Emanări umoristice

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Interviu de angajare la FBI.
Candidații trebuie să treacă un test. Li se dă un pistol cu gloanțe oarbe (ei nu știu că-s oarbe) și sunt trimiși în camera alăturată să-și omoare nevasta.
Primul solicitant vine, ezită, ia pistolul, intră în cameră, dar până la urmă se răzgândește și nu trage.
Al doilea ia pistolul, intră în cameră, trage un glonț și renunță.
Vine al treilea, ia pistolul, intră în cameră. Din cameră se aud împușcături, după care trânteli, zgomote de fond. După un sfert de oră, iese trimfător și zice:
– Un cretin a pus gloanțe oarbe în pistol, a trebuit s-o omor cu scaunul!

* Ghicitoarea:
– Viitorul dumneavoastră arată perfect. Nu vă veți întâlni tot anul viitor cu nicio boală!
– Asta este catastrofal!
– Cum așa??
– Păi, eu sunt medic…

* – Alo, iubito, după servici merg la bere cu băieții…
– Repetă, te rog…
– După servici… vin direct acasă…

* – Nu înțeleg cum au reușit să spargă parola de pe laptopul meu!
– Păi, care era parola ta?
– Anul de canonizare al Sf. Dominic de către Papa Grigore al IX-lea.
– Uaaau! Foarte tare. Și în ce an a fost asta?
– 1234.

* – De ce este România o țară drăguță?
– Pentru că are gropițe.

* Maimuțele se relaxează, mănâncă, se joacă, dorm și fac sex ca nebunele…
Mă întrebam… noi de ce dracu’ am evoluat?!

* – Ai Facebook?
– Da.
– Ai Whatsaap?
– Da.
– Ai instragram?
– Da.
– Ai viber?
– Da.
– Ai iubit?
– Pff… Am uitat să-l descarc.

* Bulă vine de la școală. Mama îl întreabă:
– Ai ieșit la tablă?
– Da!
– Și ce ai făcut?
– Am șters-o.

* Luni dimineața. Șeful:
– Ai ochii roșii și umflați. Ești beat?
– Nici vorbă. Nu voiam să vin la muncă și am plâns…

* Când m-am mutat prima oară cu iubita, am avut un dialog:
– Eu am trei obiceiuri la care nu pot renunța pentru nimic în lume!
– Ok!, care sunt ele?
– În fiecare zi de miercuri, eu cu băieții joc fotbal! Nu contează dacă ninge sau plouă, eu sunt la fotbal! Ai înțeles?
– Am înțeles!
– În fiecare sâmbătă, eu cu băieții joc poker! Nu mă interesează că e sărbătoare, că avem invitați, eu sunt cu băieții la poker! Ai înțeles?
– Am înțeles!
– În fiecare duminică, eu merg cu băieții la pescuit! Nu mă interesează că ninge sau că plouă, că e ziua mamei tale, eu plec la pescuit! Ai înțeles?
– Am înțeles!
Apoi o întreb, văzând-o foarte calmă:
– Dar tu, ai vreun obicei?
– Aaa! Eu în fiecare zi, la ora 10 seara, fac sex! Ești acasă, nu ești acasă, nu mă interesează! Eu fac sex!

* Un bețiv se întoarce seara de la bar cu o sticlă de vodcă la el. Ajunge în fața ușii și încearcă să introducă cheia în broască, dar nu reușește. Atunci, acesta ia cheia și o introduce în sticla cu vodcă, după care introduce cheia în broască și reușește să deschidă ușa.
– De ce?
– Fiindcă s-a pilit cheia.

* Badea Gheorghe pleacă cu prietenii la o plimbare cu mașina prin București. Pe la Arcul de Triumf încurcă circulația și un bucureștean țipă la el pe geam:
– Bă, Gheorghe!
Gheorghe al nostru le spune prietenilor:
– Vedeți, bă, pe mine mă cunoaște toată lumea!

* Te dai mare bucătăreasă, da’ când ai vrut să faci supă la plic, te-ai dus la poștă după timbru.

* – Știi să acorzi primul ajutor?
– Da, bineînțeles!!!
– Ce faci în cazul în care se împiedică cineva și cade?
– Râd!!!

* Maxima zilei:
Ai bani, mănânci, n-ai bani, nu ți-e foame!

