Pe urmele tatălui (6)

Doctorul Piron avea o înălțime de vreo doi metri, de la care te pironea prin ochelarii săi ca două lupe. Infimă se simți și Delia, la fel ca alți oameni vii pe care-i examina dintr-o privire apăsătoare acest ”artist al trupurilor umane”, cum îi plăcea să se autointituleze. Ochii măriți de dioptrii fără număr, barba scurtă și sculptată într-un mod original, precum și țeasta lucioasă, de ziceai că te poți oglindi în ea, îi făcea pe mulți să se simtă ca hipnotizați în fața lui. Iar dacă la acest aspect se adăuga și profesia atât de macabră, era clar că nu se găsea cineva să-i înfrunte căutătura și afirmațiile.

– Ai întârziat!, constată cu răceală deșiratul.

La drept vorbind, tânăra agentă amânase intenționat această întâlnire, în speranța că autopsia va fi spre finalizare pe când va ajunge.

– Mic mi-a zis să nu încep fără tine, deci n-aveai șanse să scapi, își auzi ea speranța spulberată. Ia un halat din dulapul acela și hai să trecem la treabă.

”Să trecem la treabă” însemna că și ea trebuia să pună mâna pe ceva?! Coșmarul se anunța mai urât decât și-l închipuise și, instinctiv, a dus mâna la buzunarul cu lămâia. Avea nevoie de un miros plăcut în memoria olfactivă și unul în cea gustativă, ca o asigurare în fața ororilor care urmau să o invadeze.

– Nu face prostia să guști sau să miroși altceva înainte, i-a retezat-o din nou doctorul. Ai acolo o mască chirurgicală, ceea ce e suficient dacă nu vrei să-ți faci mai mult rău. Se vede că ești la prima experiență de genul ăsta, iar mie nici nu-mi place să lucrez cu oameni vii prin preajmă. Întotdeauna aveți observații de făcut, dar mai cu seamă ceva de ascuns. Morții, în schimb, îmi oferă răspunsuri sincere la toate întrebările puse și nepuse, împărtășindu-mi viața pe care au dus-o și gândurile pe care le-au avut până în ultima clipă. Hai să vedem ce poveste are de spus această fată tânără și frumoasă.

Era la morga si se pregatea sa inceapa o autopsie, dar cand a ridicat

Delia se echipă cu o oarecare lehamite și se apropie ca teleghidată de masa cu trupul acoperit de cearceaful alb, dat imediat la o parte de doctorul Piron. Într-adevăr, copila era frumoasă ca un înger adormit, iar asta o intrigă puțin pe tânără. Toate cele trei fete, din cazurile pe care le avea, arătau ca niște prințese din povești sau ca viitoare Miss ale frumuseții, de parcă au fost alese special. E drept că pe una o văzuse numai în fotografia din dosar, dar și atât era suficient pentru a-i arăta splendoarea. Gândurile i-au fost întrerupte de Piron, care-i cerea un bisturiu din trusa pusă înadins lângă ea. I-a dat unul la întâmplare și s-a bucurat că a fost cel potrivit.

– Cum și-a luat viața?, întrebă ea cu strângere de inimă.

– Se spune că a înghițit foarte multe pastile de diazepam, dar o să vedem concret care-i adevărul, o asigură doctorul în timp ce făcea o tăietură lungă de-a lungul abdomenului. Poate că ar fi scăpat, dar a fost descoperită prea târziu.

Începea perioada de groază pentru Delia, când mirosul de intestine îi pătrundea prin mască, iar privirea i se chinuia să rămână asupra unui corp omenesc tot mai măcelărit. Parcă ar asista la o crimă, ea fiind complicele unui Jack Spintecătorul fără pic de scrupule. Își făcea curaj doar privindu-i calmul cu care tăia bucăți din trup și apoi le examina de parcă ar fi fost diamante descoperite în vreo mină.

– Fătuca asta era vegetariană de la o vârstă atât de fragedă, constată expertul ca un fapt divers. Probabil pentru siluetă, cum fac multe altele. Păcat că sarcina a făcut-o să renunțe la viață. De fapt la două vieți, pentru că deja era în luna a patra, după cum se poate deduce.

– Am putea să vedem dacă era… virgină?, se interesă tânăra agentă.

