Percepții

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Soțul vine acasă și-i spune soției:
– Cu ochelarii ăștia noi arăți ca dracu’!
– Ți-e rău, n-am ochelari noi…
– Nu ai tu, am eu!

* – Mami, cum te-ai cunoscut cu tati?
– Era martie, 1988, el avea făină, fasole și hârtie igienică. Eu aveam drojdie.

* Uită-te în ochii ei, apuc-o de talie, trage-o mai aproape, sărut-o cu pasiune și spune-i:
– Ți-am zis să pui ceapă în vinete!

* – De ce v-ați uitat în ambele părți când ați traversat această stradă cu sens unic?
– Frate… ești în România! Te uiți și în sus!

* – Doamne, ce coșmar am avut! Se deschideau barurile și se intra în ordine alfabetică.
– Și care-i problema?
– Pe mine mă cheamă Zamfir.

* – Faceți-vă milă, domnule, și dați-mi un bănuț. Sunt orb și am acasă zece copii.
– Dar de ce ai făcut atâția?
– Păi, dvs. credeți că eu văd ce fac?

* La o primărie vine un tânăr să se angajeze…
– Ce știți să faceți?
– Nimic!
– Îmi pare rău, dar aceste posturi sunt deja ocupate!

* – Iubi, ginecologul meu mi-a cerut prietenia pe facebook.
– Ce dracu’ mai vrea să vadă?

* La o expoziție de pictură, un vizitator indignat, aflat în fața unui tablou intitulat ”Vasile la Praga” și reprezentând o femeie care făcea sex sălbatic cu trei bărbați deodată, se adresează custodelui:
– Înțeleg că în pictura modernă tablourile poartă nume ciudate, dar la tabloul ăsta titlul este total aiurea. Ce treabă are cu Vasile?
– Doamna din tablou este chiar soția lui Vasile – explică custodele.
– Păi și? Vasile unde e?
– V-o spune titlul: este plecat la Praga.

* Nepotul vine în vizită și o găsește pe bunica de 80 de ani plângând. Nepotul:
– Care e necazul?
– A murit bunicu’!
– Păi cum s-a întâmplat așa o nenorocire?
– Azi dimineață, în timp ce făceam sex.
– Dar știați că la vârsta voastră poate fi fatal!
– Da, de 5 ani o făceam numai duminica, și atunci în ritmul lent al clopotelor de la biserică: la ding – o băga, și la dong – o scotea!
– Și atunci care a fost problema?
– A trecut nenorocitul de poștaș cu soneria lui de la bicicletă!!!

* Cică se pune impozit pe nebunie. Am pus-o, fraților!

* Dacă ai ajuns la 40 de ani, trăiește-ți viața la maxim, pentru că generația care îți va plăti pensia, face tik tok acum.

* Mi-am luat niște adidași pentru alergat. De zece minute mă uit la ei, nu aleargă niciunul!

* România introduce armata obligatorie. Toți bărbații cu burtă vor fi generali.

* Pe vremea mea, școala online era așa: – O linie la o palmă, o linie la cealaltă. Mâine să vii cu mă-ta!

* – Iubitule, am lăsat ieri în frigider două sticle cu pălincă, de ce astăzi este numai una?
– Pentru că pe aia n-am văzut-o…

* Nevastă-mea a dat astăzi examenul de conducere. A luat 8 din 10.
Doi s-au salvat sărind în Dâmbovița!

* De departe, toți oamenii par buni.
Nu te apropia prea mult!

* – Tu îți iubești nevasta?
– Când ne-am luat, o iubeam așa de tare încât îmi venea s-o mănânc. Acum îmi pare rău că n-am mâncat-o atunci. Acum e prea târziu, e acră și ațoasă.

* Programul meu de sală…
Luni: piept
Marți: spate
Miercuri: brațe
Joi: picioare
Vineri: abdomen
Weekend: ceafă și cotlet

* Doar fătălăii își întreabă nevasta dacă au voie la bere.
Bărbații adevărați ȘTIU că nu au voie.

* – Io am curent de la biserică.
– !?
– O zis popa: ”Veniți de luați lumină!” Și-am tras fir…

* Soțul, care se uita la televizor, își strigă soția, care făcea mâncare în bucătărie:
– Marianooo!… Du-te fuga și ia-mi o bere de la magazinul din colț, că mor de sete!
Soția vine la el nervoasă:
– Da’ mai lasă-mă în pace, am treabă. Ce vrei, să las acum tot și să cobor pentru o bere, că-ți arde ție gâtul?”…
După câteva momente de gândire, soțul vine cu soluția:
– Așa e!… Ai și tu dreptate… ia mai multe!

* Nu știu ce naiba se întâmplă în țara asta: școlărițele se îmbracă ca niște prostituate și prostituatele ca niște școlărițe. Nici nu știi ce să iei cu tine, bani sau bomboane?!

* Auziți… s-au făcut deja perechile pentru Valentine’s Day?
Nu știți… eu cu cine sunt?

* Un tânăr intră în biserică:
– Părinte, vreau să mă spovedesc.
– Haide, fiule, ușurează-ți sufletul!
– Săptămâna asta, am ajutat o prietenă să monteze un dulap. L-am montat, a început să plouă și ea îmi spune: ”Ei, unde să pornești pe ploaia asta, rămâi!” Am rămas și am făcut sex cu ea. Câteva zile în urmă, am ajutat-o pe nevasta prietenului meu să lipească tapet. L-am lipit și a început să plouă. Ea îmi spune: ”Ei, unde să pleci pe ploaia asta, așteaptă!”… și am făcut sex. Dar ieri, îmi ajutam prietenul în garaj să-și repare mașina. Am reparat-o și a început să plouă. El îmi spune: ”Unde să pleci prin ploaie, rămâi să bem!” Ne-am îmbătat și am făcut sex împreună. Ce să fac, părinte?
– Pleacă-n PLM de aici, până nu începe să plouă!

– Mai ai vreo legătură cu fostul?
– Una de pătrunjel, dar i-o las lui.

* Ieri aveai nervi. Ți-au trecut?
– Da! Azi am alții!

* Bazele democrației s-au pus atunci când Dumnezeu a creat-o pe Eva, apoi i-a spus lui Adam:
– Hai, alege-ți o nevastă!

* – Domnule director, eu nu mai predau istorie la clasa asta. Sunt idioți. L-am întrebat pe unul cine l-a ucis pe Cezar. S-a jurat că nu l-a ucis el, ba că nici nu l-a cunoscut. La fel au răspuns și ceilalți.
– Păstrați-vă calmul, doamnă profesoară. Poate că ucigașul nici nu-i din clasa aia.

* – Ce ai, iubitule, de ce ești supărat?
– Firma tatălui meu a dat faliment…
– Eram absolut convinsă că vor găsi o cale să ne despartă!