* Bulă primește o invitație la o petrecere.
Pe invitație scria că se intră doar cu cravată neagră.
Când a ajuns, însă, spre surprinderea lui, ceilalți mai purtau și cămașă și pantaloni…

* – Ce au făcut oltenii la inundație?
– Au legat găinile de gâște ca să nu se înece.

Tangențial (22)

Teoria părea simplă, dar când cei trei temerari au ajuns pe hol și-au dat seama că fiecare pas înainte era un act de curaj. Știau că drumul până la ascensor nu e lung, îl aveau încă proaspăt în minte, însă nu luaseră în calcul fenomenele ciudate care se petreceau pe traseu, începând de la luminile fantomatice, continuând cu sunetele înfricoșătoare și culminând cu trepidațiile de diferite intensități. Toate se aliau într-un concert macabru, ce nu putea fi filtrat de pleoape, de mâinile care acopereau urechile sau de gândul încurajator că, dincolo de ele, vor găsi eliberarea și drumul spre casă. Dar piedicile erau la început și și-au dat seama de asta când în fața lor a apărut figura lui Satanel, cu un rânjet răutăcios:

– Unde credeți că plecați fără mine?, se răsti el autoritar. Parcă eram o echipă, în care eu trebuia să vă salvez, iar apoi să fim împreună pe vecie. Vreți să mă trădați în timp ce mă lupt pentru voi?

Ce răspuns puteau să-i dea? Nu aveau unul mulțumitor. Un fulger scurt spintecă holograma care dispăru în întuneric, în locul ei apărând cea a unui bătrân blajin, cunoscut din unele icoane creștine. De îndată se auzi și o voce, la fel de blândă:

– Poate că așa mă veți recunoaște ca fiind unicul vostru Dumnezeu. Voi, oamenii, v-ați schimbat gândirea, iar eu m-am arătat vouă într-o goliciune pe care nu o agreați încă. L-ați eliberat pe cel mai mare dușman al meu și al vostru, însă vă iert ca un bun părinte. Așteptați-mă înăuntru, unde sunteți în siguranță până la încheierea înfruntării dintre bine și rău. Ne revedem atunci.

Și această imagine dispăru brusc, lăsându-i pradă efectelor sinistre și temerilor interioare.

– Nu vă opriți pentru nimic în lume!, se auzi îndemnul comandantului. Timpul e măsurat.

Prinzând puțin curaj, au reușit să mai înainteze câțiva metri, ținându-se de mână. Un strigăt al Sabine îi opri din nou.

– Ce este?, o întrebă Titus, strângând-o în brațe.

– Nu vedeți?, arătă ea în față. E un câine mare și fioros, iar mie mi-e tare frică de ei.

Ochii celor doi bărbați încercară să deslușească ceva. După câteva momente, Titus fu acela care răspunse, tot cu vocea îngrozită:

– Acela nu e câine! Eu un șarpe uriaș în stare să ne înghită de vii. Niciodată nu mi-au plăcut aceste târătoare scârboase.

– Ce tot vedeți voi acolo?, se irită Săndel. Nu-i nimic în fața noastră, doar străfulgerări intermitente cu lumini înșelătoare. Cineva vă face feste, redându-vă imagini de care știe că sunteți îngroziți. Nu vă lăsați amăgiți și pășiți mai departe. Mai avem puțin și ajungem.

Încă o încurajare ce i-a făcut să strângă din dinți și să treacă peste încercările minții. Ascensorul îi aștepta ca o salvare, dar și cu temerile pe care le generează un astfel de aparat. Dacă se bloca între nivele sau nu se mai deschidea acolo unde voiau să ajungă? Întrebări la care nu aveau timp să găsească un răspuns, în graba lor de a se desprinde de prima parte a traseului. Urcau, iar asta le dădea un sentiment de libertate, binevenit după atâta nesiguranță.

– Oare cum o să se descurce Georgică?, gândi cu voce tare Sabina.

Își dădu seama de asta și completă ca o scuză:

– Știu că e mai temător, iar el va fi singur de data asta.

– Niciodată nu-i omul singur, e cu Dumnezeu, rosti Titus.

La privirea scandalizată a celorlalți, se corectă:

– Mă rog, nu cu Dumnezeul acesta, ci cu acel bun, pe care-l știm noi.

