Selecție de pe Google
Tot mai bine-i acasă
A fost bine și frumos la Geoagiu-Băi, dar eu cred că întoarcerea acasă e cea mai plăcută parte a unei vacanțe. Firește că ne bucurăm și la sosirea într-o stațiune, curioși să vedem locuri noi, condițiile în care vom fi cazați și oameni diferiți cu care vom socializa. În cea mai mare parte, așteptările nu mi-au fost contrazise, hotelul Ceres fiind plin cu turiști din toată țara (circa 200 de persoane), atrași de tratamentul renumit, de gazdele amabile, de peisajul deosebit, de mâncarea excelentă și foarte variată. Pot să spun că vreme de 13 zile – cât am luat masa acolo – nu s-a repetat niciodată meniul de la prânz și cină, iar deserturi erau în fiecare zi câte două. Cel mai mult mi-a plăcut bazinul, mare și cu apă termală, în care am avut privilegiul să mă bălăcesc singur, între două serii de pacienți.
Îmi amintesc cu plăcere și de persoanele cu care am avut contact, în primul rând personalul hotelului. Cameristele amabile, asistenții de la bazin (doamna Ana și domnul Aurelian), ce mi-au ușurat accesul, bucătarul șef, care mi-a dăruit la plecare un kilogram din renumiții cârnăciori virșli (din partea casei!) și, nu în ultimul rând, mulți dintre cei cazați în aceeași perioadă. Doar directorul Cornel s-a arătat a fi un om ursuz și greu de abordat. De altfel, dânsul mi-a promis, la telefon, o cameră cu cadă în baie, după care, la sosire, mi-a spus că e ocupată. În plus, la cumularea zilelor de sejur cu ale surorii mele, mi-a scăzut o zi. Nu i-am spus nimic, nefiind vorba de una cu tratament. Totuși, dacă vă hotărâți să mergeți la Geoagiu-Băi, vă sfătuiesc să alegeți unul din hotelurile Vacanța, despre care am auzit că au camere mai spațioase și un manager sufletist.
Am întâlnit fel de fel de oameni, în special cei cu care mâncam la masa nr. 8. Un cuplu de bucureșteni foarte drăguț, care a participat la multe excursii organizate în cele două săptămâni și cu care am făcut schimb de invitații. Altă persoană respectabilă a fost un domn din Deva, mereu amabil și cu povestiri interesante. Cel de-al șaselea coleg de masă a fost o doamnă în vârstă, expertă în stațiuni, după douăzeci de ani în care le-a vizitat. Zicea dumneaei că s-a simțit cel mai bine la Băile Herculane, chiar dacă hotelul unde a fost cazată avea mare nevoie de reabilitare. Îmi amintesc, cu zâmbetul pe buze, cum se plângea mereu că mâncarea nu-i suficient de sărată și se uita cu jind cum noi ne punem sare, dar ea trebuia să se abțină, din cauza diabetului și tensiunii. În schimb, recupera condimentând cu mult piper.
Am promis și am încercat să fac și câteva poze, dar nu mi-au reușit așa cum aș fi vrut. Îmi pare tare rău, mai ales că fotografiasem și un pui de căprioară care păștea la câțiva metri de terasa mea. Oricum, le-am pus la descărcat (sunt vreo 81 de imagini, adunate în câțiva ani), doar că procesul e prea lent și o să dureze până diseară. De aceea o să mă folosesc de o poză preluată de pe Google, în care se vede o cameră exact ca și cea în care am fost cazați noi. Spațiul era foarte mic, dar aveam televizor cu ecran plat și mare, precum și încălzire, noaptea.
Drumul spre casă a fost mai lung cu câteva ore și circa o sută de kilometri, deoarece am ales traseul prin Oradea. La ieșirea din marele oraș, am avut plăcerea să admirăm un struț impunător, într-o crescătorie în care bănuiesc că erau și alții. Am ajuns în Seini duminică, pe la ora 19.30, obosiți, dar fericiți că suntem acasă, unde e cel mai bine. Cam aceasta a fost vacanța mea, după doi ani fără ieșiri. Vă doresc și vouă vacanțe cât mai plăcute și aștept să vă citesc impresiile!