* – Dom’ doctor, mi-ați dat pastilele astea ca să nu mai sforăi. dar cum le iau?
– Din cinci în cinci minute.

* – Leul nu mai are valoare. Ce-i de făcut?
– Îi dăm patru găuri.
– Și asta ar rezolva ceva?
– Nu, dar am putea să-l vindem ca nasture.

* Dacă vă urcați pe cântar și vă vine să plângeți, plângeți!
Retenția de apă e prima cauză a creșterii în greutate.

A apărut cartea ”Pe urmele tatălui”

”Petru Racolța este autorul prezentului literar autohton, reușind să îmbine genul policier cu specificul românesc, iar rezultatul, cele două romane, Fetița care visa pentru alții și Pe urmele tatălui, demonstrează perfect evoluția unui scriitor pentru care senzaționalul și tensiunea pot avea cu totul alte culori decât țipătorul hollywoodian elaborat pe bază de rețete și formule standard.
Beneficiind de darul de a creiona  cu precizie, structuri mentale și reacții umane, Petru Racolța, în cele două romane ale sale publicate la editura SIONO face dovada – dacă mai era cazul – existenței unui potențial deosebit al autorilor români contemporani ce reușesc să se detașeze de tiparele străine și să creeze producții literare originale ce captivează cititorul încă de la primele rânduri.
Referindu-ne la Fetița care visa pentru alții, chiar dacă subiectul nu e nou, personajele și plasarea lor într-un context diferit de cele obișnuite creează o experiență inedită pentru cititori. Romanul pune la un loc concepte de parapsihologie, paranormal și fantastic pe o structură de thriller foarte veridic, ce nu depășește limitele acceptate implicit de mentalul cititorului și care, având ca fundal decorul lumii reale, aduce cu sine o tensiune ce se manifestă gradual de la primele capitole.
Eroii nu sunt vigilantes musculoși, cu replici tăioase și mâna pe armă, nici detectivi cu o întreagă structură logistică în spate. Eroii sunt copii, iar deosebirea dintre ei și alții asemenea lor e dată de abilitățile fiecăruia, datorită (sau din cauza) cărora sunt marginalizați în societatea care caută o perfecțiune iluzorie. Nu vă lăsați înșelați, însă, de vârsta personajelor principale: suspansul este palpabil, tensiunea atinge cote ridicate și, ca cititor, te trezești captivat de intriga complexă, de trăirile fiecărui personaj în parte și, nu în ultimul rând, de dialogurile ce respectă viața protagoniștilor.
Cum ar fi ca ceea ce visezi, să se întâmple în realitate? Pentru mulți, ar putea să pară o experiență interesantă, inedită și, de ce nu, tentantă. Petru Racolța pune, însă, lucrurile la punct: visul poate deveni o realitate de coșmar – și da, jocul de cuvinte e intenționat. Fetița care visa pentru alții nu mai vrea s-o facă. Alții, însă, îi vor visele, iar cititorul este luat de curentul evenimentelor și, înainte să-și dea seama, devine unul dintre personajele cărții.
Pe urmele tatălui, cel de-al doilea roman publicat de Petru Racolța la editura SIONO, conține o idee cu totul inedită, iar revelarea acesteia constituie o reală surpriză. N-o să vă dezvăluim despre ce este vorba, ci vă lăsăm să o descoperiți citind cartea. Ce putem spune, însă, este că Petru Racolța creează o problemă pornind de la o întrebare banală și, printr-o construcție realistă a evenimentelor, poartă cititorul prin meandrele unei intrigi stufoase și spumoase, din care nu lipsește umorul din colțul gurii, cu care ne-a obișnuit scriitorul maramureșean.
E de subliniat, de asemenea, modul în care Petru Racolța își desenează personajele, creând o pleiadă de caractere unice, fiecare cu specificul său, iar interacțiunea acestora de-a lungul narațiunii generează atât atmosferă, cât și context, ambele perfect credibile, conținând suficiente detalii pentru a transpune cititorul în lumea respectivă.
De fapt, unul din atu-urile autorului este tocmai ușurința cu care își modelează protagoniștii romanelor și atenția la detalii. Implicarea totală a acestuia în actul scrisului e evidentă: dialogurile sunt realiste, ca și cum s-ar fi transpus, pe rând, în fiecare personaj în parte, construindu-i minuțios mentalul și caracterul.
Petru Racolța este un autor cu ștate vechi, dacă putem spune asta, cărțile sale abordând o pleiadă de subiecte, de la povești pentru copii (Revolta din ogradă), science-fiction (Planeta Paradis) și, în fine, romanul polițist combinat cu o fantezie debordantă, reprezentat de cele două producții menționate aici: Fetița care visa pentru alții și Pe urmele tatălui.
Am lăsat la urmă, nu pentru criterii de importanță, ci pe criterii de stil, cele două volume de nuvele publicate sub titlul Povestirile unui maramureșean, autorul fiind original din Seini, unde trăiește și în prezent. Regăsim aici un scriitor cu un umor mai degrabă intuit decât afișat, o ironie subtilă ce devine, uneori, auto-ironie, înveșmântată într-un limbaj care, fără a fi laconic, nu se pierde în mai multe direcții deodată, ci rămâne ancorat pe subiect, în tușe clare, fără echivocuri.
Dacă ar fi să tragem o concluzie, cărțile lui Petru Racolța ar putea fi comparate cu o litografie extrem de detailată, a cărei complexitate rezidă în redarea cu precizie a celor mai simple elemente și îmbinarea lor, iar rezultatul este un tot unitar cu o coerență și o coeziune remarcabilă.”
Radu Prodan

Bulgărașul de zăpadă (18)

continuare

I-am privit pe rând în ochi, încercând să le transmit și în acest fel sinceritatea deplină, ajutându-mă și de cuvintele cele mai înfierbântate pe care mintea mi le-a găsit în acel moment.

– Vă rog să mă credeți că nu mint deloc despre groapa aceea! Nimeni nu putea să mă vadă când mă strecuram prin iarba înaltă și trăgeam sculele după mine. Prieteni nu prea aveam, cu care să vorbesc despre asta, cu excepția a doi frați cam de-o seamă cu mine. Îi chema Ianoș și Robi, primul era mai înalt, subțirel și purta ochelari, iar al doilea era micuț și grăsuț. Veneau vara la bunica lor, care locuiește într-o parte a clădirii cu birourile garajului din spatele casei noastre. Lor le-am spus ce vreau să fac, dar au râs de ideea mea și nu am mai adus vorba. Ați putea să-i întrebați, doar că s-au întors acasă pentru școală și locuiesc departe, nici nu știu unde, însă se poate afla.

Doctorul m-a privit la fel de înțelegător, dar tot mai avea nelămuriri pe care aștepta să i le risipesc.

