Epigramele anului (retrospectivă)

EPIGRAMA LUNII IANUARIE

.
Luna asta mă-nfioară,
Că-i cea mai greu de parcurs,
Și regret că nu sunt urs,
Să dorm pân’ la primăvară.
.
EPIGRAMA LUNII FEBRUARIE
.
.
Chiar dacă-i ceva mai mică,
O întâmpinăm cu frică,
Dar ne tratăm pe îndelete
De Valentin și Dragobete.
.
EPIGRAMA LUNII MARTIE

.

.
Oferim flori, mărțișoare,
Însă, unii, mai degrabă
Își aleg câte… o babă.
.
EPIGRAMA LUNII APRILIE

.

.
E o vreme-nșelătoare,
Iar lumea-i de-aceeași teapă,
Și avem o șansă mare
Să ne pricopsim c-o „țeapă”.
.
EPIGRAMA LUNII MAI
.
.
Cu grădinile-nflorite
Și fete mai dezgolite,
Parcă toată lumea are
Poftă de polenizare.
.
EPIGRAMA LUNII IUNIE
.

.

Începe vacanța mare,
Și după ce pică BACU’,
Tinerii se duc la mare
Cu banii de la babacu.
.
EPIGRAMA LUNII IULIE
.
.
De căldura lui Cuptor,
Să fugim nu e ușor,
Căci prețul pentru răcoare
Ne arde la buzunare.
.
EPIGRAMA LUNII AUGUST

.

.
Vine ultima strigare
Pentru prăjeala la soare;
Doar prin bronzul natural
Demonstrezi că ești pe val.
.
EPIGRAMA LUNII SEPTEMBRIE

.

.
Este cea de-a noua lună,
Când curge zeama de prună,
Vinul fierbe în butoaie,
Și-amețiți vedem o droaie.
.
EPIGRAMA LUNII OCTOMBRIE
.
Imagini pentru imagini cu bruma
.
Luna asta se prezintă
Cu o brumă de elită.
E un semn de-ngrijorare
Pentru dependenți de soare.
.
EPIGRAMA LUNII NOIEMBRIE
.
.
Toamna, mereu generoasă,
Se retrage cu sfială,
Și ca ultim dar ne lasă
O viroză, o răceală…
.
.
Cât ți-o fi leafa de mică,
Luna asta te dai mare,
Te-mprumuți, la o adică,
Și-ți iei tone de mâncare.
.
Surse foto: Google
.
LA ANU ȘI LA MULȚI ANI!
Advertisements

Sculați gazde și zâmbiți

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* – Ce tot caști gura pe site-uri de anunțuri?
– Pun un anunț, ofertă de schimb.
– Ce vrei să schimbi?
– Schimb nevastă de 100 kg cu două de 50 kg.

* Soția:
– Dragă, azi după masă a căzut pendula de pe peretele din dormitor. Dacă pica cu o clipă mai devreme, îi cădea mamei în cap!
La care soțul enervat:
– Ți-am mai spus eu că pendula aia, de tot rahatul, tot rămâne în urmă.

* Unui bătrân suporter dinamovist i-a sunat ceasul. Pe patul morții, el își cheamă fiul și-i zice:
– Fiule, îți las ca moștenire abonamentul meu la tribuna 0.
– Da, tată…
– Vreau în schimb să-mi cumperi un abonament la meciurile din Ghencea, iar pe ultimul drum să-mi învelești sicriul în steagul Stelei.
– Dar, tată, toată viața ai fost devotat lui Dinamo, de ce te schimbi acum, pe patul de moarte?
– Dă-i în mă-sa, decât să moară unul de-ai noștri, mai bine unul de-al lor!

* Matematica iubirii:
Bărbat inteligent + femeie inteligentă = poveste de dragoste
Bărbat inteligent + femeie naivă = sex
Bărbat naiv + femeie inteligentă = căsătorie
Bărbat naiv + femeie naivă = graviditate

* Mă sună nevastă-mea să-mi spună:
– Iubi, să știi că am spart oglinda laterală…
– Pfiuuuu… cum ai reușit?
– M-am răsturnat de două ori cu mașina…

* – Ai auzit, dragă, că a murit preotul care ne-a cununat pe noi?
– „Cine sapă groapa altuia…”

* – Fato, tu când ți-ai tras-o prima dată?
– La 16…
– Și a doua oară?
– La 16:30!