Anticipate
BANCURILE SĂPTĂMÂNII
* Omul de Neanderthal o întreabă pe femeia lui:
– Te culci cu mine?
– Nu!
– De ce?
– Nu am chef!
Ia omul o bâtă și îi dă una zdravănă peste cap.
– Acuma te culci cu mine?
– Nu!
– De ce nu?
– Mă doare capul.
* – Văd că porți verighetă. Te-ai însurat?
– Da’ ce, crezi că o port de plăcere?
* – Am sunat, doar să-ți spun că te iubesc!
– Cred că ați greșit numărul, noi suntem fabrica de bere de la Brașov.
– Știu!
* – Domn’ doctor, azi-dimineață m-am trezit cu dureri groaznice de burtă, de cap, de picioare, de spate, de…
– De ce dracu te-ai mai trezit atunci?
* ”Întotdeauna să faci când ești treaz ceea ce ai promis că vei face când erai beat. În felul ăsta vei învăța să-ți ții gura.” (Ernest Hemingway)
* Am fost la o nuntă de ceferiști. Toți se certau care să fie naș.
* Este științific dovedit. Cine-i bun la inimă are ficatul mărit.
* În cuplu se face totul în doi:
– Ea decide, tu accepți
– Ea vorbește, tu asculți
– Ea greșește, tu îți ceri scuze.
* Echipament sportiv
– Un trening, vă rog.
– De care? Pentru indoor sau outdoor? Alergat, fitness sau pilates? Sintetic sau din bumbac?
– Aaa, nu, din ăla de stat în casă și dus gunoiul.
* Cea mai românească expresie: „Am făcut rost”
– Le-ai cumpărat?
– Nu!
– Le-ai furat?
– Nu!
– Le-ai împrumutat?
– Nu!
– Păi și atunci?
– Eeee… am făcut eu rost…!
* Nedumerirea lui Iftode: De ce se lucrează mai mult la crearea inteligenței artificiale decât la combaterea prostiei naturale?
* Sfat pentru o căsnicie sănătoasă: când soția tună și fulgeră… tu fă-te că plouă.
* Un parlamentar iese agale din sala de ședințe, se întâlnește cu un coleg din opoziție care se plimba pe hol și-l întreabă șoptit:
– Nici tu n-ai somn?
* Vecinul meu și-a înjunghiat nevasta cu o șurubelniță. Ce nenorocit! Când i-am cerut eu o șurubelniță mi-a zis că n-are!
* Pfff… mai e puțin și vin Paștele și eu n-am terminat curățenia de Crăciun!
* – Iubire, dă-mi-l puțin pe bebe.
– Așteaptă să plângă.
– Să plângă? De ce?
– Pentru că nu-l găsesc!!
* Când m-am născut, ursitoarea a prezis că o să ajung om mare. Și a ghicit…
Am început cu un S, apoi M, XL, iar acum XXL!
* Bărbate, s-au dat prime de Paști la tine?
– Da!
– Cât a luat directorul?
– În jur de 5000.
– Și adjunctul?
– În jur de 2000.
– Și tu?
– Înjur de azi dimineață.
* Ce repede trece timpul…
Nici nu mi-am dat seama când am trecut de la romantism la reumatism.
* Glume pe seama cocainei de pe plajă
– Plajele Eforie se vor numi Euforie.
– În sfârșit, avem cu ce promova turismul românesc.
– Cam în ce zonă? Întreb pentru un prieten, să nu meargă pe acolo.
– Să vezi curățenie pe plajă, acum… Ăștia care găsim pungi și mizerie, sunăm la 112 sau le vindem noi pe piața neagră?
– Anul ăsta, sezonul estival începe mult mai devreme.
– Pe litoral s-a dat startul programului „droguri pentru toți”!
– Gura Portiței se va numi Nara Portiței, după descoperirea în zonă a mai multor pachete de cocaină.
– Cea mai bună campanie de promovare a litoralului românesc, din ultimii 25 de ani.
– Mazăre și-a primit pedeapsa: el e în Madagascar, iar la Mamaia valurile aduc la mal tone de cocaină.
– Să vezi cum umblă turiștii cu ochii în nisip toată vara. Și să vezi câți turiști vor fi pe litoral…
– Voiam să mă duc în iunie la mare, dar cred că plec de azi.