– Sunt sigur că ești convins de ceea ce spui, dar realitatea se poate deforma, într-un timp destul de scurt, la oamenii maturi și, mai cu seamă, la copiii de vârsta ta. Mi-e greu să pricep cum a reușit un băiețel ca tine să-și ducă uneltele sute de metri și să sape atât de adânc într-un pământ plin de buruieni. Nimeni nu poate să creadă așa ceva.

– Uitați la mine, m-am grăbit eu să-mi ridic mânecile de la mâna dreaptă și apoi să-mi încordez brațul. Vedeți ce mușchi puternici am? Dacă nu ar fi iarnă, aș putea să vă demonstrez cum am procedat.

Amândoi au zâmbit cu îngăduință, însă tot nu eram sigur că i-am convins. Medicul Rareș s-a uitat la ceas și s-a scuzat că trebuie să lipsească puțin.

– Trebuie să dau un telefon la ora asta, dar revin numaidecât. Până atunci, puteți să discutați voi doi și poate lămuriți unele lucruri.

Astfel am rămas cu Sergiu, care și-a tras imediat scaunul mai aproape, de parcă voia să-mi demonstreze susținerea lui. Mustăcioara îi arăta și mai interesantă din această poziție, iar cuvintele îi erau calde ca ale unui prieten mult dorit.

– Să știi că sunt alături de tine în tot ce spui, dar oamenii de o anumită vârstă, cum e și șeful meu, apelează la mai multe investigații pentru a se lămuri. Cea mai importantă e impresia privind capacitatea ta de gândire, pe care o să ți-o încerce în continuare, așa cum a făcut și în alte cazuri. Îți va da o problemă de matematică mai grea, despre două trenuri, însă răspunsul este greu pentru clasa a doua și nu cred că o să-l poți găsi. Iar asta te va coborî în ochii lui și va crede că ești un băiat fără prea multă inteligență, însă mie îmi ești simpatic și vreau să-l impresionezi pe doctor. De aceea îți spun răspunsul dinainte: 70 de kilometri. Dar nu cumva să-i spui că ai aflat de la mine, pentru că m-ar da afară din postul pe care-l ocup și mi-ar afecta foarte mult viitorul.

Nu am copiat niciodată la lucrările scrise, iar dezlegarea problemei oferită pe ascuns de tânărul psiholog era un mod de a trișa pe care nu-l agream deloc. Mă întrebam dacă o făcea într-adevăr din simpatie sau era un altfel de test pe care nu-l înțelegeam. Aceste gânduri mă măcinau când a revenit doctorul, cu același chip jovial.

– Mă scuzați, însă nu mai avem mult timp la dispoziție, deși mi-ar plăcea să purtăm o discuție amplă, așa cum merită un caz ca al tău, mi-a zis el în timp ce își căuta o anumită foaie de hârtie.

”Dă Doamne să nu-mi citească problema cu trenurile”, mă rugam eu în gând. Dar l-am auzit imediat cum mă pregătește pentru inevitabil:

– O să încheiem într-un mod distractiv, cu o problemă de matematică și logică, în același timp, pentru că matematica e logică în stare pură. Sunt sigur că unui băiat ca tine îi place să rezolve astfel de exerciții ale minții. Iată despre ce e vorba:
”Două trenuri pornesc simultan, din doua gări diferite: A si B, mergând unul spre celălalt, fiecare având o viteză de 50 km/h. În același timp, o muscă, pleacă din B spre A cu o viteză de 70 km/h, mergând deasupra liniei de cale ferată. Când întâlnește trenul ce merge spre B se sperie și merge și ea spre B, apoi întâlnește celălalt tren, se sperie și merge în direcția opusa și tot asa până cele două trenuri se întâlnesc și strivesc musca. Știind ca distanța dintre A și B este de 100 de km, să se calculeze câți kilometri a parcurs musca.”
Crezi că poți să-mi dai răspunsul corect?

Eram într-o mare dilemă și numai la calcul nu-mi stătea capul, din moment ce rezultatul îl știam deja. Dacă l-aș fi spus, înșelam încrederea asistentului amabil și i-aș fi făcut rău în relația cu șeful. Pe de altă parte, dacă arătam că nu-s în stare să rezolv acest exercițiu, mi-aș fi călcat în picioare orgoliul de elev cu o gândire de care eram mândru. Oare ce era mai important: să fiu cinstit sau să arăt că sunt inteligent? Am oftat din greu și am lăsat inima să vorbească.

– Cred că e o problemă prea grea pentru mine, dar și tristă. N-aș fi vrut să fiu într-unul din aceste două trenuri, care se ciocnesc doar pentru a strivi o muscă.

Doctorul Rareș a râs la această remarcă, însă a continuat să mă încurajeze.

– E doar o problemă în care nimeni nu pățește nimic, precum în filme. Dar mi-ar plăcea să te mai gândești puțin, poate găsești rezolvarea care ar arăta foarte bine în estimarea pe care trebuie să o fac.

La rândul lui, Sergiu îmi făcea semne încurajatoare, subliniate de cuvinte pe măsură:

– Haide, Petru, nu te sfii. Nu trebuie să renunți, eu sunt sigur că știi rezultatul.

Am plecat privirea ca un abandon a luptei, lăsându-mi gândurile ocupate cu regrete, nicidecum cu calcule. Poate că aș fi reușit să rezolv acest test, dar nu mai aveam motivația necesară, știind că judecata îmi putea fi influențată de rezultatul deja cunoscut. Nu aveam putere să mai zic nimic, decât să ridic din umeri și să privesc în podea ca un înfrânt. Cei doi examinatori s-au ridicat și s-au apropiat să-mi strângă mâna cu căldură nediminuată. Țin minte că Sergiu m-a mângâiat pe cap și mustăcioara lui s-a întins a zâmbet, iar asta m-a făcut să mai uit din regrete. Poate că nu rezultatul problemei a fost adevărata încercare.

Posibilități

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Bate cineva la poarta raiului. Sf. Petru:
– Mno, ce-i?
– Nu ”ce-i, ci ”cine-i”, frățioare!
– Dumnezeule! Înc-o profesoară…

* Nu mai putem trăi din pensia bunicului. Trebuie să-l angajăm.

* Femeia e super magică…
Se udă fără să intre în apă, dă lapte fără să pască, sângerează fără să se taie, vorbește fără să fie întrebată, cheltuiește mai mult decât câștigă, mărește unele lucruri fără să le atingă!

* – Dragule, spune-mi adevărul. Sunt urâtă sau a dracu’.
– Combinate.
– Cum adică?
– Ești al dracului de urâtă.

* – Auzi, dragă, crezi că noul uscător de rufe îmi micșorează hainele?
– Nu, iubito! Frigiderul face asta.