–  Hai că-i bună, dar nu ești prima care-mi spune gluma asta. Nu-s ginecolog, dar pot să aflu orice, așa cum ți-am spus, răspunse sigur pe el doctorul.

După câteva minute de cercetare, concluzia a venit fără dubiu, dar cu uimire din partea lui Piron:

– Pe toți dracii! Fata asta n-a fost penetrată niciodată… și totuși…

– Exact!, veni Delia să-i confirme mirarea. Pe unde credeți că a ajuns sperma la ovul?

Doctorul privea îngândurat la ce a mai rămas din cadavru, examinând îndeaproape zona genitală și urcând cu atenție în susul pelvisului. Privirea i se opri când ajunse în apropierea buricului, chiar înainte de tăietura făcută la început. Tânăra și-a dat seama că-i intrigat de ceva, de aceea îl întrebă:

– E ceva acolo, doctore?

– Adă-mi lupa de de pe măsuța cealaltă, îi răspunse acesta ca o promisiune.

Delia s-a grăbit să-i satisfacă cererea, după care așteptă cu mare interes și repetând întrebarea:

– Se vede ceva, doctore?

Deșiratul o chemă să se uite îndeaproape și îi explică ce îl nedumerea:

– Nu știu cât e de relevant, dar parcă văd o infimă nepotrivire între porii din zona aceasta. Uită-te la acela fără păr și spune-mi dacă nu seamănă cu o înțepătură minusculă.

Tânără a cercetat cu mare atenție locul indicat, după care a exclamat cu o voce victorioasă:

– Cred că am rezolvat misterul, doctore!

Pe urmele tatălui (5)

Nici prin gând nu i-ar fi trecut tinerei agente că va fi necesar să asiste la o autopsie chiar din prima zi de investigații. Desigur că nu a exclus această experiență dezgustătoare, care se putea ivi într-o anumită fază a unui caz important de crimă, dar nicidecum după sinuciderea prostească a unei tinere rămase inexplicabil însărcinată. În timp ce Tivi conducea Loganul poliției spre adresa centrului IML, mintea Deliei era complet răvășită de imagini horror, pe care și le proiecta în avans. Autopsiile pe manechine din Universitate, la care asistase de două ori, nici nu se comparau cu măcelărirea unui corp real, cu un miros pe care-l bănuia insuportabil. De aceea lăsase grija volanului în seama colegului său, căruia îi sugeră să oprească în apropierea unui magazin:

– Așteaptă-mă câteva clipe, mă duc să-mi iau o lămâie mare. Bănuiesc că o să am nevoie de parfumul și gustul ei.

Într-adevăr, nu zăbovi mult, însă la ieșire simți o durere scurtă și ascuțită în zona buricului. Probabil că și trupul se răzvrătea în avans, numai la gândurile sumbre care o încercau fără voie. Trebuia să-și găsească o altă preocupare, altfel risca să i se facă rău înainte de a ajunge în fața doctorului Piron. De aceea s-a bucurat când, după ce au pornit din nou, partenerul ei a întrebat-o:

– Poți să-mi spui și mie ce ai discutat cu verișoara mea, Comoara?

– Firește, doar trebuie să ne împărtășim tot ce-i legat de caz, răspunse ea cu un ton sfătos. Mai important este ce nu a spus, iar eu am ghicit din ezitările ei. Nu cred că a fost virgină, așa cum pretinde. Trăim niște vremuri în care se spune că fete mari găsești doar la grădiniță, iar eu socotesc că această zicală are un sâmbure de adevăr. Pe de altă parte, ne trezim cu trei dosare în care sunt implicate tot atâtea fete neprihănite, deși au 16, 17 și 19 ani. Cum să nu mă mir, mai ales în cazul de la care venim, știind că fetele din etnia voastră se mărită și fac sex de pe la 12 ani?!

– Ți-am spus că nașul meu s-a emancipat, și nu numai în ce privește averea, îi replică afectat Tivi. E drept că la cultură mai lasă de dorit, la fel și în unele năravuri greu de eliminat. Dar face tot posibilul ca fata și băiatul lui să aibă o educație corespunzătoare cu societatea în care trăim. Nu știu ce semne ai văzut tu la Comoara, însă eu cred în cinstea ei, nu pentru că mi-e rudă, ci pentru că o cunosc de când era în scutece.

