată a confirmat decesul, după ce a încercat o jumătate de oră să-l resusciteze. Ajunși la spital, s-a primit diagnosticul de deces prin infarct, dar, având în vedere vârsta, se impunea o autopsie. Aici a fost de ajutor Sonia, care a susținut-o în dorința ei de a nu mutila un corp atât de frumos, iar pentru a obține repede certificatul de deces a fost nevoie și de o mită generoasă.

Se întâmplă adesea ca, dacă legea nu ajunge să te condamne pentru o abatere, să intervină soarta cu felul ei de a te pedepsi. Aceasta a început în capela cimitirului unde a fost așezat sicriul cu Raul. Tânărul s-a trezit ca dintr-un somn, extrem de speriat când a constatat unde se află. Noroc că era seara târziu, lumea plecase de la părăstas, iar paznicul încă nu încuiase ușa. A ieșit cu groază din cutia de lemn, depărtându-se în fugă de locul acela înfiorător. Mintea îi scormonea amintirile, încercând să înțeleagă cum a ajuns să fie tratat ca un mort, dar nu mai știa nimic din dimineața când se pregătea să meargă la birou. Trebuia să ajungă acasă și să primească explicații, însă nu avea niciun act sau bani, iar înfățișarea lui era ca de vampir. Atunci și-a amintit că Zeița sa nu stătea departe, iar acolo ar fi primit cel mai generos sprijin.

Diana închisese deja buticul, dar bătăile insistente au iritat-o suficient de mult ca să iasă pentru a-l certa pe clientul încăpățânat. A scăpat un țipăt de spaimă când a văzut că în fața ei stătea Raul.

– Draga mea, n-o să-ți vină să crezi ce am pățit, a exclamat acesta în timp ce se strecura înăuntru, nerăbdător să se așeze jos și să-și tragă sufletul.

Numai că, ajungând în cea de-a doua încăpere, mare de tot i-a fost surpriza să vadă că pe un scaun stătea nevastă-sa.

– Tu?!… Ce cauți aici?, a îngăimat bărbatul cu vocea gâtuită.

Sofia arăta la fel de zguduită, de parcă ar fi văzut o fantomă.

– Dar tu?! bâigui ea. Trebuia să fii mort! Sau și morții cred în horoscop?

– Ce caută ea la tine?, a întrebat-o Raul pe Diana.

– Ooo, Doamne!… a dedus Sofia. Tu ești Zeița din telefonul lui. Zeița Vânătorii!

– Liniștiți-vă amândoi și vă voi explica tot, le-a vorbit țigăncușa. Dragule, ia loc că ai putea să leșini sau să mori a doua oară.

Doar după ce s-a asigurat că poate fi ascultată, Diana a venit cu lămuririle mult așteptate.

– Raul, femeia a venit la mine să-mi ceară ajutorul. O știam din pozele tale, dar i-am dat o soluție care să-ți reducă la minim bătăile inimii, să arăți ca mort și eu să-mi primesc banii.

– M-ai vândut, nenorocito?, s-a răstit bărbatul. Dacă muream cu adevărat?

– Fii liniștit că am făcut Facultatea de Farmacie și știu bine ce am preparat. Dovadă că ești viu și foarte surescitat.

– Nu uita că sunt și eu tot aici, interveni Sofia. Te-am plătit pentru o treabă care nu a ieșit cum trebuia.

– O să vă bag în pușcărie pe amândouă, criminalelor!, le asigură Raul.

– Dragul meu, dacă mai pot să-ți spun așa, de fapt tu nu mai exiști, i-a explicat Sofia. Nu mai ai identitate, nu mai ai bani și proprietăți, doar un certificat de deces. Până reușești să reînvii în societatea asta birocratică, eu m-am pus la adăpost cu tot ce am moștenit.

– Nenorocitooo! Te omor cu mâna mea…

Bărbatul încercă să se ridice, însă Diana îl împiedică, adăugând:

– Aici nu e loc pentru crime. Mai bine discutăm ca trei oameni raționali, iar pentru asta vă pun câte un coniac pentru calmare.

Cu greu s-a abținut bărbatul să-și strângă de gât nevasta, până s-a întors gazda cu cele trei pahare, din care două a pus în fața lor.

– Hai serviți, ca să putem discuta mai relaxați, i-a îndemnat ea.

Dar cei doi se uitau suspicioși la băutură, fără să îndrăznească a o degusta. Diana le-a ghicit gândurile și a ținut să-i liniștească.

– Doar nu vă temeți că am pus otravă în ea. Dacă vreți, putem schimba paharele.

Însă cum nimeni nu reacționă la propunere, întinse mâna să ciocnească împreună.

– Noroc și sănătate!, după care sorbi toată licoarea.

Sofia și Raul se priveau ca într-un duel, în care se știa că unul trebuie să moară și lașitatea era exclusă. Femeia a fost cea care a avut prima curajul să ia paharul și să-l bea până la fund. Bărbatul a privit cu speranța să se întâmple ceea ce gândea, iar dorința i s-a îndeplinit. Nevastă-sa a dus mâna la piept, gemând surd și căzând pe spate.

– Bravo, iubita mea!, exclamă el cu satisfacție. Știam eu că nu mă vei dezamăgi. Acum, pot să beau și eu liniștit, că m-au trecut fiori pe șira spinării.

Raul a luat paharul și l-a golit pe nerăsuflate, plescăind de plăcere. În secunda următoare, Sofia s-a ridicat în șezut și i-a zâmbit victorioasă.

– Sunt sigură că nu mai faci față și la a doua doză. Adio, fostul meu iubit și soț!