* Un tip merge la un salon de tatuaj.
– Ce tatuaj doriți?
– Nu știu sigur.
– Trebuie să fie ceva ce o să vă placă toată viața!
– Păi, niște sarmale!

* – Doctore, îmi sună ceva în ureche.
– Nu răspunde!

* Anunț mortuar:
”După o viață grea, chinuită și plină de lipsuri, Dl. Ion Popescu, născut la 15.03.1965, și-a găsit, în sfârșit, pacea și liniștea.
Înmormântarea soției va avea loc marți, la cimitirul catolic…”

* – Vă pot deranja puțin?
– Da, cu ce vă pot fi de folos?
– Cu nimic. Am vrut doar să vă deranjez.

* – Ai ceva de băut?
– Apă.
– Dar ceva mai tare?
– Gheață!

* La alimentara:
– Brânză roquefort aveți?
– Ce-i aia?
– O brânză specială, cu mucegai.
– Nu, doar pâine și legume roquefort avem.

* – Nevastă, ciorba asta-i de ieri?
– Da! Și dacă nu mănânci, va fi și cea de mâine!

* La poliție:
– Deci, hoțul v-a furat cerceii, brățara de aur și lănțișorul de la gât?
– Da, domnule polițist.
– Și de ce nu ați strigat după ajutor?
– Riscam ca hoțul să-mi vadă și dinții de aur…

* A venit popa, mi-a sfințit o factură și acuma am mai primit trei.

* – Ce faci? Ești bine? De 2 ore încerc să dau de tine.
– Eram pe stradă, veneam la tine, s-a auzit o împușcătură și toată lumea a început să alerge. După 3 ore și o medalie de aur, mi-am dat seama că era un maraton.

* O femeie intră într-un magazin de bijuterii, atinge un inel de diamante și scapă o bășină. Ca să disimuleze incidentul, întreabă:
– Cât costă acest inel?
Vânzătorul îi spune:
– Hahaha, dacă numai când îl atingi te scapă un vânt, când ți-oi spune prețul te caci pe tine…

* Azi, la sală.
Eu – 252, 253, 254…
Trainerul – Vă rog opriți-vă din număratul plăcilor de gresie și faceți ceva exerciții fizice!

* Ziua 17 fără alcool. Dacă aș reuși să nu beau nici noaptea, ar fi super!

* La maternitatea din Suceava s-a născut bunicul șoferului… care va conduce primul pe Autostrada Moldovei!

* – Ieri am făcut cunoștință cu părinții iubitei mele…
– Și cum a fost?
– M-au primit ca pe propriul lor fiu. Tatăl ei chiar m-a bătut…

* Cei mai mulți bărbați sunt familiști convinși… de neveste!

* În Italia, 4 români au construit cea mai înaltă clădire din lume pentru că nu știau să oprească betoniera.

* Nu râdeți de cei cu burtă… sculele bune se țin sub acoperiș!

* A întrebat Veorica dacă TENISMEN înseamnă zece izmene…

* Dacă bei 4 litri de apă pe zi, nu vei avea timp să te intereseze de viața altcuiva, pentru că vei fi ocupat să te piși!

* Femeile au scris odată pe un zid: ”o să ne-o plătiți!”
Bărbații, mai jos, au completat: ”Ne-ați dat-o vreodată gratis?”

* Dacă o vezi mare, nu te speria.
Când picură, nu te uita.
Când se apropie, nu spune nimic.
Când ți-o introduce, respiră ușor, și-o lași să intre înăuntru.
Dacă doare, suporți.
… Deoarece o injecție vă poate salva viața!

* Doi tineri se hotărăsc să facă dragoste pentru prima dată. El, rușinându-se că o are mică, se ridică din pat, face întuneric în cameră și i-o pune în mână.
Ea: – Mulțumesc, dar nu fumez!

* Nu știu cum e la voi, dar la noi dacă vine cineva în vizită cu 3 litri de pălincă, este considerat rudă!

* Când ți-o trage Enelul se numește regularizare!

* E atât de frig încât mi-a crăpat piatra de la rinichi și mi-a înghețat apa la genunchi!

* Subiecte care se vor da în 2025 la BAC:
1. Se dă un triunghi cu unul din unghiuri de 30 de grade și perimetrul de 120 de cm. Colorați-l.
2. Scrieți o strofă favorită dintr-o manea de-a lui Florin Salam. Dacă nu ați învățat să scrieți, nu-i problemă, important e să știți să o cântați.
3. Recitați Luceafărul în gând. Bifați DA, dacă ați reușit și NU, dacă nu. Oricum, orice ați bifa, se acordă 3 puncte.
4. Se dau două linii drepte paralele. Se trag pe nas.

* A plecat vara și sunt trist. Mi-a plăcut tare mult! N-am înțeles de ce nu i-a plăcut nevestei. Doar era vara ei…

* Noi râdem de cei cu școala vieții, dar n-ați văzut tot: urmează cei cu școala online!

* – Cum îți dai seama că e frig afară?
– În loc să calci într-un rahat, te împiedici de el.

* Azi am dat o fugă la Baia Mare. E pe hol, vizavi de baia mică. 🙂

* – Alo!? Compania de apă?
– Da!
– Auziți? Din robinet, curge apă?
– Da! Sigur! Dar cum altfel?
– Păi, la cum mă uit pe factură, ar trebui să fie minim Jack Daniel’s!

* După sărbători, toate femeile cumpără în draci teste de sarcină, sperând că sunt gravide și nu grase!

Bulgărașul de zăpadă (18)

În cea de-a doua zi de investigație mi-am propus să fiu mai curajos, iar noile personaje din încăperea repartizată mi-au stârnit curiozitatea. Era vorba de doctorul Rareș și asistentul său care s-a prezentat simplu: Sergiu. Primul avea o vârstă respectabilă, ochi blânzi și o voce liniștitoare, doar că m-aș fi așteptat să fie îmbrăcat în halat alb, așa cum îi știam eu pe medicii cu care am avut de-a face. Cel de-al doilea părea mai degrabă un student, însă unul prietenos și zâmbitor, cu o mustăcioară drăguță care-mi amplifica simpatia. Nimeni altcineva nu era martor la discuția care trebuia să se înfiripe, însă emoțiile mele nu se lăsau învinse nici de această dată. Bănuiesc că doctorul ”mi-a citit” starea de spirit și era obișnuit cu situații de acest gen, fiindcă m-a abordat ca pe un cunoscut de vârsta lui, inducând plăcerea de a discuta despre orice, fără impuneri sau restricții.

– Am înțeles că te cheamă Petru, ca pe tatăl tău, mi-a zis el la început.

– Pe tata îl cheamă Petre, dintr-o greșeală pe certificatul meu de naștere, am ținut să precizez.

– Așaaa…? Ca să vezi cum poți fi botezat dintr-o eroare măruntă, mi-a zâmbit el și Sergiu, în același timp. Vrei să-mi povestești câte ceva despre viața ta aparte?