– Constănțenii vor avea un Paște Fericit, au primit pachete de la Mazăre.
* Într-o Dacie scrie așa: „Nu furați, nu are casetofon”.
A doua zi, dispare Dacia și hoții lasă un mesaj: „Lasă că îi punem noi”.
* – În sfârșit, după 6 ani de relație, iubitul meu mi-a vorbit despre căsătorie.
– Și ce a spus?
– Că e însurat și are 2 copii.
* După 45 de ani e indicat să lași în pace tipele de 20 de ani și să te orientezi către cele care sunt în stare să recunoască primele semne de infarct.
* Amanta e ca maneaua. Îți place, dar nu te poți afișa cu ea.
* Inspectorii ANAF au reținut ieri și un Abecedar. Se pare că în manual scrie clar că Ana are mere, nu și bon fiscal…
* La 12 ani, fugeam repede acasă că începea Mihaela sau Tom și Jerry…
Copiii de 12 ani, de azi:
– Băă, ce se scumpesc țigările!!
Epigrama care mușcă (CCLXIII)
PERCEPERE
Îl știe lumea că-i tembel,
Iar el îl ia drept compliment,
Căci numai oameni ca și el
Au trecere în parlament.
În urmărirea timpului
A fost o vreme când am vrut să prind timpul,
Folosindu-mă de toate cele cinci simțuri,
Să-l încătușez cu lanțul încremenirii
Sau cu o funie care să-i răstrângă mult mișcarea;
Îi adulmecam mirosul de flori proaspete,
De ploaie tânără sau frunze îmbătrânite;
Îi auzeam simfonia într-un concert amplu,
Cu instrumente ce nu aveau contur, nici nume;
Îi simțeam trecerea peste frunte,
Ca o adiere ce-mi săpa riduri;
Îl vedeam întrupându-se în anotimpuri
Cărora nu le puteam percepe granița;
Îi simțeam gustul în fiecare rod,
Dar nu-l puteam separa de substanță.
A fost o vreme când am vânat timpul
Cu toate armele trupului,
Dar mi-am dat seama că nu-s destule…
Și am plecat capul, resemnat;
E nevoie de mai multe simțuri
Pentru a prinde timpul în capcană,
A-l face prizonier sau aliat
Și a cuceri prin el Infinitul.
Culese în vacanță
BANCURILE SĂPTĂMÂNII
* Pacienta și doctorul, la o discuție înainte de o intervenție de liposucție abdominală:
– Doamnă dragă, ce tatuaj frumos aveți!
– Da, mulțumesc… acțiune adolescentină.
– Și ce reprezintă?
– Un delfin mic și drăgălaș…
– Bine, doamnă, dar nu v-ați gândit că va crește și va arăta ca o balenă?
* Un bărbat merge la doctor, având instrumentul cam lung (50 cm). Ajuns în fața medicului, îi spune care este problema. Doctorul stă și se gândește un timp, după care îi spune: „nu-ți fac operație, dar vezi că în pădurea din spate este o broscuță care, dacă îi spui că vrei să o iei de nevastă, va zice NU și ți se va scurta cu 10 cm.”
Merge omul în pădure, găsește broscuța, o întreabă:
– Vrei să fii soția mea?
La care, broscuța răspunde:
– Nu!
Se uită omul în pantaloni și mirat constată că într-adevăr s-a scurtat cu 10 cm.
– Bună treabă!, zice el, hai că îi mai spun o dată!
Aceeași poveste, i s-a mai scurtat cu 10 cm și se gândește el ”încă o dată și gata”.
O întreabă iar pe broscuță:
– Hai, broscuțo, să fii soția mea!
La care, broscuța plictisită:
– Nu, nu și nu!
* M-am dus la doctor pentru un control de rutină. Asistenta m-a întrebat:
– Câte kilograme aveți?
– 65!
M-a urcat pe cântar. Arăta 80.
– Ce înălțime aveți?
– 175 de centimetri!
M-a măsurat, apoi a mormăit: „160, mai exact”. Apoi mi-a verificat tensiunea și mi-a zis:
– Să știți că tensiunea e cam ridicată!
– Normal că e ridicată, m-am rățoit la ea. Când am venit, eram înaltă și slabă, acum sunt scundă și grasă!