* Era odată un bunic care își iubea foarte mult nepoțica de 6 ani. În fiecare sâmbătă, ieșeau la plimbare numai ei doi și fetița petrecea momente de neuitat la teatrul de păpuși, la carusel, la cinema sau la McDonald.
Într-o sâmbătă însă, bunicul era așa de răcit că a trebuit să stea toată ziua la pat. Din fericire, bunica era sănătoasă și s-a oferit să iasă ea cu nepoțica în oraș. La întoarecere, fetița s-a repezit pe scări în camera bunicului să vadă cum se simte.
– Ei, nepoțica moșului, cum a fost cu bunica în oraș?
– Plictisitor tare, bunicule. Închipuie-ți că azi nu am întâlnit niciun poponar, nicio curvă, niciun cocalar, pițipoancă sau manelist!

* Ciclul bărbaților (și ei au ciclu…):
La 20 de ani le plac toate femeile
La 30 de ani le mai place doar o femeie
La 40 de ani le plac iar toate femeile, în afară de una
La 50 de ani rămân doar cu cea pe care o plăceau la 30…

* Despre pedofili se pot spune o mulțime de lucruri rele, dar cel puțin ăștia conduc foarte încet în preajma școlilor.

* O elevă iese de la școală și, cum mergea pe trotuar, o mașină trage pe dreapta și omul de la volan îi spune:
– Am venit să te duc acasă. Hai, urcă, că îți dau 10 lei și o pungă de bomboane.
Fetița scutură din cap și merge mai departe. La colțul străzii, mașina trage iarăși lângă trotuar și șoferul spune:
– 50 de lei și două pungi de bomboane, ce zici?
Fetița pleacă mândră mai departe. Ceva mai în josul străzii, din nou aceeași voce:
– 100 de lei și toate dulciurile pe care le poți mânca! Ultima ofertă!
Fetița se oprește, apoi merge către mașină, bagă capul pe geam și șoptește:
– Nu vreau să mă fac de rușine față de colegi. Tăticule, ți-am spus să nu-ți iei Logan, acum descurcă-te singur!

* Tot ce se spune după a 5-a bere se numește scurgere de informații!

* Dacă femeile au probleme cu parcarea, este din cauză că bărbații le mint despre cât înseamnă 20 de cm.

* Un preot a ținut slujba și se pregătește să țină predica.
– Dragii mei frați, azi vom vorbi de minciuna mincinoșilor! Câți dintre voi își aduc aminte ce spune capitolul 33 din Evanghelia Sfântului Luca?
Toată lumea ridică mâna și atunci preotul continuă:
– Bun, tocmai la asta mă refeream. Evanghelia Sfântului Luca nu are decât 24 de capitole!

Curiozități despre Crăciun

Dragă Moșule: Anul acesta, te rog, să-mi aduci un cont gras în bancă și un corp subțire. Te rog, nu le mai încurca cum ai făcut anul trecut.

Imagini pentru poze cu moș crăciun

  • În Montreal, Canada, există o adresă oficială a lui Moș Crăciun, unde nu doar primește scrisori de la copii, ci și răspunde acestora. Această adresă a luat naștere oficial în anul 1983, după ce timp de 9 ani, poșta locală primea o sumedenie de scrisori dedicate Moșului, iar angajații oficiului răspundeau în numele Moșului, pentru a nu-i dezamăgi pe cei mici.
  • Expedierea felicitărilor de Crăciun nu este o tradiție puternic împământenită în toate colțurile lumii. Felicitările decorate cu simboluri de sărbătoare surprind foarte bine spiritul și veselia acestei sărbători. Prima felicitare de Crăciun din lume a fost tipărită în anul 1846, la Londra.
  • Celebrul costum roșu al lui Moș Crăciun a fost creat de către caricaturistul Thomas Nast, în anul 1860.
  • Celebrarea Crăciunului a fost interzisă în anul 1552, în Anglia, de către puritani. Obiceiul a fost reluat abia în 1660, odată cu instalarea în tron a lui Charles al doilea.
  • Cel mai popular colind din lume nu este „Silent Night” sau „Jingle Bells”, așa cum consideră foarte multă lume, ci „White Christmas”, cântat de către Bing Crosby. „Silent Night” rămâne totuși cel mai cântat colind din lume.
  • Data oficială a Crăciunului a fost stabilită, prima oară, pe 25 decembrie, în anul 350 e.n., de către episcopul Romei, Papa Julius I.
  • Beculețele pentru pomul de Crăciun au fost inventate de către Edward Johnson. În 1882, acesta inventează prima instalație electrică pentru brad.
  • Beteala cu care se împodobește pomul de Crăciun și se decorează casa de sărbători a fost inventată în anul 1610, în Germania, de către o persoană rămasă anonimă. La acea vreme, era confecționată din argint pur.