Așa s-a și întâmplat, înainte ca bărbatul să poată răspunde. Otrava i-a venit de hac aproape instantaneu, lăsându-l fără suflare. Femeile au făcut un schimb de privire complice, iar Sofia a răsuflat ușurată.

– Recunosc că am avut îndoieli în ce privește alegerea ta, mărturisi ea. Credeam că-l mai iubești și vrei să te măriți cu el.

– Nici într-un caz, după ce m-a folosit atâta vreme, cu minciuni și cadouri mărunte.

– Și acum… ce facem cu el?

– Îl ducem în sicriul de unde a evadat. Ai mașina afară și cred că reușim să-l cărăm împreună.

Diana și Sofia s-au descurcat, iar de atunci sunt prietenele cele mai bune, incluzând-o și pe Sonia, alături de care Zeița lucrează ca asistentă, mai ales în cazurile de boli terminale.

Minciuna are picioare scurte, amanta are picioare lungi!

”Niște studii savante (finanțate din bani pe care lumea i-ar putea cheltui pe eradicarea sifilisului, de exemplu, dar mă rog) arată că adulterul în cadrul familiilor din cale-afară de prietene e cel mai popular – în iad, probabil, au uitat să precizeze. Când te încurci cu un prieten, te descurci mai bine, iată paradoxul nostru perfect. Cei care-și găsesc aventuri cu mult în afara granițelor familiale înfruntă pericole majore, nu pot explica nici de ce au fost la lucru vineri seara, deși centrala firmei fonfăia că sunt în afara orelor de program, nici de ce erau la cârciumă cu o persoană pe care n-o poate identifica nimeni, deocamdată. Sigur că poți să mormăi că ai fost la o cină corportatistă cu o colegă – care absolut întâmplător are cele mai frumoase picioare din secție – și că pui la cale un proiect pentru firmă, fi-ți-ar firma a dracului, vorba distinsei tale soții. Dar pentru asta ai nevoie de lume care să creadă această gogomănie și să-ți sprijine delirul, să-ți fie martoră. Iar aceste persoane nu există decât dacă le plătești, ca figuranții de la televiziune. În cele din urmă, află și bărbatul ce știa tot satul, însă timpul de expunere e mai mare și adulterinii trag foloase din asta. Dacă te încurci cu cineva necunoscut în clanul tău, bârfele vor fi mai ațoase, nimeni nu-ți dă circumstanțe atenuante, iar minciunile sunt mai greu de frământat.

Mariana și Cătălin, doi amici de-ai amicilor prietenilor mei cei mai buni, căsătoriți cu acte și certuri în regulă, au divorțat toamna trecută, deoarece ea a descoperit că el avea o aventură cronică se.xuală cu prietena lor de familie. Ce surpriză! – a pufnit sarcastic anturajul. Soțul adulterinei a insinuat vindicativ că și el avea o relație cu Mariana, deci rima e încrucișată. Nu s-au bătut pe copii și pe covoare, cât s-au ciondănit ca să stabilească cine a înșelat primul, încercând să demonstreze al cui apetit se.xual a scăpat primul din celula de bază a societății. Grefierei îi amorțiseră degetuțele, mai ales că ăștia foloseau cuvinte mai lungi decât unghiile ei, termeni care se stenografiază greu: incompatibilitate, imoralitate, nebună, curvar și alte noțiuni care au pus pe gânduri onorata instanță.

Așa cum, în cele mai multe cazuri de omor domestic, primul bănuit e partenerul de viață, tot astfel, în cazul adulterului deosebit de grav, cei mai destoinici suspecți sunt prietenii de familie. În ziua de azi, orice grătar în patru poate fi începutul unei trădări frumoase și profunde, pe care te poți baza la greu.”

Autor: Simona Catrina

Un amant cu părul creț, fură cinstea din coteț

”Bobo și Laura, din Craiova, ar fi divorțat de mult, dacă nu-i amenințau cele două perechi de părinți (unii cu infarctul, ceilalți cu bătaia – fiindcă n-aveau certificat de cardiaci, cum obținuseră cuscrii mai norocoși). Se certau ca maidanezii și, dacă nu s-ar fi împrietenit între timp cu un alt cuplu, probabil ajungeau curând la știri, într-un text care ar fi conținut cuvintele-cheie ”jugulară”, ”moarte violentă”, ”echipaj Smurd”, ”resuscitare”, ”zadarnic”.

Când i-au cunoscut pe Luci și pe Roberta, viața lor s-a schimbat. Au descoperit că au multe în comun, mai ales Bobo cu Roberta și Laura cu Luci. Încrucișarea s-a produs instantaneu, a fost dragoste la prima despuiere. Nu știau unii de alții, fiecare credea că secretul lui e în siguranță. Un vecin săritor i-a spus lui Bobo într-o zi că ”la doamna a venit marți și joi un bărbat cu părul creț și cu o geacă maro deschis”. Bobo s-a holbat la el o secundă dramatică, apoi a râs cam ca Rodica Popescu-Bitănescu: ”Aaaa, stai frate liniștit, că e prietenul nostru de familie, Luci!”. Vecinul a stat liniștit, mai ales că îl tot vedea pe Luci – absolut din întâmplare, pe când îl tot spiona prin vizor – ciocănind discret la ușa vecinei. Nțțț – a fost el de părere, dar s-a limitat la a colporta povestea prin bloc, nu l-a mai deranjat pe soțul-victimă cu asemenea fapte minore.