Aici m-am retras din nou în carapacea mea și am ridicat din umeri. Nu știam ce l-ar putea interesa și nici n-aveam certitudinea că m-ar înțelege. Firește că era pregătit pentru astfel de obstacole, iar soluția lui a fost o cutie cu cuburi pe care a scos-o din geanta adusă de asistent. A golit-o pe masa dintre noi și m-a invitat cu aceeași blândețe:

– Hai să ne jucăm puțin, dacă tot trebuie să stăm împreună o vreme. Îți plac cuburile?

– Sigur că da, am exclamat eu cu ochii sclipind de bucurie. Am și eu acasă, două cutii, doar că ale mele sunt de mai multe culori.

– Ei bine, acestea sunt altfel și au reguli diferite, mi-a explicat Sergiu de data asta. Nu construiești castele, dar trebuie să le așezi înapoi, în cutie, astfel încât să încapă toate. Crezi că o să reușești?

N-am mai pierdut vremea cu răspunsul, pentru că mâinile mi-au luat-o înainte, în timp ce mintea căuta cu febrilitate modalitatea de rezolvare. În scurtă vreme, toate cuburile erau aranjate în sălașul lor, fără să rămână vreunul pe dinafară sau să se vadă vreun spațiu liber.

– Excelent!, m-a felicitat medicul psihiatru. Precis nu ai și tu unul de acesta? că prea repede le-ai rezolvat. Ia să mai încercăm o dată?

Bineînțeles că a doua oară am fost și mai rapid, iar laudele primite mi-au înăbușit emoțiile. Astfel a reușit doctorul să îmi câștige încredere și să intre în subiect.

– La ce vârstă te-a afectat poliomelita și cum ai făcut prima clasă? Am aflat că n-ai fost primit la Căminul Școală de la Jucu de Sus decât în cel de-al doilea an.

– La șase luni m-am îmbolnăvit… mi-a spus mama. Iar în primul an de școală mi-a fost greu, mai ales după ce mi-a interzis învățătorul Iva să mai intru în clasă cu ceilalți elevi. Zicea că fac firimituri cu mâncarea adusă în pachețel, în timp ce copiii ceilalți puteau ieși afară să mănânce…

M-am oprit, fiindu-mi prea greu să-mi amintesc ziua când am fost exclus dintre primii colegi de școală. Atunci am simțit cel mai dureros diferența pe care o făcea felul în care mă deplasam: cu un triciclu pe care-l împingea mama.

– Te înțeleg că ai suferit, dar cum te-ai descurcat mai departe?, m-a îmbărbătat în continuare dr. Rareș.

– Învățătorul mi-a spus să mă duc la el acasă, o dată pe săptămână. Asculta ce am învățat și îmi dădea teme pentru alte șapte zile.

– Tot mămica te împingea?, interveni Sergiu.

– Câteodată, când nu era prea ocupată sau era drumul mai greu. De obicei mă deplasam singur.

– Adică în patru labe, ca să o zicem pe șleau, a vrut să precizeze tot tânărul.

– De fapt în trei, pentru că sub brațul stâng îmi duceam Abecedarul. Învățătorul nu voia să-i murdăresc cărțile cu praf și noroi, de aceea nici nu intram decât până în antreu, unde își aducea un scaun pentru o jumătate de oră.

Cei doi s-au privit cu un anumit înțeles, nedeslușit pentru mine, prin care îmi strecurau bănuiala că nu mă credeau.

– Dar cu ce era ocupată mămica ta, de nu putea să meargă mereu cu tine?, strecură medicul întrebarea care-mi întărea bănuiala.

– Mama a mers de mai multe ori în Baia Mare, la Comisie, și a amenințat că, dacă nu sunt primit la o școală specială, se aruncă în Someș cu mine în brațe. Dar pe mine m-a liniștit, asigurându-mă că era doar un mod de a-i convinge pe examinatori să nu mă lase de izbeliște.

– Interesantă și curajoasă strategie, recunoscu doctorul. Și totuși ai terminat cu note bune clasa întâi, iar la noua școală ai note și mai mari. Ne poți recita o poezie, două din cele învățate?

A fost încă o încercare pe placul meu, ocazia să-mi demonstrez capacitatea de învățare de care eram mândru. Poezioarele erau pe atunci testul prin care oamenii mari voiau să se convingă de sârguința de care dădeau dovadă copiii din jurul lor, iar eu le făceam jocul cu inocență. Celor doi examinatori le-am recitat ”Brăduleț, brăduț drăguț” și ”Nelu-a spart o cană, plici…”, cu emoțiile inerente, dar destul de convingător, după părerea mea. Felicitările au venit de la sine, iar asta mi-a alungat orice urmă de neîncredere. Simțeam că oamenii aceștia sunt altfel, cu intenții bune și suflet cald, cărora puteam să le spun orice. Atunci a venit marea întrebare, pusă de doctorul Rareș.

– Dar despre groapa aceea din grădina voastră ce poți să-mi spui? Chiar tu ai săpat-o, fără să te ajute nimeni?

Pentru un timp, parcă uitasem de ce am fost adus aici și ce se cerea de fapt de la mine. Oare tot jocul de până acum a fost doar o pregătire vicleană pentru a lăsa garda jos și a spune încă o dată ce am mai spus ieri? Și ce ar fi fost rău în asta, mă întrebam pe de altă parte. Adevărul te eliberează numai dacă mergi cu el până la capăt, indiferent în fața cui trebuie să-l susții.

va urma

Recreație

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* – Cum se numește o înțelegere între doi crocodili?
– Un Croco- Deal!

* – Ospătar, veniți, vă rog frumos, aici!
– Da, spuneți, vă rog!
– De ce se numește grătarul ăsta ”tâlhăresc”?
– Stați să vedeți nota…

* Într-un bar, unul, rupt:
– Barman!!
– Da, domnule!?
– Adu-mi, te rog, ușa, că vreau să ies!!

* Azi m-am tuns singur. Mă văd frumos în oglindă.
Mi-am lăsat și ciubuc, 30 lei, ca să nu cred că sunt zgârcit.

* ”Am o mare rugăminte la cei care au căței.
Nu-i mai îmbrăcați, vă rog.
Al meu crede că suntem prea săraci și nu mai vrea să iasă din casă!”

* – Câte beri ai băut?
– Două?
– Și de a ce te-ai îmbătat în halul ăsta?
– De la pălincă!

* Nici n știu ce să mai mănânc.
Toată mâncarea e de anul trecut. O să beau ceva, băutura cu cât mai veche, e mai bună!

* Întreb și eu așa…
Când te doare la bască, trebuie să iei pastile!?

* Trebuie să învăț să scriu cu greșeli.
Dacă scriu corect, puștoaicele se prind că sunt bătrân.

