Pe urmele tatălui: Epilog

continuare

A fost nevoie de insistență și multă muncă de convingere din partea medicului și a asistentei pentru a elibera, în cele din urmă, salonul de toți oaspeții entuziasmați și obositori pentru o proaspătă mămică. Micul Tudor trebuia alăptat, iar apoi aveau nevoie să se odihnească amândoi, pentru că dimineață era programată externarea. Arătau amândoi suficient de viguroși, iar Delia voia să iasă în lume cât mai repede, să se bucure de calitatea de părinte și să înfrunte realitatea cu responsabilitate. La asta s-a gândit câteva ore din noapte, somnul îmbrățișând-o doar după ce și-a pus ordine în planurile pentru a doua zi și o parte din cele care vor urma.

S-a înțeles cu Mihaela să se întâlnească în holul spitalului, amândouă în cărucioare și cu câte un însoțitor din familie, pentru a le duce coșulețele cu nou-născuți. Din partea avocatei a venit fratele Doru, care era și pe post de șofer, iar din partea Deliei, fratele cel mai mic, Ionel, la fel de mândru de a-și duce sora și nepoțelul în mijlocul familiei care o aștepta acasă. Bucuria revederii între prietene, dorința de a-și arăta reciproc copilașii și primele impresii care se cereau împărtășite au fost exprimări prelungite până au ajuns în apropierea mașinilor din parcare. Au căzut de acord să meargă împreună la Primărie, în vederea ridicării certificatelor de naștere pentru Tudor și… Luminița. Acest nume frumos și promițător era alegerea tinerei avocate pentru fetița ei drăgălașă. Ocupate fiind să stabilească fiecare detaliu, înainte de a se urca în mașini, nici nu au observat când, în apropierea lor, a apărut un tânăr distins, cu două buchete mari de trandafiri. Asta până când mămica blondă a exclamat cu uimire:

– Florin?! Tu ești?! Ce cauți aici?

Chipul celui vizat radia de sentimente reprimate, greu de definit care din ele predomină, ca într-un cocktail frumos colorat, din care nu ai sorbit încă nicio înghițitură. Făcu o plecăciune și oferi cu generozitate fiecăreia câte unul din buchete, apoi adăugă cu o voce emoționată:

– Am auzit că acum și aici voi întâlni cele mai frumoase mămici, cu cei mai norocoși și drăgălași bebeluși. Nu puteam să ratez această ocazie.

– Foarte drăguț din partea ta, dar noi te știam angrenat în turnee de succes, ca orice vedetă proaspăt lansată, îi răspunse Delia cu un glas la fel de afectat.

– Așa era, dar mi-am dat seama că sunt lucruri mai importante în viața mea decât dorința de a ajunge celebru.

– Și care ar fi acelea?, se interesă tânăra.

Florin se arăta jenat de privirile curioase ale celor din jur, așa că evită răspunsul și se apropie de coșulețul ținut de Ionel.

– E un copil foarte frumos, la fel ca mama lui, rosti el în timp ce-i mângâia o mânuță. Putem să vorbim puțin, între patru ochi?, se adresă după câteva clipe Deliei.

Tânăra se depărtă puțin de ceilalți, urmată de Florin. Acesta îi luă mâna într-a lui și o duse la buze, sărutând-o. Delia simți iar acel fior pe care numai el putea să-l transmită, dar își stăpâni inima și apelă la judecată.

– Ai grijă ce spui și ce vrei să faci, pentru că acum ești stăpânit de emoții, îl avertiză ea.

– Nu-ți spun nimic din ce n-aș fi spus în urmă cu două luni, a început el să se descarce. Doar că atunci eram inhibat, lipsit complet de curaj. Te-am iubit de când mi-ai dat prima țigară, iar dragostea mi se amplifica după fiecare întâlnire cu tine, prin felul tău de a fi. Mi-a trebuit ceva timp să mă gândesc cum să ți-o spun și ce mă voi face dacă mă vei respinge. Dar mi-am luat inima în dinți și am decis că acum e ocazia perfectă. Copilul acesta are nevoie de un tată, iar eu aș fi extrem de fericit să fiu acela.

– Ăsta e modul tău de a mă cere în căsătorie? Încă nu ne cunoaștem ca lumea și nici măcar o dată nu ne-am sărutat. Sunt pași importanți pentru o relație în trei.

Florin se roși, dar își adună toată puterea pentru încă un pas curajos:

– Problema cu sărutul se poate rezolva chiar acum. Dacă o să ne satisfacă, putem merge mai departe.

Delia zâmbi la această propunere inocentă, adăugând altă piedică, pe care o considera mai importantă:

– Dragul meu trubadur, tu ai o pasiune care nu-ți permite să stai într-un loc, să fii aproape de familie. Altfel te usuci și viața îți va fi o corvoadă.

– M-am gândit și la asta, doar nu sunt  copil. Nu mai merg în turnee, ci am să cânt doar aici, în orașul nostru. Soarta a vrut asta, printr-un anonim care a cumpărat restaurantul ”Amore” și mi l-a donat, cu condiția să nu-l înstrăinez. Bănuiesc că are legătură cu tatăl meu, dar mi s-a impus să nu cercetez.

– Extraordinar! Uite o faptă demnă de o poveste cu final fericit. Deci nu vei mai pleca și totuși vei cânta când poftești! Acum, chiar putem să încercăm primul nostru sărut!

A urmat o sărutare lungă și pasională, care i-a lăsat muți de uimire pe toți cei din apropiere. Simțeau că prin el se transmite o iubire care aștepta de mult să prindă contur, să înflorească și să-și transmită parfumul lumii întregi. Doar după ce s-a desprins din brațele tânărului, Delia și-a amintit că se cuvine să-l prezinte asistenței, așa cum socotea că se cuvine.

– Îl aveți în față pe tatăl băiețelului meu și viitorul soț, Mureșan Florin.

După momentul de surpriză, a urmat avalanșa de întrebări, fiecare dorind să afle cât mai multe. Dar cei doi zâmbeau, în timp ce proaspătul tătic a cerut politicos să-i fie înmânat coșul prețios cu mogâldeața de om. Ionel n-a avut încotro, doar bucuria pentru sora lui era prea mare ca să refuze: în sfârșit, va avea un cumnat la care visa toată familia sa. Glasul Mihaelei se auzea deasupra celorlalte, ca un ecou peste toate vocile.

– Mă bucur pentru tine, dragă Delia, dar și pentru mine, că voi avea ca prieteni o familie atât de frumoasă și fericită.

Prietenele s-au îmbrățișat din nou, iar tânăra cu părul auriu a încurajat-o cu convingere:

– Sunt sigur că și voi veți fi fericite, cu sau fără un tată.

După care îi șopti zâmbind la ureche: ”Să nu crezi că-mi va fi ușor. De-acum, o să am de crescut doi copii, dar am încredere că mă voi descurca. Cu ajutorul tău, firește.”

S-a întors apoi spre bărbați și a dat un ordin ca de comisar șef:

– Gata cu sentimentalismele, deocamdată. Să mergem la Primărie și să ridicăm certificatele de naștere. Copiii au nevoie de un act oficial pentru a porni în viață. Iar viitorul mire trebuie să găsească un inel, dacă vrea să facă o cerere în căsătorie ca la carte.

Sfârșit

Viata sexuală în cuplu: 7 ponturi să-ţi stimulezi dorinţa

Pe urmele tatălui: Epilog

Suntem încredințați că după orice furtună, apare soarele care liniștește natura și sufletele oamenilor, prin mângâierea razelor blânde. Furtuna a trecut și peste municipiul din nordul țării, provocând o aversă de inseminări neplanificate, crime neelucidate, confruntări periculoase și culminând cu o explozie care părea că va pune punct unei perioade de criză. Dar rănile provocate de orice furtună nu se șterg ca și cu buretele, ci au nevoie de timp pentru a se cicatriza, a revigora speranțe și a crea o nouă stabilitate.

Zvonurile au început să circule ca o boală cronică, perpetuând și accentuând temerile mamelor cu copii nedoriți și cu un anturaj acuzator. Astfel că mulți dintre cei născuți sub această bănuială au fost abandonați în spitale sau găsiți aruncați în diverse locuri, iar această nenorocire se abătea uneori și asupra copiilor concepuți pe cale normală, dar nedoriți. Acum, orice femeie putea pretinde că nu a vrut să aibă copil, a fost abuzată precum celelalte, iar autoritățile erau depășite pentru a mai face analizele necesare în atâtea cazuri.