Sursa text: „Graiul Maramureșului”

Tinerii nu mănâncă dimineața

Studiu: Un român cheltuie în medie 10 lei pentru micul dejun. Tinerii nu mănâncă dimineața

Peste 50% din românii intervievați cheltuiesc în medie 10 lei pentru alimentele și băuturile componente ale micului dejun, potrivit datelor studiului Breville România publicate joi.
Potrivit studiului, 52% din români alocă în medie 10 lei pe zi pentru micul dejun, 56% fiind adulți de peste 40 de ani, care consumă micul dejun regulat. Mai mult, tinerii de până la 40 de ani nu sunt obișnuiți să mănânce micul dejun.
De asemenea, doi din zece români mănâncă micul dejun „pe drum sau la birou” și aproape nouă din zece români mănâncă prima masă la ora 11.
Jumătate din români sar peste micul dejun în weekend, în timp ce 7 din 10 participanții la studiu au declarat că nu sar peste micul dejun, 84% fiind femei.
Studiul citat evidențiază că 80% din respondenți își pregătesc micul dejun acasă; 74% din participanți preferă la micul dejun pâinea alături de o gustare.
Cea mai consumată băutură a dimineții este cafeaua; șapte din zece români o beau în fiecare dimineață, în timp ce șase dintre aceștia iau și o gustare pe lângă; 41% din români preferă cafeaua pregătită la aparatele electrocasnice.
Studiul Breville a fost realizat online la nivel național, în perioada 19 octombrie – 9 noiembrie 2016, pe 1.731 de respondenți români, 477 bărbați și 1.254 femei, mai mult de 57% din respondenți având studii superioare.
Brandul Breville este cunoscut în gama aparatelor mici de bucătărie, încă de la începutul anilor ’70, atunci când a inventat și lansat sandwich toaster-ul.
.

Stai să-mi pice fisa

Un prieten mi-a reproșat mai demult că prea sunt lipsit de spontaneitate, că nu sunt prompt și acționez adesea cu întârziere, fapt care mă face să pierd din start multe oportunități. Acum, când stau să mă gândesc mai bine – tot cu întârziere, după cum se vede – și mă compar cu el, înclin să îi dau dreptate. Probabil că această trăsătură provine de la genele moștenite și nu se pot educa, eventual doar ameliora, dacă trăiești într-un mediu adecvat.

De la tata cred că am moștenit răbdarea și meticulozitatea în tot ceea ce fac. Țin minte că se trezea dimineața pe la patru, fiindcă la șase trebuia să intre în schimbul de dimineață la Fabrica de Drojdie și Oțet. Până la cinci și jumătate își pregătea sevieta cu merinde, dădea o raită pe la animalele din bătătură și mânca de dimineață. Era printre primii care intra pe poarta fabricii, pentru a se echipa în liniște. Dar chiar și când lucra acasă, nu se precipita niciodată. De exemplu la îndreptatul cuielor: le bătea cu răbdare și le examina ca nu cumva să se vadă că au mai fost folosite. Putea să dureze ore în șir, dar era mândru că economisea banii și putea să-și cumpere un pachet de țigări din ei.

Imagini pentru imagini cuie

Mama era mai aprigă, dar nici ei nu-i pria să intre în criză de timp. Mergea la gară cu o oră înainte de sosirea trenului, să fie sigură că e prima la casa de bilete. Pe atunci trenul venea la fix și nu stătea decât un minut în Seini. Agitația o cuprindea când garnitura intra pe peron, iar ea căuta să nimerească cele mai apropiate scări, cărând cu vigoare bagajele multe și grele. La fel era și când sosea cu trenul din depărtări. S-a întâmplat ca, în graba mare de a coborî la timp, să uite câte o plasă sau o geantă în compartiment. Era limpede că nici ea nu putea lua deciziile cele mai bune în criză de timp.