* Știți la ce folosește buricul la femei???
Să parchezi guma de mestecat în timp ce cobori mai jos.

* Un vasluian a ajuns la spital după ce a băut o bere!
Era berea lui frate-su!

* – D-apăi, măi Gheorghe, o să divorțez de tine, zilnic bei…
– D-apăi, măi Mărie, divorțează și toată lumea o să zică: ” O vezi pe aia! Până și Gheorghe, bețivu’ a părăsit-o!”

* Când râgâi după sarmale, ăla e sufletul porcului care se înalță la ceruri?

* Ce vârstă ciudată am…
Ba îmi vine să mă îndrăgostesc, ba îmi vine să mă pensionez.

* Deschid frigiderul să iau lapte pentru cafea…
Berea: – ‘te-n gură de fătălău!

* Vinul roșu e bun pentru femei doar dacă îl beau amanții. Dacă îl beau bărbații, din bețivi nu-i mai scoateți!

* Băieții care își pun la noapte un fir de păr sub pernă, vor visa salonul la care se vor epila tot anul!

* Ne-a văzut Dumnezeu facturile și a dat 15 grade în ianuarie. Mulțumim, Doamne!

* Intru în casă, îl găsesc cu alta în pat.
– Mă, tu știi că sunt femeie bună, iert multe dar cine dracu a lăsat lumina aprinsă în baie?

* Tatăl îi spune copilului său în vârstă de trei ani:
– Uită-te la tine cum arăți, te-ai murdărit ca un purceluș! Știi ce-i un purceluș?
– Da, copilul porcului!

* În viață să nu faci rău, că întotdeauna răul se întoarce.
Fă bine, că binele nu se întoarce-n veci! 🙂

* Iară am o întrebare. Știe cineva câte valuri vin??? Că mă bate gândul să-mi iau barcă!!!

* – De ce plângi?
– Toți râd de mine că sunt grasă.
– Nu mai fi tristă. Sunt Zâna cea bună și îți îndeplini o dorință.
– Aș vrea o shaorma!

* După ce-au băut a cincea doză de pălincă, omicronul și-a dat pălăria jos, spunând:
– Bade, ai tot respectul meu… și-a murit.

* Am fost azi și m-am spovedit, doamne câte amintiri frumoase, am plâns și eu și popa. O zis că vrea și el pe TIR.

* A venit popa cu Botezu… i-a tras lu’ mamaie un busuioc pe televizor de a binecuvântat toți indienii din film.

* Ion cânta cu foc piesa: ”tinerețea mi s-a dus cu anii…”
Soția: ”cine-i Ani?”

* – Iubitule, să-mi scot bluza?
– Scoate-o, iubito.
– Dar fusta?
– Scoate-o, iubito.
– Dar sutienul?
– Scoate-l, iubito.
– Dar chiloțeii?
– Și chiloțeii, iubito.
– Dar tampax-ul?
– Fir-ar să fie, așa trebuia să începi.

* – Mărite Ramses, a venit poștașul cu un papirus!
– Ce scrie-n el?
– Ochi, șarpe, valiză, lună, ochi.
– PLM, zice că vine soacră-mea!

* Noaptea nunții:
– Tu, Ioane, de ce te-ai oprit?!!
– Fă, Mărie, io am înțeles că nu are fund, da’ a ta nu are nici margini.

* – Ai spus că ești un adevărat animal în pat!
– Păi, și ce, iepurele e insectă?

* Îmbinând utilul cu plăcutul, m-am ales cu lenea!

* Am cumpărat un covrig și un pachet de țigări… 24 lei. Doamne, ce s-au mai scumpit covrigii, cred că mă las.

* ”I-am spus psihiatrului că am o iubită imaginară. După 2 ședințe am renunțat la el! Începuse nebunu’ să se dea la ea!” (Gogu MareAn)

* Un tip zâmbitor și cu o privire ciudată intră la psiholog:
– Bună ziua, știți, am mai fost și săptămâna trecută la dumneavoastră…
– Da, îmi amintesc, spuneați că aveți senzația că așa, ca prin ceață, vedeți numai muște peste tot.
– Da, da! Și mi-ați dat niște pilule!
– Și… au avut efect?
– Da, dom’ doctor. Acum le văd clar.

* Intră un tip în farmacie, cere două prezervative și, după ce achită, începe să râdă în hohote și pleacă. La ieșire, farmacistul își zice: ”Băă, mulți nebuni sunt pe lumea asta!”
Următoarele două zile, la fel: intră bărbatul, cumpără două prezervative, achită, râde și pleacă. Farmacistul pune paznicul să-l urmărească. Se întoarce paznicul:
– Ai aflat ce e cu nebunul ăla? Unde s-a dus?
– La dumneavoastră acasă!

* Fiul unui șeic studia în București. Părinți îl întreabă cum se simte, iar el le-a răspuns că în general bine, dar că se jenează un pic când el vine cu Mercedesul din aur la școală, iar profesorul lui coboară din tramvai. Peste câteva zile primește un cec de un milion de dolari și o telegramă:
”Nu ne face numele de rușine! Cumpără-ți și tu un tramvai!”

Pe gaura cheii

Îți amintești cât eram de entuziasmați
Când priveam viața pe gaura cheii?
O percepeam ca pe un basm care ne așteaptă
Și ne înghesuiam să-i descoperim promisiunile.

A venit vremea ca ușa să ni se deschidă,
Iar noi am simțit că ne întâmpină cu răcoare,
Credeam că e doar un val trecător
Și am pășit înainte cu încredere.

Dar au venit alte vânturi, menite să ne descurajeze,
Chiar și furtuni care ne cutremurau,
Viața nu mai avea culorile dinainte,
Iar noi înaintam tot mai obosiți.

Ne întoarcem adesea la ușa acum închisă
Și priveam cu jind pe gaura cheii,
De data asta spre trecutul liniștit,
Către care nu există drum de revenire.

Peste 100 de imagini gratuite cu Keyhole și Gaura Cheii

Bulgărașul de zăpadă (17)

Zilele din cea de-a doua săptămână a vacanței de iarnă aveau să se dovedească de coșmar. Așa se și anunțau, după ce am luat la cunoștință că trebuie să mergem la miliție, o veste care m-a făcut să regret limbuția de care am dat dovadă și să-mi doresc întoarcerea grabnică la școală, unde mă simțeam în siguranță. Dar era prea târziu, emoțiile mă sufocau dinainte să dau ochii cu uniforma albastră care îmi provoca un blocaj în gândire și exprimare. Eram o fire emotivă, moștenită probabil de la tatăl meu, dar am reușit să mă acomodez cu oameni din profesii impresionante, cum ar fi pedagogii și cadrele medicale. Între ei am trăit o perioadă și începusem să-i consider ca părinți spirituali pe primii, iar pe cei în halate albe ca pe niște prieteni, în pofida acelor și cuțitelor cu care mă tratau. Ba chiar mă ofeream singur pentru injecții și operații, doar să fiu aproape de ei și să-mi facă bine sănătății. Cu miliția era cu totul altă poveste, iar blocajul pe care mi-l provoca s-a întins ani la rând, afectându-mi capacitatea de a trece din prima examenele pentru carnetul auto. Deoarece, atunci când un milițian îmi spunea să o iau pe sens interzis, nu aveam tăria să-l refuz, deși știam că nu e bine. Până când am întâlnit un maior cu experiență care mi-a ghicit slăbiciunea, m-a înțeles și mi-a dat acceptul.