Clanurile de interlopi au profitat de vidul de putere, iar luptele pentru a-și alege noi șefi se soldau adesea cu bătălii de stradă și asasinate la comandă. Lupu și Ursu au fost arestați, dar și în spatele gratiilor erau în pericol de a plăti cu viața pentru crimele comise în numele Jucătorului. Mafia nu moare niciodată, se adaptează mereu situației și își schimbă fața, prin noi conducători și alte metode de operare.

Delia a fost decorată și a primit diploma de polițist al anului, însă nu a vrut să o afișeze în secție. A dus-o mamei sale și a așezat-o lângă cea a tatălui ei, moment solemn în care au plâns amândouă și s-au îmbrățișat. La puțin timp, tânăra comisar-șef a fost înlocuită de un alt comisar, venit de la centru. I s-a explicat că-i spre binele ei, sănătatea fiindu-i fragilă în această fază a sarcinii și după ce a trecut prin atâtea încercări solicitante. Nu s-a supărat deloc, știa că funcția a fost temporară, până la rezolvarea cazului atât de presant pentru conducerea de la vârf. Concediul de maternitate era bine-venit, dorindu-și să aducă pe lume un băiat sănătos și frumos. Între timp, se bucura de atenția mamei și a câte unui frate care-și făcea drum să le viziteze, recuperând din întâlnirile cu sora lor îndrăgită. Ea mai purta în inimă dorul după Florin, de la care nu a mai primit niciun semn, însă a auzit că este apreciat pe scenele din toată țara.

Soarta a făcut să intre în travaliu deodată cu prietena ei, Mihaela, și să se întâlnească în spital. Fetița tinerei avocate venea pe lume mai repede cu o săptămână, în timp ce băiatul ei întârziase cu patru zile. Fericirea provocată de această coincidență se citea pe chipul amândurora, în ciuda durerilor provocate de contracții. Au născut în aceeași zi, doi copii plini de viață, iar medicul a făcut o remarcă laudativă când i-a arătat Deliei nou-născutul:

– E un copil perfect!

Asta i-a provocat tinerei mame o amintire dureroasă, responsabilă pentru replica amară și neînțeleasă de cei din jur:

– Nu trebuie să-mi spuneți asta! Toți copiii sunt perfecți pentru părinții lor, la naștere. E un copil normal, iar asta mă liniștește.

Medicul zâmbea în continuare, în timp ce micuțul întindea mâna dreaptă către mama lui, tot cu un chip zâmbitor.

– Deja vă recunoaște și vă vrea aproape, adăugă asistenta care-l preluă. Are ochii dumneavoastră. Tatăl lui e afară?

Delia își alungă orice gânduri negre și îl primi cu dragoste la pieptu-i generos. Era un pui de om care îi topea inima și aștepta dragostea de mamă, asta e tot ce conta.

– Tudor nu are tată, răspunse sec tânăra.

Medicul și asistenta s-au privit cu subînțeles, transmițându-și expresia atât de frecventă: ”Aha, e unul din copiii aceia”. Deliei nu-i păsa de părerea lor, dar s-a bucurat foarte mult mai târziu, când, revenită în salonul cu un pat, a avut permisiunea de a-și primi vizitatori. Mama ei era tot în lacrimi, iar dintre cei șase frați nu lipsea niciunul, ba chiar și o parte din nepoței îi însoțeau.

– Domnilor!, se exasperă asistenta, nu aveți voie în număr atât de mare. Mămica e obosită și copilul trebuie să doarmă.

Dar o voce autoritară se auzi venind din dreptul ușii:

– E un caz aparte, moderat de poliția municipală, iar noi avem nevoie de accesul tuturor celor implicați.

Era vocea lui Ivanciuc, însoțit de fostul șef, Mic, și de alți patru polițiști, toți în uniformă.

Salonul era atât de plin, încât asistenta de-abia a reușit să se strecoare afară, atenționându-i că vizita nu poate dura mai mult de cinci minute. Dar nimeni nu o asculta, fiecare dorind să vadă minunea de băiat și să o felicite pe mămica binecuvântată. Cadourile se aranjau pe pat, pe lângă pat, pe noptieră și pe masă, în timp ce cu greu se mai putea înțelege om cu om. Frânturi de propoziții se auzeau câteodată mai clar, cum ar fi: ”Doamnă comisar, vă ducem dorul”, ”Ce nepoțel frumos are bunica!”, ”Ăsta e verișorul nostru?”, ”Tudor e un nume bine ales”. Delia zâmbea fericită și se bucura privindu-i, ascultându-i, strângându-le mâna și zâmbindu-le cu recunoștință. Inima i s-a încălzit și mai mult când l-a auzit pe domnul Mic spunându-i:

– Va ajunge un om bun, cu o mamă ca tine! Felicitări, tânăra mea luptătoare!

Nasterea naturala - ce inseamna, cum te pregatesti si care sunt avantajele  ei | Medlife

Pe urmele tatălui (46)

continuare

Instinctul de supraviețuire i-a provocat Deliei un reflex prin care s-a asigurat că portiera din stânga ei nu era blocată. Nea Matei a răspuns cu un surâs, urmat de o clarificare:

– Nu-ți fie teamă, că nu ți-e scris să mori alături de mine. Trebuie să faci un raport detaliat despre acest caz, să-i explici fiecărei mame cine este tatăl copilului apărut ca prin minune și, nu în ultimul rând, să-i spui băiatului nostru că am făcut toate astea pentru el și alți frați asemeni lui. Am încredere că o să-l educi așa cum se cuvine, pentru că va moșteni inteligența amândurora și frumusețea ta.

Imediat după aceste cuvinte, a apăsat butonul roșu și a exclamat:

– Fugi cât poți de repede și adăpostește-te! Eu am o întâlnire cu Cel de Sus, dacă există cu adevărat.

Poate că nici nu mai era nevoie de această avertizare, deoarece tânăra polițistă a țâșnit cu cea mai mare rapiditate afară, gonind desculță spre mulțime și țipând cât putea de tare:

– Intrați imediat înăuntru! E o bombă! E o bombă care va exploda acum! Feriți-vă!

Panica s-a iscat imediat, lumea a început să țipe și să se calce în picioare, căutând să se pună la adăpost în cel mai scurt timp. Secundele păreau că trec dezordonat, așa cum se manifestau și ei, iar, în haosul din jur, Delia a văzut-o pe Mihaela care stătea încremenită și se uita la ea fără să clipească. Poate că o aștepta sau nu-i venea să creadă ce se întâmplă, dar nimeni nu avea timp să se ocupe de integritatea ei. Nimeni în afară de prietena cea mai bună, care a apucat-o strâns de mână, trăgând-o puternic după ea. Nu aveau șanse să mai ajungă în restaurant, însă, la câțiva metri mai încolo, era o dubiță a ambulanței care putea fi folosită ca scut. În spatele acesteia a târât-o, pur și simplu, Delia, după care a luat-o în brațe, încercând să-i ofere o protecție în plus. Ideea ei a fost urmată imediat de alte persoane debusolate, alegându-și fiecare adăpostul pe care-l găseau mai apropiat.

Avertismentul s-a dovedit real, iar explozia a fost una puternică, însoțită de alte strigăte de groază. Zgomotul infernal a fost urmat de o flacără imensă și de un suflu care a aruncat la zeci de metri bucăți din ceea ce a fost până atunci o mașină frumoasă și nevinovată. Apoi, s-a așternut o liniște relativă, timp în care cei prezenți își ițeau rând pe rând capetele și priveau uimiți cum arde ce a mai rămas, alături de cele două Loganuri ale poliției care o blocaseră. Voci pe diferite tonuri au prins curaj, iar una dintre ele era a lui Ivanciuc, care apela cu disperare pompierii.

Delia și-a întors fața spre prietena încă în transă, a strâns-o în brațe, a privit-o în ochi și s-a interesat de starea ei.

– Ce-a fost în capul tău, Miha? Ce căutai afară? Te-am lăsat să urmărești recitalul.

Tânăra avocată și-a dus mâinile la chip, revenind încet la realitate și încercând să-și limpezească gândurile. Din fericire, nu i-a trebuit prea mult să se explice.

– Spectacolul s-a întrerupt după ce a cântat Florin și cineva a intrat înăuntru cu anunțul: ”Nico caftește mafioți, afară”. Am avut o presimțire că-i vorba de tine și am ieșit să văd cu ochii mei. Dar am rămas blocată când s-a auzit de bombă, nu sunt obișnuită cu așa ceva.