* – Domn’ director, salariul meu nu este raportat la inteligența mea!
Știu, dar nu te putem lăsa să mori de foame.
* Am mers cu bicicleta să cumpăr o sticlă de whisky. Mi s-a spus că dacă o să cad, o să se spargă sticla. Așa că am băut-o acolo pe toată. Și bine am făcut, până acasă am căzut de șapte ori.
* Urăsc curățenia pentru Paște. Am făcut și anul trecut și nu s-a păstrat. 😦
* Soția a venit acasă beată. Pentru a nu se da de gol în fața soțului, deschide repede laptopul și stă cu un zâmbet inteligent pe față. Văzând-o, soțul îi zice:
– Dragă, închide servieta și treci la culcare.
* Din jurnalul unui român normal:
Azi am lăsat un șofer să intre în trafic de pe o stradă laterală. Mi-a zis: „Bă, boule, nu vezi că tu ai prioritate?”
* Viața e chestia aia unde ți se spune: „hai nu mai fi trist, zâmbește”… și când începi și tu să zâmbești timid… apare unu’ și-ți zice:
– Tu ce dreacu’ ai găsit de râs, tembelule!
* Toți bărbații sunt curajoși. Filmele de groază nu îi sperie. Dar cinci apeluri pierdute de la soție cu siguranță da.
* Doi tipi ies din bar:
– Hotărât! Mergem la femei!
– Ascultă, frate, soția mea e tânără, frumoasă…
– Am înțeles! Deci mergem la tine!
* Știai că cireșele pot preveni obezitatea, ciroza și cancerul?
Dacă îți cumperi un kilogram de cireșe, nu mai ai bani de alcool și de țigări.
* Într-o zi, Dumnezeu a spus:
– Să-ți iubești aproapele!
Dar numai câinele a înțeles!
* O ceartă serioasă între soț și soție. La un moment dat, femeia îl lovește cu putere, iar el se ascunde sub pat.
– Ieși, mă, de acolo!, îi strigă nevasta, furioasă.
– Nu, nu ies.
– Mă, am spus să ieși de acolo!
– Nu ies, femeie!
– Ieși!!
– Auzi, femeie! Cine e stăpân în casa asta? Dacă am zis că nu ies, nu ies!
* În medie, ne folosim ca 20% din creier…
Vă dați seama câte tâmpenii am putea face dacă l-am folosi pe tot?!
* Conversație între doi soți:
– Scumpule, ai bătut și tu covoarele?
– Nu… doar le-am certat puțin.
* Cel mai bine, în ziua de azi, e să te însori c-o pocăită. Dacă tu o înșeli și ea află, vă rugați împreună și dați vina pe Satana!
* Te întinzi în pat să te odihnești… adormi!
Te pui în pat să citești o carte… adormi!
Te pui în pat să vizionezi un film… adormi!
Te pui în pat să te culci… stai treaz!!
* – Spune-mi, cum reacționează soția ta atunci când mergi acasă beat?
– Eu nu sunt căsătorit!
– Păi, atunci de ce bei?
* În spatele unui copil bine educat se află o mamă cu un papuc rezistent și o țintă destul de bună.
Epigrama care mușcă (CCLXII)
FĂRĂ COMPROMISURI
Dacă te întreb pe tine:
– Ce fac rău și ce fac bine?
Îmi răspunzi cu mult tupeu:
– Faci bine doar ce zic eu.
Salutări din vacanță!
Vă scriu aceste câteva rânduri din holul hotelului Ceres, unde sunt găzduit împreună cu soră-mea. Desigur că e vorba de stațiunea Geoagiu-Băi, despre care am auzit multe lucruri bune, atât în ce privește tratamentul, cât și cazarea și mâncarea. Fiind o fire care-i obișnuită cu rutina, firește că tot orarul mi-a fost dat peste cap și intru pe internet doar jumătate din timpul obișnuit.
Dimineața trebuie să efectuez procedurile prescrise de medic, din care doar bălăceala în bazin mă încântă, iar după-amiaza am circa trei ore la dispoziție pentru bloggerit, mai ales din cauza programului de masă, nepotrivit. Micul dejun e abia la ora 9.00 (când eu eram obișnuit să-l iau pe la 7.00), dejunul (prânzul) e la 14.00, iar cina pe la 19.00. Așadar, trei mese în decurs de zece ore!