De la amândoi am luat câte ceva și trebuie să accept că nu pot schimba nimic, ci doar evita situații în care trebuie să iau decizii rapide. Prietenul despre care vorbeam e altfel. Nu stă pe gânduri, ci acționează imediat, chiar dacă uneori o dă în bară. Am încercat să-i urmez sfatul, dar m-am rușinat de fiecare dată când am greșit. Bunăoară, dacă am văzut pe cineva făcându-mi cu mâna de la distanță și transmițându-mi bezele, am răspuns imediat în același fel. Dar s-a dovedit adesea că se adresa cuiva din spatele meu. Am simțit o mare jenă și am renunțat, în alte ocazii, deși uneori gesturile îmi erau adresate, iar persoana în cauză mi-a reproșat apoi lipsa de reacție.

Îmi amintesc că de tânăr eram mai precaut, rezervat sau reținut, cum vreți să o spuneți. Dacă știam că mă voi întâlni cu o fată, îmi făceam o listă cu subiectele pe care le voi aborda, pentru a evita pauzele jenante și plictiseala. Totul decurgea excelent și fetele mă considerau simpatic, până în momentul în care intervenea o întâlnire neașteptată, pentru care nu îmi făcusem temele. Toate aprecierile de până atunci erau eclipsate printr-o discuție searbădă, de parcă eram altă persoană. Asta a fost cauza celor mai multe relații întrerupte.

Criza de timp, lipsa planificării și neatenția m-a afectat și la examene. Știam că am două ore la dispoziție, pentru a rezolva patru exerciții. În ultimele cinci minute, pe când voiam să predau lucrarea, observ o greșeală. Simt că cerul mă apasă pe creștet, intru în impas și „corectez” alt exercițiu, care era bine rezolvat. Mi-am ales ca hobby pescuitul, tocmai fiindcă răbdarea e cea mai mare calitate pentru a-l practica. Exemplele ar putea continua, dar concluzia e una singură: nu mă luați tare, că mă pierd! 😉 De aceea prefer, adesea, să fiu în spatele monitorului impasibil. El nu mă grăbește, iar dacă mi se pune o întrebare, am timp să mă gândesc în liniște, până îmi pică fisa și găsesc răspunsul potrivit, sper eu. Dacă o să-mi spuneți că așa-s ardelenii, apăi eu mi-s de două ori ardelean.

Amnezie

Șoapte. Cuvinte. Cuvinte într-o limbă necunoscută. Ce se întâmplă? Oare de ce trebuia să facă un efort neobișnuit ca să-și deschidă ochii? Reuși să-și ridice pleoapele, ca apoi să-și dea seama că nu era într-un loc familiar. Oamenii în halate albe din preajma nu erau deloc un semn bun. O fi într-un spital, după vreun accident? Dar de ce nu vorbeau românește?

O femeie, probabil asistentă, observă faptul că pacienta mijise ochii și încerca să-și miște brațele, astfel că-i atenționă pe ceilalți. Imediat se apropiară de ea cu un zâmbet ce părea de complezență. Unul dintre ei o prinse blând de mâna ce-i fremăta și i se adresă în engleză:

– Bine ai revenit printre noi, frumoaso! Cum te simți?… Poți să vorbești?

Era o întrebare care nu anunța nimic bun. Oare chiar atât de grav fusese rănită? Încercă să demonstreze contrariul, dar limba i se mișca greoi:

– Daaa… Un…de… sunt?

– Ești în mâini bune și operația a reușit. Te doare tare capul?, se interesă mieros aceeași persoană, în timp ce suita lui o priveau ca pe o mare curiozitate.

De ce să o doară capul? Probabil că acolo fusese accidentată. Femeia își duse instinctiv mâna la creștet, pipăind cu groază pansamentul. Apoi încercă să-și adune forțele pentru a afla cât mai multe:

– Nu simt… nimic. Ce s-a întâmplat? Ce am pățit?

Zâmbetul doctorului dispăru imediat, după care se întoarse să poarte o discuție în șoaptă cu cei din preajmă. Erau cam mulți pentru a se obosi să-i numere, de aceea nici nu se strădui. Într-un târziu, personajul amiabil reveni cu atenția asupra ei, de data asta cu o mină mai serioasă.