– Ei da, că mie mi se întâmplă în fiecare zi, o tachină polițista. Dar Florin? A avut succes? Unde e acum?

Mihaela încercă să răspundă fără să se simtă că-i afectată.

– Daaa, a primit cele mai multe aplauze, iar Stelea l-a felicitat pe scenă, ba l-a și îmbrățișat. Doar că…

– Doar că… ce?

– Se citea pe chipul lui că-i dezamăgit… pentru că… știi tu, el pentru tine a cântat… și nu te-a văzut.

– Ok, acceptă Delia situația, cu durere în suflet. Îmi pare rău, o să-i cer iertare. O să mă înțeleagă și o să-mi mai cânte.

Amândouă au căzut de acord că lucrurile se vor îndrepta, principalul e că Florin i-a confirmat așteptările, găsindu-și calea pe care o merita. Viitorul lui era pe prim plan, chiar dacă venea cu frustrări pentru cea care l-a ajutat și a ajuns să-l îndrăgească.

– Doamnă comisar-șef!, se auzi chemarea lui Ivanciuc. Doamnă comisar, unde sunteți?

Tânăra polițistă se ridică, ajutând-o și pe prietena ei să facă la fel, după care se apropie de colegul din fața restaurantului.

– Suntem nevătămate, aici, îl asigură în timp ce ajungea lângă el. Dar ceilalți?

– Mă bucur să vă văd, răspunse cu un zâmbet sincer Ivanciuc. Câțiva au suferit răni minore, dar mai siguri vom fi după ce se va stinge incendiul. Păcat de mașinile noastre, primite în dotare de curând. Cine s-ar fi gândit că nea Matei e în stare de așa ceva?!

– Chiar așa, cine s-ar fi gândit, repetă visătoare Delia.

Simți atunci cum Mihaela o trage mai deoparte și o auzi șoptind întrebarea:

– El e tatăl copiilor noștri? Nea Matei ăla?

O privi adânc în ochi pe avocata îngrijorată și îi răspunse pe un ton ferm:

– Nicidecum! Omul acela nu era capabil să fie tată și nici nu știa a cui era sămânța. Probabil era sustrasă din vreo bancă de spermă.

MAŞINĂ în flăcări la LIVEZI

Pe urmele tatălui (46)

continuare

Emoțiile acestei întâlniri atât de așteptate acționau ca un anestezic asupra trupului rănit și obosit, în schimb îi produceau o avalanșă de sentimente, din care nici frica nu lipsea. Nu neapărat pentru ce i s-ar întâmpla ei, dar mai ales că ar putea eșua tocmai când trebuia să rezolve cea mai mare problemă cu care s-a confruntat. Și în șah se spune că e cel mai greu să câștigi o partidă care arată ca și câștigată, iar sentimentele necontrolate pot să ducă la greșeli lamentabile. Oare ce mișcare era cea mai potrivită în acest moment?, se întreba Delia privind figura celui care o invita să ia loc în mașină. Era clar că nu voia să iasă, iar ea trebuia să fie negociatorul și ostatica. O postură periculoasă când nu avea armă la ea și stătea alături de un criminal care nu mai avea nimic de pierdut.

– Te asigur că nu ai nevoie de pistol, i-a răspuns fostul polițist gândurilor. Vreau doar să lămurim ce a rămas neclar între noi doi, între mine și restul lumii.

Tânăra comisar a întors privirea spre ceilalți polițiști și le-a transmis cu o voce cât se putea de liniștită:

– Înăuntru e nea Matei, cu care voi purta o discuție și apoi vom ieși împreună. Vă rog să aveți răbdare și să păstrați ordinea.

Ivanciuc a reacționat cu pragmatism și, după ce a ridicat arma de jos, i-a înmânat-o, insistând:

– E mai bine să fiți asigurată, se exprimă el cu un glas protector.

– Apreciez mult, colega, i-a răspuns cu căldură Delia, strângând patul armei în palma dreaptă.

După care a intrat în autoturism, a închis lin ușa și l-a privit insistent pe individul cel mai detestat din viața ei.

– Cum ar trebui să-ți spun acum?, îl întrebă ea fără să-și disimuleze sentimentul care i se citea și pe chip. Vipera, Violatorul, Taurul Municipal, criminal în…?

– TATĂL, e mai corect și politicos, a întrerupt-o el, făcându-i semn că-i rândul lui să vorbească. Eu sunt Tatăl a zeci de mii de copii care s-au născut și se vor naște încă, inclusiv al tău. Aș fi putut și mai mult, dacă nu-mi pierdeam cumpătul la moartea lui Cosmin și aș mai fi așteptat un timp ca să mă răzbun. Dar tot sunt cel mai prolific din lume, iar asta va rămâne în istorie, în genele omenirii…

Delia îl privea scârbită și îngrozită de mândria cu care-și etala faptele josnice, de parcă ar fi fost un zeu al procreației. L-a lăsat vreo două minute să se laude cu realizarea lui unică, după care l-a provocat spre partea tehnică.

– Sămânță are tot bărbatul, dar n-am auzit pe nimeni să dispună de o modalitate prin care să o inoculeze în aparatul reproducător al femeii. Înțeleg că mașina asta e dotată cu un inseminator…

– Ai dedus bine, poate chiar de la primul autoturism pe care a trebuit să-l înlocuiesc. Inseminatorul e o minune a tehnologiei, poate păstra spermatozoidul într-un minuscul ”glonț” de gheață, pe care-l trimite exact în zona cea mai potrivită pentru a intra în uterul femeii și a ajunge la ovulul gata de fecundare. Nicio țintă nu e luată la întâmplare, aparatul detectează de la distanță dacă femela e gata pentru reproducere, iar cea vizată nu poate scăpa de sarcină fără să aibă probleme ulterioare. Acesta este monitorul, iar astea sunt butoanele prin care iau în cătare viitoarele mame. Toate vor avea copii perfecți, așa cum a fost Cosmin și este Robert. După cum ți-am mai spus, avem nevoie de români veritabili, nu corcituri cu gene proaste. Într-o societate conștientă și patriotică, ar trebui să fiu premiat pentru munca mea, mai ales că situația demografică e tot mai deplorabilă și riscăm să fim copleșiți de emigranți. Dar trebuia să apari tu, cu încăpățânarea lui tac-tu, să-mi pui stavilă rolului de a revigora țara. Orașul acesta era doar începutul, aș fi putut însărcina sute de mii de femei, poate milioane…

– Te-ai scrântit de tot, omule!, izbucni Delia. Iar ce-i mai dureros este că ai avut la îndemână o invenție care să-ți ducă la îndeplinire planurile nebunești. Nu-ți dai seama câtă nenorocire ai produs în sufletele fetelor și a familiilor, câte s-au sinucis sau autoflagelat, iar copiii aduși astfel pe lume au mari șanse să fie incestuoși fără să-și dea seama, născând, la rândul lor, urmași cu anomalii. Ca să nu mai zic de crimele pe care le-ai comis, începând cu tatăl meu și sfârșind cu cea de astăzi. Ești un monstru, nu un tată de care vreun copil normal ar putea fi mândru!

Bătrânul ridică din nou mâna, semn că vrea să se apere.

– Au fost pagube colaterale, necesare pentru misiunea mea nobilă. Copiii mei sunt, totuși, prea puțini pentru a risca multe incesturi. La cât de mulți români își schimbă localitatea, dar mai ales țara, sunt sigur că se vor amesteca printre străini, iar sămânța bună va rodi în toată lumea. Pentru tatăl tău îmi pare rău, dar nu era făcut să fie polițist, cum nici tu nu ești. De aceea se duce naibii rânduiala care a fost și ar trebui să persiste de-a pururea. Vai de țărișoara noastră, dacă ajunge la cheremul unor oameni cu concepția ta!

– Patriotismul e unul dintre cele mai josnice motive invocate de cei care-și urmăresc propriile interese, iar acesta e cel mai murdar pe care l-am văzut, a venit cu tărie răspunsul Deliei. Cine a conceput această mașinărie degradantă? Mai sunt și altele? Cum i-ai omorât pe Piciul și pe Jucător?

Erau întrebări pe care tânăra și le pusese de multă vreme, iar acum simțea nevoia presantă să găsească răspunsuri. Nea Matei zâmbea în continuare, plin de sine.

