Epigrama care mușcă (CXC)

CRITICILOR MEI

Pe cei care vor s-arate

Că n-am har la epigramă,

O să-i cred când m-or combate

Tocmai cu această armă.

Advertisements

Mărțișoare vesele

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* – Ospătar, dumneata numești asta supă de pasăre? Vă bateți joc de clienți sau ce?
– Nu, domnule, nu vrem să jignim pe nimeni, dar e supă de pasăre extrem, extrem de tânără. Practic vorbind, e apa în care fierbem noi ouăle, când clienții le comandă foarte tari.

* Doi ciobani:
– Auzi tu măi Ghiță, dacă nouă ne ajung 2-3 câini la stână, de ce dracu ne mai trebe așa multe javre la Parlament?

* Un ardelean ce călătorea cu trenul pentru prima oară, dă să intre în WC-ul de la un capăt al vagonului. Cum deschide ușa, se zărește în oglindă și zice:
– No, pardon, no!
Se adresează după un timp nașului, rugându-l să elibereze WC-ul ca să-l poată folosi și el. Nașul deschide ușa WC-ului cu cheia specială și se zărește pe el în oglindă, după care spune:
– Îmi pare rău, bade, dar nu-l putem da afară pe dânsul, că-i ceferist de-al nostru!

* Veste bună pentru toți păcătoșii din România: Iadul va fi închis pentru că nu are autorizație de la ISU!

* Într-un tufiș, în parc:
– Te iubesc.
– Și eu.
– Te doresc.
– Și eu.
– Mă cheamă Vasile.
– Și pe mine!!!

* ”Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară
Nu tre’ să postezi pe facebook, că vedem noi și afară!!”

* Doi polițiști se întâlnesc:
– Mă, se apropie Paștele, ți-am cumpărat un ou Kinder.
Se întâlnesc și a doua zi:
– Ce zici, ți-a plăcut oul?
– Ciocolata era excelentă, dar capsula am înghițit-o cam greu.

* Ia-mă de bărbat și vei avea neapărat:
– casă (de întreținut)
– mâncare (de făcut)
– haine (de călcat)
– mașină (de spălat)

* Ce spune Eminescu de pe bancnota de 500 lei:
”Voi în suflet și în minte
O să mă purtați mereu,
Însă mulți o să mă uite,
Căci mă văd atât de greu…”

* În holul unui hotel de la munte, o blondă foarte elegantă aștepta o prietenă. Cum prietena ei întârzia destul de mult, blonda începe să se plimbe și la un moment dat vede un panou pe care erau trecute cotele zăpezii:
Sinaia – 15 cm
Predeal – 20 cm
Postăvarul – 25 cm
După ce citește, blonda se duce hotărâtă spre recepție, îi dă 10 euro recepționerului și îi spune:
– Vreau să te rog și eu ceva mai special.
Recepționerul ia banii, îi bagă în buzunar și îi spune foarte amabil:
– Cu ce vă pot ajuta?
Blonda îi răspunde în șoaptă:
– Îmi poți spune, te rog, la ce cameră este cazat domnul Postăvarul?

* – Monia, cum se mai simte papagalul d-tale?
– Vai, nu mă-ntrebați… A murit, săracu’!
– De bătrânețe?
– Nicidecum, de tristețe.
– Dar ce l-a întristat atât de tare?
– După ce m-am însurat cu Tzilea, n-a prins, săracu’, ocazia să mai zică și el o vorbă!

* Era perfect sănătos, până în ziua în care, într-un acces de sinceritate, i-a dezvălui doctorului său că este milionar.

* – Zile întregi, la rând, îi vorbesc încontinuu soțului meu. Iar el nu-mi răspunde – nici măcar cu un cuvințel. Doctore, crezi că are o boală psihică serioasă?
– Asta nu-i boală, doamnă – ăsta e talent.

* – D-le doctor, spuneți-mi care e cea mai bună dietă?
– Roza Moiseievna, cea mai bună dietă pentru d-ta e să mănânci chefir cu furculița…

* Mama lui Bulă:
– Bulă, vino și spală vasele!
Bulă:
– Parola!
– Mâine îți tai netul!
– OK, vin imediat!