Bobo mergea – în sensul că alerga, cu părul măciucă și apetitul se.xual la gât – la soția prietenului, iar acolo a avut noroc de vecini mai omenoși, nu l-a pârât niciunul titularului. Probabil erau mai chiori și nu vedeau bine prin vizor, altfel nu se explică pasivitatea asta, știut fiind faptul că românul e foarte săritor când e vorba să transporte vești proaste și să le basculeze la poarta și-n ficații celui mai bun prieten. V-aș spune deznodământul, dar nu-l știu, întrucât circul continuă și-n ziua de azi.”

Autor: Simona Catrina

Sărbătorim adulterul de argint!

”Mai știu un cuplu din București care e încrucișat adulterin de vreo opt ani și continuă să dezvolte o frumoasă, trainică și excitantă prietenie. Tot anturajul știe cu ce se îndeletnicesc soțul uneia și soția celuilalt, dar evident că nimeni nu-și asumă riscul să dezvelească statuia trădării.

Cristi, Anca, Mugur și Sorana sunt un fel de formațiune ciudată. Primii doi sunt căsătoriți unul cu altul, ceilalți doi la fel. Numărul unu e cuplat pe ascuns cu numărul patru, iar numărul doi își îneacă amarul în numărul trei. De-a lungul acestor ani minunați, niciunul nu și-a ținut gura. Mai devreme sau mai târziu, fiecare s-a spovedit cuiva din cercurile de prieteni. Așa a ajuns povestea și la mine, ei nu mi-au zis direct, că mă știau gură și tastatură bogată – era o chestiune de timp până ajungea chestiunea în ziar și uite că au stat bine cu intuiția. Vă rog să apreciați faptul că nu dezvălui identitatea completă a nimănui, din principiu. În cazul lor, destinul a aranjat lucrurile destul de bine.

Cristi, soțul Ancăi, și Sorana, soția lui Mugur, se caracterizează printr-un metabolism foarte ciufut, motiv pentru care au acumulat 30, respectiv 20 de kilograme de-a lungul și de-a latul căsniciilor. Fapt care i-a nemulțumit pe partenerii legali, Anca și Mugur. Și în timp ce aceștia din urmă stăteau la o bere în oraș și se plângeau că li s-au cam durdulit sufletele-pereche, le-a venit ideea să se mai vadă și în particular (așa, ca-ntre slabi), nu doar în patru. La rândul lor, bufleii Cristi și Sorana se întâlneau cam des, ca să schimbe regimuri de slăbire, până când s-au trezit că mai schimbă și ceva fluide interesante de prin corp. Așa au început să înnoade mațele unei prietenii până atunci curate. Partea bună e că adrenalina dorinței ilicite i-a motivat pe toți patru să-și țină și căsniciile, și amantlâcurile intacte, ca să nu mai vorbim de prietenia care dăinuie și azi, cum vă spuneam.”

Autor: Simona Catrina

Nașul, nașa, lașul și lașa

„Prima dată în viața mea când am văzut ce poate ieși dintr-o prietenie între cupluri a fost când i-am cunoscut pe Monica și pe Viorel, doi tineri din Brașov (acum, la 36 de ani, lumea e tânără, să fie clar) logodiți fedeleș. Bun, aveau deja nașii arvuniți, erau cei mai buni prieteni ai lor, soț și soață. Au făcut planuri de nuntă vreun an de zile, știau deja ce culoare va avea sclipiciul din cocul nașei și ce formă va avea sutienul miresei. Probabil acest din urmă detaliu, excesiv invocat în discuțiile lor, l-a făcut foarte curios – și, brusc, foarte viril – pe viitorul naș.

Nu se știe cum, cu o lună înainte de nuntă, nășica a ieșit în oraș cu niște colege de serviciu, să consume o pizza, și a zărit la un moment dat mașina soțului ei, într-o parcare în care teoretic n-avea ce căuta. A dat să sune la 112, să spună că i-a furat cineva mașina lui bărbatu-său, dar l-a sunat pe el, că era mai simplu din punct de vedere tehnic. Telefonul lui era închis cu șapte lacăte, semn că era din cale-afară de prins într-un brainstorming sau se.x-storming. Îngrijorată și generoasă, l-a mai sunat de 108 ori, în timp ce ce pizza i se sleia în farfurie. Iar robotul, la fel de generos, i-a explicat că abonatul este în afara ariei de acoperire sau în afara hainelor personale. Vă rugăm să reveniți.

Seara, când nașul a descins la domiciliu, a avut proasta inspirație s-o mintă pe nașă. Ea, în timp ce aparent dezlega un rebus (în pătrățelele căruia, de fapt, cărcălea floricele și dinamită), l-a întrebat ce-a făcut ziua aia. El s-a lamentat că multinaționala în care lucra l-a stors de vlagă și că n-a avut timp nici să-și mănânce sandvișul cu sălămior și margarină cu Omega 3, pe care i-l construise ea, mămoasă, ca în fiecare zi. Ăsta a fost ultimul lucru pe care și l-a amintit el înainte să cadă lat, în urma coliziunii frontale cu telecomanda aruncată de ea în capul lui prost – ca s-o citez. Când s-a trezit, era răstignit pe un fotoliu, ceea ce ar fi fost un aspect pozitiv, dacă prima imagine pe care-a văzut-o – cu un ochi cețos – n-ar fi fost a consoartei nașe. Anchetele și sistemele moderne de tortură au relevat că nașul avea o legătură de vreo șase luni cu viitoarea mireasă emoționată. Dar cum el a decretat că nu divorțează, deoarece este mare păcat în fața lui Dumnezeu, au păstrat relația în perimetrul patului, timp în care se tot întâlneau efervescent, cu toate ocaziile posibile, în doi sau în patru, după cum aveau posibilitatea. Nașul a recunoscut tot, ca la Securitate, s-a oferit să dea și în scris, doar să scape cu suspendare, nu cu divorț. În ziua în care nașa a văzut mașina infamiei parcată într-un context se.xual neregulamentar, greșeala fatală fusese că au ales să meargă la un hotel – ea se săturase, pasămite, să stea cu l.ibidoul cât puricele, în timp ce venea la el acasă.