– Ai cumva microfon la tine?, răspunse el batjocoritor. Nu mă deranjează, pentru că finalul îmi aparține. Dar, înainte de a ajunge acolo, pot să-ți satisfac curiozitatea. Aparatul e unic și a fost conceput în Germania, de o echipă în care lucrează și băiatul meu, Robert. Ți-am spus că-i un geniu. La fel ca și Preparatorul de acasă, care are rolul de a împacheta fiecare spermatozoid în mini-glonțul de gheață, muniție care se păstrează în congelatorul de deasupra noastră. Kim era responsabil cu încărcarea Inseminatorului, la fel și cu cea a otrăvii destinată celor care meritau. De aici iau în vizor țintele, cu mare precizie chiar și pe timp de noapte, iar pe capotă, în locul orificiilor pentru spălarea parbrizului, se găsesc țevile prin care ies mini-proiectilele. Simplu și eficient. Apropo, te-ai gândit ce nume îi vei da băiatului nostru? Te asigur că va fi un copil perfect.

– Destul!, izbucni și mai revoltată Delia. E timpul să ieșim din drăcovenia asta și să vii cu mine la secție. Nu mai suport să stau închisă aici, cu un debusolat ca dumneata.

Bătrânul ridică din umeri și îi răspunse cu o oarecare dezamăgire, ca și cum ar pierde un partener de joacă.

– Poți să ieși când vrei, dar eu nu te voi urma. Chiar dacă ai armă și vei vrea să o folosești, planul meu e mai simplu și mai eficient.

– Ce plan!?, întrebă, cu oarecare bănuieli, comisarul.

– Nu ți-am explicat ce rol are butonul ăsta micuț și roșu. N-am crezut că voi avea nevoie de el, dar acum reprezintă soluția problemei. La treizeci de secunde după ce-l apăs, sărim amândoi în aer.

va urma

Button PNG

Pe urmele tatălui (46)

Ieșirea din restaurant părea o graniță dintre Paradis și Infern. În timp ce înăuntru răsunau acorduri muzicale care te îndemnau la dans, iar lumea aplauda cu frenezie după fiecare melodie, afară se auzeau țipete, ordine răstite, sirenele girofarurilor și, de undeva din depărtare, semnalul sonor al ambulanțelor. Petrecăreții din interior erau scăldați de lumini multicolore care-i înveseleau și mai mult, în schimb pe chipurile celor din exterior se răsfrângeau sclipiri intermitente, insuficient atenuate de iluminatul public din acea zonă, cât ar fi el de eficient în nopțile fără probleme. Un grup de polițiști și curioși atrăgea în mod deosebit atenția, făcând-o și pe Delia să se implice din primele clipe. În mijlocul lor, zăcea întins pe trotuar, Jucătorul, mulți dintre cei care-i erau aproape încercând să-i ofere primul-ajutor, cu sfaturi sau prin procedee pe care le știau utile în astfel de cazuri.

– Ce s-a întâmplat?, îl întrebă tânăra polițistă pe Ivanciuc, strigând în vacarmul care se tot amplifica.

– Nimeni nu știe sau nu vrea să ne spună, își descărcă bătrânul din năduf. Noi eram ocupați cu misiunea de a bloca autoturismul suspect, iar el a căzut ca secerat în timp ce dădea mâna cu niște străini coborâți din Ferrari-ul acela. Se spune că și-a dus palma la gât, a încercat să vorbească, însă a căzut fără suflare. Lumea a înnebunit și nu știu cât o să-i mai putem ține în frâu, mai ales dacă ies și alții. Eu zic să chemăm întăriri.

– Faceți loc să poată interveni echipajul ambulanței, a fost răspunsul imperturbabil al Deliei, după care se interesă cu vădită nerăbdare: unde e mașina cu pricina?

– Chiar pe trotuarul de peste drum, unde ne-a trebuit multă îndemânare pentru a ne poziționa rapid mașinile în fața și în spatele ei. E păzită de Chiuzbăian și are ordin să tragă în oricine iese cu intenții agresive. Credeți că are vreo legătură cu ce s-a întâmplat aici?

– Sunt convinsă, iar pentru asta o să-l rog pe șofer să iasă, îl asigura tânăra comisar.

– Și cum aveți de gând să procedați, se miră Ivanciuc. Nu aveți echipament și nici armă, ca să nu mai spun de celelalte.

– Ține asta, veni replica, odată cu poșeta care-i ateriză în mâini.

Delia a scos pistolul dinăuntru, în timp ce polițistul a rămas fără replică. După ce l-a verificat și armat, a pornit cu pași hotărâți spre portiera fumurie în față căreia era proțăpit Chiuzbăian. Acesta era la fel de uimit de apariția excentrică a șefei sale, însă a ținut să o avertizeze:

– Vă asigur că geamurile sunt antiglonț, așa că e nevoie să răspundă pozitiv la somație pentru a-l imobiliza. Eu am încercat…

– Avem un berbec cu noi?, îl întrebă tânăra. Sunt sigur că n-ar rezista la astfel de lovituri.

– Nu s-a gândit nimeni la asta, dar putem chema forțele speciale, a venit cu propunerea polițistul.

– Du-te în restaurant și adu un stingător de incendiu. E suficient de greu pentru această treabă.

– Sosesc într-un minut, a venit rapid răspunsul agentului. Praf îl facem.

Și, în timp ce subalternul își făcea loc prin mulțime, Delia se apropie de ușa șoferului, somându-l cu voce amenințătoare și cu arma îndreptată spre geam:

– Ieși afară cu mâinile sus, altfel spargem geamul și s-ar putea termina rău pentru tine. Dintr-un moment în altul o să folosim berbecul, după care o să trag. Ieși afară, acum!

A repetat somația de câteva ori, în timp ce mulțimea de peste drum privea scena, curioasă și cu neîncredere. Însă, spre uimirea tuturor, ușa autoturismului negru s-a deschis încet și din spatele ei și-a făcut apariția Kim, grădinarul lui nea Matei. A trântit ușa după el, însă nu dădea semne că ar avea intenția să ridice mâinile. ”Poate că nu știe bine românește”, își zise polițista. Ori poate vrea să fie ucis, evitând astfel o detenție grea și umilitoare. Încercă să-i arate cu mâna stângă ce are de făcut, moment de care profită coreeanul și îi aplică o lovitură peste pistol, prin întoarcere cu piciorul. Arma a zburat la câțiva metri, în timp ce în mâna bărbatului a apărut un cuțit cu lamă apreciabilă. Ivanciuc și încă doi polițiști și-au scos pistoalele, hotărâți să-și salveze șefa.

– Nu trage nimeni!, a ordonat ea din toată dotarea plămânilor. Îl vrem neapărat viu!

Pe chipul lui Kim se vedea pentru prima oară un zâmbet batjocoritor, accentuat de un gest cu mâna liberă, în care arăta spre burta de gravidă a Deliei. Ca să se facă înțeles, adăugă și două cuvinte:

– Bebe… grija la bebe…

Ambiția o întărâtă în acel moment pe tânăra doamnă. Își dădea seama că are mai multe dezavantaje: fizicul îngreunat de sarcină, rochia lungă, pantofii cu tocuri lungi și ascuțiți, mâinile goale… Atunci și-a amintit de primele lecții pe care le-a primit de la tatăl său, iar una dintre ele a deprins-o până la perfecțiune. Era similară cu cea prin care a dezarmat-o cuțitarul din fața ei. Firește că, în starea ei, trebuia să joace totul pe o carte, să-i reușească perfect, din prima. Însă nu era întâia dată când risca, așa că a strâns din dinți, adunându-și toată forța și s-a sprijinit pe un picior. Pe celălalt l-a proiectat fulgerător spre chipul bărbatului, iar, după impact, s-au prăbușit amândoi la pământ. Rezultatul manevrei a fost mai bun decât se așteptase: deși avea un toc rupt, celălalt era înfipt adânc în obrazul lui Kim. Imediat, polițiștii s-au împărțit în două grupuri: patru să o ajute în a se ridica, iar doi să-l încătușeze pe nefericitul rănit. Din mijlocul mulțimii s-a auzit vocea admirativă a lui Lili:

– Asta e Nico a noastră! Bravo, fato!