* La mare:
– Unde îți este înghețata, puișor?
– Am scăpat-o pe pieptul unui nene care dormea cu fața în sus, pe plajă.
– Vai de mine! Și ce ți-a zis?
– S-a trezit și s-a șters cu prosopul mormăind: ”Ah… pescărușii ăștia, parcă s-ar căca din frigider…”

* Scumpule, mai ții minte când ne-am cunoscut, că era o furtună groaznică? Tuna și fulgera fără oprire!
– Daaa. Țin minte, dar eu, ca un netot, nu am înțeles avertizarea naturii.

Mărțișoare la SuperBlog spring

Sunt sigur că ați ghicit despre ce e vorba. Începe un nou concurs SuperBlog spring, deodată cu primăvara și explozia de mărțișoare. Eu n-am talentul unui artizan, ce poate face din orice obiect banal o bijuterie demnă de a fi etalată pe pieptul unei fete. Nu am fost atât de priceput la orele de lucru manual. Dar nu pot nici să stau cu mâna în sân, fără să încerc măcar a realiza ceva, după puterile și priceperea mea.

Această ocazie mi-o oferă chiar SuperBlog spring, care vine cu propuneri din cele mai diverse. El îmi trimite materialele, iar eu încerc să realizez câte un mărțișor cât mai atrăgător. Să fac o mini-bijuterie din cuvintele cele mai potrivite. Uneori îmi iese, alteori nu prea, dar ar fi păcat să nu încerc. Mă bucur când sunt răsplătit cu note mari, dar cred că-i spre binele meu dacă nu se întâmplă prea des. Altfel, cu mă știu mai hipertensiv, aș putea să am probleme cu cordul la o surpriză prea mare. 😉

Așadar, acesta e articolul prin care îmi anunț participarea la concurs. Urez succes și multă inspirație participanților, iar celor de pe margine le cer să fie îngăduitori cu noi, cei care ne vom testa imaginația. Nu neapărat pentru premmii, ci mai mult pentru plăcerea de a concura. Să fie-ntr-un ceas bun!

Eunucul: Iza (II)

Întuneric total și o senzație de plutire. Fără întrebări, pentru început, doar cu căutări. De lumini ascunse, de simțuri pierdute. Și de sine. Apoi a apărut durerea, din ce în ce mai persistentă, mai acută. Îl inunda din toate părțile și se amplifica atunci când undele ei se întâlneau în anumite zone. Uitase de trup și începuse să se creadă imun la astfel de încercări. Treptat, apelă la memorie și căută, totuși, un răspuns. Nu-l găsi, dar avea senzația că se întâmplase ceva grav. Nu putea să fie mort! Morții nu simt durere, nu? Ce s-a întâmplat cu el? O fi făcut un infarct, că prea dintr-o dată s-a rupt filmul. Dar nu știa să aibă probleme cu inima. Poate o congestie cerebrală…

Făcu un efort să-și deschidă ochii, dar accesele de durere îi strângeau pleoapele. Trupul îi era parcă împuns de mii de ace și asta-l făcu să se gândească la iad. Să fie asta pedeapsa pentru păcatele multe și lipsa de credință? Trebuia să vadă cum arată locul supliciului. După mai multe încercări, o rază plăpândă de lumină îi atinse retina și odată cu ea o imagine confuză. Nu erau draci cu furci în jurul lui, doar o ființă hidoasă și întunecată ce-l tortura sistematic. Să fie doamna cu coasa, care-i scotea sufletul înainte de vreme? Încercă să se zbată, să strige sau măcar să se facă auzit, dar nu a avut putere decât pentru un oftat. Ființa hidoasă tresări și-și întoarse chipul către el. Avea ochi de foc, ca de demon, iar fierbințeala lor îl făcură să renunțe la contactul vizual. Era prea slăbit să lupte și se abandonă călăului.

Au urmat reprize de dureri atroce, perioade de leșin, momente de fierbințeală sau friguri cumplite. Uneori, simțea un lichid scârbos care-i umplea gura și era musai să-l înghită. Probabil că era otrăvit de călăul neobosit, ca să nu aibă puterea să se revolte. Îi urmărea tot mai des mișcările, dar tot nu-i putea suporta privirea. Alteori se trezea singur și încerca să se ridice, să evadeze din acel iad, dar trupul nu-l ajuta. În plus, durerile aveau o forță mai mare decât voința lui de a porunci membrelor. Oare cât mai trebuia să suporte? De ce nu moare odată? Așa o să se chinuie o eternitate?