Delia dădea neîncrezătoare din cap, de parcă ar fi vrut să-l irite și mai tare pe tânăr:

– Dacă nașul tău voia să se desprindă de năravurile trecutului, trebuia să înceapă de la numele fetei. Cine-și mai botează fata cu numele Comoara? Cum o strigă colegii și prieteni, prescurtat în două silabe, așa cum se obișnuiește? Moara…, Como sau Coma? Te pomenești că pe fratele ei îl cheamă Televizor!

Chipul lui Lingurar se întunecă și mai tare, cât avea el tenul de închis. Se strădui, totuși, să vină cu o replică politicoasă:

– Cora…, așa îi spun prietenele. Prima și ultima silabă din numele complet. Iar pe fratele ei l-au botezat Mihai, pur și simplu. În schimb, de unde crezi că-mi vine mie porecla de Tivi?

Tânăra îl privi stupefiată și încurcată totodată, îngăimând abia auzit:

– Să nu-mi spui că…

– Ba da, îți spun, că tot ai fi aflat în cele din urmă, rosti hotărât colegul. Mama mea era și mai este mare amatoare de telenovele, petrecând aproape toată ziua în fața televizorului. De aceea m-a botezat… Televizor. Așa apar în Cartea de Identitate, dar eu mă prezint Tivi, ceea ce mă scutește de jenă, fără să mint apelând la această prescurtare.

Imagini pentru imagini cu televizoare

Delia s-a simțit datoare să-și ceară scuze, punându-i colegial mâna pe umăr:

– Te rog să mă ierți, dar chiar nu am știut. La urma urmei, numele e mai puțin important, contează omul de după el, iar tu trebuie să fii unul de treabă. Totuși, din moment ce te jenează, de ce nu ți l-ai schimbat? Că nu-i mare lucru.

– Părinții îmi mai trăiesc și mă iubesc cu numele acesta. Sunt săraci, cu domiciliul în cartierul țigănesc, dar îi iubesc, la rândul meu, și nu vreau să-i supăr cu nimic, atâta vreme cât mai sunt în viață. Mi-a plăcut să învăț și de aceea au acceptat ai mei să fiu sponsorizat de unchiul și nașul meu, pe tot timpul școlii. Dar altfel nu se înțeleg deloc și nici nu se întâlnesc decât la ocazii speciale. Or fi ei modești din punct de vedere material, dar sunt mândri și nu le place când fratele tatălui meu își flutură banii cu fală, oricum or fi fost ei obținuți.

Tăcerea se așternu între cei doi parteneri, iar Delia putea recunoaște că această discuție i-a alungat gândurile grețoase de care a vrut să scape. În schimb i-a provocat sentimente de înțelegere și simpatie față de un om pe care nici nu l-a băgat în seamă până acum.

Pe urmele tatălui (4)

Alegerea Deliei de a începe investigația cu familia Stoica s-a datorat faptului că fata lor era cea mai tânără dintre reclamante. După un apel telefonic, pentru a se asigura că părinții și copila sunt acasă, se pregătea să iasă din secție, când i-a apărut în cale Lingurar.

– Bună dimineața, domnișoară Delia!, o salută el cu aceeași voce timidă. Am înțeles că suntem în aceeași echipă, așa că aștept prima sarcină.

”Doar un minut, și scăpam”, își spuse în gând femeia, dar nu ezită să încerce o stratagemă:

– Studiază în detaliu dosarele de pe biroul meu și spune-mi care-i părerea ta. Între timp, eu fac o vizită fetei minore.

– Cea de șaisprezece ani? Am citit dosarele, iar dacă mergeți acolo, aveți nevoie de mine.

– De ce?, se arătă contrariată Delia.

– Pentru că tatăl îmi e naș de botez și o să aibă mai mare încredere când o să vă fiu alături, răspunse bărbatul, ocolindu-i în continuare privirea.

– Oooo, deci e o familie de…

– … de romi, o completă Lingurar. Doar că sunt emancipați.

– Ok, putem merge împreună, însă eu conduc mașina și pun întrebările, îl avertiză polițista cu strășnicie.