O să râdeți, dar cea mai amarnică nemulțumire a nașei e că soțul ei o mințise cu privire la managementul multinaționalei care, chipurile, scosese untul și potența din el, de-aia nu mai avea nici chef, nici timp să efectueze s.ex conjugal. Ginerică Viorel s-a despărțit de Monica, dar n-a priceput nici până azi prea bine ce i s-a întâmplat, mai ales că fosta viitoare mireasă a negat cu obstenație acest desfrâu, posibil de frică să nu încaseze ceva care ar pasiona IML-ul, în serile lungi de iarnă. Se jura că habar n-are de unde știe nașul că ea are o aluniță într-o arie care, conform tradiției, e acoperită de chiloți”.

Autor: Simona Catrina

D-ale internetului

„Vorbeam deunăzi cu Lilica la telefon. E singură, fără obligații, drăguțică, la 40 de primăveri, nevorbită, nemângâiată, neținută în brațe puternice de bărbat. Se plângea că nu-i cere niciun mascul adevărat prietenia pe Facebook, că numai moșuleți perverși, care fac pipi cu sondă urinară, obsedați, schizofrenici fanatici, indieni cu bulină în frunte și pârnăiași stătuți o roagă să iasă cu ei în oraș la o cafea.

– Măi fato, blochează-i, dă-le cu „delete” la nas, nu le răspunde!, i-am zis eu rânjind și gândindu-mă la câți îmi cer și mie asta!

– Da’ vreau și eu unul matur ca al tău, să ude grădina dimineața, să mă pună să-i spăl ciorapii, să facem piața împreună…

– Tu n-ai grădină, stai la bloc, o întrerup din visare.

– Nu contează. Să-mi ude mușcata de pe balcon.

– Păi caută, e plin facebook-ul de băieți singuri, ba chiar și de însurați dornici să-și înșele amantele, nevestele, iubitele, coțofenele și pisicile. Vrei să ți-l dau pe Răzvan?

– Mmmm. Dac-ar fi așa de simplu. El ce-ar zice?

– Nu știu. O să-l întreb.

(Nu l-am întrebat, firește. Eram dilie?!). Dar mi s-a făcut milă de Lilica. Săraca! Ce ghinion să aibă! Ultima oară s-a întâlnit cu un bărbat căsătorit, care avea vreo doi copii. Ăla cică n-a mai putut trăi de zbucium, după ce a văzut o poză de-a ei pe FB. Tipul era șofer pe mașina de piper. Distribuitor de mirodenii. Mișto muncă, nu? Să tot cari foi de dafin și scorțișoară, ba în Pantelimon, ba în Tecuci, ba la Caracal. Ce poate fi mai romantic, mai plin de poezie? Se întâlneau în oraș, seara. Ea urca în mașină, țup, țup, el întăulat și plin de sevă demara în trombă (avea o nevastă cam obosită, se culca devreme, puteai să dai cu tunul lângă ea, nu se mai trezea, neam!).

Ajungeau în pădure, la Băneasa, și intrau tăcuți în spatele mașinii. Făceau amor peste pachetele de mirodenii. Aoleu, duduia tabla pe biata autoutilitară! Se cutremurau pereții și se bălăngănea brăduțul care atârna la oglindă. Lili îl iubea serios, cu patima femeii adulte: 30% disperare, 70% foame de sex. Scârțâia piperul alb sub omoplații ei, foile de dafin foșneau la coate, iar boiaua, al dracului de iute, se freca de șalele bietei fete și chestia asta îi făcea pe amândoi să lăcrimeze și să strănute sporit timp de o săptămână.

– Haapciu! Vai, Dano, știi cum arăt după o întâlnire cu Mișu?, îmi povestea ea la telefon, trăgându-și mucii din când în când și trănutând. Sunt varză! Mi se umflă ochii de piper, cred că sunt alergică, haaapciu! Doamne! Scuză-mă, stai să-mi suflu nasu’. Frrrrrr! Așa… am coatele inflamate, bucile, genunchii, hapciu! Merci, săru’mâna! Ce mă fac? Frrrr! Am luat pastile, am fost la farmacie, hapciu! La doctor, mi-a dat ceva, Fenistil, da’ nu mai pot. Frrrr! El vrea numai în piper să ne iubim. Nu e corect! Mă ustură până-n ficați. Hapciu! Frrrrr! Băi, am fost la ginecolog, mă crezi? Mi-a intrat boia de ardei iute acolooooaaaapciu! Frrrr! Tu știi în ce hal sunt? Rană, carne vie, stau p-o bucă acum când vorbesc cu tine. M-a întrebat doctorița: doamnă, dar cu ce v-ați dat, cu ce cremă? Am mințit-o că am greșit tubul și, adormită fiind, m-am uns cu pastă de dinți. Nu știu dacă m-o fi crezut, dar o lună n-am voie să am contacte sexuale. Și mi-e un dor de Mișuuu! Frrrrrrr! De pieptul lui păros și puternic, hă, hăăă, frrrrr!

Biata fată! Râdeam să-mi pocnească splina-n mine, abia mă abțineam să nu hohotesc. Nemernicul ăla de Mișu nu vroia să vină la ea acasă, în apartamentul de două camere din Militari, cochețel, mititel, de fată mare care ține la curățenie. Îi era teamă să nu fie filat. Auzi la el „filat”! Cine dracu se credea?