Pe fată o dureau multe, dar nu s-a lăsat dusă către ambulanță. Trebuia să termine treaba, iar primul lucru după ce și-a mai revenit a fost să deschidă ușa mașinii. Înăuntru, pe scaunul din dreapta, o aștepta calm nea Matei.

va urma

Activ A cuceri natural imagini cu papuci cu toc inalt rosii -  francescomedda.com

Pe urmele tatălui (45)

continuare

De pe scenă se auzeau acorduri tot mai provocatoare, cu melodii vechi ca vinul bun sau proaspete precum florile de primăvară. Probabil că începea maratonul talentelor muzicale, iar vizita unei animatoare voluptoase și foarte generos machiate le confirmă celor trei meseni că așa este.

– Tu trebuie să fii acel Florin pe care-l așteaptă domnul Stelea, se adresă ea tânărului cu chitara alături.

Cel vizat se roși de emoție și, după ce încuviință din cap, se întoarse spre Delia murmurând o rugăminte:

– Cred că acum mi-ar prinde bine un pahar de tărie. Am auzit că toți artiștii beau înainte de a da ochii cu publicul.

– Tu nu ești ca alți artiști, dragule. Ai muzica în sânge și nu ar face o reacție bună dacă ai mai adăuga și alcool. Ia o gură mare de aer și una de curaj, după care gândește-te că ne ai doar pe noi două în față.

– Bine, așa voi face, se adresă el celor două doamne, în timp ce se ridica și își lua în brațe instrumentul. Să-mi țineți pumnii și nu uita că acest cântec ți-l dedic ție, accentuă băiatul, privind în ochii albaștri ai protectoarei sale. Tare aștept să-ți aud părerea despre el!

– Voi fi aici pentru tine, vom fi amândouă, îl asigură ea și i-au urat succes.

– Oare de unde vă cunosc?, întrebă gânditor dama cu trup provocator, după ce Florin a plecat. Aveți niște ochi și o voce care îmi amintesc de cineva, o iscodi ea pe polițista în rochie de seară.

– Sunt o clientă mai veche a restaurantului, doar că mi-am schimbat puțin înfățișarea, i-a răspuns Delia cu o voce glumeață, schimbând subiectul. Văd că numai dumneata ai rămas din vechea echipă și mă întreb cum de nu ești gravidă, ca celelalte. Doar ești o fată frumoasă și expusă.

Femeia se fâstâci și încercă să caute o justificare, dar privirea aceea o dezarma parcă de toate motivele care îi veneau în minte. Așa că se apropie mai mult de urechea misterioasei doamne și se deconspiră ca în fața unui prieten de încredere:

– De fapt chiar sunt însărcinată în luna a treia, dar încerc să lucrez până nu se vede.

– Ia te uite pe cine avem în seara asta oaspeți de onoare, răsuna vocea Jucătorului, ivit ca din senin în apropierea lor. Lili, ți-o prezint pe doamna comisar-șef al poliției, Iuga Delia, și pe distinsa avocată, Pop Mihaela. Cunoștințe vechi și foarte apreciate de noi.

A fost un moment jenant pentru tânăra polițistă, care se simțea prinsă fără apărare pe teren ostil. Trebuia să-și joace rolul până la capăt, astfel că amândouă au îngăduit să le fie sărutate mâinile și au răspuns cu un zâmbet impus.

– Acum îmi amintesc, se lumină Lili. Dumneata ai fost aceea care mi-ai adresat întrebări, imediat după uciderea Piciului. Tot frumoasă erai și în costum de caraliu… scuzați-mi expresia. Și totuși… îmi amintiți de cineva mai apropiat.

– Daaa, e cea mai bună și mai frumoasă polițistă, accentuă patronul localului. Dar acum du-te și-ți vezi de treabă, o expedie el pe animatoare.

După care se adresă doamnelor de la masă:

– Spuneți-mi cu ce vă pot servi ca să vă simțiți perfect, totul din partea casei.

– Am auzit că aveți un tiramisu deosebit, profită Mihaela.

– Vă admir gusturile, doamnă avocat. O să mă ocup personal de asta.

– Eu aș vrea să știu dacă ai avut un amestec în numirea mea la conducerea secției, întrebă cu voce gravă polițista.

– Sunt flatat de importanța pe care mi-o atribuiți, doamnă comisar. Dar dacă v-aș da orice răspuns, chiar l-ați crede?

Delia privi cu atenție chipul cu expresii greu de descifrat și ochii care se întrezăreau de sub ochelarii fini, iar după o scurtă analiză, recunoscu:

– Nicio șansă.

– Îmi place că sunteți dintr-o bucată, încă o calitate pe care o avem amândoi.

– Oooo, te roooog!, se revoltă Delia. Nu avem aproape nimic în comun.

– Cine sunt eu să vă contrazic?, răspunse împăciuitor Jucătorul. Secretele noastre vor rămâne, oricum, bine păzite. Mă duc să comand prăjitura, după care trebuie să ies în întâmpinarea unor oaspeți deosebiți. Ca să știți unde mă găsiți în caz de nevoie.

Patronul le-a salutat încă o dată politicos, după care a dispărut prin mulțimea de oameni tot mai bine-dispuși. În acel moment, a sunat telefonul Deliei:

– Daaaa… Cum? Mai tare și mai rar că-i zgomot mare aici. A ieșit mașina? Nu, nu o urmăriți, că s-ar putea speria. Dați drumul la dronă și țineți-mă la curent. Așa, așa…

Închise mobilul și se adresă Mihaelei:

– E așa cum am bănuit: autoturismul filat a pornit la vânătoare și ar putea să apară aici.

– Și ce o să faci?, întrebă îngrijorată Mihaela. Lasă-ți oamenii să-l prindă, tu i-ai promis lui Florin că-l vei urmări și-l vei susține. Doar n-o să acționezi în rochie lungă, fără armă și în pantofi cu toc.

– Da, știu, dar poate apuc să le fac pe amândouă. Trebuie să fiu în ambele locuri.

Și-ar fi dorit din tot sufletul să-l vadă pe Florin cum i se adresează de sub luminile reflectoarelor, să audă ce-i transmite pe note și să-i răspundă cu inima deschisă. Se ruga în gând să apară cât mai repede pe scenă și se gândea să-și blocheze telefonul în acest timp. Dar, pe de altă parte, simțul datoriei o mustra și îi amintea cât a așteptat să-l întâlnească pe maleficul personaj care a pus pe jar tot orașul și i-a răvășit viața. Avea presimțirea că de ce se teme nu va scăpa, iar sunetul telefonului a adeverit că nu se înșela.

– ”Doamnă comisar, veniți urgent în fața restaurantului. Jucătorul a fost doborât, iar noi am blocat mașina suspectă, conform protocolului”.

– Îmi pare tare rău, dar trebuie neapărat să plec, și-a anunțat prietena, în timp ce se ridica. Mașina neagră e în față
și s-a comis deja un atentat. Spune-i lui Florin că…, spune-i că regret nespus de mult. Sper să mă înțeleagă.

– Stai puțin, o reținu Mihaela în timp ce i-a întins discret un pistol scos din geantă. Pentru orice eventualitate.

– Ești nebună?! Porți o armă ca asta într-un restaurant?, rosti cu uimire Delia.

– O port peste tot, doar sunt avocată și am destui dușmani fără scrupule. Hai, ia-o și ai grijă de tine.

Polițista strecură cu dificultate pistolul în poșeta ei și porni grăbită spre ieșire.

Un cantaret din Romania, surprins in mana cu un pistol! Vezi imaginile -  WOWBiz

Pe urmele tatălui (45)

continuare

S-au privit mirați, câteva momente bune, neștiind ce să-și spună și ce atitudine să adopte în fața unei întâlniri atât de neprevăzute. Era, totuși, rândul Deliei să reacționeze, iar câteva cuvinte banale o puteau pregăti pentru o conversație, dacă era cazul.

– Și eu mă mir să te întâlnesc tocmai aici, mai ales că nu ne-am văzut de câteva luni.

– De patru luni și trei săptămâni, mai precis, preciză tânărul cârlionțat.

– Așa o fi, doar că le-am pierdut numărătoarea, zâmbi roșindu-se la chip polițista. Dă-mi voie să ți-o prezint pe prietena mea, Mihaela, și pe prietenul la fel de bun, Florin. El este Răzvan, iubitul cu care nu mi-a fost dat să mă mărit, le explică cu un chicotit celor doi comeseni.

Răzvan se înclină și îi strânse mâna avocatei și pe cea a tânărului cu ochi de căprioară. Deși părea jenat de prezența lor, își îndreptă din nou atenția asupra fostei sale iubite.

– Nu te-ai schimbat deloc, rosti el cu admirație, ba aș putea spune că ai mai înflorit.