 

Imagini pentru imagini cu vile țigănești

La adresa de la periferia orașului, au dat peste o vilă somptuoasă, care-ți irita ochii prin diversitatea ornamentelor și sculpturilor murale, de parcă la construcția ei au contribuit mai mulți arhitecți, cu idei total diferite. Le-a ieșit în întâmpinare un bărbat mic și rotofei, care l-a primit cu bucurie și exclamații gălăgioase pe finul său:

– Dragul meu Tivi, ce bine-mi pare să te văd! Era cazul să-ți amintești de binefăcătorul tău, căci fără el nu ajungeai în uniforma asta.

Tânărul acceptă cu dragă inimă îmbrățișarea și sărutările pe obraji ale nașului, după care i-o prezentă pe colega sa. Gazda îi pupă mâna cu o reverență stângace, după care îi pofti înăuntru. Vorbea mult și îndeobște despre decorațiunile camerelor, mobilier și dotările din cele mai sofisticate pe care le prezenta cu mândrie. Delia s-a văzut nevoită să-l întrerupă pentru a aborda subiectul vizitei.

– Vă dați seama că am venit în legătură cu fata dumneavoastră și plângerea făcută la secție.

– Mă gândeam eu că ăsta-i motivul, dar luați loc până vine jos cu mă-sa, se mai domoli gazda, arătându-le o masă mare și niște scaune îmbrăcate în piele albă.

După care, strigă din toți bojocii spre scara care urca spre etaj:

– Nevastăăă! Hai odată jos și adă-o pe Comoara.

Zâmbetul i-a dispărut când a pomenit ultimul cuvânt, iar pe frunte i se putea citi încruntarea:

– Cineva și-a bătut joc de fata mea, rosti el răspicat către Delia. Dacă nu-l băgați la pușcărie, îl voi pedepsi după legea noastră.

– Dar cum credeți că s-a întâmplat?, îl iscodi polițista. Din moment ce s-a constatat că-i fată mare…

– Normal că-i fată mare, deși aș fi putut să o mărit la doisprezece ani. Că-i frumoasă și o iubim ca pe o comoară, nu degeaba am botezat-o așa. Eu sunt aproape sigur că-i de vină chirurgul care a operat-o de apendicită, exact în perioada când a rămas însărcinată. Numai el știe cum și-a introdus sămânța în fetița mea, fiind adormită. Nu vorbesc deloc năluciri, pentru că perversul acesta e acuzat și într-un alt caz de abuz sexual.

În acel moment și-a făcut apariția Comoara, o fată impresionant de frumoasă și bine dezvoltată, încât arăta cu vreo patru ani în plus. Delia recunoscu în gândul ei că-i cea mai frumoasă țigăncușă pe care a văzut-o în viața ei și căută instinctiv unele asemănări în aspectul mamei sale, a cărei tinerețe părea că a apus demult, poate din cauza grăsimilor acumulate pe tot trupul. Copila se dovedi și bine-crescută, prin felul în care se mișca și modul de a-i saluta pe invitați.

– Avocată o să se facă, vă spun eu, se lăudă tatăl, în timp ce fiica și nevasta își ocupau locul pe canapeaua de alături.

– Aș vrea să stăm puțin de vorbă între patru ochi, dacă nu vă supărați, veni Delia cu propunerea.

– Dar noi nu avem secrete, doamnă… sau domnișoară polițistă, se intrigă gazda. Puteți să o întrebați orice, că noi nu vă deranjăm, ba putem să ajutăm pe ici pe colo, unde fata nu știe sau îi e jenă să răspundă.

– Știu ce ziceți, dar asta-i procedura, încercă să-l liniștească tânăra agent. Trebuie să răspundă singură la câteva întrebări, care nu-s deloc grele și nici deplasate, dar necesare pentru continuarea investigației.

– Las-o pe doamnă să-și facă datoria, se auzi recomandarea mamei către tată. Că e femeie tânără și știe ce să întrebe.

– Taci, nevastă, nu-mi spune tu mie ce să fac, se răsti bărbatul. Apăi…, vă las să discutați, până mergem noi și aducem cafelele.

Domnul Stoica s-a ridicat înciudat, dar a făcut semn nevestei și lui Tivi să-l urmeze. Dacă tot era ceva intim, măcar să fie numai între patru ochi. De fapt, discuția dintre cele două nu a durat mult, fiind întreruptă de un apel telefonic din partea Marelui Mic:

– ”Agent Iuga Delia, tocmai am primit informația că una din victime s-a sinucis. Te prezinți imediat la doctorul Piron, pentru a supraveghea autopsia. Cu această ocazie ai șansa să dezlegi misterul celor trei cazuri”.