Speranțele au renăscut după un timp, pe măsură ce-și putea întoarce capul. Nu se putea să fie în Iad. Și-a dat seama când a văzut un câine obișnuit care-l privea blând, nu ca un Cerber înfricoșător. Iar alături de el nu ardea un foc cumplit, ci unul vesel și prietenos, ce-l liniștea parcă. În timp ce distingea și eticheta fiecare obiect, simțea o liniștire interioară. Durerile nu mai erau la fel de mari, un semn că intervenea o schimbare. Nici diavolul ce-l chinuise nu mai era atât de negru și parcă era mai blând. Îl dezvelea adesea și se uita atent la trupul lui, dar uneori îi provoca dureri prin acțiunile lui.

De fapt era un om obișnuit, mai precis o Ea, după cum putea să deslușească la lumina slabă din încăpere. Avea silueta subțire și tenul unei femei, și nicidecum o arătare mitologică. Însemna că și el era viu, dar tot nu știa cum a ajuns în acel loc.

– Unde mă…, reuși în sfârșit să scoată câteva sunete.

Femeia tresări și-l privi cu acei ochi de care se temuse până atunci. Acum, însă, nu-l ardeau deloc, ci dimpotrivă. Aveau în ei o bucurie vizibilă, iar zâmbetul feței subliniau această senzație. Cu un deget dus la buze, i se arăta să tacă.

– Nu te agita, bine? Ai fost rănit, dar ești în siguranță acum.

A fost rănit?! De cine sau de ce? Încercă din nou și în zadar să-și amintească. Femeia veni în curând cu o farfurie și îl ajută să înghită niște supă. Era călduță și tare bună la gust, iar asta îi zdruncina părerea proastă ce și-o formase despre acea ființă demonică. O privi în ochii verzi ca iarba și văzu cum se roșește de jenă. Pielea nu-i era zbârcită, așa cum s-ar fi așteptat, nici mâinile nu arătau a fi de bătrână. Doar veșmintele erau vechi și ponosite, iar năframa de pe cap îi dădea un aer de bunicuță. O sumedenie de întrebări îi veneau în minte, dar nu era în stare să le pună încă. Durerea îi schimonosi fața, făcându-l să refuze o ultimă lingură cu mâncare.

– Unde mă aflu?, repetă întreaga întrebare a doua zi.

– În casa mea, răspunse femeia surâzătoare.

– Dar tu… cine ești? Înger sau demon?

– Tu ce crezi?

– Care ți-e numele?

– Poți să-mi spui Iza. E mai ușor decât Isabela.

– Izaaa… Nu e nume de demon… ci de înger.

Femeia roși din nou și își aplecă privirea. Apoi întrebă, la rândul ei:

– Ție cum îți zice?

– Romică… sau Romi, pe scurt. Îmi spui ce am pățit? Cum am ajuns aici și de ce nu mă pot mișca?

Un oftat ieși din pieptul Izei, care se îndepărtă de bărbat și își făcu de lucru prin încăpere. Degeaba insistă, femeia parcă nu-l mai auzea.

Fără CAFT – Misiune îndeplinită

Am promis, la începutul dietei, că voi reveni cu informații despre capacitatea mea de a trece peste dieta fără cafea, alcool, ”femei” și tutun. Ei bine, astăzi s-a împlinit o lună de când am intrat în acest regim, pe care l-am urmat în toată regula. E drept că am băut o cafea cu trei zile înainte, pentru a nu intra dintr-o dată în toate drogurile, și trebuie să recunosc că atunci a fost cea mai plăcută licoare de care-mi amintesc! Doar după ce faci o pauză îndelungată, îți dai seama ce bun e un lucru de la care te-ai abținut. De aceea vă recomand să încercați și voi această abstinență.

