Situația era foarte complicată, iar domnului director dr. Robu nu-i plăceau complicațiile. Se uita intrigat la persoanele din biroul lui și încerca să înțeleagă dacă sunt niște zăpăciți sau șarlatani. Pentru a înțelege ceva din povestea lor, reveni cu o recapitulare a evenimentelor și o clarificare a identității celor implicați.
– Mi-ați spus că sunteți doctori psihologi, iar doamna e mama adoptivă a pacientului, dar nu pricep de ce l-ați adus la clinica mea cu o ambulanță de stat, fără acte de trimitere și fără șoferul mașinii. Ce s-a întâmplat de fapt și cum ați ajuns dumneavoastră primii la locul incidentului?
Profesorul Bogdan îi liniști cu un semn din mână pe ceilalți doi, semn că își asumă responsabilitatea explicațiilor.
– Am fost informați că elevul meu are gânduri sinucigașe. Ni s-a spus că-i pierdut în mulțimea care-l ovaționa pe Papă, însă nu puteam anunța autoritățile, de frică să nu producem panică. Singura soluție care ne-a venit în minte a fost să împrumutăm o ambulanță și să sperăm că-l vom găsi la timp. Norocul ne-a surâs, într-un fel, dar tot n-am putut interveni înainte de gestul lui necugetat. Nu vă cerem decât să-l stabilizați și să-i faceți niște investigații, pentru care plătim pe loc și apoi ne vedem de drum. Știm că aveți specialiști cu experiență, iar cazul acesta necesită o abordare deosebită, după cum o să vă convingeți în curând.
– Tot nu m-ați convins cum se poate împrumuta o ambulanță fără documente, iar asta mă duce cu gândul la alt cuvânt, rușinos pentru profesia dumneavoastră: furt. Misterul pe care-l invocați mă pune și mai mult pe gânduri, de cine vă ascundeți și de ce? Credeți că dacă suntem privați nu trebuie să dăm socoteală autorităților?
– Vă asigur că nu ne ascundem de autorități, interveni doctorul Oșan, iar ambulanța chiar am împrumutat-o de la un șofer binevoitor, dispus să ne ajute. Băiatul în comă are probleme mari cu niște persoane străine care-i vor răul, fapt ce ne obligă să fim cât mai discreți și să apelăm la bunăvoința dumneavoastră.
Ușa biroului se deschise brusc, lăsând să intre o asistentă micuță și vioaie. Urmă o convorbire animată și șoptită cu doctorul Robu, din care ceilalți încercau să înțeleagă câte ceva. Explicațiile le primiră doar după ce asistenta ieși la fel de rapid precum venise, dar având timp să le arunce o privire tăioasă.
– Vestea bună e că tânărul vostru va trăi și o să-și revină cât de curând, îi anunță doctorul din spatele biroului. A suferit arsuri cauzate, se pare, de un arc electric a cărui proveniență rămâne necunoscută. Curios ni se pare că șocul electric a fost resimțit mai mult în interiorul corpului, nelăsând urme pe pielea victimei. Și mai uimitor este că am detectat un mic obiect metalic în pieptul pacientului, pe care presupun că trebuie să-l extragem. Seria surprizelor nu se oprește aici, și bănuiesc că știți despre ce e vorba, nu-i așa?
– Nu știu la ce vă referiți, se arătă nedumerit Bogdan, imitat fiind și de ceilalți doi.
– Îmi cereți să vă ajut, dar continuați să-mi sfidați inteligența, răspunse intrigat domnul Robu. De ce nu mi-ați spus că băiatul nu are mâini naturale, ci un fel de imitații perfecte, din care n-am mai văzut sau auzit până acum. Ce se întâmplă de fapt aici, domnilor și doamnă?
Se vedea pe cei doi bărbați că nu erau pregătiți cu o explicație plauzibilă, însă doamna Violeta dădu cărțile pe față, cu o voce sinceră și rugătoare:
– Aveți dreptate, domnule doctor. Trebuia să vă spunem totul, de la început, dacă vrem o colaborare benefică pentru toți. Băiatul a avut un accident cumplit, în urma căruia a rămas fără mâini și o bună parte din piele. A fost operat la Viena, unde i-au fost implantate două brațe bionice și i s-a dat un chip nou. Dar cel care a sponsorizat aceste intervenții l-a răpit din spital și l-a ținut prizonier până acum, când a reușit să evadeze prin această tentativă de sinucidere ce putea să-i fie fatală. Dar dacă răpitorul – o persoană malefică și foarte bogată – află unde este, suntem siguri că va dori să-și revendice din nou „proprietatea”. De aceea dorim discreție și ne bazăm pe ajutorul dumneavoastră.
Robu o privi prelung peste ochelari, după care făcu același lucru și cu persoanele care o flancau. Apoi își îndreptă ochii pe imaginile calculatorului, căutând fișiere și informații ce-l puteau ajuta în decizia lui. Din când în când dădea din cap a înțelegere sau a nemulțumire, alternând astfel starea de spirit pe care o simțeau cei care așteptau cu nerăbdare un răspuns. Într-un târziu, binevoi să le acorde din nou atenție:
– E tare încurcată treaba asta, iar mie nu-mi plac lucrurile complicate. Tocmai de aia mă strădui să le descâlcesc, indiferent că-i vorba de o înțelegere între noi sau o problemă medicală. Nu știu ce secrete îmi mai ascundeți și nici nu cred că m-ar ajuta să cunosc toate intrigile în care sunteți angrenați. Mă mulțumesc cu repunerea pe picioare a acestui băiat, care se vede că a suferit mult. Să mergem în salonul lui.