Legătura cu piperul a ținut-o vreo juma de an pe Lilica mea. Începuse să se scofâlcească, să fie oribilă, nici mă-sa, tanti Nina, n-o mai cunoștea. Umflată la bot, la ochi, mirosind a vanilie și-a scorțișoară, de ziceai că-i toată o cană cu griș și lapte, umbla ca năucă prin București, cu gândul la Mișu-pișu.

Până la urmă a renunțat el la ea. ( – Auzi, dragă? Io nu știu cu ce pana mea îți dai pă mutră, da’ nu-mi mai place dă tine dăloc! Ai și slăbit, iete, ți să vede coastili, țîțili s-a fleșcăit, bleah!). Și nu i-a mai răspuns nici la telefoane, nici la SMS-uri, iar pe FB a blocat-o. A plâns Lilica, a oftat, apoi s-a oprit. Și iar a pornit în căutare de soți. Oare de data asta ce va găsi?”

Sursa: e-mail

Unchiul meu, Damian

„Unchiul meu, Damian, era în stare bună de sănătate până când soția lui, mătușa mea Doroteea, la cererea fiicei sale, verișoara mea Tota, i-a zis:

– Damian, împlinești 65 de ani, e timpul să-ți faci un control medical.

– Dar de ce? Mă simt foarte bine!

– Pentru că prevenirea trebuie să fie făcută acum, când ești încă în putere, i-a replicat mătușa mea

Așa că, unchiul Damian s-a dus să-l vadă un medic. Medicul, de bună seamă, l-a trimis să-și facă toate examinările și analizele. Două săptămâni mai târziu, doctorul i-a spus că e destul de bine, dar are în atenție unele rezultate care trebuie să fie îmbunătățite. Apoi i-a scris o rețetă: Atorvastatină comprimate, pentru colesterol, Losartan, de inimă și hipertensiune, Metformin, pentru a preveni diabetul zaharat, Polivitamine, pentru a crește imunitatea, Norvastatină, pentru tensiune arterială, Desloratadină, pentru alergie. Cum medicamentele erau numeroase trebuia protejat stomacul și i-a dat Omeprazol și Diuretic pentru edem.

Unchiul Damian s-a dus la farmacie și a plătit pentru medicamente o bună parte din pensie. Totodată, nemaiaducându-și aminte dacă pilulele verzi de alergie trebuie luate înainte sau după cele de stomac, iar cele galbene pentru inimă în timpul sau după ce a terminat masa, s-a dus iar la doctor. I s-a făcut așadar o mică descriere privind modul cum să fie luate doctoriile. Se simțea un pic tensionat și cumva deprimat, așa că i s-a mai dat să ia Alprazolol Succedal pentru dormit.

Unchiul meu, în loc să se simtă mai bine, se simțea tot mai rău. Ținea toate medicamentele într-un dulap din bucătărie și n-a mai putut ieși din casă deoarece nu treceau bine câteva minute din zi fără ca să nu ia o pilulă. Un necaz veni apoi peste unchiul Damian, câteva zile mai târziu, când a făcut gripă, iar mătușa mea i-a făcut patul ca de obicei, dar, de această dată, în afară de a-i da ceai cu miere, a chemat și doctorul. Acesta i-a spus că nu-i nici o problemă, dar i-a prescris Tapsin, Sanigrip ziua și noaptea, cu efedrină, pentru tahicardie Atenolol și a adăugat un antibiotic, Amoxicilină de 1 gram la fiecare 12 ore, timp de 10 zile. Pentru o ciupercă și herpes i-a dat Fluconol cu Zovirax.

Colac peste pupăză, unchiul Damian s-a apucat să citească prospectele tuturor medicamentelor pe care le lua și a aflat care sunt contraindicațiile, atenționările, punerile în gardă, precauțiile, efectele secundare și interacțiunile medicale. Ceea ce citea era îngrozitor! Nu numai că puteai să-ți dai duhul, dar puteai să faci aritmie ventriculară, paralizie, crampe, modificări psihice și o mulțime de alte lucruri oribile. Speriat de moarte, a chemat doctorul, care l-a văzut și i-a spus să nu-și facă griji.

– Liniștește-te, dom’ Damian, nu te agita, i-a spus doctorul în timp ce i-a scris o nouă rețetă cu Rivotril, cu un antidepresiv, Seratralină 100 mg.

Și cum îl dureau încheieturile, i-a dat Diclofenal. Ca urmare, de fiecare dată, unchiul meu, apelând la farmacie, umbla la pensie. Se simțea din ce în ce mai rău, motiv pentru care doctorul îi administra noi medicamente ingenioase. A venit și vremea când sărmanului meu unchi Damian nu-i mai rămânea nici un moment din zi în care să nu ia pastile și nu mai avea pic de somn, în ciuda capsulelor pentru insomnie care i-au fost prescrise. A ajuns atât de rău că într-o zi, dând curs celor cuprinse în prospectele medicamentelor, muri.

La înmormântare au fost toți, dar cel care a plâns cel mai tare a fost farmacistul. Chiar și astăzi, mătușa mea spune că, din fericire, l-a trimis la timp la medic, pentru că dacă nu-l trimitea, în mod sigur ar fi murit mai devreme. Aceste rânduri sunt dedicate tuturor prietenilor mei, medici sau pacienți…! Ah, dacă unchiul Damian nu ar fi luat nimic și ar fi urmat un regim naturist cu pui cu piele, curcan, linte, ulei de măsline, fructe, legume de toate culorile, sărac în sare, fără adaos de zahăr, cu un pahar de vin roșu și ar fi mers pe jos șase mii de pași pe zi, ar fi fost încă viață și ar fi petrecut de minune.