– Mulțumesc, însă și tu arăți foarte bine în această seară, i-a întors Delia complimentul. Cu ce ocazie pe aici, în interes de serviciu?

– Nuuu, zâmbi la rândul lui Răzvan. Am ieșit cu niște prieteni la distracție, masa noastră e mai în față. Nu te superi dacă mă așez pentru câteva minute?

Al patrulea scaun era liber, iar cererea nu se cădea refuzată, chiar dacă afecta comunicarea pe care o inițiaseră înainte de această apariție. Pe de altă parte, femeia era curioasă să știe cum de nu l-a mai văzut patrulând prin oraș, așa cum o făcea înainte de despărțire.

– Pentru că lucrez la birou, având grad de căpitan, i-a răspuns el cu o oarecare mândrie. Nu era de mine violența de pe străzi, cu infractori și vagabonzi drogați sau în stare de ebrietate. Acum am o echipă pe care o comand, așa cum ai și tu o secție de poliție în subordine, după cum am auzit.

– Mă bucur pentru tine, dar cazurile noastre nu se pot compara, dori să precizeze polițista. Știi că eu voiam să lucrez pe teren, nicidecum închisă într-o clădire. Situația a luat o turnură neașteptată și m-am trezit într-o funcție la care nu mă așteptam. Dar cum stai cu dragostea?

A fost întrebarea la care tânărul slobozi un oftat prelung și chipul lui își pierdu din strălucire. Și-a mai recăpătat din vigoare doar după ce s-a scăldat în privirea ei luminoasă, ca un nou răsărit.

– Asta doream să-ți spun, Delia. Am fost un idiot că nu te-am crezut și te-am tratat incalificabil. Viața mi-a dat o lecție dură, pe care o meritam și din care am învățat multe. Imediat după despărțirea noastră, un gest necugetat din partea mea, mi-a fost sortit să întâlnesc o fată mai tânără, cuminte și frumoasă, dar nu atât de mult ca tine. I-am explicat problema mea și m-a înțeles, iar eu credeam că mi-am găsit sufletul pereche. Era Martor al lui Iehova și mi-am zis că mă voi converti și eu, bazându-mă pe ideea că-mi va fi mereu alături, credincioasă până la moarte.

– Tocmai cum m-ai acuzat că nu ți-am fost eu, strecură observația Delia.

– Da, după mintea mea de atunci. Numai că, după două luni și ceva, aflăm că Maria era însărcinată, spre stupefacția tuturor. Virgină fiind, era de neconceput, dar atunci mi-am amintit de tine. Medicul ginecolog a confirmat că-i gravidă, deși nu a avut niciun contact sexual, iar asta m-a făcut să-mi pierd mințile pentru o perioadă. Dezamăgirea de a eșua încă o dată, în același mod, îmi sugera că sunt blestemat pentru păcatele mele. Nu am putut merge mai departe și mi-am luat adio de la fată, iar de atunci te visez doar pe tine. Te-am supărat enorm de mult și trebuie să îndrept lucrurile. Te iubesc ca în prima zi, însă cu o minte mai înțeleaptă, și îl voi iubi și pe copilul nostru, indiferent cine o fi tatăl biologic. Iartă-mă, draga mea dintotdeauna!

Mâna lui Răzvan o cuprinse pe cea a Deliei, în timp ce ochii îi transmiteau tot regretul din sufletul întristat. Tânăra a pus și cealaltă mână peste a lui, l-a privit cu duioșie și a răspuns imperturbabil:

– Copil ai fost, copil ai rămas. Ceea ce cauți tu nu vei găsi niciodată, pentru că nu știi să tragi învățăminte din lecțiile pe care ți le dă viața, nu ai fost pregătit pentru asta. N-ai avut încredere în mine și îți pare rău doar după ce dezamăgești încă o ființă nevinovată. Mă alegi doar pentru că am fost prima căreia i-ai greșit, dar o lași neconsolată pe ce-a de-a doua. Ce se va întâmpla când vei fi pus în fața altor încercări inedite?, pentru că există mereu alte și alte probleme în care răspunsul nu-i simplu și e nevoie de încredere deplină în partenerul de lângă tine.

– Dar m-am schimbat și nu mă voi mai îndoi de fidelitatea ta, o imploră Răzvan cu o voce care le atrase atenția celorlalți doi.

– Așa crezi tu, acum. Eu am trecut peste asta și am alt iubit, îi zise Delia arătând către Florin cu mândrie.

A fost argumentul cu care l-a făcut pe blondul elegant să se ridice spășit, înțelegând că sentimentele lui nu-și găsesc ecoul scontat.

– Știu că te ocupi de cazul care a dat peste cap tot orașul, adăugă el înainte de a-și lua rămas bun. Te rog să-l găsești pe ticălosul care m-a nenorocit de două ori. Vreau să-l privesc în ochi și să-l blestem toată viața.

– Pe tine te-a nenorocit?!, izbucni fosta lui iubită. La fetele cărora le-a distrus viitorul sau care s-au sinucis din această cauză nu te gândești? Ele, ca și mine, poartă în pântec o sarcină nedorită, dar pe care o ducem până la capăt, deși suntem arătate cu degetul de oameni superficiali ca tine. Am fost orbită de iubire când am crezut că-mi ești sortit, de aceea nu am văzut egoismul cu care mă tratai. Întoarce-te la masa din centru, la biroul tău comod, la visul de a găsi o fată care nu-ți va stârni îndoieli. Și nu mai alege dintre cele prea tinere și frumoase, să fii sigur că nu-l va ispiti pe atentatorul din umbră…

Răzvan nu a mai avut puterea să asculte ultimele cuvinte, retrăgându-se spășit și rușinat, înainte să i se observe lacrima din ochi.

va urma

Image about boy in eyes by hølødnø on We Heart It

Pe urmele tatălui (45)

Se anunța o noapte de excepție la restaurantul ”Amore”, cu o gală a cântăreților și a formațiilor de amatori dornici de afirmare. S-a auzit în tot județul de vizita domnului Stelea, impresarul care a lansat nenumărate vedete și în fața căruia visau să-și arate talentele și copiii de cea mai fragedă vârstă. Tocmai de aceea, selecția a fost dură și s-a făcut cu câteva zile înainte de către VIP-urile din zonă. Chiar dacă acest om cu mare influență venea la solicitarea avocatului Pop, pentru a-i asculta  protejatul, o astfel de apariție era exploatată la maxim și se cerea o organizare fără cusur. Iar filmările făcute de televiziunea locală și de amatori puteau ajunge un punct de referință pentru posturile centrale, fiind prima rampă de lansare pentru unii, dar și încă o nouă realizare pentru căutătorul de stele. Fiindcă tot el a fost acela care l-a descoperit pe Magnificul, tatăl lui Florin, deși pe atunci era, la rândul lui, la început de carieră.

Tânărul aspirant știa asta, iar acum se prezenta cu emoții nemaicunoscute în fața unui examen de care depindea viitorul lui. Încurajările veneau din partea celor două doamne care l-au mai ajutat și cărora le datora mai mult decât viața. Avocata Mihaela și minunata prietenă, Delia, despre care nici nu putea concepe că e polițistă, după aspectul din această seară și blândețea din fiecare zi în care i-a fost alături. Amândouă arătau ca niște prințese, chiar dacă burticile lor lăsau să se vadă că vor fi mămici în vreo două luni de zile. Nici el nu era mai prejos ca aspect, după ce l-au dichisit, instruit și sfătuit în fiecare detaliu. Masa a trebuit rezervată din timp, iar alegerea lor a fost una mai ferită, însă din care se putea vedea scena aproape la fel de bine ca de la una centrală.

Lumea se strânsese deja când au ajuns să-și ocupe locurile, iar privirile insistente au făcut-o pe Delia să se jeneze, nefiind obișnuită cu astfel de ieșiri. În schimb, Mihaela era mai tupeistă și le insufla din această stare prin cuvinte mobilizatoare și gesturi care le sporea încrederea. Chelnerul le-a condus cu promptitudine la scaunele lor și a preluat cu amabilitate prima comandă: câte un cocktail pentru fiecare. Între timp, pe scenă se făceau pregătirile, iar animatoarele se strecurau printre mese, în căutarea unor domni dispuși să le simtă parfumul îndeaproape, în schimbul unui pahar cu băutură scumpă sau al unor bancnote cât mai mari. Poate că ar fi ajuns și la Florin, însă cele două însoțitoare îl încadrau ca pe un puiuț ferit de atacul uliilor. Asta nu însemna că își neglijau planul pe care l-au conceput încă de ieri și pe care îl detaliau cu această ocazie.