Aparatul se opri în cele din urmă, iar ușa se retrase ascultătoare. Se grăbiră să părăsească acea gaură ce clipea arar din câte un ochi somnoros, ultimul ieșind Săndel, dar rămânând apoi blocat lângă intrare. În locul de unde era, își vedea acum băiatul zâmbind și întinzând mâinile pentru o îmbrățișare.

– Tati, mi-a fost dor de tine. Hai și mă îmbrățișează tare, rosti copilul cu ton înduioșător.

– Vasilică?!, se cutremură omul. Tu nu poți să fii aici!

– Cum să nu pot? Nu mă vezi? Haide, tati…

– Ce s-a întâmplat, Săndel?, îl întrebă Titus cu mirare.

– Cred că am și eu vedenii. Așa-i că nu e nimic în ascensor?

– Firește că-i gol, doar am ieșit toți din el.

– Mi se pare că-mi văd copilul.

– Tati drag, de ce mă lași aici, în întuneric? Vino și mă ia…, se tânguia Vasile.

– Piei, Satană!, se răsti comandantul scuturându-și capul să alunge năluca.

– Te încearcă și pe tine, îl asigură Sabina. Trebuie să ne grăbim pentru a ajunge la lansare.

Săndel se desprinse de ispită și scoase harta. Printre sclipiri, reușiră să găsească marcajul spre aspiratorul de apă și apoi să ajungă cu curaj la baza lui. Georgică avusese dreptate și condițiile unei propulsii păreau ideale. Jetul de apă trebuia să vină printr-o conductă largă, ce avea la capăt un suport pe care se puteau înghesui toți patru. După eliminarea capacului din exterior și așezarea lor pe acel suport, era indicat să se țină unul de altul , atât cât pot, pentru a se ajuta și regăsi ușor, oriunde ar ajunge. Curând, au terminat toate pregătirile și acum îl așteptau cu emoții pe micuțul-mare component al echipei.

Scurt interviu cu mine însumi

Intrebare – De ce ”racoltapetru6”?

Răspuns – Am crezut că numărul 6 îmi poartă noroc. Uneori a făcut-o, alteori mi-a adus ghinion. Dar a fost mereu reprezentativ.

I – Cine este de fapt Racolța Petru?

R – E un om obișnuit, așa cum te aștepți să-ți spun și cum sunt marea majoritatea a oamenilor. Singura deosebire e că sunt singur și am timp să gândesc mult. Nu știu dacă-i de bine, dar am încredere în prietenii virtuali care-mi spun că nu sunt încă senil.

I – Ce ai realizat în viață?

R – Aproape nimic. Nu am copii, familie, dar cele patru cărți pe care le-am scris le consider ca niște urmași, chiar dacă sunt în ediție limitată și nu am avut intenția să-mi scot banii investiți. Dacă aceste cărți, și cele pe care am intenția să le mai scriu, vor însemna ceva pentru cultura românilor, aș fi deosebit de onorat. Mă gândesc și la primele mele versuri pe care aș vrea să le public în acest an.

I – Toată lumea publică versuri și toți se cred poeți. De ce crezi că versurile tale ar avea un impact mai mare?

R – Nu vreau să mă laud și nici să-mi fac publicitate, așa cum se întâmplă în cazul multor poeți celebri, doar pentru că au avut șansa unor prieteni sau cunoscuți care i-au promovat. Am citit multe poezii deosebite pe bloguri, care erau mult mai bune decât ale unor autori celebri, cu vânzări de milioane, cum ar fi Mircea Cărtărescu. Poezia bună poate fi oriunde, depinde doar de mintea care o descoperă.

I – Să lăsăm poezia, din moment ce încă nu ai publicat nimic în acest domeniu. Am văzut ceva proză fantezistă, cu titlul ”Tangențial”. Pare ceva fără nicio noimă și nici măcar nu e la modă. Lumea vrea dramă, dragoste, jurnale, destăinuiri din viața de zi cu zi. Cine-și pierde timpul să-ți asculte aberațiile fantastice?

R – Mulțumesc pentru compliment! Eu sunt un om lipsit de satisfacțiile unor călătorii, excursii sau evenimente deosebite. Dar, totodată, îmi place să mă exprim prin scris, iar imaginația e cea care mă ajută să-mi îndeplinesc, în mare parte, scopul. Știu că multor prieteni le e greu să parcurgă fiecare episod din fanteziile mele, dar – pentru că întotdeauna există un „dar” -, dacă nu o fac mulți, cel puțin o să iasă o nouă carte pe care o să o dăruiesc celor mai buni cititori. Nu am recuperat niciodată nici măcar un sfert din banii investiți pe cărți, dar nici nu-mi pare rău.