Pe urmele tatălui (3)

”Mărită-te odată, fata mea, să te văd și pe tine împlinită, așa cum sunt toți frații tăi”. Aceste cuvinte le auzea Delia la fiecare vizită pe care o făcea mamei sale, care se încăpățâna să-și ducă traiul în vechea lor casă de la țară. E drept că o vizitau cu rândul cei șase feciori și unsprezece nepoți, dar ea tot la un nepoțel din partea fetei celei mici visa, ca o ultimă dorință înainte de sfârșitul misiunii pe acest pământ. S-a îngrijit și îngrijorat pentru ea mai mult decât pentru oricare dintre băieți, în primul rând pentru că era fată, apoi pentru că era mezina familiei și lumina ochilor tatălui său. Acum, când acesta nu mai era, simțea că răspunderea pentru fericirea copilei îi revenea ei, iar asta implica neapărat o căsătorie cu un băiat bun, cu care să aibă măcar trei copii.

”Vreau să ne căsătorim, dar numai după ce mă voi convinge că suntem compatibili”, îi repeta Răzvan, ori de câte ori o auzea pe Delia că vorbește despre marele pas. S-au cunoscut imediat după absolvirea facultății, el ca jandarm și ea ca polițistă. Amândoi erau frumoși, ambițioși și deciși să răzbească în viață, pe toate planurile, iar aspirațiile comune i-au făcut să se mute în același apartament. Nu duceau lipsă de nimic, se înțelegeau de minune și le stătea foarte bine împreună, de aceea nu pricepea nimeni faptul că încă nu-s un cuplu cu acte. E drept că mai erau și din aceia care-i priveau cu scepticism, filozofând că în spatele unei relații care arată prea bine se ascunde întotdeauna o dramă. Poate că aveau dreptate, însă tânăra nu voia să recunoască.

Răzvan venea acasă mai târziu în această seară, ca în toată săptămâna. A fost propus pentru avansare, iar asta implica o perioadă de teste fizice și analize medicale complexe. Delia socoti că era momentul potrivit să pregătească o seară romantică, împodobită cu lumânări parfumate și având un meniu deosebit, completat cu o sticlă de șampanie. La urma urmei, vestea că a primit prima misiune pe teren era îmbucurătoare, un pas mic dar sigur pentru alte dosare, mai importante și cu posibilități de afirmare. Gândul acesta o mobiliză să-și arate tot talentul de bucătăreasă în preparatele cu care spera să-și impresioneze iubitul. Știa că-i place ciorba de perișoare, piureul pufos, alături de fudulii în sos de ceapă, iar la desert câte o savarină cumpărată de la cofetărie. Ar fi fost prea de tot să vină cu prăjitura ei, pentru că la capitolul ăsta mai avea nevoie de experiență.

Imagini pentru imagini cu cina romantica

Iubitul a sosit când nu se putea mai bine, masa fiind pregătită să primească farfurii cu bunătățile care miroseau atât de îmbietor. Delia a aprins în fugă lumânările și, după ce a stins lumina din sufragerie, s-a avântat să-și întâmpine perechea cu o îmbrățișare și mai multe sărutări. Gestul ei călduros nu a avut primirea la care se aștepta, iar asta o făcu să-și piardă din entuziasm. De-abia atunci își aminti de vorba tatălui ei, care-i repeta mereu că o surpriză pregătită pe îndelete are toate șansele să se transforme într-un eșec. Se vedea din ce în ce mai clar că Răzvan nu se simțea în apele lui, nu se arătă bucuros de ambianța atât de intimă și nici de exuberanța celei care muncise pentru ea. Tânărul a aprins lumina, ca și cum ar fi vrut să se desprindă de un vis nepotrivit, apoi a rămas blocat în mijlocul camerei, neștiind cum să procedeze mai departe.

– Ce e asta?, întrebă el cu o voce obosită.

– Nu se vede?, răspunse cu o oarecare dezamăgire Delia. O cină între doi îndrăgostiți… adică noi, dacă nu știai.

– Iartă-mă, dar nu cred că-i momentul potrivit, răspunse pe același ton Răzvan.