Azi, am băut din nou pălincă, iar efectul ei a fost mai exagerat ca de obicei. Mai mult: după ce am mâncat, șampania cu care am sărbătorit (și de ziua nepoatei, care a fost cu două zile înainte), mi-a pus capac și a fost musai să dorm o oră. Dar măcar m-am întors în obicei și o să mă obișnuiesc curând, așa cum am făcut-o în fiecare an. Fără exagerări și fără frustrări, că am primit și unele reproșuri atunci când am intrat în dietă.

Măcar am dovedit că nu-s dependent de niciun viciu, iar corpul a eliminat toxinele de genul celor la care am renunțat. Acum, pot să intru în normalitatea mea și să vă salut cu mai mult entuziasm. Chiar și vecinul meu, Ștefan, o să fie mai bucuros fiindcă o să-și recapete un client bun pentru a-și vinde pălinca. E drept că mi-o dă pe cea mai bună, fără să știe nevastă-sa. 😉

De aceea am întârziat cu postarea pe astăzi și cred că o să observați diferența de exprimare. E vorba de câteva pahare bune de pălincă! Pe care vi le doresc și vouă! 🙂

De ce te fac pantofii cu toc înalt să cheltuiești mai puțini bani la cumpărături?

Persoanele care poartă pantofi cu toc înalt în timp ce fac cumpărături prezintă mai multe probabilități de a-și reduce cheltuielile, efortul depus pentru menținerea echilibrului fizic fiind tradus, la nivel psihic, printr-o perioadă mai mare de gândire privind necesitatea produselor achiziționate.

pantofi-toc

Potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Brigham Young University, din Utah (SUA), folosirea unui lift, statul într-un picior, jucatul pe Wii Fit și orele de yoga pot avea același efect.

Cercetătorii spun că persoanele care fac efortul să-și mențină echilibrul la înălțime prezintă mai multe probabilități să cântărească mai bine opțiunile pe care le au și să facă o achiziție corectă din toate punctele de vedere – un produs care să nu fie nici cel mai ieftin, nici cel mai scump.

”Dacă ești o persoană care are tendința să cheltuie foarte mulți bani sau una care ia decizii extreme, poate ar fi bine să iei în considerare posibilitatea de a face cumpărături purtând pantofi cu tocuri înalte”, spun autorii acestui studiu.

Studiul, care a fost publicat în Journal of Marketing Research, este parte a unui proiect mai amplu care are ca scop stabilitatea unor asocieri între senzațiile fizice și luarea unor decizii. Studii anterioare au analizat influența căldurii, greutății și senzației de foame în procesul de luare a unor decizii.

Sursa: Mediafax, Brigham Young University

O zi de școală în internat

Am auzit multe păreri nefavorabile despre condițiile actuale din internatele școlilor, precum și multe întâmplări tragice cauzate de educatori sau din lipsa condițiilor necesare. Nu cunosc decât ceea ce s-a vehiculat în mass-media, dar e suficient să-mi fac o idee neplăcută în ceea ce privește viața pe care o suportă elevii găzduiți în astfel de instituții. Subiectul m-a făcut să-mi reamintesc momente din cei zece ani de școală la internat – din care șapte în comuna clujeană Jucu – deși au trecut câteva decenii de atunci, iar unele amănunte se poate să le fii uitat sau modificat involuntar în timp.

– DEȘTEPTAREAAA!!!

Era cel mai nesuferit cuvânt, pe care-l auzeam în fiecare dimineață la ora șase fix, urmat de o lumină orbitoare care punea stăpânire pe dormitor și ne curma brus somul dulce. De obicei era rostit de un educator masiv, posesorul unei voci puternice și a unei nuiele ce vibra în mână. Cu ochii încă acoperiți de pleoapele strânse involuntar, cei mai mulți săream din pat instantaneu și ne făceam impecabil paturile. Știam că la a doua vizită, după ce-și făcea rondul prin toate dormitoarele, cel care mai rămânea în pat sau nu-i era întins cearșaful perfect risca să fie altoit cu arma cea usturătoare. Apoi, ne încolonam în șir indian și o porneam militărește spre baie, având în dotare săpunul, pasta și periuța de dinți. Orice ieșire din rând sau abatere de la ritual era promt sancționată verbal sau cu sfânta nuielușă, după caz sau în funcție dispoziția tovarășului Fălticeanu. De fapt era un om bun la suflet, numai că ținea la disciplină și la respectarea autorității.