Despre impresiile mele și ale altor pacienți, o să scriu după ce trec prin toate experiențele unui sejur complet. Poate voi reuși să integrez și câteva fotografii, peisajul de aici fiind încântător, iar de pe balconul meu pot vedea o bună parte din pădurea ce înverzește. Între timp, o să vă caut în fiecare după-amiază, chiar dacă bătrânii ce trec pe lângă mine spre recepție sau restaurant se uită la mine ca la un țăcănit ce se joacă cu tastatura. 😀
Zâmbete în așteptare
BANCURILE SĂPTĂMÂNII
* De ziua lui, Ion primește o pușcă de vânătoare. Dornic să o încerce, pleacă la vânătoare de urși. Ajuns în pădure, vede un urs negru. Pune pușca la ochi, țintește, trage, ursul cade mort. Ion se apropie de urs, îl mișcă cu piciorul… când… simte o bătaie pe umăr. Se întoarce și ce vede? Un urs brun care îi spune:
– Ioane, Ioane, situația e nasoală. Tocmai l-ai omorât pe vărul meu. Acum ai două opțiuni: ori te sfâșii și te omor, ori facem sex.
Ion stă, se gândește… până la urmă:
– Bine, ursule, asta e. Facem sex.
După ce termină, Ion pleacă acasă, mai mult mort decât viu. Stă la reanimare 2 săptămâni, după care, dornic de răzbunare, se întoarce în pădure. Caută ursul brun, îl găsește, îl omoară și simte pe umăr o bătaie. Se întoarce și vede un urs grizzly, care îi spune:
– Ioane, situația e nasoală. Ursul brun pe care tocmai l-ai omorât era vărul meu. Acum ai două opțiuni… ori te sfâșii și te omor, ori facem „wild sex”! Ion stă, se gândește și apoi zice cu jumătate de gură:
– Bine, ursule, asta e. Facem sex sălbatic.
După partida de sex sălbatic, Ion stă la reanimare 3 luni. Și de data asta își jură că se va răzbuna. Se întoarce în pădure, caută ursul grizzly, îl omoară și… DA… o altă bătaie pe umăr. Când se uită în spate, un urs polar uriaș care îi spune:
– Ioane, acum între noi fie vorba… nu-i așa că tu nu vii aici pentru vânătoare?!
* Unul cu un Logan îi face semn unuia cu Ferrari să coboare geamul și îl întreabă sec:
– Ești mulțumit de ea?, că am văzut că nu prea își cumpără lumea.
* – Ce-mi luați de ziua mea?
– O tobă.
– Am deja tobă!
– Știm. Ți-o luăm!
* La școală, învățătoarea îl întreabă pe Bulă:
– Bulă, ce este un summit?
Bulă se concentrează puțin și răspunde:
– Summitul este o reuniune cu toți președinții țărilor NATO, care vin cu ideile lui Trump și pleacă cu ideile lui Putin.
* Se apropie ziua de naștere a soacrei, iar ginerele nu știe ce cadou să-i facă. În cele din urmă s-a decis și i-a rezervat cel mai fain loc din cimitir.
A mai trecut un an, din nou ziua de naștere a soacrei. De această dată, niciun cadou. Soacra întreabă:
– Scumpul meu ginerică, gata, nu mă mai iubești?
– Ba da, mamă, cum să nu te iubesc? Doar că sunt un pic supărat, deoarece nu te-ai folosit de cadoul de anul trecut!
* Azi am văzut primul semn al primăverii: doi tipi duceau un radiator electric la casa de amanet.
* Bunica, proaspăt tunsă, își întreabă nepoțelul:
– Ei, ce spui, nu-i așa că tunsă scurt, bunica ta nu mai pare babă?
– Așa-i! Acum pare moș!
* Doi polițiști în gară, așteptau trenul. La un moment dat, văd ei un cântar vorbitor. Primul, bagă moneda, se urcă pe cântar și aude:
– Ai 1,80 m, 80 de kg și aștepți trenul de Iași.