– Oooo, dragule…, îl compătimi Delia. Ai picat vreun test? Te-au respins?

Tânărul răbufni, în timp ce-și trase un scaun deoparte și se așeză:

– Nu, nu m-au respins, dar am picat la un test mai important, cel puțin pentru mine.

– Îmi pare tare rău, dragul meu, îi spuse tânăra așezându-i-se în brațe și mângâindu-i părul șaten cu cârlionți mari și deși.

Și-a dat seama că vestea ei nu-și mai avea locul în discuție și trebuia să salveze cât de cât din farmecul acestei seri.

– Spune-mi care-i testul acela atât de nenorocit încât te-a întors pe dos, îl încurajă ea cu tandrețe.

– Îți amintești că am tot amânat cununia noastră, însă nu am făcut-o fără un motiv anume. Părinții mei nu m-au avut decât pe mine, din cauză că tatăl meu era aproape steril. Cu mare noroc a reușit să o lase pe mama însărcinată o dată. Și cât de mult mi-aș fi dorit să am și eu măcar un frate sau o soră! Nu ți-am spus, dar m-am temut ca nu cumva să moștenesc această incapacitate, și nu voiam să te înham la o căsnicie în care să nu-ți pot oferi copii. Ei bine, temerile mele s-au adeverit și astăzi am aflat că ”gloanțele mele sunt oarbe”. Nu voi putea fi tată niciodată, iar dacă-mi vei fi soție, nici tu nu vei fi mamă.

Inima Deliei se strânse de durere, dar chipul ei găsi tăria să nu arate zbuciumul prin care trecea.

Pe urmele tatălui (2)

Anunțul că este așteptată în biroul Marelui Mic o tulbură pe Delia. Trebuia să fie ceva important dacă era chemată la prima oră, iar gândurile îi dădeau motive să creadă că-i de bine. Muncea de un an în secție, după ce absolvise cu brio Academia de Poliție, însă i s-a oferit doar un post de conțopistă, într-un birou strâmt și lipsit de efervescența muncii la care visase. Colegii cu care se întâlnea pe hol sau la câte o cafea, o priveau cu un zâmbet sarcastic sau o expresie de îngăduință care o făcea să se revolte în sine. Erau convinși că fusese acceptată aici datorită tatălui ei, care murise la datorie după ce fusese bătut și înjunghiat de o ceată de țigani prinși la furat. În plus, faptul că era blondă, cu ochi albaștri și un fizic de manechin, îi făcea să creadă că frumusețea a ajutat-o în obținerea unor calificative bune la școală. În mintea lor nu puteau concepe că o astfel de femeie poate să gândească și să acționeze ca un polițist adevărat. Tânărul Lingurar era singurul care o respecta și o ajuta ori de câte ori avea ocazia, aducându-i dosarele, salutând-o cu un politicos „sărut-mâna” și oferindu-i câte o floare cu orice ocazie, cât de măruntă. Tânăr și timid, frumușel în felul lui, avea un stigmat care-l făcea și pe el să fie desconsiderat, acela că era de etnie romă, iar asta se vedea după tenul închis, dar și din dosarul deconspirat cu ușurință.

Imagini pentru imagini cu politiste

Delia căută să-și ascundă emoțiile când se prezentă în fața comisarului șef, un om impozant nu numai prin autoritate, ci și prin dimensiunile trupului său, atât ca înălțime, cât și rotunjime. De aici îi venea porecla de Marele, opus numelui său de familie, Mic. Șeful îi făcu semn să ia loc, cu același zâmbet care o irita la colegii ei, adăugând:

– Ia o gumă de mestecat.

Bărbatul s-a lăsat de fumat de câteva luni și de atunci avea mereu pe birou un bol cu gumă în formă de biluțe colorate. Nimeni nu-i refuza oferta, din politețe sau din dorința de a-i intra în grații. Nici tânăra nu făcu excepție, alegându-și una albastră, înainte de a se așeza pe unicul scaun liber.

– Agent Iuga Delia, să știi că sunt mulțumit de munca ta, zise el mișcându-și alene fălcile imense pentru a stoarce cât mai eficient aroma din guma proaspătă. Asta îmi amintește că și tatăl tău a fost un polițist de mare valoare, iar tu îi faci cinste.