I – Nimeni nu investește bani și timp doar din generozitate, mai ales în zilele noastre. Spune-mi ce scop ai cu adevărat?

R – Dacă am vreun scop?… Da… desigur, ca orice om. Să am copii cât mai mulți. Iar dacă nu s-a putut să fie din cei care respiră prin plămâni, să fie măcar din aceia care respiră printre file, cu fiecare pagină întoarsă și cu fiecare rând perceput. Nu am posibilitatea să călătorească peste mări și țări, dar mi-ar plăcea ca acești copii să fie apreciați de prietenii cu care i-am conceput și cititorii câștigați pe parcurs. Deocamdată, sunt patru născuți din gânduri ce s-au revărsat. Mă voi strădui să-l aduc pe lume și pe al cincilea, iar apoi voi spera mereu la alții, ca orice părinte ce se crede fecund. Prietenii mă ajută, wordpress la fel, sănătate să mai fie.

P. S. – Selecție din întrebările primite cu diferite ocazii.

Of, inima…

Te-aș ridica în brațe
Și te-aș trece praguri
În fiecare zi,
De fiecare dată.

Aș face schimb de inimi cu tine,
Să batem în pieptul celuilalt,
Simțindu-ne unul pe altul,
Să ne alinăm dorul.

Dar nu mă mai țin genunchii,
Brațele mi-au slăbit,
Iar inima…
Of, inima…

 

Redistribuite

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Un mecanic auto moare. Ajuns la poarta raiului, acesta se plânge Sfântului Petru:
– Cum se poate să mor la 48 de ani?
– Uite cum: noi am adunat toate orele de manoperă de pe chitanțele eliberate de tine și a reieșit că ai 90 de ani.

* Culmea ironiei este să fii la putere (Parlament, Guvern) și să faci protest împotriva „abuzurilor puterii”!

* După teza la chimie, Alinuța îi reproșează colegului de bancă:
– Măi, Ionele, eu te-am văzut că ai copiat după mine. O să se prindă profa!
– Taci, fată, că nu se prinde, deoarece unde ai scris tu ion pozitiv, eu am scris gheorghe negativ.

* – Cine are la el un cuțit, să facă un pas înainte!, zice sergentul.
– Eu am unul, domn’ sergent!
– OK. Vei merge o săptămână în Hawaii, cu toate cheltuielile incluse.
Ziua următoare, sergentul pune aceeași întrebare și toți fac un pas înainte.
– Foarte bine, toți la curățat de cartofi!

* – Ce mănânci azi la cină?
– Foie gras, Ratatouile și Clafoutis cu cireșe.
– Acum nu mai suntem pe Facebook, spune-mi sincer.
– Pufuleți.

* Când eram mic îmi plăcea să rod chestii din plastic. Acum mănânc o roșie din supermarket și m-a apucat nostalgia.

* Sfârșitul anilor ’80. Un câine românesc și unul din RSS Moldova discută peste Prut.
– Cum e la voi, acum, cu perestroika asta?
– O! Cu totul altfel! Muuult… mai bine!
– Serios?!
– Păi, fii atent: înainte aveam un lanț de un metru, acum are trei metri!!! Altă libertate!
– Și mâncarea?
– Mă rog, mâncarea e tot la cinci metri.

* Un bărbat educat nu ar privi niciodată picioarele unei femei îmbrăcată cu fustă mini… nu, el ar trebui să facă ceva pentru ca ea să se aplece!

* El și ea.
– Ești agitat?
– Puțin…
– E prima dată pentru tine?
– Nu, am mai fost agitat până acum.