După revenirea în dormitor și echiparea rapidă, coboram fiecare clasă separat la sala de mese, pentru micul dejun de la ora șapte fix. Ceaiul și dulceața (marmelada) erau cele mai întâlnite oferte la prima masă a zile. Peste o jumătate de oră, ne făceam intrarea în clase. Cei mai silitori recapitulau succint subiectele învățate la meditații, alții se manifestau zgomotos pe holuri sau în bănci, iar unii așteptau sosirea profesorilor din Cluj, cu autobuzul de 7.30. Astfel puteam să aflăm care dintre ei nu au venit și să sperăm la câte o oră liberă.

Eu mă bucuram de absența profesorilor de chimie și fizică, dar mă întristam când nu-și făceau apariția cei de limba română și geografie. Prima era o Doamnă foarte apreciată de toți elevii, iar al doilea avea o metodă de predare plăcută și eficientă. După ce ne arăta, de exemplu, toate țările Europei, ne testa imediat pe cei care voiau, cu o altă hartă, pe care era numai granițele statului, fără nume. Cel care reușea să răspundă consecutiv la trei întrebări, primea pe loc un zece mare și valoros. De aceea eram foarte atenți, cei mai mulți dintre noi.

Ora nu se termina până ieșea profesorul din clasă, clopoțelul fiind doar un reper ce putea fi ignorat un timp nedefinit, chiar și până la începutul celeilate ore. În pauza mare, pe la 10.00 sau 11.00, primeam câte o gustare constând în napolitane (Eugenia), rahat sau turtă dulce. Prânzul se servea începând de la ora 13.00, în două serii. Ne străduiam să ajungem primii la o masă liberă, pentru a pune mâna pe trofeu: porția de pâine care avea în componență și colțul, fiind mai mare. Niciodată nu ne-am ridicat sătui de la masă, chiar dacă uneori se mai dădea și supliment. Uneori aveam surpiza să primim și desert, compus de obicei din câte un măr, strugure, portocală (!).

Până la ora 15.30 era lumea noastră, perioada cea mai lungă de libertate și joacă prin curte, pădurea din apropiere, malul Someșului sau în interiorul clădirii, după cum ne permitea vremea. Urma „meditația”,sub supravegherea educatorilor, până la 19.00, cu întrerupere de o jumătate de oră, în care primeam încă o gustare dulce. După servirea cinei, cu toții speram la permisiunea de a vedea măcar un film serial la TV. Pe atunci eram înnebuniți după Sfântul, Campionii, Răzbunătorii, Baronul, Ivanhoe și alte producții de acest gen. Dar rareori aveam bucuria să ne lase pedagogul – în urma consultării cu directorul școlii – mai mult de o jumătate de oră după ce veneam de la masă. Stingerea se dădea pe la 21.00 – după periplul obligatoriu la baie, la fel ca dimineață – dar hârjoneala și discuțiile țineau până simțeam oboseala și pe moș Ene cum ne dă târcoale.

Cam așa se derula o zi obișnuită de școală în internatul de la Jucu, din acea perioadă. Firește că încăierările erau inevitabile și era o zi bună când nimeni nu ajungea la infirmerie, cu capul spart sau dinți scoși. Acum, lucrurile s-au schimbat și acea școală are o altă destinație. Dar amintirile ni le împărtășim uneori între noi, foștii colegi din toate colțurile țării, de câte ori avem ocazia. Per total a fost frumos și educativ, mulți dintre noi învățând ce e ordinea și disciplina, valori premergătoare unui caracter armonios și o viață cumpătată.

Fără rețineri

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Un tip se apropie, pe stradă, de o tipă și îi propune direct să facă dragoste cu el. Tipa reacționează imediat:
– Cât tupeu, domnule, cât tupeu!
– Ei, dacă aveți ceva împotrivă…
– N-am nimic împotrivă, dar cât tupeu, domnule, cât tupeu…

* Unui tip trebuia să i se facă transplant de inimă. Cum existau 3 donatori, este lăsat să aleagă inima de la cine vrea.
Doctorul îi spune:
– Primul a fost sportiv, se antrena, avea o inimă puternică, al doilea era doctor, știa să se îngrijească, iar al treilea a fost avocat. A cui inimă o vrei?
Tipul, fără să se gândească mult, răspunde:
– A avocatului!
– De ce?
– Dintre toți, el și-a folosit inima cel mai puțin!