– Îmi puteți spune cum vă cheamă?, întrebă el, uitându-se într-un dosar.

– Rodica… Rodica Militaru…

– Excelent!, se bucură bărbatul. Știți de ce v-ați internat la noi?

– M-am internat?! Nu a fost un… accident?

Urmă o altă rundă de consultări într-o limbă pe care nu o înțelegea. Doctorul reveni și se așeză alături, luându-i din nou mâna.

Imagine similară

– Domnișoară… v-ați internat acum două săptămâni cu o tumoare pe creier. Din păcate… tumoarea era prea mare pentru a fi extirpată fără niciun risc.

– Ceee?? Tumoare… risc?

– Stați liniștită! Acum sunteți bine, dar era și mai bine dacă veneați mai repede. Excrescența nu mai există, însă mă tem că ați rămas cu o amnezie pe termen scurt. Adică… vreau să zic că nu țineți minte ultima perioadă din viață. Aș putea să știu care sunt cele mai recente amintiri?

Rodica făcu un efort, iar după o bună bucată de timp spuse:

– Mă durea capul… Trebuia să-mi fac un control…

– Atât? De atunci nu mai știți nimic?

– Nu cred… Nu-mi amintesc acum. Unde mă aflu?, întrebă ea, încercând să-și oprească lacrimile care o încercau.

– La Tel Aviv, domnișoară. Nu vă îngrijorați, că totul o să fie bine. Memoria poate să revină, mai ales dacă e stimulată. Cauza amneziei poate să fie de natură chirurgicală sau psihică. Probabil că mintea dumneavoastră a vrut să elimine acest episod din viață, pentru a te proteja de depresie. Esențialul e că ați scăpat cu viață, la limită. Doar câteva zile dacă mai întârziați, erați irecuperabilă.

– Dar… operația… A costat mult? E plătită?

Doctorul zâmbi din nou ca prima dată:

– Totul e ok! Altfel nu ajungeați la noi, nu? Odihniți-vă și în curând o să plecați în România.

O strânsoare de mână pecetlui despărțirea de doctorul și alaiul său. Femeia rămânea cu gândurile și miile de întrebări ce se nășteau clipă cu clipă. Noroc că nu a durat prea mult această zbatere. Asistenta se apropie cu un telefon și îi explică, de data asta în românește:

– Mama! Te-a tot sunat în ultimele zile și m-a rugat să vă fac legătura când vă reveniți. Doar câteva cuvinte, să nu obosiți.

Se precipită să-și ducă singură telefonul la ureche, refuzând ajutorul asistentei.

– Mamă?

– Da, iubita mea. Cum te simți? Am auzit că operația a reușit.

– Așa e. Numai că…

– Ce e, scumpo?

– Nimic. Mi-e dor de voi. De tine, de tata, de Virgil…

– Și nouă de tine, dragă. Dacă ne-ai fi spus că pleci în străinătate, eram lângă tine acum. Am aflat de la medicul tău, care a binevoit să ne dea un număr de telefon. Nici nu știam că ai reușit să faci rost de bani. Oricum, 150.000 de euro nu e o sumă ușor de obținut.

– 150.000?!

– Atât ne-ai spus că ai nevoie. Ai uitat? Draga mea, e totul în ordine?

Dar Rodica nu mai asculta. Telefonul alunecă de pe pernă, iar asistenta se grăbi să-l recupereze. Pacienta era parcă în transă, căznindu-se să facă lumină într-un colțișor ce se încăpățâna să rămână în întuneric. Și cum să nu fie în șoc când în decurs de câteva minute aflase că era să moară, apoi a fost salvată după ce a plătit o sumă uriașă, despre care nu știa nimic? Nu putea decât să facă presupuneri. Probabil că iubitul ei, Virgil, i-a dat banii, doar avea rude înstărite în America. Precis că el a fost! Păcat că nu era lângă ea, să-i poată mulțumi și să o ajute în acoperirea lacunelor. Trebuia să mai aibă puțină răbdare, revederea va fi cu atât mai plăcută.