* Într-o seară, vine Ion acasă mort de beat. Maria, din prag:
– Nu ți-e rușine? Iarăși ai băut ca porcul…
Ion: – Taci tu, Marie, că nu am băut numai două beri, dacă nu crezi întreabă câinele!
Maria: – Măi câine, câte beri o băut?
Câinele: – Hammm, hammm.
Maria: – Nu se poate, două beri și ești mort de beat…
Ion: – Bine, no, și două pahare de vin, dacă nu crezi întreabă câinele!
Maria: – Măi câine, câte pahare de vin o băut?
Câinele: – Hammm, hammm.
Maria: – Da’ ia stai așa… măi câine, țuică o băut?
Câinele: – Auuuuuuuuuuuu…

* – Draga mea, unde ești?
– Iubi, sunt în mașină, tramvaiul mă urmărește!
– Dragă, ieși de pe linia de tramvai și pornește GPS-ul, te va ajuta să ajungi acasă.
– Nu pornesc niciun GPS, m-am certat cu el azi dimineață!

* Viața e ca ardeiul iute…
Ceea ce faci azi, ți-ar putea arde fundu’ mâine…

* Un copil își întreabă tatăl:
– Tăticule, ziua de ce nu apar stele pe cer?
Tatăl răspunde: – Nu știu.
– Păi de ce nu ai întrebat și tu când erai copil?

* Un copil de vreo 3 ani, butonând pe o tabletă, se duce la mama sa și o întreabă:
– Mama, eu am fost downloadat, ca în jocul ăsta?
– Nu, mami, te-a adus barza!
– Dar de ce? Nu mergea wireless-ul?

* – Vrei să facem sex?
– Îmi pare rău, dar eu vreau ceva serios.
– Ok, îți promit că nu o să râd.

* Ai observat că dacă îndrăznești să calci strâmb, nu ți se umflă glezna?!
Culmea… ți se învinețesc ochii!

* – Tocmai mi-am cumpărat un aparat auditiv nou. Am dat pe el 4000 de dolari, dar e foarte bun!
– Și ce model e?
– Doisprezece și jumătate!

* – Am auzit că ești pe jumătate german și pe jumătate român…
– Da.
– E o combinație optimă: vrei să faci totul perfect, dar lași mereu pe mâine…

* Depravare în stil scoțian.
Scoțianul stă pe terasă cu un pahar de apă în față. Scoate o poză cu o femeie goală, se uită la ea, suspină, bea o înghițitură de apă… Iar se uită la poză, mai ia o înghițitură…
La un moment dat, se scoală și spune:
– Așa nu se mai poate! Am ajuns să îmi dau toți banii pe femei și pe băutură!

Tangențial (21)

Se vedea că pledoaria pentru viață a lui Săndel îl afectase pe sirian – mai ales când veni vorba de posibila sa recunoaștere ca erou al islamului-, dar nu suficient încât să renunțe la planul lui. De aceea își exprimă îndoielile:

– Nu e bine să ne ne complicăm acum, când suntem în criză de timp și totul pare atât de simplu. Vă dați seama că-i o fantezie ceea ce vreți voi? Cum aveți de gând să ieșiți de aici când afară vă așteaptă un război cu arme necunoscute de noi? Să presupunem că ajungeți în deșertul de care am fugit; cum credeți că o să vă transportați pe Pământ? Sunt prea multe piedici și riscăm să ne punem în pericol planeta. Mai bine ne sacrificăm cu toții și scăpăm omenirea de creaturile astea egocentrice.

– Avem și noi planul nostru, interveni Georgică.

– Avem?!, se arătară uimiți Sabina și Titus.

– Sigur că avem, repetă și Săndel, ca și cum ar fi știut de el. Ia explică-i tu, micuțule, despre ce-i vorba.

– E simplu și îți promit că nu vom întârzia semnificativ  ce ți-ai propus, dacă asta vrei neapărat, continuă micul hacker. Trebuie doar ca, în drumul ei spre Soare, planeta asta să treacă foarte aproape de a noastră, la fel cum a făcut atunci când ne-a aspirat. Nu-i nevoie de multe alte calcule, ci doar de reprogramarea unor date din trecut. Ai încredere că nu voi modifica destinația dată de tine, ci o voi ajusta puțin. Poți să fii alături de mine când fac asta.

Sibel se mai înmuie la rugămințile care urmară și, după câteva minute, fu de acord să coopereze. Monitoarele prinseră din nou viață sub mâinile abile ale lui Georgică, camerele de supraveghere veneau cu imagini esențiale, iar rețeaua subterană își dezvăluia secretele prin planșele și schițele accesate. Nu toți știau ce caută, dar își lipeau ochii de fiecare document, sperând că el va aduce lămuriri și soluții, măcar pentru cei în măsură să le descifreze. După un timp ce păru prea lung, Gică se arătă lămurit atunci când li se adresă:

– În trei ore și douăzecișipatru de minute vom trece razant pe lângă Pământ. Până atunci trebuie să ajungem la suprafață, orice ar fi.