Revenind la ”examenul” care mă aștepta de data asta, mă simțeam pe jumătate leșinat când părintele meu m-a dus în cârcă, așezându-mă plocon pe scaunul din biroul șefului de post. Căpitanul Apopei s-a uitat lung la tata, la mine, și apoi din nou la tata, de parcă ar fi fost victima unei farse. Nici părintele meu nu se simțea deloc în largul lui, deși mama i-a pregătit de acasă un discurs aspru la adresa celor care m-au chemat. Șeful nu știa cu ce să înceapă, dar, după un moment de cumpănă, a decis să-l cheme întâi pe tânărul subofițer Adrian.

– Băiete, dar tu nu mi-ai putut spune care-i situația cu copilul ăsta?! Doar ți-e vecin și l-ai văzut că-i prea nenorocit să poată săpa gropi sau să vină până aici.

– Tovarășu’ căpitan, credeam că știți cum stă treaba. Mulți săteni îl cunosc, dat fiind faptul că se târăște prin toată comuna, așa cum arată.

– Ei bine, eu nu-l cunoșteam până acum și mai bine rămânea așa. Dar dacă tot l-ai adus până aici, stai lângă el și ajută-l să se exprime, se adresă șeful tatei.

Milițianul m-a privit cu niște ochi care mă înțepau, în timp ce cuvintele lui erau cuțite ascuțite și rău tăietoare. Acum regretam cel mai mult că nu am apucat să termin groapa la care visasem în vară, dar nu ca să mă ascund de părinți sau alți copii, ci de oameni ca aceștia, care mă tratau ca pe un rebut al naturii. Începând de la secretara cea cu fundul mare cât două scaune, de-ai fi zis că-i lipită locului dacă nu se ridica din când în când să-și aducă niște hârtii pentru mașina de scris. Dar nici ceilalți nu aveau o uitătură liniștitoare, mai cu seamă când percepeam o milă ce se asemăna cu cea exprimată în fața unui câine lovit de mașină. Am înțeles că groapa mea e acum internatul unde învățam. Acolo eram egali cu toții, iar personalul ne privea în ochi și ne evalua după cum gândeam, nu după cum arătam.

– Câți ani ai, copile?, întrebă șeful cu o voce puternică, presupunând că nici cu auzul nu stau bine.

Aș fi vrut să-i spun vârsta exactă – opt ani și nouă luni -, dar cuvintele erau blocate de un nod care mă împiedica să respir. Încercam să-i întâmpin privirea, însă nici în această privință nu am găsit puterea. A răspuns tata în locul meu, scuzându-mă că nu-s obișnuit să văd oameni în uniformă.

– Să înțeleg că numai la săpat gropi în grădină se simte în largul lui… Paralizia asta l-a afectat și la cap, după cum se vede.

– A, nu, s-a grăbit părintele să-l lămurească. Poliomelita atacă doar mușchii corpului. La școală e printre cei mai buni, dar eu tot nu cred că a făcut ce zice.

– O fi printre cei mai buni dintre cei ca el. Măcar știe să citească, să scrie…?

Atunci m-am simțit lovit în orgoliul meu de elev silitor. Supărarea m-a făcut să trec peste emoții și să-mi apăr onoarea.

– Știu!, am zis eu hotărât.

– Aha, uite că poate să vorbească!, a exclamat căpitanul. Dacă reușești în continuare, tot mai bine ar fi să-i dictezi tovarășei Lupașcu ce le-ai spus și copiilor din vecini. Cum ai reușit să sapi o groapă mare… cât de mare, bade?

– Cât să poți îngropa un vițel, a completat tata, reducând din adâncimea descrisă mamei.

– Așa… și de ce făcut-o? Cine te-a mai ajutat? Îți dai seama câte probleme ai făcut comunei tale prin asta? Ne-ai pus pe drumuri pe noi, pe cei de la primărie, pe părintele Babici, ca să nu mai zic de o mare parte dintre consăteni.

Am plecat din nou capul, tot pentru a-mi ascunde ochii înlăcrimați, însă am revenit după câteva momente cu un glas spășit.

– Zău că n-am vrut, dar numai eu sunt de vină. Nimeni nu m-a văzut și nici n-am fost ajutat, am crezut că nu fac niciun rău.

Căpitanul Apopei a dat din cap a neîncredere și s-a adresat din nou tatei.

– Bade Petre, să nu crezi că scapi așa ușor doar pentru că băiețelul acesta vine cu o poveste neverosimilă. Trebuie să semnați declarațiile pe care le va dactilografia tovarășa secretară, după care urmează investigarea unui psiholog. Să vedem dacă pruncul tău e în toate mințile și cât e adevărat din ce spune. Având în vedere starea lui și zilele numărate până la reluarea școlii, veți veni mâine, tot aici. Să nu vă mai port cu el până la Spitalul Municipal.

După care s-a ridicat de la birou și a dat câteva ordine:

– Tovarășa Lupașcu, nu uita să dai un telefon la școala unde învață copilul. Trebuie să fie și acum cineva care să ne spună mai multe despre el. Adrian, sună-l pe dr. Rareș și spune-i ca mâine dimineață să fie aici pentru evaluarea unui minor. Contactează-l și pe doctorul care l-a examinat ultima oară, pentru orice detaliu în ce privește subiectul.

 

Să pornim cu dreptul

PRIMELE BANCURI ALE ANULUI 2022

* O bătrânică își strigă pisica:
– Pis, pis, pis…
Pisica îi răspunde:
– Pace și ție, mamaie.

* El: – Mmm, parfumul tău miroase a vin fiert!
Ea: – Miroase a scorțișoară, bețivule!

* – Ce bine arătați azi, mamă soacră! Ați putea poza unui pictor chinez.
– Ce amabil ești, Ionele dragă! Dar de ce unui pictor chinez?
– Pentru că, de obicei, ei pictează balauri…

* Soția, nervoasă din cauza soțului care aruncă ciorapii peste tot, îl ia la rost:
– De ce sunt împrăștiați din nou ciorapii prin toată casa?
– Pentru că este o nouă promoție: dacă strângi 10 perechi, vei primi bani pentru cosmetice!