Din desaga Moșului

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Soțul gelos își sună soția:
– Ce faci, draga mea? Unde ești?
– Acasă, dragul meu.
– Ești sigură?
– Da.
– Pornește blenderul, te rog.
Soția merge în bucătărie și pornește blenderul.
– Bine, draga mea, te cred. Ai grijă de tine. Te pup.
A doua zi, bărbatul decide să meargă acasă la prânz, fără să anunțe. Când vede că soția nu este acasă, merge direct în camera fiului său și îl întreabă:
– Știi ceva de mama?
– Nu știu, tată. A plecat acum o oră și a luat și blenderul cu ea.

* Un oltean își cumpără Oltcit și pleacă cu el la București ca să îl probeze. După vreo două ore, dă telefon acasă la nevastă-sa:
– Leano, totul e bine, ajunsei la București, mașina merge bine, acum o să pornesc înapoi spre casă.
Trece o zi, trec două zile, a treia zi pe înserat ajunge și olteanul:
– ‘Tu-le morții lor de nenorociți, au făcut mașina asta cu patru viteze de mers înainte, și numai una de mers înapoi!

* -Șeful m-a întrebat diplomatic, cine e prost, eu sau el?
– Și?
– I-am răspuns tot diplomatic: toată lumea știe că dvs. nu angajați oameni proști.

* Ion stătea pe prispa casei și fuma. Trece Gheorghe pe uliță și îl strigă:
– Ioaneee, haida la crâșmă să bem un rachiu.
Ion îi răspunde:
– Măi, nu vin!
– Hai, măi Ioane, sau ți-e frică de nevastă?
– Auzi, măi Gheo, nici la lup nu-i e frică de câine, dar nu-i place cum latră.

* Sfat între prietene:
– Dacă bărbatul tău nu vorbește urât, nu bea, nu se enervează, nu stă în fața calculatorului, nu merge cu prietenii la pescuit, încearcă să îl înțepi cu un ac. S-ar putea să fie mort demult!

* Într-o intersecție, o țigancă cu un puradel în brațe bate la geamul unui BMW oprit la stop.
– Dai cinci lei pentru ăsta micu’?
– Șoferul deschide geamul, întinde bancnota și închide geamul la loc.
Țiganca bate iar.
Șoferul:
– Ce mai vrei?
– Țiganca, întinzându-i copilul:
– Păi nu-l iei?

* După ce mor, George Bush, Barack Obama și Donald Trump se prezintă la un interviu cu Dumnezeu, pentru ocuparea unui post. Dumnezeu îl întreabă pe Bush:
– Tu în ce crezi?
Bush răspunde:
– Cred într-o economie liberă, o Americă puternică, o națiune americană unită și așa mai departe…
Dumnezeu este impresionat de răspunsul lui Bush și îi spune:
– Bravo, vino și așază-te pe scaunul din dreapta mea!
Dumnezeu se adresează lui Obama și-l întreabă:
– Tu în ce crezi?
Obama răspunde:
– Cred în democrație, în ajutorarea celor săraci, în pacea mondială și așa mai departe…
Dumnezeu este realmente impresionat de răspunsul lui Obama și îi spune:
– Bravo, vino și așază-te pe scaunul din stânga mea!
În sfârșit, Dumnezeu îl întreabă și pe Trump:
– Tu în ce crezi?
Iar Trump îi răspunde:
– Cred că stai pe scaunul meu!

* Am întâlnit o veche cunoștință și am întrebat-o ce face. Mi-a răspuns că lucrează la „Tratamentul aqua-termal al materialelor ceramice, din aluminiu și din oțel, într-un mediu controlat”.
Am fost impresionat.
După un timp am aflat că spăla vase în bucătărie, cu apă caldă și sub supravegherea soției.

* – Căsătoria a fost prima formă de leasing
– Nu înțeleg…
– Adică iei ceva care îți place și plătești toată viața.

* Soțul își întreabă soția:
– Draga mea, când ai să-mi speli și mie cămășile?
– Dar de ce nu ți le-ai spăla tu singur?
– Pentru că spălatul rufelor este o treabă pentru femei!
– Da? Ei bine, să știi că eu m-am făcut feministă și consider că femeile și bărbații sunt absolut egali în toate. Și, ca atare, îți cer ca de acum înainte să mă tratezi corespunzător!
– Da, draga mea, am înțeles. Hai să mergem să aducem pianul de jos, că nu sunt decât 4 etaje!