– Da’ nu e periculos pe holuri?, întrebă Sabina.

– Este, dar trebuie să ne asumăm acest risc, răspunse Săndel. Și mai e o problemă importantă: cum ne transferăm pe planeta noastră. Cred că data trecută am fost la locul nepotrivit, în momentul nepotrivit. Acum, însă, trebuie să luăm în calcul fiecare amănunt, altfel rămânem aici sau suntem striviți în impact. Un fapt deloc încurajator este că planeta asta are o forță de gravitație mai mare decât cea la care vrem să ajungem, așa că desprinderea devine dificilă.

– Păi vedeți?, se implică Sibel din nou. Exact ce v-am spus și eu. Mai bine renunțați.

– Ar fi o soluție, le dădu speranțe Georgică. Dispozitivul prin care am intrat e făcut în principal pentru a aspira apa necesară vieții de aici. Apa asta e depozitată într-un bazin din interior, ce se umple periodic. Din datele accesate de mine, se pare că procesul poate fi inversat, iar lichidul eliminat cu presiune în afară. Lacul e secat acum și capacul dispozitivului poate fi îndepărtat. Astfel că jetul puternic de apă vă poate ridica la o înălțime suficient de mare pentru a intra în câmpul gravitațional al Pământului. E nevoie doar de o sincronizare perfectă, ce poate fi planificată anticipat.

– Totuși, e foarte periculos, concluzionă sirianul.

– Nimeni nu e obligat să încerce, decise comandantul. Eu vreau s-o fac, cine mai vine cu mine?

Gestul lui Săndel îi încurajă și pe ceilalți, drept pentru care ridicară mâna Sabina, Titus și Georgică, spre mâhnirea lui Sibel. Hotărârea fiind luată, mai urma să fie conceput și introdus programul. Un pas important, făcut sub presiunea timpului și emoțiile dinaintea unor încercări cu multe necunoscute.

– Avem încredere în tine, Georgică, îl bătu comandantul pe umăr. Du-ne acasă și nu te-om uita câte zile vom mai avea.

– Îmi dau toată silința, dar trebuie să vă avertizez că nu se știe în ce zonă a planetei mamă vom ajunge. Sunt prea multe variabile care contează, iar noi trebuie să luăm în calcul mișcarea de rotație a Pământului, ce ne poate duce spre o zonă cu relief diferit și cu o altă distanță la întâlnire. E greu al naibii, se descărcă micuțul.

– Știu că e greu, iar pentru foarte mulți chiar imposibil. Dar tu nu ești un om oarecare și avem noroc să fii printre noi. Dă tot ce poți și nu uita, băiete: TANGENȚIAL! Ca și cum ți-ai mângâia iubita însărcinată pe burtică, cu grijă și sensibilitate, de parcă n-ai atinge-o decât cu inima. TANGENȚIAL!

– Așa va fi mângâierea noastră pentru mama Pământ, zâmbi romantic Georgică. Tangențială și sensibilă. Doamne ajută! Mergeți înainte, până termin de încărcat datele. Promit că voi încerca să vă ajung din urmă în timpul potrivit, dar nu mă așteptați dacă intervine ceva neprevăzut. Oricum, mă bucur și eu că v-am cunoscut.

Chemarea Universului

Când mă uit la mii de stele,

Distanțele-s la-ndemână,

Și-aș porni la braț cu ele

Să ne plimbăm împreună.

Racolțisme

 

* Ferește-te de opriri, că pornirile sunt grele.
* Dacă vrei să zbori, deja ești un zburător.
* Niciodată nu poți să-ți golești mintea de gânduri, doar dacă gândurile nu-ți aparțin.
* Vei muri cu adevărat doar dacă tu crezi asta.
* E greu să ierți, dar și mai greu e să te convingi c-ai iertat.
* A ajuns om mare cățărându-se numai pe oameni mici.
* Oamenilor le place să fie vrăjiți, de aceea s-au inventat cuvintele.
* Toată lumea vrea schimbare, dar fiecare în alt fel. De aceea se face atât de greu.
* Iubirea e nemuritoare, doar iluziile pier.
* Fericirea se învață și apoi se clădește, nu se cucerește și nici nu se primește în dar.
* Nu săpa groapa altuia, convinge-l să și-o sape singur.
* Dacă banul e ochiul dracului, atunci băncile sunt lăcașurile Satanei.
* Când doi se ceartă, al treilea îi filmează.
* Ai parte, ce-ți mai trebuie carte?
* Orice meserie devine plăcută dacă o stăpânești bine.