– De ce crezi că astăzi va apărea autoturismul acela misterios?, se interesă încă o dată Mihaela. Ce legătură are cu spectacolul ăsta?

– Nu sunt sigură, dar bănuiesc că-i momentul propice să se ciocnească lumile celor doi interlopi: Jucătorul și Vipera. Nu poate fi doar o coincidență faptul că mașina aia și-a făcut apariția ieri. Se pregătește ceva, doar că nu știu cine e cel care va fi în spatele atacului, din moment ce mi-e necunoscut șoferul autoturismului fantomă, pe care nici nu l-am găsit în evidențe. De aceea am trimis un echipaj care să mă anunțe când vede vreo mișcare la casa de pe Progresului nr. 2.

– La ce ne-am putea aștepta, concret?, insistă avocata.

– Mașina aceea e cheia în cazul inseminărilor, dar s-ar putea să fie mai mult, rosti cu convingere polițista. De câte ori apare, lasă în urmă fete însărcinate sau cadavre, precum cel al lui Piciu. În acest caz, cred că a fost o răzbunare, după ce a încercat să-i fure mașina lui nea Matei. O vendetă poate fi și de data asta, împotriva celor care i-au provocat moartea… știi tu a cui. E ocazia perfectă să-i compromită Jucătorului o noapte care se vrea de pomină. La asta m-am gândit când am poziționat afară două echipaje în mașini neinscripționate. Aștept doar un apel și ieșim la vânătoare, dacă vrei neapărat să mă însoțești.

– Nu mai încape vorbă, dar cu Florin cum rămâne?, se înduioșă Mihaela.

– Ooof, bine-ar fi ca recitalul lui să fie înainte, șopti cu amărăciune Delia.

– Ce e cu mine?, se interesă tânărul, bănuind că și-a auzit numele.

– Nimic de rău, dragul meu trubadur, îl liniști prietena lui. O să-ți ținem pumnii, la orice oră vei cânta.

Privirile lor se întâlniră cu o căldură capabilă să topească gândurile cele sumbre. Era chipeș cum nu a mai fost și Deliei îi părea rău că nu l-a sărutat încă. Ar fi făcut-o acum, dar iubirea era un sentiment sacru, care se banaliza atunci când ochii lumii o pângăreau. Oare va mai avea ocazia după ce va coborî de pe scenă, când aburii succesului o să-l amețească și impresarul îl va pretinde ca pe un produs propriu? El era prea naiv să se opună, prea visător să-și aleagă singur un drum, iar ea era prea mândră să i se ofere, mai ales că venea la pachet cu un copil din flori. O voce cunoscută o smulse din această analiză amară:

– Delia, tu ești?! Nu-mi vine să cred!

Un tânăr blond și elegant, cu bucle ca niște cercei aurii, îi răsărise zâmbitor în față. Era Răzvan.

va urma

Pe fondul dezvoltării sectorului delivery, piața restaurantelor s-a dublat  în ultimii doi ani. Brașovul, a cincea piață HoReCa din România - Biz Brasov

Pe urmele tatălui (44)

ploaia – Chn

 

Ploua mărunt și insistent, cu o umezeală rece care ți se strecura în suflet și în gânduri, pustiindu-le. Acesta ar fi un semn că și cerul îl plânge pe cel înmormântat, după credința unora, în timp ce alții spun că vremea plânge pentru păcatele lui. Acest timp mohorât făcea ca ziua să fie și mai dezolantă, în special pentru cei care au venit la această ceremonie mai mult din complezență. Și nu erau puțini, ținând cont că nimeni dintre colegii defunctului Cosmin nu și-a permis să lipsească, majoritatea fiind îmbrăcați în uniforma de serviciu. Ploaia atenua din strălucirea lor, iar umbrelele deschise chiar o ascundeau.

Cei mai apropiați familiei aveau privilegiu să prindă un loc în capelă, alături de nea Matei, fratele Robert, venit din Germania, văduva îndurerată, alte rude și cei doi preoți care oficiau slujba. Printre evidențiați erau Ivanciuc și fostul șef al secției de poliție, Mic. Delia, purtând o rochie închisă la culoare și ținând în mână o umbrelă neagră, a preferat să stea ceva mai departe, cu riscul de a nu auzi o parte din cuvinte sau a nu vedea tot ce se petrecea în preajma sicriului de un auriu strălucitor. Oricum nu-i plăcea să participe la înmormântări, mai ales după ce simțise la cea a tatălui său. Ceremonia îi amintea și mai mult de marea pierdere din viața ei, mai ales când îl vedea aici pe autorul abominabilei fapte. Cu toate aceste gânduri negre trebuia să reziste până la capăt, să suporte priviri acuzatoare și să perceapă aluzii mai mult sau mai puțin voalate.

Din câte știa, nu se obișnuia, prin aceste părți, să ia cuvântul mirenii, oricât de apropiați ar fi de răposat, dar, de data asta, nea Matei a ținut neapărat să vorbească, după ce fețele bisericești au terminat să-i enumere calitățile celui care a fost un polițist exemplar și un om desăvârșit, din toate punctele de vedere. Sprijinit pe o parte de nelipsitul baston, iar de cealaltă parte de fiul mai mare, tatăl îndurerat a glăsuit grav, privind pe rând în ochii celor care-l ascultau.

– Cosmin ar fi împlinit anul ăsta douăzecișiopt de ani. Atât de tânăr și atât de dotat, încât toți colegii lui îl admirau și-l iubeau. Îmi amintesc de ziua în care s-a născut, când l-am privit și i-am văzut ochii verzi ca o câmpie înfloritoare. A scos doar un scurt scâncet, după care și-a întins mânuța dreaptă către mămica lui și i-a zâmbit precum un înger. În acel moment, doctorul care a ajutat la venirea lui pe lume a spus admirativ: ”E un copil perfect!”. Și prezicerea s-a împlinit, doar că zborul lui spre culmi a fost întrerupt de mafia împotriva căreia lupta din toate puterile. Mărturie sunt diplomele obținute în ultimii trei ani, arestările și confiscările de droguri pe care le-a făcut, precum și ajutorul dat colegilor săi, care dau dovadă de recunoștință prin prezența la această ceremonie, sub ploaia care-l plânge și ea. Mi-am pierdut un fiu drag, dar nu voi fi liniștit până când vinovații vor plăti pentru asta. Niște ființe degradate care l-au sechestrat și apoi i-au întins o capcană, tocmai când era pe cale să-i demaște și apoi să-i aresteze, aducând iarăși liniștea în frumosul nostru oraș. Secția lui dragă o să-i găsească pe nenorociți, iar eu promit că-i voi ajuta, chiar dacă acum trec și ei printr-un moment ingrat, în care valorile sunt date peste cap. Nu sunt un om agresiv, dar atunci când mi se ia ce am mai drag, pot să mă transform într-un răzbunător neîndurător.

Cam atât a înțeles Delia din discursul-avertisment pe care nea Matei l-a rostit cu o privire de gheață, în fața căreia a rezistat fără să plece ochii. Știa că era vizată și ea, însă avea, la rândul ei, o poliță mai veche de plătit. De aceea trebuia să-și păstreze tăria psihică și să o dovedească cu orice ocazie, în orice formă. Acest gând i-a dat putere să reziste până la capăt, când sicriul a fost scos din capelă și dus o sută de metri, până la cavoul familiei. Majoritatea participanților se împrăștia pe parcurs, dornici să ajungă într-un loc uscat și mai vesel. Delia era printre ei, iar gândul la ceaiul cald pe care-l aștepta alături de Mihaela, o înviora deja.

Însă, până la localul îmbietor, mai erau câteva străzi lungi de mers, o cale pe care ar fi putut să o parcurgă ușor cu mașina de serviciu. Ambiția de a nu-i da și ea satisfacție lui nea Matei a fost cea care a determinat-o să nu mai etaleze o mașină de poliție între cele cu care au venit colegii. E drept că putea să apeleze la cineva să o aducă, dar aici a intervenit mândria și dorința de a nu depinde de nimeni la plecare. Iar mândria și ambiția se plătesc acum, prin umezeala rece pe care o acumula și, uneori, câte o mică baie făcută de mașinile care treceau în viteză peste gropile de pe carosabil. Îi ”blagoslovea” ea în gând pe toți acei șoferi grăbiți și iresponsabili, dar celor mai atenți le mulțumea în gând.