* Un cetățean sună la 112:
– Alo, 112? 15 oameni chefuiesc gălăgios în vecini…
Operatoarea răspunde:
– Dacă nu ai fi așa scorțos… ai fi putut și tu să fii invitat.

* Un grup de turiști români, prin taigaua siberiană.
La un moment dat, din tufișuri sare un tigru. Ghidul încearcă să îi liniștească pe turiști:
– Nu intrați în panică, tigrul e sătul!
– De unde știți?
– Păi nu vedeți că Vasile lipsește deja de o oră?!

* – John, adu-mi te rog pianul!
– Doriți să cântați, Sir?
– Nu, dar mi-am uitat telefonul pe pian și nu vreau să te deranjez pentru un fleac!

* – Care este asemănarea dintre un bărbat și o telecomandă?
– Ambii sunt simpli, ușor de folosit și, de obicei, îi găsești pe lângă televizor.

* – Care este asemănarea dintre un bărbat și o pisică?
– Atât bărbatul cât și pisica fug de aspirator.

* – Draga mea, aș vrea să te porți cu mine ca și cu un câine!
– Vai de mine, ce vrei să zici?
– Să îmi dai de mâncare și seara să mă lași liber!

* Simptomele de COVID sunt practic identice cu cele din momentul în care soția îți verifică telefonul mobil: dificultăți de respirație, transpirație rece, slăbiciune la nivelul picioarelor, durere de cap, dureri de stomac. Și când întreabă: ”Cine e asta?!”… Atunci începe tusea seacă.

* Un polițist merge pe stradă și cade într-un canal fără capac. Iese, încearcă să-și curețe uniforma și își zice: ”Ce noroc am avut! Cum naiba ieșeam dacă era capacul pus?”

* Dacă bărbatul tău are ochi pentru o altă femeie, înseamnă că el nu mai are nevoie de acel ochi!

* – Mămico, ieri la școală ni s-a făcut controlul ginecologic. Închipuie-ți că numai una era virgină!
– Sper că tu ai fost aceea!
– Nuuu… profesoara.

* Cum se zice corect?
1. Împătură hainele.
2. Împăturește hainele.
3. Împăturează hainele.
4. Dă-le naibii, bagă-le-n dulap!

* Știați că, după o vârstă, genunchii devin… aplicație meteo?!

* – Domnule doctor, vreau să văd dacă fiica mea are floarea ruptă.
După control:
– Doamnă, fiica dumneavoastră nu are numai floarea ruptă, are și ghiveciul spart.

* – Domnule, nu vă pot lăsa în Casino fără cravată!
– Cum așa?! Domnul ăla e chiar în curu’ gol!
– Da, dar el iese!

* Recesiune este atunci când vinul și femeile trebuie înlocuite cu apa și nevasta…

* Când a văzut-o întinsă pe jos, cum țipa în agonie din cauza arsurilor de gradul IV, Superman a știut că aceasta a fost prima și ultima dată când a încercat să dezbrace o femeie din priviri.

* În India, dacă femeia este căsătorită, are în frunte un punct. Iar dacă e divorțată, o virgulă!

* Când și-a luat Mercedesul ăla scump, cu cutie automată, Patriarhul Daniel a mers pe principiul ”Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă și-n viteză”

* – Bărbate, când ți-am spus să-mi fi credincios, n-am vrut să spun că trebuie să-ți faci cruce înainte să te duci cu aia…

* Fetița mea spune că vrea să fie prințesă. I-am arătat fotografia prințului Charles. Acuma vrea să fie doctoriță.

* Dragostea înseamnă să trimiți pe cineva la dracu, dar să stai îngrijorat până te sună să-ți spună că a ajuns cu bine.

* De ce are bucătăria geam? Ca să aibă și femeia un punct de vedere.

* Undeva, pe o plajă de nudiști…
El: – Te iubesc!
Ea: – Nu văd!

* Este de sezon gripa… aveți grijă la mucoase!
Mucoasele de 16-19 ani sunt cele mai periculoase!

* Puiul de leu către tatăl său:
– Tată, e adevărat că tu ești regele animalelor?
– Dacă nu e mă-ta pe aici, da!

* Știi ce-a zis Moș Crăciun când te-a văzut cât mănânci?
Ho! Hooo! Hoooooo!

* În Kaufland, casiera:
– Nu vă supărați, doriți și o sacoșă cu mânere?
– Nu, dragoste, dă-mi una cu picioare, să alerge după mine!

* – Iubito, m-am înrolat în armată, ne vedem peste doi ani. Ai grijă ce faci, gravidă te-am lăsat, gravidă vreau să te găsesc!!!

* Cred că o să îi iau șefului un ceas de ziua lui. În fiecare dimineață mă întreabă același lucru:
– Ai idee cât e ceasul?!

* – Dintre toți elevii mei, doar Ionică a rămas în România.
– Bravo lui, mare patriot! Dar ce face?
– Face pușcărie…

* Două lucruri îmi plac pe lumea asta: ceafa de porc, că de la ea nu mă îmbăt, și pălinca, că nu-mi rămâne între dinți.

* Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, vreau să vă spun că abia aștept să vină vara!

* Vin unii copii la ușă să mă colinde, cu niște telefoane că nici nu știu dacă să le dau sau să le cer 5 lei.

* – Dacă ai știut că bea, de ce te-ai măritat cu el?
– N-am știut că bea până n-a venit acasă odată treaz!

* Un păhăruț de pălincă-i medicament.
O litruță-i farmacie.

* Atenție!!!
Cei care se întorc din Italia în România sunt obligați să stea în carantină 30 zile pentru a învăța din nou limba română!

* Avantajul de a fi vegetarian este că după Crăciun poți mânca și bradul!

* – Tati, tu la 8 ani aveai iPhone?
– Nu…
– Dar ce aveai?
– Păduchi!

* Noaptea într-un castel englezesc.
Un turist alerga speriat.
Deodată, îi apare în față o fantomă care îi șoptește la ureche cu o voce tristă:
– Eu bântui acest castel… de 400 de ani…
Turistul, bucuros:
– Vai, ce bine! Îmi puteți spune unde e WC-ul?

* Ce întrebări îți pune soția când vine să se uite cu tine la meci:
– Ăștia cu cine joacă?
– Nu dăm mai bine pe TVR? Începe ”Suleyman”.
– Auzi, Ronaldo e însurat?
– Ție care tricou îți place mai mult?
– Ăia care n-au mingea de ce aleargă?
– Câte reprize sunt?
– Vrei să vezi și prelungirile?
– Dacă în spatele porții e plasă, de ce nu pun peste tot în jurul terenului?
– De ce fuge toată echipa după ăla care a dat golul?
– Vrei să vorbești cu mama la telefon?
– Mă mai iubeeeeești?