Delia a sesizat ironia și simți că-i momentul să contraatace cu curaj:

– Nu văd de ce aș merita laude, din moment ce sunt îngropată zilnic în hârțogăraie. Mi-ați tot promis că voi ieși pe teren, unde pot să-mi dovedesc capacitatea de apărător al ordinii. Doar atunci o să aveți motive reale de apreciere la adresa mea.

– De când ai venit aici numai de astea aud de la tine: teren, acțiune, apărător al legii, îi replică liniștit comisarul. Iată că dorința ți se îndeplinește acum.

Marele Mic îi întinse un dosar subțire, ca și cum i-ar fi dăruit un premiu mult așteptat.

– Excelent!, exclamă tânăra cu entuziasm. Despre ce este vorba? O crimă, un jaf, un viol…?

– Ceva mai complicat, draga mea. O anume Natalia… și nu mai știu cum, a rămas însărcinată, deși ea pretinde că-i fată mare, iar doctorii confirmă asta.

– Cred că glumiți, domnu’ șef. Ce legătură are poliția cu asta, dacă fata nu reclamă că a fost agresată?

– Are, pentru că nu-i singurul caz de acest fel, o lămuri Marele Mic în timp ce-i mai aruncă în brațe două dosare. Încă două tinere au exact aceeași versiune privind sarcina lor imprevizibilă. Nu-i așa că devine ciudat?

Delia răsfoi în mare cele câteva pagini, căutând în acest timp o explicație cât mai convingătoare.

– Poate să fie un joc sau un tertip pus la cale de cele trei. Cine știe ce au mai inventat pentru a ieși în evidență sau a scăpa de acuzațiile părinților.

– Oare?, își arătă comisarul îndoiala. Te anunț că cele trei… victime, să le zicem, nu se cunosc între ele. Ție îți revine misiunea să afli care este legătura, dacă există vreuna.

– De ce tocmai eu, și nu o echipă cu experiență?, se interesă tânăra.

– Pentru că ție o să ți se destăinuie fetele, fiind o femeie cam de aceeași vârstă. Plus că ai vrut muncă de teren, deci iată ocazia. O să formezi echipă cu Lingurar și sunt sigur că vă veți înțelege bine, ca și până acum.

– Vă bateți joc de mine?, răbufni Delia. Îmi dați un novice care mai e și țigan, să râdă și mai mult colegii de mine. Mai bine lucrez singură.

– Doamnă agent, ai grijă cum te exprimi! o atenționă șeful pe un ton autoritar. În primul rând, nu se spune țigan, ci rom. Apoi, să nu uităm că și tu ești novice, iar în al treilea rând, ordinul se execută sau nu mai primești muncă de teren până-s eu aici. Acum, poți să ieși și să-mi vii cât mai repede cu rezolvarea cazurilor.

Pe urmele tatălui

Cabinetul medical era mic, dar decorat în așa fel încât să insufle o atmosferă familiară, îndulcind pe cât se putea problemele cu care veneau pacienții. Însă cele trei persoane, care-și lipiseră scaunele pentru a încăpea în fața biroului, arătau prea tensionate ca să mai fie afectate de aceste detalii. În mijloc, prinsă ca într-un clește, stătea o fată de vreo douăzeci de ani, frumoasă ca o floare abia înflorită, dar cu ochii înotând în lacrimi ca de rouă prea abundentă. În stânga ei, o femeie ce părea că-i e mamă, căuta să o aline, mângâindu-i părul lung și șoptindu-i cuvinte domoale la ureche. Pe partea cealaltă trona un bărbat coleric, cu chipul încruntat și vorbe amenințătoare la adresa întregii lumi, dar mai ales înspre tânăra îndurerată. Intrarea tânărului doctor l-a întărâtat și mai mult pe individul solid și plin de energie negativă, mai ales că primul nu s-a obosit imediat să i se adreseze, ci s-a așezat întâi pe fotoliul comod, cu o mână cercetându-și gulerul de la halat și cravata, iar cu cealaltă răsfoind cele câteva foi pe care le adusese cu el.

– Nu ne mai țineți pe jar, domnule doctor, răbufni bărbatul. Este sau nu este?