Sursa: e-mail

Iarna vieții

APOI A VENIT IARNA…

(din jurnalul unui pensionar)

Știi… timpul are un fel al său de a se mișca repede și de a nu-ți da răgaz să devii conștient de trecerea anilor. Parcă mai ieri eram tânăr, abia căsătorit și urcându-mă la bordul noii vieți alături de partenera mea de cuplu. Într-un fel, parcă s-a întâmplat cu ani în urmă și mă întreb unde s-au dus toți acești ani. Știu că i-am trăit pe toți. Am străfulgerări în care văd cum era odată, cu toată speranțele și visele.

Dar iată că acum trăiesc… iarna vieții mele și sunt luat prin surprindere. Cum am ajuns aici atât de repede? Unde s-au dus anii și unde s-a dus tinerețea? Îmi amintesc clar cum întâlneam oameni mai în vârstă decât mine de-a lungul anilor și cum gândeam că acești oameni mai în vârstă erau la ani distanță de mine, astfel încât această iarnă părea atât de departe, încât nici măcar nu mi-o puteam imagina prea bine.

Dar iată-mă aici… prietenii mei sunt pensionari și au încărunțit… se mișcă mai încet și eu văd în ei persoane vârstnice. Unii sunt într-o formă mai bună, alții într-o formă mai proastă decât mine, dar la toți constat o mare schimbare… Nu mai regăsesc în ei pe cei de care îmi amintesc că erau tineri și vibranți, ci… ca și mine, vârsta lor începe să se arate, și acum suntem noi acei oameni mai în vârstă pe care îi vedeam și în care nu ne imaginam că ne vom transforma. Acum, în fiecare zi am sentimentul că și a face un duș reprezintă o provocare pentru ziua respectivă! Iar a trage un pui de somn după-amiaza nu mai înseamnă răsfăț, ci obligație! Căci dacă nu dorm din proprie voință, adorm pe locul în care mă aflu!

Astfel, intru acum în acest alt anotimp al vieții mele, nepregătit pentru toate durerile și junghiurile, pentru pierderea puterii și a capacității de a merge și de a face lucruri pe care mi-am dorit să le fac, dar nu am reușit niciodată! Cel puțin, însă, știu că iarna a sosit și nu știu cât va dura… asta știu, că atunci când s-a terminat pe acest pământ, s-a terminat pur și simplu. Va începe o nouă aventură!

Da, am regrete. Există lucruri pe care nu aș fi vrut să le fac, lucruri pe care ar fi trebuit să le fac, dar, într-adevăr, sunt și multe lucruri de care mă bucur că le-am făcut. Toate s-au întâmplat într-o singură viață.

Așa că, dacă nu te afli în iarna vieții tale, lasă-mă să-ți reamintesc că ea va sosi mai repede decât îți închipui. Deci, orice ți-ai dori să realizezi în viață, te rog să realizezi repede! Nu amâna prea mult lucrurile! Viața trece repede. Fă azi ceea ce poți, căci nu poți ști cu siguranță dacă te afli sau nu în iarna vieții tale! Nu ți s-a promis că tu vei avea parte de toate anotimpurile, așa că trăiește pentru azi și spune toate lucrurile pe care vrei ca cei dragi să și le amintească… și speră că ei te vor aprecia și iubi pentru toate lucrurile pe care le-ai făcut pentru ei în toți anii trecuți!

„Viața” este un dar pentru tine. Felul în care îți trăiești viața este darul tău pentru cei care vin după tine. Transformă-l într-unul fantastic. Trăiește-ți bine viața! Bucură-te de azi! Fă ceva amuzant! Fii fericit! Fă din această zi una grozavă!

Ține minte, „Adevărata avere este sănătatea, nu niște amărâți de bani”. Trăiește fericit în 2014! În sfârșit, gândește-te la următoarele: azi ești mai bătrân decât ai fost vreodată, totuși ești mai tânăr decât vei fi de acum înainte, bucură-te de această zi de la un capăt la altul al ei.

Copii tăi devin tu, dar nepoții tăi sunt perfecți! Să ieși din casă este bine, a te întoarce acasă este și mai bine! Uiți nume, dar… este bine, căci alți oameni uită și că te-au cunoscut vreodată!!!

Nu-ți mai pasă de lucruri de care îți păsa, dar cu siguranță îți pasă că nu-ți mai pasă de ele. Dormi mai bine pe un fotoliu, cu televizorul zbârnâindu-ți în față, decât într-un pat. Acesta se numește „pre-somn.”

Îți lipsesc zilele când totul mergea doar apăsând pe un buton de „pornit” și „oprit.” Ai tendința de a folosi mai multe cuvinte cu patru litere… „ce?” (what, în engleză), „când”. Acum, că îți permiți bijuterii scumpe, nu le mai poți purta în siguranță nicăieri. Ai observat că tot ceea ce se vinde în magazine este „fără mâneci?” Ceea ce odată erau pistrui, sunt acum pete hepatice. Toată lumea șoptește. Ai trei mărimi de îmbrăcăminte în dulapul tău… dar două dintre ele nu vor mai fi purtate niciodată. Dar VECHI este bun în anumite sensuri: cântece vechi, filme vechi și mai ales prieteni vechi!… Nu ceea ce Aduni, ci ceea ce Răspândești spune ce fel de viață ai trăit.