* Ion și Gheorghe stăteau de vorbă:
– Mă Ioane, zise Gheorghe, eu am 30 de ani și sunt virgin, niciodată nu am avut șansa să fac sex.
– Du-te mă Gheorghe, zise Ion, las că te rezolv eu. Îți trimit o fată și se rezolvă problema.
Plătește Ion o prostituată să meargă să se întâlnească cu Gheorghe. Acesta o invită la restaurant, mănâncă, beau un vin, apoi Gheorghe o invită la el acasă, iar femeia acceptă. Ajung acasă și Gheorghe o întreabă:
– Desfac o șampanie?
– Da!
– E cam cald aici, îi spuse Gheorghe timid, hai să ne dezbrăcăm.
Tipa, nici una nici două, se dezbracă în pielea goală. Gheorghe mirat, o întreabă:
– Acum mergem în pat?
– Da.
Se pun în pat amândoi, și Gheorghe din nou:
– Acum dormim?
– Cum vrei.
Dimineață se trezesc, tipa pleacă în treaba ei, iar Gheorghe se întâlnește cu Ion, care-l întreabă:
– Ei, cum a fost?
– No, nu am făcut sex, da’ atâtea șanse am avut!

* Reporterul: – Nu vi se pare ciudat că, în ultima vreme, au venit pe lume foarte mulți gemeni?
Doctorul: – Păi, după cum merg lucrurile în ziua de azi, probabil că le este frică să vină pe lume singuri!

* Un avantaj în a fi musulman.
Dacă îți schimbi nevasta, poți păstra aceeași poză pe birou.

* – De ce are bucătăria fereastră?
– Ca să aibă și femeile un punct de vedere.

* Bulă merge la un bordel.
– Vreau o fată, dar să știți că eu sunt sadic. Plătesc oricât!
Patroana îl conduce într-o cameră de lux, la o „bomboană” de fată.
– La mine, plata înainte, zice fata. Am auzit că ești sadic, așa că nu vreau să risc. 2000 de euro!
Scoate Bulă banii și-i dă fetei.
– Auzi, zice fata, dar cum se manifestă sadismul tău?
– Mai întâi te bat, după care te regulez, după care iar te bat, apoi te regulez din nou.
– Până când?, întreabă îngrozită fata.
– Până când îmi dai banii înapoi.

* Înainte de 1989, în Oaș și petrolul lampant se dădea la Cooperativă numai pe ouă.
Oșenii țâpureau: „Țucu-te dragă găină, / Că ne dai din cur lumină!”

* Două neveste discutau despre viața lor, iar una din ele începe să plângă:
– Draga mea, nu știu ce să mă fac cu soțul. Tot timpu’ numai:
”Mamei nu i-ar plăcea asta”, ”Vai, de-ar vedea mama ce facem”, ”Mama zice că nu e bine”, ”Mama face mai bine asta” și tot așa…
Nu mai suport, dacă-l mai aud o dată cu mă-sa îl omor.
– Dragă, o sfătuiește cealaltă, cred că trebuie să fii tu mai feminină, să te comporți mai provocator, să-i trezești simțurile și să-l faci să uite de maică-sa!
Zis și făcut. Seara, tipa își îmbracă cea mai sexy lenjerie de dantelă neagră, mănuși negre și lungi din mătase, jartiere fine negre de satin și se întinde pe pat…
Soțul intră, o vede și exclamă:
– Aoleu! De ce ești toată în negru? S-a întâmplat ceva cu mama?

* Soacra lui Ion este dată dispărută pe Dunăre și sunt anunțați scafandrii s-o caute.
Cum era și normal, scafandrii au început s-o caute în josul apei și… nimic. Ion strigă:
– Căutați-o, vă rugăm, și în susul apei, că toată viața numai contra a făcut.