Auzind, rămâne mască. Se urcă și al doilea și aude:
– Ai 1,80 m, 70 kg și aștepți trenul de Iași.
– Nu se poate, zice primul. Hai să ne urcăm amândoi, să vedem ce spune.
Zis și făcut:
– Greutate 150 kg, sunteți polițiști și vrând neapărat să faceți pe cretinii, ați pierdut trenul de Iași…
* O să fiu foarte ocupat pe lumea cealaltă. Lista celor pe care vreau să-i bântui, crește în fiecare zi…
* – Cum îi merge fetei tale?
– Excelent! Soțul o iubește, îi cumpără parfumuri scumpe, haine de blană, o duce în vacanțe…
– Și băiatul?
– Prost. S-a însurat cu o nesimțită: ba vrea să i se cumpere parfumuri scumpe, ba haine de blană, ba vrea dusă în vacanțe!
* – Doctore, am dinții galbeni! Ce pot să fac?
– Pune-ți o cravată maro!
* – Domnule doctor, după ce beau o sticlă de whisky, încep să văd șoricei! Ce trebuie să fac?
– Să lași băutura!
– Dar, totuși, nu e mai bine să cumpăr o pisică?
* Un bărbat și o femeie, care nu se cunoșteau, împărțeau același compartiment într-un vagon de dormit. După ce au trecut peste momentul inițial de stânjeneală, s-au întins să doarmă, el pe patul de deasupra, ea pe cel inferior. În mijlocul nopții, bărbatul se înclină în lateralul patului, o trezește pe femeie și-i spune:
– Îmi cer scuze că vă deranjez, însă îmi e foarte frig. Ați putea să-mi dați încă o pătură?
Femeia se înclină și ea în lateralul patului și, uitându-se spre el, îi face cu ochiul și îi spune:
– Am o idee mai bună, ce-ați zice dacă numai pentru noaptea asta ne-am considera căsătoriți?
Bărbatul, încântat, e de acord, după care femeia îi spune:
– Ia-ți singur o pătură, trântor împuțit ce ești!
Occident Express (4)
La început a fost un zvon venit de la vecinii atoateștiutori, apoi s-a concretizat printr-o știre de pe canalele televiziunii, iar la urmă s-a descărcat ca un trăsnet, printr-un telefon primit de la Londra. Radu al ei a fost rănit grav într-un atentat cu multe victime. Singurul ei copil, lumina și sprijinul vieții sale și a nepoatei Adela, era internat într-un spital străin și îndepărtat, fără ca cei iubiți să-i fie aproape, să-l întrebe cum se simte și să-l aline prin cuvinte iubitoare de mamă și fiică. Inima i se strângea de durere la fiecare gând întunecat, dar mai ales la posibilitatea ca băiatul ei să se stingă tânjind după ei, între oameni necunoscuți, cu fețe preocupate și vizite precipitate.
Se uita cu fereală la chipul necăjit al Adelei, o fetiță care a suferit deja prea mult, întâi prin pierderea mamei, apoi prin plecarea la muncă a tatălui, iar acum prin această tragedie imposibil de suportat. Tocmai când spera că meandrele vieții s-au mai îndreptat, iar viitorul părea că promite măcar o parte din despăgubirile meritate, o astfel de lovitură ar putea să dezechilibreze pentru totdeauna și un om călit, darămite o copilă de doisprezece ani și o văduvă singură, săracă și prea dependentă de dragostea pentru mica ei familie. Simțea cum se sufocă în casa aceea mică, pornea instinctiv să-și facă bagajele, dar își amintea imediat că nu avea cum să ajungă unde-i era vrerea.
Se nimerise să fie o vreme de iarnă sufocantă prin ninsoare, în care avioanele erau oprite adesea la sol, mașinile se împotmoleau pe șosele, iar la trenuri nici nu se mai vindeau bilete. Cu atât mai mult, satul lor era rupt total de orice altă localitate, oamenii se zbăteau să-și facă poteci până la poartă sau către magazinul cu produse alimentare, de unde cumpărau tot ce mai rămăsese pe rafturi. Ici-colo se întâlneau câte doi-trei și își făceau cruce privind la cerul plumburiu și fulgii deși pe care nu înceta să-i împrăștie. De mult nu mai văzuseră atâta zăpadă, iar ăsta trebuia să fie un semn pentru ei și vremurile ce au să vină. Lelea Sofia n-avea nervi pentru a a face pronosticuri și nici în povești n-o mai lăsa sufletul să stea. Pentru ea conta doar ziua de azi, doar gândul neîntrerupt către fiul pe care avea obligația să-l vadă cât mai repede.