Varietăți

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* – Gata, zise unul dintre pescari, azi am venit degeaba. Nu mai este nimic de făcut, să ne strângem sculele și să plecăm acasă!
– Ba mai avem ceva de făcut.
– Ce?
– Să ne punem de acord cu ce povestim acasă.

* Examen de admitere într-un institut:
– Tinere, de ce ai hotărât să dai la facultatea noastră?
– Tată, nu pune întrebări idioate!

* Un tip vine la directorul unui circ.
– Ce știți să faceți?
– Tai o femeie în două și apoi o lipesc la loc.
– Ce să zic… Toată lumea știe să taie o femeie în două!
– Pe lung?

* Culmea politeții: să stai pe scaunul electric și să cedezi locul..

* În urma testelor ADN făcute în laboratoare de renume, s-a dovedit științific că Viorica Dăncilă este mama lui Bulă.

* – Iubitule, spune-mi ceva care să mă înnebunească!
– Uite una îmbrăcată exact ca tine!

* Se întâlnesc doi admini: unul de Unix și altul de Windows. Primul spune:
– La serviciu, frec menta. Nimeni nu se plânge.
Al doilea;
– La mine întotdeauna este de lucru. La fiecare jumătate de oră trebuie să reinstalez sistemul.
Primul:
– Serios? Și cum ai reușit ca Windows-ul să lucreze bine 30 de minute?
Al doilea:
– Nu, n-ai înțeles… 30 minute durează instalarea…

* Cică următorul film din Planeta Maimuțelor se va turna în România, că aici sunt gratis personajele.

* La Radio Erevan, un ascultător întreabă:
– Se poate face sex într-o sală de așteptare?
– Nu. În primul rând că e incomod și în al doilea rând, s-ar putea să primiți și sfaturi.

* Două femei canibale stau de vorbă. Una se plânge:
– Nu știu ce să fac cu bărbatul meu.
– Stai să-ți dau o rețetă.

* Un ascultător întreabă la Radio Erevan:
– Dacă am diaree, pot să fac baie?
Radio Erevan răspunde:
– Puteți, dacă aveți destulă.

* Mușcă din viață la timp… cu proteza nu mai are aceeași savoare!!!

* Cică timpul le rezolvă pe toate! De o oră aștept să se aranjeze lucrurile prin casă și… nimic.

* La magazinul de covoare:
– Am nevoie de un covor în camera copiilor, ca să se murdărească mai puțin.
– Câți copii?
– Șapte.
– Mai bine asfaltați!

* Din punct de vedere psihic sunt pe deplin pregătită pentru vară. Din punct de vedere fizic sunt pe deplin pregătită pentru SUMO.

* Momentul ăla când ești atât de prost ca popor încât aștepți ca Ponta să te scape de Dragnea!

* Dacă ai nevoie de bani… sună-mă. Nici eu nu am, dar măcar mai stăm de vorbă… 😀

* Vaca de pe ambalajul ciocolatei Milka, ce semnifică?
– Ea îți arată cam cât poți să te faci dacă mănânci în exces!

* La semafor, doi șmecheri într-o mașină strigă după o blondă:
– Pisi, pisi, ce mănânci tu de ești atât de frumoasă?
La care blonda:
– Banii fraierilor ca voi!

* – Dacă aflu că mă înșeli, mă transform în … Leu.
– Dragul meu, nu te înșel. Rămâi te rog în … Zona EURO.

* Un tip dansa cu o gagică și, profitând de apropiere, bagă mâna în decolteul tipei și începe să se joace cu sfârcurile.
– Ce faci, domnule?
– Caut posturi străine!
Bagă tipa mâna în pantalonii lui și zice:
– Cu așa antenă nu o să prinzi nici Bucureștiul!

* – Măi, Ioane, aud un strigăt de la tine din grădină: „cu-cu… cu-cu… cu-cu…”. Ai vreun cuc ce și-a făcut cuib printr-un pom?
– Nu, bre… E cocoșul meu, dar e bâlbâit!