Sursa: email

Lozul cu ghinion

E bine să ai vecini buni. Alături de ei trăiești, cu ei te înțelegi și te ajuți și tot ei îți țin de urât, mai ales atunci când ești singur. Ca orice om, am și eu vecinii mei, care sunt buni, pe cât se poate. Iar cel mai apropiat îmi este Vasile, megieșul din fața casei. E un om bun, pâinea lui Dumnezeu, cum se zice, și în fiecare zi petrecem măcar o oră la taifas sau chiar la „un pahar de vorbă” cum se spune pe la noi. Iar când mă duc în piață îi fac și lui cumpărăturile, că doar nu e greu să aduc o pâine și o sticlă de lapte în plus. Asta până luna trecută, când am alunecat și am făcut o luxație la picior de toată frumusețea. Necazul cel mare era că simțeam o durere de-mi venea să urlu de câte ori îmi mișcam glezna. Ca atare eram imobilizat la pat.

În aceste condiții, vecinul Vasile s-a dovedit de mare ajutor. Venea în fiecare zi și mă ajuta în toate treburile din gospodărie, dar mai ales la cumpărături. Și cum știa că sunt amator de loz în plic, la fel ca el, s-a oferit ca de fiecare dată când merge în oraș să-mi cumpere unul de zece lei. I-am dat banii potriviți, numai că nu am văzut lozul. Când l-am întrebat mi-a răspuns sec:

– Ți-am luat loz, dar nu a fost câștigător. Așa că l-am aruncat, doar nu era să-ți aduc o hârtie fără valoare.

– Bine, măi Vasile, dar aș fi vrut să-l văd cu ochii mei, să simt emoția desfacerii lui!, am răspuns eu necăjit.

– Hai nu fi copil! Noi jucăm să câștigăm, iar dacă lozul era câștigător îți aduceam banii pe loc. Nu mai era nevoie să fac încă un drum.

Am înghițit în sec și m-am gândit că pe undeva are dreptate: nu aveam nici un drept să-i pretind a face încă un comision. Deși am planificat să nu-mi mai iau nici un loz până reușesc să mă duc personal la agenție, n-am scăpat de gura lui. De câte ori mergea la cumpărături îmi lua câte un loz care era, bineînțeles, necâștigător și pe care nu-l vedeam. Dar îl plăteam. A trecut așa aproape o lună, după care am început să mă mișc și să merg în oraș. Acum eu eram cel care făcea din nou cumpărăturile și printre ele era câte un loz în plic. Unul pentru mine – pe care-l desfăceam pe loc – și altul pentru vecin, pe care îl aduceam și i-l dădeam sigilat. Totul a mers bine până când al meu a ieșit câștigător: 1000 de lei! Era cel mai mare câștig pentru mine și fericirea am împărtășit-o cu Vasile, cumpărând o sticlă de vin. El, însă, era dezamăgit de norocul care a dat peste mine și chiar mi-a reproșat:

– Vecine, ca să fim corecți, ar trebui să-mi dai jumătate din sumă. Că ai luat două lozuri și poate că cel câștigător era al meu.

– Dar, măi Vasile, doar ți l-am dat nedesfăcut și nu puteam știi dacă al tău e sau nu cu un câștig pe el, am zis eu contrariat.

– De unde să știu eu că l-ai desfăcut pe al meu sau pe al tău?! Ce zici de asta? Vrei să mă tragi în piept?

La asta nu mă așteptam și am căzut pe gânduri. După ce am chibzuit că un vecin bun valorează mai mult decât 500 de lei, am scos jumătate din câștig și i-am oferit-o. A primit banii, i-a numărat meticulos și apoi s-a uitat suspicios la mine, zicându-mi:

– Mi se pare mie, sau tu chiar mă furi?

– Cum așa?! Doar ți-am dat jumătate din câștig, așa cum ai pretins!

– Ei vezi? Tocmai asta mă face să cred că de fapt tu ai desfăcut lozul meu! Acea mie de lei erau banii mei, iar tu ți i-ai însușit! Halal vecin mai ești și tu. Și când te gândești cât te-am ajutat atunci când zăceai pe pat!

De data asta nu am mai rezistat și am ieșit pe ușă fără să-l salut. Mi se părea exagerată acuzația și pretenția lui. De atunci nu ne mai vorbim și simt că duc dorul vizitelor lui. Mă gândesc că am greșit și trebuia să-i dau lui tot câștigul, numai să fie bine. Că la urma urmei e vorba doar de bani, iar prietenia e neprețuită. Cred că ar trebui să-mi repar greșeala și să-i cer iertare. Ce ziceți?

Acest articol participă la competiția SuperBlog.

Capra cu trei iezi – versiunea modernă

Copiilor noștri „internauți”!!!

Dragii moșului, să vă spun o poveste? Păi vă spun.

Ieri navigam pe internet și am prins acolo un link de hi 5. Așa, ca pentru voi, vă spun, urăsc hi5-ul. Dar am intrat. Pe pagina unui tânăr de aproximativ 18 ani, de dansator modern. Și de succes. Spun asta având în vedere zecile de mesaje de la tinere ce-l doreau. Sub o formă sau alta.

Problema mea a fost că nu prea am înțeles ce încercau să-i comunice fetele. Gen: abea ast sa vi aici sa stam la brf k na, ti minte chef k maj’ meu. Sau: te poooooop lov u abea astept sa ne vdm: x:x:x Sau : plshe&hi5 tau ast comm d la u plz.

Priveam tatonările respective cu ochii unui retardat. Lumea se duce naibii, mă gândeam… Dispar cuvintele. Dispare comunicarea. Dispar imaginile pe care le pot picta cuvintele, frazele. Dispar înțelesurile. Astfel de limbaj presupune sfârșitul literaturii, al poeziei. Ce fel de poezie ai putea scrie cu „uof uof de nsf sometimes buah!?”