Tânărul nu a reacționat imediat, continuând să rămână adâncit în lectura fascinantă a rezultatelor de pe filele prețioase. În cele din urmă, termină de citit ultima dintre ele și își ridică privirea, răspunzând cu nedumerire:

– Ce să fie? Că sunt două vești care se bat cap în cap. O vreți întâi pe cea bună sau pe cea care s-ar putea să nu vă placă?

– Vreau să știu un singur lucru: dacă fata mea e virgină sau nu. Restul nu mă interesează, rosti omul, gesticulând larg cu brațul drept.

– Aaaa, în privința asta puteți fi liniștit. Domnișoara este fată mare, domnule Arsene.

Omul se ridică în picioare și exclamă bucuros:

– Mi-ați luat o piatră grea de pe inimă. Vă mulțumim pentru vestea bună, domnule doctor!

După care se adresă fetei:

– Ai văzut că nu trebuia să-ți faci griji? Ce sperietură ne-ai tras, mie și mamei tale!

– Stați jos, că mai e ceva, îl pofti tânărul medic.

Domnul Arsene se așeză cuminte și adăugă liniștit:

– Orice ar fi, se poate rezolva, nu? Doar nu are cancer?

Imagini pentru imagini cu test de sarcina pozitiv

– Nu, nu e vorba de cancer sau vreo altă boală. Fiica dumneavoastră este… însărcinată…

– Cuuum?!, strigă din nou Arsene, sărind de pe scaun. Păi, tocmai mi-ai spus că-i fată mare, doctore, așa că-i imposibil să poarte în ea un copil. Trebuie să fie o greșeală undeva.

Doctorul dădea din cap a aprobare, în timp ce căuta o explicație cât de cât plauzibilă pentru cei doi părinți uluiți.

– Nu e nicio eroare, am verificat în mai multe moduri. Domnișoara Natalia e virgină și, totuși, va fi mamă peste șase luni și jumătate.

Mama fetei profită de momentul de tăcere, strecurându-și opinia:

– Vă dați seama că nicio femeie nu a rămas însărcinată fără să aibă un contact sexual. Vreți să credem că Naty a ajuns așa precum Fecioara Maria?!

– Taci, femeie, că vorbești prostii, i-o tăie bărbatul. Trebuie să existe o explicație logică, iar asta vom afla prin o a doua opinie. Mergem la un alt doctor, mai bătrân și experimentat. Fără supărare, domnule!

– Vă înțeleg nedumerirea și alegerea, răspunse cu calm doctorul. Dar vă asigur că aceste analize au fost văzute și confirmate și de alți medici din clinica noastră, așa cum vor fi și de alte clinici. Firește că trebuie să existe o cauză, doar că nu putem fi siguri care este aceasta. Poate un incident în timpul jocurilor erotice sau o experiență despre care domnișoara nu ne-a vorbit…

Domnul Arsene nu mai avea răbdare să asculte aceste supoziții care-l scoteau din sărite, așa că le făcu semn femeilor să se ridice și să-l urmeze. În loc de salut, se adresă tăios tânărului medic:

– Nu știu ce vă învață astăzi la facultate, dar e evident că sunteți depășit de situație. Mă voi întoarce și voi arăta unde v-ați înșelat.

Au străbătut în tăcere holul îngust și, doar ajunși afară, domnul Arsene se răsti la fată:

– E ceva ce ar trebui să știu? Îl cunoșteai cumva pe doctorul ăsta?, că prea se uita cu drăgălășenie la tine, iar după cum arată pare un cuceritor de inimi. Nu m-aș mira ca el să fie tatăl copilului și de aceea să falsifice rezultatele controlului. N-are mai mult de treizeci de ani și a ajuns deja mare ginecolog, probabil prin pilele lui tată-său.

Fata a izbucnit din nou în lacrimi prelungi, în timp ce mă-sa îi lua apărarea:

– Cum poți să gândești una ca asta?, îi reproșa bărbatului. Ai ajuns să bănuiești pe toată lumea, dar nu-i oferi pic de încredere fiicei tale. Dacă ea spune că nu s-a culcat cu nimeni, eu o cred și o să o dovedească alt doctor, mai bun. Atunci va trebui să-i ceri iertare pentru tot chinul ăsta.

Însă cuvintele femeii nu l-au făcut pe Arsene să înceteze de tot cu suspiciunile și amenințările la adresa celor care-i veneau în minte, inclusiv a Celui de Sus.

Va urma