– Echipajul cel mai apropiat de clubul ”Amore” să intervină. S-a produs un incident în fața localului.
Anunțul dispecerei îi luă prin surprindere, iar Tivi răspunse impulsiv:
– Suntem echipa opt și ajungem în două minute.
Delia nu a mai apucat să intervină, dar izbucni imediat după ce colegul ei închise stația:
– Ești țăcănit la cap? Dacă mă recunoaște cineva de la club?, după câte seri am petrecut acolo…
Abia acum realiză tânărul că n-a fost o idee bună să se ofere, dar căută imediat să dreagă busuiocul.
– Cine să te recunoască în uniformă și cu părul ăsta bogat? Mai ales că-i întuneric și lumea nu se prea uită la chipurile polițiștilor.
Fata continuă să bombănească, arătându-și astfel nemulțumirea, în timp ce Tivi consideră că-i momentul să abordeze un subiect mai fierbinte.
– Lămurește-mă și pe mine de ce ni s-a luat cazul și la ce o să lucrăm de mâine? Ni s-au adus critici sau laude, și care ar fi acestea?
Întrebările lui s-au pierdut degeaba în atmosferă, partenera lui neavând starea de spirit să dea explicații pentru o măsură care i-a mai provocat o rană spirituală, de parcă celelalte nu au fost destule. În ultimele zile se simțea atacată din toate părțile, iar instinctul o făcea să nu mai aibă încredere în nimeni, să fie cinică până și cu colegul ei inocent, ba chiar să se descarce pe el, de câte ori avea ocazia. Știa că nu-i corect, dar își repeta întruna, ca o scuză, că nici viața nu a fost corectă cu ea. Să sufere și alții, să simtă cât de dureros și umilitor este, și să se călească așa cum trebuie s-o facă și ea.
Cu aceste gânduri a coborât din mașina de serviciu, evaluând dintr-o privire mulțimea adunată în jurul unui autobuz. Părea un accident de circulație și nu înțelegea de ce trebuie să se amestece ea în treaba celor de la Rutieră, mai ales că tocmai sosise și Ambulanța. Dar, dacă tot erau acolo, socoti că putea da ajutor în degajarea zonei și în a afla concret despre ce e vorba. Astfel că își făcură amândoi sesizată prezența, iar lumea curioasă se dădea pe rând la o parte, lăsându-i să ajungă în fața autobuzului, ale cărui faruri luminau toată scena. Victima era un tânăr blond, mic de înălțime și slab în constituția fizică, zăcând nemișcat cu fața în sus și lăsând să i se prelingă din gură un firicel de sânge. Un cadru medical îi cerceta capul, după ce, în prealabil, s-a convins că nu avea puls, iar apoi a declarat decesul. Alături de femeia în halat alb se agitau doi brancardieri, un bărbat în vârstă care părea șoferul mașinii, în timp ce o damă îmbrăcată sumar plângea printre cuvinte neînțelese.
– Agent Delia Iuga și partenerul meu, Tivi Stoica, se prezentă tânăra polițistă. Poate cineva să-mi spună ce s-a întâmplat aici?
– Doamnă, să știți că mi s-a aruncat pur și simplu în fața, iar eu n-am avut cum să-l evit, a fost prima explicație, venită din partea șoferului.
Dama în haine provocatoare făcu un efort și rosti câteva cuvinte mai clare:
– Să știți că nu s-a aruncat. I-a venit…, i s-a făcut rău…, și-a dus mâna la gât și a căzut pe carosabil.
– Îmi dați voie?, se adresă polițista medicului, în timp ce se aplecă peste victimă.
La lumina farurilor nu se putea distinge vreo leziune în zona indicată de martoră, dar Delia socoti de cuviință să stabilească identitatea persoanei decedate. I-a găsit portmoneul și telefonul mobil în buzunarul interior al gecii. Numele și adresa din cartea de identitate nu păreau relevante, dar câteva fotografii de pe mobil i-au atras atenția Deliei. Aveau ca subiect autoturismul lui nea Matei, imortalizat atât în exterior cât și în interior! Cine era oare tânărul și ce rol aveau aceste instantanee? Oare accidentul a fost doar o coincidență? Întrebările se aliniau din nou în mintea tinerei polițiste, readucând-o în starea ei naturală și alungându-i gândurile negre.
– Îl cunoșteai de mult?, o întrebă precipitat pe dama de companie, ocolindu-i privirea.
– Nu prea…, doar de câteva zile…, două săptămâni…, maxim o lună, două. Dar de unde vă știu?, că parcă v-am mai văzut, deveni femeia interesată
– Nu cred, dacă nu ai fost pe la secția mea, negă cu tărie Delia.
– Și totuși, aș putea să jur. Vocea asta nu se uită, iar ochii îmi aduc aminte de cineva.
– Mai bine mi-ai spune numele tău și unde te găsesc pentru alte detalii, i-o reteză polițista.
– Lucrez aici, la Amore, în fiecare seară. Întrebați numai de Lili, toată lumea mă știe.
– Ok, uite că tocmai a sosit și poliția rutieră. După ce se vor lămuri cauzele accidentului, vă rog să duceți corpul la IML, pentru autopsie.
Ultimele indicații au fost pentru personalul de pe Ambulanță, după care Delia i-a făcut semn lui Tivi că-i cazul să se retragă. În urma lor se mai auzi vocea în revenire a damei de companie:
– Nu știu cum îl chema…, dar toată lumea îi spunea ”Piciul”.