Știu, sunt un om bătrân, decrepit, ce stă la ușă cu o prostată defectă, dar dragii mei tineri utilizatori de ksh##33usk, o luați razna! Stiu că trăiți în viteză, știu că aveți alte priorități, știu că țoalele de firmă au luat locul cărților bune și versurile retardate ale unor melodii searbăde au luat locul poeziei, dar voi frânați evoluția și începeți să involuați! În curând veți comunica din nou cu bătăi de tobă și sunete nearticulate. Și, mai grav, omorâți poveștile. Sau veți ajunge să povestiți la fel de cursiv ca Tarzan cu Jane în momentul întâlnirii lor. Sper că știți cine-i Tarzan.

Pentru voi am decis să readaptez minunata poveste a minunatului Creangă (a murit săracu’… fără să vadă Bamboo-ul). Poate așa o veți citi. Și veți realiza spre ce vă îndreptați, cum vorbiți, ce doriți și în ce credeți.

NU MĂ ADRESEZ TUTUROR TINERILOR. Există tineri de aur, care cred în ceea ce cred și eu. Cei ce-mi citesc blogul intră în această categorie și le mulțumesc că sunt aici. Datorită lor mă simt și eu mai tânăr. Un pic. SI ACUM POVESTEA:

 

Kpra coo 3 iezi. (adaptare)

Era o dată o kpra haladita ce avea ksa in Pipera. Și 3 yezi. Mari bulangii. 1 mai fraer ca altu. Doolcik de kpra le zice intr o buna zi yezilor:

– Dragii mey, eu merg la mall sa iau ceva tzoale, ca s-a lansat colectia de toamna-iarna. Incuiati usha si activati sistemul de alarma, sa nu vina loopul la voi. kand ma intorc, va kant la usha:

„3 yezi bulangii, fug akum la D &  G
Si va aduce mama voo okelari cu rama noua
Ktarama de metal cat zabala de la cal,
Si trei blooze cu sclipici, si adidasi cu „arici”
Un mobil de la Vertu, k sa TZI MOARA DOOSHMANU”

– Ati bagat la mansarda, mici fraieri cokliti ce sintetzi?

– Da, mamook. Tu doote la mall, avem noi grija! Hai, paaaaa, te poooop, kisses: x:x: X Si kpra pleacă. Loopool era însa dupa zid. Smekerul, kre era numa figuri prin cluburi, moorea de foame. Si le puse gand rau celor 3 yezi. Si-a dres vocea si a inceput sa kante la udsha: – 3 yezi bulangii, ma imbrac la D & G &.

Yedool mare, bocna de fraer, a sarit sa deschida usha. Lui ii ajunsese ca cineva zicea „D&G” la usha. Restul nu mai konta. Ceilalti doi i-au zis insa: – Frate, fratiorul meu, nu auzi k vocea de la usha e groasa??? Mama are vocea doolcik.

Nervos, loopul a mers la tuuning sa-si dea mai incet bashii la voce. Si s-a intors. Si a inceput din nou sa kante. Fraierul mare iar a sarit ff hotarat sa deschida usha. Probabil de plikttysealaaaaa. Celalti doi, si-au dat seama orikat de fraieri ar fi fost, k ala mare traieste in loomea lui. Si s-au ascuns. Unul in semineu, celalalt sub patul kprei, batut in kristale swarovsky.

Ala mare a deskis usha, loopool nu a stat pe ganduri si l-a mankat. Apoi s-a pus pe pat. Sa-si faca digestia. Dar de la un flok de blana ce i-a intrat in nas, l-a luat stranutul. Yedool mijlociu, askuns sub pat, i-a zis:

– Hey, buah, snoof snoof, ai grije d tne!

Loopool l-a extras binishor de sub divan si l-a mankt shi pe el. Apoi le-a looat kptatzanile si le-a pus în geam. Sa o fraerească pe kpra. Shi a plekt. Vine kpra de la mall. Incepe sa knte, ala mic ii deschide si-i zice ce s-a intamplat. Kpra se enervează maxim, ii cad dekt kateva lakrimi si spune:

– Ii iau glanda la bulangiu!

Il suna pe mobil si-i spune:

– Loopoole, sti k te ioob3sk ff moooolt, hai sa bem ceva, vreau sa traiesk klipa cu tine! Mercic!

Loopool vroia de moolt să o fak pe kpra, ashea ca nu a mai stat pe gandoori. Si a fugit la vila ei din Pipera. Kpra i-a deskis usha, l-a invitat sa stea pe canapeaua cu swarovsky si a dat drumul l-a suoer skoola audio din living. Loopool a inceput sa askoolte, apoi sa urle, sa-i dea sangele pe nas si sa moara in kinuri. De ce?

[BFP says:] Capra, dragii moșului, îi pusese un CD cu VERSIUNEA ORIGINALĂ a poveștii lui Ion Creangă. Care sună cam așa:

„Ticălosul și mangolistul! Ei las’ că l-oi învăța eu minte. Încă se rânjea la mine câteodată și-mi făcea cu măseaua. Apoi doar eu nu-s de-acelea de care crede el. N-am sărit peste garduri niciodată. Ei taci, cumetre, că te-oiu dobzăla eu! Cu mine ți-ai pus boii la plug? Apoi ține minte, că ai să-i scoți fără coarne!”!

Mult peste puterea de concentrare a hapsânului lup. Creierul lui nu a făcut față avalanșei ce se revărsa neândurător din boxe. Și a crăpat.

Da, stimabililor. Așa sunau poveștile odată ca niciodată. Cam cum e fragmentul ce l-a ucis pe lup… Iar pentru viitor au neșansa de a fi scrise cam ca începutul poveștii mele. Asta în cazul în care poveștile mai au un viitor…