Totuși, Adela a reușit s-o smulgă din abisul amărăciunii, provocându-i uimire și o rază de speranță:
– Bunică, poți să faci bagajele și să mergem la gară. Plecăm la tati!
Femeia se uită mai atentă la expresia de pe chipul fetiței, pentru a fi sigură că nu și-a pierdut controlul sau poate face o glumă proastă.
– Cum să plecăm, dragostea mea? Nu vezi ce-i afară? Nu ai auzit că toate mijloacele de transport sunt împotmolite?
– Am auzit, dar eu știu că există un tren care nu poate fi oprit nicicum. Gara nu e departe și, cu puțin efort, putem ajunge în trei ore. Ai încredere în mine, așa cum și eu am încredere în Occident-Express. Tata ne așteaptă și nimic nu ne poate opri.
Ca hipnotizată, lelea Sofia se ridică și, de data asta, începu cu adevărat să înghesuie în geamantane tot ce aveau nevoie la drum, dar mai ales pentru Radu al lor. Câteva borcane cu zacuscă, dulceață, oleacă de slăninuță, cârnăciori, tobă, sarmalele făcute astăzi și câteva plăcinte, preferatele băiatului. Precis că mâncarea din spital nu-i priește, dar asta de acasă îl va pune mai repede pe picioare. Astfel încărcate, au pornit-o încet și hotărât către halta ce părea departe, ținând cont de condiții. Câte un cunoscut curios le privea intrigat și chiar încerca să le descoase, strigând din curte. Dar ele nu-i băgau în seamă și înotau printre troiene, profitând de orice urmă bătătorită pe care alții au făcut-o înainte. Ningea cu sârg în continuare, vederea nu le răzbătea departe, dar îndârjirea lor depășea aceste piedici, lăsând în urmă casă după casă, stradă după stradă.
Au ajuns obosite în fața liniei de cale ferată, unde le-a ieșit în întâmpinare nea Nuțu, paznicul dintotdeauna al micii clădiri din haltă.
– Dar unde v-ați pornit pe o vreme ca asta, lele Sofia?, se minună bătrânul. Nu vedeți ce potop e afară?
– Am venit la tren, răspunse femeia gâfâind. Trebuie să mergem la feciorul meu.
– Ce tren ți s-a năzărit!? Matale nu vezi cum arată șina? Nicio garnitură nu poate circula, cale de sute de kilometri.
– Nepoata mi-a zis că vine unul special, iar eu cred în vorbele ei, îi spuse lelea Sofia.
– Eu cred că durerea te-a cam scrântit la cap, îi răspunse Nuțu, dând din cap a pagubă. Hai mai bine la mine în gheretă, că am făcut focul…
Dar un șuierat prelung și ascuțit îi întrerupse vocea, făcându-l să se întoarcă spre direcția de unde părea că vine. Nu dură mult, căci niște lumini tot mai pătrunzătoare se apropiau de ei, despicând cu încăpățânare perdeaua de ninsoare. Uimirea a atins apogeul când au deslușit cum o suflantă puternică și un plug eficient îndepărtau zăpada din fața trenului, urmând ca, după ele, mai multe brațe ingenioase și iuți în execuție, să instaleze o cale ferată nouă, paralelă cu cea veche și acoperită de nea. Toți trei erau încremeniți de ceea ce le văd ochii, când garnitura a oprit în dreptul lor. Prima care și-a revenit a fost Adela.
– Hai, bunică, să urcăm repede, zise ea trăgând-o de mânecă și ridicând o geantă.
Lelea Sofia se trezi la realitate, puse mâna pe celelalte bagaje și, înainte de a se urca în vagon, se întoarse spre bătrânul paznic:
– Rămâi cu bine, Nuțule! Sper ca minunea asta să nu te scrântească la cap.
După care zâmbi larg și își urmă nepoata nerăbdătoare.