Unul dintre autoturisme i-a atras în mod deosebit atenția, prin grija cu care ocolea fiecare baltă sau încetinea înainte de a trece peste ea, când n-avea de ales. ”Trebuie să fie un șofer matur, cu experiență și înțelegere pentru pietoni” și-a zis Delia, privind mai atent la numerele de înmatriculare. Obișnuință profesională care a pus-o pe gânduri după ce a citit literele ”PDN”. De unde știa ea combinația asta de litere? Memoria a început să-i lucreze la comandă, redând momente din trecut în care s-a confruntat cu probleme de acest gen. Derularea a fost atât de rapidă, încât a tresărit înainte ca autoturismul să dispară din raza ei vizuală. Era un Volkswagen, de culoare neagră, cu trei ștergătoare de parbriz în față și două în spate, despre care i-a vorbit minora Ioana, în spital. Nu putea fi o coincidență, a gândit ea și a iuțit pasul, omițând să-și mai păstreze umbrela în poziție verticală. Inima îi bătea puternic în pieptul înfierbântat, iar picioarele o purtau fără să le mai simtă.

Avea noroc că autoturismul rula la fel de grijuliu de parcă o invita să țină pasul. Nu-și mai amintea cât a durat urmărirea, când a cotit pe o străduță și s-a oprit în fața unei porți de lemn înaltă și vopsită în maro. N-a coborât nimeni, pentru că ușile s-au deschis automat, lăsând autovehiculul vișiniu să intre, după care s-au închis la loc. Era o casă modestă, pe strada Progresului, nr. 2. Dar cine putea fi la volan, din moment ce nea Matei era încă la înmormântare? Bănuielile Deliei se dovedeau neîntemeiate, dacă aceasta era mașina implicată în inseminări, după cum credea că a fost și autoturismul furat de Piciu și apoi vândut. Trebuia să afle a cui e casa și pe numele cui e înmatriculat autovehiculul.

Pe urmele tatălui (43)

Șocul investirii în șefia secției a fost cel puțin la fel de mare pentru Delia ca și pentru colegii ei. E drept că i s-a dat de știre, cu câteva minute înainte de raportul chestorului, dar nu a avut timp nici să-și revină din buimăceală, darămite să realizeze răspunderea care i se punea pe umeri. Deși părea un joc de prost gust în care cel din urmă ajunge cel dintâi, nimeni nu zâmbea, dar nici nu-l aprecia în sinea lui.

Subit, i-au venit în minte ultimele cuvinte ale Jucătorului: ”Pe curând, doamnă viitor comisar!”, pe care le-a crezut atunci o zeflemea. Oare chiar atât de mare să fie influența lui în structurile unei instituții de stat esențiale pentru societate, încât să poată influența schimbări majore în ierarhia organelor de ordine? Și ce ar urmări un personaj ca el prin această manevră? Poate era un alt mod de a o anihila, oferindu-i ocazia să-și frângă gâtul printr-un eșec lamentabil. De ce să-și mai păteze mâinile cu sângele unei polițiste, când o putea elimina subtil și rușinos pentru ea. Dar putea fi și altcineva în spatele acestei decizii ciudate, de pildă acea misterioasă Viperă, despre care a auzit de atâtea ori, dar nu a reușit să se apropie de ea. Sau era în preajmă și tocmai de aceea nu putea să o găsească. Dacă era așa, avea o bănuială, în care maleficul personaj putea fi în spatele celui mai monstruos caz din câte a fost dat să fie cercetat de poliția municipiului, și nu numai. Persoana care i s-a insinuat în suflet și i-a mușcat din inimă, exact ca o viperă. Tot el, la fel ca șarpele biblic, i-a oferit un măr frumos, în timp ce o lăsa orfană și o lingușea în continuare.

Acum avea puterea de decizie în fața unor oameni cu state vechi de serviciu, pe care trebuia să-i convingă că poate face față situației. E ușor să fii șef când subordonații te respectă și treaba merge din inerție, dar e infernal să conduci o secție în care toți îți contestă locul și tu trebuie să vii cu ordine incomode și schimbări neplăcute. Oameni ca Ivanciuc sau Mic s-au obișnuit cu o rutină din care nu vor să iasă împinși de un ”boboc” ignorat până mai ieri. Mai mult ca sigur că acum se vor gândi să iasă la pensie, dacă noul comisar șef rezistă mai mult de câteva zile la conducere.

Delia era pe cont propriu și se simțea mai singură ca niciodată. Sfârșitul de săptămână îi oferea, totuși, două zile de gândire, însă tocmai sâmbătă era înmormântarea lui Cosmin. Oficial, rămânea încă un polițist merituos, până când i se va pronunța vinovăția în faptele de corupere ale căror urme au fost găsite de comisia ministerială. Dar colegii nu puteau fi opriți din a-i aduce un ultim omagiu, iar ea nu-și permitea să se opună. Dimpotrivă, se cădea să participe alături de ei, în noua calitate pe care o avea. Trebuia să dea din nou ochii cu cel mai mare dușman, pe care l-ar fi arestat cu plăcere dacă ar fi avut dovezi. Mihaela, prietena ei avocată, a fost și în aceste zile cea care a sfătuit-o, a domolit-o și a încercat să-i dea vești bune, de câte ori vorbeau la telefon, la fel ca acum, retrasă în sanctuarul de liniște de acasă.

– În Justiție trebuie să ai răbdare și să calculezi fiecare pas, dacă vrei ca vinovatul să ajungă la condamnarea meritată. Fii liniștită și adună dovezi solide pentru nea Matei și Jucător. Ține-i aproape, ca până acum, lasă-i să te creadă naivă, dar fii atentă la toate detaliile și notează-le pentru mine. Du-te la înmormântare din politețe sau din ce-or crede ei, dar rămâi mereu un fin observator la ce vezi și ce auzi. Iar ca să te mai înveselesc, îți dau de știre că Florin al tău va debuta pe scenă, duminică. Tatăl meu a apelat la un impresar bun, care va veni să-l asculte, iar dacă-i place cum cântă, îl propulsează în concerte, în televiziune, radio și pe scenă. Te bucuri?

– Nici nu s-ar putea altfel, a răspuns Delia cu strângere de inimă. Dar unde va avea loc audiția?

– La cel mai vestit restaurant al orașului: Amore. Ne întâlnim acolo, pe la ora opt seara.

– Amore? Localul Jucătorului?! Tu ești în toate mințile? Cum să calc eu acolo, după tot prin ce am trecut din cauza lui? Mai ales acum, când sunt comisar și am o reputație de apărat.

– Vei fi în timpul liber, îmbrăcată în civil, ca orice persoană normală care vrea să se distreze. Nu trebuie să interacționezi cu patronul, ci doar cu mine, cu impresarul și prietenul tău cântăreț. În plus, nu strică să arunci câte o privire și în fieful celuilalt dușman, tot pentru documentare. Trebuie să închid, că vine medicul în salonul tatei, dar mai vorbim noi după ce vii de la înmormântare. Ne vedem la cofetăria noastră. Pa!

Evenimentele se precipitau, iar asta îi dădea o stare de stres pe care o resimțea și copilul. Trebuia să se întindă, măcar o oră, și să se gândească la lucruri mai plăcute. Sarcina e tot mai grea, iar zilele se anunțau și ele tot mai apăsătoare. Poate alegerea unui nume pentru băiat ar fi o cale de deconectare de la realitatea dură. Dar mintea nu voia să o asculte, ci se agăța de altă veste neplăcută: posibilitatea de a-l pierde pe Florin. Tânărul era talentat – de asta era sigură -, iar dacă ajungea în lumina reflectoarelor, ar putea să-l piardă. Relația dintre ei se consolida încet, dar sigur, însă ieșirea lui în lume îl putea transforma ca pe tatăl său. O vedetă e asaltată de fani, mai ales de fete, omul se îndepărtează de cuibul în care trăia liniștit și revine tot mai rar. Simțea o strângere de inimă și se acuza de egoism. De unde veneau toate acestea dacă nu dintr-o iubire de a cărei existență nu știa până acum?

”E absurd”, își zicea, încercând din nou să-și reseteze gândurile. Oare ce nume ar fi potrivit pentru un băiețel fără tată? Poate, Florin… A naibii obsesie!

Pare insarcinata in 9 luni, desi a nascut acum 2 ani. Explicatia medicilor  pentru felul in care arata azi mama. FOTO - Stirileprotv.ro