* Mama către fiică:
– Draga mea, adu-mi 5 farfurii.
– Pentru… ?
– Trebuie să vorbesc cu tatăl tău.

* Clinica de psihiatrie este în renovare, iar mobila trebuie mutată la etajul superior, ca să se poată renova și parterul.
– Ioane, Vasile!, se adresează medicul unor pacienți, ia luați voi dulapul ăsta și duceți-l la etaj!
Peste o jumătate de oră, doctorul îl găsește numai pe Ion, transpirat și suflând din greu.
– De ce te chinui de unul singur cu dulapul ăsta? Unde e Vasile? De ce nu te ajută?
– Mă ajută, este în dulap, ține rafturile să nu cadă!!!

Martorii lui Dragnea

Circul politicienilor atinge cote tot mai mari, angrenând în lupta lor sute de mii de români, din toate județele țării. La ce era necesară o demonstrație de forță printr-un miting organizat de guvernanți? Nu e greu de răspuns, având în vedere că un singur om e în spatele acestei inițiative. Orgoliul de președinte al PSD era rănit după atâtea huiduieli cu care a fost întâmpinat în multe întâlniri de lucru. Trebuia să audă cu urechile lui că încă mai este iubit și să vadă cu ochii lui mesajele de încurajare ale maselor. Indiferent că-s făcute la comandă, în schimbul unei călătorii gratuite și a altor facilități mai puțin publice.

S-a pus problema mesajului sub care să adune atâta amar de oameni. La început s-a vehiculat să fie un sprijin pentru primul ministru și al guvernului ales de Liviu Dragnea și atât controversat în mass media. S-a renunțat la asta, în favoarea blamării așa-zisului stat paralel, patentat de același lider cu probleme penale. Se va striga „Vrem prosperitate, nu securitate!”, după modelul mai vechi: „Noi muncim, nu gândim!”. Cu alte cuvinte, miile de oameni în uniforme obligatorii trebuie să recunoască pe șleau că renunță la libertate și mândrie în schimbul câtorva sute de lei sau al unui venit garantat din sânul bugetului atât de secătuit. Pentru că Securitatea în alianță cu Justiția i-a cam stricat ploile baronului teleormănean și acum el trebuie să umble pe la tribunal, ca orice om de rând. Numai că libertatea națională fără securitate e greu de închipuit, iar oameni ca el sunt în stare să submineze economia națională, să pună țara pe butuci și apoi să o vândă cu un leu.

 

 

Nici mândrie nu mai avem dacă acceptăm să fim adunați ca o turmă în sprijinul unor corupți ce vor să scape prin orice mijloace de pedeapsa meritată și să ne pună pe toți cu botul pe labe. Asta ne reamintește ultima adunare ordonată de Ceaușescu în București, care s-a întors împotriva lui. Oare mai există un astfel de curaj în sufletul românilor sau ne-am prostit și mai rău? Oare mai avem atâta onoare încât să stăm cu fruntea sus în fața Europei? Sau am renunțat la ea, iar uniformele sunt un simbol al adeziunii față de cei care știu să fure și să mintă mai mult? Dovezi sunt destule, inclusiv schimbarea legilor în favoarea corupților din trecut și din viitorul tot mai promițător pentru ei, dar tot mai sumbru pentru cei onești.

Nu se știe cu precizie câți oameni s-au adunat în Capitală, dar nici nu prea contează. Se pare că totul a decurs conform speranțelor președintelui de partid, care a fost ridicat în slăvi, precum dictatorii. Lumea îmbrăcată în alb l-a aclamat, iar femeile îi admirau mustața și ochișorii. S-a terminat târziu, după ce s-au auzit promisiunile lui și strigătele de solidaritate ale simpatizanților. Cei din urmă vor reveni acasă cu misiunea de a duce cuvântul Domnului Baron din ușă în ușă, umblând perechi pe la casele oamenilor, sub numele de „Martorii lui Dragnea”, și promițându-le celor care-i primesc că vor avea parte de o lume mai bună, în care nu e nevoie de autostrăzi funcționale, școli performante și spitale dotate. În care oricare dintre români poate fi ales ministru sau prim-ministru, cât o fi el de analfabet. În care se va putea fura pe rupte, cu condiția să fii membru de partid.